Cine-i el? ..Poate n-ar trebui sa stiu..

[Ada]

Bauuu, Oti >:D<!
As I promised, am citit urmatoarele capitole (cam tarziu, recunosc :">) si m-am gandit sa zbor pana la ficul tau si sa-ti mai las un comm :-"...
Soo...
Da, ai evoluat destul de mult de la primul capitol si actiunea devine din ce in ce mai interesanta. Nu m-am putut opri din citit si, sa-ti fie rusine, m-ai lasat intr-un suspans teribil :-w. Sper sa publici cat de repede nextul!
Naratiunea nu mai e asa de grabita ca in primele capitole si pentru asta te felicit, Otilici :].
Descrierea sentimentelor e foarte buna, ti-am zis, parca as fi in pielea personajelor 8->. Sfatul meu e sa te mai axezi si pe cea a imprejurimilor, a locurilor unde se afla Kate. Ca de exemplu, in ultimul capitol, puteai sa mai bagi ceva descriere la munti, la biserica, stii tu, ca sa-mi pot imagine exact scena si ca lectura sa fie mai placuta... [Yep, I know... Am o problema cu descrierea :))]
Inca ceva: ai repetat intr-o fraza "Lilly- Collin"; "Lilly- Collin". Incearca sa mai inlocuiesti cu altceva, gen: "fata", "copila", de-astea.
Am vazut ca nu mai ai greseli de tastare si asta imi place:*.
A da, imi mai plac replicile profei, gen: "Unde este tanarul Brandon?";"Domnisoara Kate va sta in camera cu domnisoarele Michelle, Lilly si Sophie." :))). Deja imi imaginez o profa din aia MALEFICA, imbracata la patru ace, cu ochelarii mici si rotunzi pe nas, cu par gri prins intr-un coc si care soarbe elegant cica din ceai =)).
Cam asta ar fi spus.
Astept nextul si promit ca o sa public continuarea la ficul meu maine!
Zbye si noapte buna, Otii :*!

[pandora96]

mersi pt comm adaaa:*>:D<..si iti imaginezi destul de corect profa...da nui chiar malefica. Scuze ca te-am tinut in suspans:)) da am venit cu nextu...astept comentarii;;)



CAPITOLUL 7

Priveam in gol, uitandu-ma la locul de unde disparuse...chestia aia. Genunchii imi tremurau, iar palmele imi erau ude de la transpiratie. Ma simteam rau, si ma lua o ameteala. M-am lasat usor pe pamantul cald si m-am rezemat de gardul din spatele meu. Stiu ca ar trebui sa fug, dar nu puteam. Picioarele nu ma ascultau, eram paralizata de frica. Nu ma puteam intoarce asa la Brandon si la ceilalti. Ce puteam sa le spun? ”A, n-am nimic. Doar ca tremur din cap pana-n picioare si imi e groaznic de frica. De ce? A, pai, tocmai am vazut o chestie, un fel de monstru cu aripi care se uita la mine de parca ar fi vrut sa ma vada moarta.” Vezi sa nu. Ce naiba era chestia aia totusi? Aveam sentimentul ca-l cunosteam, chiar daca nu-l vazusem bine, pentru ca statuse in intuneric.
Telefonul meu zbarnai langa mine. Numar privat? Am deschis clapita si am dus telefonul la ureche cu o mana tremuranda.
- Nici nu stii cata placere mi-a provocat fata ta speriata. Ca un iepuras in cusca unui leu. Un iepuras fara scapare. Stii, la un moment dat, leului i se face prea foame ca sa-l mai priveasca si in final il mananca. Hahaha! Mai bine ai grija pe unde mergi, s-ar putea ca data viitoare sa nu te mai salveze baietasu ala...si inchise.
Am ramas paralizata. Din nou. Am recunoscut vocea aceea imediat ce incepu sa vorbeasca. Era a atacatorului , care..hopa...avea aripi. La naiba. Ma urmareste? Si vrea sa ma ucida? De ce? Adica ce i-am facut? Din cate stiu eu nu fac lucruri nesabuite, vreau sa spun, nici macar nu am intarziat cu cartea la biblioteca. Inima imi bubuia si imi venea sa plang fara sa ma mai opresc. Voiam sa fug, sa fug departe si sa nu ma mai gaseasca nimeni niciodata. Ce naiba puteam sa fac? Nu puteam apela nici la politie, nici la mama si cu atat mai putin sa-i povestesc lui Brandon. Toti o sa ma considere nebuna si poate sfarsesc intr-un spital de nebuni unde sigur o sa ma poata ataca tipul ala.
Trebuia sa ma intorc la ei si sa joc teatru ca ar fi totul bine. Trebuie sa dau tot ce-i mai bun din mine. M-am ridicat cu greu si am respirat adanc, incercand sa-mi potolesc bataile nebunesti ale inimii mele si tremurul genunchilor. Am facut un pas mic inainte si mi-am facut curaj. Am inaintat incet, respirand greu, si cand am intrat din nou pe poarta mi-am luat gandul de la orice altceva si ma uitam fix la Brandon. Imi spuneam cat de dragut poate fi, de amabil si, ma rog, pare pur si simplu perfect. Parul brunet, ciufulit, ochii negri, buzele pe care le stiam, felul in care ma potriveam in bratele lui, de parca au fost facute pentru mine, felul in care zambea il facea adorabil si modul in care imi facea din ochi in unele momente ma facea sa ma simt iubita si apreciata. O, firar. Cred ca incep sa ma indragostesc de el. In carti parca se spune de un fel de fluturi in stomac, nu? Sau un fel de ghem ca asta pe care-l am eu acum? Care pur si simplu imi apare cand ma uit la el? O, frate.
Inima incepu sa-mi bata din nou cu putere cand el se uita la mine si-mi zambi. Intinse mana, inainta usor spre mine si isi impleti degetele cu ale mele. Ma saruta pe crestet, apoi isi lipi fruntea de a mea si ma privi in ochi. Isi puse un brat pe spatele meu si ma trase mai aproape, apoi isi apasa usor buzele de ale mele. Se departa usor, imi zambi, apoi ma trase spre restul grupului.
Toti au inceput sa rada si sa vorbeasca despre nazdravaniile pe care aveau de gand sa le faca la pensiune. Lily statea langa Colin si il tinea de brat, in gluma, dar stiam cat de emotionata era si am zambit. Se pare ca nimeni nu si-a dat seama cat de tensionata eram.
Am inceput sa coboram muntele, razand toti, topaind si luandu-ne la fuga. Brandon ma tinea de mana si imi mai dadea cate un sarut din cand in cand, pe neasteptate. Noi nu ne bagam la ciondanelile celorlalti. Eram doar noi 2, stand separati de fugarelile celorlalti. Ma tinea de mana, desenand cerculete in palmea mea.
- Acum, te-am admirat destul incat sa-mi dau seama ca ceva nu e in regula cu tine. Ai cuta aceea intre sprancene pe care o faci cand esti ingrijorata. Imi dadu un sarut pe frunte ca sa o netezeasca. Ce pupacios era! Deci, vrei sa-mi spui si mie?
- Aaa..nu e nimic, serios. Firar! Ce puteam sa-i spun? Cum naiba si-a dat seama? Stai. Admirat? A zis ca m-a admirat. Ah, ce draguut. Am vazut cum se uita la mine si ridica o spranceana. E vorba de tatal meu, am spus. Asta nu stia despre mine. Faza e ca, parintii mei sunt despartiti. De cand a murit bunica ceva parca nu mai era la fel. Ei nu s-au mai inteles si pana la urma s-au despartit. Nu l-am vazut pe tata vreo 5-6 ani. Abia apoi a inceput sa dea semne de viata, dar nu pare ca i-ar pasa atat de mult de mine si de Jessie. E un pic cam nasoala treba, dar in fine. Nu conteaza.
Am inceput sa discutam de tema asta si nici nu ne-am dat seama ca am ajuns din nou la terasa. Copacii se intindeau in spatele ei, iar florile te ameteau usor cu aparfumul lor. Dupa ce ne-am milogit de profa oleaca, am convins-o sa ne lase in jur de jumate de ora sa mai hoinarim putin. Brandon ma cuprinse intr-o imbratisare stransa si-mi sopti:
-Nu vreau sa suferi. Unul dintre lucrurile pe care le urasc e sa te vad trista si sa stiu ca nu pot face mai nimic sa te ajut cu ceva.
Mi-au dat lacriimile, dar m-am stapanit. Nu voiam sa plang, dar oricum, nu plangeam de tristete, ci de fericire. Chiar ii pasa de mine si chiar tinea la mine. Se retrase putin si ma privi in ochi.
- Chiar nu stiu ce mi-ai facut, Kate, dar sincer iti spun ca nu ma pot gandi decat la tine. Aa..ar putea sa sune un pic aa..ciudat, n-am mai facut-o pana acum. Adica nu i-am mai spus asta cuiva la care tin atat de mult. Dar chiar trebuie sa stii ca...eu... eu te iubesc. Si inca mult. Se apleca incet si isi lipi buzele de ale mele.
- Hai, porumbeilor, trebuie sa mergem in autocar. Pornim spre distractieeee. Era Mike. Isi stranse mainile in pumni, le ridica deaspura capului si incepu sa-si miste soldurile intr-un mod ridicol, un fel de dans, cred. Brandon vru sa-i dea un sut, dar Mike se feri razand. Se baga intre noi si ne lua de umeri. Ah, cei mai buni prieteni ai mei. Sincer, sunteti tare draguti impreuna, dar hai sa mergem odata in autocarul ala, da?
Am inceput sa rad si am pornit prin iarba fina, spre masina. Eram emotionata si fericita pentru ceea ce mi-a spus Brandon.Am auzit un falfait de aripi si am simtit cum inima imi sta in loc de panica. Am intors usor capul, chipul fiindu-mi mascat de parul involburat de vant, si am vazut o silueta intunecata, cu 2 aripi imense, negre, langa cel mai apropiat copac. Avea un zambet rautacios, batjocoritor, si se uita fix la mine. Panica ma cuprinse din nou.

