01-08-2009, 12:57 AM
Oficial va iubesc >:D<. Va multumesc enorm de mult pentru ceea ce ati scris si ma simt foarte bine ca va place ceea ce am scris. Aprecierile voastre m-au facut sa lucrez la capitolul 11 si sa reusesc sa il termin pana acum. So....va multumesc enorm si sper sa va placa si capitolul acesta care sper sa ajunga la asteptarile voastre. :*:*:*
CAP 11:
In acel moment am simtit cum tot sangele mi se urca la cap, iar inima imi batea ca si cand ar fi vrut sa imi sparga pieptul. Picioarele incepusera sa imi tremure si privirea imi era atintita spre acel plic nenorocit, care imi ruinase intreaga mea viata. O lacrima cristalina mi s-a prelins pe obrajii infierbantati si dupa ea alta si alta, pana cand ochii mi-au fost acaparti de siroaiele de lacrimi sarate.Toate amintirile, toate trairile , toate momentele fericite din viata mea erau acum de prisos. Durerea imi apasa inima din ce in ce mai tare, facandu-ma sa vreau sa mor, sa nu mai exist pe acesta pamant astfel incat sa pot uita de tot si de toate.
Am auzit niste pasi tarsiti pe scarile podului si cand mi-am ridicat privirea, tot ce am putut vedea printre siroaiele de lacrimi era …chipul lui angelic.
Ma privea inspaimantat, ingrijorat de starea in care eram si incerca din rasputeri sa-mi scoata cateva cuvinte ,care sa il faca sa isi dea seama de ce eram trista.
- Tigruto, ce ai patit? De ce plangi? Spune, spune ceva ma sperii!
Nu puteam sa scot nici un sunet. Am incercat din rasputeri sa schitez cateva litere , insa gura imi era parca pecetluita si nu vroia sa se deschida, buzele-mi erau inclestate si nu imi dadeau ascultare. I-am inmanat plicul , neputand sa ii explic in alt mod ,motivul pentru care eram in acea stare. A citit si el si apoi m-a privit indelung, prêt de cateva secunde.Ochii lui blanzi, ma priveau indurerati, vrand parca sa zmulga toata durerea ce imi acoperea sufletul ca o mantie nemarginita..Fara sa imi mai spuna ceva, s-a apropiat rapid de corpul meu , incolacindu-si bratele puternice in jurul taliei mele.Ma atragea din ce in ce mai aproape de el pana cand trupurile ni s-au unit intr-o imbratisare calduroasa, care ma facea sa ajung in al noualea cer.
- Tigruto…imi pare rau, nu am stiut ca ai fost adoptata. Opreste-ti lacrimile…nu vreau sa te mai vad in starea asta. Imi placea mai mult cand ma jigneai si imi afisai acel zambet ironic. Te rog revinoti da-mi o palma ca sa te simti mai bine, fami ce vrei numai …numai plange.
L-am privit confuza. Nu ii staea in character sa imi vorbeasca asa de dulce si de duios. Ochii ii erau de acesta data blanzi si emanau numai caldura si liniste.
- Sasuke…iti dai seama ca am trait numai in minciuna pana la varsta asta? Iti dai seama cat tot ce mi-au spus parintii mei pana acum au fost de prisos? Mi-au ascuns adevarul atata timp, facandu-ma sac red ca am existat din totdeanua aici, in casa cu voi.
- Sakura… dar tu vei fii mereu sora noastra, nu poate o amintire sa strice ce s-a cladit in toti anii astia. Trezeste-te la realitate…parintii te iubesc chiar daca esti adoptata si te-au considerat mereu egala noua.
- Nu…nu vreau sa mai aud. Inceteaza! Mi-au spus numai minciuni si asta nu voi ierta niciodata! Strig eu revoltata, lovindu-l continuu pe brunet cu pumnii , incercand sa-mi eliberez toata furia care mi se adunase in suflet. El insa…nu zicea nimic, lasandu-ma sa il lovesc, crezand ca asa ma voi linisti.Am inceput din nou sa plang, dand frau liber sentimentelor de tristete care ma invadau. Vazand acestea brunetul m-a luat in brate si m-a dus departe de acel loc, in ciuda rugamintilor mele de a ma lasa in pace.
M-am zbatut in bratele lui tot drumul pana la camera mea, insa forta lui era prea mare ca sa se compare cu a mea. M-a lasat usor pe pat, incercand sa ma faca sa ma linistesc, soptindu-mi ca totul va fii bine si el va fii mereu langa mine la bine si la greu. Cuvintele lui ma miscau profound. Deodata devenit asa de sentimental si grijuliu.. Oare de ce? De ce pana acum nu s-a purtat atat de frumos cu mine, de ce nu a fost mereu la fel ca atent ca acum . Oare maine va mai fii la fel ? Cu astefel de intrebari circulandu-mi prin minte am adormit in acea seara, in care ma sinteam extraordinar in bratele brunetului. A stat intreaga noapte langa mine, fiindu-mi aproape in acele momente grele prin care treceam, neincetand vreo clipa de a ma tine in bratele lui puternice si calde.
