21-02-2011, 05:43 PM
buna. am venit cu urmatorul capitol:D. stiu ca a durat cam mult, dar sper sa va placa. astept comentarii;;)
CAPITOLUL 10
Am clipit si mi-am desclestat incet mana de pe balustrada. Gafaiam si eram speriata pentru a nu stiu cata oara in saptamana asta. Ce mai excursie! Am facut un pas mic inainte si mi-am indreptat privirea spre usa. Bataile nu se mai auzeau, dar glasul lui inca imi spunea numele. Fiecare pas pe care il faceam mi se parea un efort supraomenesc, dar imi spuneam ca trebuie sa continui sa merg ca si cum de asta ar depinde viata mea. Am inchis usile de la balcon si le-am incuiat, de frica sa nu intre in camera mea atacatorul. Sau cum a zis el, Jack.
Ignoram complet vocea care inca inca imi spunea numele si mai batea din cand in cand la usa, si m-am indreptat spre baie. Mi-am ridicat privirea spre oglinda si priveam catre o fata pe care nu o recunosteam. Avea parul saten ondulat, dar zburlit, iar ochii mari, erau inlacrimati, pe obrajii rozalii find vizibile inca urmele de lacrimi. Mi-am clatit fata cu apa rece, incercand sa-mi stapanesc tremurul mainilor.
“A doua cale este moarteaâ€. Cuvintele astea imi rasunau in minte din nou si din nou. De ce? De ce trebuia sa fie asa? Nu voiam sa stiu absolut nimic despre ciudatii astia si cu atat mai putin sa-mi explice Brandon de ei. Nu voiam sa stiu care e rolul meu in povestea asta. Tot ce voiam era sa ma bag in pat si sa ma trezesc in camera mea de acasa. Nu voiam sa stiu de existenta inaripatilor si voiam sa fiu doar o adolescenta normala, cu sau fara un prieten, care se distreaza foarte bine cu prietenii ei normali.
Dar bineinteles ca nu era asa. Cand se intampla asa cum imi doream eu? Voiam sau nu, trebuia sa aflu cine erau oamenii astia (daca se pot numi oameni), ce vor de la mine si care e rolul meu aici. De asta depindea viata mea.
Am inchis usa de la baie, apoi am mers incet catre cea de la intrare. Am descuiat-o si l-am gasit pe Brandon stand in prag, uitandu-se fix la mine cu ochii mari.
- De ce a durat atat sa deschizi? Si nu spune ca nu m-ai auzit, pentru ca am batut suficient de tare, spuse el pe un ton de parca mi-ar face morala. A intrat in camera si a privit imprejur, apoi s-a intors spre mine.
- Eram la baie. Nu te-am auzit, pentru ca avam usa inchisa si curgea apa. De ce bateai asa puternic? l-am intrebat pe cel mai rece ton pe cale l-am putut folosi in conditiile in care eram.
- Te-am auzit tipand. Am crezut ca ai patit ceva si m-am alarmat cand am vazut ca nu raspundeai nici la telefon si nici cand te strigam. N-am reusit sa dau de nimeni sa ma ajute sa deschid usa asa ca am continuat sa te strig.
Tipasem? Nu mi-am dat seama. Mi-am scos telefonul din buzunar. Adevarat,aveam vreo 10 apeluri de la el, asa ca am inchis clapita, fara sa-mi pese de nimic. Brandon se apropie de mine si ma lua in brate, soptindu-mi:
- Imi pare rau. Nu trebuia sa-ti vorbesc pe tonul asta, doar ca m-ai ingrijorat mult. Ma privi in ochi si continua. Spune-mi ce ai patit. Vreau sa te ajut.
Sa ma ajute? Mai degraba sa explice. Simteam cum imi dadeau lacrimile asa ca l-am impins. Trebuia sa-i spun ca stiu, sa-i spun de Jack si sa-l pun sa-mi explice tot ce se intampla. Aveam nevoie sa stiu totul si apoi sa renunt la el, ca sa-l protejez. Ceea ce imi spusese Jack, despre competitia dintre ei, ma facea sa ma tem pentru viata lui Brandon. Stiam ca in orice moment pot fi ucisa, asa ca era mai bine ca Brandon sa stea departe de mine,sa-l protejez,pentru ca tin prea mult la el.
