Viata de liceu

[AoiButterfly]

case - dude, thanks pentru reply. Ma bucur ca iti place. O sa mai pun ceva hentai numai pentru tine, si ai mila de mine,promit ca data viitoare o sa postez mai repede si o chestie ceva mai mare.
Crynu. xD - stiu ca am intarziat cu capitolul insa va rog sa nu imi luati gatul, oricum nu-i complet. Merci pentru comm si sper sa iti placa si continuarea.
Baunne - stii faza cu cine se seamana se aduna, nu? Eh, pe principiul asta am mers eu aici la faza aia. Serios, aia se potrivesc, ma gandesc sa ii cuplez insa deocamdata am alta treaba ceva mai importanta cu el.
Minnie Mouse - merci ca ai trecut pe aici si merci de comm. Ma bucur ca iti place. Ei bine Diana intradevar are lipici la baieti insa ai sa vezi ca totusi nu asa bine pe cat pare, pana la urma ce-i prea mult strica. Si Alex e o curva pentru ca mereu am vrut un fic in care sa am o curva... si acum dorita mea a devenit realitate. O sa iti trimit pm, nu-i problema. Thanks again.
Dizzy - stiu ca faza cu virginu ii cam trasa de par, insa doamne, nu m-am putut abtine. Desi, daca stau sa ma gandesc, nu-i chiar exagerata, nu? Si ca sa iti raspund: curva nu era beata, era chiar foarte treaza. Si ai sa vezi ca o sa se mai intinda muuult si bine... fac o curva de nota 200 din ea:> [ce-mi place cand is rea].
Cherie - merci pentru comm, esti o draguta si ma bucur ca ai ajuns si tu in sfarsit pe aici. Ma bucur ca iti place cum scriu [si sa stii ca eu ti-am citit ficurile]. O sa tin cont de sfatul pe care mi l-ai dat si o sa fiu mai atenta de acum. Si mie imi place Raul, cred ca e cel mai complex personaj din toate, e o adunare de doua personalitati a unor prieteni de a mei [is geniala la faza asta... ma rog, ideea e ca daca aia doi ar fi unu singur, ar fi devenit baiatul ideal]. Diana nu e indecisa, e foarte indecisa [insa ai sa vezi ca nu e chiar mereu asa].
La faza cu virginu am fost geniala [asa, sa ma laud putin] :)) stiu, incerc si eu sa ma mentin la inaltime pe aici.
Nu m-a suparat commul tau, calm si nu ma omora pentru ca am postat asa tarziu.
^ToxicK kiD^ - merci si tie pentru comm si pentru ca ai trecut pe aici. Cat despre cine ramane cu cine... inca nu e nimic sigur, sfarsitul acestui fic se schimba in functie de dispozitia mea [stiu, trist... :) ]. Thanks pentru laude >:D<

Si acum o sa postez o chestie minuscula in comparatie cu restul capitolelor postate. Ei bine, aceasta parte este un sfert din tot capitolul. Oricum, sper sa va placa si orice sfat/critica e bine venita.



