Vampire knight - A small intruder +18 [make by Ella, Manu's sister]

[Nywa]

Nu detin nici un personaj din manga/anime-ul Vampire Knight si nu fac profit de pe urma lor, iar cuvintele alese ce vor aparea la inceputul fiecarui capitol, nu-mi apartin mie sau vreunei carti cunoscute, ci surori mele, Manuela.

Buna tuturor, sunt Ella, sora mai mica a lui Manu. Poate va intrebati de ce postez pe userul ei si nu am un user am meu. Exista si o explicatie :D. ID-ul meu mi-a fost spart si acum folosesc ID-ul surori mele. Ca sa ne deosebiti intre noi, eu la titlu voi scrie de care dintre noi e facut ficul, iar ea nu v-a scrie. Am observat ca la Manu, se citeste mult, dar va pica mana daca lasati vreun coment. Sper la mine sa nu se intample asa, dar ma rog. Sper sa va placa si astept critici dure. Mi-am placea sa va spuneti parerea si despre cuvintele alese de la inceputul textului, dar pentru alea sa o laudati pe Manu, nu pe mine :D. Sper sa va placa ^^

Eliberarea din purgatoriu


„Pentru ingeri decazuti numai exista speranta de a zbura din nou, dar asta nu inseamna ca nu pot visa, ca zboara” – cuvinte alese

