Vreau sa te citesc in versuri

[Isa-chan]

Capitolul al XII –lea

Sasuke’s P.O.V :

Ochii mei priveau geamul ce era izbit de picaturi de ploaie. Totul imi parea atat de trist si fara viata. Ajunsesem acasa cu o saptamana in urma. O saptamana in care am stat in pat din cauza durerii din umar si mi-am plans de mila. Din ce-mi amintesc ca mi-a impartasit doctorul, rezulta ca mai este necesar inca o saptamana in care trebuie sa stau nemiscat in aceasta incapere. Si mai minunat!
Zilele imi pareau ca trec cu viteza luminii. Totul era atat de grabit, desi ar fi trebuit sa se petreaca cat mai greu , fiind atat de plictisit. Nu pot sa neg si nici nu am cum, dar stiu ca si acum imi doresc sa mai fiu in tabara. Acel loc a schimbat multe si acum am disparut de acolo pur si simplu, de parca nu a insemnat nimic pentru mine. Imi era dor de prietenii mei , chiar si de copii din cabana mea. Si mai stiu ca imi era si este dor de cineva, dar inca mi-e greu sa-i rostesc numele. Numai simpla privire in trecut ma facea sa simt durerea alungarii ei. O data cu aruncarea acelui cantec s-au sfarsit si amintirile cu ea! Nu vreau sa-mi mai fac rau de unul singur. Ce daca m-a facut sa simt ce nu am simtit nicioata pana acum? Poate o sa vina alta fata, poate chiar doua… Ce tot spun? Nu am cum s-o uit!
Ma ridic din pat si pasesc cu usurinta pe parchetul camerei, indreptandu-ma spre chitara mea ce statea asezata la loc de cinste. Nu a mai fost atinsa de o saptamana deci nu ar strica sa o incalzesc putin. Ma asez din nou in pat , alturi de chitara si incep sa ma joc cu , corzile acesteia. Desi nu mai am versurile in fata, pot sa-mi amintesc destul de usor ce am scris in acel cantec. Toate cuvintele au venit din inima, iar acea fata , mi-a aruncat totul , ducandu-si viata mai departe cu o mare usurinta.
Am inceput sa fredonez melodia inca fermecat de rozalia mea. Nu puteam sa o uit, insa totusi doream sa o fac. Apoi , fara sa vreau , cateva cuvintele au iesit printre buzele mele , in ritmul melodiei cantate :
“Tu esti vocea din capul meu
Motivul pentru care cant
Am nevoie sa te gasesc,trebie sa te gasesc
Tu esti piesa care-mi lipseste,am nevoie
De melodia din mine
Am nevoie sa te gasesc,trebuie sa te gasesc !”

Nu stiu cum , insa in acel moment mi-am dat seama ca am cea mai mare nevoie de ea. Ii doream zambetul care ma facea sa simt ca traiesc, buzele care imi mangaiau pielea , chipul divin ce-l privisem pana acum in fiecare zi. Imi era imposibil sa o uit. Ea traia prin cantecele mele !
Am lasat chitara de-o parte si mi-am pus mainile in par, incepand sa trag cu putere de suvitele ce le-am prins printre degete. Daca vroiam sa fac asta, trebuia sa renunt la cantat!
- Chiar iti este atat de greu?
In fata usii , statea Konan. O fata draguta , zambareata si glumeata . Era actuala iubita a fratelui meu mai mare si totodata o sora pentru mine.
Am privit-o nedumerit, incercand sa-mi dau seama de sensul cuvintelor ei .
- Nu inteleg.
- Sasuke, nu minti! Se vede foarte usor, ca esti disperat. O vrei inapoi pe ea, chiar daca te-a ranit atat de mult. Inteleg cum te simti, insa as vrea totusi sa te intreb ceva… Chiar vrei s-o uiti ?
Si cu aceste propozitii a parasit camera lasandu-ma in ceata. Avea dreptate in fiecare cuvant, iar ultima propozitie… Ea era cheia raspunsului meu final referitor la mine si Sakura!


Sakura’s P.O.V :

Saptamanile treceau cu repeziciune, iar finalul taberei venea si el. Imi era greu sa ma gandesc ca n-o sa cant cu el, asa cum mi-am dorit, insa totul se schimba in timp. Acum ne aflam in ultima saptamana de tabara si cea mai presanta pentru noi. Inca incercam sa structurez melodia ce o voi canta in urmatoarea saptamana, insa nu prea reuseam. Cantecul scris de Sasuke il rescrisem si il pusesem in carnetelul meu cu melodii , iar cand aveam nevoie de inspiratie ma uitam peste el.
Imi era dor de brunet si de atingerile lui , insa trebuia sa ma conformez. Acum nu mai era in nici un pericol, stand departe de mine si nevazandu-ma. Am oftat adanc si m-am cufundat iar in versurile melodiei.
- Inca scrii?
- Se pare ca da. Nu stiu, Hinata! Nu pot sa termin acest cantec. Cred ca ar fi mai bine sa las totul balta si sa sper ca la anul va fi mai bine…
Spun incepand sa-mi strag foile insirate pe masa. Hinata nu a ripostat cu nimic, probabil stia ce simt. A inceput sa ma ajute , apoi cand masa era libera am iesit din cabana principala si ne-am indreptat spre lac. Pasii nostri formau un sunet arsuzitor, avand in vedere ca amandoua ne grabeam si aveam tocuri. Eram imbracata intr-o pereche de blugi gri, sandale cu toc cui nu foarte inalt si un maiu roz strans pe corp.
Imediat ce am ajuns la lac ne-am asezat pe margine si am privit ganditore cerul. Linistea din acel loc imi facea bine , iar Hinata a avut grija sa ma aduca aici in fiecare zi de cand a parasit Sasuke tabara.
- Deci, renunti? glasul prieteniei mele ma trezi din visare si ma forta sa-mi deschis buzele pentru a-i da un raspuns.
- Da, nu am de gand sa ma mai fortez! Nu pot sa mai scriu, asa ca o las pe anul viitor.
Spun ridicandu-ma de pe iarba si luand foaia cu cantecul in mana dreapta, incepand sa analizez ceea ce scrisesem.
- Hinata, ai o bricheta , sau ceva cu foc?
Bruneta ma priveste uimita, apoi imi imana o cutie cu chibrituri. Am luat-o rapid si m-am dus si mai aproape de lac, fiind urmarita cu precizie de prietena mea.
M-am intors catre ea si i-am zambit , apoi am aprins chibritul si l-am indreptat usor spre foaie. Am aruncat ce mai ramasese in apa si am ramas cu foaia arzand in mana. Cand flacarile au inceput sa-mi incalzeasca mana cu putere am dat drumul foii si am plecat de acolo spunand un simplu cunvant pe care Hinata la inteles destul de usor : „ Adio!” .
Acum totul se terminase. Nu o sa mai scriu vreo melodie sau sa mai cant vreodata. Inspiratia mea s-a terminat odata cu plecarea persoanei iubite. Acum tot ce mai aveam de facut era sa-l uit si sa-l evit cat mai mult cu putina pe Sasuke cand ma voi intoarce acasa. Am vrut sa-mi continui drumul , insa persoana ce statea in fata mea ma impiedica sa fac acest lucru. L-am privit intrebatoare , apoi acesta m-a luat in brate incercand sa ma sarute. L-am indepartat de mine si am luat-o pe Hinata de mana dorind sa-mi continui drumul.
- Nu o sa se mai intoarca! De ce nu treci mai departe? Uita-l!
In acel moment lacrimile mi-au acaparat chipul si au inceput sa-l spele cu picaturi amare si calde .