M-am apucat de ceva vreme de Mama de Gorki, dar nu am reușit să citesc decât 150 de pagini - citesc doar în drum spre facultate și câteodată, doar câteodată și în drum spre casă - e mai obositor la plecare, nu am mereu chef, când ajung acasă am ...chestii de citit, oameni cu care să vorbesc prin camin and so on and so forth și nu mai am același timp pentru lectura de placere, cuz, you know, programul de la facultatea mea implică mult citit: despre Europa, filosofie, filosofi, texte and so on, așa că nu mai am un program atât de lejer ca în liceu. Îmi pare rau că nu am citit destule în liceu. My bad, dar nah, se întâmplă.
Cât despre carte în sine... este OK, nu mă impresionează în adevaratul sens al cuvântului, cred că nu este cea mai bună carte a lui Gorki, dar având în vedere perioada în care a fost scrisă și ceea ce se află în ea, conținutul acesteia, transmite totuși ceva. Aștept să intru... mai adânc în povestire și în ceea ce se întâmplă pentru a descoperi esența, mesajul carții pe care, de altfel, l-am cam ghicit deja. I guess. Nu este o lectură prea captivantă, recunosc, dar nici nu îmi displace. plus, literatura rusă este preferata mea
Citesc defapt doua carti, doar ca pe prima nu o mai gasesc.
"Haita, cel mai mare dusman al omului" de cineva (nu ma intrebati de autori). E vorba despre doi psihopati care omoara oameni, barbatul jupuieste pieile femeilor si etc. M-a atras imediat cand am auzit de ea. E ca tot ce am visat in ultimii ani. Crime, psihopati si macabritati. A fost dragoste la primul auz, insa trebuie sa o termin ca sa o inapoiez (mi-a dat-o colega cu care merg spre liceu).
A doua este "Stalpul" (sau era "Slapul din oras" sau cam asa ceva?) unde e vorba despre un tip care se duce in cautarea dragostei sale (un baiat) si se fu-** cu toti ca sa ajunga la el si dupa cand il gaseste il violeaz*. Alt vis de al meu.
Sper sa le termin pe amandoua. Prima carte imi place cum descrie tipul de patruzeci de ani. E... parca ar descrie o parte din mine. Intunericul de care fuge, frica, toate acele ganduri macabre. Un om ce este inspaimantat si omoara ca sa se apere, crezand ca omorand si sacrificand oameni el defapt ii salveaza. (asta imi aduce aminte de Deadman Wonderland, cu priest-ul)
Cam atat.
Acum citesc "Where rainbows end" de Cecelia Ahern (cea care a scris și PS:I love you), o carte care mă impresionează fară încetare.
Aceasta este o carte despre dragoste și prietenie, foarte emoționantă și interesantă. Alex și Rosie sunt prieteni foarte, foarte buni care au petrecut fiecare moment din viața loc ca copii și adolescenți împreună în Dublin. Din pacate, tatal lui Alex primește o slujbă în Boston și ei se mută în America. Când Rosie are oportunitatea de a se muta în Boston și de a se întâlni cu Alex, destinul le dă peste nas și îi ține separați. Întreaga poveste se bazează pe viețile separate ale celor doi, dar și pe relația strânsă pe care o pastrează chiar dacă sunt la mii de kilometri departare. Întrebarea pe care cititorul și-o pune pe tot parcursul acesteia este: Oare vor trece și la pasul urmator sau vor ramâne doar prieteni?
Poate că ideea poveștii nu pare chiar interesantă sau originală. Dar punctul forte al carții este felul în care este scrisă: conține numai e-mailurile dintre cei doi și apropiații acestora. Astfel, acțiunea se încheagă numai prin aceste ”scrieri” în care personajele își spun problemele, își povestesc ”pățaniile”. Și totul este foarte frumos scris.
Așadar, cartea este minunată, îmi place la nebunie, deși încă nu am terminat-o. Aș sta non-stop citind-o și v-o recomand tuturor.
În sfârșit pot spune că am terminat și eu o carte! A trecut atâta vreme de când am citit ultima oară ceva - de când am terminat o carte, de fapt, pentru că de citit am citit aproape zilnic pentru facultate... în fine, mă bucur și eu, ca orice bookaholic chinuit de timpul ce-i nu dă putința să bookaholicească. Nu c-ar avea vreun sens, this thing, dar ziceam și eu.
