In cautarea unui vis

[Juneko]

OOC: Câte ficuri n-am, Doamne! Dar voi scrie dacă mai am idei. Pe acesta intentionez însă să-l duc până la sfârşit fiindca mi se contureaza ideile in minte(chiar e posibil sa il duc pana la sfarsit). Acesta nu este un fic SasuSaku sau vreunul din cuplurile cel mai des intalnite pe aici.(Si nu-l zic. Vreau sa ghiciti din descriere despre cine e vorba :D ) Sper totuşi să vă placă. ^_^

DISCLAIMER : Nu deţin nici un personaj din animeul Naruto şi nu fac profit de pe urma acestora.

In cautarea unui vis

- Va rugam sa poftiti in vagoane ! Trenul porneste intr-un sfert de ora !
Privea cu luare-aminte imensitatea aceea de fier, care, se presupunea ca ar merge pe sine. Nu mai vazuse niciodata o astfel de masinarie si, pentru o clipa, simti cum inima i se face cat un purice. Se intreba daca face alegerea corecta. Dar, care ar fi alegerea corecta ? Sa ramana baricada in casa toata viata, sau sa si-o inceapa ? Avea nouasprezece ani ! Era suficient de matura cat sa poata sa aiba grija singura de ea, sa invete sa traiasca dupa propriile reguli. Sa vada lumea din jur, cum traiesc ceilalti, sa stie greul lor. Sa cunoasca oameni si sa se imprieteneasca cu ei. Nu avea sa capete experienta de viata daca statea zilnic in acelasi oras, inconjurata de parintii care ii ofera totul. Da ! cu siguranta era alegerea corecta !
Isi dadu parul pe spate si facu cativa pasi, dand sa intre in tren.
„Si totusi...daca?”
Roscata pufni. Uite, pentru ca fusese printesa casei nici macar nu era in stare sa faca o alegere!Era doar o alegere nesemnificativa. Sa plece sau sa ramana...Ei bine, nu chiar nesemnificativa, dar totusi....
„Masinaria” scoase un sunet bizar, semn ca se pregatea de plecare. Ei bine, acu-i acu! Scrasni din dinti, isi inclesta pumnul si sari in tren. Aproape ca se lovi de cativa pasageri, motiv pentru care nu se mai opri din cerut scuze cam cinci minute.
Ofta scurt. Acum, tot ce trebuia era sa caute un compartiment liber, unde sa stea pe tot parcursul calatoriei...fara destinatie. Se lasa purtata pe valurile destinului. Daca Dumnezeu avea sa o trimita pana in Alaska...S-o duce acolo!
Mai ofta odata. Toate compartimentele erau arhipline. Ei, aproape toate. Ultimul compartiment avea doar doi barbati binefacuti, ce-i drept, cam suspiciosi. Isi pipai buzunarul exterior al mini-valizei pe care o cara cu ea. Da, cutitul era inca acolo. In cazul in care avea probleme, il folosea...pentru prima oara.
Inghiti in sec si intra. Dumnealor nu ii acordara prea multa atentie, astfel incat fata avu ocazia sa-i studieze pe furis, in timp ce se prefacea ocupata de o carte.
Unul dintre ei, blond si cu ochii albastri se uita pe fereastra, admirand cine stie ce. Probabil norii. Celalalt, cu parul alb, dormea. Roscata se simti confuza. Nu mai vazuse pe cineva mai tanar de patruzeci de ani, cu parul alb.
Din fericire, avu bunul simt sa se mai uite din cand in cand pe cartea care o tinea in mana. Nu dorea sa para ca se holbeaza la cei doi, desi cam asta facea.
La un moment dat, blondul vorbi, facand-o pe roscata sa tresara vizibil.
- Ai o destinatie anume?
Si vocea lui, era una placuta. Sau poate asa i se parea ei, fiind cam ametita.
- Nu...Da...Nu, de fapt, nu. Adica, nu planuiesc sa merg undeva anume, merg unde apuc.
„Dumnezeule fetito!” se mustrului singura. „Dai prea multe detalii! Intr-o zi ai s-o patesti din cauza limbii tale!”
Fata isi intoarse capul spre geam, incercand sa nu dea de gol ca e prima data cand merge cu trenul. Cu siguranta s-ar fi facut de ras, nu gluma!
Deodata, domnul cu parul alb se trezi. Casca lung si se intinse. Isi ciufuli un pic parul, uitandu-se in stanga si in dreapta. O observa pe roscata si zambi. Ea raspunse cu aceeasi metoda.
- Kyato, unde suntem? Intreba el cascand a doua oara. Ah, da! In tren!
Blondul ofta.
- Kukuzo, crede-ma, nu incetezi sa ma uimesti pe zi ce trece. Fie in mod pozitiv, fie in mod negativ.
Roscata chicoti pe infundate. Nu isi amintise sa mai intalneasca asa niste firi amuzante!
Deodata trenul se opri brusc, iar echilibrul ei cu care se mandrise in trecut fu spulberat, cazand de pe canapea.
„Uh! Am un talent in a ma face de ras...As putea capata niste bani pentru asta.”
Simti o mana intinsa asupra ei. Era acel „Kukuzo”. Parea de treaba.
De pe hol se auzeau diverse voci, iar o propozitie anume o facu pe fata sa tresara.
- Dorim sa facem o inspectie a trenului, cautam pe cineva.

OOC: Va ajut putin. Kukuzo si Kyato nu sunt personaje.