20-02-2011, 03:52 PM
Edit: nu pot sa cred ca am uitat disclaimerul si doar la el ma gandisem inainte sa postez ficul :
DISCLAIMER : Nu deţin nici un personaj din animeul Naruto şi nu fac profit de pe urma acestora.
Hei yo!
Am facut un nou fic si nu cred ca va fi cu vreun cuplu ci mai mult despre Sasuke, ca doar e febletea mea :x folosesc tot viata de ninja, deocamdata este inspirat din anime dar mai incolo o sa incerc sa il fac cat se poate de original. Ce sa fac daca m- a trezit inspiratia seara trecuta? Puteam sa stau degeaba? En fin, voi decideti daca merita continuat si citit
So:
DISCLAIMER : Nu deţin nici un personaj din animeul Naruto şi nu fac profit de pe urma acestora.
Hei yo!
Am facut un nou fic si nu cred ca va fi cu vreun cuplu ci mai mult despre Sasuke, ca doar e febletea mea :x folosesc tot viata de ninja, deocamdata este inspirat din anime dar mai incolo o sa incerc sa il fac cat se poate de original. Ce sa fac daca m- a trezit inspiratia seara trecuta? Puteam sa stau degeaba? En fin, voi decideti daca merita continuat si citit
So:
~Ura care poate duce la moarte~
Capitolul I
Soarele, soarele care pentru mine nu va rasari niciodata cu adevarat cauta sa ma strapunga cu razele sale aurii dar nu reusea din pacate. Stateam la umbra unui pom care ma proteja de el si ii priveam pe asa zisi mei ''colegi'' de echipa cum se certau ca doi idioti. Oftez scurt dupa care clipesc de cateva ori. Eu sunt Sasuke Uchiha, un ninja din satul Konoha. Am ochii intunecatii asemeni celui mai adanc abis, parul meu este brunet cu tente albastre. Toti sun ca sunt mostenitorul clanului Uchiha si de asemenea singurul supravietuitor. De ce ? Pentru ca restul clanului a fost ucis de el, cea mai oribila persoana pe care o cunosc, in acea zi idioata, in acea zi in care iadul s- a coborat pe pamant si mi- a distrus viata. Dar ce motiv a avut sa faca toate astea ? Este o intrebare care ma domina, ce motiv a avut sa ucida cu sange rece si cu inima impietrita familia, intreg clanul ? Oare voi afla vreodata raspunsul ? Doar atunci cand voi fi la un pas de- al ucide pe acel monstru, doar atunci sunt sigur ca voi afla. Singurul meu tel este sa ma razbun pe acel asasin, care traieste ascuns in umbra vietii lui tampite. Jur pe onoarea mea ca nu ma voi lasa pana nu imi voi indeplini acest scop, care este de asemenea si unicul motiv pentru care traiesc.
- Hei Sas’ke, mai esti printre noi ?
Imi intorc privirea catre blondul care mi- a adresat intrebare fara sa ii raspund ci doar aratandu- i o fata rece si monotona. El era unul dintre ‘’camarazii’’ mei. Avea ochii albastrii asemeni marii si mereu acea privire increzatoare. El era Uzumaki Naruto, cel mai mare idot si neastamparat om pe care l- am cuoscut, deasemenea cel mai imprevizibil. Imi dau ochii pe spate dupa care ies din umbra acelui copac apropiindu- ma mai mult de cei doi cooechipieri. Deasemenea eram in echipa si cu o rozalie, cu parul parfumat asemeni florilor de cires si ochii asemeni celor mai nepretuite smaralde avand numele de Haruno Saukura. Sunt sigur ca ea simte ceva pentru mine, din prima zi de academie nu- mi mai da pace, dar regret sa spun ca sentimentele nu sunt reciproce…si nici nu vor fi. Cred cu desavarsire ca astia doi ma vor incetini de la indeplinirea visului meu, sunt obstacolele vietii de care trebuie sa trec. Oftez din nou, dupa care imi incerc forta pe Naruto, dandu- i un pumn in umar care sa- i mai ‘’omoare’’ zambetul acela enervant.