Mama, Maxim Gorki
Mergeam acasă într-una din obișnuitele zile de facultate și m-am oprit, cum fac adesea, la Pasajul Pietonal de la Obor - da, ce să zic, mi-e o obișnuință dragă, asta, de a mă opri din când în când la omul acela care vinde carți vechi - Second Hand Books, dacă le putem numi așa - carți în edituri mai vechi, tiparite acu' multă vreme, carți cu mesaje, carți... ce să zic, carți, spune totul! așa că am rasfoit câte ceva și am cumparat și această carte - nu știam dacă o să îmi placă, am citit descrierea de pe copertă - era scrisă de Mihail Sadoveanu, dacă nu mă înșel. Și mi-a placut - așa că am cumparat-o și m-am apucat să o citesc.
A treccut multă vreme de când am început-o și mă bucur că am reușit, în cele din urmă, să o termin. De ce mi-a luat atât de mult lectura de nu mai mult de 460 de pagini? well, nu am avut deloc timp să citesc, din pacate - ori nu timp, ori nu chef din pricina oboselii; studenția, ce vrei, am auzit că toată lumea are problema aceasta a timpului; nu neaparat doar pentru citit. Ieri, când am închis cartea, am rasuflat ușurată, fericită că am reușit să termin și eu o carte, altceva decât carțile pe care le aveam de citit pentru Ideea europeană la facultate, altceva decât textele din Hegel, Aristotel, Becker and so on and so forth - și nu pentru că nu mi-ar placea acestea din urmă, ci pentru că sunt îndragostită în genere de literatură și am nevoie de aceasta ca să funcționez corect. Una peste cealaltă, da, am fost fericită că am terminat cartea.
Acum, vorbind despre conținutul ei, pot spune că mi-a placut. Ce știam despre Maxim Gorki? cam același lucru pe care cred că îl aude toată lumea, sau majoritatea despre acesta: comunism. A fost în relații bune cu Lenin până într-un anumit moment, din câte știu, apoi s-au cam racit relațiile dintre ei -s-a ajung la amenințări. Prieten bun cu Stalin, da. A stat mult prin strainatate - strainatate însemnând oriunde în altă parte decât Rusia, a avut o copilarie cam zbuciumată, plină de experiențe. A ramas orfan de la o vârstă fragedă, cred - iar numele lui adevarat este Alexei Maximovici Peșkov, nascut pe la 1868 în Nijni Novgorod. Chestii pe care le-am reținut din descrierea carții; dar mi se pare interesant. De ce mi se pare interesant? pentru că nu cred că am mai citit până acum vreo carte scrisă de un ...comunist, de un ”sovietic” care să mă fi înduioșat totuși. Nu cred că am citit vreo carte scrisă de vreun comunist până acum, oricum, dar ca fapt divers, mi-a placut.
Ce gasim în Mama lui Gorki? Nu este o operă prea largă, prea complexă, prea puternică, dar cuprinde o idee interesantă, o idee înduioșătoare - cum o mamă își urmează fiul, îi urmează idealurile și, practic, luptă cot la cot cu el. Da, dar nu doar asta mi-a placut mie la această carte, ci și ideea de razvratire, de revoluție, de mișcare. Ideea comunismului vazută de Gorki: egalitate; să nu existe saracie, să nu mai existe privatizarea care mânca sufletele oamenilor și îi facea atât de diferiți pe cei saraci -asupriți - față de cei bogați - asupritori. Statul era vazut ca un rau fară cusur, singurul care greșea. Oamenii care nu erau de acord cu aceleași idealuri, care nu urmau aceleași idealuri, erau orbi, dar stapânirea era de vină pentru privatizare, pentru faradelege, pentru nedreptate - muncitorii, în mâinile lor trebuie să se afle puterea. E foarte interesantă cartea, citită acum, mai ales pentru o înțelegere a acelor timpuri și a gândirii unui om ce a susținut idealul comunist.
Mi-a placut cartea -deși poate că ar trebui să fiu mai degrabă reticentă cu privire la astfel de subiecte, având în vedere trecutul țării noastre, dar adesea sunt lipsită de prejudecăți și îmi place să cunosc cât mai multe lucruri. În privința aceasta, nimic de comentat. Gorki a fost rus, a fost comunist și cartea lui mi-a intrat puțin la suflet, din unele privințe - am înțeles că el credea cu adevarat în cele scrise acolo; și mă întreb ce-i oare mai ”de admirat” decât acest lucru?
