Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Doar o umbră

#1
Inspirație : )) Cred că o să fac colecție de topic-uri : )). Oricum, ideea nu e chiar originală, dar sper să o fac prim modul meu de a scrie. Am încercat să-mi schimb puțin stilul și să scriu la persoana I. Nu știu ce-a ieșit și habar n-am ce o să scriu în continuare, sau când o să scriu continuarea, dar... Sper să vă placă. Aștept critici, sfaturi, orice. Posibil să fie +16. Lectură plăcută!



Doar o umbră


Capitolul I



“Animale sălbatice nu ucid pentru sport. Omul este singurul căruia torturarea și uciderea semenilor i se pare un lucru amuzant. ”



M-am hotărât să mă sinucid. Nu mai am pentru ce să trăiesc. Sunt ferm convinsă că mă va asasina, așa că în mintea mea un singur gând mai e viu: acela de a muri. În fața lui, celelalte gânduri se ascund, se feresc de puterea morții. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să fiu atât de convinsa, poate pentru că mereu ezitam, mă izbeam de îndoieli.
Ce s-a întâmplat? Nu știu... Poate nenorocul de a fi „ aleasă ” , sau poate ca mi-am croit singură acest univers al disperării. Nu-mi dau seama... Ceea ce știu e faptul că se va întâmpla în curând; dar nu-mi pasă. M-am scufundat deja în Marea Resemnării și îmi aștept sfârșitul. Nu mă obosesc să-mi pătez mâinile cu propriul sânge. Nu are rost. Va trimite el pe cineva după mine. Așa că ce rost mai are?
Ce amuzant e... Înainte îmi era așa de frică de lumea umbrelor. Mă înspaimânta. Acum însă... Corpul meu este acoperit de sânge nevinovat, sânge care o să mă conducă în iad. Nu mă plâng. Știu că mă așteaptă. Crimele mele vor fi plătite pe lumea cealaltă. Păcat... Speram să trăiesc mai mult de douazeci si cinci de ani.
Îmi amintesc ziua în care mi-a început tortura ca și cum ar fi fost ieri.


