Mister. Întâmplări de la miezul nopţii.

[SnowFlake.]

Mulţumesc pentru comentarii >:D<. Sper să va placă.
Enjoy :].

Capitolul cincisprezece - Lumina


- Ce s-a întâmplat, Claire ? E târziu. Nu putem discuta mâine ?
- Sigur că nu. Nu aş putea să mai ţin asta în mine prea mult timp. Uite ştiu că o să sune ciudat, dar ai avut o soră mai mică, ştiu sigur. Era înaltă, avea ochii verzi şi părul castaniu. E adevărat ?
Nu pot să cred că i-am făcut portretul robot în doar câteva minute, mai ceva ca la poliţie, dar nu văd ce rost ar fi avut să fi intrat şi mai mult în detalii. Nu ştiu ce vrea Elisa de la mine, însă trebuie să aflu şi dacă nu făceam asta, nu aveam să aflu niciodată, iar curiozitatea mă omoară. De ce m-a născut mama aşa de curioasă nu ştiu. ,, Curioşii mor repede ! " mi-a venit în minte şi am făcut o legătură cu acel pact al meu cu aşa zisul Diavol. Simt că voi leşina. Toate emoţiile m-au învăluit deodată, iar eu încerc să mă ţin fermă pe poziţie.
- Da este complet adevărat. De unde ştii tu asta ?
- O văd. Este în această încăpere şi se uită la mine amuzată. Hey, Elisa, nu e amuzant deloc ce facem noi aici.
- Calmează-te fetiţo, începi să mă calci pe nervi. Spune-i lu' soramea, asta proastă de aici, că eu îi spuneam ,, Dovlecel " pentru a o tachina.
Am început să râd când am auzit-o. Are ceva special, o ironie aparte şi un sarcasm minunat. Începe să-mi placă şi mai mult de ea. O doamne ce spun ?! E o fantomă !!!
- A spus că îţi spunea ,, Dovlecel " pentru a te tachina. Ce poreclă e asta ?
- Una stupidă şi tu nu aveai de unde să ştii asta. Cum ai făcut ?
- Ţi-am mai spus odată. Sora ta e aici, după spusele ei este prizonieră în această casă. Eu îi văd spiritul, dar nu ştiu de ce. Nu găsesc o explicaţie logică.
Mihaela m-a privit de parcă aş fi fost bună de dus la spitalul de nebuni. Nu ştia ce să creadă, presupun.
- O explicaţie logică ? a întrebat Elisa. Ei, eu o am. Du-te la calculator şi tastează cuvântul ,, necromanţie ". Ce te uiţi aşa la mine ? Mişcă !
Am făcut exact ce mi-a propus, dacă se poate numi aşa. Calculatorul era micuţ şi negru. Nu am mai văzut aşa ceva până acum, dar mă încântă. E mult mai tare decât al meu, asta e clar. Mihaela o fi bogată sau cine ştie, după părerea mea este ultima modă. Că tot vorbim de modă, nu prea îmi place să fiu în pas cu ea. Până la urmă ce contează acest lucru ? Pentru modele sau toate prostiile astea, contează enorm, dar nu şi pentru mine. Stai puţin ! Eu fusesem chemată pentru a da o probă de genul asta şi am trecut-o. Cu tot ce mi s-a întâmplat am şi uitat de asta. Uneori pot fi atât de idioată, dar nu mă condamnaţi, pur şi simplu nu-mi stă mintea decât la câteva lucruri esenţiale: Key, pactul acela, Mihaela, Daniel şi Elisa, sau mai bine spus fantoma acesteia.
Am tastat cuvântul menţionat mai sus şi am găsit o definiţie a dicţionarului: ,, Practică ocultă constând în invocarea spiritelor celor morţi. " Bine asta explică ceva, dar tot nu înţeleg de ce am această practică sau cum s-o numi. Răspunsul mi-a venit fără să rostesc întrebarea cu voce tare.
- Pentru că ai citit incantaţia aia ! Ce e aşa de greu să-ţi dai seama ?
- Stai puţin, tu de unde ştii că asta vroiam să întreb ? Îmi citeşti cumva gândurile ?
Elisa a început să radă.
