Franturi de speranta

[Kayla.]

Hello hello:] Am ajuns si eu pe aici intr-un final. Sorry for the big late, dar am fost foarte ocupata in ultimul timp. So, sa revenim. Mi-a placut mult de tot capitolul acesta. Wow, e chiar interesanta faza cu verisorul, sunt chiar foarte curioasa de ce se va intampla in continuare. Naratiunea, dialogul si descrierea sunt foarte bune, iar la capitolul greseli am vazut cateva, dar nesemnificative. M-ai facut foarte curioasa de ce se va intampla in continuare. Te rog adu nextul repede. Multa bafta :*!

[Grubbie]

Bună draga mea! După un secol,m-am decis să.ți mai comentez și eu ficul,care a devenit minunat!
Se vede că te-ai perfecționat cu mult și se vede că am fost o mare idioată că m-am lăsat condusă de lene:))! Nici nu știam ce pierdeam.
Acțiune,pasiune,pervesități,trei băieți minunați,un tată vitreg monstru,o mamă nu prea bună și un verioșor obsedat!
Minuneișăn!
A și să nu uităm de pipița aia blondă fără neurroni. :-j
Mi-au plăcut extrem de mult toate capitolele,au fost minunate și îți jur că după ce am terminat de citit un zâmbet imens mi-a rămas întipărit pe chip! De ce?
Pentru că e primul fanfic pe care-l ador atât de mult <3.
Austin,Jake și Alex..ugh, ce-i ador :-x
Sunt toți niște prinți =p~
Rose e atât de norocoasă să aibă așa niște băieți după ea ;)).
Oh, și venind vorba de Rose...săraca ,are atâtea de îndurat și nu îi e nimeni alături ca să o ajute!
Ugh,super,minunat,mirific!
Anunță.mă când apare next-ul ,love.
Multă imaginație și spor în continuare!
* Big hug. *

[Katniss]

Hello, hello dragilor. Vreau să vă mulţumesc enorm tuturor celor care mai citiţi, dar mai ales celor comentaţi asta înseamnă foarte mult pentru mine. În fond pentru un scriitor cei mai importanţi sunt cititorii lui, şi cei care îşi spun părerea în legătură cu povestea sunteţi grozavi jos pălăria pentru voi, pentru fiecare în parte. Aşa am venit cu nextul îmi cer scuze dacă nu este prea grozav, dar şi pentru greşeli care cred că sunt dar am o perioadă super-extra-mega ocupată şi nu mă pot concentra atât de intens pe corectat, oricum voi revenii cu un edit cu îmi permite timpul. Lectură plăcută, enjoy.

Capitolul 17. Tristeţi chinuitoare

Nu am stat să văd ce dorea de la mine, nu suportam să îl simt atât de aproape pe acel nemernic, aşa că am plecat. Fără să spun nimic, fără să mă gândesc la consecinţe. Încercam să fac loc prin mulţimea de invitaţi ce se distrau, pareau atât de fericiţi, dar pentru mine toată acea fericire mă intoxica.
Într-un final am reuşit să mă strecor, deşi câţiva dintre cei prezenţi la petrecere începuseră să pună întrebări şi să şuşotească în urma mea. Când am ieşit afară, un val de aer rece mi-a lovit corpul, făcându-mă să tremur. Am privit în jur, totul era atât de necunoscut. Însă, asta nu mai conta acum. Am început să alerg la întâmplare. Aveam nevoie să mă eliberez de acea stare de confuzie şi de durere, pe care mi-o provocase apariţia vărului meu. Era prea greu să înfrunt trecutul, pe care până acum câteva minute îl ţinusem ,,ascuns’’.
Cum puteam să mai am incredere în mine din nou? Când nu eram decât o laşă.
Curând am ajuns într-un fel de livadă, sau cel puţin aşa cred tot acel întuneric nu îmi permitea să îmi dau seama prea bine. M-am aşezat lângă un copac încercând să îmi pun ordine în gâduri. Speram ca toată acea linişte să mă ajute, deşi atmosfera era atât încărctă încât îmi era greu de crezut. Fără să îmi dau seama lacrimile au început să mi cadă pe obraji palizi. Nu ştiam de ce plângeam, dar ştiam că aveam nevoie de asta ca să mă eliberez.

