Inimă de ceară

[LoloMark]

Capitolul V

Îmi dau ochii peste cap şi o las mai moale cu viteza aşteptând ca Timm să se dezmembreze după primul drift. Sakura conducea destul de bine. Nu îmi place să recunosc, dar îmi dau seama că el chiar îl iubeşte pe idiotul ăla de Sasuke, care se joacă cu ea şi sentimentele ei. Tot ce ştiu este că trebuie să câştig şi să o ţin departe de maimuţoiul ală cu păr brunet şi ochii de inox.


~Flashback~

- Hei Timm! Ce faci?
Blondul mă ridică pe capota maşini şi mă sărută dulce. Ochii lui căprui îmi analizau roşeaţa din obraji. Nu din nou, ar trebui să mă controlez mai bine în preajma lui. Dar cum să nu mă emoţionez când cel mai super tip din lume este al meu. Este perfect, înalt, atletic, cu ochii căpriu, păr blond strălucitor, chip uşor palid şi buze rozali. Mereu acelaşi stil de îmbrăcăminte, orice blugi, dar obligatoriu ceva mov. Purta un tricou negru, nişte blugi albaştri cu rupturi în genunchi, tenişi negri, şi o eşarfă mov cu negru în carouri.
- De ce îţi place movul?
Blondinul mă ia de mână şi mergem împreună în casa acestuia, sau mai bine zis a mamei acestuia. Femeia îmi zâmbeşte şi mă întrebă dacă doresc ceva. Dau negativ din cap în timp ce urcam scările spre camera lui. Mama lui arăta foarte tânără, părul îmi era negru ca cărbunele cu ochii căprui şi blânzi, cu tenul ca al fiului ei şi acelaşi zâmbet angelic. Avea corpul unui model, dar nu avea pe nimeni, doar pe Timm. Soţul ei a murit în urmă cu 10 ani într-o cursă, ceea ce Timm nu ştie pentru că îi este frică să-i spună, după moartea lui nu s-a mai îndrăgostit. Am intrat în camera lui blondului, o cameră spaţioasă, cu un tavan mov deschis şi pereţi gri. Aceiaşi întrebare îmi invada mintea „ Ce-i cu obsesia asta pentru mov?”. Dulapurile era negre, la fel ca biroul şi rama ferestrei. A deschis un dulap şi m-a pus în faţa oglinzi, nu am observat nimic schimbat. Purtam o fustă de blugi cu două pălmi mai jos de fund şi un tricou albastru-închis cu decolteu în formă de V. în picioare purtam o pereche de balerini asortaţi.
- Nu observi? Am dat negativ din cap şi atunci mi-a ciufulit părul şi a adăugat: Părul tău are nuanţe de mov, de când te-am văzut mi-ai plăcut, dar nu cred că sunt potrivit pentru…
- Taci!
Mi-am presat buzele peste ale lui, şi simţeam parcă abia atunci le cunosc cu adevărat. M-a lăsa uşor pe pat în fără a rupe sărutul, mâna lui a început să urce pe piciorul meu apoi pe sub tricou, dar s-a oprit. Şi-a cerut repede scuze spunând că trebuie să plecăm până nu face o prostie mai mare. Mama lui nu avea nimic împotriva lui, chiar m-a întrebat cât de departe am ajuns cu relaţia. El e cu 3 ani mai mare ca mine, are 19 în timp ce eu am 16. Am rămas pe pat şi el s-a întors şi a ridicat o sprânceană. Modul în care m-a respins m-a făcut să cred că nu e sincer cu mine, nu mă iubeşte, nici măcar nu a spus aşa ceva.
- Nu te înţeleg. De ce spui că mă placi? Modul în care mă respingi mă face să cred că doar te joci cu mine.
Vocea mea era o şoaptă, dar sigur a auzit pentru că a venit şi m-a cuprins cu braţele. Deci asta era, mă doreşte, dar crede că aşa mă va răni. Ce prostuţ, asta ador la el, obsesia pentru a mă proteja.
A început să mă sărute uşor, apoi tot mai pasional. A coborât cu ele pe gât în timp ce mâna lui stângă îmi cunoştea fiecare părticică din corp, iar dreapta o ţinea strâns pe a mea. Nu a durat prea mult acest moment pentru că telefonul lui a început să sune. Auzeam vocea lui Rey care îi spunea că ajunge în cinci minute şi pot pleca spre cursă. Am uitat complet că astăzi avea o cursă foarte importantă, se pare că şi el a uitat. Am coborât, iar mama lui a afirmat că nu am stat prea mult, deci nu am făcut nimic. Obraji mi-ai luat foc, dar Timm m-a scos repede din casă şi mi-a spus că nu trebuie să o ascult.
- Vreau să vin cu tine.
M-a sărutat pe frunte şi mi-a aşezat eşarfa lui în jurul gâtului. Buzele lui s-a aşezat peste ale mele, era ceva diferit, parcă un sărut de adio. L-am întrebat ce înseamnă asta şi el a spus doar cele două cuvinte pe care le-am aştepte ultimele trei luni. Când a spus că mă iubeşte a urcat repede în maşină fără am da ocazia să-i spun că şi eu simt acelaşi lucru pentru el.