- Sigur că nu. Dar nelămurirea era pe chipul tău. Vezi tu de când am murit, am ştiut să apreciez fiecare emoţie în parte sau reacţie, acum le ştiu la perfecţie şi uneori ştiu ce gândesc oamenii. Simplu, nu ?
- Văd că te-ai obişnuit pe aici. De ce vrei să pleci ?
- M-am săturat de toată treaba asta. Pur şi simplu vreau să scap de ea şi ai apărut tu. Mă poţi face să văd luminiţa de la capătul tunelului.
- Cum ?
- Şi asta e simplu. Împăcându-mă cu sora mea.
- Voi eraţi certate ? am întrebat uitându-mă la Mihaela şi aşteptând un răspuns din partea ei de data asta. M-a privit cu subînţeles şi a dat din cap.
- Da. Din cauza fostului meu prieten. Sora mea era foarte nervoasă în ziua în care el a venit să mă viziteze pe mine. A spus că vrea să se joace cu mine, un joc stupid pe calculator, pe care îl jucăm doar de dragul ei şi nu am putut din cauza lui Mason. Când l-am văzut, m-am repezit şi l-am sărutat, iar el vroia ceva mai mult, iar eu eram decisă să îi dau, ignorând-o total pe sora mea, defapt uitând de ea. Ea nu vroia să vadă asta şi pur şi simplu s-a înjunghiat în inimă murind pe loc. E vina mea, Claire, înţelegi ? Şi mă doare să vorbesc despre asta. Cum te pot ajuta să pleci de aici, surioară ?
Era prima dată când i s-a adresat. Dintr-o dată am început să simt durerea infernală care zăcea înăuntrul Mihaelei, ştiu că sună ciudat, dar aşa este.
- Te iert, Mihaela. Trebuie să scapi de această vină stupidă, insipidă, nu-şi are rostul. Doar aşa voi putea pleca. Te eliberez, ok ?
Am aşteptat preţ de câteva secunde să-i răspundă Elisei, dar nu s-a întâmplat. Plângea fără să scoată un sunet.
- Ce stai ca proasta ? Ţi-am spus că nu mă poate auzi, femeia lui Dumnezeu !
Avea dreptate, iar am uitat. Ar cam fi cazul să mă obişnuiesc cu asta, deşi va fi cam greu.
- A spus că te iartă şi pentru a putea părăsi casa asta, trebuie să scapi de această vină pe care o porţi asupra ta. Te eliberează.
- Spune-i că a fost vina lui Mason, a spus Elisa.
- A fost doar vina lui Mason, am repetat mecanic intrând în rolul de prietenă. Vorbesc serios acum şi vorbesc eu, nu sora ta. Nu ai nici o vină, cu băieţii niciodată nu poţi ştii, exemplul meu. Când Key, când Daniel, dar gata mă opresc asupra unuia şi punct. Nu trebuie să te învinovăţeşti pentru ceva ce tu nu ai făcut, te-a făcut el să-ţi pierzi controlul şi capul, el trebuie condamnat, nu tu !
Acum aproape că ţipam, se pare că şi furia e bună la ceva. Mă descarc şi eu de presiunea pe care o simţeam.
- Bine. Aveţi dreptate, amândouă. Mason este cel vinovat în toată povestea asta, dar mie tot îmi pare rău, floricică.
,, Astea da porecle ciudate ! Se pare că e trăsătură de familie."
- Ştiu că îi pare rău. Nu trebuie să se repete de nenumărate ori. Hei, văd lumina. Ar trebui să plec. Îţi mulţumesc, Claire. Nu credeam că voi spune cuiva asta, dar eşti de treabă. Să nu o laşi singură pe Mihaela, da ?
- Nu o voi lăsa, îţi promit. Acum du-te.
Am văzut-o plecând, lăsând în urma ei o lumina roşiatică. O lacrimă mi-a căzut pe obraz. Am făcut un lucru bun. Se pare că şi vederea spiritelor ajută la ceva. M-am dus la Mihaela şi am luat-o în braţe. Mă strângea foarte tare, iar corpul i se zguduia de la plâns.
- O să fie bine. Eu sunt aici cu tine.
Am spus într-un final, totuşi cu tragere de inimă. Mă gândeam să nu fi sunat melo-dramatica, însă ea a spus, doar:
- Åžtiu.
Şi atunci am ştiut că între noi se va forma o legătură puternică.