- Ce faci aici singură? A spus cineva după care a venit şi s-a aşezat lângă mine.
- Mă gândesc. Am răspuns şoptit, fără să îl privesc.
- La ce sau la cine? Continuă să mă întrebe pe un ton sec, şi la fel de şoptit.
- Nu ştiu, încerc cumva să înfrunt teama. Eram sinceră spunându-i toate astea.
- Ţie de ce îţi este teamă Rose? Ce îţi macină sufletul? Mă întrebase, prinzându-mi mâinile într-ale sale.
- De trecut. Mă tem de trecut Austin pentru că m-a ajuns din urmă. Am continuat pe un ton stins. Nu aveam forţa necesară să rostesc toate astea. Un moment de tacere s-a aşternut peste noi. Am oftat uşor, după care m-am lipit de acel copac. Dintr-o dată am simţit braţele puternice ale brunetului trăgându-mă mai aproape. Nu am protestat în nici un fel, chiar aveam nevoie de acea îmbrăţişare, de cineva care să mă strângă tare, tare în braţe şi să nu îmi mai dea drumul niciodată, pentru că nu cred că aş fi fost capabil să mă mai ridic.
- Odată şi odată, trecutul ne ajunge pe toţi din urmă. Îmi spuse încet în timp ce respiraţia lui caldă îmi mângâia gâtul. Mi-am ridicat privirea spre el, era prima data când îl priveam de când venise lângă mine. Cred, că am stat aşa câteva minute, fără ca niciunul dintre noi să îşi schimbe poziţia, sau să clipească. În cele din urmă, eu fiind cea care a cedat, nu suportam să mai privesc acei ochi pătrunzători. De data asta mă pierdusem, aşa că m-am ridicat şi am plecat. Brunetul m-a urmat, fără să spună nimic, aşa că profitând de acea situaţie l-am rugat să mă ducă acasă. Acum, nu îmi mai păsa nici de petrecere, de nimic.
Am pornit în viteză, ca şi cum ar fi vrut să scape cât mai repede de mine. Desigur, nu era decât o presupunere, o părere idiată care îmi invada acum mintea. Era prea linişte, dar într-o oarecare măsură nu voiam ca nimeni să o distrugă. Privem către multitunile de lumini care împânzeau oraşul. Foarte frumos.
Nu ştiu cât timp am stat aşa în linişte refuzând să fac nimic altceva din ce alceva ce ar fi putut distruge totul. Nici Austin, nu spunea nimic, era destul de ciudat. Adică, noi doi într-o maşină şi nu a explodat, de necrezut. Am zâmbit amuzată de propriul meu gând şi i-am aruncat fugitiv o privire brunetului, care părea destul de gânditor. În acest moment, aş fi vrut să ştiu ce era în mintea lui. Curând am ajuns în faţa casei mele, i-am aruncat în treacăt un ,, mulţumesc’’ chinuit şi am plecat în grabă spre casă, îmi era frig plus că eram aşa de obosită că aş fi dormit o săptămână. Între timp plecase şi el, nu că mi-ar fi păsat în vreun fel, adică nu şteu de ce fusese atât de amabil cu mine, dar eram absolut sigură că avea un motiv, iar asta nu îmi plăcea deloc. Faptul că mă ştiam datoare cuiva, şi mai ales lui mă enerva cumplit, mai mult ca sigur va trebui să îi întorc favoarea cât mai curând. Se pune ore dacă o las în pace pe blonda lui oxigenată? Ar trebui să aprecieze, adică este greu să te abţii să nu o pocneşti când nu face altceva decât să te enerveze constat. Dar la naiba, mi-am distrus destul viaţa pe seara asta cu gânduri negre, cel mai bine ar fi să dorm. Da aşa e cel mai bine.

Habar nu am cum, când am adormit. Oricum m-am trezit destul de agitată, de fapt crizată când am realizat cât era ceasul. Se părea că întârziasem la şcoală. Eram aşa de iritată de acest gând, încât în primă fază a confuziei care îmi cuprinsese mintea nu mai constientizam cu adevărat ce făceam. Prarcă mă trezisem brusc, dintr-o beţie. Ceea ce era şi mai ciudat era faptul că nu îmi mai aminteam cu certitudine, dacă chiar băusem cu o seară înainte, dar lăsând asta la o parte, am plecat în garbă în ideea de a ajunge cât mai repede la liceu. Desigur că, am realizat abia după ce am ieşit afară din casă că astăzi era duminică şi că nu trebuia să merg nicăieri, apoi în drum spre camera mea privindu-mi reflexia într-o oglindă aflată pe hol am constantat că arătam ca naiba. Părul îmi era încâlcit şi împrăştiat în toate direcţiile, de parcă avusese parte de un tratament cu electroşocuri, în timp ce rimelul cu care mă dădusem cu o seară înainte îmi cursese pe obraji, iar rochia era aşa boţită de parcă o călcase cineva în picioare. M-am mirat cum de nu s-a spar oglindă, ţinând cont că arătam foarte rău.
M-am îndreptat spre baie unde am făcut un duş, după care m-am întors la mine în cameră verificându-mi telefonul. Avusesem în jur de douăzeci şi ceva de apeluri de la mama, şi încă vreo câteva de la Alex, plus două mesaje noi, de la un număr necunoscut.

,, Pisicuţo, îmi pare rău că ai plecat de la petrecere. Sper că nu te temi de mine nu? Oricum mai vorbim noi, fii sigură de asta. Păcat, că trebuie să plec, ne-am fi distrat foarte bine împreună nu crezi? Brandon.

