08-11-2011, 07:13 PM
deci next-ul, trebuia sa vina si capitolul in care sa va stric parerea despre Shino :)))
asa, stiu ca-i scurt, de data povestesc din persppectiva lui :P
scuze de greseli daca sunt, am corectat cam aiurea adica inceputul de vreo trei ori si restu nu mai stiu :)))
Capitolul 5
Ma atrage, privirea ei pierduta, zambetul nestiutor si pasiunea ce o regasesc pe buzele ei. As minti daca as spune ca am mai simtit asta si inainte, pentru ca nici o fata nu m-a facut sa simt atat de multe in doar cateva secunde, cand buzele noastre se ating, cand trupurile noastre se lipesc unul din altul, fara sa ne de-a posibilitatea sa mai gandim. Atunci totul pare rupt dintr-o alta poveste, pentru ca viata mea nu a parut niciodata atat de roz. Si stiu ca si ea sufera, chiar daca se chinuie din rasputeri sa ascunda lucrul asta de mine, o simt trista, dezamagita, ingrijorata. Mi-e frica ca paradisul nostru se va destrama intr-o zi, si atunci vom fi doar eu si ea, nu vom mai compune niciodata o entitate, nu vom mai fi niciodata personajele aceleiasi povesti.
Dar stiu ca singura sansa sa o scap de durerea ce i-ar putea-o provoca prezenta mea in viata ei e pur si simplu despartirea. Dar ma intreb daca as mai putea respira daca ea n-ar fi aici, as ma fi apt sa traiesc macar pentru o zi daca as stii ca am facut-o sa sufere si lacrimile ei s-ar prelinge pur si simplu pe sufletul meu, ranindu-l ca niste sulite.
Si atunci ce e de facut?
Cine ne-ar putea promite fericirea eterna, cine ne-ar putea garanta o iubire fara sfarsit. Caci mi-e atat de teama ca sufletul ei, pierdut in durere, ma va uita, si atunci voi redeveni singur. Voi fi doar eu, fara privirea ei care sa ma urmareasca, fara sarutul ei, fara nimic mai mult decat un gol imens…
Si de ce toti sunt impotriva mea? De ce nu pot intelege ca oameni se pot schimba atunci cand devin dependenti de o faptura atat de minunata cum e ea. Si pur si simplu singurul meu scop a ramas ea, singura mea clipa de placere, de fericire, e in prezenta ei.
Poate sunt dependent sau obsedat. Poate explozia asta de sentimente a ajuns sa ma controleze mult prea usor si am uitat de mine, am uitat de ceea ce eram inainte ca ea sa apara langa mine, tacuta. Totusi, zbierandu-mi parca in urechi niste sentimente de nedescris.
Ies din scoala cu doua ore mai devreme, deja nu mai suportam atmosfera din liceul ala. Am nevoie de liniste, sa gandesc, sa uit de tot pentru clipa, sa visez…
Dupa ce ies pe poarta scolii o iau la dreapta, in mai putin de vreo zece minute ajungand intr-un parc ce mi-l amintesc inca de pe vremea cand eram un prichindel. Veneam tot timpul aici, chiar daca era sa stau de unul simplu, pur si simplu reuseam sa ma regasesc in locul asta chiar si la varsta aia frageda.
Aud pasi in spatele meu inca de cand am iesit din scoala, dar nu ma intorc, doar ascult sunetul pasilor sperand poate sa fie ea sau daca e oricine altcineva sperand ca se va plictisi in curand sa se tina dupa mine.
Ma asez pe o banca, undeva mai in centrul parcului, un loc lipsit aproape in totalitate de oameni. Singura forma de viata fiind poate niste animalute mult prea mici si rapide ca sa le observi prezenta sau vreun batranel care a venit aici cu acelas motiv ca mine, sa se regaseasca…
Stau minute bune privind in gol pana simt pe cineva asezandu-se langa mine. Nu o privesc, stiu ca nu e ea, e alt miros, alta fata…
Ma atinge pe picior si tresar privind imediat in directia ei. Intalnesc o pereche de ochii rosi inexpresivi acoperti de doua bucati de sticla incadrate in niste rame negre, subtiri. Parul la fel de rosu i se varsa simplu pe umeri incercand parca sa-i de-a o nuanta vie acestei fiinte.