M-a apucat brutal de mână şi m-a tras afară din sală. Uram când făcea faze de genul acestea. Am vrut să mă opresc însă m-a tras şi mai tare făcându-mă să mă împiedic. Ne-am îndreptat către lift după care am urcat până la etajul 2. Ajunşi în faţa camerei lui şi-a scos repede cheia, a descuiat uşa, după care m-a împins inăuntru trântind-o în urma lui. M-a aruncat pur şi simplu pe unul din paturile din cameră iar el s-a aşezat pe cel alăturat.
- EÅŸti nebun, ce-i cu tine ?
- Nebun ? spuse în timp ce se ţinea cu mâna de burtă, da, din cauza ta. Nu vezi ce faci din mine ?
- Adică ?
- Uită-te şi tu. S-a întâmplat « ceva », atunci, « ceva » ce am crezut că a însemnat totuşi « ceva » pentru tine însă ce am descoperit : că de fapt nici nu iţi păsa. Nimeni, dar nimeni nu o să mai aibă onoarea de a-şi bate joc de mine, şi acest lucru este valabil şi pentru tine.
Nu îmi venea să cred ce puteam auzi. Făcea o criză de nervi doar pentru că nu îl băgasem în seamă toată ziua? Doamne, baieţii ăştia puteau fi atât de imaturi. Am vrut să spun ceva insă el a deschis gura înaintea mea.
- Vrei să o ajungi din urma pe curva aia de prietena a ta ? Hm... i-a zii ? Ai nevoie de ajutor ? completă în timp ce se apropia din ce în ce mai mult de mine. I-am simţit mâna cum se plimbă, uşor, pe umărul meu şi încearcă să tragă uşor bretelele rochiţei. Nu îl mai suportam, deja întrecuse orice limită. L-am dat o palmă şi am plecat din camera lui.
Uneori mă mai întreb : « De ce eu ?» însă niciodată nu am răspuns la întrebarea asta. Am plecat nervoasă şi foarte hotărâtă să nu mai vorbesc cu el niciodată. Ştiam că probabil reacţionasem prea impulsiv, însă aşa eram şi nu aveam de gând să mă schimb prea curând. Chiar dacă glumise, exagerase. Nervoasă, m-am indreptat direct spre cameră în speranţa că o voi gasi pe Alex acolo însă nu era. Am stat trează toată noaptea din cauza nervilor pe care îi aveam, aşteptându-o pentru a mă putea descărca.
Nu a venit. Era ora 7 şi ea nu mai apărea. Mă alarmasem pentru că de obicei nu lipsea atât de mult. Eram foarte hotărâtă să plec în căutarea ei dacă nu avea să apară în jumătate de oră. Când mă pregăteam să mă ridic de pe pat am auzit uşa trântindu-se. Am văzut-o cum trece pe lângă mine. Avea părul răvăşit semn că probabil noaptea trecută iar s-a frecat cu vreo unu pe cine ştie unde. Am oftat şi am renunţat la ideea de a-i mai spune ceva, nu avea nici un rost pentru că ştiam că îmi răceam gura de pomană. M-am schimbat şi am ieşit pe uşă fără a mai spune ceva. Aveam nevoie de companie şi ştiam exact unde trebuia să ajung.
Ajunsă în fată camerei lui Raul nu m-am mai sinchisit nici măcar să bat la uşă; trezi probabil erau aşa că nu aveam de ce să îmi fac griji, în cel mai rău caz nu găseam pe nimeni. Am intrat şi m-am indreptat spre dormitor. Am aruncat o privire în jur şi am văzut că nu era nimeni. Paturile erau încă nearanjate semn că cineva dormise aici. Am auzit uşa de la baie deschizându-se şi mi-am întors repede privirea. L-am văzut: era George. Nu mai reacţionam normal. M-am înroşit până în vârful urechilor când l-am observat mai bine. Era acoperit doar cu un prosop, care părea că se chinuia a sta pe el, putând să cadă dacă facea mişcări prea bruşte. Apa încă i se scurgea de pe corp semn că nu terminase duşul de prea mult timp. Chipul înroşit datorită aburilor îi scoteau în evidenţă ochii frumoşi. Dacă nu ar fi fost urât din partea mea probabil aş fi început să salivez. S-a scuzat imediat când şi-a dat seama în ce situaţie se afla şi a fugit în baie.
M-am aşezat pe pat şi am oftat. Cred că trebuia să mă gândesc mai bine atunci când George mi-a zis că mă place. Trebuia să îmi pun oridine în gânduri înainte de a face ceva. L-am văzut cum a ieşit din nou din baie, de data aceasta doar cu o pereche de paltaloni pe el. A venit şi şi-a luat un trivou repede. Era ruşinat de situaţie şi asta se vedea pe faţa lui.
- Ah, scuze pentru mai devreme, nu am auzit când ai ciocănit la uşă.
Am început să râd.
- Nu-i nimic. Oricum nu e mare lucru, erai parţial îmbrăcat.
Dacă ar fi ştiut el cât am ciocănit eu la uşă nu ar mai fi zis nimic. S-a aşezat pe patul din faţa mea. Nustiu de ce, însă privirea pe care o avea atunci mi se părea intradevăr tristă.
- Deci, ce cauţi aici, ai venit să-l vezi pe Raul?
- Nici să nu mai aud de el. E un nesimţit si jumătate.
- Ce a mai făcut idiotul? întrebă râzând.
- Ce nu a făcut!
- Păi...
- Ei bine, după ce aseară a provocat acea încurcătură cu „ea e prietena mea”...
- Adică...
- Exact! „Ea e prietena mea ” este defapt o mare încurcătură. Nu e nimicde genul acesta între noi. Mi-a făcut o criză de nervi aseară pentru că nu îl băgasem în seamă toată ziua şi de asta m-a tras aşa, brusc,după el.
I-am văzut faţa. Era uimit. Am început să râd uşor. L-am auzit cum răsuflă uşurat. Îşi ridcă privirea şi se uită fix în ochii mei încercând să mă intimideze.
- E bine de ÅŸtiut.