După ce am citit mesajul am rămas cu un gust amar, în timp ce am început să tremur de nervi. De ce nu mă lăsa odată în pace, şi apărea în viaţa mea să de-a totul peste cap. Chiar îi plăcea acest joc de-a şoarecele şi pisica, ducând totul la un nou nivel de umilinţă. Mai ales când, ştia că nu puteam spune nimănui despre asta, satisfacţia era şi mai mare şi creştea din ce în ce mai mult cu fiecare lovitură sub centură pe care reuşea să mi-o dea, şi pe care eu o încasam cu uşurinţă, pentru că din start pierdusem acea bătălie.
Dar ce mai avem de făcut, în afară de am îmi plânge de milă, nimic. Am coborât la parter unde, am început să o strig ca o disperată pe mama, dar nu am primit nici un răspuns. Oare plecase în luna de miere fără să îmi spună, nu mă mira mai ales că îşi făcuse un obicei din asta. Un oftat îmi scăpă printre buze, în timp ce un val de înjurături îmi invadau mintea. Chiar trebuia să mă obişnuesc cu faptul că mama era măritată, iar eu nu mai reprezentam deloc o prioritate pentru ea.
Am mers în bucătarie unde mi-am pus un bol mare de cereale, după care m-am întors în sufragerie. Eram aşa plictisită, nu aveam nimic de făcut, nici măcar schimatul canalelor nu mai era distractiv. Dintr-o dată o ştire despre nunta lui Dean cu mama mi-a atras atenţia, sau cel puţin aşa am crezut pentru că acea ştire făcea oarecum referire la mine, sau mă rog la ,,noua’’ fiică a lui dean bla, bla un important om de afaceri. Se pare că tocmai devenisem ,,vedetă’’ pe postul local de televiziune şi eu habar nu aveam. Reportajul luă sfârşit, iar eu nici măcar nu reuşisem să aflu dacă se mai spusese ceva despre mine. Am închis televizorul, şi am plecat în grabă spre camera mea când am realizat că îmi sună telefonul. Desigur, că am reuşit să mă îmiedic câd urcam scările, dar am reuşit să ajung la timp.

- Da, am spus gâfâind încercând să îmi reglez respiraţia.
- Vin într-un sfert de oră să te iau, să îţi iei rolele.

Nu am apucat să mai spun nimic pentru că Vanessa mi-a închis telefonul. O iubeam pe fata asta, dar în momentul asta nu îmi doream decât să o strâng de gât. În fine. Îmi era evident că nu mai aveam nici o scăpare şi în plus vremea era atât de frumoasă pentru o ieşire în parc. Chiar dacă era tomnă, era încă foarte cald, pentru jumătatea luni octombrie, trebuia să profit cumva de asta. Şi oricum nu eram genul de persoană care să stea în casă şi să înveţe, departe de mine gândul asta.
Mi-am luat o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou alb destul de lejer, părul mi l-am legat într-o coadă dăpă care am luat rolelele şi am coborât. Abia am reuşit să mi le pun în picioare când Vanessa şi-a făcut apariţia. Mi-am ridicat privirea către ea, fără să spun nimic. Era îmbrăcată într-o pereche de blugi gri destul de mulaţi pe picior şi un tricou de un roşu sângeriu, în timp ce părul îl avea prins în dpuă codiţe, poate că prea copilărosă, deşi şi ea ştia asta nu îi păsa.

- Mai ai de gând să te holbezi mult la mine, sau mergem odată. Mă întrebă uşor amuzată, şi avea şi de ce să fie aşa adică eu eram cea care stătea şi se uita ca proasta la ea. M-am ridicat şi am plecat spre parcul din centru, nu înainte de a verifica dacă uşa era încuită, nu ca data trecută când lăsasem casa vraişte.
Ne îndreptam spre parc, vorbind şi râzând în continuu. Mă simţeam fericită, mai ales că în ultima vreme nu fusesem încercată decât de sentimene grele şi apăsătoare, precum tristeţea şi deamăgirea.
Când am intart în parc, am început să ne plimbăm, după care ne-am luat câte o îngheţată şi am mers să căutăm un loc liber. După un sfert de oră, l-am găsit.

- Deci care e treaba cu verişorul tău? Adică, asta de unde a mai apărut? Mă întrebă ea în timp ce îşi butona telefonul.
- Mai pe scurt e un idiot, habar nu am ce cauta pe aici, dar nu vreau să vorbesc despre el.

Am contnuat să vorbim despre diverse chestii, după care am început să ne pliimbăm. Era destul de distractiv, asta până când ne-am întâlnit cu cele două găşti de rataţi ale liceului, sau mai bine spus le-am văut pentru că ei păreau că nu şi-au dat seama de apariţia noastră. Se pare că cei doi zei se certau, în timp ce blonda oxigenată se smiorcăia să înceteze, agăţându-se când de gâtul lui Austin, când de Jake. Cât de dezgustător.

- Să mergem, spuse Vanessa printre hohote de râs.
- Bucură-te de spectacol. E amuzant să îi priveşti pe idioţii aştia cum se ceartă şi e pe gratis. I-am răspuns la rândul meu timp în care cele două găşti şi-au întors privirile spre noi.
- Vezi am avut dreptate, sunt idioţi altfel nu s-ar fi întors cu toţii, nu e logic. Dar ai dreptate să mergem, m-am plictisit. Am contnuat extrem de relaxate.

Mai bine spus am încercat să ne continuam drumul, pentru că am fost înconjurate de cele două găşti, care pentru prima dată păreau să colaboreze, asta da premieră.
Austin veni la mine, apucându-mă de braţ şi strângându-mă destul de violent.