O carte pe care nu știu dacă să o recomand sau nu, o consider a fi totuși nu cea mai bună operă a lui Gorki, cred că există tiparite și lucrari mai intense/bune decât aceasta; și totuși, așa cum am zis, mi-a placut ce am gasit în decursul a celor 460 de pagini.
Acum m-am avantat putin prin literatura japoneza - prefer mai degraba literatura engleza, americana si chiar franceza - si anume Kazuo Isiguro cu Amintirea palida a muntilor, de care am dat accidental. Mai exact: cum sunt o nebuna care citeste tot ce ii pica in mana, am "furat" cartea de la colega-mea de banca (cu consimtamantul ei), o disperata dupa arta japoneza.
Ce pot spune despre aceasta carte? In primul rand ca nu am terminat-o, insa m-am apucat ieri si am trecut de jumatate. Concluzie: se citeste foarte usor. Nu neaparat pentru ca stilul e simplist, desi este, ci pentru ca te prinde si citesti cu o rapiditate aproape incredibila. La prima vedere, este doar o poveste a unei femei, Etsuko, care isi evoca anumite secvente ale trecutului ei. Dincolo de asta, am realizat ca e vorba de mult mai mult. Fiindca actiunea se petrece in Nagasaki, dupa al doilea razboi mondial, autorul reuseste sa surprinda in randurile cartii exact acea atmosfera a lumii si culturii japoneze in acea perioada: vechiul sistem inca nu a fost eliminat din conventiile oamenilor, insa ideile noi nu au fost asimilate cu totul; acea confuzie si teroare ce are loc dupa un astfel de eveniment - bomba atomica -. Pana si peisajul in care se petrece actiunea este atent redat: cladirile noi in construire, urmele de pe pamant lasate de bomba, cum oamenii si mediul s-au readaptat...
O carte de genul are o profunditate greu de sesizat, care vorbeste despre deceptie, fericire, dezamagire, tristete, resemnare si destin. La inceput gaseam chiar banala povestirea, insa dupa ceva mai multe pagini m-a captivat total. Evocarea se opreste la descrierea episodului in care Etsuko intalneste o femeie, Satchiko, si pe fiica ei, Mariko, moment in care se petrec o serie de lucruri ciudate. Eu cred ca acea fetita, Mariko, chiar reprezinta ceea ce razboiul lasase in urma: traume si suferinta.
Cui pot recomanda aceasta carte? Celor pasionati de psihologie, de Japonia postbelica si de o lectura placuta si usoara. ^.^
N-am prea citit carti de beletristica in ultima vreme, dar am cateva planuri pentru vacanta. Pana acum am tot rasfoit cateva carti de critica si am extras din ele intr-un caiet anumite paragrafe. Mircea Eliade, spirit al amplitudinii de Eugen Simion, Romanul psihologic romanesc de Al. Protopopescu, Recitind clasicii de Liviu Calin... Cam pe astea le-am citit in ultima vreme. A fost perioada cu tezele, stiti si voi, si am fost nevoita, pentru ca, in general, nu ma omor deloc dupa cartile de critica.
In vacanta am cateva planuri dar, pana atunci, m-am apucat si de Muntele vrajit de Thomas Mann si de O alta familie de Joanna Trollope. Nu am citit prea multe pagini, mai ales din a doua carte pe care am enumerat-o, dar in vacanta am de gand sa ma mai apuc de ceva.
Acum am luat in mana Ultima scrisoare de dragoste scrisa de Jojo Moyes si vreau s-o termin, apoi sa ma apuc de celelalte carti romance din biblioteca mea. Poate am timp si de alte genuri.
Iar pe lista de asteptare am pus Domnisoara Cristina si Numele trandafirului.
Am inchis azi, de tot, cu drag si o urma de tristete, primul volum din Instrumente mortale, si anume Orasul oaselor de Cassandra Clare. Mi-am luat primele 3 carti, deci pot imediat sa incep sa citesc volumul 2, dar pana atunci revin cu o mica descriere la primul volum.
Am descoperit o alta poveste. Este si cu vampiri, putin in primul volum, dar nu chiar asa mult cum sunt alte serii. Seria este cu vanatori de umbre, care vaneaza damnati, demoni, vampiri etc.
Claryssa Fray este personajul principal in aceasta carte.
Un personaj care la inceput isi traieste viata ca un om normal, asta pana cand incepe sa vada cealalta lume ce se plimba printre oameni fara ca ei sa stie, fara ca ei sa o vada. Lumea aceea este invizibila pentru mundani[oameni] dar nu inseamna ca ea nu exista.
