09-04-2009, 10:14 PM
mersi mult de comenturi.am venit cu nextul.sper sa va placa.
Capitolul 3
Fiecare zi era la fel.Eram inchisa intre patru pereti,intr-o camera intunecata.Vroiam sa plec cu prima ocazie , sa evadez din acel infern dar ceva ma tinea trans si parca o voce imi zice : ``Mai ramai.O sa fie bine.``
In seara in care l`am sarutat pentru prima data pe Byron am avut un vis ciudat.
Era seara,singura sursa de lumina era luna..imi doream atat de mult ca el sa fie langa mine dar sperantele erau inexistente.Simteam ca se gandeste la nime dar era pre departe.Deodata am simtit o atingere de gheata pe umarul stang.Am tresarit usor si m`am intors sa vad cine e.Nu`i puteam deslusi chiupul dar am recunoscut ochii verzi si cutremuratori.Era Byron.Cum se putea una ca asta?Atunci el mi`a spus :`` Ai plecat de langa mine pentru a ma face sa nu mai simt nimic pentru tine .Stiam ca te voi gasi aici.Te rog nu pleca voi face tot ce imi spui.Nu voi muri niciodata.Te iubesc``
M`am trezit brusc.Byron era langa mine si ma privea in detaliu.Imi analiza fiecare particica a corpului.Prima data am crezut ca este in transa caci nici nu clipea.Dupa doua minute s-a ridicat si s-a dus sa deschida balconul.
-Ai dormit bine ?o intrebare atat de banala,insa Byron vru sa afle ceva de la Ellion,sa afle ceva din privirea sa asa ca se intoarse catre ea.
-A fost bine...am avut un vis ciudat atata tot...ii raspunse Ellion parca ghicind ce vrea sa faca Byron.
-Ce ai visat ?zise scurt Byron pentru a nu mai da de banuieli.
-Nimic interesant.Era ceva in legatura cu castelul...incerca sa minta dar fata o trada.
Dupa aceasta nu am mai zis nimic.Imi era frica sa-i zic.Ca nu cumva sa ma respinga sau chiar sa zica ca sunt nebuna.El s-a indreptat cu pasi mici iesind afara pe balcon.privea minunata priveliste.Soarele renastea pe cerul albastru.Acelasi pustiu care poate in timpul zilei este ceva ridicol,acum era cel mai frumos loc pe care il vazusem.Soarele radia cu toata splendoarea lui.
Asta s-a intamplat in ziua aceea.De atunci stau in camera mea.Stau si tot probez rochiile din sifonier.Dar acum m-am hotarat,vreau sa ies de aici,nu mai rezist.M-am imbracat cu o rochie de culoarea liliacului si apoi am coborat foarte usor scarile ce duceau catre usa din sticla care dadea in gradina.Am privit in jur sa vad daca nu cumva cineva ma observat.Am constatat cu stupoare ca nu era nimeni,absolut nimeni.
Am pornit cu inima usoara pe acelasi drum.Cred ca am mers vreo doua ore,fara sa-mi dau seama de timpul ce se scurgea,nici de distanta pe care o parcurgeam si fara sa intalnesc nicio suflare.Nici un cavou,de asemenea,oricat de departe mi-as fi aruncat privirea.Locul era cu desavarsire pustiu.
M-am asezat sa ma odihnesc,observand putin cate putin toate lucrurile din jurul meu.Curand mi s-a parut ca este mult mai racoare decat la inceputul drumului si ca aud un zgomot semanand cu un suspin lung,intretaiat din timp in timp de un muget sugrumat.
Am ridicat ochii si am vazut cum nori grosi treceau foarte pe sus,goniti din nord catre sud.Urma sa ibucneasca o furtuna cu siguranta.Am simtit cum ma treceau fiori si am crezut ca am stat jos prea mult asa ca am reluat plimbarea.
Peisajul devenea cu adevarat minunat.Nu doar pentru ca eram atrasa de vreun anume lucru deosebit,dar oriunde ai fi privit,totul era de o priveliste incantatoare.Parca nu era aceeasi padure unde eu am fost transformata.Sau poate se schimba pe timp de zi,sau poate chiar nu era aceeasi padure.
