O iubire interzisa

[miaunica]

Capitolul 3: Un prieten memorabil
- Spuneti-mi ca va fi bine, va rog! aud vocea calda si putin ragusita de la plans a mamei.
- Doamna Uchiha, nu va faceti griji. Itachi va fi bine.
Cand imi deschid putin ochii, ma vad intr-o incapere cu totul si cu totul alba, stand pe un pat putin cam incomod. Imi zaresc ambii parinti stand langa mine si pe Sasuke plangand cu lacrimi amare.

Abia acum realizez unde sunt: la spital. La mana am o perfuzie iar sangele nu se opreste nici de-al dracului sa curga din trupul meu. Ma dor toate oasele, inclusiv capul. Am mai avut eu dureri de cap, dar nici chiar asa!
- Unde e Kisame? intreb eu abia reusind fiindca durerea ma omoara, secandu-mi puterea de a vorbi.
- Sunt aici, raspunde Kisame, care era chiar la capul meu. Itachi, iarta-ma, te rog! ma implora barbatul mangaindu-ma pe cap si privindu-ma in ochii pe juamtate inchisi.
- Sa te iert? De ce? Ce vina ai tu ? incep a-i adresa mii de intrebari. Mai lipsea sa-l intreb si pe ce planeta suntem.
- N-am avut grija de tine, spuse barbatul cu lacrimi in ochi.
Ii simteam durerea din voce si n-am mai rezistat. Tobi era langa el si ma imbratisa cald. Amandoi erau sfasiati! Albastriul imi tinea strans mana intr-a sa, privind perfuzia si gandindu-se ca nu mai am mult de trait. Spera la o minune, la un miracol. Oare cand ma voi face bine? Scancesc usor cand durerea mea de cap se intensifica si imi duc mana la frunte. Ard mai rau ca focul!

Deodata galagia devine tot mai greu de suportat, iar doi angajati intra in salon cu o targa, pe care se afla un tanar destul de ranit.
- Doamna Tsunade! Trebuie sa va duceti la o operatie, aud eu vocea firava cum se ridica a tinerei asistente Shizune, la care mai veneam cand eram mic. In glasul brunetei se putea citi groaza si disperarea vazand ca vin la urgente in draci, din toate partile.
- Shizune, sunt prea ocupata, raspunse femeia. Doamne, ce de cazuri si pe-aici! adauga blonda oftand.
Pe holuri erau o gramada de pacienti de toate natiile. Pe scurt: harmalaie cat cuprinde! Si-asa ma doare capul, astia ma extermina aici! Daca mi s-ar cere sa descriu atmosfera in doua cuvinte, acelea ar fi “gradina zoo”. Faceau ca toate animalele, sa dea dracii! Baietii mei ies din salon, anuntandu-ma ca pleaca acasa si maine vor veni. Tobi imi mangaie chipul si, de la usa, imi face optimist cu mana.

Tipul nou se intoarce catre mine. Desi era plin de sange din cap pana-n picioare, inca mai avea puterea sa zambeasca. Dupa fata lui iti dadeai seama ca e un om cald, vesel, glumet si... zuz ca mine.
- Hei, se pare ca vom fi colegi, mi se adresa baiatul, un argintiu cam de opt'spe ani, pe-acolo.
- Mdeah... numele meu este Itachi. Tu cum te numesti?
- Itachi, zici? Ce nume frumos! Eu sunt Kabuto.
- Vad ca esti foarte ranit. Ce s-a intamplat? il intreb eu observandu-i zgarieturile si vanataile de pe tot corpul. Cred ca si-n fund avea cateva!
- A, o rafuiala... In satul meu e ceva la ordinea zilei, raspunse baiatul facand un gest cu mana gen "las-o balta"!
Curios, il intreb de unde este si nu mica mi-e mirarea cand imi spune ca din Oto. Da, fix din Oto! Satul unde am fost cu nebunii mei si acea priveliste mirifica, acea atmosfera vesela... vesela pana cand s-a produs acel accident blestemat.
- Da... Stii, azi am trecut prin Oto, insa...
Dupa ce zic acel "insa", lacrimile imi inunda chipul plin cu pansamente.
- Huh? Insa ce? se mira baiatul cu par de argint. Ochii lui negri se deschisesera la maximum.
- Masina in care eram cu inca patru prieteni a fost facuta bucatele de un vitezoman, iar doi dintre ei... nu mai sunt, zic eu cu un glas tremurat, incepand deja sa plang.
- Cat de trist! spuse Kabuto cazand dintr-o data pe ganduri. Oare la ce se gandea? Nu mai conteaza caci m-am pus pe bocit bine, sugrumand biata perna pe care o strangeam la piept, atat de tare incat ma presa pe coaste si durea! Durea nespus!

O fata intra pe usa. Drace, era absolut superba! Dar atat de trista... Tinea in mana un trandafir rosu, la fel de frumos ca ea. Era imbracata cu o fustita neagra si un tricou alb, cu simbolul Oto pe maneci, cred ca era scolarita. Parul saten, batand mai degraba spre negru, ii venea pana jos si la sfarsit era legat cu o fundita mov.
- Kabuto? Esti bine? il intreba ea pe "colegul" meu, sarindu-i in brate.
- Kin? Ce Dumnezeu faci aici? De ce nu te-ai dus la scoala?
- Nu, nu pot face nimic fara tine, raspunse fata aproape strangulandu-l pe argintiu.
- A, Itachi ea este Kin, prietena mea. Saluta-l pe Itachi! ii spuse el fetei.
- Buna, Itachi. Ca tot veni vorba, ehe... stii tu, tu ai prietena?
- Kiiiin... marai Kabuto.
- Ce? Am intrebat si eu, asa...
- Nu, n-am, ii raspund eu frumoasei brunete.
- Pacat... Stii, esti foarte frumusel.
- M-multimesc, zic eu rosu ca dracu' la fata.
In sinea mea ma gandeam la iubirile mele terminate tragic, una sfarsita dintr-o prostie, iar cealalta, ei bine, s-a ridicat la ingeri. Da, alta persoana enorm de draga m-a parasit. Eram doar un copil, la treispe' ani nici n-aveam habar ce-i iubirea... asa ar crede toti, dar nu era deloc asa. Ai mei chiar au sustinut ca "ii invat" sa se iubeasca. Poate asta e menirea mea.

Ii privesc pe tinerii porumbei si oftez, uitandu-ma la ceas. Imi scot cutiuta cu castile si le atasez la telefon, o bunaciune de Samsung Galaxy S, si dau drumul la muzica. Incep sa mimez cu buzele versurile melodiei lui Diddy Dirty Money, cu Skylar Grey, "Coming home". Am ochii inchisi si patrund in abisurile gandurilor mele, care nu-s deloc putine. Dau din cap usor, pe ritmul muzicii. Sper si eu la ziua in care voi fi din nou pe picioare, sa ma hranesc fara afurisita asta de perfuzie si sa-mi revad familia, de care deja mi-e dor.

____________

Link-uri:
Spitalul
Afara: http://davita.files.wordpress.com/2007/10/hospital.jpg
Receptia: http://www.synevo.ro/wp-content/uploads/...ceptie.jpg
Salonul lui Itachi si Kabuto (doar imaginati-va ca totul era alb): http://www.juliebolder.com/SemiPrivateHospitalRoom.jpg
Melodia pe care o asculta Itachi: http://www.youtube.com/watch?v=vCbQ_4PxM0E

Check the omakes! E scurt, stiu... :D