~End flashback~


- De ce mă suni acum?
- Ai luat maÅŸina?
Neji s-e agita şi ţipa în telefon ca un nebun în timp ce eu îmi dădeam ochii peste cap. Nu înţeleg ce-i cu el, în ultimele zile nu m-a lăsat să mă apropii deloc de maşină.
- Ultima oară când am verificat maşina era a mea, dar se pare că în ultimul timp nu prea am mai avut voie cu ea aşa că am ieşit la o mică cursă.
- Eşti nebună! Ce dracu te-a apucat, nu ţi-am spus azi de dimineaţă că nu frânele sunt nefuncţionabile? Eşti sinucigaşă! Încetineşte şi încercă să ieşi într-un fel sau altul.
- Am de câştigat o cursă.
Am auzit cum încerca să spună că nu am nici o şansă la drift, dar el nu mă cunoaşte chiar aşa de bine. Sakura a reuşit să mă depăşească, maşina aia a fost aranjată. E clar că nu mai este aşa cum a fost, sigur a reuşit să găsească toate piesele pe care le căutam. Am zâmbit şi am mărit viteza, acum maşina lui Timm era refăcută complet, poate că în seara asta maşina va reintra în cursă. Am trecut nu ceva dificultăţi de rozalie şi mă apropiam de star. Un drift, măresc puţin viteza, apoi iau uşor cele două curbe şi termin prima. Nu e chiar aşa de greu, nu contează dacă maşina ei este mai bună, eu conduc mai bine. Am reuşit să iau drift-ul, deşi maşina începea să protesteze îngrozitor. Am luat repede cele două curbe apoi am observat că mai era una, am tras repede de volan şi am apăsat frână.
- La naiba, chiar nu merge!
Am pierdut controlul volanului şi am sărit de pe şosea. Simţeam cum maşina să dă de două ori peste cap apoi rămâne aşa. Stăteam cu capul în jos şi un lichid roşiatic mi se scurgea de undeva din jurul abdomenului. Durerea era atât de puternică încât nu am putut să-mi dau seama exact unde era lovitura.


~Flashback~

- Hinata! Unde eÅŸti?
- La Timm acasă, vorbea cu mama lui. De ce?
Vocea lui era tristă, încerca să mă consoleze, dar nu înţelegeam ce s-a întâmplat. Îşi cerea întruna scuze fără să-mi spună despre ce era vorba. Apoi fără a respira a spus acele cuvinte pe care nu mintea mea nu dorea să le asculte.
- Timm, tocmai a…
Am scăpat ştiind despre ce e vorba, atunci am înţeles. Eşarfa, sărutul, cuvintele, ştia că asta se va întâmpla şi totuşi a continuat să meargă înainte chiar dacă viaţa lui era pusă în pericol. Mama lui a încercat să afle, dar nu puteam să-i spun nimic, aşa că a ridicat telefonul întrebând ce s-a întâmplat. Femeia era mai distrusă, dar a făcut tot ce a putut să ascundă asta faţă de mine. Îmi spunea că totul va fi bine, şi că ne va proteja, că va fi mereu lângă noi pentru că ne iubeşte. Aşa este, ne iubeşte, mereu a spus că mama lui este tot ce i-a mai rămas, iar eu îngerul care a venit pentru el aici. Dacă eu sunt îngerul atunci de ce nu mi-am făcut datoria pentru al salva? Trebuia să insist să merg cu el, trebuia să fiu acolo, alături de el.

~End flashback~


O lumină puternică mă orbea, apoi l-am văzut, era acolo, zâmbea. Ochii lui căpriu erau plini de fericire, chipul uşor palid îi radia de iubire, părul blond şi răvăşit strălucea precum diamantele. Mâna lui îmi mângâia obrazul cerându-mi să plec. Îmi spunea că locul meu nu este lângă el, că trebuie să trăiesc pentru noi.
- Te iubesc Timm.
Lumina se estompa uşor, iar el se ridica uşor, ajungând doar o umbră neagră undeva departe, prea departe să ajung la el.