- Tocmai mai făcut idiot? Mă înrebă cu o voce gravă şi pe un ton destul de ridicat.
- Mai uşor lonley boy, eu vorbeam în general, dar nu e problema mea dacă te simţi.
- Ştii îmi plăceai mai mult aseară, când erai mai vulnerabilă. Spuse băiatul, strângându-mi şi mai tare braţul. Mă durea al naibii de tare, aşa că profitând de un moment de neatenţie am reuşit să mă eliberez, lovindu-l pe brunet cu cotul în stomac. Acesta deşi nu părea prea afectat de lovitură, se vedea clar că era rănit în orgoliu, tocmai fusese lovit de o fată şi asta în faţa găşti lui. Aşa că, după câteva momente am văzut cum acesta îşi strâse pumnul şi se întoarse vrând să plece, însă un blond din gaşca lui veni lângă mine pregătit să mă lovească. Nu era vorba că eram slabă sau că îmi era frică, dar în momentul în care am văzut cum pumnul lui se îndrepta spre mine, am închis ochii amintindu-mi cu tristeţe de ziua în care tata mă lovise pentru prima dată. Fusese o zi neagră pentru mine atunci, pentru că mă bătuse atât de tare încât nu puteam să mă aşez din cauza vânătăilor pe can re le aveam. Aşteptam să primesc acea lovitură, dar nu s-a întâmplat absolut nimic. Când am deschis ochii l-am văzut pe Alex care stătea în faţa mea, apărându-mă.

[Grubbie]

Heio lăv:-*

Super capitol. Ca toate celelalte. :-x
Augh,săraca Rose câte are de îndurat...și cine e Vanesa?
Ai deescris foarte bine sentimentele roșcatei.Parcă,eram eu în locul ei.<3
Care bou voia să o lovească pe Rose? Și ce bine că a apărut Alex!
Gâh,oare de ce nu a intervenit Jake?Înțeleg că și pe el l-a făcut idiot...deși,chiar e idiot,but...anw,super.
Scuze că las comm așa scurt.
Anunță-mă în continuare,please:*

[BuBuLiNa]

Hello dear.
A trecut mult timp de cand nu am mai trecut pe aici nu iti face griji pentru ca am citit in continuare si o ador. Se pare ca lucrurile incep din nou sa se complice pentru Rose, care inca odata dovedeste cat e de puternica. Si se pare ca si Alex a revenit in forta, chiar ma gandeam ce s-a intemplat cu el. Cat despre Jake e un idiot, iar Austin un idiot si mai mare. Cam atat astept nextu bafta. Lav yu.

[Katniss]

Hello lume. Va multumesc enorm pentru ca va faceti timp sa cititi, asta inseamna foarte mult pentru mine. De aseamenea multumesc si celor care mai comenteaza, chiar apreciez. Lectura placuta.

Capitolul 18. Război vs. Rezistenţă

Ce naiba căuta Alex aici? Cum? Când a ajuns? Trebuia să recunosc că eram surprinsă să îl văd stând în faţa mea, mai ales că ultima dată, ei bine nu fusese o întâlnire prea plăcută, ţinând cont că eram mult prea nervoasă din cauza scumpului meu verişor. Să spunem doar că în acele momente mă enervau toţi, deci nici roşcatul nu avrea cum să fie o excepţie. Plus că, de când Alex îşi declarase dargostea pentru mine, ceva se schimbase. Brusc, ne distanţasem. Parcă dintr-o dată îmi era mai greu să rămân singură cu băiatul. Cumva, mă simţeam vinovată. Îmi părea rău că nu îi puteam împărtăşii sentimentel, că îl făceam să sufere. Aşa că încercam să îl evit sau măcar să îi evit privirea care era ca o furtună de reproşuri pentru mine.
Am văzut cum Alex se pregătea să îl lovească aşa că l-am apucat instinctiv de braţ pentru al oprii. Roşcatul a tresărit, după care s-a întors spre mine. În momentul în care privirile noastre s-au intersectat, am putut să îi citesc furia, o furie pe care numai în proprii mei ochii o văusem.

- Scuză-mă Rose, dar nu o să îţi pot face pe plac. Pentru o secundă nu am înţeles la ce se referea, dar în momentul în care am văut că îl loveşte pe tip am înţeles. Nu am avut timp să îl opresc. Imediat după, roşcatul s-a întors spre mine, şi-a pus mâinile pe talia mea şi m-a tras spre el cu atâta forţă că nici nu am avut timp să mă opresc. Câteva secunde mai târziu am simţit buzele băiatului, presândule pe ale mele, şi aşa dintr-o dată m-am simţit încolţită, forţată să iau pare la acel sărut sălbatic, care emana doar ură, răzbunare, posesivitate. Îl uram, şi mă uram pentru că mă lăsam manevrată precum un obiect. Trebuia să îi dau o lecţie, să îl învăţ că eu nu pot fi tratată ca orice cârpă. Trebuia să îi dau o palmă. Şi aş fi făcut asta, dacă aş fi reuşit să îi dezlipesc buzele reci de ale mele. Şi asta s-a şi întâmplat câteva secunde mai târziu, când după ce am luat o gură mare de aer l-am plesnit.

- Eşti un dobitoc. Am spus scrâşnind printre dinţi, după care am plecat.
Dacă, crezuse cumva ca avem să mă schimb doar pentru că noul meu tată vitreg era cunoscut se înşelase amarnic şi el şi toţi cei care mă cunoscuseră. Aveam să fiu mereu aceeaşi neadaptată, după cum îmi spuneau cei din vechia mea şcoală.