-O intrebare cat se poate de stupida, nu ma vezi sau esti chior ? ii raspund cu raceala in glas dupa care ma asez pe iarba moale si verzuie in asteptarea senseiului care, ca de obicei nu inceta sa intarzie. Inchid ochii prêt de cateva clipe dupa care privesc catre cerul senin. Uneori, imi aduc aminte de vremurile in care ma bucuram de fiecare minut al vietii impreuna cu el, cu restul familiei, cum zambeam si credeam ca o sa fiu la fel de puternic ca acel asasin pe care il laudau toti dar acum nu mai cred asta, acum vreau si dau tot ce pot ca sa devin puternic si sa- l ucid asa crud, cu inima inghetata asemenea unui iglu cum a facut el cu tot clanul. Fiind satul sa mai astept pe cineva care nu ma ‘’onoreaza’’ cu aparitia ma ridic calm dupa care ma intorc cu spatele la ‘’amicii’’ mei cu gandul de a pleca. In ciuda faptului ca sunt enervanti si ma plictisesc de moarte, ei sunt singurele persoane pe care le pretuiesc intr-o mare parte a inimii mele. Ei sunt singurii care mi- au ramas acum, pot spune ca am format legaturii pe care nimeni nu o sa le rupa. Eram pe cale de a pleca dar ca de obicei…
-Mai mai Sasuke ti- ai pierdut rabdarea, tu care esti cel mai calm ? spuse acea voce enervanta a senseiului. Ma scuzati ca am intarziat dar m- am sculat tarziu deoarece nu mi- a sunat ceasul sa ma trezeasca…
Mai scutestema. Mereu inventeaza dar acum asta a fost ce- a mai ridicola scuza pe care a spus- o vreodata. Kakashi era un tip in jur de treizeci de ani s- au poate mai mult. Avea parul gri cenusiu. Mereu avea o masca care ii acoperea fata si unul dintre ochii, sincer ce poate ascunde ?
Oricum nu conteaza. Ne anunta ca deobicei misiunea care e una extrem de plictisitoare. Trebuie sa mergem pana in satul zapezii sa gasim un fel de pergament, dar nu o sa mergem …singuri ? Cine o sa mai vina oare, sincer nu am nevoie de altii care sa ma incetineasca, am deja doi pe cap. Inghit in sec vrand sa il intreb pe Kakashi, Kakashi Hatake asa il cheama pe asa zisul ‘’minunat’’ sensei, dar se pare ca Naruso si Sakura mi- au luat- o inainte.
-Pai, vedeti, frumoasa intrebare. Cu voi va merge si echipa unsprezece din care fac parte Iamanaka Ino, Nara Shikamaru, Akimici Choji condusi de jouninul Sarutobi Asuma. Eu nu voi veni pentru ca am o treaba urgenta, ii cunoasteti deja deci o sa va intelegeti, spuse el zambind fals si garbind propozitia printr-un zambet fals apoi disparand intr-un fum abisal. Ce om mai e si asta, sincer ma omoara cu atitudinea lui afurisita. Ma rog, obstacolele vietii, mai ales ca acum chiar nu voi mai avea pic de liniste si cu cealalta pacoste disperata. De ce toate fetele astea sunt obsedate numai de baieti ? La altceva nu se pot gandi ? Sincer nu. Ma intorc cu spatele la Naruto si Sakura dupa care pornesc catre casa. Imi era destul de foame, nu am apucat sa iau micul dejun.
Ma apropii de Ichiraku, locul unde isi lua mereu Naruto ramen, dar simt o mana cum imi atinge umarul. Era rozalia, cu acel zambet pe care il are mereu cand se uita la mine. Se pare ca ar vrea sa luam pranzul impreuna, ma rog, o pot refuza ? Nu. Am facut asta de o mie de ori si se pare ca nici ea nu va inceta sa- mi ceara asta. Imi dau ochii pe spate asezandu- ma pe un scaun de la Ichiraku, la fel facu si rozalia. Cum obisnuiesc eu mereu sa am o privire normala, toate o numesc ‘’ privirea ispititoare’’. De ce am eu acest ghinion ? Ce n' as da sa scap de blestemul asta. Incep sa- mi savurez portia de ramen pus pe ganduri. Daca Sakura intradevar ma iubeste… eu voi putea iubi pe cineva vreodata ? Oare...
Nu, bineinteles ca nu, niste ganduri prostesti, sigur nu voi putea, unicul meu scop e sa- l omor pe el, nimic altceva. Imi platesc consumatia, la fel facand si cu a rozaliei ca sa nu fiu vreun misogin sau cum s- ar zice. Grabesc pasul indreptandu- ma catre casa si lasand- o pe Sakura in urma.