Stau nemiscat, fara sa schitez nici un gest, nici o expresie facial, asteptand sa-mi zica ce vrea. Ea tace, doar isi plimba mana in continuare pe piciorul meu incepand sa-mi dea o senzatie placuta. O privesc din nou in ochii de data asta gasind o altfel de expresie, genul de privire care emana siguranta de sine, iar zambetul de pe buze pare sa-i dea un alt farmec.
Nu ma atrage la propriu, chiar daca gasesc ceva ciudat la ea, inexplicabil, care ma face sa vreau sa stiu mai multe despre ea. Privesc mai jos de chipul ei, e imbracata destul de normal, as zice ca mai degraba doar culoarea neobisnuita a parului si a ochiilor reprezinta un punct interesant la aceasta fiinta. Si-mi pare cunoscuta, chiar daca mi-e greu sa o gasesc printre prea multe amintiri care-mi invadeaza mintea recent.
-Cum te cheama? O intreb aproape in soapta, parca glasul meu pierzandu-si din putere pentru o clipa.
-Karin. Imi zice simplu, zambind.
Stau o clipa privind fix in fata, spre nicaieri ca mai apoi un frison ciudat sa-mi cuprinda intreg trupul. Mi-o amintec, fusese si ea acolo in seara acea, ea e…
-Esti sora Hinatei? O intreb ridicandu-ma brusc in picioare, departandu-ma de ea. Nici nu vreau sa stiu care e planul ei, dar ea e cea care a incercat sa ma tina departe de bruneta, cel putin asta a lasat ea sa se inteleaga. Mereu aparea sora ei in discutie…
Imi zambeste micut, dulce, lasandu-ma sa inteleg ca se bucura ca mi-am amintit de ea.
Se ridica in picioare punandu-se fata in fata cu mine. E putin mai scunda ca mine. Ma priveste fix in ochii nelasandu-ma sa-mi retrag privirea din jocul ei.
Isi da mana pe dupa spatele meu si-mi da jos caciula ce abia mai statea agatata pe urechi ca sa le apere de vantul de toamna. Mai apoi ma ciufuleste putin bagandu-si degetele subtiri prin parul meu, dandu-i imediat un aer rebel. Nu-mi pot retine un zambet si ea profita de prima urma de slabiciune pentru a se ridica pe varfuri, ma trage de guler pentru a ma aduce la nivelul ei si-si zdrobeste imediat buzele de ale mele.
Isi intinde mana stanga pe dupa ceafa mea tragandu-ma tot mai aproape de ea, ea renuntand la a mai sta pe varfuri, in timp ce cealalata mana ii sta pe pieptul meu. Mainile mele ii inconjoara trupul subtire, mangaind-o usor cu mainile pe spate.
Sarutul dureaza cred minute bune, creandu-mi o placre ciudata, diferit de ceea ce simt atunci cand sunt cu Hinata. Hinata, nuuu…
-Nu. Aproape tip impingand-o brusc pe roscata de pe mine.
Imi frec buzele cu maneca geci incercand parca sa scap de gustul ei si o privesc scarbit.
-Cum poti sa-i faci asta surorii tale?
-Dar tu cum poti sa-i faci asta iubitei tale? Ma intreaba privindu-ma cu subinteles parca incercand sa arunce intreaga vina asupra mea.
