12-03-2011, 12:39 AM
Vreau să vă spun că de acum voi pune ` în loc de - Dacă vă deranjează, spune`ţi, iar eu voi încerca să scriu normal ^^
Simt cum gâtul vrea să`mi i`a foc. Singurul lucru la care mă gândesc şi la care mă pot gândi este sângele. Îl vreau, am nevoie de el! Proviziile nu m-au putut sătura. Mă dau jos din pat şi pornesc spre bucătărie, unde sper că`l voi găsi pe Cristian. Vreau să mergem la vânătoare. Nu`mi pasă dacă trebuie să fiu``educată`` şi să`mi sorb licoarea din pahare. De aceea suntem făcuţi. Să urmărim, să prindem, să sfâşiem şi să ne săturăm pe urma cadavrelor nepăsându`ne de consecinţe. Asta sunt. O bestie cu chip uman ce nu poate fi oprită. Ajung în cele din urmă în bucătărie unde îl zăresc pe dragul meu Cristian. Îmi amintesc şi acum acea zi în care l`am cunoscut.
~~ Flashback~~
7 Mai 1972
Alerg pe străzile întunecate ale oraşului căutând pe cineva cu care să`mi satisfac poftele. Zăresc o fată de liceu ce`şi aştepta moartea lângă un copac. Mă îndrept spre ea, dar nu înainte de a auzi acel strigăt de ajutor răguşit, parcă strigat de un băiat, dintre blocuri. Simt nevoia să`l ajut. Dacă decid să mă hrănesc cu acea fată, atunci tipul ăla va muri, iar dacă aleg să`l salvez atunci se duce naibii cina mea. Am avut nevoie de multă voinţă atunci când m`am decis să plec de lângă fată pentru al ajuta pe băiat. Când ajung la locul de unde se auzeau ţipetele de ajutor, văd o baltă de sânge proaspătă ce se prelinge pe astfalt şi nişte tipi ce lovesc cu brutaliate o persoană căzută, aproape moartă. Unul din ei se opreşte şi`mi spune:
- Păpuşă, n`ar trebui să fii aici.
- Priveşte`mă.
Mă reped la el, cu ai mei colţi răpungându`i gâtul. Îi aud strigătul disperării, iar în final strigătul morţii ca un ecou printre clădiri. Ceilalţi au fugit, măcar m`am hrănit pentru seara asta. Mă îndrept spre cadavrul ce stătea în stânga mea. Chiar dacă sângele mă tentează să`l las şi să`mi continui cina, decid să`l ajut în felul meu.
- Şi acum, ce mă fac cu tine?
Ei bine, ce va fi va fi. Mă aplec spre el, îl iau în mâini şi`mi înfing colţii în pielea gâtului său. Nu poate simţi ceva, e mort. Acum trebuie să mai aştept puţin timp până ce voi avea un nou amic. Am petrecut prea mult timp singură. Câteodată simt nevoia de a vorbi cu cineva şi pentru a`mi face treburile murdare.
~~ End of the flashback ~~
Îmi zâmbeşte, apoi scoate un simplu `` Neaţa `` printre buze încă învârtind încă în acea afurisită cească cu cafea. Îmi întinde o altă cească invitându`mă să beau împreună cu el. Mă aşez pe masă, spunându`i exact ce vreau. Acesta scapă ceaşca jos, formând mii de cioburi. El strânge.
- Ce?
- Fără alte comentarii. Vii sau nu?
- Vin. Cine ÅŸtie ce victime colaterale vei alege.
