In umbra soarelui

[Setsumi.]

Amelia_Angel_Devil --> Iti multumesc pentru parere. Imi cer scuze ca revin cu un capitol dupa atata timp.
Lectura placuta ^_^

Capitolul I

Traiesc cu speranta ca intr-o zi iti vei lua zborul, dezlipindu-ti minunatele aripi de trup, camera umplandu-se cu petale negre, pierzandu-ma-n ochii tai, traind iubirea ce mi-am dorit-o intotdeuna. Iubirea este un lucru ascuns adanc in inima noastra, viata fara ea ar fi un calvar. Suntem fiinite incostiente, actionam irational, fara voia noastra, cautand persoana destinata noua, persoana care sa nu fuga de ceea ce nu cunoste. Astept, astept, mereu sunt intr-o continua asteptare, inima mea are nevoie de tine, de imaginea ta, de trupul tau.
- Lumina unde esti? Abia te vad ascunsa in gandurile mele sau poate printre razele luminilor de afara care trec prin fereastra alunecand usor pe tavan, ma lasi singura si imi intuneci gandurile incat imi este inposibil sa le disting in bezna. As vrea sa inchid ochii, sa adorm si atunci cand ma trezesc tu sa nu fi existat, sa nu mai fiu una din marionetele tale.
Cateodata indiferenta ta ma amuza, dar alte ori ma face sa o iau razna, sa nu mai fiu capabila sa actionez apoi ramanand iar singura, in acelasi colt al camerei mele, cu o tigare-n mana si cu gandul la tine.

“ Un fum, un gand dat afara “

Fiecare secunda petrecuta departe de tine ma face sa intepenesc. Imi e frica de ceea ce poate sa se intample, imi e frica ca tu o sa iubesti pe altcineva, ca te vei indeparta tot mai mult de mine, ca ma vei privi mereu cu aceiasi independenta si ura, fiindca eu pentru tine nu sunt nimic altceva decat o alta piesa din jocul tau. Lumea pentru mine nu ar fi nimic daca nu te-ai afla in ea. Nu inteleg de ce simt din ce in ce mai mult nevoia sa te am langa mine, sa respiram acelasi aer, sa-l consumam impreuna. Am obosit sa ma tot gandesc de ce se afla stelele pe cer, de ce exist in aceasta lume, de ce aceste ganduri nu-mi dau pace. Mi-as dori sa plang, sa ma descarc, insa stiu ca acest lucru te-ar satisface si ca nu ma vei mai privi niciodata cu aceiasi ochi.
Mi-as fi dorit sa plec undeva departe de aici, intr-un loc intunecat, pustiu, unde nimeni sa nu ma cunoasca. Simt ca nu mai am puterea de a mai respira acest aer, mi-as dori sa fi putut sa-mi iau zborul, sa nu mai fiu un suflet captiv, sa reusesc sa evadez din aceasta lume. Uneori simt nevoia sa ma pierd in intuneric, sa uit de mine si de toate gandurile ce ma apasa. Mi-as dori ca amintirile sa nu ma domine, impiedicandu-ma sa evadez. Este greu sa trec toate testele vietii, sa nu ma uit inapoi, sa nu regret, sa nu tresar. Fiindca acele vise vor ramane mereu doar niste sperante prafuite de timp.

Cam atat ^_^