Povestea din punctul de vedere a lui George.

- „Ea e prietena mea” e de fapt o mare încurcătură.
Nu îmi venea să cred ce îmi fusese dat să aud. Eram atât de fericit încât îmi venea să o iau în braţe, să îi spun cât o iubesc şi să o sărut. Raul, era oficial un idiot. Nu îmi plăcea când îmi ascundea lucruri de genul acesta; până la urma se autonumea „cel mai bun prieten” al meu. Naiba să-l ia. O vroiam şi o vroiam acum. Era una din primele persoane care nu mă criticase niciodată, care mă ajutase de multe ori fără să întrebe ceva şi mai presus de toate o iubeam. Da, acesta era adevărul. O iubeam ca un nebun şi nu aveam ce face în privinţa aceasta. Ştiam că va fi destul de greu să o fac să mă accepte. Chiar dacă Raul era un prost îl cunosteam destul de bine încât să realizez că se afla cu ceva puncte înaintea mea în ochii ei. Trebuia să pun mâna pe ea cât mai repede, altfel aveam să văd cum îmi este furată de sub nas.
- Si, tu si Raul chiar nu sunteti impreuna?
Ştiu că am întrebat-o cu o voce care o implora să spună „Da!”. Am observat cum îmi zâmbeşte discret.
- Nu, nu ieşim împreună şi nici nu am de gând să fac acest lucru. Nu sunt atât de proastă încât să îmi sap de tânără propriul mormânt.
Ce mod de a-mi ridica moralul... Radiam de fericire după acest răspuns. Avusesem un impuls şi îi luasem mâna în a mea. Chiar dacă în faţa ei nu am arâtat-o, eram o persoană posesivă, care nu îi place să împartă nimic cu nimeni, mai ales când venea vorba de o fată. Eram gelos peste măsură şi arogant. Însă ea nu trebuia să afle despre celălaltă partea mea. Totul era perfect aşa cum era atunci.
- Nu ai vrea să încercăm ceva?
- Ce? se vedea din privirea ei cât de curioasă o făcu acea întrebare.
- Asta: şi am tras-o de mână. Am sărutat-o şi mi-a răspuns la sărut. Cuvântul „uimit” nu este tocmai potrivit pentru a descrie ce reacţie am avut când am observat acel lucru.
I-am pus mana pe talie şi am tras-o peste mine, în pat. Ne-am sărutat până am rămas fără aer. A rămas peste mine şi ne-am uitat unul la celălalt. Se înroşise, lucru care mi se părea extrem de drăgut. Am dat-o jos după mine şi am aşezat-o în partea mea dreaptă.
Nu a mai zis nimic. Uram când fetele făceau faze de genul asteia. Chiar nu se gândeau cât de greu ne era nouă, băieţilor, să spunem ceva? Mereu băieţii trebuie să facă primul pas... În ciuda tupeului nostru, care uneori depăşia limitele normale eram oameni normali.
- Nu ai vrea să încercăm să ieşim împreună?
Ştiu că mi-am pus toată speranţa în întrebarea aia. Dacă avea să refuze nu mai aveam să încerc. Niciodată!
- Încercăm.
Eram fericit. Chiar eram. Şi speram că o voi face şi pe ea la fel de fericită ca şi mine, poate şi mai fericită. După ce mi-a răspuns la întrebare şi-a lăsat privirea în jos. Nu am mai insistat, pur şi simplu un avea rost. A plecat după câteva minute.
