Animezup - forum manga si anime

Dumnezeule mare, cred ca am citit cea mai geniala carte existenta vreodata; e intr-o stransa competitie cu Piramidele lui Napoleon a lui William Dietrich. William'ii astia, Doamne, sunt niste genii! Da, vorbesc despre Imparatul mustelor - William Golding, carte pe care tocmai am terminat-o si mi-a lasat un gust amar in gura, lacrimi in ochi si buzele perforate.

Nici nu stiu ce sa scriu despre ea, mi-e teama sa nu ii stric genialitatea cu parerile mele nesemnificative. Dar nu ma pot abtine, am fost atat de impresionata de ea, ca nu ma pot opri din a vorbi despre aceasta. Ma bucur atat de mult ca ne-a dat Rosu - profesoara de engleza - s-o citim, dar in acelasi timp sunt complet dezamagita de faptul ca ceilalti colegi ai mei au abandonat-o, deducand ca nu este o lectura placuta. Intr-un fel, ii inteleg; incarcatura pshilogica negativa e prea puternica, as zice fara falsa modestie, pentru ei care au ramas prizonieri ai imaturitatii.

Despre ce este vorba? Pe scurt, un grup de copii scapa cu viata din catastrofa prabusirii unui avion si incearca sa supravietuiasca pe o insula pustie din mijlocul Pacificului, asteptand sa fie salvati. Aceasta idee a salvarii este si prima care ridica probleme si principalul motiv de cearta si, in final, razboi dintre cele doua tabere ce se vor forma.

Romanul are ca idee de baza raul ce este adanc inradacinat in mintea si sufletul uman, el invingand uneori si inocenta copilariei. Acest concept este dovedit pe parcursul lecturii prin actiunile copiilor ce incearca sa supravietuiasca la inceput sub forma unui grup unit, condus de Ralph, si pe parcurs, cuprinsi de rivalitatea ce transpune metaforic si lupta continua dintre ratiune (determinarea lui Ralph de a mentine focul aprins pentru a putea fi salvati si felul in care incerca sa mentina ordinea) si instinct (joaca neintrerupta a pustilor, focul din padufre, frica de Fiara, pofta de sange) ajung sa se desparta.

Cum ziceam mai sus, grupul de copii se desparte in doua in tabere, tribul de vanatori condusi de Jack Merridew ce se lasa influentati de instinctele primare, si cativa copii ce-i raman loial lui Ralph si " cochiliei" lui. Curand, Ralph ramane singur, fara autoritatea impusa de cochilia ce inceteaza sa mai existe odata cu unul din personajele semnificative ale acestui roman si este vazut ca fiind primejdios, ajungand sa fie vanat.

Titlul provine de la raul suprem de pe insula, simbolizat de capul primului porc ucis, pe care vanatorii lui Jack il infig intr-un par lasandu-l intr-o poiana ca prada pentru presupusa fiara. Este intruchiparea a tot ce este mai rau in ceea ce au devenit copii si prevesteste mortile umane ce or sa vina.

Personajele sunt extraordinar de bine conturate si fiecare reprezinta o calitate a umanitatii; Jack care reprezinta omul primitiv supus instinctelor de supravietuire, Ralph omul evoluat, civilizat, intrucat scopul lui ramane pana la final salvarea baietilor si intoarcerea lor la civilizatie si Piggy care este omul inteligent si intreprinzator, dar inca prea slab sa se impuna.

Nu stiu daca este evident, dar personajul meu preferat este Ralph. Copilul asta este mult, mult prea genial, matur si destept pentru cei doispe ani si jumatate ai sai. Are o personalitate incantare si jur ca m-am indragostit de el. Era atat de disperat sa tina focul aprins pentru a fi salvati, sa mentina ordinea, pentru el nu conta atat de mult faptul ca fusese ales sef - ca in cazul lui Jack - cat conta de fapt salvarea lor. L-am iubit in momentele de neliniste, cand era descumpanit si deznadajduit, neintelegand care era motivul pentru care se pornise " razboiul" intre cele doua tabere, pentru care il ura Jack, mai ales cand marturisea cu o nevinotie si inocenta adorabila ca tinuse ei, ca nu voia decat sa fie salvati!

Ce sa mai spun? Cartea este pana la urma o alegorie asupra unei situatii la limita, cu atat mai grav cu cat sunt puse pe seama unor copii fapte catastrofale. Imparatul mustelor este istoria inversa a omului preistoric, proaspat iesit din caverne, al carui singur scop nu consta decat in supravietuire si in "a conduce pamantul".

Mi s-a parut un roman trist, profund, despre destinul si istoria nu prea fericita a umanitatii. Din partea mea primeste nota 10 si o recomand cu caldura tuturor. Ah, si ii sunt profund recunoscatoarea profei mele de engleza ca ne-a dat-o s-o citim.