*


Piața Roșie era plină de limuzine și vehicule ale poliției. Menținerea ordinii era ceva obișnuit. Polițiștii trebuiau mereu să fie pe poziții în capitala Rusiei. În schimb, ceea ce mă intriga era faptul că asemenea măsuri erau luate înainte de ivirea zorilor, la o oră la care orașul încă dormea. Am înțeles că ceva nu era bine. Eram doar o puștoaică de șaptesprezece ani, care trebuia să ajungă la aeroport. Încă îmi amintesc... Eram o fată fermecătoare, zvelta, cu ținută aristocratică și privire încrezătoare și luminoasă. Trăiam splendoarea plenitudinii ce ți-o dădea vara vieții. Atunci a fost ultima oară când zambetul și-a făcut loc printre buzele mele. Un polițist s-a oprit în fața mea cu o expresia compătimitoare. Era un tânăr blond și suav, cu privire solară și o expresie fermecătoare.
-Îmi pare rău, domnișoară.
Părea sincer. Mi-am mușcat ușor buzele roșii, acestea începând să se miște imperceptabil. Aveam o voce muzicală, plină, cu vagi accente necunoscute mie, tonuri irezistible ce îmi dădeau acel timbru special, doar al meu. Adoram să cânt. Era singurul lucru care mă făcea să mă simt cu adevărat vie, deși niciodată nu m-am bazat pe vocea mea pentru a-mi găsi o profesie, sau un hobby.
-Nu vă supărați, domnule... Înțeleg situația, dar tare aș vrea să știu ce se întâmplă. Am auzit de Pavel Karpov că a murit, dar nu mi se pare normal ca pentru o înmormântare să se blocheze întreaga piață, iar pe deasupra să fie mobilizată o întreagă armată. Chiar aș vrea tare mult să pot intra în biserică și să văd ce se întâmplă... Din punctul meu de vedere, acest om era un escroc și un criminal...
-Pentru rău nu există niciodată limite...
Expresia i se schimbase. În acel moment m-am speriat ; a fost ca și cum pentru o secundă am văzut Diavolul în persoană, dar mă înșelasem. Pe el aveam să-l văd peste puțin timp. Mi-am îndreptat spatele și am trecut încruntată pe lângă polițist. Am auzit cum mi-a spus că intru pe propriul risc, dar nu i-am dat ascultare. Eram tânără. Acționam fără să mă gândesc la consecințe. Uitasem până și de biletul de avion pe care îl țineam în geanta mov.
Felinarele de pe stradă se stinseră, iar în lumina tristă a dimineții începuseră să cadă primii fulgi de nea. În ochii mei verzi se reflectau lumânările care, arzând, formau o cortină în jurul figurilor sfinților din biserică. Nu îmi venea să cred că eram prezentă la evenimentul la care ziarele ar fi plătit ca să ajungă. Biserica era o mare de garoafe, trandafiri și câteva flori delicate de câmp. Un bărbat executa un cântec necunoscut mie pe clapele orgii. În notele acelea tragice, am putut ghici o umbra de triumf. Totul era perfect: oamenii, muzica, decorul... Funerariile lui Pavel Karpov se desfășurau cu solemnitate. Nimeni nu rostea vreun cuvânt, doar armoniile severe ale orgii umpleau golul bisericii. Auzisem la televizor cu o zi sau doua în urmă că avea în jur de șaptezeci si șapte de ani. Am făcut doi pași înainte și atunci l-am văzut : Yuri Karpov, celebrul fiu al decedatului. Îl recunoșteam pentru că la televizor spusese că el va moșteni întreaga avere a tatălui său, întreg „ Regatul Karpov ”. Eram atât de inocentă. Îl priveam și nu-mi venea să cred. Mi se părea că e un zeu, atât de viril, cu un corp atât de armonios. Părul negru, ușor ciufulit era într-un puternic contrast cu ochii verzi, cu privirea lui de smarald. Dacă aș fi știut atunci câtă răutate se poate ascunde în spatele unui chip frumos, probabil nu aș mai fi fost acum în situatia asta. Porbabil aș fi plecat din biserică, aș fi pornit spre avionul care m-ar fi dus spre casa mătușii mele și probabil că acum aș fi fost căsătorită cu un prinț din povești. Ei bine, nu! Am fost atât de copilă încât am stat acolo, nemișcată, și l-am privit până ce slujba s-a terminat. Când în biserică rămăsese doar el, am început să înaintez cu mersul ezitant, parcă nemaiavând echilibru.Parcă abia învățasem să fac primii pași. Fără îndoială, pot spune în orice moment al vieții mele mizere că destinul mi s-a schimbat atunci când mâna mea a făcut contact cu umărul lui și privirile noastre s-au întâlnit. În clipa în care voi muri, ultimul meu gand va fi să blestem acea zi.
-Domnule Yuri... Condoleanțe...
Am înțepenit în fața sa. Era cu aproape doua capuri mai înalt decât mine, și cu siguranță mult mai atletic și mai musculos. Pe lângă el, păream mai fragilă decât eram. M-a privit. Stăteam aproape unul de celălalt. În aer se simțea un parfum subtil, dar amețitor, ce părea să mă afecteze doar pe mine. Am privit sicriul. Știam că bărbatul din fața mea este fiul unui criminal. Dar acel criminal murise. Am crezut atunci că acela era sfârșitul tuturor patimilor, luptelor și al fricii.
Am simțit pași în spatele meu și m-am întors încet, simțindu-mă ca într-un film de prost gust. L-am cunoscut atunci pe omul care avea să-mi „ panseze ” rănile. O chema Nina și era o femeie cam la cincizeci de ani, cu ochii cafenii și blânzi, cu spatele puțin încovoiat din cauza greutăților vieții și a trecerii timpului. Era deja căruntă, iar pe chipu-i veștejit se stingeau ultimele raze ale apusului, lăsând loc umbrelor serii. Cu toate astea, după puțin timp am descoperit că ea este îngerul meu păzitor.
-Yuri... Ar trebui să plecăm. Știu prea multe ca să mă simt confortabil în preajma polițiștilor.
-Calmeaza-te, Nina! Vom pleca imediat, doar că de acum în colo o să avem un nou „ învățăcel ”.
A fost pentru prima dată când i-am auzit vocea, și un fior rece mi-a străbătut șina spinării. Parea atât de hotărât. Am dat să mă întorc, dar ceva m-a oprit. Când îmi amintesc acel moment, încă simt acel gol în stomac și acea spaima necontrolabilă. A fost pentru prima oară când am simțit muchia rece a unui cuțit cum se odihnește pe gâtul meu. Sângele îmi pulsa și ochii mei verzi încercau să găsească un ajutor în femeia din față. M-a privit și a oftat.
-Cum te numești, scumpo?
În vocea lui se ascundea ironia și nonșalanța. De atunci am știut că m-am dat hrană lupului, și mi-am mai pus și o fundiță pe cap, pe lângă faptul că i-am spus poftă bună. Brunetul și-a înfipt mână în părul meu roșcat și încărcat de bucle, îndemnându-mă să-i răspund la întrebare. M-am rugat în acel moment cum nu m-am rugat în toată viața mea să apară vreun polițist, dar știam că nu se va întampla. Am închițit în sec atunci când lama cuțitului mi-a apăsat cu putere gâtul, făcându-mi o sgârietură. Într-un final, am spus cu o voce tremurândă :
-Kseniya...