P.O.V. Ayane: "Stateam pe spate printre cadavre si priveam pierduta cerul acoperit de nori, parca fiindu-i rusine de faptele la care am fost supusa de-a lungul a celor cincisprezece ani. Numai experimentesi disecti, incat m-au distrus de tot, dar m-am razbunat eu pe ei. De aceea stau printre cadavre. Aud niste pasi si ma ridic, ochii de un albastru-nocturn, se colorara intr-un rosu-aprins. Apuc manerul katanei insangerate si o strang puternic. Simt un miros de sange acru si amar. Imi plec privirea si vad cum din palma mea dreapta in care tineam katana, curgea sange… Sange!.."
- Ayane esti aici? Aud un glas si tresar usor, picand cu tot cu scaun pe spate.
Ma ridic de pe jos si imi scutur blugi albastri, largi si toti taiati, apoi imi aranjez camasa alba ce o purtam. Imi trec mana prin saten-deschis, lung pana la omoplati, era tot impletit si avea prin el bilute colorate si pene de corb. Imi iau rucsacul cu putinele lucruri care le aveam si am pornit dupa asistenta. Din cate am inteles de la doctori, ma vor duce intr-un loc unde ma voi simti bine si acceptata. Da pe dracu, nu exista loc in care sa fiu acceptata. Ajungem la iesirea din spital si vad in fata mea un barbat de vreo treizeci si ceva de ani. Avea parul blond-nisipiu, lung pana la omoplati, prins in coada. Ochii aurii, ma priveau binevoitori dupa o pereche de ochelari de vedere. Era imbracat cu un palton negru si niste pantofi. M-am ascuns dupa asistenta, ca un copil mic si speriat, care se ascundea dupa mama lui de frica.
- Va rog sa o scuzati domnule Cross, dar Ayane e putin speriata. Numai a vazut alti oameni in afara de cei de pe etajul ei si acolo sunt doar oameni batrani, spuse asistenta Anna.
- Nu-i nimic, fiindca am mai adus pe cineva pentru a se simti mai bine, spuse acest Cross.
Am inghitit in sec si am inceput sa tremur involuntar. Pe cine aduse cu el? Daca imi v-a face rau? Nu vreau sa il ranesc! Anna se dadu in fata mea si ma imbratisa, strangandu-ma la pieptul ei si apoi imi spuse ca ma v-a vizita, cat de curand poate. Am incuviintat din cap si barbatul ma lua de dupa umeri si iesim in fata spitalului. Soarele puternic ma facu sa imi pun in cap capisonul negru al hanoracului, pentru a-mi proteja ochii, cat de cat. Aud niste pasi si un tanar de optsprezece, cu parul argintiu putin ciufulit. Ochii violeti asemenea ametisului ma priveau suspicios. Era imbracat comod, adica cu o pereche de blugi si un hanorac albastru, aratandu-i un tatuaj straniu. Casc ochii de uimire, cand am realizat ce este acel tatuaj. Acest baiat se lupta de a ramane om, pentru a nu se transforma in vampir de Level E. Vreau sa ma dau in spate, dar blondul imi spuse ca nu am de ce sa ma tem.
- Ea este vampirul, al carui puteri sunt unice? Intreba argintiul.
- Da, Zero, ea este Ayane, Ayane el este Zero Kiryu, gardian la Academia Cross, ne facu prezentarile omul.
Am aprobat timid din cap, lasandu-mi ochii in jos, rusinata si speriata de prezenta lui aici. Directorul Academiei ne spuse ca are niste treburi de discutat cu directorul spitalului si baiat sa ma duc la Academie. Vreau sa spun ceva, dar plecase deja. Imi indrept privirea spre Zero, care se multumi sa imi faca semn sa il urmez. Inghit in sec si il urmez tacuta, in timp ce admiram discret orasul cu arhitectura medievala, pe care o adoram, ca imi dadea un aer de singuranta si familaritate.
Baiatul parea foarte tacut, acest lucru nu ma deranja de fel, fiindca eram obisnuita cu tacerea, mai ales noaptea. Eu care nu dormeam de fel de cand au facut experimente pe mine, puteam sa stau linistita intr-un loc, chiar si in pat si sa par ca dorm adanc. Oameni se uitau curios la mine, facandu-ma sa il apuc pe argintiu de brat si sa ma lipesc cu totul de el. Incerca sa se smuceasca, dar il tineam prea stras, asa ca renunta sa se mai zbata. Dupa un timp, soarele s-a ascuns dupa un nor greu si cenusiu de ploaie si eu am profitat de asta, pentru a-mi da jos capisonul, expunandu-mi ochii si chipul.
Cand am ajuns la niste trepte, cerul fu despicat in doua de lumina unui fulger, apoi vazduhul fusese invadat de un tunet, de ma facu sa imi acopar urechile. Uram tunetele, fiindca ma dureau timpanele din cauza lor si imi infundau urechile. Ridic ochii spre cer si vand cum nori grei si plini de lacrimi ale Mamei Natura, se ingramadeau pe bolta celesta. Mereu mi-a placut sa privesc ploaia si acum vroiam sa o vad din nou, dar Zero m-a apucat de mana si a inceput sa ma traga dupa el, urcand treptele spre intrarea in Academia Cross. De ce era acest loc atat de special, incat sa ma faca sa ma simt in singuranta.
- Am crezut ca ati patit ceva, aud un glas de tanar si cu tente de comanta.
- Sti cum e directorul. Kaname ti-o dau tie in primire, spuse Zero si ma impinse in fata unui alt baiat.
Imi ridic ochii si raman socata. In fata mea se afla un vampir Pur-blood si daca nu ma insel era seful pe aici. Parul saten-inchis, era putin ondulat la varfuri, putin lung pe ceafa si pretonul ii intra usor in ochii de un caprui-ciocolatiu. Purta un costum alb, cu dungi negre, sacou alb si camasa neagra. La gat avea cravata rosie si prins de cravata avea o brosa din argint in forma de „x” si un patrat pe acel „x”. Satenul imi zambi prietenos, iar eu am inghitit in sec…