[pandora96]

bunaa..scuzati ca a durat atat pana sa revin cu urmatorul capitol..dar stiti cum e..teme, scoala, bla bla. bun, deci, sper sa va placa capitolul si sper sa-mi spuneti parerea;;)



CAPITOLUL 8



Priveam in gol pe fereastra, uitandu-ma la natura ce deveanea doar o pata de culoare. Autocarul mergea cu viteza,virand din cand in cand si punand cate o frana. Treceam prin orase cu blocuri inalte si case in stil victorian,in culori calde, superbe. Treceam pe langa parcuri pline de copii jucausi si adolescenti care nu aveau nici o grija. Ma indoiam ca era cineva acolo care sa stie de existenta unor creaturi cu infatisare umana, dar cu aripi.
De ce nu puteam fi si eu asa? O adolescenta normala, care isi face griji pentru felul in care ii sta parul (eu una nu prea bag de seama asta), care se plimba cu prietenul ei in parc sau merge la film si se distreaza. Da, faceam si asta, dar brusc, lumea pe care o stiam parea altfel. Totul parea ca transmite un mesaj si anume “pericol”. Peste tot aveam impresia ca vad oameni cu aripi, ascunsi in umbra, razand batjocoritor si pregatiti sa ucida. Mereu aveam impresia ca aud falfait de aripi imense, chiar si la cel mai mic fosnet. Eram pur si simplu infricosata, dar nu puteam spune nimanui ce stiam.
Imi tineam genunchii la piept, strans, si-mi priveam prietenii cum se distrau. Il priveam pe Brandon care se batea in gluma cu Seth, razand vesel, fara griji, in ochii lui fiind prezenta acea licarire de amuzament, de fericire, pe care o stiam deja asa bine si de la care nu-mi puteam lua gandul. De fapt, nu-mi puteam lua gandul mai deloc de la Brandon. Lily statea alaturi de Colin pe scaune. Ea era rezemata de geam, zambea fericita, iar Colin era cu fata la ei. Jucau carti si se tachinau unul pe celalalt. Mi-a facut cu ochiul cand a vazut ca ma uit la ei si i-am zambit. Sophie si Mike stateau si ei pe scaune, cu laptop-ul lui Seth in brate, castile in urechi, uitandu-se la un film. Ea statea cu capul pe umarul lui, iar bratul acestuia era in jurul ei. Toti erau fericiti, dar eu stateam singura, in spate, cu fruntea lipita de geam si incercam sa-mi stapanesc lacrimile ce dadeau sa curga. Daca ciudatenia aia ma prindea? Daca avea sa ma ucida? Nu aveam sa-mi mai vad parintii, si nici pe fratele meu.
Am hotarat ca nu rezolvam nimic daca plangeam, asa ca mi-am sters lacrimile care incepusera sa-mi curga usor, mi-am inaltat capul si am dat sa ma duc spre Michelle, dar dormea. Mi-am scos cartea din rucsac si am inceput sa citesc. “La rascruce de vanturi” e una din cartile mele preferate. Am citit 2 pagini cand telefonul a zbarnait pe scaunul de langa mine. Numar privat.
Inima incepu sa-mi bata nebuneste, in timp ce priveam micutul ecran, cu ochi mari. Sa raspund? Si daca el era prin apropiere, asteptand momentul potrivit sa ma rapeasca, ucida sau mai stiu eu ce?
- Nu raspunzi? era Brandon. Cine stie? Poate e ceva important. Te las singura ca sa poti vorbi. Ma saruta scurt si se duse langa Seth.
Avea dreptate. Poate ca nu era atacatoul si poate ca nu era aici. Am ridicat clapita cu o mana tremuranda si am dus telefonul la ureche. Puteam auzi respiratia aspra a celui de la celalalt capat. Incepu sa rada usor, amenintator, ridicandu-mi parul de pe brate, apoi mi-a inghetat sangele in vine. Un strigat puternic, disperat, se auzi in fundal. Era al unei fete care, judecand dupa zgomote, se zbatea, in incercarea probabil de a scapa. Era inspaimantator. Fata plangea, tipa si implora sa o lase sa plece, sa nu o atinga, sa o lase in pace. Am inchis ochii si mi-o puteam imagina pe o podea rece de piatra, plina de sange, cu atacatorul sau un alt tip cu aripi negre uitandu-se la ea, aceasta fiind prizoniera.
- Auzi asta, papusa? vorbi tipul care l-am recunoscut ca fiind cel care ma atacase. Asta o sa patesti si tu mai devreme sau ma tarziu. Eu te-am avertizat: ai grija pe unde mergi, pentru ca data viitoare poate nu te mai salveaza baitelul ala. Incepu sa rada batjocoritor, fata tipa din nou si am inchis speriata telefonul.
Nu puteam vorbi, nici gandi,nici misca, nici nimic. Eram al naibii de speriata si-mi doream ca cineva sa fie langa mine si sa-mi spuna ca totul avea sa fie bine,ca este cineva langa mine care are grija sa nu patesc ceva. Dar nu era nimeni. Eram singura in povestea asta si nu stiam cat mai puteam continua in felul asta...


