25-01-2011, 08:59 PM
bunaaa..stiu ca a durat cam mult pana sa postez din nou, deci scuze:D amelie, multumesc mult pentru comm:* o sa tin cont.
si am venit cu urmatorul capitol desi e un pic mai scurt. sper sa va placa;;)
CAPITOLUL 9
Simteam cum mi se face rau si ma simteam de parca lumea pe care o cunosteam nu mai era la fel. De parca totul in jurul meu era fals. Gafaiam, inima mea batand cu putere din cauza fricii si a surprinderii. Tremuram din cap pana-n picioare, fara sa ma pot opri, iar palmele mele erau foarte reci. Mi-am dus mana la frunte si am simtit-o usor umeda,semn ca eram putin transpirata.
M-am ridicat cu greu in picioare si am crapat putin usa dulapului. Am facut un pas afara si am inchis incet usa in urma mea. Mergeam in varful picioarelor spre usa, cand privirea mi-a cazut pe tricoul de pe pat. Dusul se auzea in continuare curgand, asa ca am mers incet si am intins mana spre penele ramse pe tricou. Le-am luat cu varful degetelor, de parca ar fi fost ceva periculos,dar chiar si cu o atingere atat de mica, imi puteam daseama cat de catifelate erau in mainile mele. Erau lungi, cu o forma usor arcuita, de un alb imaculat. Erau foarte frumoase, trebuie sa recunosc, dar oricat de fermecata as fi fost de ele, am revenit la realitate, am lasat jos penele si am iesit din camera.
Mergeam pe hol, cu mainile la piept si privirea in pamant. Eram zburlita si cel mai probabil mi se putea citi frica si tulburarea pe fata. Nu aveam energia necesara sa maschez acest lucru. Am dechis usa camerei mele si am vazut ca eram singura, asa ca am blocat usa si m-am dus si am deschis usile de la balcon. Aerul racoros ma izbi, involburandu-mi parul ondulat in jurul fetei. Am pasit afara, m-am sprijinit cu coatele de balustrada si mi-am ridicat privirea spre cer.
Luna era inconjurata de stele mici, luminand aleea de pietris si oferindu-i apei din fantana arteziana sclipiri de diamant. Padurea de la vreo 10 metri departare era intunecata, dar emana o fumusete misterioasa.
Bun, deci, Brandon, prietenul meu, e o..chestie cu aripi si e posibil ca el sa fi fost salvatorul meu din acea seara. Dar,asta insemna ca il cunoastea pe atacator, sau cel putin, asa parea atunci. Bravo, Kate, ce pot sa zic? Primul tau prieten si el e o ciudatenie. Si inca una mare. Am oftat si am inchis ochii. Nu puteam face fata la asta. Era mai bine sa o termin cu el, indiferent cat de mult as vrea ca lucrurile sa fie altfel. Tineam prea mult la el, dar situatia ma cam depasea. Stiam ca mai devreme sau mai tarziu, atacatorul o sa ma gaseasca si nu vreau sa-l pun si pe el in pericol. Va trebui sa ma izolez, astfel incat nici unul din prietenii mei sa nu se afle in pericol cand e cu mine. Trebuia sa-i protejez cum puteam mai bine. Eu oricum nu aveam scapare...insa trebuia sa vorbesc cu el despre asta. Sa aflu ce naiba se intampla.
- Deci, acum stii, spuse o voce joasa, cunoscuta, care ma intrerupse din meditatia mea.
Am deschis brusc ochii si am privit intr-o parte. Stand relaxat pe balustrada, ranjind la mine si privindu-ma cu ochii albastri, era atacatorul. Isi tinea aripile negre stranse la spate, purtand doar niste pantaloni negri. Era, trebuie sa recunosc, de o frumusete incredibila. Inima imi batea nebuneste in timp ce ma uitam in ochii lui, parca hipnotizata. Mi-am scuturat capul, strangand din ochi, si m-am indepartat cu un pas. Tipul sari de pe balustrada, si se apropie de mine. M-am lipit de marginea balconului, spunandu-mi ca atat a fost cu mine. Putea sa ma omoare in multe feluri, chiar acum. Incepu sa rada, apoi se indeparta cu 2 pasi, lasandu-mi spatiu.
- Nu te speria, n-am sa-ti fac rau acum, spuse el. Eu sunt Jack. Intinse mana,dar eu eram prea speriata si nu am schitat nici un gest, asa ca o retrase, strangand din buze. Si tu esti Kate. Mda, deci acum stii despre noi. Uite, eu stiu ca Brandon tine mult la tine, dar nu ti-a spus ca sa te protejeze, bine?
- Sa ma protejeze? Fata de ce? am intrebat, bucuroasa ca vocea nu-mi trada panica. Ridica din sprancene, deschise usor gura, o inchise la loc apoi rosti:
- Stai, sa inteleg ca voi nici n-ati vorbit? Dar ce-ai facut? I-ai ars cateva palme? Bravo! Asta-i fata mea..desi nici nu cred ca l-a durut.
