22-01-2011, 03:44 PM
@K.OG: uraa Cri a mea e din nou primaaaa!! :x multumesc mult pentru comm draguta ;) crede-ma pe mine ca descrierea va aparea la momentul oportun.
@ADemon: ma bucur ca ai decis si tu sa treci pe aici si, mai ales, ma bucur ca-ti place ;)
@MiraA: yeyy Mira-channn!!! Si eu il ador pe Andreas si il urasc pe Albert :)
@Aisu: multumesc din nou pentru idee esti geniala femeie :*
Ah, si sa stiti ca imi place mult sa va tin in suspans ;) asa ca sa va mai execut imaginatia sa va ganditi ce provocare ii da Sonia lui Andreas...si sa stiti ca sunt curioasa, va rog sa-mi spuneti la ce va gandeati (pentru ca, cu siguranta nu la ce am scris - adica voi scrie - eu ;)) Here I go:
Capitolul VI
Ne-am asezat la locurile noastre, iar Andreas m-a luat in brate, incolacindu-si mainile in jurul taliei mele, tandru. Ciudat fapt, ma simteam bine in bratele lui protectoare. Neasteptat de bine, pot spune.
-Bine, deci provocarea mea?
-Esti sigur ca nu vei iesi din camera plangand? am intrebat, cu o privire malefica pe chip.
-Mai vedem noi.
-Andreas, maine trebuie sa predam proiectele la istorie, nu?
-Aham, a raspuns el, absent, jucandu-se cu o suvita din parul meu.
-Albert, ai facut proiectul?
-Normal. Mi-a luat doua saptamani sa-l fac.
Deja era alarmat.
-Da-mi-l.
-Ce?! Nu...eu...
-Ooo, ba daaa! Da-l aici. Stiu ca e la Marina, ca tu sigur l-ai fi uitat acasa maine. Da-mi-l acum.
Albert s-a ridicat, a deschis un dertar de la birou - cunostea casa Marinei la perfectie, cu siguranta fusese aici de multe ori - si mi-a aruncat, maraind, un dosar albastru. Foile erau perforate, nu stateau in chilotei, ceea ce imi usura munca. In cateva secunde, toate hartiile - scrise de mana - erau in cosul de gunoi, facute bucatele, iar Albert fierbea de manie.
-Andreas? am intrebat, desi stiam deja alegerea lui.
-Provocare.
-Scoate-ti camasa, am spus, ranjind.
O clipa, a fost socat, dar apoi a zambit. Si-a scos cravata de pionier rosie care facea parte din uniforma - aproape nici un baiat nu purta vesta neagra - si a inceput sa isi desfaca nasturii de la camasa alba. Imediat dupa aceea, era la bustul gol. Nu trebuia sa ma prefac ca-mi place corpul lui. Era slab, insa pe abdomenul sau se vedea conturul a sase patratele. Fara sa ma gandesc, am zambit si m-am ghemuit in bratele lui Andreas din nou. Corpul lui era cald, iar mainile lui, care ma tineau lipita de el, erau tandre. Sa ma prefac drept iubita prietenului meu era mai usor decat as fi putut spera.
Dar placerea de a fi in bratele lui nu a durat mult. S-a auzit cheia in broasca.
-E sora-mea! a spus Marina, alarmata. Fugiti!
Albert a sarit pe fereastra, iar Andreas, insfacandu-si camasa, l-a urmat, sarind la randul lui pe o creanga groasa a castanului batran. Eu am ramas priponita in fata ferestrei, gandindu-ma ca - cu abilitatile mele sportive de nevertebrata, cu frica de inaltime si cu ploaia de afara - nu eram in stare sa sar de la etajul doi pe creanga unui copac. Andreas a remarcat din timp ezitarea mea si s-a intors cu fata spre fereastra.
-Sari, Sonia! Te prind eu. Ai incredere, a strigat el.
Chiar cand usa s-a dechis, eu am sarit in gol.
