15-05-2009, 03:54 PM
Oke,dupa atatea luni imi fac si eu curajul s apostez noul capitol.Sper c-o sa intelegeti ceva. :>
Putea spune c-a inceput aceasta zi cu dreptul,insa adolescenta nu simtea acest lucru in abisul sufletului sau.Zadarnic ii daduse un pumn fratelui sau intrucat acesta incepuse sa sangereze,zadarnic avea sa ii poarte sentimente de antipatie satenului daca nu avea pe cineva langa ea care sa o inteleaga macar pe jumatate.Inima i iera inclestata de amintiri profunde,insa nu uitate ci prezente cu fiecare pret de secunda in inima ei,asemenea unui lant al pacatelor ce atarna de un singur fir de par.Firul de part este doar lumina de la capatul tunelului ce se arata doar uneori insa de cele mai multe ori aceasta dispare,lasand intunericul sa patrunda totul.Lantul este strans,nu poate fi rupt nici macar atunci cand vrei sa fugi sa uiti totul,sa vezi cum trupul ti se desparte de negura fantomatica al sufletului de fum si incerci sa iti arunci ce a mai ramas din trup in contrastul dintre pacatul si speranta iertarii.
Brusc tanara se opri,isi aduse aminte de un lucru care cu trei ani in urma ii marcase viata.Aceasta era ziua in care in urma cu ceva timp parintii ei au parasit aceasta lume.Pe atunci avea doar doisprezece ani,erau vremurile cand parintii ei o ocrotisera si o ferisera de grijile vietii,lasau frau liber viselor sale desi stiau ca mai tarziu o pot afecta.Era doar o fetita visatoare mai mereu cu capul in nori,niciodata nu se gandise ca are sa piarda persoanele care ii erau cele mai dragi.Socul nu fusese atat de puternic si pentru fratele ei,Kaoru care atunci intrase la liceu,era prea absorbit de subiectele pe care avea sa le acumuleze in viata de licean.
Cum am putut uita de aceasta zi?Astazi se implinesc trei ani.Probabil Kaoru a si uitat insa eu nu pot face acest lucru.Liceul nu isi are rost azi in viata mea,sunt atat de murdara,am uitat sa merg sa le duc flori.Am uitat pur si simplu de ei."
Obrajii blondei se inrosira puternic iar din ochii care vibrau incepusera sa curga lacrimi care pareau sa fiarba in contactul cu pielea inrosita.Se simtea murdara,manjita,uitase de promisiunea pe care o facuse.Sentimentul acesta este insusi tigara,care cade in patima uitarii si de aprinde dupa care arde pana ce nu mai ramane nici o farama din ea.
Se hotari sa abandoneze liceul pentru acea zi si pornind spre alta cale se indrepta spre cimitir in fuga.
Era o zi mohorata,cel putin asa parea insa era tocmai o zi de vara in toiul iernii,nu torida si dogoritoare ci rece si pasiva.Nu ningea,nu ploua,nici macar nu era o zi senina,nu batea vantul,doar cerul ramanea innorat.
Ajunsa la poarta cimitirului,care pe jumatate ruginita statea rezemata intr-o teava.Era un loc linistit,care la prima vedere parea bantuit de spiritele fiintelor duse de peaceasta lume nu isi gasisera inca pacea.Copacii nu aveau frunze,ramificatiile lor aveau tot soiul de forme care iti inspireau teama.
- Am ajuns,nu am un motiv anume pentru care sa ma tem,deci
haide,ai facut doar doi pasi,nu mai ai mai multi decat vreo o suta de pasi de mers. isi zise blonda pentru a se auto-incuraja.
Porni cu pasi inceti parca taraiti si trasi de ceva,porni inainte cu mai multa hotarare.Inima ii batea cu putere,fumul era tot mai dens iar tigara incepea sa arda.Apropindu-se de mormant observa o persoana inalta,cu parul blonda ce statea langa asezarea de odihna a parintilor sai.Nu isi putea da seama cine putea fi,insa cand se apropie putu sa observe ca era chiar fratele acesteia.Era oarecum mirata,n use astepta ca acesta sa-si aminteasca de aceasta zi.
