06-01-2011, 05:15 AM
DeDal Notorius-Multzam pentru ca ai ramas cititoare fidela a ficului, cu privire la Ray si necunoscut...neah :)) te pup:*
So^Simple- Nu este o regula, ci mai mult o rugamine :p Ma bucur ca ai postat comm in premiera tocmai la acest fic, adica waw :X So Nice! Multumesc pentru laude si sper ca am mai rezolvat problema dialogului. Te mai astept pe-aici ! kiss:*
Ady-chanBS2-Nu-i nimic scumpo ca nu ai trecut si pe aici, nu te judeca asa de aspru :-s Mai, nush daca va fii ceva intre necunoscut si Ray :-? Acum depinde care necunoscut ;)) Te las sa afli mai bine. pop :*
BIG THX si cititorilor!!! Enjoy it!
"Capitolul 4"
Last Night...
Reantoarcerea !
Intruneric, umed, sinistru cred ca acestea ar fii cuvintele potrivite care sa defineasca acest loc. Ma ridic de jos tinandu-mi in continuare doua degete ale palmei drepte la tampla, pentru a-mi opri sangerarea continua. O pestera, asta cred ca e sau cel putin asta am vazut atunci cand am intrat aici. Insa acum pur si simplu nu ma pot regasi pe mine, nu pot sa ma adun pentru a gasi o solutie care sa gaseasca iesirea. Merg inainte, ma impedic de tot felul de pietre si aud zgomote cu adevarat infioratoare. Dar nu ma opresc, nu as putea face asta stind ca in orice clipa as putea fi atacat de vreo creatura. Deodata cateva torte se aprind ca prin magie, punand lumina inainte ochilor mei ce priveau cu umirea totul in jur. Un oras...? Da, un oras subterna, parasit, parca bantuit de fantome si zeci ba chiar sute de scheleti ale unor oameni ce in imprejurai ciudate au murit. Inima parca mi se opreste in loc atunci cand vad pe acoperisul unei biserici o...un inger ! Ma dau doi pasi in spate, insa nu ma mai pot sustine si cad, cad in genunchi infiorat, terifiat. Nu parea un inger din basme, acesta era cu totul diferit. Trupul ii era acoperit de un vesmant visiniu avand de la umar spre talie o banda neagra, prinsa sus cu o brosa din aur. Parul ravasit, lasat sa curga peste ochi, la fel de negru precum somala se infoia la bataile usoare ale aripilor cenusii. Coboara de pe biserica in zbor, aterizand la patru pasi distanta de mine, care parem lipit de acele pietre reci ca gheata. Nu schitase nici-o reactie, chipul alb ranand la fel de serios, se apropiase mai mult de mine, in asa fel incat sa-mi poata tine barbia intre degete.
- Tu. Susese simplu, cu doar o deschidere usoara a buzelor, privindu-ma mai intens in ochi.
Simteam ca aveam sa ma pierd in acel ocean adanc ascuns sub pupilele ochilor sai, il cunosteam de undeva, aveam senzatia ca am mai fost impreuna, dar...
- Shamsiel, te-am cautat de atata timp, rosteste incet, melancolic credeam ca el te-a gasit. Continua luandu-ma in brate ca pe un copil mic, nu am stiut ce sa fac, ce sa spun. Poate de teama, poate din cauza acelui sentiment, insa de tot ce eram sigur era de faptul ca si eu simteam o nevoie nebuna de a-l simti aproape.
- Eu nu stiu despre ce vorbesti, si nu ma numesc cum ai...dar nu apuc sa continui fraza ca el imi pune mana la gura, ridicandu-se in aer impreuna cu mine. Nu stiu exact cat am zburat, dar in cateva clipe la aterizare, am observat ca suntem intr-o padure. Imi face semn sa ma asez pe un bustean, acelas lucreu facandu-l si el.
- Nu stiu cu ce sa incep, vocea calda imi mangaia ureschile, indeamnandu-ma sa pastrez tacerea. Isi propteste privirea asupra unui copac, facand aripile sa dispara ceea ce m-a speriat putin. A observat acest lucru si pentru a ma linistii mi-a prins palma intr-a lui. Shamsiel, tu era cat pe-aici sa mori in razboiul de acum 3 000 de ani. Insa te-am salvat, am avut puterea sa te smulg din mainile lui, chiar daca asta a insemnat izgonirea mea din Paradis. Imi spune parca suspinand in tacere.
Nu intelegeam nimic din ce-mi spunea, inca mi se parea ca totul este un vis, si asteptam cu sufletul la gura sa ma trezesc. Dar deodata ceva ma cuprinde, imaginile pe care le avusesem in copilarie, lupta, ingerii...
Vantul toamnei matura frunzele vestede de pe aleile intortocheate ale parcului. Incetul cu incetul norii cenusii astupau intreaga zare curata, de un albastru marin. Crengile copacilor, goale, pusti, se miscau intr-un mod sumbru gazduind uneori cateva pasarele ratacite. Deodata, de nicaieri, se intrezaresc picaturi incolore, reci ce umezesc natura intr-un ritm alert.
