10-01-2010, 11:50 AM
Multumim celor care au citit, si scuzati intarzierea^^
Capitolul 4: Mi-ai promis!
Am încercat şi încă încerc să îl fac pe Tom să înţeleagă. Nu voiam să se simtă prost tocmai de Crăciun, de aceea trebuia să se bucure la fel de mult ca mine. Ştiam că nu îi place, îi simţeam încordarea, nevoia de a pleca din acest loc cât de curand.
Nu îi plăcea aici, şi asta era vizibil. Când suntem departe de casă, când nu o vede pe mama în fiecare zi cu tatăl nostru biologic, ascunde apăsarea, durerea din inimă care creşte mereu când îşi aminteşte de ei. Suferă, ştiu asta.
Am deschis uşa de la intrare şi am pasit inauntru amândoi uzi din cap pâna-n picioare. Din sufragerie se auzeau mai multe voci, una neidentificată. O auzeam pe mama vorbind şi o altă voce groasă, de bărbat. Am presupus că era Gordon, deşi ceva din mine îmi spunea că mă înşel.
Mi-am întins mâna spre Tom şi ne-am împletit degetele intrând deodată în camera de zi, unde era mama împreună cu o altă femeie necunoscută. M-am uitat la fratele meu şi am văzut că o analizează atent. Probabil îşi imagina o noapte cu ea. Atât de tipic pentru el! Totuşi trebuia să îi dau dreptate, era superbă. Niciodată nu mi-a fost dat să văd o privire atât de intensă.
Am văzut-o pe străină mutându-şi privirea de la Tom la mine, apoi zâmbind. I-am auzit glasul spunând:
-Numele meu este Annika. Sunt logodnica tatălui vostru.
Logodnica tatălui nostru? Imediat în minte mi s-a arătat imaginea lui Gordon. Dar el era căsătorit cu mama, cum să fie logodit cu acestă Annika?
Am privit-o pe mama şi apoi am văzut perdeaua dată la o parte iar de după ea a ieşit el. Jorg, tatăl meu! Am sărit direct în braţele lui, fără să îmi pese de cei din cameră. M-a strâns uşor la pieptul lui şi i-am simţit parfumul. Folosea aceeaşi marcă. Mi-am împreunat mâinile în jurul gâtului său, nevrând să îi mai dau drumul. Parcă eram un copil care şi-a primit cadoul mult visat şi nu mai vrea să îl lase din mână.
- Stai jos! A îndemnat vocea cristalină a frumoasei femei ce îi era destinată tatei. Când mi-am întors privirea, am văzut cu cine vorbise. Fratele meu părea şocat, speriat aş putea spune. Sau pur şi simplu fermecat de cea din dreapta lui.
-E pe plan emoţional, nu vă faceţi griji. Jorg, ce ar fi să te apropii puţin de fiul tău?A continuat imediat. Tata l-a privit o clipă ezitând.
- Linişteşte-te, Tom! Am auzit-o din nou pe tânăra femeie, după care tatăl meu s-a îndreptat spre pat, cuprinzând braţul fratelui meu cu mâna lui şi privindu-l preţ de câteva clipe. Tom s-a ridicat şi a ieşit din cameră, urcând scările. Nu ştiam de ce, dar am presupus că au de discutat ceva important.
M-am aşezat şi eu pe canapea alături de Annika, începând să discut cu ea diferite lucruri. Mama a adus nişte prăjituri şi ciocolată caldă, spunându-mi să merg să mă schimb, dat fiind că eu am uitat că eram ud până la os.
Am ieşit din living urcând uşor scările, spre camera mea şi a fratelui meu. Mereu împărţeam acea cameră cand veneam aici. În acel loc am scris prima melodie, acolo am învăţat pentru prima oară să cânt. Am vrut să deschid uşa, dar am auzit vocea tatei şi m-am oprit ascultând.
-Mi-am repetat discursul acesta de mii de ori, dar nu am crezut că îmi va ridica aşa mari probleme! Tom, mama ta mi-a zis că încă mă iubeşti aşa cum ai făcut-o mereu, iar asta mă face foarte mândru, dar, din păcate, viaţa merge mai departe, iar tu trebuie să înţelegi asta. Tom, am tot ce mi-aş putea dori vreodată, deşi e greu de crezut, deoarece am venit aici cu un scop. Îl vreau pe Bill, iar dacă tu nu vei fi de acord cu asta, voi muta procesul în instanţă! Am dreptul la custodia unuia dintre copii! Deci, mi-l dai?