Curând am ajuns acasă, şi spre marea mea surpriză mama era în sufragerie aşteptându-mă se pare. Nu m-am obosit să merg până acolo, ci m-am îndreptat până în cameara mea.
Desigur că asta la facut pe ,, tatăl grijuliu’’ să vină să îmi ceară socoteală.

- Domnişoară pot să ştiu şi eu unde ai fost? Urla Dean în scapătul scărilor reuşind să mă facă să mă opresc în faţa uşii camerei mele.
- În primul rând nu mai ridica tonul la mine, în al doilea rând doar pentru că eşti soţul mamei, nu înseamnă că trebuie să îţi dau ţie explicaţii, iar în al treilea rând va trebui să te obişnuieşti cu astfel de scene, te asigur că vor fi din ce în ce mai dese dacă nu mă laşi în pace.
- Rose, nu îi vorbi aşa tatălui tău vitreg. Interveni şi mama destul de nervoasă.
- Mamă eu am un singur tată, care nu s-a comportat prea frumos cu mine, dar care fie că îţi place, fie că nu e tatăl meu. Cât despre Dean, nu mă interesează ce face, ce spune. Poate săm stea şi în cap că tot nu mă convinge să îl consinder tată. Acum scuzaţi-mă, dacă am terminat cu această reuniune de familie, am treabă. Şi fără să mai aştept să spună ceva am trântit uşa de la camera mea, care ar fi trebuit să fie un fel de atenţionare subtilă, că vreau să mă lase în pace.
Evident, că nu voisem să spun toate acele lucruri, dar eram nervosă şi cam exagrasem. Deşi, Dean devenise total antipatic şi enervant de când reuşise să o întoracă pe mama împotriva mea şi asta mă durea enorm, pentru că realizasem că femeia care îmi dăduse viaţă nu încerca să mă consoleze, să îmi fie alături.
Trecuseră câteva ore bune de când stăteam închisă, aşa că am hotărât să merg până în bucătărie să îmi iau ceva de mâncare. Era deja seară, afară se întunecase de-a binelea, deci mă aşteptam să îi găsesc pe Dean şi pe mama, ori în bucătărie, ori în sufragerie.
Şi am avut dreptate, pentru că cei doi erau în sufragerie discutând. La început nu am vrut să ascult, dar când mi-am auzit numele nu am mai putut rezista şi m-am apropiat în linişte.

- Te rog Victoria, ai văzut şi tu cum se comportă. Este violentă, încăpăţânată, desigur de ce ne mai mirăm doar seamănă cu tatăl ei care este un alcoolic, un monstru, un nenorocit de beţiv inutil.
- Te rog Dean, nu mai vorbi aşa despre fiica mea. Poate Ben este aşa cum ai spus, dar nu o compara pe Rose a mea cu el. În fond ea nu are nici o vină că tatăl ei a devenit aşa.
- Ştii ce, cred că ar fi mai bine să o trimitem la tatăl ei sau la un intrnat. Eu unul nu pot suporta atâta lipsă de respect la adresa mea. Ştii foarte bine, că am suportat atât doar de dragul tău. Deci, chiar cred că ar fi o idee minunată ca Rose să nu mai locuiască cu noi, cel puţin o perioadă până când se obişnuieşte cu ideea că tu nu mai eşti disponibilă faţă de ea, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi partru.

Eram stupefiată de ceea ce auzisem. O durere îngrozitoare îmi paralizase sufletul, în timp ce lacrimile au început să îmi curgă şiroaie pe obraji. M-am ridicat cu greu din locul în care stătusem până atunci, în timp ce durerea ce îmi acaparase sufletul devenise tot mai mare sfâşiindu-mi fiecare părticică a sufletului meu. Trecusem prin multe, trăise pe propria mea piele, atât durerea fizică cât şi cea sufletească, dar niciuna nu se comparase cu durerea căre mă sfâşia în aceste momente. Dacă acum câteva luni spuneam sus şi tare ,, Te cunosc durere, şi nu mă tem de tine’’, în aceste momente nici nu mai puteam să mă mai gândesc la asta. Cu mare greutate am reuşit să mă târăsc până la mine în cameră. Aş fi vrut să strig atât de tare încât să mă audă toţi, dar nu era posibil, nu aveam forţă. Apoi, cuvintele rostite de Dean la adresa mea şi a lui tata mi-au revenit în minte, chinuindu-mă şi mai tare. Pur şi simplu nu puteam accepta faptul, că mama nu ne apărase, nu făcuse absolut nimic. Am trântit uşa camerei cu putere, după care m-am rezemat de ea, lăsându-mi corpul să cadă inert pe parchet. Plângeam lovind cu pumnii peretele, încercând să las toată durerea să iasă afară, să mă elibereze pentru că nu rezistam să îi fiu prizonieră, era ca şi cum aceea durere venise din străfundurile iadului, doar că să mă chinuie pe mine.
Am scos telefonul cu gândul să îl sun pe tată şi să îi spun că mă duc să stau cu el, dar spre ghinionul meu a răsuns Brandon, aşa că am închis imediat ce i-am auzit vocea. Totuşi, nu puteam să mai stau aici fără să fac nimic. Deşi, era greu de acceptat trebuia să plec, nu conta unde, nu aveam de ce să stau într-un loc în care nu eram dorită. M-am ridicat am luat o geantă în care am început să pun la întâmplare, câteva haine şi lucruri, apoi am relizat dacă plecam nu făceam decât să îi ofer satisfacţie nemernicului ala de Dean. Eu nu eram o laşa, aveam demnitate trebuia să lupt. Eram o luptătoare. Asta a fost ultimul gând pe care l-am avut înainte de a adormii, şi tot cu acest gând m-am trezit, deşi trebuia să recunosc că încă eram supărată din cauza a ceea ce auzisem aseară. Aşa că, am hotărât că cel mai bine ar fi să îmi ţin minea cât mai ocupată. Aveam noroc că era luni şi aveam şcoală.
M-am îmbrăcat rapid cu o bluză albă simplă, destul de largă, o pereche de bugi strâmţi de un gri spălăcit, plus o pereche de pantofi negri cu toc de aproximativ cincisprezece cetimetri, mi-am mai luat o geacă negră şi genta. Părul lung şi roşcat l-am lăsat să se reverse în toată splendoarea lui pe spate. M-am îndreptat spre bucătărie de unde mi-am luat un măr. Dean era şi el acolo, cu toate astea nu m-am sinchisit să îl salut, pentru că dacă o făceam mai mult ca sigur s-ar fi ajuns la o discuţie în contradictoriu şi cine ştie ce aş mai fi spus, orbită de furie fiind.
Când am ieşit am văut că autobuzul liceului oprise chiar în faţă. Cum nu aveam chef să merg pe jos am mers cu Hellen, nu ştiu cum făcea, dar femeia asta reuşia tot timpul să mă înveselească. De fapt, a fost atât de surprinsă când m-a văzut la ea in autobuz, încât, aproape că i-a picat faţa, la figurat vorbind. Aşa că fără să vreau am început să râd ca o nebună.

