Intre razbunare si iubire

[uselessHope]

Multumesc tuturor care mi-au citit ficul si care mi-au comentat. Sunt inca incepatoare si incerc sa ma perfectionez asa ca daca nu cer prea mult as vrea sa imi spuneti unde am greseli de exprimare si de tastare pentru a putea corecta.
Aici este cel de-al doilea capitol. Nu este foarte stralucit, insa sper sa va placa.

Capitolul II
Nu-mi vine sa cred ca Sasuke a reusit sa il controleze pe Jugo. El a omorat pe oricine intra in celula lui, iar Sasuke a putut sa il linisteasca…bine, poate a fost sustinut si de amintirea lui Jugo despre Kimimaro. Nu l-am inteles niciodata pe Kimimaro, cred ca a fost printre putinii care chiar l-a ajutat pe stapanul Orochimaru si care s-a supus lui din admiratie nu din frica. Insa se pare ca stapanului Orochimaru nu i-a pasat asta. L-a lasat pe acesta sa se duca sa se sacrifice pentru Sasuke, nu a tinut cont ca era bolnav si ca ar fi trebuit sa se refaca. Dar dupa cum am observat moartea lui l-a favorizat pe Sasuke si l-a imblanzit pe Jugo care a vazut in Sasuke o parte din Kimimaro. Stia ca brunetul insemnase foarte mult pentru Kimimaro si ca si-a dat viata pentru a-l proteja asa ca intr-un final a fost de acord de a i se alatura lui pentru a-l ajuta.
Eram in cautarea celor din Akatsuki, Sasuke era tacut si ganditor, ne lasa pe noi sa cautam si sa intrebam de “acei oameni cu robe negre brodate cu nori rosii” in timp ce el verifica imprejurimile. Disparea in padure unde medita, aparand numai atunci cand soarele apunea lasand locul lunii. Ne intreba doar daca am aflat ceva, iar apoi se retragea sa doarma. Vroia sa isi duca razbunarea la sfarsit, era atat de incapatanat, pur si simplu nu vroia sa uite. Nu stiam prea multe despre el, insa din cate am putut afla toata aceasta razbunare era legata de uciderea clanului Uchiha, adica si a parintilor lui chiar de propiul frate. Il intelegeam intr-un fel pentru ca si parintii mei au fost ucisi cand eu eram mica. Diferenta dintre mine si el era ca eu nu imi aminteam mare lucru si nici nu vroiam. Preferam sa nu stiu decat sa duc o viata asa ca Sasuke, daca aceea se putea numi viata. A trai numai pentru o razbunare nu este o optiune pentru ca atunci cand iti duci razbunarea la capat viata ta nu mai are sens, nici nu te simti implinit razbunandu-te pentru ceva care nu mai exista, ca in cazul lui. Orice ar fi facut parintii lui, familia lui nu se mai intorcea, singura sa ruda fiind dusmanul lui pe care vroia sa il omoare
Aceste ganduri m-au urmarit toata aceasta calatorie de cautare. Umblam de cateva saptamani bune din sat in sat fara sa aflam nimic, toti cei pe care ii intrebam ziceau ca nu au vazut persoanele pe care noi le cautam. Unii chiar nu stiau nimic, insa altii taceau deoarece le era frica de ceea ce li se putea intampla daca suflau vreo vorba. Stiau de puterea celor din Akatsuki sin u vroiau sa aiba de a face cu ei asa ca alegeau sa taca ceea ce ne faceau cautarile si mai complicate. Acestea au durat pana intr-o zi cand, umbland pe o poteca toti patru, Sasuke aflandu-se in fata noastra mergand foarte hotarat pe drumul ce ni se arata, era prezent doar fizic printre noi gandurile sale zburand la fratele sau care parka intrase in pamant, am simtit un miros puternic de chakra ce mi-a strapuns simturile. Semana izbitor de mult cu mirosul pe care chakra lui Sasuke il avea. Asa ceva era imposibil, asemenea coincidenta era posibila doar daca detinatorul acelei chakre era ruda cu Sasuke, iar singura lui ruda in viata era fratele sau, Itachi. Am simtit cum mi se punea un nod in gat, iar picioarele incepeau sa imi tremure. Speram ca acel moment sa nu fi venit vreodata. Nu as fi rezistat ca Sasuke sa fie zdrobit sub privirea ucigatoare a lui Itachi, nu, nu as fi putut accepta asa ceva. Chiar daca eram constienta ca nu as fi putut fi vreodata cu el, ideea ca el era in viata si atat timp cat inima inca ii batea in piept, un gram de speranta zacea in mine, exista o raza de lumina care se putea zari la capatul tunelului, iar eu nu vroiam ca si acea mica stralucire sa dispara. Incercam sa ma port normal ca nu cumva unul dintre ei sa remarce ca ceva era neinregula. Dupa cate imi putusem da seama, tinta noastra era la ceva departare de noi asa ca exista posibilitatea sa nu ne intalnim.
-Doamne!!! Imi vine sa vomit!!! Asta mirosea mai rau ca Suigetsu! Nu m-am putut abtine, un alt miros de chakra, care presupuneam ca o insotea pe prima ma izbi. Era un miros groaznic, de peste. Stiam ca ma dadusem de gol, eram o proasta, insa chiar nu ma putusem controla.