Undeva, la marginea parcului, pe un leagan retras, un baiat se legana incet permitand ploii sa-i acopere corpul tremurand. Hanoracul negru, din lana, se ingreuna absorband tot mai multa apa ce se scurgea pe blugii de aceias culoare a-i tanarului. Chipul ii era sters, incercanat, melancolic la fel ca si vremea ce parea a-l sustine in aceea durere sfasaietoare. Doua margaritare se scurg din ochii sai rosiatici ce priveau fix un anumit punct al cerului, ramand lipite de barbia acestuia.
- Si mie imi place toamna...
Se aude din departare o voce, putin ragusita insa ce-l face pe saten sa tresara speriat. Isi coboara privirea din cer, atintind-o spre persoana ce-i intinsese deasupra capului o umbrela cafenie. Parea un barbat destul de tanar, cam la vreo douazeci si trei de ani, inalt, bine facut. Se asaza pe leaganul de alaturi, ignorand faptul ca scandurile erau umede. Ochii albastrii, puri precum valurile marii pareau fixati asupra privelistii abatute, in timp ce suvitele din parul brunet, semi-lung ii stateau lipite de frunte. Satenul nu schitase nici-un gest la vederea barbatului, mutandu-si din nou privirea asupra cerului. Printre buzele uscate murmurase cateva cuvinte imperceptibile, pe care mai apoi, le repetase pentru auzul celui de alaturi.
- Mie personal, nu-mi place...Spusese cu o voce rece, indiferenta.
Brunetul zambi oarecum amuzat, pastrand un moment de liniste, apoi cu un oftat prelung decise sa redeschida discutia.
- Ma gandeam ca de acea, stai in ploaie, singur...aici..sau suferi din dragoste? Intreba acesta destul de incert, inchizand umbrela, deoarece de cateva minute bune ploaia incetase.
- Gandesti ca un copil ! Constata satenul ridicandu-se de pe banuca pentru a pleca. Dar nu apuca sa faca doi pasi, ca incheietura ii fu prinsa. Se intoarsa putin pe varfuri, cat sa fie fata in fata cu necunoscutul. Respiratiile celor doi, fiebinti precum aburii unui vulcan, se impreunau accelerand ritmul atat de alert al inimilor. Pentru cateva secunde corpul satenului se inmuiase cazand in bratele brunetului precum un pietroi.
So^Simple- Nu este o regula, ci mai mult o rugamine :p Ma bucur ca ai postat comm in premiera tocmai la acest fic, adica waw :X So Nice! Multumesc pentru laude si sper ca am mai rezolvat problema dialogului. Te mai astept pe-aici ! kiss:*
Ady-chanBS2-Nu-i nimic scumpo ca nu ai trecut si pe aici, nu te judeca asa de aspru :-s Mai, nush daca va fii ceva intre necunoscut si Ray :-? Acum depinde care necunoscut ;)) Te las sa afli mai bine. pop :*
BIG THX si cititorilor!!! Enjoy it!
"Capitolul 4"
Last Night...
Reantoarcerea !
Intruneric, umed, sinistru cred ca acestea ar fii cuvintele potrivite care sa defineasca acest loc. Ma ridic de jos tinandu-mi in continuare doua degete ale palmei drepte la tampla, pentru a-mi opri sangerarea continua. O pestera, asta cred ca e sau cel putin asta am vazut atunci cand am intrat aici. Insa acum pur si simplu nu ma pot regasi pe mine, nu pot sa ma adun pentru a gasi o solutie care sa gaseasca iesirea. Merg inainte, ma impedic de tot felul de pietre si aud zgomote cu adevarat infioratoare. Dar nu ma opresc, nu as putea face asta stind ca in orice clipa as putea fi atacat de vreo creatura. Deodata cateva torte se aprind ca prin magie, punand lumina inainte ochilor mei ce priveau cu umirea totul in jur. Un oras...? Da, un oras subterna, parasit, parca bantuit de fantome si zeci ba chiar sute de scheleti ale unor oameni ce in imprejurai ciudate au murit. Inima parca mi se opreste in loc atunci cand vad pe acoperisul unei biserici o...un inger ! Ma dau doi pasi in spate, insa nu ma mai pot sustine si cad, cad in genunchi infiorat, terifiat. Nu parea un inger din basme, acesta era cu totul diferit. Trupul ii era acoperit de un vesmant visiniu avand de la umar spre talie o banda neagra, prinsa sus cu o brosa din aur. Parul ravasit, lasat sa curga peste ochi, la fel de negru precum somala se infoia la bataile usoare ale aripilor cenusii. Coboara de pe biserica in zbor, aterizand la patru pasi distanta de mine, care parem lipit de acele pietre reci ca gheata. Nu schitase nici-o reactie, chipul alb ranand la fel de serios, se apropiase mai mult de mine, in asa fel incat sa-mi poata tine barbia intre degete.