Au trecut 3 zile de cand am primit telefonul acela si amenintarea. Tipul nu se mai aratase si nu am mai vazut nici un om cu aripi. Cred ca nu a fost decat o farsa. Una mare si stupida, menita sa ma sperie. Vedenii sunt sigura ca nu am avut, deci sigur trebuie sa fi fost o farsa. Totul era mult mai bine. Eram fericita, ma intelegeam perfect cu Brandon,el imi facea toate poftele si eu eram pur si simplu indragostita. Lily si Colin s-au cuplat in sfarsit. Ea i-a spus cu 3 zile in urma sentimentele sale pentru el, dar nici nu apuca bine de terminat propozitia pentru ca Colin o si saruta. Intre Mike si Sophie lucrurile mergeau foarte bine. Practic, erau deja impreuna, doar ca el nu a intrebat inca. Deci erau foarte apropiati, dar nu se sarutau sau chestii din astea. La fel era si in cazul lui Michelle si a lui Seth.
In sfarsit, spre bucuria profei pot spune, a venit si ultima zi din excursie. Nimeni nu avea de gand sa o rateze lenevind, asa ca in autocar era o mare galagie. Toti eram fericiti, dar si tristi pentru ca se termina excursia, ne agitam prin autocar si facem tot felul de nazdravanii.
Am ajuns la ultima pensiune, toata lumea fiind pregatita pentru o noapte pe care nu avea sa o uite. Dimineata aveam sa ne pornim devreme spre casa fara sa mai facem popasuri. Pensiunea era mare, fiind si ea in stil victorian, precum casele din orasul din care am iesit.
Am inaintat cu grija pe pietrisul ce forma aleea, admirand curtea frumos amenajata cu tufisuri si o fantana arteziana. Profesoara ne-a dat cheile de la camerele in care aveam sa stam din nou cate 4 si am pornit sa ne instalam.
Incaperea unde aveam sa dormim era mare, cu 4 paturi si lampi in dreptul fiecaruia. Pe pereti erau tablouri frumoase, cu peisaje din natura, iar usa de la balcon dadea catre curtea din fata. Mi-am ales un pat la intamplare si am inceput sa despachetez cateva lucruri. Mi-am luat o pereche de pantaloni scurti de blug, un maieu albastru si o camasa, care se innoda, pe deasupra. Am coborat la cina si ne-am asezat la masa unde erau si baietii.
Dupa ce am mancat, am hotarat sa jucam de-a v-ati ascunselea. Era cam copilaros, dar cel care era prins trebuia sa spuna pe cine iubeste. Deci eu n-aveam nici o problema daca eram prinsa. Avand in vedere ca ma puteam ascunde doar pe hol, in camera mea sau a baietilor, am ales sa ma ascund in cea a lui Brandon. Seth era cel care numara. Am intrat in camera, inchizand usor usa dupa mine si m-am indreptat spre dulap. Am deschis incet usa cu un scartait slab si am intrat. Aveam noroc ca erau haine in el si ma puteam ascunde mai bine. Langa mine era un pardesiu bej si l-am tras astfel incat sa fiu in spatele lui.
Brusc, o senzatie de deja-vu ma cuprise si am simtit cum incep sa ametesc. Imaginea a doua pardesie ciocnindu-se imi veni in minte, falfaitul de aripi era in fundal, noaptea era si ea in mintea mea, racoarea se facea simtita asupra mea. Panica pe care o avusesem in fata atacatorului de atunci ma cuprinse din nou si am simtit cum imi tremura genunchii, cum alunec in jos, ghemuindu-ma. Ma chinuiam sa respir, sa-mi revin, dar amintirea acelei seri si a barbatului cu aripi imi revenea in minte.
Pardesie. Asta purtau cei 2 tipi atunci, atacatoul si salvatorul. Nu avea cum sa fie pardesiul unuia dintre ei, desi materialul imi parea atat de cunoscut, de parca l-as mai fi imbracat odata. Am auzit usa de la intrare deschizandu-se si inima mi-a stat in loc. Am crapat putin usa dulapului ca sa vad cine intrase. Brandon.
Eram in siguranta pe moment. Puteam iesi,dar ceva ma tinea locului. Am vrut sa pasesc afara din locul acela intunecat si stramt, cand am vazut ca-si da camasa jos. Ramase in tricou si blugi, papucii azvarlindu-i in partea cealalta a camerei. Se intoarse cu fata si isi scoase si tricoul, dand la iveala un corp bine lucrat, genul de corp pe care orice pusti de 16 ani ar vrea sa-l aiba. Ma uitam la el de parca era prima oara cand il vedeam. Cu siguranta nu parea de 16 ani, ci mai matur. Corpul si privirea pe care o avea acum, imi dadea impresia ca nu e atat de tanar pe cat pare. Se intoarse si mi-am abtinut un suspin de surprindere. Pe spate avea 2 dungi mari, un fel de cicartrici care se intindeau de la umar in jos, pe spate, si pareau proaspat facute. Isi scutura tricoul si din el zburara cateva pene mici, albe.
- Ah, la naiba, trebuie sa-mi iau serul ala de ingrijire. Si-au pierdut stralucirea si au inceput sa cada, spuse el exasperat. Bine ca nu m-am bagat la jocul ala copilaros, pentru ca nu as fi avut timp sa-mi dau cu ce-o mai ramas din solutie.
Ce naiba spunea acolo? Mi-am coborat privirea, ca sa nu ma mai uit la el si am vazut si in dulap inca 2 pene. Oare s-a batut cu perne? Dar nu avea nici un sens.
L-am privit din nou si am vazut cum se incordeaza. Isi arcuia spatele, avand ochii inchisi, concentrandu-se. Se auzi un fosnet si am vazut cateva pene de un alb imaculat pe langa el. Nu cadeau, ci ramaneau in aer. Asteptam sa fie atrase spre podea, dar ramaneau suspendate, de parca ar fi avut sfori. Inaintau, una dupa alta, devenind mai lungi si mai dese.
Privind cu groaza, am vazut cum incet incet, din spatele lui ieseau 2 aripi mari, albe, pe care le stranse la spate, cand pasi pe gresia rece din baie.
Aripi! Pe Brandon! Am simtit cum ametesc, dar nu ma puteam misca. Nu stiam ce sa fac sau cum sa reactionez. Pur si simplu priveam usa de la baie si podeaua cu pene albe.