Am o viata atat de mizerabila, de mic nu am insemnat nimic pentru nimeni, eu traiesc doar pentru a-l ucide pe cel care m- a intunecat si m- a distrus, pe cel care il adoram cand eram de- o schioapa, el era exemplul meu dar acum vointa mea de a- l ucide e mai mare decat dorinta de a trai. N- o sa am liniste pana va sosi clipa in care il voi revedea. Oftez scurt cand observ ca am ajuns in fata apartamentului meu apoi intru. Inghit in sec, iar apoi fara a ezita ma arunc direct pe canapea vrand sa alung macar pentru putin gandurile reci si intunecate care- mi strabateau mintea si mi- o zdrobeau si mai tare decat era deja.
To be continued…
Capitolul I
Soarele, soarele care pentru mine nu va rasari niciodata cu adevarat cauta sa ma strapunga cu razele sale aurii dar nu reusea din pacate. Stateam la umbra unui pom care ma proteja de el si ii priveam pe asa zisi mei ''colegi'' de echipa cum se certau ca doi idioti. Oftez scurt dupa care clipesc de cateva ori. Eu sunt Sasuke Uchiha, un ninja din satul Konoha. Am ochii intunecatii asemeni celui mai adanc abis, parul meu este brunet cu tente albastre. Toti sun ca sunt mostenitorul clanului Uchiha si de asemenea singurul supravietuitor. De ce ? Pentru ca restul clanului a fost ucis de el, cea mai oribila persoana pe care o cunosc, in acea zi idioata, in acea zi in care iadul s- a coborat pe pamant si mi- a distrus viata. Dar ce motiv a avut sa faca toate astea ? Este o intrebare care ma domina, ce motiv a avut sa ucida cu sange rece si cu inima impietrita familia, intreg clanul ? Oare voi afla vreodata raspunsul ? Doar atunci cand voi fi la un pas de- al ucide pe acel monstru, doar atunci sunt sigur ca voi afla. Singurul meu tel este sa ma razbun pe acel asasin, care traieste ascuns in umbra vietii lui tampite. Jur pe onoarea mea ca nu ma voi lasa pana nu imi voi indeplini acest scop, care este de asemenea si unicul motiv pentru care traiesc.
- Hei Sas’ke, mai esti printre noi ?
Imi intorc privirea catre blondul care mi- a adresat intrebare fara sa ii raspund ci doar aratandu- i o fata rece si monotona. El era unul dintre ‘’camarazii’’ mei. Avea ochii albastrii asemeni marii si mereu acea privire increzatoare. El era Uzumaki Naruto, cel mai mare idot si neastamparat om pe care l- am cuoscut, deasemenea cel mai imprevizibil. Imi dau ochii pe spate dupa care ies din umbra acelui copac apropiindu- ma mai mult de cei doi cooechipieri. Deasemenea eram in echipa si cu o rozalie, cu parul parfumat asemeni florilor de cires si ochii asemeni celor mai nepretuite smaralde avand numele de Haruno Saukura. Sunt sigur ca ea simte ceva pentru mine, din prima zi de academie nu- mi mai da pace, dar regret sa spun ca sentimentele nu sunt reciproce…si nici nu vor fi. Cred cu desavarsire ca astia doi ma vor incetini de la indeplinirea visului meu, sunt obstacolele vietii de care trebuie sa trec. Oftez din nou, dupa care imi incerc forta pe Naruto, dandu- i un pumn in umar care sa- i mai ‘’omoare’’ zambetul acela enervant.
-O intrebare cat se poate de stupida, nu ma vezi sau esti chior ? ii raspund cu raceala in glas dupa care ma asez pe iarba moale si verzuie in asteptarea senseiului care, ca de obicei nu inceta sa intarzie. Inchid ochii prêt de cateva clipe dupa care privesc catre cerul senin. Uneori, imi aduc aminte de vremurile in care ma bucuram de fiecare minut al vietii impreuna cu el, cu restul familiei, cum zambeam si credeam ca o sa fiu la fel de puternic ca acel asasin pe care il laudau toti dar acum nu mai cred asta, acum vreau si dau tot ce pot ca sa devin puternic si sa- l ucid asa crud, cu inima inghetata asemenea unui iglu cum a facut el cu tot clanul. Fiind satul sa mai astept pe cineva care nu ma ‘’onoreaza’’ cu aparitia ma ridic calm dupa care ma intorc cu spatele la ‘’amicii’’ mei cu gandul de a pleca. In ciuda faptului ca sunt enervanti si ma plictisesc de moarte, ei sunt singurele persoane pe care le pretuiesc intr-o mare parte a inimii mele. Ei sunt singurii care mi- au ramas acum, pot spune ca am format legaturii pe care nimeni nu o sa le rupa. Eram pe cale de a pleca dar ca de obicei…
-Mai mai Sasuke ti- ai pierdut rabdarea, tu care esti cel mai calm ? spuse acea voce enervanta a senseiului. Ma scuzati ca am intarziat dar m- am sculat tarziu deoarece nu mi- a sunat ceasul sa ma trezeasca…
Mai scutestema. Mereu inventeaza dar acum asta a fost ce- a mai ridicola scuza pe care a spus- o vreodata. Kakashi era un tip in jur de treizeci de ani s- au poate mai mult. Avea parul gri cenusiu. Mereu avea o masca care ii acoperea fata si unul dintre ochii, sincer ce poate ascunde ?