- Tu. Susese simplu, cu doar o deschidere usoara a buzelor, privindu-ma mai intens in ochi.
Simteam ca aveam sa ma pierd in acel ocean adanc ascuns sub pupilele ochilor sai, il cunosteam de undeva, aveam senzatia ca am mai fost impreuna, dar...
- Shamsiel, te-am cautat de atata timp, rosteste incet, melancolic credeam ca el te-a gasit. Continua luandu-ma in brate ca pe un copil mic, nu am stiut ce sa fac, ce sa spun. Poate de teama, poate din cauza acelui sentiment, insa de tot ce eram sigur era de faptul ca si eu simteam o nevoie nebuna de a-l simti aproape.
- Eu nu stiu despre ce vorbesti, si nu ma numesc cum ai...dar nu apuc sa continui fraza ca el imi pune mana la gura, ridicandu-se in aer impreuna cu mine. Nu stiu exact cat am zburat, dar in cateva clipe la aterizare, am observat ca suntem intr-o padure. Imi face semn sa ma asez pe un bustean, acelas lucreu facandu-l si el.
- Nu stiu cu ce sa incep, vocea calda imi mangaia ureschile, indeamnandu-ma sa pastrez tacerea. Isi propteste privirea asupra unui copac, facand aripile sa dispara ceea ce m-a speriat putin. A observat acest lucru si pentru a ma linistii mi-a prins palma intr-a lui. Shamsiel, tu era cat pe-aici sa mori in razboiul de acum 3 000 de ani. Insa te-am salvat, am avut puterea sa te smulg din mainile lui, chiar daca asta a insemnat izgonirea mea din Paradis. Imi spune parca suspinand in tacere.
Nu intelegeam nimic din ce-mi spunea, inca mi se parea ca totul este un vis, si asteptam cu sufletul la gura sa ma trezesc. Dar deodata ceva ma cuprinde, imaginile pe care le avusesem in copilarie, lupta, ingerii...
Vantul toamnei matura frunzele vestede de pe aleile intortocheate ale parcului. Incetul cu incetul norii cenusii astupau intreaga zare curata, de un albastru marin. Crengile copacilor, goale, pusti, se miscau intr-un mod sumbru gazduind uneori cateva pasarele ratacite. Deodata, de nicaieri, se intrezaresc picaturi incolore, reci ce umezesc natura intr-un ritm alert.
Undeva, la marginea parcului, pe un leagan retras, un baiat se legana incet permitand ploii sa-i acopere corpul tremurand. Hanoracul negru, din lana, se ingreuna absorband tot mai multa apa ce se scurgea pe blugii de aceias culoare a-i tanarului. Chipul ii era sters, incercanat, melancolic la fel ca si vremea ce parea a-l sustine in aceea durere sfasaietoare. Doua margaritare se scurg din ochii sai rosiatici ce priveau fix un anumit punct al cerului, ramand lipite de barbia acestuia.
- Si mie imi place toamna...
Se aude din departare o voce, putin ragusita insa ce-l face pe saten sa tresara speriat. Isi coboara privirea din cer, atintind-o spre persoana ce-i intinsese deasupra capului o umbrela cafenie. Parea un barbat destul de tanar, cam la vreo douazeci si trei de ani, inalt, bine facut. Se asaza pe leaganul de alaturi, ignorand faptul ca scandurile erau umede. Ochii albastrii, puri precum valurile marii pareau fixati asupra privelistii abatute, in timp ce suvitele din parul brunet, semi-lung ii stateau lipite de frunte. Satenul nu schitase nici-un gest la vederea barbatului, mutandu-si din nou privirea asupra cerului. Printre buzele uscate murmurase cateva cuvinte imperceptibile, pe care mai apoi, le repetase pentru auzul celui de alaturi.
- Mie personal, nu-mi place...Spusese cu o voce rece, indiferenta.
Brunetul zambi oarecum amuzat, pastrand un moment de liniste, apoi cu un oftat prelung decise sa redeschida discutia.
- Ma gandeam ca de acea, stai in ploaie, singur...aici..sau suferi din dragoste? Intreba acesta destul de incert, inchizand umbrela, deoarece de cateva minute bune ploaia incetase.
- Gandesti ca un copil ! Constata satenul ridicandu-se de pe banuca pentru a pleca. Dar nu apuca sa faca doi pasi, ca incheietura ii fu prinsa. Se intoarsa putin pe varfuri, cat sa fie fata in fata cu necunoscutul. Respiratiile celor doi, fiebinti precum aburii unui vulcan, se impreunau accelerand ritmul atat de alert al inimilor. Pentru cateva secunde corpul satenului se inmuiase cazand in bratele brunetului precum un pietroi.
INGERII SUNT SPIRITE INARIPATE,PRIETENI CU SPIRITUL TAU INARIPAT! :X:X:X My love GRAVITATION...
DeeJay David feat Dony-Temptation [Mix by DeeJay Aliss] http://www.youtube.com/watch?v=gCif6BTxEfg BIG thx for subscribe and comment this song