[Amélie]

Sa vedem, sa vedem, ce-o sa iasa! : ))
Well, lasand la o parte inclinatiile mele artistice de cantareata, m-am hotarat sa inving lenea ( tocmai am venit de la antrenament si sunt epuizata *blush* ) si sa-ti las un reply pentru ca am promis ca iti voi citi urmatoarele capitole.
Ideea povestii tale e originala, dar sincer ii dai o forma cam monotona. Uneori ma plictisesc citind si incerc sa ma stapanesc sa nu sar peste cateva randuri. Nu e vorba ca ii trebuie actiune, batalii sau chestii de genul asta. In fine... Si asta, dar acum pur si simplu nu pot intelege sentimentele tipei si a celor din jur, din cauza ca tu nu te pui in pielea personajului creat. Poate imi explici care-i treaba cu atacatorul si de ce vrea sa o omoare Kate si cum de Brandon e inger sau ce e...
Adauga mai multa descriere si dinamizeaza putin povestea. 7 capitole au fost despre ce-au facut ei in tabara. Probabil o sa fie mai palpitant in curand cand o sa fie o batalie pentru salvarea lui Kate or something like that ( banuiesc si eu : D )
Sper sa nu te deranjeze ce-am spus, daca iti doresti sa evoluezi trebuie sa tii cont si de cele mai nesemnificative sfaturi : )
Multa inspiratie si succesc la scris!

Amélie

[pandora96]

bunaaa..stiu ca a durat cam mult pana sa postez din nou, deci scuze:D amelie, multumesc mult pentru comm:* o sa tin cont.

si am venit cu urmatorul capitol desi e un pic mai scurt. sper sa va placa;;)