P.O.V. Aido: Stateam si ascultam plictisit cum Ruka, Rima si Yuki trancaneau despre moda, in timp ce asteptam sa se intoarca Kaname. Jur ca o sa adorm dintr-o clipa in alta, fiindca stateam cu capul razamat in palma, iar ochii mei albastri se uitau la cele trei fete ce chicoteau usor. Am oftat si m-am ridicat de pe fotoliu, ducandu-ma la geam, in timp ce imi traceam degetele prin parul meu galben mai inchis, putin ciufulit in spate si bretonul despartit in doua. Se pare ca la noapte v-a ploua, super ma voi uda pana la scoala. Oftez si imi plec privirea si raman uimit. Il vad pe Kaname cum venea spre dormitoare cu o fata? Ridic o spranceana aurie suspicios. Cine era fata aceea? Era tipa noua de care vorbea directorul ca o aduce la Academie pentru a fi printre cei ca ea. Era vampir sau ca idiotul de Kiryu, pe jumatate facut si era nebuna de legat…
- Aido esti bine? Ma trezi din visare glasul lui Yuki.
- S-a intors Kaname, dar nu singur, spun eu serios si suspicios.
- Zau? O aud pe Ruka si sunt impins, picand pe podea. Doamne cum e imbracata. Spui ca e vagaboanda. Vai doamne, daca are paduchi? Sau purici? Incepe fiinta aia sa se vaite.
M-am ridicat de pe jos si am plecat din camera, lasand-o pe blonda sa se vaite la prietenele ei, de paduchi si purici. Mai erau trei ore si incepeau cursurile pentru clasa mea de vampiri. Oare nou-venita v-a veni cu noi la ore? Poate o v-a pune netotul ala Togo sa se prezinte si sa spuna ceva despre ea, pentru a sti cu cine vom avea de-a face. Ajung in living si il gasesc pe seful-adjunct al dormitoarelor, Takuma Ichijiou, un tip cu parul blond – nu sunt singurul blond de pe aici, dar eu sunt mai frumos decat el – aproape lipit de cap. Ochii verzi, citeau randuri dintr-o carte. Era imbracat in uniforma clasei de noapte, care era in fiecare zi calcata si apretata. Ma mir ca nu s-a ars de la atata calcat sau ars si el si-a cumparat alte haine. De fapt nici nu ma mai mira sa aibă mai multe haine decat Ruka, Rima si Yuki la un loc. Vreau sa ma duc dupa varul meu sa il trezesc, dar atunci s-a deschis usa de la camin.
- Aido sau Ichijiou, invitati-o unul dintre voi pe Ayane inauntru, auzim vocea patrunzatoare si poruncitoare a sefului Dormitoarelor Lunii.
- Aaaa… bine. Ayane intra te rog, spuse idiotul de Takuma, zambind cu toata fata.
Satenul intra si se dadu intr-o parte dezvaluind o fata simpatica. Avea in jur de saptesprezece ani, cu parul saten-deschis, lung pana la omoplati, avand prin el tot felul de bilute si pene?! Ce dreacului? E indianca din America sau e de la spitalul de nebuni? Ochii de un albastru-nocturn, foarte frumosi, se uitau la noi parca am fi vampiri Level E si din clipa in clipa am sari pe ea sa o papam cu tot cu penele alea. Purta haine de strada, chiar de vagabond, dar rucsacul mare din piele neagra din spatele ei, o trada ca nu este vagaboanda. Aud niste tropote pe scari si langa mine aparura si restul, privind-o cu curiozitate absoluta pe satena. Aceasta se ascunse ca un copil mic si speriat dupa Kaname, lasand la vedere, doar degetele ce se aflau pe umeri presedintelui.
Vreau sa intreb cine este, dar usa se deschise atunci si pe ea intra directorul urmat de Zero. Jur ca intr-o zi am sa ii sparg mecla lu ala, daca ma mai ameninta cu pistolul. Fara macar sa clipesc, degetele fetei disparura de pe umerii lui Kuran si aparura pe umerii lui Cross. Ce dracului a fost asta? Ce viteza are! Asta sigur e un vampir Pur-blood si daca e asa, atunci cine v-a fi seful peste noi?
