O iubire interzisa

[miaunica]

Chiar daca nu primesc nimic, continui sa public...

Capitolul 4: Sunt alaturi de tine
Deschid usa simpla, mana tremurandu-mi pe clanta. Ma gandesc la ce e mai rau, strangand trandafirul delicat in pumn. Imi zaresc iubitul in patul din stanga, cazut pe ganduri si plin de sange si zgarieturi, iar langa el, un tanar baiat strange in brate o perna si plange. Are parul negru ca pana corbului si din ochii negri ca abisul izvorasc lacrimi cristaline, ce se preling pe chipul sau alb ca laptele.
Fara sa ezit, ii sar in brate lui Kabuto fara sa-mi mai pese ca e ranit si l-ar putea durea. Aproape sufocandu-l, ii spun ca fara el sunt un nimic. Ma bucur ca l-am gasit, asta imi macina mie gandul.
Ma intorc catre celalalt baiat si scumpul meu ne face cunostinta. Aflu ca numele lui e Itachi, e din Konoha si, culmea, n-are prietena.

Deodata, imi suna telefonul. La celalalt capat al firului, era chiar Kimimaro.
- Kin, vezi ca noi am luat acum microbuzul. Suntem pe drum si o sa ajungem imediat. Mi-a zis domnul Yakushi ca va veni si dumnealui cu sotia.
Oh, da. Parintii lui Kabuto erau niste oameni atat de calzi si de primitori! El, Shun, un coleg de munca de-al lui tati, are parul negru si Kabuto ii mosteneste ochii de onix. Ea, Ami, o doamna cocheta, vanzatoare la supermarket, poarta ochelari si este argintie ca si iubitelul meu, dar cu ochii albastri ca adancurile marii. Imparte cu el aceeasi data a nasterii: 29 februarie. Amandoi sunt niste parinti bestiali si cand ma si gandesc ca imi vor fi socri in viitor... Parca ii aud venind. Ce parca? Chiar sunt aici!
- Buna ziua! ii salut politicoasa.
- Buna, Kin, imi raspunde tatal lui.
- Dumnezeule mare! Arzi! se minuna doamna Yakushi, punand mana pe fruntea lui Kabuto. Esti bine?
- Da, mami. Sunt bine.

Profitand nitel de aceasta vizita, incep a ma conversa cu Itachi. Fac asta, dar inainte ii spun si lui Kabuto, ca sa nu creada altceva.
- Si tu, de ce plangeai cand am intrat? il intreb pe un ton prietenos privindu-l in ochi.
- Pai ieri mi-am pierdut doi prieteni de milioane intr-un accident de masina, raspunse brunetul, facand o figura dragalasa cu ochisorii sticlosi, ca de ursulet. Da sa planga, dar si-a urmat instinctul de barbat.
- Vai, cat de rau imi pare pentru tine! zic eu trecandu-mi o mana prin parul lui. Itachi... sunt alaturi de tine, adaug privindu-l in ochi din nou.
Ii puteam simti tristetea ce se oglindea in ochii lui. Nu s-a mai abtinut si o lacrima si-a facut drum pe fata lui alba si curata. Nu pentru mult, caci i-am sters-o cu o mangaiere blanda.
Dupa ce baiatul se intoarse la perete si adormi, revin la Kabuto si ai lui. Il imbratisez usor si ii iau mana, alintand fiecare deget. De fata cu ai lui, il sarut pasional. Pare foarte obosit.
- Ti-e somn? il intreb rupand sarutul
- Mda... si mi-e si rau.

A fost suficient sa aud ultimele 4 cuvinte ca din nou am inceput sa delirez. Cu greu ma stapanesc si aud glasul doamnei Yakushi:
- Kabuto, dragul mamei, stii... noi trebuie sa plecam, spuse femeia cu parere de rau in glas. Kin, te implor, ai grija de el, adauga iesind pe usa, urmata de sotul sau
Si pe usa intredeschisa intra Kimimaro si Tayuya. Cei doi ma gasesc plangand langa iubitul meu.
- Buna... Kin? Ce s-a mai intamplat? intreaba Kimimaro
- Aoleu! Sa chemam asistenta! ordona Tayuya. Sfinte Sisoe! Nu arata bine deloc! exclama fata cand il vazu pe puiul meu cu ochii inchisi si palid ca dracu'. Vezi ca plecam, sa fii cuminte!
Cei doi plecara intr-un suflet, noi ramanand singuri. Itachi dormea dus, asa ca incercam sa nu-l trezesc cu plansetul meu. Cu vocea care mi-a mai ramas, am intonat celebrele, pentru el, cuvinte: "Te iubesc!". Il strangeam in brate si il mangaiam pe cap, gandindu-ma la momentele frumoase petrecute cu el. Il priveam simtindu-ma vinovata pentru ce i s-a intamplat, dar nu cred ca era necesar. Vreau neaparat sa stiu cine e nenorocitul ala de atacator.

Ma gandesc la Jirobo, nemernicul dracului cate mi-a facut! E in clasa cu mine, Kimimaro si Tayuya si, impreuna cu manelistul de Kidomaru si gemenii fantastici pe naiba! Sakon si Ukon, baga in sperieti toata scoala. Ma mai gandesc la tata, stiu ca la inceput nu-l prea inghitea pe Kabuto... dar oricum n-are cum sa fie el, nu mi-ar face una ca asta. Mintea mi se indreapta catre unchiul Eita, care acum sapte ani si-a parasit sotia, pe matusa Yumi si copilul, Akio, varul meu indurerat si care a crescut pana acum, la saptesprezece ani, fara tata. Acum cica munceste in Kiri... Ma gandesc la oricine, trebuie sa aflu candva si sa-mi razbun iubirea. Il iubesc mult prea mult pentru a sta ca proasta sa ma uit la politia de doi lei din Oto cum cerceteaza cica peste tot si chestia asta sa dureze vreo taspe' ani.
Brusc, Itachi se ridica in fund si priveste stupefiat toata scena. Bietul brunet se uita la noi ca la masini straine si il apuca toate frigurile.
Cand in sfarsit vin prietenii mei cu ajutoare, il privesc inca pe scumpul meu, car inca zambea. Dumnezeule, cum mai are puterea asta uluitoare? Nu stiu, dar cert este ca am tras o sperietura zdravana.

Nu mai vad nimic si tot ce mai aud sunt indicatiile disperate ale doamnei Tsunade. In scurt timp nu le mai aud nici pe alea, caci sunt deja prabusita la pamant. Ultima replica ce-mi vine in minte este a Tayuyei:
- Doamne sfinte, a lesinat!