Stau ca o stana de piatra aruncandu-mi privirea undeva in gol.Raman asa minute intregi, cand ma dezmeticesc Karin nu mai e deja langa mine. Rasuflu oarecum usurat si privesc in jur parca cautand sa aflu daca a fost vreun martor care sa-mi fi vazut gestul nagandit, necugetat, pana si eu ajung sa ma simt scarbit de propria-mi persoana.
urmatotul va fi mai lung :P... cred
scz din nou de posibilele greseli :D
asa, stiu ca-i scurt, de data povestesc din persppectiva lui :P
scuze de greseli daca sunt, am corectat cam aiurea adica inceputul de vreo trei ori si restu nu mai stiu :)))
Capitolul 5
~Shino pov.~
Ma atrage, privirea ei pierduta, zambetul nestiutor si pasiunea ce o regasesc pe buzele ei. As minti daca as spune ca am mai simtit asta si inainte, pentru ca nici o fata nu m-a facut sa simt atat de multe in doar cateva secunde, cand buzele noastre se ating, cand trupurile noastre se lipesc unul din altul, fara sa ne de-a posibilitatea sa mai gandim. Atunci totul pare rupt dintr-o alta poveste, pentru ca viata mea nu a parut niciodata atat de roz. Si stiu ca si ea sufera, chiar daca se chinuie din rasputeri sa ascunda lucrul asta de mine, o simt trista, dezamagita, ingrijorata. Mi-e frica ca paradisul nostru se va destrama intr-o zi, si atunci vom fi doar eu si ea, nu vom mai compune niciodata o entitate, nu vom mai fi niciodata personajele aceleiasi povesti.
Dar stiu ca singura sansa sa o scap de durerea ce i-ar putea-o provoca prezenta mea in viata ei e pur si simplu despartirea. Dar ma intreb daca as mai putea respira daca ea n-ar fi aici, as ma fi apt sa traiesc macar pentru o zi daca as stii ca am facut-o sa sufere si lacrimile ei s-ar prelinge pur si simplu pe sufletul meu, ranindu-l ca niste sulite.
Si atunci ce e de facut?
Cine ne-ar putea promite fericirea eterna, cine ne-ar putea garanta o iubire fara sfarsit. Caci mi-e atat de teama ca sufletul ei, pierdut in durere, ma va uita, si atunci voi redeveni singur. Voi fi doar eu, fara privirea ei care sa ma urmareasca, fara sarutul ei, fara nimic mai mult decat un gol imens…
Si de ce toti sunt impotriva mea? De ce nu pot intelege ca oameni se pot schimba atunci cand devin dependenti de o faptura atat de minunata cum e ea. Si pur si simplu singurul meu scop a ramas ea, singura mea clipa de placere, de fericire, e in prezenta ei.
Poate sunt dependent sau obsedat. Poate explozia asta de sentimente a ajuns sa ma controleze mult prea usor si am uitat de mine, am uitat de ceea ce eram inainte ca ea sa apara langa mine, tacuta. Totusi, zbierandu-mi parca in urechi niste sentimente de nedescris.
Ies din scoala cu doua ore mai devreme, deja nu mai suportam atmosfera din liceul ala. Am nevoie de liniste, sa gandesc, sa uit de tot pentru clipa, sa visez…
Dupa ce ies pe poarta scolii o iau la dreapta, in mai putin de vreo zece minute ajungand intr-un parc ce mi-l amintesc inca de pe vremea cand eram un prichindel. Veneam tot timpul aici, chiar daca era sa stau de unul simplu, pur si simplu reuseam sa ma regasesc in locul asta chiar si la varsta aia frageda.
Aud pasi in spatele meu inca de cand am iesit din scoala, dar nu ma intorc, doar ascult sunetul pasilor sperand poate sa fie ea sau daca e oricine altcineva sperand ca se va plictisi in curand sa se tina dupa mine.
Ma asez pe o banca, undeva mai in centrul parcului, un loc lipsit aproape in totalitate de oameni. Singura forma de viata fiind poate niste animalute mult prea mici si rapide ca sa le observi prezenta sau vreun batranel care a venit aici cu acelas motiv ca mine, sa se regaseasca…
Stau minute bune privind in gol pana simt pe cineva asezandu-se langa mine. Nu o privesc, stiu ca nu e ea, e alt miros, alta fata…
Ma atinge pe picior si tresar privind imediat in directia ei. Intalnesc o pereche de ochii rosi inexpresivi acoperti de doua bucati de sticla incadrate in niste rame negre, subtiri. Parul la fel de rosu i se varsa simplu pe umeri incercand parca sa-i de-a o nuanta vie acestei fiinte.