Ajung la uşă de unde i`au o pereche de adidaşi şi ies. Durerea a început să se agraveze. M`aş mulţumi şi cu o veveriţă acum. Odată ce ajunge Cristian, sper că a şi strâns cioburile de pe jos, alergăm spre pădure unde sper că va fi vre`un cuplu sau, ei bine, până ce moartea îi vor despărţi. Tot aceleaşi poveşti cu Făt`Frumos, Rapunzel, Frumoasa şi Bestia şi multe altele în care se termină cu bine. `` Şi au trăiat fericiţi până la adânci bătrăneţi ``, dar de ce toate sfârşiturile trebuie să se termine cu bine? Acel Fă`Frumos nu poate înşela, părăsi, omorî şi frânge inimi? Mă trezesc la realitate atunci când Cristian mă ghionteşte semn că ne`am găsit prada. Mă reped la acea fată de vreo şaisprezece ani fără nici o ezitare. Îmi înfing colţii in gâtul ei înainte să`şi dea seama, iar înainte de a şti ce se întâmplă cu ea, moare. Îi sorb lichidul roşiatic ce pătrunde prin fielea sfăşiată pâna la ultimul strop. Adolescenta cade la pământ. Respir fericită după cele întâmplate, după care mă întorc spre Cristian care mă priveşte ca Mikey Mouse pe Mini goală. Zâmbesc încolţul gurii, satisfăcută. Să`şi caute altă pradă, aceea a fost doar pentru mine. Ştie că nu împart nimic cu el.
Cristian se poate descurca acum. E copil mare, de aceea îl las să vâneze singur. Nu mai am răbdare. Vreau să plec acasă, odată ce ``treaba`` mea s`a încheiat. Pornesc cu viteză spre casă, unde sper că voi găsi puţină linişte. Mă întreb ce face, ce gândeşte nenorocitul de Damon acum. Nu înţeleg de ce mă preocupă ideea asta. E doar un idiot fără scrupule. Odată ce ajung acasă mă întind pe canapea cu speranţa de a mă odihni puţin înainte de a veni Cristian. E aşa linişte, mi`era dor de asta, dar se pare că asta nu va dura mult. Cristian se ceartă afară cu cineva. Aştept să intre în casă petru al pocni.
- Ce naiba ... , spun înainte de a fi întreruptă de către acesta.
- Cristine, te aşteaptă un prieten afară.
- Un prieten? Cine e?
- Nu ştiu. Spune că e o rudă îndepărtată.
Rudă îndepărtată zici. Deschid uşa şi rămân stană de piatră.
- Damon?
Capitolul 4 - Vânătoarea
Simt cum gâtul vrea să`mi i`a foc. Singurul lucru la care mă gândesc şi la care mă pot gândi este sângele. Îl vreau, am nevoie de el! Proviziile nu m-au putut sătura. Mă dau jos din pat şi pornesc spre bucătărie, unde sper că`l voi găsi pe Cristian. Vreau să mergem la vânătoare. Nu`mi pasă dacă trebuie să fiu``educată`` şi să`mi sorb licoarea din pahare. De aceea suntem făcuţi. Să urmărim, să prindem, să sfâşiem şi să ne săturăm pe urma cadavrelor nepăsându`ne de consecinţe. Asta sunt. O bestie cu chip uman ce nu poate fi oprită. Ajung în cele din urmă în bucătărie unde îl zăresc pe dragul meu Cristian. Îmi amintesc şi acum acea zi în care l`am cunoscut.
~~ Flashback~~
7 Mai 1972
Alerg pe străzile întunecate ale oraşului căutând pe cineva cu care să`mi satisfac poftele. Zăresc o fată de liceu ce`şi aştepta moartea lângă un copac. Mă îndrept spre ea, dar nu înainte de a auzi acel strigăt de ajutor răguşit, parcă strigat de un băiat, dintre blocuri. Simt nevoia să`l ajut. Dacă decid să mă hrănesc cu acea fată, atunci tipul ăla va muri, iar dacă aleg să`l salvez atunci se duce naibii cina mea. Am avut nevoie de multă voinţă atunci când m`am decis să plec de lângă fată pentru al ajuta pe băiat. Când ajung la locul de unde se auzeau ţipetele de ajutor, văd o baltă de sânge proaspătă ce se prelinge pe astfalt şi nişte tipi ce lovesc cu brutaliate o persoană căzută, aproape moartă. Unul din ei se opreşte şi`mi spune:
- Păpuşă, n`ar trebui să fii aici.
- Priveşte`mă.