M-am intors cu spatele la Brandon si priveam prin usile de la balcon. Am tras draperiile, apoi l-am privit in ochi.
-Stiu. Am aflat cine esti, i-am spus incet. Ma privi fix, cu gura usor intredeschisa. O urma de panica si de ingrijorare i se strecura pe chipul incredibil de frumos, dar a fost imediat inlocuita cu inocenta si neintelegere.
- La ce te referi? Ma cunosti doar. Sunt Brandon, 16 ani, prietenul tau care te iubeste enorm. Se apropie de mine ingrijorat, de parca mi-as fi pierdut mintile. Se opri imediat ce i-am facut semn sa nu vina spre mine.
- Ma refer la cine esti tu cu adevarat. Ma refer la faptul ca nu esti normal si ca m-ai mintit in legatura cu asta. Tu nu esti un om, nu-i asa? Esti...nu stiu ce esti, dar sunt sigura ca nu esti ce ar trebui sa fii. Esti..ceva cu...aripi. O creatura inaipata, care se da drept om.
Ma privi fara sa spuna nimic, de parca ar fi fost o statuie, desi ii puteam vedea pieptul urcand si coborand tot mai repede de la bataile accelerate ale inimii lui. Facu un pas spre mine, dar se opri, studiindu-ma. Isi lasa privirea in jos, stiind ca nu putea nega adevarul pe care il spuneam. Era speriat, la fel ca mine, dar cand isi ridica privirea spre mine, parea calm si stapan pe situatie.
- Cum ai aflat? ma intreba cu o voce joasa, dar in care puteam simti frica.
- Jocul. Stiam ca Seth ne-ar fi cautat mai intai la mine in camera, asa ca
m-am hotarat sa ma ascund in a ta. Eram in dulap cand ai intrat tu si am deschis putin usa, crezand ca era Seth. Apoi te-am vazut dandu-ti jos camasa si tricoul, le-ai scuturat si au cazut pene din ele, apoi te-ai plans de un fel de ser.. si apoi te-ai incordat si ti-au iesit acele..aripi, am spus inecandu-ma putin la ultima parte.
El nu spuse nimic si nici eu, de frica sa aflu tot adevarul. Nu faceam decat sa stam in picioare si sa ne uitam unul la altul, studiindu-ne. Ochii lui erau duri si inspaimantati, iar acea stralucire jucausa nu mai era. Parul statea ca de obicei in toate directiile, doar ca inca era putin ud. Tricoul alb ii scotea in evidenta corpul si simteam cum sunt atrasa tot mai mult de el. Era incredibil de frumos, aproape anormal.
Mi-am dat seama ca, fara sa stiu cand s-a intamplat, m-am indragostit de el si tot ce voiam era sa fiu cu el. Nu voiam sa-mi pese cine era cu adevarat si stiu ca poate nici n-ar trebui sa stiu. Dar, cu toate astea, stiam. Si nu puteam schimba lucrurile.
- Deci, acum stii, spuse in cele din urma, dupa o lunga tacere. Ma privi intristat si continua: Cred ca ai o grmada de intrebari pentru mine si sunt dispus sa-ti raspund la toate. Uite, Kate, orice ce se va intampla, orice ai sa crezi sau vei face, iti voi respecta decizia. Dar vreau sa retii un lucru: te iubesc, indiferent de situatie.
Inima mea batea cu putere si voiam sa-i strig ca si eu il iubesc. Simteam cum mi se aduna lacrimile, asa ca am schimbat subiectul.
- A fost aici un tip, unul ca tine, am spus dupa o lunga pauza. Il cheama Jack. I-am studiat fata si am vazut cum se incordeaza si se albeste. Cred ca atunci m-ai auzit tipand, pentru ca a aparut brusc langa mine si m-am speriat.
- Ti-a facut ceva? Ti-a spus ceva?
- Nu mi-a facut nimic. Doar ca mi-a spus sa te intreb pe tine ce naiba se intampla. Vreau sa-mi explici totul. Am facut o pauza, timp in care el nu zise nimic. Brandon, am rostit bland, vreau sa stiu, daca in seara in care am fost atacata, seara in care te-ai intors, tu erai cel care m-a salvat. Chiar daca eram pe jumatate inconstienta, sunt sigura ca acei 2 baieti prezenti in parcul acela aveau aripi. Facu ochii mari si ,rasufland greoi, dadu din cap.