Dupa-amiaza se apropia de sfarsit.A inceput sa se insereze cand am inceput sa ma intreb pe ce drum ma voi intoarce la castel.Odata stinsa stralucitoarea lumina a zilei,se racorea tot mai tare,iar norii care se ingramadeau pe cer erau din ce in ce mai amenintatori facand loc doar vreunui tunet indepartat.Am inaintat cu pasi repezi ajungand intr-o campie intinsa,inconjurata de dealuri cu coastele complet impadurite.Urmaream poteca,insa disparea la cate o cotitura,in spatele unui manunchi des de copaci ce se ridicau spre cer.
Inca mai contemplam tabloul acesta cand,deodata se porni un vant inghetat si incepu sa ninga.Ma gandeam cati km strabatusem prin campia asta pustie si ma pregateam sa ma adapostesc sub arborii din fata mea.Cerul se intuneca din minut in minut,fulgii de zapada cadeau tot mai desi si cu o rapiditate vertiginoasa,astfel incat aproape imediat pamantul din fata si din jur se prefacu inntr-un covor de o sclipire nemaivazuta,caruia nu-i distingeam capatul,pierduta intr-un soi de ceata.Am pornit din nou,insa drumul era foarte prost,marginile lui aici se confundau cu campul,aici cu marginea padurii,iar zapada nu usura situatia.Nu mi-a trebuit astfel multa vreme ca sa-mi dau seama ca ma indepartasem de drum,caci picioarele mele,sub zapada,se infundau in iarba.Vantul batea cu violenta,frigul devenise usturator si simteam ca nu mai pot continua.Vartejurile de zapada aproape ca ma impiedicau sa tin ochii deschisi.Din cand in cand,un fulger despica norii si atunci vedeam in fata mea arbori mari,mai cu seama brazi si plopi acoperiti de zapada.
Adapostindu-ma sub arbori,singura in tacerea campiei,nu mai auzeam decat vantul suierand asupra capului neu.Bezna pricinuita de furtuna fu inghitita de aceea,definitiva,a noptii...Apoi furtuna se indeparta,insa din cand in cand mai bateau rafale de o violenta extrema.Printre norii enormi si negri strabatea o raza de luna care lumina tot peisajul.In felul acesta mi-am dat seama ca ajunsesem la capatul a ceea ce parea a fi intradevar o padure de brazi si plopi.Cum ninsoarea s-a oprit m-am hotarat sa-mi parasesc adapostul pentru a merge sa vad mai deaproape.M-am zis ca poate voi gasi acolo o casa.fie ea si in ruina,dar mi-ar sluji de adapost mai sigur.
Mergand de-a lungul padurii am priceput ca ma despartea de ea un zid scund,cava mai incolo insa am gasit o spartura in el.In acel loc padurea se despica in doua siruri paralele,alcatuind o alee ce conducea catre un loc unde trebuia sa fie o constructie.Insa chiar in clipa cand am vazut-o,norii acoperira luna,asa ca m-am hotarat sa urc aleea in bezna.Dardaiam de frig,mergand mai departe,insa ma astepta un adapost si asta ma facea sa continui.
M-am oprit ,uimita de tacerea neasteptata.Furtuna trecuse,insa inima mea parea ca incetase sa mai bata.Aceasta nu dura decat o clipa,caci luna se ivi iar dintre nori si am descoperit ca sunt intr-un cimitir.Constructia de la capatul aleei era un mormant mare de mrmura,alb ca zapada care-l acoperea aproape in intregime,dupa cum se asternuse si peste cimitir.Clarul de luna a fost urmat de furtuna care ameninta sa inceapa din nou si totodata se auzeau urletele lupilor.Simteam cum ma patrundea frigul,ba chiar mi se parea ca pana in inima.Atunci cand luna lumina inca mormantul de marmura,furtuna paru a se intoarce cu o violenta mare.Impinsa de un fel de fascinatie,m-am apropiat de mormant,destul de straniu,l-am inconjurat si am citit pe usa urmatoarea inscriptie:
HELLS SETH DE WITTER
A cautat si a gasit moartea
Deasupra mormantului se vedea un tarus lung de fier.Pe cealalta latura am reusit sa descifrez aceste vorbe,in limba germana:
Mortii trec repede...