In fine... Clary intra in lumea asta noua avand multe peripetii, sa zic asa. Mama ii este rapita (ea crede mai intai ca este moarta), tradarile apar in Institut, oamenii in care era avea incredere nu sunt ceea ce par. Are doar cativa prieteni, Simon, un om, fiind unul dintre cei mai buni.
Sarim spre final...
Drumul o poarta spre Valentine, personajul negativ al primului volum, cel putin. Valentine se dovedeste a fi cineva neasteptat...
Va las sa descoperiti mai departe ce se intampla, asta daca alegeti seria.
Nu am incadrat in spoiler doar de dragul de a ascunde ce am scris...
Papillon!
Asta citesc acum.
E o carte bunicică scrisă de un francez, Henri Charriere, despre un francez, Henri Charriere, poreclit Papillon (fr. future).
Ei bine, Papi e un pușcariaș notoriu, viețaș (închis pe viață), rudă cu Chuck Norris care strabate în lung și-n lat pușcariile din coloniile franceze ale anilor 1930, în vederea ispășirii pedepsei sale.
Spun pușcariile pentru că sunt mai multe. Motivul închiderii e crima unui proxenet. Hotarât că a fost judecat pe nedrept, iar o crimă a unui borfaș de rând e pur și simplu judecată prea aspru, Papi evadează din fiecare loc în care este închis, spre a-și face dreptate singur. Până acum e prins și bagat înapoi la racoare again and again and yet again.
Omu” ăsta are o ambiție de oțel și pt asta am început să țin cu personajul. Scoffield și ai lui din Prison Break ar putea lua oricând lecții de la el. Cine știe... poate chiar au luat.
O citesc pt că vreau să vad cum se termină. Trebuie să fie ceva mai mult la mijloc de l-au condamnat la o așa pedeapsă.
Oare voi asista la un conte de Monte Cristo al secolului XX?
Oare prețul benzinei va scadea?
Oare drujba mea se va toci în sicriul lui Charriere?
Ramâne de vazut!
N-am mai trecut de mult pe la sectiunea "Biblioteca" a forumului, asa ca am zis sa vad ce mai citeste lumea, pe cine mai citeste. Eu, personal, ma bucur de compania lui Hannibal Lecter al lui Thomas Harris - Hannibal. Personajul principal, un doctor psiholog canibal, este urmarit de catre FBI, un politist italian ce incearca sa il captureze pentru bani si un vechi "amic" de-al doctorului, pe care acesta l-a desfigurat.
Pana acum, cartea e, intr-adevar, impresionanta. Sa descoperi mintea unul geniu ca doctorul Lecter, chiar si pentru putin, e un lucru nebunesc~ Of course ca ador personajul, deorece este sadic, rafinat si cu bun gust si reuseste, cu un minim de efort, sa ii joace pe toti pe degete. Mai putin pe Clarice Starling, o agenta FBI priceputa, a carei cariera a cam "inghetat" si care a mai fost fata in fata cu doctorul Lecter in urma cu mai multi ani. Si de ea imi place~ E genul de femeie care are demnitate, o limba ascutita si o minte agera.
Nu prea am cuvinte sa descriu cartea, caci are o poveste intortocheata si inceputul acesteia se afla in cartea scrisa de acelasi autor, Tacerea mieilor. Ceea ce pot spune despre ea este ca nu e pentru cei ce nu suporta actele de sadism, lucrurile spuse fatis si stilul simplu, dar cuprinzator, al autorului. ^^
Am terminat ambele carti de care am vorbit in ultimul meu post.
"Haite, cel mai mare dusman al omului" sfarsitul a fost... foarte genial. Chiar incepeai tu insuti sa simti ca o iei razna, nu doar biata fata ce renuntase la razbunare.
"Orasul si stalpul" a fost si ea minunata, foarte minunata. Mult mai buna decat m-am asteptat sa fie, defapt.
ON: Inca am ramas la "Sherlock Holmes" volumul 2, dar doresc sa ma apuc si de "Limbajul florilor" (carte ce i-am cumparat-o unei colege) sau sa continui alte lecturi ce zac, presupun, undeva prin miciile mele rafturi.
-revin cu un edit cand o sa ma apuc de vreo carte ce am lasat-o balta sau daca gasesc ceva nou de citit-