- Da. Eu eram acela. Kate, imi pare rau. Ar fi trebuit sa-ti spun, dar eram speriat de ceea ce ai crede sau ai face. Eram speriat ca ma vei indeparta de mine, ca nu vei mai vrea sa ma vezi. Uite, o sa fac orice imi ceri, o sa-ti raspund la orice intrebare, numai sa nu ma urasti.
Nu am mai putut rezista si am eliminat din 3 pasi distanta dintre noi. Mi-am infasurat mainile in jurul gatului sau si l-am imbratisat strans. Simteam cum ezita, miscandu-se incet, apoi i-am simtit mainile pe spate, tinandu-ma si el strans la pieptul lui. Fata sa era ascunsa in parul meu zburlit, iar respiratia lui imi gadila gatul. El mirosea a sampon si sapun, dar mai era ceva, un parfum poate? Mirosea extrem de bine, dar m-am gandit ca, din moment ce a zis ca a venit imediat ce m-a auzit tipand, numai de parfum nu a mai avut timp. Asa ca am presupus ca era un miros specific lui.
Mi-am indeprtat usor capul, uitandu-ma in ochii lui intristati si am spus:
- Orice ar fi, putem gasi o solutie impreuna. Vreau sa-mi spui absolut totul despre asta, despre rolul meu aici..totul. Am nevoie sa stiu, bine?
- Esti pur si simplu minunata, spuse el, cu o urma de zambet, si isi apasa buzele de ale mele. Caldura pe care o emana ma cuprinse cu totul, iar acum parca fierbeam, dar si din cauza emotiilor. Ma saruta cum nu a mai facut-o, usor, dar nerabdator.
S-a dus si planul meu sa-l tin departe. Nu puteam rezista sa nu fiu aproape de el. Il iubeam si stiam ca il pun intr-un pericol mai mare daca era cu mine, dar poate eram mai puternici impreuna si aveam sa gasim o solutie.
Trebuia numai sa stiu tot adevarul...
CAPITOLUL 10
Am clipit si mi-am desclestat incet mana de pe balustrada. Gafaiam si eram speriata pentru a nu stiu cata oara in saptamana asta. Ce mai excursie! Am facut un pas mic inainte si mi-am indreptat privirea spre usa. Bataile nu se mai auzeau, dar glasul lui inca imi spunea numele. Fiecare pas pe care il faceam mi se parea un efort supraomenesc, dar imi spuneam ca trebuie sa continui sa merg ca si cum de asta ar depinde viata mea. Am inchis usile de la balcon si le-am incuiat, de frica sa nu intre in camera mea atacatorul. Sau cum a zis el, Jack.
Ignoram complet vocea care inca inca imi spunea numele si mai batea din cand in cand la usa, si m-am indreptat spre baie. Mi-am ridicat privirea spre oglinda si priveam catre o fata pe care nu o recunosteam. Avea parul saten ondulat, dar zburlit, iar ochii mari, erau inlacrimati, pe obrajii rozalii find vizibile inca urmele de lacrimi. Mi-am clatit fata cu apa rece, incercand sa-mi stapanesc tremurul mainilor.
“A doua cale este moarteaâ€. Cuvintele astea imi rasunau in minte din nou si din nou. De ce? De ce trebuia sa fie asa? Nu voiam sa stiu absolut nimic despre ciudatii astia si cu atat mai putin sa-mi explice Brandon de ei. Nu voiam sa stiu care e rolul meu in povestea asta. Tot ce voiam era sa ma bag in pat si sa ma trezesc in camera mea de acasa. Nu voiam sa stiu de existenta inaripatilor si voiam sa fiu doar o adolescenta normala, cu sau fara un prieten, care se distreaza foarte bine cu prietenii ei normali.
Dar bineinteles ca nu era asa. Cand se intampla asa cum imi doream eu? Voiam sau nu, trebuia sa aflu cine erau oamenii astia (daca se pot numi oameni), ce vor de la mine si care e rolul meu aici. De asta depindea viata mea.