Capitolul 3
Fiecare zi era la fel.Eram inchisa intre patru pereti,intr-o camera intunecata.Vroiam sa plec cu prima ocazie , sa evadez din acel infern dar ceva ma tinea trans si parca o voce imi zice : ``Mai ramai.O sa fie bine.``
In seara in care l`am sarutat pentru prima data pe Byron am avut un vis ciudat.
Era seara,singura sursa de lumina era luna..imi doream atat de mult ca el sa fie langa mine dar sperantele erau inexistente.Simteam ca se gandeste la nime dar era pre departe.Deodata am simtit o atingere de gheata pe umarul stang.Am tresarit usor si m`am intors sa vad cine e.Nu`i puteam deslusi chiupul dar am recunoscut ochii verzi si cutremuratori.Era Byron.Cum se putea una ca asta?Atunci el mi`a spus :`` Ai plecat de langa mine pentru a ma face sa nu mai simt nimic pentru tine .Stiam ca te voi gasi aici.Te rog nu pleca voi face tot ce imi spui.Nu voi muri niciodata.Te iubesc``
M`am trezit brusc.Byron era langa mine si ma privea in detaliu.Imi analiza fiecare particica a corpului.Prima data am crezut ca este in transa caci nici nu clipea.Dupa doua minute s-a ridicat si s-a dus sa deschida balconul.
-Ai dormit bine ?o intrebare atat de banala,insa Byron vru sa afle ceva de la Ellion,sa afle ceva din privirea sa asa ca se intoarse catre ea.
-A fost bine...am avut un vis ciudat atata tot...ii raspunse Ellion parca ghicind ce vrea sa faca Byron.
-Ce ai visat ?zise scurt Byron pentru a nu mai da de banuieli.
-Nimic interesant.Era ceva in legatura cu castelul...incerca sa minta dar fata o trada.
Dupa aceasta nu am mai zis nimic.Imi era frica sa-i zic.Ca nu cumva sa ma respinga sau chiar sa zica ca sunt nebuna.El s-a indreptat cu pasi mici iesind afara pe balcon.privea minunata priveliste.Soarele renastea pe cerul albastru.Acelasi pustiu care poate in timpul zilei este ceva ridicol,acum era cel mai frumos loc pe care il vazusem.Soarele radia cu toata splendoarea lui.
Asta s-a intamplat in ziua aceea.De atunci stau in camera mea.Stau si tot probez rochiile din sifonier.Dar acum m-am hotarat,vreau sa ies de aici,nu mai rezist.M-am imbracat cu o rochie de culoarea liliacului si apoi am coborat foarte usor scarile ce duceau catre usa din sticla care dadea in gradina.Am privit in jur sa vad daca nu cumva cineva ma observat.Am constatat cu stupoare ca nu era nimeni,absolut nimeni.
Am pornit cu inima usoara pe acelasi drum.Cred ca am mers vreo doua ore,fara sa-mi dau seama de timpul ce se scurgea,nici de distanta pe care o parcurgeam si fara sa intalnesc nicio suflare.Nici un cavou,de asemenea,oricat de departe mi-as fi aruncat privirea.Locul era cu desavarsire pustiu.
M-am asezat sa ma odihnesc,observand putin cate putin toate lucrurile din jurul meu.Curand mi s-a parut ca este mult mai racoare decat la inceputul drumului si ca aud un zgomot semanand cu un suspin lung,intretaiat din timp in timp de un muget sugrumat.
Am ridicat ochii si am vazut cum nori grosi treceau foarte pe sus,goniti din nord catre sud.Urma sa ibucneasca o furtuna cu siguranta.Am simtit cum ma treceau fiori si am crezut ca am stat jos prea mult asa ca am reluat plimbarea.
Peisajul devenea cu adevarat minunat.Nu doar pentru ca eram atrasa de vreun anume lucru deosebit,dar oriunde ai fi privit,totul era de o priveliste incantatoare.Parca nu era aceeasi padure unde eu am fost transformata.Sau poate se schimba pe timp de zi,sau poate chiar nu era aceeasi padure.
