22-09-2011, 03:21 PM
thx de parere fetelor >:D<
pai, next-ul, I know is short and it sucks, but enjoy it :))
promit ca urmatorul e mai lung si mai reusit.... promiiit
Lacrimile-mi sunt la fel de reci ca intodeauna, lipsite de orice sentiment, chiar si de durere. Sunt goala, sunt atat de goala pe dinauntru incat uneori ma intreb daca am fost vreodata ceva mai mult decat o marioneta fara suflet. Doar un obiect atarnat pe vreun raft pentru a creea amuzamantul copiilor. Dar nici macar atat, eu sunt doar atarnata de o viata dezgustatoare, agresata mereu de soarta.
Imi privesc reflexia in oglinda cu un interes neobsnuit mie, acelas chip alb pare sa ascunda si ultimul strop de viata din mine. Parul negru pare sa ma aduca de pe alte meleaguri, lipsite de adevarata intensitate a culorilor.
Oftez fara vlaga, aproape indescifrabil si imi scot din dulap un tricou lejer si destul de lung de un bleo marin inchis asortat la aceleasi bratari albastre si blugi negri.
Imi pun pe umar geanta alba de scoala si ies din camera coborand scarile pana la bucatarie in viteza, nerabdatoare sa ies odata din casa asta.
Cand dau sa cobor si ultima scara dau nas in nas cu ea, sora mea mai mare. Parul rosu si drept ii atarna desfacut pe umeri, poarta o rochie de vara verde in timp ce vesnici ochelari ii acopera un machiaj perfect facut.
- Uite-te pe unde mergi pitico. Mi se adreseaza Karin cu o oarecare superioritate totusi retinuta dupa care trece pe langa mine lasand o urma de parfum excesiv in spatele ei.
Stramb din nas deranjata de parfumul mult prea dulce pentru gustul meu si imi dau ochii peste cap plictisita.
Macar daca ar stii…
Intru in bucatarie unde o gasesc pe mama mea, ma priveste de sus pana jos cu ochii critici si deja stiu ce urmeaza.
- Ce-i cu tinuta asta baietoasa, de ce nu poti si tu sa…?
Trantesc usa inainte sa aud si restul frazei, “de ce nu poti sa fi ca sora ta?†am auzit replica asta de sute de ori si inca ma raneste atat de mult. De ce nu ma lasa pur si simplu sa fiu eu? Daca ar incerca macar sa ma inteleaga…
Dar nu, in ochii lor exista doar ea, “fica perfectaâ€. Simt ca o sa incep din nou sa plang si-mi strang ochii respirand de cateva ori adanc pentru a-mi reveni si spre fericirea mea are efect.
Urc scarile pana la etajul trei la fel de plictisita ca intodeauna si intru in clasa aruncandu-mi geanta pe banca printr-un gest atat de specific mie.
Ma las sa cad pe scaun si imi inchid ochii pentru cateva secunde incercand sa ma relaxez.
- Hinaaa!
Ii aud vocea Sakurei bruscandu-mi neuroni fara mila. Sare direct pe scaunul de langa mine si vrea sa ma stranga in brate de buna diminiata, un obicei atat de prost dupa mine si atat de dragalas pentru ceilalti. O las sa ma zgataie putin prefacandu-ma adormita.
-Hinaaa, spune-mi te rog ca sora’ta nu a smuls si ultimul fir de viata din tine!
Imi spune cu o voce de copil plangacios si atunci ma hotarasc sa o bag in sfarsit in seama. O ciufulesc putin stiind cat de mult detesta asta si imediat dupa incep sa-i analizez tinuta. Poarta o rochita neagra pana deasupra genunchilor cu ceva funde albe, in cap avand agatata o funda asemanatoare. Intodeauna a fost interesata peste masura de cum arata, dar desi e un defect pe care il are in comun cu scumpa de Karin, la ea nu pare sa ma deranjeze prea mult acest aspect.