Am inchis usa de la baie, apoi am mers incet catre cea de la intrare. Am descuiat-o si l-am gasit pe Brandon stand in prag, uitandu-se fix la mine cu ochii mari.
- De ce a durat atat sa deschizi? Si nu spune ca nu m-ai auzit, pentru ca am batut suficient de tare, spuse el pe un ton de parca mi-ar face morala. A intrat in camera si a privit imprejur, apoi s-a intors spre mine.
- Eram la baie. Nu te-am auzit, pentru ca avam usa inchisa si curgea apa. De ce bateai asa puternic? l-am intrebat pe cel mai rece ton pe cale l-am putut folosi in conditiile in care eram.
- Te-am auzit tipand. Am crezut ca ai patit ceva si m-am alarmat cand am vazut ca nu raspundeai nici la telefon si nici cand te strigam. N-am reusit sa dau de nimeni sa ma ajute sa deschid usa asa ca am continuat sa te strig.
Tipasem? Nu mi-am dat seama. Mi-am scos telefonul din buzunar. Adevarat,aveam vreo 10 apeluri de la el, asa ca am inchis clapita, fara sa-mi pese de nimic. Brandon se apropie de mine si ma lua in brate, soptindu-mi:
- Imi pare rau. Nu trebuia sa-ti vorbesc pe tonul asta, doar ca m-ai ingrijorat mult. Ma privi in ochi si continua. Spune-mi ce ai patit. Vreau sa te ajut.
Sa ma ajute? Mai degraba sa explice. Simteam cum imi dadeau lacrimile asa ca l-am impins. Trebuia sa-i spun ca stiu, sa-i spun de Jack si sa-l pun sa-mi explice tot ce se intampla. Aveam nevoie sa stiu totul si apoi sa renunt la el, ca sa-l protejez. Ceea ce imi spusese Jack, despre competitia dintre ei, ma facea sa ma tem pentru viata lui Brandon. Stiam ca in orice moment pot fi ucisa, asa ca era mai bine ca Brandon sa stea departe de mine,sa-l protejez,pentru ca tin prea mult la el.
M-am intors cu spatele la Brandon si priveam prin usile de la balcon. Am tras draperiile, apoi l-am privit in ochi.
-Stiu. Am aflat cine esti, i-am spus incet. Ma privi fix, cu gura usor intredeschisa. O urma de panica si de ingrijorare i se strecura pe chipul incredibil de frumos, dar a fost imediat inlocuita cu inocenta si neintelegere.
- La ce te referi? Ma cunosti doar. Sunt Brandon, 16 ani, prietenul tau care te iubeste enorm. Se apropie de mine ingrijorat, de parca mi-as fi pierdut mintile. Se opri imediat ce i-am facut semn sa nu vina spre mine.
- Ma refer la cine esti tu cu adevarat. Ma refer la faptul ca nu esti normal si ca m-ai mintit in legatura cu asta. Tu nu esti un om, nu-i asa? Esti...nu stiu ce esti, dar sunt sigura ca nu esti ce ar trebui sa fii. Esti..ceva cu...aripi. O creatura inaipata, care se da drept om.
Ma privi fara sa spuna nimic, de parca ar fi fost o statuie, desi ii puteam vedea pieptul urcand si coborand tot mai repede de la bataile accelerate ale inimii lui. Facu un pas spre mine, dar se opri, studiindu-ma. Isi lasa privirea in jos, stiind ca nu putea nega adevarul pe care il spuneam. Era speriat, la fel ca mine, dar cand isi ridica privirea spre mine, parea calm si stapan pe situatie.
- Cum ai aflat? ma intreba cu o voce joasa, dar in care puteam simti frica.
- Jocul. Stiam ca Seth ne-ar fi cautat mai intai la mine in camera, asa ca
m-am hotarat sa ma ascund in a ta. Eram in dulap cand ai intrat tu si am deschis putin usa, crezand ca era Seth. Apoi te-am vazut dandu-ti jos camasa si tricoul, le-ai scuturat si au cazut pene din ele, apoi te-ai plans de un fel de ser.. si apoi te-ai incordat si ti-au iesit acele..aripi, am spus inecandu-ma putin la ultima parte.