Am îngheţat în acel moment. Tata venise să mă ia pe mine? Dar, era imposibil, cum rămâne cu trupa? Dacă tata mă ia la el, voi putea continua? Şi mama...trebuie să fie distrusă. Şi, cel mai important, cum rămâne cu Tom? Frăţioare, nu mă lăsa să plec, te rog! Nu mă poate lua la el. Nu vreau!
Am început să aleg la parter, apoi afară. Fugeam pe străzile îngheţate plângând, lacrimile îmi inundau ochii. Vântul îmi bătea în faţă, iar eu simţeam că mă taie, dar nu îmi păsa. Nu m-am oprit decât atunci când am ajuns în parc lângă un pom înalt unde eu şi fratele meu stăteam când voiam să fim singuri. M-am aşezat lângă trunchiul lui, rezemându-mi capul de el şi continuând să vărs cristale ce se pierdeau în contact cu zăpada rece de pe sol. Mă simţeam sfâşiat, ceva mă ardea pe interior, aş fi vrut ca totul să fie un coşmar, să mă trezesc în camera mea şi Tom să fie lângă mine. Îmi era dor de tata, îmi doream să îl văd, dar nu în felul acesta. Până acum câteva ore aş fi băgat mâna în foc că nimic nu mă va despărţi de fratele meu. Mi-a promis că vom rămâne împreună indiferent de ce se va întâmpla între părinţii noştrii. Pe atunci nu m-am gândit că sunt doar promisiuni şi atât. Brusc, mi-am amintit de colegii noştrii de trupă. Bunii mei prieteni; am uitat de ei. Lor ce le vom spune? Dacă trupa se va destrăma, nu ştiu ce am să mă fac. Jorg Kaulitz nu mă va lăsa să îmi continui cariera! Dar mai mult decât atât, nu voi mai fi împreună cu Tom, iar asta mă sfâşia pe interior.
Capitolul 4: Mi-ai promis!
Am încercat şi încă încerc să îl fac pe Tom să înţeleagă. Nu voiam să se simtă prost tocmai de Crăciun, de aceea trebuia să se bucure la fel de mult ca mine. Ştiam că nu îi place, îi simţeam încordarea, nevoia de a pleca din acest loc cât de curand.
Nu îi plăcea aici, şi asta era vizibil. Când suntem departe de casă, când nu o vede pe mama în fiecare zi cu tatăl nostru biologic, ascunde apăsarea, durerea din inimă care creşte mereu când îşi aminteşte de ei. Suferă, ştiu asta.
Am deschis uşa de la intrare şi am pasit inauntru amândoi uzi din cap pâna-n picioare. Din sufragerie se auzeau mai multe voci, una neidentificată. O auzeam pe mama vorbind şi o altă voce groasă, de bărbat. Am presupus că era Gordon, deşi ceva din mine îmi spunea că mă înşel.
Mi-am întins mâna spre Tom şi ne-am împletit degetele intrând deodată în camera de zi, unde era mama împreună cu o altă femeie necunoscută. M-am uitat la fratele meu şi am văzut că o analizează atent. Probabil îşi imagina o noapte cu ea. Atât de tipic pentru el! Totuşi trebuia să îi dau dreptate, era superbă. Niciodată nu mi-a fost dat să văd o privire atât de intensă.
Am văzut-o pe străină mutându-şi privirea de la Tom la mine, apoi zâmbind. I-am auzit glasul spunând:
-Numele meu este Annika. Sunt logodnica tatălui vostru.
Logodnica tatălui nostru? Imediat în minte mi s-a arătat imaginea lui Gordon. Dar el era căsătorit cu mama, cum să fie logodit cu acestă Annika?
Am privit-o pe mama şi apoi am văzut perdeaua dată la o parte iar de după ea a ieşit el. Jorg, tatăl meu! Am sărit direct în braţele lui, fără să îmi pese de cei din cameră. M-a strâns uşor la pieptul lui şi i-am simţit parfumul. Folosea aceeaşi marcă. Mi-am împreunat mâinile în jurul gâtului său, nevrând să îi mai dau drumul. Parcă eram un copil care şi-a primit cadoul mult visat şi nu mai vrea să îl lase din mână.