- Nu i-am dat nici o palma. Si nu sunt fata ta! Ce vrei de la mine? De ce ma urmaresti? Nu ti-am facut nimic. De ce nu ma lasi in pace? Nu vreau sa fiu implicata in asta, am izbucnit eu. Ma privea amuzat si surpins in acelasi timp.
- Cred ca deja ti-ai dat seama ca eu te-am atacat in acea seara, zise el dupa cateva secunde de tacere. Stii de ce am facut-o? Pentru ca sunt gelos. Brandon asta a fost, este si mereu va fi mai bun decat mine in toate. Macar o data in viata vreau sa-i iau ceva la care tine mai mult decat viata si in acest caz, voiam sa te am pe tine. Sa te fac sa fii a mea si astfel Brandon sa fie distrus, sfasiat. Nu m-as supara nici daca l-as vedea mort. Ar fi o mare satisfactie pentru mine. Voi putea in sfarsit sa devin regele, dupa atatia ani de munca fara puteri speciale cum are Brandon. Vreau sa reusesc in sfarsit, chiar daca el e preferatul.
Isi ridica privirea spre mine, suparat parca ca imi marturisise aceste lucruri, si am putut vedea in ochii lui suferinta, durere si singuratate.
- Habar n-ai cum e. Nu esti decat un om, care uneori se crede buricul pamantului si bla bla. Dar, cu toate astea, se pare ca marele Brandon tine la tine mai presus decat orice. Stii, daca nu i-as fi dat eu sfatul sa incerce sa-ti atraga atentia, sa ajungeti unde sunteti acum, nici n-ati fi impreuna. Si, normal, nici nu ti-a spus adevarul despre el.
- Ce...ce adevar? am intrebat cu voce tramuranda. Ochii lui acum ma priveau cu ura, iar modul in care vorbise ma imobiliza de frica.
- Deci, tu chiar habar n-ai nimic. Rase batjocoritor, iar eu imi simteam obrajii calzi de la furie. Iti dau un sfat, scumpo, vorbeste cu el si afla in ce te-ai bagat. Intreba-l si ce stie el despre tine. Ai sa fii surprinsa, crede-ma. Acum, ca stii de noi, ai 2 variante. Nu ai cale de intoarcere si nici nu te poti preface ca nu stii de existenta noastra. Ori discuti cu Brandon si te pune la curent cu tot ce vrei sa stii si, in fine, intreaba-l pe el totul, n-am chef sa explic.
- A, nu mai spune. Ziceai ca sunt 2 cai, i-am spus cu raceala. Zambi, apoi continua:
- Si sunt. A doua cale este moartea. Ori faci ce iti va explica el, ori o sa te omor cu mana mea. Isi ridica palma si o stranse in pumn, incordand-o. Si, crede-ma, sunt in stare. Tu nu esti decat un om patetic, spuse el, strambandu-se. Doar o mica rasucire din mana si te-ai dus definitiv. Baga bine asta in capsorul tau frumos, da? Zambi, se apropie de mine si ma lua in brate. Ar fi o mare pierdere sa te omor inainte sa ma bucur de tine. Isi lipi buzele de ale mele,frecandu-le cu putere, parca insetat. Nu m-am opus desi stiu ca ar fi trebuit. Ma tinu in brate, sarutandu-ma, apoi am simtit aerul vajaind pe langa mine si un falfait de aripi in departare.
Nu ma puteam misca, privind cu ochii mari in gol, incordata, stragand cu putere balustrada, cu lacrimi fierbinti curgandu-mi pe obraji, fara sa aud bataile puternice in usa si nici vocea cunoscuta, pe care o iubeam, strigandu-mi numele...
si am venit cu urmatorul capitol desi e un pic mai scurt. sper sa va placa;;)
CAPITOLUL 9
Simteam cum mi se face rau si ma simteam de parca lumea pe care o cunosteam nu mai era la fel. De parca totul in jurul meu era fals. Gafaiam, inima mea batand cu putere din cauza fricii si a surprinderii. Tremuram din cap pana-n picioare, fara sa ma pot opri, iar palmele mele erau foarte reci. Mi-am dus mana la frunte si am simtit-o usor umeda,semn ca eram putin transpirata.
M-am ridicat cu greu in picioare si am crapat putin usa dulapului. Am facut un pas afara si am inchis incet usa in urma mea. Mergeam in varful picioarelor spre usa, cand privirea mi-a cazut pe tricoul de pe pat. Dusul se auzea in continuare curgand, asa ca am mers incet si am intins mana spre penele ramse pe tricou. Le-am luat cu varful degetelor, de parca ar fi fost ceva periculos,dar chiar si cu o atingere atat de mica, imi puteam daseama cat de catifelate erau in mainile mele. Erau lungi, cu o forma usor arcuita, de un alb imaculat. Erau foarte frumoase, trebuie sa recunosc, dar oricat de fermecata as fi fost de ele, am revenit la realitate, am lasat jos penele si am iesit din camera.