El nu spuse nimic si nici eu, de frica sa aflu tot adevarul. Nu faceam decat sa stam in picioare si sa ne uitam unul la altul, studiindu-ne. Ochii lui erau duri si inspaimantati, iar acea stralucire jucausa nu mai era. Parul statea ca de obicei in toate directiile, doar ca inca era putin ud. Tricoul alb ii scotea in evidenta corpul si simteam cum sunt atrasa tot mai mult de el. Era incredibil de frumos, aproape anormal.
Mi-am dat seama ca, fara sa stiu cand s-a intamplat, m-am indragostit de el si tot ce voiam era sa fiu cu el. Nu voiam sa-mi pese cine era cu adevarat si stiu ca poate nici n-ar trebui sa stiu. Dar, cu toate astea, stiam. Si nu puteam schimba lucrurile.
- Deci, acum stii, spuse in cele din urma, dupa o lunga tacere. Ma privi intristat si continua: Cred ca ai o grmada de intrebari pentru mine si sunt dispus sa-ti raspund la toate. Uite, Kate, orice ce se va intampla, orice ai sa crezi sau vei face, iti voi respecta decizia. Dar vreau sa retii un lucru: te iubesc, indiferent de situatie.
Inima mea batea cu putere si voiam sa-i strig ca si eu il iubesc. Simteam cum mi se aduna lacrimile, asa ca am schimbat subiectul.
- A fost aici un tip, unul ca tine, am spus dupa o lunga pauza. Il cheama Jack. I-am studiat fata si am vazut cum se incordeaza si se albeste. Cred ca atunci m-ai auzit tipand, pentru ca a aparut brusc langa mine si m-am speriat.
- Ti-a facut ceva? Ti-a spus ceva?
- Nu mi-a facut nimic. Doar ca mi-a spus sa te intreb pe tine ce naiba se intampla. Vreau sa-mi explici totul. Am facut o pauza, timp in care el nu zise nimic. Brandon, am rostit bland, vreau sa stiu, daca in seara in care am fost atacata, seara in care te-ai intors, tu erai cel care m-a salvat. Chiar daca eram pe jumatate inconstienta, sunt sigura ca acei 2 baieti prezenti in parcul acela aveau aripi. Facu ochii mari si ,rasufland greoi, dadu din cap.
- Da. Eu eram acela. Kate, imi pare rau. Ar fi trebuit sa-ti spun, dar eram speriat de ceea ce ai crede sau ai face. Eram speriat ca ma vei indeparta de mine, ca nu vei mai vrea sa ma vezi. Uite, o sa fac orice imi ceri, o sa-ti raspund la orice intrebare, numai sa nu ma urasti.
Nu am mai putut rezista si am eliminat din 3 pasi distanta dintre noi. Mi-am infasurat mainile in jurul gatului sau si l-am imbratisat strans. Simteam cum ezita, miscandu-se incet, apoi i-am simtit mainile pe spate, tinandu-ma si el strans la pieptul lui. Fata sa era ascunsa in parul meu zburlit, iar respiratia lui imi gadila gatul. El mirosea a sampon si sapun, dar mai era ceva, un parfum poate? Mirosea extrem de bine, dar m-am gandit ca, din moment ce a zis ca a venit imediat ce m-a auzit tipand, numai de parfum nu a mai avut timp. Asa ca am presupus ca era un miros specific lui.
Mi-am indeprtat usor capul, uitandu-ma in ochii lui intristati si am spus:
- Orice ar fi, putem gasi o solutie impreuna. Vreau sa-mi spui absolut totul despre asta, despre rolul meu aici..totul. Am nevoie sa stiu, bine?
- Esti pur si simplu minunata, spuse el, cu o urma de zambet, si isi apasa buzele de ale mele. Caldura pe care o emana ma cuprinse cu totul, iar acum parca fierbeam, dar si din cauza emotiilor. Ma saruta cum nu a mai facut-o, usor, dar nerabdator.
S-a dus si planul meu sa-l tin departe. Nu puteam rezista sa nu fiu aproape de el. Il iubeam si stiam ca il pun intr-un pericol mai mare daca era cu mine, dar poate eram mai puternici impreuna si aveam sa gasim o solutie.
Trebuia numai sa stiu tot adevarul...