CAPITOLUL 9



Simteam cum mi se face rau si ma simteam de parca lumea pe care o cunosteam nu mai era la fel. De parca totul in jurul meu era fals. Gafaiam, inima mea batand cu putere din cauza fricii si a surprinderii. Tremuram din cap pana-n picioare, fara sa ma pot opri, iar palmele mele erau foarte reci. Mi-am dus mana la frunte si am simtit-o usor umeda,semn ca eram putin transpirata.
M-am ridicat cu greu in picioare si am crapat putin usa dulapului. Am facut un pas afara si am inchis incet usa in urma mea. Mergeam in varful picioarelor spre usa, cand privirea mi-a cazut pe tricoul de pe pat. Dusul se auzea in continuare curgand, asa ca am mers incet si am intins mana spre penele ramse pe tricou. Le-am luat cu varful degetelor, de parca ar fi fost ceva periculos,dar chiar si cu o atingere atat de mica, imi puteam daseama cat de catifelate erau in mainile mele. Erau lungi, cu o forma usor arcuita, de un alb imaculat. Erau foarte frumoase, trebuie sa recunosc, dar oricat de fermecata as fi fost de ele, am revenit la realitate, am lasat jos penele si am iesit din camera.
Mergeam pe hol, cu mainile la piept si privirea in pamant. Eram zburlita si cel mai probabil mi se putea citi frica si tulburarea pe fata. Nu aveam energia necesara sa maschez acest lucru. Am dechis usa camerei mele si am vazut ca eram singura, asa ca am blocat usa si m-am dus si am deschis usile de la balcon. Aerul racoros ma izbi, involburandu-mi parul ondulat in jurul fetei. Am pasit afara, m-am sprijinit cu coatele de balustrada si mi-am ridicat privirea spre cer.
Luna era inconjurata de stele mici, luminand aleea de pietris si oferindu-i apei din fantana arteziana sclipiri de diamant. Padurea de la vreo 10 metri departare era intunecata, dar emana o fumusete misterioasa.
Bun, deci, Brandon, prietenul meu, e o..chestie cu aripi si e posibil ca el sa fi fost salvatorul meu din acea seara. Dar,asta insemna ca il cunoastea pe atacator, sau cel putin, asa parea atunci. Bravo, Kate, ce pot sa zic? Primul tau prieten si el e o ciudatenie. Si inca una mare. Am oftat si am inchis ochii. Nu puteam face fata la asta. Era mai bine sa o termin cu el, indiferent cat de mult as vrea ca lucrurile sa fie altfel. Tineam prea mult la el, dar situatia ma cam depasea. Stiam ca mai devreme sau mai tarziu, atacatorul o sa ma gaseasca si nu vreau sa-l pun si pe el in pericol. Va trebui sa ma izolez, astfel incat nici unul din prietenii mei sa nu se afle in pericol cand e cu mine. Trebuia sa-i protejez cum puteam mai bine. Eu oricum nu aveam scapare...insa trebuia sa vorbesc cu el despre asta. Sa aflu ce naiba se intampla.
- Deci, acum stii, spuse o voce joasa, cunoscuta, care ma intrerupse din meditatia mea.
Am deschis brusc ochii si am privit intr-o parte. Stand relaxat pe balustrada, ranjind la mine si privindu-ma cu ochii albastri, era atacatorul. Isi tinea aripile negre stranse la spate, purtand doar niste pantaloni negri. Era, trebuie sa recunosc, de o frumusete incredibila. Inima imi batea nebuneste in timp ce ma uitam in ochii lui, parca hipnotizata. Mi-am scuturat capul, strangand din ochi, si m-am indepartat cu un pas. Tipul sari de pe balustrada, si se apropie de mine. M-am lipit de marginea balconului, spunandu-mi ca atat a fost cu mine. Putea sa ma omoare in multe feluri, chiar acum. Incepu sa rada, apoi se indeparta cu 2 pasi, lasandu-mi spatiu.
- Nu te speria, n-am sa-ti fac rau acum, spuse el. Eu sunt Jack. Intinse mana,dar eu eram prea speriata si nu am schitat nici un gest, asa ca o retrase, strangand din buze. Si tu esti Kate. Mda, deci acum stii despre noi. Uite, eu stiu ca Brandon tine mult la tine, dar nu ti-a spus ca sa te protejeze, bine?
- Sa ma protejeze? Fata de ce? am intrebat, bucuroasa ca vocea nu-mi trada panica. Ridica din sprancene, deschise usor gura, o inchise la loc apoi rosti:
- Stai, sa inteleg ca voi nici n-ati vorbit? Dar ce-ai facut? I-ai ars cateva palme? Bravo! Asta-i fata mea..desi nici nu cred ca l-a durut.
- Nu i-am dat nici o palma. Si nu sunt fata ta! Ce vrei de la mine? De ce ma urmaresti? Nu ti-am facut nimic. De ce nu ma lasi in pace? Nu vreau sa fiu implicata in asta, am izbucnit eu. Ma privea amuzat si surpins in acelasi timp.
- Cred ca deja ti-ai dat seama ca eu te-am atacat in acea seara, zise el dupa cateva secunde de tacere. Stii de ce am facut-o? Pentru ca sunt gelos. Brandon asta a fost, este si mereu va fi mai bun decat mine in toate. Macar o data in viata vreau sa-i iau ceva la care tine mai mult decat viata si in acest caz, voiam sa te am pe tine. Sa te fac sa fii a mea si astfel Brandon sa fie distrus, sfasiat. Nu m-as supara nici daca l-as vedea mort. Ar fi o mare satisfactie pentru mine. Voi putea in sfarsit sa devin regele, dupa atatia ani de munca fara puteri speciale cum are Brandon. Vreau sa reusesc in sfarsit, chiar daca el e preferatul.
Isi ridica privirea spre mine, suparat parca ca imi marturisise aceste lucruri, si am putut vedea in ochii lui suferinta, durere si singuratate.
- Habar n-ai cum e. Nu esti decat un om, care uneori se crede buricul pamantului si bla bla. Dar, cu toate astea, se pare ca marele Brandon tine la tine mai presus decat orice. Stii, daca nu i-as fi dat eu sfatul sa incerce sa-ti atraga atentia, sa ajungeti unde sunteti acum, nici n-ati fi impreuna. Si, normal, nici nu ti-a spus adevarul despre el.
- Ce...ce adevar? am intrebat cu voce tramuranda. Ochii lui acum ma priveau cu ura, iar modul in care vorbise ma imobiliza de frica.
- Deci, tu chiar habar n-ai nimic. Rase batjocoritor, iar eu imi simteam obrajii calzi de la furie. Iti dau un sfat, scumpo, vorbeste cu el si afla in ce te-ai bagat. Intreba-l si ce stie el despre tine. Ai sa fii surprinsa, crede-ma. Acum, ca stii de noi, ai 2 variante. Nu ai cale de intoarcere si nici nu te poti preface ca nu stii de existenta noastra. Ori discuti cu Brandon si te pune la curent cu tot ce vrei sa stii si, in fine, intreaba-l pe el totul, n-am chef sa explic.
- A, nu mai spune. Ziceai ca sunt 2 cai, i-am spus cu raceala. Zambi, apoi continua:
- Si sunt. A doua cale este moartea. Ori faci ce iti va explica el, ori o sa te omor cu mana mea. Isi ridica palma si o stranse in pumn, incordand-o. Si, crede-ma, sunt in stare. Tu nu esti decat un om patetic, spuse el, strambandu-se. Doar o mica rasucire din mana si te-ai dus definitiv. Baga bine asta in capsorul tau frumos, da? Zambi, se apropie de mine si ma lua in brate. Ar fi o mare pierdere sa te omor inainte sa ma bucur de tine. Isi lipi buzele de ale mele,frecandu-le cu putere, parca insetat. Nu m-am opus desi stiu ca ar fi trebuit. Ma tinu in brate, sarutandu-ma, apoi am simtit aerul vajaind pe langa mine si un falfait de aripi in departare.
Nu ma puteam misca, privind cu ochii mari in gol, incordata, stragand cu putere balustrada, cu lacrimi fierbinti curgandu-mi pe obraji, fara sa aud bataile puternice in usa si nici vocea cunoscuta, pe care o iubeam, strigandu-mi numele...

[pandora96]

buna. am venit cu urmatorul capitol:D. stiu ca a durat cam mult, dar sper sa va placa. astept comentarii;;)