Orele par sa treaca destul de repede astazi, fiecare minut fiind umplut de vocea mult prea plina de entuziasm a prietenei mele. Se pare ca iarasi si-a intalnit “baiatul visurilor eiâ€. Odata i-am propus sa-si faca o lista cu toti baieti de care s-a indragostit nebuneste, dar mi-a trebuit mult prea mult timp sa o conving ca a fost doar o gluma ca sa mai incerc sa-mi vars “amuzamentul†meu pe ea.
Merg spre casa fara nici un chef, stiind ca ma asteapta aceiasi atmosfera atat de deplorabila.
Ajungand in camera mea ma arunc pe pat fara nici un pic de mila pentru trupul meu. Privesc spre tavanul galben si ajung sa-mi simt pleoapele extrem de grele. Imi inchid ochii usor, ferindu-i de lumina din camera, hotarandu-ma sa ma odihnesc pentru restul zilei.
Tresar si ma ridic mecanic in sezut atunci cand aud usa de la camera deschizandu-se brusc, aproape trantita. O privesc pe Karin cum se uita prin camera mea cu dezgust oftand regulat la cateva secunde. Nu ma obosesc sa o intreb ce ii mai trebuie de data asta. Stiu ca o sa aflu chiar si daca nu vreau.
- Vezi ca maine seara trebuie sa mergem la o petrecere cu colegii de lucru a tatei, incearca doar sa nu ma faci prea tare de ras. Crede-ma, o rochie mai colorata nu o sa te intepe sau ceva…
Doar atat imi spune si iasa din camera, de ce m-as stradui macar sa arat bine pentru asa ceva? Ca sa nu o fac pe ea de ras? Iata un motiv care nu ma entuziasmeaza absolut de loc.
Si oare de ce inca incerca sa-mi bage pe gat acest stil atat de dezgustator al ei, cu cinci culori diferite pe ea?
Ca intodeauna, intrebari care nu-si au rostul. Ma intind la loc pe spate lasandu-mi trupul sa se odihneasca pentru un timp mai indelungat.
Hmmm, o petrecere, un singur lucru ar putea sa o faca mai interesanta…
sorry si de greseli :P
pai, next-ul, I know is short and it sucks, but enjoy it :))
promit ca urmatorul e mai lung si mai reusit.... promiiit
Capitolul 1
~Hinata~
~Hinata~
Lacrimile-mi sunt la fel de reci ca intodeauna, lipsite de orice sentiment, chiar si de durere. Sunt goala, sunt atat de goala pe dinauntru incat uneori ma intreb daca am fost vreodata ceva mai mult decat o marioneta fara suflet. Doar un obiect atarnat pe vreun raft pentru a creea amuzamantul copiilor. Dar nici macar atat, eu sunt doar atarnata de o viata dezgustatoare, agresata mereu de soarta.
Imi privesc reflexia in oglinda cu un interes neobsnuit mie, acelas chip alb pare sa ascunda si ultimul strop de viata din mine. Parul negru pare sa ma aduca de pe alte meleaguri, lipsite de adevarata intensitate a culorilor.
Oftez fara vlaga, aproape indescifrabil si imi scot din dulap un tricou lejer si destul de lung de un bleo marin inchis asortat la aceleasi bratari albastre si blugi negri.
Imi pun pe umar geanta alba de scoala si ies din camera coborand scarile pana la bucatarie in viteza, nerabdatoare sa ies odata din casa asta.
Cand dau sa cobor si ultima scara dau nas in nas cu ea, sora mea mai mare. Parul rosu si drept ii atarna desfacut pe umeri, poarta o rochie de vara verde in timp ce vesnici ochelari ii acopera un machiaj perfect facut.
- Uite-te pe unde mergi pitico. Mi se adreseaza Karin cu o oarecare superioritate totusi retinuta dupa care trece pe langa mine lasand o urma de parfum excesiv in spatele ei.
Stramb din nas deranjata de parfumul mult prea dulce pentru gustul meu si imi dau ochii peste cap plictisita.
Macar daca ar stii…
Intru in bucatarie unde o gasesc pe mama mea, ma priveste de sus pana jos cu ochii critici si deja stiu ce urmeaza.