- Stai jos! A îndemnat vocea cristalină a frumoasei femei ce îi era destinată tatei. Când mi-am întors privirea, am văzut cu cine vorbise. Fratele meu părea şocat, speriat aş putea spune. Sau pur şi simplu fermecat de cea din dreapta lui.
-E pe plan emoţional, nu vă faceţi griji. Jorg, ce ar fi să te apropii puţin de fiul tău?A continuat imediat. Tata l-a privit o clipă ezitând.
- Linişteşte-te, Tom! Am auzit-o din nou pe tânăra femeie, după care tatăl meu s-a îndreptat spre pat, cuprinzând braţul fratelui meu cu mâna lui şi privindu-l preţ de câteva clipe. Tom s-a ridicat şi a ieşit din cameră, urcând scările. Nu ştiam de ce, dar am presupus că au de discutat ceva important.
M-am aşezat şi eu pe canapea alături de Annika, începând să discut cu ea diferite lucruri. Mama a adus nişte prăjituri şi ciocolată caldă, spunându-mi să merg să mă schimb, dat fiind că eu am uitat că eram ud până la os.
Am ieşit din living urcând uşor scările, spre camera mea şi a fratelui meu. Mereu împărţeam acea cameră cand veneam aici. În acel loc am scris prima melodie, acolo am învăţat pentru prima oară să cânt. Am vrut să deschid uşa, dar am auzit vocea tatei şi m-am oprit ascultând.
-Mi-am repetat discursul acesta de mii de ori, dar nu am crezut că îmi va ridica aşa mari probleme! Tom, mama ta mi-a zis că încă mă iubeşti aşa cum ai făcut-o mereu, iar asta mă face foarte mândru, dar, din păcate, viaţa merge mai departe, iar tu trebuie să înţelegi asta. Tom, am tot ce mi-aş putea dori vreodată, deşi e greu de crezut, deoarece am venit aici cu un scop. Îl vreau pe Bill, iar dacă tu nu vei fi de acord cu asta, voi muta procesul în instanţă! Am dreptul la custodia unuia dintre copii! Deci, mi-l dai?
Am îngheţat în acel moment. Tata venise să mă ia pe mine? Dar, era imposibil, cum rămâne cu trupa? Dacă tata mă ia la el, voi putea continua? Şi mama...trebuie să fie distrusă. Şi, cel mai important, cum rămâne cu Tom? Frăţioare, nu mă lăsa să plec, te rog! Nu mă poate lua la el. Nu vreau!
Am început să aleg la parter, apoi afară. Fugeam pe străzile îngheţate plângând, lacrimile îmi inundau ochii. Vântul îmi bătea în faţă, iar eu simţeam că mă taie, dar nu îmi păsa. Nu m-am oprit decât atunci când am ajuns în parc lângă un pom înalt unde eu şi fratele meu stăteam când voiam să fim singuri. M-am aşezat lângă trunchiul lui, rezemându-mi capul de el şi continuând să vărs cristale ce se pierdeau în contact cu zăpada rece de pe sol. Mă simţeam sfâşiat, ceva mă ardea pe interior, aş fi vrut ca totul să fie un coşmar, să mă trezesc în camera mea şi Tom să fie lângă mine. Îmi era dor de tata, îmi doream să îl văd, dar nu în felul acesta. Până acum câteva ore aş fi băgat mâna în foc că nimic nu mă va despărţi de fratele meu. Mi-a promis că vom rămâne împreună indiferent de ce se va întâmpla între părinţii noştrii. Pe atunci nu m-am gândit că sunt doar promisiuni şi atât. Brusc, mi-am amintit de colegii noştrii de trupă. Bunii mei prieteni; am uitat de ei. Lor ce le vom spune? Dacă trupa se va destrăma, nu ştiu ce am să mă fac. Jorg Kaulitz nu mă va lăsa să îmi continui cariera! Dar mai mult decât atât, nu voi mai fi împreună cu Tom, iar asta mă sfâşia pe interior.
I'm Kira.