Oricum nu conteaza. Ne anunta ca deobicei misiunea care e una extrem de plictisitoare. Trebuie sa mergem pana in satul zapezii sa gasim un fel de pergament, dar nu o sa mergem …singuri ? Cine o sa mai vina oare, sincer nu am nevoie de altii care sa ma incetineasca, am deja doi pe cap. Inghit in sec vrand sa il intreb pe Kakashi, Kakashi Hatake asa il cheama pe asa zisul ‘’minunat’’ sensei, dar se pare ca Naruso si Sakura mi- au luat- o inainte.
-Pai, vedeti, frumoasa intrebare. Cu voi va merge si echipa unsprezece din care fac parte Iamanaka Ino, Nara Shikamaru, Akimici Choji condusi de jouninul Sarutobi Asuma. Eu nu voi veni pentru ca am o treaba urgenta, ii cunoasteti deja deci o sa va intelegeti, spuse el zambind fals si garbind propozitia printr-un zambet fals apoi disparand intr-un fum abisal. Ce om mai e si asta, sincer ma omoara cu atitudinea lui afurisita. Ma rog, obstacolele vietii, mai ales ca acum chiar nu voi mai avea pic de liniste si cu cealalta pacoste disperata. De ce toate fetele astea sunt obsedate numai de baieti ? La altceva nu se pot gandi ? Sincer nu. Ma intorc cu spatele la Naruto si Sakura dupa care pornesc catre casa. Imi era destul de foame, nu am apucat sa iau micul dejun.
Ma apropii de Ichiraku, locul unde isi lua mereu Naruto ramen, dar simt o mana cum imi atinge umarul. Era rozalia, cu acel zambet pe care il are mereu cand se uita la mine. Se pare ca ar vrea sa luam pranzul impreuna, ma rog, o pot refuza ? Nu. Am facut asta de o mie de ori si se pare ca nici ea nu va inceta sa- mi ceara asta. Imi dau ochii pe spate asezandu- ma pe un scaun de la Ichiraku, la fel facu si rozalia. Cum obisnuiesc eu mereu sa am o privire normala, toate o numesc ‘’ privirea ispititoare’’. De ce am eu acest ghinion ? Ce n' as da sa scap de blestemul asta. Incep sa- mi savurez portia de ramen pus pe ganduri. Daca Sakura intradevar ma iubeste… eu voi putea iubi pe cineva vreodata ? Oare...
Nu, bineinteles ca nu, niste ganduri prostesti, sigur nu voi putea, unicul meu scop e sa- l omor pe el, nimic altceva. Imi platesc consumatia, la fel facand si cu a rozaliei ca sa nu fiu vreun misogin sau cum s- ar zice. Grabesc pasul indreptandu- ma catre casa si lasand- o pe Sakura in urma.
Am o viata atat de mizerabila, de mic nu am insemnat nimic pentru nimeni, eu traiesc doar pentru a-l ucide pe cel care m- a intunecat si m- a distrus, pe cel care il adoram cand eram de- o schioapa, el era exemplul meu dar acum vointa mea de a- l ucide e mai mare decat dorinta de a trai. N- o sa am liniste pana va sosi clipa in care il voi revedea. Oftez scurt cand observ ca am ajuns in fata apartamentului meu apoi intru. Inghit in sec, iar apoi fara a ezita ma arunc direct pe canapea vrand sa alung macar pentru putin gandurile reci si intunecate care- mi strabateau mintea si mi- o zdrobeau si mai tare decat era deja.
To be continued…