- Ce-i cu tinuta asta baietoasa, de ce nu poti si tu sa…?
Trantesc usa inainte sa aud si restul frazei, “de ce nu poti sa fi ca sora ta?†am auzit replica asta de sute de ori si inca ma raneste atat de mult. De ce nu ma lasa pur si simplu sa fiu eu? Daca ar incerca macar sa ma inteleaga…
Dar nu, in ochii lor exista doar ea, “fica perfectaâ€. Simt ca o sa incep din nou sa plang si-mi strang ochii respirand de cateva ori adanc pentru a-mi reveni si spre fericirea mea are efect.
Urc scarile pana la etajul trei la fel de plictisita ca intodeauna si intru in clasa aruncandu-mi geanta pe banca printr-un gest atat de specific mie.
Ma las sa cad pe scaun si imi inchid ochii pentru cateva secunde incercand sa ma relaxez.
- Hinaaa!
Ii aud vocea Sakurei bruscandu-mi neuroni fara mila. Sare direct pe scaunul de langa mine si vrea sa ma stranga in brate de buna diminiata, un obicei atat de prost dupa mine si atat de dragalas pentru ceilalti. O las sa ma zgataie putin prefacandu-ma adormita.
-Hinaaa, spune-mi te rog ca sora’ta nu a smuls si ultimul fir de viata din tine!
Imi spune cu o voce de copil plangacios si atunci ma hotarasc sa o bag in sfarsit in seama. O ciufulesc putin stiind cat de mult detesta asta si imediat dupa incep sa-i analizez tinuta. Poarta o rochita neagra pana deasupra genunchilor cu ceva funde albe, in cap avand agatata o funda asemanatoare. Intodeauna a fost interesata peste masura de cum arata, dar desi e un defect pe care il are in comun cu scumpa de Karin, la ea nu pare sa ma deranjeze prea mult acest aspect.
Orele par sa treaca destul de repede astazi, fiecare minut fiind umplut de vocea mult prea plina de entuziasm a prietenei mele. Se pare ca iarasi si-a intalnit “baiatul visurilor eiâ€. Odata i-am propus sa-si faca o lista cu toti baieti de care s-a indragostit nebuneste, dar mi-a trebuit mult prea mult timp sa o conving ca a fost doar o gluma ca sa mai incerc sa-mi vars “amuzamentul†meu pe ea.
Merg spre casa fara nici un chef, stiind ca ma asteapta aceiasi atmosfera atat de deplorabila.
Ajungand in camera mea ma arunc pe pat fara nici un pic de mila pentru trupul meu. Privesc spre tavanul galben si ajung sa-mi simt pleoapele extrem de grele. Imi inchid ochii usor, ferindu-i de lumina din camera, hotarandu-ma sa ma odihnesc pentru restul zilei.
Tresar si ma ridic mecanic in sezut atunci cand aud usa de la camera deschizandu-se brusc, aproape trantita. O privesc pe Karin cum se uita prin camera mea cu dezgust oftand regulat la cateva secunde. Nu ma obosesc sa o intreb ce ii mai trebuie de data asta. Stiu ca o sa aflu chiar si daca nu vreau.
- Vezi ca maine seara trebuie sa mergem la o petrecere cu colegii de lucru a tatei, incearca doar sa nu ma faci prea tare de ras. Crede-ma, o rochie mai colorata nu o sa te intepe sau ceva…
Doar atat imi spune si iasa din camera, de ce m-as stradui macar sa arat bine pentru asa ceva? Ca sa nu o fac pe ea de ras? Iata un motiv care nu ma entuziasmeaza absolut de loc.
Si oare de ce inca incerca sa-mi bage pe gat acest stil atat de dezgustator al ei, cu cinci culori diferite pe ea?
Ca intodeauna, intrebari care nu-si au rostul. Ma intind la loc pe spate lasandu-mi trupul sa se odihneasca pentru un timp mai indelungat.
Hmmm, o petrecere, un singur lucru ar putea sa o faca mai interesanta…
sorry si de greseli :P