-Ka,Kaoru ? intreba aceasta murmurand printre silabe.
Acesta tresari speriat cand i iauzise vocea,nu isi daduse seama ca cineva se afla in spatele acestuia,sau asa dadea de inteles.
-Ayumi,m-ai speriat,rasufla acesta usurat.Se pare ca nu sunt singurul care si-a amintit de aceasta zi.Si tu simti acelas lucru nu,iti lipsesc si tie zise acesta cu mare tristete in glas.Pleoapele sale se lasara in jos incercand sa acopere durerea ce se reflecta in ochii acestuia,glasul ii era taiat de amintirile care il copleseau si pe acesta.Pentru prima data in viata acesta demonstrase ca are darul de a detine sentimente,fie si acelea de tristete,lasand-o fara cuvinte pe sora sa ce se afla langa dansul,insa in acest moment nu era tocmai subiectul potrivit pentru o discutie.
-Da,si eu le simt lipsa mai mult ca oricand.Atunci cand ne-au lasat singuri eu eram o biata fetita,insa tu erai un om matur,desi ziceai ca esti doar un adolescent in primul an de liceu.
Aceste cuvinte accentuara si mai mult melancolia acestuia,capul sau se lasa in jos,iar parul blond ii acoperise aproape intrutot chipul.Spuse ultimele cuvinte dupa care parasi cimitirul lasand-o singura pe sora sa,avea nevoie de un loc i ncare sa se reculeaga.Cu mare greutate in glas,si apasat de suflet zise:
-Va veni si ziua cand va veni randul tau sa te descurci singura.
Apoi pleca,cautand un loc de reculegere si punere in oridine a gandurilor si a sentimentelor.Amintirile il macinau,in mintea sa isi amintea rasetele din copilarie,rasetele parintilor sai.Trecutul punea incetul cu inceput aura sa intunecata asupra celor doi,nevand mila de bietul lant ruginit ce se zbatea intre speranta iertarii si placerea pacatului,iar bariera unde era situat lantul,firul de part se subtia cu fiecare minut.
Amintiri
Putea spune c-a inceput aceasta zi cu dreptul,insa adolescenta nu simtea acest lucru in abisul sufletului sau.Zadarnic ii daduse un pumn fratelui sau intrucat acesta incepuse sa sangereze,zadarnic avea sa ii poarte sentimente de antipatie satenului daca nu avea pe cineva langa ea care sa o inteleaga macar pe jumatate.Inima i iera inclestata de amintiri profunde,insa nu uitate ci prezente cu fiecare pret de secunda in inima ei,asemenea unui lant al pacatelor ce atarna de un singur fir de par.Firul de part este doar lumina de la capatul tunelului ce se arata doar uneori insa de cele mai multe ori aceasta dispare,lasand intunericul sa patrunda totul.Lantul este strans,nu poate fi rupt nici macar atunci cand vrei sa fugi sa uiti totul,sa vezi cum trupul ti se desparte de negura fantomatica al sufletului de fum si incerci sa iti arunci ce a mai ramas din trup in contrastul dintre pacatul si speranta iertarii.
Brusc tanara se opri,isi aduse aminte de un lucru care cu trei ani in urma ii marcase viata.Aceasta era ziua in care in urma cu ceva timp parintii ei au parasit aceasta lume.Pe atunci avea doar doisprezece ani,erau vremurile cand parintii ei o ocrotisera si o ferisera de grijile vietii,lasau frau liber viselor sale desi stiau ca mai tarziu o pot afecta.Era doar o fetita visatoare mai mereu cu capul in nori,niciodata nu se gandise ca are sa piarda persoanele care ii erau cele mai dragi.Socul nu fusese atat de puternic si pentru fratele ei,Kaoru care atunci intrase la liceu,era prea absorbit de subiectele pe care avea sa le acumuleze in viata de licean.
Cum am putut uita de aceasta zi?Astazi se implinesc trei ani.Probabil Kaoru a si uitat insa eu nu pot face acest lucru.Liceul nu isi are rost azi in viata mea,sunt atat de murdara,am uitat sa merg sa le duc flori.Am uitat pur si simplu de ei."