Toţi cei prezenţi s-au întors instantaneu spre mine, privindu-mă cu superioritate. Noroc că nu îmi păsa. Am mers şi m-am aşezat undeva în spate începând să mă gândesc la discuţia pe care o auzisem aseară. Era aşa iritant să ştiu că nu eram dorită ,,acasă’’ dacă puteam să mai spun aşa, şi că stăteam acolo, doar pentru că eram prea mândră ca să renunţ la tot şi să plec. Clar că între mine şi Dean începuse un război de rezistenţă, care era întărit de convingerea că trebuia să îi dau îngânfatului ala o lecţie şi să îi închid gura o dată pentru totdeauna. Iar dacă voia să se pună cu mine în mod clar, nu mă cunoştea suficient de bine.

- Rose, scumpo am ajuns. Am auzito pe Hellen strigând.
Am coborât, salutândo şi urându-i o zi bună. Nu avem chef să mă duc tocmai până la intrarea elevilor, aşa că am intrat pe la profesori, după care m-am dus în clasă. Toţi colegii mei stăstea vorbind despre cine ştie ce lucruri. Am mers în bancă şi m-am pregătit pentru oră, aveam economia. Nu a durat mult, prentru că a venit proful şi ne-a anunţat că dăm test, pentru care desigur nu învăţasem deloc, prin urmare rezultatul avea să fie pe măsură. Şi toată ziua am avut doar teste şi ascultări, eram aşa de obosită că am fost prima care a ieşit din clasă când s-au terminat orele. Ceva îmi spunea că toată săptămâna avea să fie la fel de stresantă. Măcar de lucrurile ar fi stat mai bine acasă. Acum, nu mai conta era deja hotărât eu şi Dean nu ne mai puteam înţelege nici măcar de dragul mamei. Era imposibil.

[BuBuLiNa]

Mon Dieu ce am rătat eu aici, scuze că încep aşa, dar chiar am rămas perplexă când am citit. Şi eu care credeam că Dean nu poate fi mai idiot de atât, ei bine chiar poate. Adică, cum să spună aşa ceva de Rose, totuşi e fata lui vitregă măcar puţin respect pentru asta.
Serios acum, şi mama lui Rose ce păzeşte, adică cum îi permite să vorbească aşa. Oricum. am ami menţionat că o ador pe această făptură pe nume Rose, care încă odată dovedeşte cât de puternică este, serios este greu de acceptat că stai într-un loc unde nu eşti dorită, greu de tot.
Sper totuşi că lucrurile se vor aranja cât de cât şi în favoarea micuţei eroine. A şi apropo dintre toată ,,turma'' asta de băieţi niciunu nu e pentru ea, pe bune?
Well aÅŸtept nextu,bye.

[Rose ^^]

Aoleu cat a trecut de cand eu nu ti-am mai lasat un comentariu si cat am putut pierde. Oare iti vei ierta sora uituca? :o3
Revenind la oile noastre:

Noi personaje si noi provocari. Acel Brandon mi se pare un nesuferit si obsedat, nu ca ceilalti ar fi diferiti, dar ce sa-i faci. Austin a fost asa calm cu Rose ca m-am mirat si eu, iar Alex si-a merita palma aia. Cum a indraznit? -.- Imi plac mult starile lui Rose, acu vrea sa cedeze, acu lupta si se va anunta vremuri grele intre ea si Dean. Tipul a inceput sa-mi displaca, parca ar dori sa scape cu orice pret de Rose si sa o faca pe Victoria sa rupa orice legatura cu Ben si tot ce tine de el. Raul...