- Deci ati vazut-o pe Ayane, de fapt degetele ei, spuse Kaien, realizand abia atunci ca era in spatele lui.
- Poate ne explicati cine este aceasta vagaboanda, domnule director, o aud pe Ruka acid si sarcastic, iar mai multi iau dat dreptate.
- Cred ca ati auzit de proiectul „Inamicul perfect”, care l-au inceput oameni si l-au continuat vampiri…
- Da si tatal lui Shiki cu inca cativa vampiri au distrus toti cobaii de la acel proiect. Stim destul de bine despre el, imi aud varului meu cum vorbi.
- Nu chiar toti, spuse Cross si toti am inghetati de uimire si socare absoluta, iar directorul se multumi sa zambeasca. Ayane este primul si ultimul cobai si singurul „Inamic perfect” in viata. As putea sa va spun multe despre acest proiect, dar aceasta v-a lectia de azi la ore, dar pana una-alta, Ayane nu poate intra in camere sau in locuri locuite de oameni sau vampiri, fara sa fie invitata. Spuneti pur si simplu „intra”, fiindca ea va v-a cere voie daca poate sa intre. Nu o suparati si numai o priviti asa ca o speriati. Ayane, hai sa iti arat camera, spuse deodata directorul pe un ton de copil.
Cei doi au pornit spre scara si noi am facut un culoar, privind-o atent. Cand trecu prin dreptul meu, nu i-am simtit defel inima sa ii bata sau sa ii aud pasi sau respiratia. Se parea nu eram singurul care era surd de urechi. Chiar era adevarat ca fetita aceea era un „Inamic perfect”? Dupa ce disparu din aria vizuala, un coleg de al nostru pufni si spuse ca este o pacaleala si aia se teme si de umbra proprie si ca nu ar putea sa raneasca o musca, dar mai sa atace un vampir sau un om. Aproape toti au inceput sa rada, in afara de mine, de blondul de Takuma, Kuran si Kiryu, paream prea suspiciosi in legatura cu ea. Dupa ce aceasta incordare trecu, urma proba de foc: intalnirea cu fanele muritoare. Acum numai era nevoie de gardian, fiindca anul trecut le-am aparat de tatalui lui Shiki sa le faca mancare si acum ne stiu adevarata natura, dar asta nu le-a lasat sa nu ne considere idoli.
Cand am iesit a inceput ploaia, deci a trebuit sa alergam pana la scoala, ca sa nu ne facem farfaluta. Cand am ajuns la adapost, ne-am indreptat spre sala de clasa. Cand sa urc scara, am simtit o prezenta straina in spatele meu. M-am intors si am ramas uimit, sa o vad pe Ayane, cum statea in pragul usi, privindu-ma rugator sa o invit in scoala. Cobor o treapta sa vad ce se intampla daca nu e invitata intr-o locuinta. Parca citindu-mi gandurile, ridica o mana si o intinse in fata. Cand mana trecu de pragul usi, am ramas socat si scarbit. Din piele incepu sa iasa mici particule de epidera si cativa stropi de sange isi facura aparitia in rani. Mirosul sangelui ei era acru si amar, incat ma indeparta de ea.
- Te invit inantru! Strig la ea, deodata, apoi imi astup cu ambele maini gura.
- Ai facut o mare greseala, aud vocea ei catifelata, fina si cu tente exotice, plutind pana la mine.
Aud niste pasi si imi torc capul. Era doar Akatsuki, care veni dupa mine, pentru a ma duce la ore. Ma intreba ce dracului fac si cand vreau sa ii spun ce am descoperit, am privit spre intrarea in scoala, sa constat ca tanara disparuse. Ii spun nimic si ma duc cu el la orele plictisitoare…

O scoica de aur e inima ta
Iar perla iubirii se afla in ea
Cand scoica se sparge de stancile reci
Perla iubirii ramane pe veci!