Mister. Întâmplări de la miezul nopţii.

[SnowFlake.]

Capitolul opt - O serie de întâmplări neplăcute sau poate plăcute ?

Mă uit la Daniel sperând să-mi dea o idee despre ce ar trebui să fac acum, dar renunţ imediat gândindu-mă că ştiu deja răspunsul lui. Este destul de evident că vrea să terminăm ce am început în urmă cu câteva minute, deci nu mă pot baza pe el. Mă simt ciudat, aş vrea să fug acasă şi să-i cer iertare mamei, dar sunt sigură că Daniel s-ar supără pe mine. ,, Doamne ! În ce încurcătură m-am băgat ! " M-am întors cu faţa spre fereastră uitându-mă în gol şi simţind cum ochii lui Daniel mă savurează în întregime. După câteva secunde în care am zăbovit, m-am aplecat pentru a-mi lua hainele de jos şi m-am îndreptat spre baie.
- Hei ce crezi că faci, micuţă domnişoară, răsfăţată şi rea ? a spus Daniel zâmbind. Zâmbetul acela mă zăpăceşte complet, ce n-aş da să înceteze cu şantajul acesta sentimental !
- Ce fac ? Nimic ieşit din comun. După cum ai auzit şi tu, mama mea îşi face griji pentru mine, iar eu nu pot fi aşa o insolentă, trebuie să mă prezint acasă de urgenţă şi să-i cer iertare pentru că am întârziat peste noapte. Dacă nu ştiai asta se numeşte " Codul bunelor maniere ", dar tu nu ai auzit de el , am spus eu pe un ton destul de ironic. Sunt sigură că vrea să mă arunce în stradă acum, dar nu s-a mişcat nici un milimetru. Se pare că i-a plăcut tonul din vocea mea soavă, deoarece a început să mă privească foarte provocator.
- Nu pleci nicăieri ! Vei fi a mea ! Clar ?
- Nu sunt obiectul tău ! Nu sunt proprietatea ta !
- E ca ÅŸi cum ai fi ! Mai taci.
Şi spunând asta, m-a apucat de mijloc şi m-a tras spre el. Îi simt muşchii contractându-se sub atingerile mele şi totuşi nu vreau să fiu acolo ! Dar nu reuşesc să mă dezprind, e prea puternic. O Doamne ... el chiar vrea să-mi facă asta.
- Nu vreau ! Nu poţi face asta.... spune o voce încărcată de suspine şi remuşcări. Abia după câteva minute îmi dau seama că este a mea.
- Priveşte-mă ! A spus Daniel cu un aer superior şi o voce rece.
S-a zis cu mine !

***
Şi încă nu a apărut. S-a făcut deja târziu. Ce voi face eu cu fata asta ? Înstinctul meu de bărbat îmi spune că este cu acel Daniel de doi lei. Nu pot să-l sufăr, şi mai ales să ştiu că iubirea mea este cu el. Ştiu că ea nu mă iubeşte, dar gândul că ar putea să-i facă ceva rău nu-mi iese din minte. Vreau să plec să o caut, oriunde, însă îmi voi pierde timpul şi dacă ea apare până atunci ?
- Oh la dracu' ! De ce mă amăgesc singur ?
***

Mai avea puţin şi mă pătrundea când deodată ... s-a oprit. Oare de ce a făcut asta ? Nu era el cel care simţea nevoia de a avea în posesia lui o femeie în acest moment ? Cred că ceva nu este în regulă, dar prefer să nu întreb poate se răzgândeşte. Îmi întorc chipul către al său şi citesc în ochii lui o sclipire ca şi cum ar spune " Îmi pare rău ! ". Atunci mă ia în braţe şi mă strânge cu putere şoptindu-mi la ureche:
- Nu pot face asta. Iartă-mi ieşirea, iubire. Nu am vrut să te simţi prost, dar m-am pierdut cu firea. Trebuie să fiu mai delicat cu tine decât cu restul. Tu eşti... Ei bine, eşti mai specială. Şi cred că încep să ....
Inima a început să-mi bată cu putere. Chiar dacă el nu îşi terminase fraza mi-am dat seama despre ce este vorba. Nu pot să cred.
- ... mă îndrăgostesc de tine.
A continuat el după un moment. Un zâmbet uriasc mi-a apărut pe faţă, dezvăluindu-mi toate sentimentele. El s-a bucurat de reacţia mea şi m-a sărutat. Îşi apăsa buzele sale peste ale mele într-un mod atât de lacom, încât îmi dădea fiori. Când eu m-am desprins brusc din sărut, m-a ajutat să mă îmbrac şi m-a condus acasă. Tot drumul a fost tăcut, nu putea spune nimic. Probabil din cauza emoţiilor. Nu-l condamn şi eu mă simt la fel de bulversată de întorsătură pe care a luat-o situaţia, dar cu toate astea ştiam că mă iubeşte, iar acum am primit această confirmare chiar din gura lui, aceiaşi gură care mă sărută cu pasiune ori de câte ori are ocazia.
- Am ajuns. Dar înainte să pleci vreau să-ţi spun ca vin diseară să te iau.
Nu prea mă încânta, mai ales dacă este ceea ce cred eu că este.
- Ci.... cimitirul ?
- Stai liniştită. Va fi mult mai bine acum, îţi garantez.
Nu ştiu de ce, dar îl cred pe cuvânt. Mă încred în el că totul va fi bine aşa că dau din cap pentru a afirma un da clar.
Coborând din maşină, am început să merg încet spre casă. Nu apuc bine să ciocan la uşă, căci insupotabilul şi inegalabilul " Key Prostini " îmi iese în cale şi zbiară:
- Tu ştii câte griji mi-am făcut pentru tine ?! Proastă mică !
- Omoară-mă dacă vrei. Sunt prea fericită să-mi strici tu buna dispoziţie. Acum dacă vrei să te dai am ceva de făcut.
Sigur l-am lăsat într-o nedumerire completă. Exact asta am şi vrut. Să mă lase în pace odată ! Nu-l mai suport pe acest " cavaler ", de parcă i-ar spune cineva aşa vreodată.
Mă îndrept către mama mea cu paşi repezi. Chiar vreau să-i spun ce simt.
- Bună, mamă. Aş vrea să-ţi spun că îmi cer scuze pentru impertinenţa mea totală de aseară. Am rămas peste noapte la un prieten, dar îţi pot garanta că nimic nu s-a întâmplat. Îţi jur mamă. " Deşi era pe cale să se întâmple " am gândit eu, alungând totuşi repede acele vorbe care îmi răsunau în cap. Ai de gând să mă ierţi ?
- Eşti o fată care cauzează multe probleme. Şi pentru asta vei fi pedepsită. Nu ai voie să ieşi din camera ta ! O săptămână. Ai înţeles ?
- Dar ...
- Nici un dar ! Să nu te mai văd.
Am urcat scările plângând. Şi acum ce o să fac ? Ştiu ! Îmi pregătesc planul de evadare pentru diseară. Nu voi rata pentru nimic în lume ieşirea mea cu Daniel din această seară. Ah, Daniel numai gândul la tine mă face să tresar.