Ce nu-mi place sunt greselile de tastare care imi sar in ochi ._.". La descriere ma astept mai mult de la tine, pentru ca stiu ca poti sa ne aduci figuri de stil foarte frumoase si sa aprofundezi totul. As prefera sa vad o descriere mai ampla, mai puternica, asa cum ne-ai obisnuit.

Te pupacesc :* si daca doreste sa ma mai anunti :-"
:bye:

[Katniss]

Hello, hello ma cheries m-am gandit sa va aduc nextu daca tot il aveam scris. In fine, eu sunt destul de multumita de cum a iesit capitolul, sper ca si voua sa va placa. Oricum, nu am nici o idee cand voi mai posta din nou, timpul nu imi permite, dar promit ca nu va voi lasa sa asteptati prea mult. Lectura placuta.

Capitolul 19. Lucruri mărunte

Avusesem dreptate, toată săptămâna nu am ştiut decât teste, ascultări, şi certuri. Nu se schimbase absolut nimic, situaţia dintre mine şi ,,tatăl’’ meu vitreg rămăsese la fel sau poate că se agravase pentru că ne certam destul de des. Mama, nici cu ea nu aveam o relaţie mai frumoasă, fuseseră multe discuţii în contradictoriu, aşa că devenise tot mai greu să stau pe acasă, noroc că nu ne vedeam prea des. Ne comportam ca nişte străini oricum.
Cât despre Austin şi Jake, continuaseră să facă ceea ce le plăce, adică să terorizeze pe cei slabi de îngeri şi să se certe pe pipiţa blondă. Apropo de pipiţă, fusesem pedepsită pentru că o pocnisem la ora de sport. Se întâmplase totul atât de spontan că aproape nici nu realizasem. Degeaba încercasem să îi explic profului că de fapt fusese vina ei, cap pătrat mă lovise intenţionat, ba chiar de două ori, era ca şi cum vorbeam la pereţi. Acesta afirma că, eu eram vinovată prin urmare a trebuit să fac o vizită broscoiului, care mi-a spus că îmi va anula pedeapsa dacă îi cream scuze oxigenatei. Desigur că nu am făcut asta, era sub demnitatea mea. Ba mai mult, am recunoscut cu o satisfacţie ucigătoare că aş mai lovi-o de câteva ori, ceea ce a făcut ca lucrurile să explodeze şi situaţia să se înrăutăţească, dar măcar fusesem sinceră. Doar că Dean nu vedea lucrurile în aceeaşi perspectivă ca mine, prin urmare m-am trezit pedepsită. Oricum, cred că avusese o plăcere sadică să facă asta, pentru că el în loc să remedieze situaţia a făcut ca pedeapsa dată de director să fie şi mai mare. Mai nou trebuia să ajut cu organizarea unui spectacol de Crăciun, şi să îi ajut pe cei dintr-a XII-a cu organizarea balului. Aşa că oficial îl uram şi mai mult. Din cauza scumpului meu tată vitreg trebuia să mă duc mult mai devreme la şcoală şi să plec mai târziu, în loc să stau în casă mai ales că vremea se răcise destul de mult, deşi era de înţeles mai ales că era sfârşitul lunii noiembrie. Astăzi ar fi trebuit să încep pedeapsa oficial, aşa că eram prost dispusă. Avea să fie o zi foarte obositoare şi lungă. Era deja ora şapte şi douăzeci, iar la opt trebuia să încep orele, totuşi nu mă grăbeam. Mi-am luat uşor geanta şi am plecat, eram din nou singură acasă, aşa că nu aveam cui să îi spun că plec sau aşa mai departe, iar dacă stau bine să mă gândesc nu mai vorbisem cu mama, de trei zile cred.
Am ieşit afară, unde aerul rece mi-a lovit în plin, făcându-mă să tremur.
Mi-am mai văzut mai departe de drumul meu, încercând să îmi pun oarecum ordine în gânduri. Era ciudat, abia acum realizam de fapt că mi se întâmplaseră o grămadă de lucruri de când venisem aici, poate chiar prea multe veniseră de odată, prea repede, iar eu nu le mai puteam face faţă. Încercam să par puternică, dar de fapt devenisem tot mai slabă. Asta nu era bine. Eu care până acum eram precum focul, foarte periculoasă când eram stârnită, mă domolisem de tot. Era ca şi cum mă luptam împotriva morilor de vânt. Pentru o secundă, m-am oprit şocată privind în jur, eram singură, mai mult de cât îmi dorisem vreodată. Clar, nimeni nu putea atenua şocul provocat de schimbarea atât de dramatică, şi de fulgerătoare. Parcă dintr-o dată nu mai avem control asupra propriei vieţi, ca şi cum nu mai aveam suficient curaj, suficientă putere şi înţelepciune ca să câştig această luptă cu mine însumi. Cu atâtea probleme care se ,,năpustiseră’’ deodată asupra mea, pierdusem cel mai important lucru din vedere, mă pierdusem pe mine. Brusc, îmi veni în minte numele lui Brandon, care părea un duşman complet neglijabil, în comparaţie cu tristeţea care mă încerca acum.
Tristeţe… sentimentul pe care îl cunoşteam cel mai bine, şi care părea acum mai prezent ca oricând în viaţa mea. Mă simţeam dintr-o dată sufocată, pusă la zid. Acum aş fi făcut orice să nu mai fiu în acest loc, care mi se părea de-a dreptul sinistru.
Mi-am ridicat încet privirea spre cer, avea să plouă. Nici nu ştiu de ce făcusem acest gest stupid. Era doar ploaie.