CAPITOLUL 10


Am clipit si mi-am desclestat incet mana de pe balustrada. Gafaiam si eram speriata pentru a nu stiu cata oara in saptamana asta. Ce mai excursie! Am facut un pas mic inainte si mi-am indreptat privirea spre usa. Bataile nu se mai auzeau, dar glasul lui inca imi spunea numele. Fiecare pas pe care il faceam mi se parea un efort supraomenesc, dar imi spuneam ca trebuie sa continui sa merg ca si cum de asta ar depinde viata mea. Am inchis usile de la balcon si le-am incuiat, de frica sa nu intre in camera mea atacatorul. Sau cum a zis el, Jack.
Ignoram complet vocea care inca inca imi spunea numele si mai batea din cand in cand la usa, si m-am indreptat spre baie. Mi-am ridicat privirea spre oglinda si priveam catre o fata pe care nu o recunosteam. Avea parul saten ondulat, dar zburlit, iar ochii mari, erau inlacrimati, pe obrajii rozalii find vizibile inca urmele de lacrimi. Mi-am clatit fata cu apa rece, incercand sa-mi stapanesc tremurul mainilor.
“A doua cale este moartea”. Cuvintele astea imi rasunau in minte din nou si din nou. De ce? De ce trebuia sa fie asa? Nu voiam sa stiu absolut nimic despre ciudatii astia si cu atat mai putin sa-mi explice Brandon de ei. Nu voiam sa stiu care e rolul meu in povestea asta. Tot ce voiam era sa ma bag in pat si sa ma trezesc in camera mea de acasa. Nu voiam sa stiu de existenta inaripatilor si voiam sa fiu doar o adolescenta normala, cu sau fara un prieten, care se distreaza foarte bine cu prietenii ei normali.
Dar bineinteles ca nu era asa. Cand se intampla asa cum imi doream eu? Voiam sau nu, trebuia sa aflu cine erau oamenii astia (daca se pot numi oameni), ce vor de la mine si care e rolul meu aici. De asta depindea viata mea.
Am inchis usa de la baie, apoi am mers incet catre cea de la intrare. Am descuiat-o si l-am gasit pe Brandon stand in prag, uitandu-se fix la mine cu ochii mari.
- De ce a durat atat sa deschizi? Si nu spune ca nu m-ai auzit, pentru ca am batut suficient de tare, spuse el pe un ton de parca mi-ar face morala. A intrat in camera si a privit imprejur, apoi s-a intors spre mine.
- Eram la baie. Nu te-am auzit, pentru ca avam usa inchisa si curgea apa. De ce bateai asa puternic? l-am intrebat pe cel mai rece ton pe cale l-am putut folosi in conditiile in care eram.
- Te-am auzit tipand. Am crezut ca ai patit ceva si m-am alarmat cand am vazut ca nu raspundeai nici la telefon si nici cand te strigam. N-am reusit sa dau de nimeni sa ma ajute sa deschid usa asa ca am continuat sa te strig.
Tipasem? Nu mi-am dat seama. Mi-am scos telefonul din buzunar. Adevarat,aveam vreo 10 apeluri de la el, asa ca am inchis clapita, fara sa-mi pese de nimic. Brandon se apropie de mine si ma lua in brate, soptindu-mi:
- Imi pare rau. Nu trebuia sa-ti vorbesc pe tonul asta, doar ca m-ai ingrijorat mult. Ma privi in ochi si continua. Spune-mi ce ai patit. Vreau sa te ajut.
Sa ma ajute? Mai degraba sa explice. Simteam cum imi dadeau lacrimile asa ca l-am impins. Trebuia sa-i spun ca stiu, sa-i spun de Jack si sa-l pun sa-mi explice tot ce se intampla. Aveam nevoie sa stiu totul si apoi sa renunt la el, ca sa-l protejez. Ceea ce imi spusese Jack, despre competitia dintre ei, ma facea sa ma tem pentru viata lui Brandon. Stiam ca in orice moment pot fi ucisa, asa ca era mai bine ca Brandon sa stea departe de mine,sa-l protejez,pentru ca tin prea mult la el.
M-am intors cu spatele la Brandon si priveam prin usile de la balcon. Am tras draperiile, apoi l-am privit in ochi.
-Stiu. Am aflat cine esti, i-am spus incet. Ma privi fix, cu gura usor intredeschisa. O urma de panica si de ingrijorare i se strecura pe chipul incredibil de frumos, dar a fost imediat inlocuita cu inocenta si neintelegere.
- La ce te referi? Ma cunosti doar. Sunt Brandon, 16 ani, prietenul tau care te iubeste enorm. Se apropie de mine ingrijorat, de parca mi-as fi pierdut mintile. Se opri imediat ce i-am facut semn sa nu vina spre mine.
- Ma refer la cine esti tu cu adevarat. Ma refer la faptul ca nu esti normal si ca m-ai mintit in legatura cu asta. Tu nu esti un om, nu-i asa? Esti...nu stiu ce esti, dar sunt sigura ca nu esti ce ar trebui sa fii. Esti..ceva cu...aripi. O creatura inaipata, care se da drept om.
Ma privi fara sa spuna nimic, de parca ar fi fost o statuie, desi ii puteam vedea pieptul urcand si coborand tot mai repede de la bataile accelerate ale inimii lui. Facu un pas spre mine, dar se opri, studiindu-ma. Isi lasa privirea in jos, stiind ca nu putea nega adevarul pe care il spuneam. Era speriat, la fel ca mine, dar cand isi ridica privirea spre mine, parea calm si stapan pe situatie.
- Cum ai aflat? ma intreba cu o voce joasa, dar in care puteam simti frica.
- Jocul. Stiam ca Seth ne-ar fi cautat mai intai la mine in camera, asa ca
m-am hotarat sa ma ascund in a ta. Eram in dulap cand ai intrat tu si am deschis putin usa, crezand ca era Seth. Apoi te-am vazut dandu-ti jos camasa si tricoul, le-ai scuturat si au cazut pene din ele, apoi te-ai plans de un fel de ser.. si apoi te-ai incordat si ti-au iesit acele..aripi, am spus inecandu-ma putin la ultima parte.
El nu spuse nimic si nici eu, de frica sa aflu tot adevarul. Nu faceam decat sa stam in picioare si sa ne uitam unul la altul, studiindu-ne. Ochii lui erau duri si inspaimantati, iar acea stralucire jucausa nu mai era. Parul statea ca de obicei in toate directiile, doar ca inca era putin ud. Tricoul alb ii scotea in evidenta corpul si simteam cum sunt atrasa tot mai mult de el. Era incredibil de frumos, aproape anormal.
Mi-am dat seama ca, fara sa stiu cand s-a intamplat, m-am indragostit de el si tot ce voiam era sa fiu cu el. Nu voiam sa-mi pese cine era cu adevarat si stiu ca poate nici n-ar trebui sa stiu. Dar, cu toate astea, stiam. Si nu puteam schimba lucrurile.
- Deci, acum stii, spuse in cele din urma, dupa o lunga tacere. Ma privi intristat si continua: Cred ca ai o grmada de intrebari pentru mine si sunt dispus sa-ti raspund la toate. Uite, Kate, orice ce se va intampla, orice ai sa crezi sau vei face, iti voi respecta decizia. Dar vreau sa retii un lucru: te iubesc, indiferent de situatie.
Inima mea batea cu putere si voiam sa-i strig ca si eu il iubesc. Simteam cum mi se aduna lacrimile, asa ca am schimbat subiectul.
- A fost aici un tip, unul ca tine, am spus dupa o lunga pauza. Il cheama Jack. I-am studiat fata si am vazut cum se incordeaza si se albeste. Cred ca atunci m-ai auzit tipand, pentru ca a aparut brusc langa mine si m-am speriat.
- Ti-a facut ceva? Ti-a spus ceva?
- Nu mi-a facut nimic. Doar ca mi-a spus sa te intreb pe tine ce naiba se intampla. Vreau sa-mi explici totul. Am facut o pauza, timp in care el nu zise nimic. Brandon, am rostit bland, vreau sa stiu, daca in seara in care am fost atacata, seara in care te-ai intors, tu erai cel care m-a salvat. Chiar daca eram pe jumatate inconstienta, sunt sigura ca acei 2 baieti prezenti in parcul acela aveau aripi. Facu ochii mari si ,rasufland greoi, dadu din cap.
- Da. Eu eram acela. Kate, imi pare rau. Ar fi trebuit sa-ti spun, dar eram speriat de ceea ce ai crede sau ai face. Eram speriat ca ma vei indeparta de mine, ca nu vei mai vrea sa ma vezi. Uite, o sa fac orice imi ceri, o sa-ti raspund la orice intrebare, numai sa nu ma urasti.
Nu am mai putut rezista si am eliminat din 3 pasi distanta dintre noi. Mi-am infasurat mainile in jurul gatului sau si l-am imbratisat strans. Simteam cum ezita, miscandu-se incet, apoi i-am simtit mainile pe spate, tinandu-ma si el strans la pieptul lui. Fata sa era ascunsa in parul meu zburlit, iar respiratia lui imi gadila gatul. El mirosea a sampon si sapun, dar mai era ceva, un parfum poate? Mirosea extrem de bine, dar m-am gandit ca, din moment ce a zis ca a venit imediat ce m-a auzit tipand, numai de parfum nu a mai avut timp. Asa ca am presupus ca era un miros specific lui.
Mi-am indeprtat usor capul, uitandu-ma in ochii lui intristati si am spus:
- Orice ar fi, putem gasi o solutie impreuna. Vreau sa-mi spui absolut totul despre asta, despre rolul meu aici..totul. Am nevoie sa stiu, bine?
- Esti pur si simplu minunata, spuse el, cu o urma de zambet, si isi apasa buzele de ale mele. Caldura pe care o emana ma cuprinse cu totul, iar acum parca fierbeam, dar si din cauza emotiilor. Ma saruta cum nu a mai facut-o, usor, dar nerabdator.
S-a dus si planul meu sa-l tin departe. Nu puteam rezista sa nu fiu aproape de el. Il iubeam si stiam ca il pun intr-un pericol mai mare daca era cu mine, dar poate eram mai puternici impreuna si aveam sa gasim o solutie.
Trebuia numai sa stiu tot adevarul...