Suigetsu cu Jugo se uitau la mine de parca as fi fost nebuna, mai ales Suigetsu care dupa cateva secunde realizand defapt ce zisesem despre el se indrepta spre mine cu gandul de a imi da un pumn. Deja imi luasem o pozitie mandra, abia astepta sa ma atinga pentru a imi da motiv de a-l cotonogi, insa mana lui Suigetsu fusese barata de Sasuke. Ramasesem muta, ma uitam la brunet stupefiata, de ce ar fi facut asta?
-Ai simtit si tu Karin, nu? Suntem aproape, sa mergem! zise acesta cu o expresie grava pe chip. Privirea lui era atintita in fata, pupilele i se marisera ca si cum o energie i-ar fi strapuns trupul, apoi un zambet ciudat ii aparu pe fata. Ma speria, nu il vazusem niciodata zambind, iar vazandu-l pentru prima data in acel moment nu prea imi placea, imi dadea impresia ca era nebun.
Intr-o fractiune de secunda brunetul o lua la fuga fara a se uita in spate. A trebuit sa tinem pasul cu el alergand cat de tare puteam. Dupa cateva minute acesta s-a oprit. Ne-am tras rasuflarea, iar apoi mi-am ridicat privirea petru a vedea ce se afla in jur. Spre surprinderea mea ne aflam in fata unui munte la baza caruia se afla o pestera. La intrarea acesteia am putut zari o alta persoana. Insa, pe masura ce ne apropiam mi-am dat seama ca nu era o persoana ci o creatura hidoasa. Nu puteam zice cu exactitate ce era. Parea o corcitura de rechin cu om, avea piele si dinti de rechin insa corp uman. O expresie dezgustata imi aparu pe chip, creatura aceea imi provoca sila. Dintii lui puteau devora orice, iar avand in vedere ca rechinii mananca oameni, nu stiam ce sa cred despre acesta. Am incercat sa imi deslipesc ochii de pe fata lui pentru ma putea uita si in rest. Purta o roba ca a celor din Akatsuki, iar in spate avea o un fel de sabie enorma infasurata intr-un material alb. Dupa miros el era cel care avea chakra cu miros de peste. M-am uitam in jur dezorientata. In urma cu cateva minute simtisem si mirosul altei chakre, insa in acel moment nu se mai afla nimeni in jur. Deodata mirosul aparu din nou, venind dinauntrul pesterii.
-Micutul frate a lui Itachi, se pare ca ai reusit sa ajungi. Trebuie sa recunosc, ma uimesti. Nu credeam ca vei reusi vreodata sa pleci din satul ala bun de nimic, dar vad ca ai facut-o, am auzit vocea celui care statea in fata pesterii. Deci il stia pe Sasuke si desigur…si pe fratele lui.
-Mai taci Kisame, nu ma intereseaza parerea ta deloc. Unde este Itachi? Se rasti Sasuke vizibil iritat de cuvintele acestuia.
-Desigur, te asteapta inauntru, numai pe tine. Micutii tai prieteni vor sta aici, a raspuns rechinul ala cu un zambet care mie mi se parea de prost gust. Cine era el sa ne zica noua ce sa facem?! vroiam sa merg cu Sasuke nu sa ii admir infatisarea lui “minunata”. M-am uitat la ceilalti doi in speranta ca vor riposta. Suigetsu avea un ranjet pana la urechi, desi nu intelegeam de ce, se parea ca lui ii convenea aceasta conditie deci nu ma puteam baza pe el. In schimb Jugo, spre fericirea mea, vru sa atace, insa Sasuke ii arunca o privire infricosatoare, vroia sa mearga singur, iar noi trebuia sa ne supunem, chiar daca ne convenea sau nu. Asta era prea de tot. Stateam acolo si ma uitam cum Sasuke patrundea in intunericul pesterii, in timp ce eu il priveam neputincioasa, inconjurata de trei ciudati, unul mai mare ca altul. Nu puteam suporta asta.
-Deci nu faceti nimic, nu? m-am adresat eu celor doi asa zisi ajutori ai lui Sasuke. Ei bine, atunci o voi face eu! am incheiat eu fraza indreptandu-ma nervoasa spre gura pesterii fara a mai astepta vreo reactie din partea lor.
Hotarasem sa fac totul singura, putea sa il bat pe omul rechin din fata mea si puteam sa ma duc s ail ajut pe Sasuke. Nu imi pasa daca el avea sau nu nevoie de mine, nu acceptam ca el sa moara doar pentru ca era orgolios si vroia sa faca totul de unul singur. Stiam ca Itachi era fratele lui si era o chestiune de familie, insa cu abilitatea mea ii puteam da energie lui Sasuke. Interveneam doar cand era nevoie, insa planurile mele au fost oprite fost oprite de cineva care mi-a oprit calea chiar in momentul cand intram in pestera. Eram nedumerita, se parea ca persoana care ma oprise era din Akatsuki dupa imbracaminte, dar nu asta era ceea ce ma nedumerise. Era foarte rapid, aparuse in fata mea intr-o fractiune de secunda de nicaieri. Nici nu avusesem timp sa ii detectez chakra. Am ridica privirea pentru a vedea cine este cel care ma oprise, insa aceea fusese cea mai proasta miscare pe care o puteam face…