Ma simteam oarecum vinovata pentru ca il lasam sa fie atat de apropiat de mine, insa cu siguranta aveam atat de multa nevoie de el…
Sper sa va placa ...si l-am postat acum pentru ca o sa fiu plecata pentru ceva timp ...asa ca nu stiu cat de curand o sa apara si nextu' ...eu sper sa fie rapid. Enjoy friends! :*:*:*
CAP 11:
In acel moment am simtit cum tot sangele mi se urca la cap, iar inima imi batea ca si cand ar fi vrut sa imi sparga pieptul. Picioarele incepusera sa imi tremure si privirea imi era atintita spre acel plic nenorocit, care imi ruinase intreaga mea viata. O lacrima cristalina mi s-a prelins pe obrajii infierbantati si dupa ea alta si alta, pana cand ochii mi-au fost acaparti de siroaiele de lacrimi sarate.Toate amintirile, toate trairile , toate momentele fericite din viata mea erau acum de prisos. Durerea imi apasa inima din ce in ce mai tare, facandu-ma sa vreau sa mor, sa nu mai exist pe acesta pamant astfel incat sa pot uita de tot si de toate.
Am auzit niste pasi tarsiti pe scarile podului si cand mi-am ridicat privirea, tot ce am putut vedea printre siroaiele de lacrimi era …chipul lui angelic.
Ma privea inspaimantat, ingrijorat de starea in care eram si incerca din rasputeri sa-mi scoata cateva cuvinte ,care sa il faca sa isi dea seama de ce eram trista.
- Tigruto, ce ai patit? De ce plangi? Spune, spune ceva ma sperii!
Nu puteam sa scot nici un sunet. Am incercat din rasputeri sa schitez cateva litere , insa gura imi era parca pecetluita si nu vroia sa se deschida, buzele-mi erau inclestate si nu imi dadeau ascultare. I-am inmanat plicul , neputand sa ii explic in alt mod ,motivul pentru care eram in acea stare. A citit si el si apoi m-a privit indelung, prêt de cateva secunde.Ochii lui blanzi, ma priveau indurerati, vrand parca sa zmulga toata durerea ce imi acoperea sufletul ca o mantie nemarginita..Fara sa imi mai spuna ceva, s-a apropiat rapid de corpul meu , incolacindu-si bratele puternice in jurul taliei mele.Ma atragea din ce in ce mai aproape de el pana cand trupurile ni s-au unit intr-o imbratisare calduroasa, care ma facea sa ajung in al noualea cer.
- Tigruto…imi pare rau, nu am stiut ca ai fost adoptata. Opreste-ti lacrimile…nu vreau sa te mai vad in starea asta. Imi placea mai mult cand ma jigneai si imi afisai acel zambet ironic. Te rog revinoti da-mi o palma ca sa te simti mai bine, fami ce vrei numai …numai plange.
L-am privit confuza. Nu ii staea in character sa imi vorbeasca asa de dulce si de duios. Ochii ii erau de acesta data blanzi si emanau numai caldura si liniste.
- Sasuke…iti dai seama ca am trait numai in minciuna pana la varsta asta? Iti dai seama cat tot ce mi-au spus parintii mei pana acum au fost de prisos? Mi-au ascuns adevarul atata timp, facandu-ma sac red ca am existat din totdeanua aici, in casa cu voi.
- Sakura… dar tu vei fii mereu sora noastra, nu poate o amintire sa strice ce s-a cladit in toti anii astia. Trezeste-te la realitate…parintii te iubesc chiar daca esti adoptata si te-au considerat mereu egala noua.
- Nu…nu vreau sa mai aud. Inceteaza! Mi-au spus numai minciuni si asta nu voi ierta niciodata! Strig eu revoltata, lovindu-l continuu pe brunet cu pumnii , incercand sa-mi eliberez toata furia care mi se adunase in suflet. El insa…nu zicea nimic, lasandu-ma sa il lovesc, crezand ca asa ma voi linisti.Am inceput din nou sa plang, dand frau liber sentimentelor de tristete care ma invadau. Vazand acestea brunetul m-a luat in brate si m-a dus departe de acel loc, in ciuda rugamintilor mele de a ma lasa in pace.
M-am zbatut in bratele lui tot drumul pana la camera mea, insa forta lui era prea mare ca sa se compare cu a mea. M-a lasat usor pe pat, incercand sa ma faca sa ma linistesc, soptindu-mi ca totul va fii bine si el va fii mereu langa mine la bine si la greu. Cuvintele lui ma miscau profound. Deodata devenit asa de sentimental si grijuliu.. Oare de ce? De ce pana acum nu s-a purtat atat de frumos cu mine, de ce nu a fost mereu la fel ca atent ca acum . Oare maine va mai fii la fel ? Cu astefel de intrebari circulandu-mi prin minte am adormit in acea seara, in care ma sinteam extraordinar in bratele brunetului. A stat intreaga noapte langa mine, fiindu-mi aproape in acele momente grele prin care treceam, neincetand vreo clipa de a ma tine in bratele lui puternice si calde.
Ma simteam oarecum vinovata pentru ca il lasam sa fie atat de apropiat de mine, insa cu siguranta aveam atat de multa nevoie de el…
Sper sa va placa ...si l-am postat acum pentru ca o sa fiu plecata pentru ceva timp ...asa ca nu stiu cat de curand o sa apara si nextu' ...eu sper sa fie rapid. Enjoy friends! :*:*:*