[**angels**]

buna:):)....in primul rand mersi ca m-ai anuntat:X:X:X:....in al doilea rand,imi place,foarte mult(am mai zis la un fic)...eu nu ma leg de descriere,dialog sau alte cele...pentru ca este ficul tau,sh depinde de imaginatia ta;);).Eu una zic ca este bine..continua tot asa si multa inspiratie in continuare:X:X:X::X

PS::bv::bv::X:X:XSa ma anunti cand pui nextu``:X:X:X:bv::bv:

[Ada]

Sa-mi fie rusine. Nu am mai dat pe aici de mult mult timp :">.
Sooo...

OMG Otilici e besstiaaal :x.
Nu-mi vine sa cred cat de mult ai putut evolua de la primele capitole. Am citit fara sa-mi dau seama cand a trecut timpul.
Descrierea e prea tare (ador cum l-ai descris pe Jaack =p~), mai ales cea a sentimentelor lui Kate. O bulinuta alba pentru Otii:*.
Naratiunea e si ea la locu' ei, nu mai e atat de grabita ca la inceput, iar actiunea nu mai e monotona. Ficu' incepe sa ma lase in suspaaans. Adica imi pun intrebari gen "OMG ce o sa se intample dupa excursie?" sau "Jack o s-o atace iar?" 8->.
Cum zicea si **angels**- cel mai mult conteaza imaginatia ta si sunt sigura ca ai idei foarte bune pentru nexturi.

Aaa da, au fost cateva faze care mi-au placut in mod special:
1. "Primul prieten si el e o ciudatanie. Si inca una mare". Cat am putut sa rad :)))).
2. "<La rascruce de vanturi>, e una din cartile mele preferate". Si a meaa (mi-ai imprumutat-o intra-a 7a :) ).

Pe scurt, e o mare evolutie si de-abia astept urmatoarele capitole. Sa postezi cat mai repede, te roaga Ada frumos :*!

[MooN.]

Hey. Am ajuns si eu pe aici. Daca nu m-as fi apucat de colindat nu cred ca as fi ajuns aici. Vreau sa spun ca titlul nu m-a atras intr-un mod deosebit. Este destul de plictisitor, dar mno... alegerea ta. Legat de capitole... la inceput mi s-a parut actiunea prea grabita, descriere prea putina, dar la naratiune te descurcai destul de bine. Se pare ca ai evoluat foarte mult... acum descrierea ocupa o mare parte din capitol, iar actiunea nu mi se mai apare la fel de grabita ( nu ca nu ar fi ), dar totusi ai mai putea sa o domolesti un pic. Naratiunea nu mi se pare ca a evoluat cine stie ce deoarece te descurcai destul de bine la inceput, iar acum nu este mare diferenta. Asa si la dialog... nu stiu ce as putea sa iti zic pentru ca sunt un pic cam confuza. Poate din cauza oboselii acumulate sau nu am fost suficient de atenta, dar nu pot sa iti zic daca este sec sau nu...
Imi plac numele persnajelor Brandon si Jack... ce nume frumoase. Si Kate este dragutz, dar mai mult imi plac cele ale baietilor, iar numele de Michelle am o colega pe care o cheama asa :)) ( mda nu ii cine stie ce normala la ca ).
In concluzie chiar imi place ficul tau si sper sa vi cu next-ul cat mai repede, ok ;) ?
P.S. anunta-ma si pe mine cand l-ai pus
Bye bye

[pandora96]

buna..scuzati ca am cam intarziat cu urmatorul capitol:">
multumesc mult pt comentarii. **angels**: ma bucur mult ca-ti place. sper sa nu te dezamagesc cu restu ficului:))
Snowdrooop: bai ada zau ca nam mai dat nici eu pe la tine:"> scuze. da multumesc ca-ti place:* ma revansez:))
FlyAway: ma bucur ca-ti plac numele. sunt si unele dintre preferatele mele. mersi pt sfaturi:*
si uite si capitolu urmatoor:


CAPITOLUL 11



Mi-am ridicat ochii spre el si am vazut licarirea aceea jucausa reaparuta in ochii lui. Ma lua de mana si ma conduse spre pat.
- Trebuie sa stiu mai intai ce anume ti-a spus Jack, mi-a spus serios, privindu-ma fix in ochi.
Am rememorat cu grija totul, incercand sa nu scap vreun detaliu. Imi tineam ochii inchisi, in timp ce-mi aminteam felul in care apruse, in care imi vorbise.
- Mi-a spus ca..aa..e gelos pe tine pentru ca esti preferatul la.. nu stiu la ce. El voia sa te faca sa suferi, asa ca s-a hotarat sa ma ia pe mine, pentru ca era sigur ca asta te-ar fi distrus. Mi-a spus ca ai niste puteri ..speciale si ca stii anumite lucruri depsre mine (mi-a iesit ca o intrebare). In fine, m-a pus sa te intreb pe tine totul, sa ma pui la curent cu tot ce trebuie sa stiu. Am deschis ochii si l-am vazut usor incordat cu privirea in jos. Brandon? Esti bine?
- Hm? A, da, da. Nu crede nimic din ce spune, Kate. Este si mereu a fost un fals si un mincinos.
- Brandon, care e faza cu tine si tipul ala? De ce te uraste atat? Si care e treaba cu puterile?
- In primul rand, trebuie sa stii. aa.. ca exista, exista si o alta lume in afara de cea a oamenilor. Zambi cand am ridicat o spranceana in semn ca mi-am dat deja seama. Eu fac parte din acea lume. O lume a zanelor, ingerilor, sau cum vrei tu sa ne spui. In legatura cu puterile, are dretate. Suntem putini cei care au un dar aparte, insa eu sunt unul dintre ei. Eu pot contola focul si apa, si, daca ma concentrez extrem de tare, pot citi si gandurile.
Am ramas muta, acumuland informatiie primite. Ok, deci exista o lumea paralele a ..zanelor? Si Brandon are puterea sa controleze focul si apa? Si mai si citeste ganduri? Ok, cam ciudat.
- Jack este fratele meu. Frate vitreg, mai exact. Regatul de unde sunt eu, al zanelor, este condus de tata. Mama lui Jack, Aileen, s-a casatorit cu tata acum 5 ani, cand el n-a mai suportat singurataea de cand a murit mama acum 10 ani. A fost o batalie, iar ea m-a protejat, dandu-ma unui servior de incredere sa ma apere. Ea a fost prinsa, insa cand tata a aflat a fost prea tarziu. In ochii lui inotau lacrimi, pe care se abtinea sa le lase sa curga.
L-am luat de mana, iar el ma stranse, calmandu-se, apoi continua:
- Tata incerca sa ma mai ajute, incercand sa acopere lipsa mamei, dar nu prea i-a reusit. Mi-am promis mie ca il voi gasi pe cel ce a ucis-o si il voi face sa plateasca. M-am inchis in mine, antrenandu-ma, iar la varsta de 10 ani mi-am desoperit puterile. Eram dur cu mine, dar de asta depinde razbunarea mea. Peste un an, tata a intalnit-o pe Aileen, a inceput sa vorbeasca mult cu ea, ii trimitea cadouri si venea des la noi acasa. In vara, s-au casatorit. Nici la inceput eu nu ma intelegeam bine cu Jack. Dar tata continua sa imbatraneasca, si nu mai vrea sa conduca, asa ca lupta dintre mine si Jack era acum petru tron. E adearat, eu sunt preferatul pentru ca sunt fiul lui, dar Jack e fiul lui Aileen, deci are aceleasi drepturi ca si mine. Avantajul meu sunt puterile pe care le am, lucru care imi aduce un punct in plus in ochii poporului.
Ma uitam fix la el, incercand sa acumulez toate informatiile primite. Simteam cum imi bubuie pieptul, iar pe frunte simteam o pelicula fina si rece de transpiratie.
- Cei ca mine nu imbatranesc. Vreau sa spun, e ca si cum as fi ..mort sau ceva de genul. Organismul functioneaza ca al unui om, ceea ce e bine in caz ca cineva ne controleaza, dar nu murim. Cand am spus ca tatal meu imbatraneste, ma refeream ca a trait sute de ani, ceea ce in lumea mea, se integreaza celor mai varstnici. Nu va muri, dar nu mai vrea sa conduca. Zice ca vrea sa petreaca timp cu Aileen.
Rase.
- Si tu, deci, cam cati ani ai? Am intrebat. Isi ridica privirea spre mine, apoi o cobori din nou, fixandu-si atentia asupra mainilor noastre impreunate.
- M-am nascut in California in 1896. Sunt destul de in varsta. Rase din nou.
Cred ca sunt o gramada de informatii pe capul tau acum. Imi pare rau ca nu ti-am spus mai devreme, dar mi-a fost frica ca te voi pierde.
Simteam ca rosesc putin asa ca mi-am lasat capul in jos, lasandu-mi parul incalcit sa-mi ascunda fata. Imi prinse cateva suvite si mie le dadu dupa ureche, lucru care m-a facut sa ma simt usor stingherita. Isi puse degetele pe barbia mea ca sa-mi ridice capul, uitandu-se in ochii mei fara sa ma lase sa intorc privirea.
- Iarta-ma, sopti el, apoi inchise ochii si isi lipi buzele de ale mele. Simteam cum lacrimile mi se scurg pe obraji, dar nu le-am bagat in seama. Mi-am infasurat mainile in jurul gatului sau, tragandu-l mai aproape, dandu-mi seama ca aveam nevoie de el ca de aer parca. Il voiam langa mine, voiam sa simt caldura corpului sau atunci cand statea langa mine, sa simt caldura din mana lui atunci cand ma atingea, cand ma tinea de mana. Isi puse bratul in jurul taliei mele si ma trase mai aproape, strangandu-ma la pieptul lui, iar cealalta mana o tinea pe fata mea. Am sarit cam 5 metri in sus, cu inima batandu-mi nebuneste cand usa s-a izbit de perete, intrerupandu-mi momentul perfect.
- Hoooopa. Imi pare rau ca v-am deranjat, zise Mike cu un ranjet imens pe fata, fara sa-i para cu adevart rau ca a venit in camera. M-am uitat in jos, incercand sa-mi maschez lacrimile care inca curgeau. I-am surprins privirea plina de vinovatie si regret a lui Brandon fata de mine, dar am bagat scuza ca trebuie sa o sun pe mama si am evadat pe hol. Ce-i drept, n-am mai sunat-o de mult. Probabil e ingrijorata. Nu mai ingrijorata ca mine, oricum. Totul avea sa se schimbe acum.