Mă reped la el, cu ai mei colţi răpungându`i gâtul. Îi aud strigătul disperării, iar în final strigătul morţii ca un ecou printre clădiri. Ceilalţi au fugit, măcar m`am hrănit pentru seara asta. Mă îndrept spre cadavrul ce stătea în stânga mea. Chiar dacă sângele mă tentează să`l las şi să`mi continui cina, decid să`l ajut în felul meu.
- Şi acum, ce mă fac cu tine?
Ei bine, ce va fi va fi. Mă aplec spre el, îl iau în mâini şi`mi înfing colţii în pielea gâtului său. Nu poate simţi ceva, e mort. Acum trebuie să mai aştept puţin timp până ce voi avea un nou amic. Am petrecut prea mult timp singură. Câteodată simt nevoia de a vorbi cu cineva şi pentru a`mi face treburile murdare.
~~ End of the flashback ~~
Îmi zâmbeşte, apoi scoate un simplu `` Neaţa `` printre buze încă învârtind încă în acea afurisită cească cu cafea. Îmi întinde o altă cească invitându`mă să beau împreună cu el. Mă aşez pe masă, spunându`i exact ce vreau. Acesta scapă ceaşca jos, formând mii de cioburi. El strânge.
- Ce?
- Fără alte comentarii. Vii sau nu?
- Vin. Cine ÅŸtie ce victime colaterale vei alege.
Ajung la uşă de unde i`au o pereche de adidaşi şi ies. Durerea a început să se agraveze. M`aş mulţumi şi cu o veveriţă acum. Odată ce ajunge Cristian, sper că a şi strâns cioburile de pe jos, alergăm spre pădure unde sper că va fi vre`un cuplu sau, ei bine, până ce moartea îi vor despărţi. Tot aceleaşi poveşti cu Făt`Frumos, Rapunzel, Frumoasa şi Bestia şi multe altele în care se termină cu bine. `` Şi au trăiat fericiţi până la adânci bătrăneţi ``, dar de ce toate sfârşiturile trebuie să se termine cu bine? Acel Fă`Frumos nu poate înşela, părăsi, omorî şi frânge inimi? Mă trezesc la realitate atunci când Cristian mă ghionteşte semn că ne`am găsit prada. Mă reped la acea fată de vreo şaisprezece ani fără nici o ezitare. Îmi înfing colţii in gâtul ei înainte să`şi dea seama, iar înainte de a şti ce se întâmplă cu ea, moare. Îi sorb lichidul roşiatic ce pătrunde prin fielea sfăşiată pâna la ultimul strop. Adolescenta cade la pământ. Respir fericită după cele întâmplate, după care mă întorc spre Cristian care mă priveşte ca Mikey Mouse pe Mini goală. Zâmbesc încolţul gurii, satisfăcută. Să`şi caute altă pradă, aceea a fost doar pentru mine. Ştie că nu împart nimic cu el.
Cristian se poate descurca acum. E copil mare, de aceea îl las să vâneze singur. Nu mai am răbdare. Vreau să plec acasă, odată ce ``treaba`` mea s`a încheiat. Pornesc cu viteză spre casă, unde sper că voi găsi puţină linişte. Mă întreb ce face, ce gândeşte nenorocitul de Damon acum. Nu înţeleg de ce mă preocupă ideea asta. E doar un idiot fără scrupule. Odată ce ajung acasă mă întind pe canapea cu speranţa de a mă odihni puţin înainte de a veni Cristian. E aşa linişte, mi`era dor de asta, dar se pare că asta nu va dura mult. Cristian se ceartă afară cu cineva. Aştept să intre în casă petru al pocni.
- Ce naiba ... , spun înainte de a fi întreruptă de către acesta.
- Cristine, te aşteaptă un prieten afară.
- Un prieten? Cine e?
- Nu ştiu. Spune că e o rudă îndepărtată.
Rudă îndepărtată zici. Deschid uşa şi rămân stană de piatră.
- Damon?
![[Imagine: Hm757.png]](http://i.imgur.com/Hm757.png)