Am auzit cum uşa se închide şi apoi se deschide brusc.
- Dian...
Dar nu, nu era ea. Totul mergea perfect.
- Raul.
- ÃŽn carne ÅŸi oase
- Ce cauţi aici?
- Aici e şi camera mea asta în caz că ai uitat. Am venit să mă odihnesc.
I-am arâtat patul de langă şifonier şi i-am făcut semn că poate să se întindă acolo. L-am văzut cum de abia işi misca posteriorul spre pat. Uram când făcea asta şi ştia acest lucru: îşi târa picioarele scotând un sunet enervant care mă zgâria pe creier.
- Al cui e asta? întrebă luând în mână, un cercel, mic, din aur.
La naiba. Nu ştiam dacă e al Dianei sau nu.
- Al Dianei, bănuiesc. E singura fată care a intrat în camera asta.
- Diana? Ce căuta ea aici?
- A venit la mine. Vreo problema?
- Ce se intampla între voi doi?
- Nu mare lucru. Ieşim împreună.
Puteam observa cât de nervos devenise când auzise acest lucru. Incepu să strângă din pumni, venele de la tample şi de pe gât devenise evidente iar muşchii feţei se mişcau nervos.
- Ce tupeu jegos ai in tine, urlă către mine
- Pardon, nu cred că am auzit bine. „Tupeu jegos”? Păpuselul e gelos? Frate, dacă tu ai fost moluscă e problema ta şi numai a ta. Aminteşte-ţi că ti-am lăsat-o pe Maria chiar dacă ştiai foarte bine că mie îmi plăcea de ea dinainte să o cunoşti tu. Acum fii băiat bun, plăteşte-ţi datoria, fă un pas în spate si lasă-mi cale liberă.
- Dar eu am cunoscut-o primul. E a mea.
- Şi asta unde scrie? Nu mă face să râd si nu mai fi ipocrit. Ştim foarte bine amândoi în ce hal vorbeai despre ea şi cât te-ai lăudat. Ar fi bine să nu îţi bagi curu în chestia asta că de data sunt în stare să te omor şi, vorbesc serios. Ah, eram să şi uit: dacă tu o ai văzut-o primul, nu era logic sa fi făcut acelaşi lucru cu Maria pe care mi-l ceri şi tu acum?
- Asta nu o să rămână aşa... şi a plecat.
Chiar dacă eram verişori adevărul era că nu mă suportă şi, sincer să fiu nici eu nu îl înghiţeam pe el. De mic fusese aşa, încet. Mereu îi plăcea să se laude cu ceva ce nu era a lui; nu, nu era nici pe departe a lui însă el declara la toată lumea că reuşise să facă sau să pună mâna pe ceva ce nimeni nu mai reuşise. Am crezut că toată treaba cu Diana o să ne facă să nu mai fim aşa copii, însă se pare că m-am înşelat.
Trebuie să recunosc că înţeleg de ce o plăcea pe Diana. Probabil totul a pornit de la faptul că semănă prea mult cu fosta lui prietenă. Au acelaşi mod de a gesticula, aproape acelaşi mod de a vorbi, singura diferenţă fiind că Diana chiar era o persoană în care poţi avea încredere, o persoană modestă care e gata să te ajute oricând. Adică, exact opusul Mariei. Oricum, cea mai mare prostie a lui Raul a fost că nu şi-a lăsat masca aia de clovn la o parte nici măcar când era numai el cu Diana, cred că nu a încercat destul. Însă, după cum se spune: „Cum iţi aşterni, aşa dormi.”




Ja ne...