Stau nemiscat, fara sa schitez nici un gest, nici o expresie facial, asteptand sa-mi zica ce vrea. Ea tace, doar isi plimba mana in continuare pe piciorul meu incepand sa-mi dea o senzatie placuta. O privesc din nou in ochii de data asta gasind o altfel de expresie, genul de privire care emana siguranta de sine, iar zambetul de pe buze pare sa-i dea un alt farmec.
Nu ma atrage la propriu, chiar daca gasesc ceva ciudat la ea, inexplicabil, care ma face sa vreau sa stiu mai multe despre ea. Privesc mai jos de chipul ei, e imbracata destul de normal, as zice ca mai degraba doar culoarea neobisnuita a parului si a ochiilor reprezinta un punct interesant la aceasta fiinta. Si-mi pare cunoscuta, chiar daca mi-e greu sa o gasesc printre prea multe amintiri care-mi invadeaza mintea recent.
-Cum te cheama? O intreb aproape in soapta, parca glasul meu pierzandu-si din putere pentru o clipa.
-Karin. Imi zice simplu, zambind.
Stau o clipa privind fix in fata, spre nicaieri ca mai apoi un frison ciudat sa-mi cuprinda intreg trupul. Mi-o amintec, fusese si ea acolo in seara acea, ea e…
-Esti sora Hinatei? O intreb ridicandu-ma brusc in picioare, departandu-ma de ea. Nici nu vreau sa stiu care e planul ei, dar ea e cea care a incercat sa ma tina departe de bruneta, cel putin asta a lasat ea sa se inteleaga. Mereu aparea sora ei in discutie…
Imi zambeste micut, dulce, lasandu-ma sa inteleg ca se bucura ca mi-am amintit de ea.
Se ridica in picioare punandu-se fata in fata cu mine. E putin mai scunda ca mine. Ma priveste fix in ochii nelasandu-ma sa-mi retrag privirea din jocul ei.
Isi da mana pe dupa spatele meu si-mi da jos caciula ce abia mai statea agatata pe urechi ca sa le apere de vantul de toamna. Mai apoi ma ciufuleste putin bagandu-si degetele subtiri prin parul meu, dandu-i imediat un aer rebel. Nu-mi pot retine un zambet si ea profita de prima urma de slabiciune pentru a se ridica pe varfuri, ma trage de guler pentru a ma aduce la nivelul ei si-si zdrobeste imediat buzele de ale mele.
Isi intinde mana stanga pe dupa ceafa mea tragandu-ma tot mai aproape de ea, ea renuntand la a mai sta pe varfuri, in timp ce cealalata mana ii sta pe pieptul meu. Mainile mele ii inconjoara trupul subtire, mangaind-o usor cu mainile pe spate.
Sarutul dureaza cred minute bune, creandu-mi o placre ciudata, diferit de ceea ce simt atunci cand sunt cu Hinata. Hinata, nuuu…
-Nu. Aproape tip impingand-o brusc pe roscata de pe mine.
Imi frec buzele cu maneca geci incercand parca sa scap de gustul ei si o privesc scarbit.
-Cum poti sa-i faci asta surorii tale?
-Dar tu cum poti sa-i faci asta iubitei tale? Ma intreaba privindu-ma cu subinteles parca incercand sa arunce intreaga vina asupra mea.
Stau ca o stana de piatra aruncandu-mi privirea undeva in gol.Raman asa minute intregi, cand ma dezmeticesc Karin nu mai e deja langa mine. Rasuflu oarecum usurat si privesc in jur parca cautand sa aflu daca a fost vreun martor care sa-mi fi vazut gestul nagandit, necugetat, pana si eu ajung sa ma simt scarbit de propria-mi persoana.
urmatotul va fi mai lung :P... cred
scz din nou de posibilele greseli :D