http://i868.photobucket.com/albums/ab250...c53ce9.jpg - Kseniya
http://i868.photobucket.com/albums/ab250...791812.png - Yuri Karpov



Răspunsuri în acest subiect
Doar o umbră - de .Anne - 25-12-2010, 02:21 AM
RE: Doar o umbră - de Abbeh. - 25-12-2010, 01:51 PM
RE: Doar o umbră - de Yuki Onna - 29-12-2010, 07:02 PM
RE: Doar o umbră - de .Anne - 09-01-2011, 05:57 PM
RE: Doar o umbră - de ultimate wulf - 09-01-2011, 07:15 PM
RE: Doar o umbră - de Amélie - 09-01-2011, 11:12 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Dusmanul din umbra Dark Angel 0 1.762 13-06-2013, 06:12 PM
Ultimul răspuns: Dark Angel
  Asasinul din umbra MiraA 48 28.173 03-04-2013, 08:26 PM
Ultimul răspuns: Kira's Scarlet
  Doar un gest ma alina Erina Ozaki 0 2.072 02-08-2012, 06:17 PM
Ultimul răspuns: Erina Ozaki
  Omoara-ti umbra Storymaker 1 2.220 20-06-2012, 06:33 PM
Ultimul răspuns: Storymaker
  Vreau doar sa... Lexxu 2 2.545 26-05-2012, 06:27 PM
Ultimul răspuns: Katsu
  Obscurul vietii, traind in umbra. crazy little red 20 10.689 21-01-2012, 10:22 PM
Ultimul răspuns: Abbeh.
  Asasinul din umbra Aniella 0 1.897 06-09-2011, 10:46 AM
Ultimul răspuns: Aniella
  Umbra iubirii Shadow. 31 15.494 25-08-2011, 09:34 PM
Ultimul răspuns: Stella
  Criminalul din umbră AyumiHamasaki 3 2.365 22-07-2011, 09:39 PM
Ultimul răspuns: Miranda.
  Un trandafir ascuns in umbra Zuzy Is Angell 4 3.632 26-06-2011, 02:38 PM
Ultimul răspuns: ~*Fallen* ~* Angel*~


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)