Va amintiti ca am zis ca imi place sa va tin in suspans? Ei bine, asta fac si acum :P Astept commurile voastre, si scuze pentru capitolul scurt, dar nu puteam rezista sa va mai tin nitel in suspans pana diseara ;)
@ADemon: ma bucur ca ai decis si tu sa treci pe aici si, mai ales, ma bucur ca-ti place ;)
@MiraA: yeyy Mira-channn!!! Si eu il ador pe Andreas si il urasc pe Albert :)
@Aisu: multumesc din nou pentru idee esti geniala femeie :*
Ah, si sa stiti ca imi place mult sa va tin in suspans ;) asa ca sa va mai execut imaginatia sa va ganditi ce provocare ii da Sonia lui Andreas...si sa stiti ca sunt curioasa, va rog sa-mi spuneti la ce va gandeati (pentru ca, cu siguranta nu la ce am scris - adica voi scrie - eu ;)) Here I go:
Capitolul VI
Ne-am asezat la locurile noastre, iar Andreas m-a luat in brate, incolacindu-si mainile in jurul taliei mele, tandru. Ciudat fapt, ma simteam bine in bratele lui protectoare. Neasteptat de bine, pot spune.
-Bine, deci provocarea mea?
-Esti sigur ca nu vei iesi din camera plangand? am intrebat, cu o privire malefica pe chip.
-Mai vedem noi.
-Andreas, maine trebuie sa predam proiectele la istorie, nu?
-Aham, a raspuns el, absent, jucandu-se cu o suvita din parul meu.
-Albert, ai facut proiectul?
-Normal. Mi-a luat doua saptamani sa-l fac.
Deja era alarmat.
-Da-mi-l.
-Ce?! Nu...eu...
-Ooo, ba daaa! Da-l aici. Stiu ca e la Marina, ca tu sigur l-ai fi uitat acasa maine. Da-mi-l acum.
Albert s-a ridicat, a deschis un dertar de la birou - cunostea casa Marinei la perfectie, cu siguranta fusese aici de multe ori - si mi-a aruncat, maraind, un dosar albastru. Foile erau perforate, nu stateau in chilotei, ceea ce imi usura munca. In cateva secunde, toate hartiile - scrise de mana - erau in cosul de gunoi, facute bucatele, iar Albert fierbea de manie.
-Andreas? am intrebat, desi stiam deja alegerea lui.
-Provocare.
-Scoate-ti camasa, am spus, ranjind.
O clipa, a fost socat, dar apoi a zambit. Si-a scos cravata de pionier rosie care facea parte din uniforma - aproape nici un baiat nu purta vesta neagra - si a inceput sa isi desfaca nasturii de la camasa alba. Imediat dupa aceea, era la bustul gol. Nu trebuia sa ma prefac ca-mi place corpul lui. Era slab, insa pe abdomenul sau se vedea conturul a sase patratele. Fara sa ma gandesc, am zambit si m-am ghemuit in bratele lui Andreas din nou. Corpul lui era cald, iar mainile lui, care ma tineau lipita de el, erau tandre. Sa ma prefac drept iubita prietenului meu era mai usor decat as fi putut spera.
Dar placerea de a fi in bratele lui nu a durat mult. S-a auzit cheia in broasca.
-E sora-mea! a spus Marina, alarmata. Fugiti!
Albert a sarit pe fereastra, iar Andreas, insfacandu-si camasa, l-a urmat, sarind la randul lui pe o creanga groasa a castanului batran. Eu am ramas priponita in fata ferestrei, gandindu-ma ca - cu abilitatile mele sportive de nevertebrata, cu frica de inaltime si cu ploaia de afara - nu eram in stare sa sar de la etajul doi pe creanga unui copac. Andreas a remarcat din timp ezitarea mea si s-a intors cu fata spre fereastra.
-Sari, Sonia! Te prind eu. Ai incredere, a strigat el.
Chiar cand usa s-a dechis, eu am sarit in gol.
Va amintiti ca am zis ca imi place sa va tin in suspans? Ei bine, asta fac si acum :P Astept commurile voastre, si scuze pentru capitolul scurt, dar nu puteam rezista sa va mai tin nitel in suspans pana diseara ;)