- Eşti bine Rose? Spuse cineva din spate. Era Janny. Nu m-am încumetat să răspund, ce să îi spun? Atunci am simţit cum lacrimile îmi înţeapă ochii.
- Nu am nimic, doar mă gândeam. Am reuşit să îngân în cele din urmă.
- Cred că ştiu cum te simţi, şi eu aş fi la fel dacă aş fi în locul tău, spuse fata încet punându-mi mâna pe umăr. Despre ce vorbea? Îşi dăduse cumva seama de ceva…dar era imposibil, eram speriată nu înţelegeam la ce se referea, aşa că nu ştiam cum să reacţionez.

- Am auzit de pedeapsă, continuă observând probabil că nu înţeleg la ce se referă. Am oftat uşurată, nu ştia nimic. Mai bine.
- Nu e mare lucru, da blonda oxigenată o să o păţească dacă mai continuă aşa. Vino. I-am răspuns cu o veselie prefăcută, încercând să ne facem loc prin mulţimea de elevi care se înghesuiau să meargă la ore. Când am intrat i-am văzut pe cei doi zei cum se certau pe pipiţa blondă, dar am hotărât să îi ignor în fond ce îmi păsa mie de toate astea. Era destul că trebuia să îi văd tot timpul pedepsei.
Când am ajuns în clasă,am văzut că pe banca mea era aşezat un dosar. Curioasă l-am luat şi am început să îl răsfoiesc, nimic interesant doar tot ce trebuia să fac pentru a-mi ispăşi acea pedeapsă ridicolă.

O linişte de mormânt învălui întreaga clasă, când îşi făcu apariţia profa de mate însoţită de o doamnă, care era atât de haios îmbrăcată, încât ar fi putut fi uşor confundată cu un claun. Uitasem complet, astăzi aveam inspecţie, iar eu nu ştiam absolut nimic.
După ce ora de coşmar luă sfârşit, urmară altele la fel de îngrozitoare aşa că nu avusesem timp de nimic, nici măcar să ies în pauză. Eram în ultima pauză, când am hotărât şi eu să mă ridic din banca mea absolut incomodă, şi să merg spre fereastră.
Era uimitor, ningea, deşi eram abia la sfârşitul lunii noiembrie. Fără să stau prea mult pe gânduri am început să alerg ca o besmetică către ieşire, reuşind să dau peste câţiva colegi în fuga mea necontrolată.

- Rose unde te duci? Am auzito pe Melinda strigând în urma mea.
- Afară. Nu ai văzut? Ninge.

Nici măcar nu eram prea conştientă de ce mi se întâmpla, dar eram atât de fericită, încât nu mai conta. Când am ieşit, am avut surpriza să constat că stratul de zăpadă depus, măsura deja câţiva centimetrii, şi că eram singura care se bucura de asta. Din nou cuvântul ,,singură’’ mă ajunse din urma ca o săgeată. Ce mai conta.
Am început să alerg, să strig, să urlu reuşind să le atrag atenţia tuturor elevilor, care se îngrămădiseră la geam să vadă ce se întâmpla. Eram suficient de ,,nebună’’ aşa că nu mă interesa deloc despre ce aveau să creadă despre mine.
Mi-am văzut mai departe de jocul meu copilăresc, continuând să alerg prin zăpada aceea albă, exact ca un copil, dar m-am oprit brusc când i-am văzut la geam pe Jake şi Austin stând unul lângă altul şi privindu-mă. Atunci am simţit cum privirile lor o străpunseră pe a mea. Nu ştiam cum să reacţionez. Însă zâmbetele de pe chipurile lor mi-au dat suficient curaj pentru a continua acea nebunie. Poate pentru ei comportamentul meu nu avea nici un sens, dar pentru mine însemna totul. Fericirea mea era constituită de lucruri mărunte, de fapt nu cred că era fericire, ci mai degrabă momente.

[Rose ^^]

Iti multumesc ca mi-ai spus si de data asta am venit mai devreme.

Intre titlu si text ar fi trebuit lasat spatiu, vreo patru randuri si dupa sa incepi continutul capitolului. Deci lucririle se inrautatesc si se pare ca Dean face tot posibilul ca sa ii ocupe timpul lui Rose. Prea nedumerita fata si deja devine slaba. Imi place comportamentul lui Jake si Austin, sunt cei mai ciudati. Acum doresc sa se ia la bataie, acu comenteaza la Rose, acu stau unul langa altul >.< Mi-ar fi placut sa mai accentuiezi acel sentiment de tristeze si acum pe la final modul in care ningea, acea joaca de copil si cauza ei... poate arna ea se juca mult cu tatal ei sau cine stie ce.
"în fond ce îmi păsa mie de toate astea." - în fond ce îmi păsa mie de toate astea?

Asta si astept nextul.
Bye