Obrajii blondei se inrosira puternic iar din ochii care vibrau incepusera sa curga lacrimi care pareau sa fiarba in contactul cu pielea inrosita.Se simtea murdara,manjita,uitase de promisiunea pe care o facuse.Sentimentul acesta este insusi tigara,care cade in patima uitarii si de aprinde dupa care arde pana ce nu mai ramane nici o farama din ea.
Se hotari sa abandoneze liceul pentru acea zi si pornind spre alta cale se indrepta spre cimitir in fuga.
Era o zi mohorata,cel putin asa parea insa era tocmai o zi de vara in toiul iernii,nu torida si dogoritoare ci rece si pasiva.Nu ningea,nu ploua,nici macar nu era o zi senina,nu batea vantul,doar cerul ramanea innorat.
Ajunsa la poarta cimitirului,care pe jumatate ruginita statea rezemata intr-o teava.Era un loc linistit,care la prima vedere parea bantuit de spiritele fiintelor duse de peaceasta lume nu isi gasisera inca pacea.Copacii nu aveau frunze,ramificatiile lor aveau tot soiul de forme care iti inspireau teama.
- Am ajuns,nu am un motiv anume pentru care sa ma tem,deci
haide,ai facut doar doi pasi,nu mai ai mai multi decat vreo o suta de pasi de mers. isi zise blonda pentru a se auto-incuraja.
Porni cu pasi inceti parca taraiti si trasi de ceva,porni inainte cu mai multa hotarare.Inima ii batea cu putere,fumul era tot mai dens iar tigara incepea sa arda.Apropindu-se de mormant observa o persoana inalta,cu parul blonda ce statea langa asezarea de odihna a parintilor sai.Nu isi putea da seama cine putea fi,insa cand se apropie putu sa observe ca era chiar fratele acesteia.Era oarecum mirata,n use astepta ca acesta sa-si aminteasca de aceasta zi.
-Ka,Kaoru ? intreba aceasta murmurand printre silabe.
Acesta tresari speriat cand i iauzise vocea,nu isi daduse seama ca cineva se afla in spatele acestuia,sau asa dadea de inteles.
-Ayumi,m-ai speriat,rasufla acesta usurat.Se pare ca nu sunt singurul care si-a amintit de aceasta zi.Si tu simti acelas lucru nu,iti lipsesc si tie zise acesta cu mare tristete in glas.Pleoapele sale se lasara in jos incercand sa acopere durerea ce se reflecta in ochii acestuia,glasul ii era taiat de amintirile care il copleseau si pe acesta.Pentru prima data in viata acesta demonstrase ca are darul de a detine sentimente,fie si acelea de tristete,lasand-o fara cuvinte pe sora sa ce se afla langa dansul,insa in acest moment nu era tocmai subiectul potrivit pentru o discutie.
-Da,si eu le simt lipsa mai mult ca oricand.Atunci cand ne-au lasat singuri eu eram o biata fetita,insa tu erai un om matur,desi ziceai ca esti doar un adolescent in primul an de liceu.
Aceste cuvinte accentuara si mai mult melancolia acestuia,capul sau se lasa in jos,iar parul blond ii acoperise aproape intrutot chipul.Spuse ultimele cuvinte dupa care parasi cimitirul lasand-o singura pe sora sa,avea nevoie de un loc i ncare sa se reculeaga.Cu mare greutate in glas,si apasat de suflet zise:
-Va veni si ziua cand va veni randul tau sa te descurci singura.
Apoi pleca,cautand un loc de reculegere si punere in oridine a gandurilor si a sentimentelor.Amintirile il macinau,in mintea sa isi amintea rasetele din copilarie,rasetele parintilor sai.Trecutul punea incetul cu inceput aura sa intunecata asupra celor doi,nevand mila de bietul lant ruginit ce se zbatea intre speranta iertarii si placerea pacatului,iar bariera unde era situat lantul,firul de part se subtia cu fiecare minut.