Dupa-amiaza se apropia de sfarsit.A inceput sa se insereze cand am inceput sa ma intreb pe ce drum ma voi intoarce la castel.Odata stinsa stralucitoarea lumina a zilei,se racorea tot mai tare,iar norii care se ingramadeau pe cer erau din ce in ce mai amenintatori facand loc doar vreunui tunet indepartat.Am inaintat cu pasi repezi ajungand intr-o campie intinsa,inconjurata de dealuri cu coastele complet impadurite.Urmaream poteca,insa disparea la cate o cotitura,in spatele unui manunchi des de copaci ce se ridicau spre cer.
Inca mai contemplam tabloul acesta cand,deodata se porni un vant inghetat si incepu sa ninga.Ma gandeam cati km strabatusem prin campia asta pustie si ma pregateam sa ma adapostesc sub arborii din fata mea.Cerul se intuneca din minut in minut,fulgii de zapada cadeau tot mai desi si cu o rapiditate vertiginoasa,astfel incat aproape imediat pamantul din fata si din jur se prefacu inntr-un covor de o sclipire nemaivazuta,caruia nu-i distingeam capatul,pierduta intr-un soi de ceata.Am pornit din nou,insa drumul era foarte prost,marginile lui aici se confundau cu campul,aici cu marginea padurii,iar zapada nu usura situatia.Nu mi-a trebuit astfel multa vreme ca sa-mi dau seama ca ma indepartasem de drum,caci picioarele mele,sub zapada,se infundau in iarba.Vantul batea cu violenta,frigul devenise usturator si simteam ca nu mai pot continua.Vartejurile de zapada aproape ca ma impiedicau sa tin ochii deschisi.Din cand in cand,un fulger despica norii si atunci vedeam in fata mea arbori mari,mai cu seama brazi si plopi acoperiti de zapada.
Adapostindu-ma sub arbori,singura in tacerea campiei,nu mai auzeam decat vantul suierand asupra capului neu.Bezna pricinuita de furtuna fu inghitita de aceea,definitiva,a noptii...Apoi furtuna se indeparta,insa din cand in cand mai bateau rafale de o violenta extrema.Printre norii enormi si negri strabatea o raza de luna care lumina tot peisajul.In felul acesta mi-am dat seama ca ajunsesem la capatul a ceea ce parea a fi intradevar o padure de brazi si plopi.Cum ninsoarea s-a oprit m-am hotarat sa-mi parasesc adapostul pentru a merge sa vad mai deaproape.M-am zis ca poate voi gasi acolo o casa.fie ea si in ruina,dar mi-ar sluji de adapost mai sigur.
Mergand de-a lungul padurii am priceput ca ma despartea de ea un zid scund,cava mai incolo insa am gasit o spartura in el.In acel loc padurea se despica in doua siruri paralele,alcatuind o alee ce conducea catre un loc unde trebuia sa fie o constructie.Insa chiar in clipa cand am vazut-o,norii acoperira luna,asa ca m-am hotarat sa urc aleea in bezna.Dardaiam de frig,mergand mai departe,insa ma astepta un adapost si asta ma facea sa continui.
M-am oprit ,uimita de tacerea neasteptata.Furtuna trecuse,insa inima mea parea ca incetase sa mai bata.Aceasta nu dura decat o clipa,caci luna se ivi iar dintre nori si am descoperit ca sunt intr-un cimitir.Constructia de la capatul aleei era un mormant mare de mrmura,alb ca zapada care-l acoperea aproape in intregime,dupa cum se asternuse si peste cimitir.Clarul de luna a fost urmat de furtuna care ameninta sa inceapa din nou si totodata se auzeau urletele lupilor.Simteam cum ma patrundea frigul,ba chiar mi se parea ca pana in inima.Atunci cand luna lumina inca mormantul de marmura,furtuna paru a se intoarce cu o violenta mare.Impinsa de un fel de fascinatie,m-am apropiat de mormant,destul de straniu,l-am inconjurat si am citit pe usa urmatoarea inscriptie:
HELLS SETH DE WITTER
A cautat si a gasit moartea
Deasupra mormantului se vedea un tarus lung de fier.Pe cealalta latura am reusit sa descifrez aceste vorbe,in limba germana:
Mortii trec repede...
![[Imagine: 7nION.jpg?1]](http://i.imgur.com/7nION.jpg?1)