Mergeam pe hol, cu mainile la piept si privirea in pamant. Eram zburlita si cel mai probabil mi se putea citi frica si tulburarea pe fata. Nu aveam energia necesara sa maschez acest lucru. Am dechis usa camerei mele si am vazut ca eram singura, asa ca am blocat usa si m-am dus si am deschis usile de la balcon. Aerul racoros ma izbi, involburandu-mi parul ondulat in jurul fetei. Am pasit afara, m-am sprijinit cu coatele de balustrada si mi-am ridicat privirea spre cer.
Luna era inconjurata de stele mici, luminand aleea de pietris si oferindu-i apei din fantana arteziana sclipiri de diamant. Padurea de la vreo 10 metri departare era intunecata, dar emana o fumusete misterioasa.
Bun, deci, Brandon, prietenul meu, e o..chestie cu aripi si e posibil ca el sa fi fost salvatorul meu din acea seara. Dar,asta insemna ca il cunoastea pe atacator, sau cel putin, asa parea atunci. Bravo, Kate, ce pot sa zic? Primul tau prieten si el e o ciudatenie. Si inca una mare. Am oftat si am inchis ochii. Nu puteam face fata la asta. Era mai bine sa o termin cu el, indiferent cat de mult as vrea ca lucrurile sa fie altfel. Tineam prea mult la el, dar situatia ma cam depasea. Stiam ca mai devreme sau mai tarziu, atacatorul o sa ma gaseasca si nu vreau sa-l pun si pe el in pericol. Va trebui sa ma izolez, astfel incat nici unul din prietenii mei sa nu se afle in pericol cand e cu mine. Trebuia sa-i protejez cum puteam mai bine. Eu oricum nu aveam scapare...insa trebuia sa vorbesc cu el despre asta. Sa aflu ce naiba se intampla.
- Deci, acum stii, spuse o voce joasa, cunoscuta, care ma intrerupse din meditatia mea.
Am deschis brusc ochii si am privit intr-o parte. Stand relaxat pe balustrada, ranjind la mine si privindu-ma cu ochii albastri, era atacatorul. Isi tinea aripile negre stranse la spate, purtand doar niste pantaloni negri. Era, trebuie sa recunosc, de o frumusete incredibila. Inima imi batea nebuneste in timp ce ma uitam in ochii lui, parca hipnotizata. Mi-am scuturat capul, strangand din ochi, si m-am indepartat cu un pas. Tipul sari de pe balustrada, si se apropie de mine. M-am lipit de marginea balconului, spunandu-mi ca atat a fost cu mine. Putea sa ma omoare in multe feluri, chiar acum. Incepu sa rada, apoi se indeparta cu 2 pasi, lasandu-mi spatiu.
- Nu te speria, n-am sa-ti fac rau acum, spuse el. Eu sunt Jack. Intinse mana,dar eu eram prea speriata si nu am schitat nici un gest, asa ca o retrase, strangand din buze. Si tu esti Kate. Mda, deci acum stii despre noi. Uite, eu stiu ca Brandon tine mult la tine, dar nu ti-a spus ca sa te protejeze, bine?
- Sa ma protejeze? Fata de ce? am intrebat, bucuroasa ca vocea nu-mi trada panica. Ridica din sprancene, deschise usor gura, o inchise la loc apoi rosti:
- Stai, sa inteleg ca voi nici n-ati vorbit? Dar ce-ai facut? I-ai ars cateva palme? Bravo! Asta-i fata mea..desi nici nu cred ca l-a durut.
- Nu i-am dat nici o palma. Si nu sunt fata ta! Ce vrei de la mine? De ce ma urmaresti? Nu ti-am facut nimic. De ce nu ma lasi in pace? Nu vreau sa fiu implicata in asta, am izbucnit eu. Ma privea amuzat si surpins in acelasi timp.
- Cred ca deja ti-ai dat seama ca eu te-am atacat in acea seara, zise el dupa cateva secunde de tacere. Stii de ce am facut-o? Pentru ca sunt gelos. Brandon asta a fost, este si mereu va fi mai bun decat mine in toate. Macar o data in viata vreau sa-i iau ceva la care tine mai mult decat viata si in acest caz, voiam sa te am pe tine. Sa te fac sa fii a mea si astfel Brandon sa fie distrus, sfasiat. Nu m-as supara nici daca l-as vedea mort. Ar fi o mare satisfactie pentru mine. Voi putea in sfarsit sa devin regele, dupa atatia ani de munca fara puteri speciale cum are Brandon. Vreau sa reusesc in sfarsit, chiar daca el e preferatul.
Isi ridica privirea spre mine, suparat parca ca imi marturisise aceste lucruri, si am putut vedea in ochii lui suferinta, durere si singuratate.
- Habar n-ai cum e. Nu esti decat un om, care uneori se crede buricul pamantului si bla bla. Dar, cu toate astea, se pare ca marele Brandon tine la tine mai presus decat orice. Stii, daca nu i-as fi dat eu sfatul sa incerce sa-ti atraga atentia, sa ajungeti unde sunteti acum, nici n-ati fi impreuna. Si, normal, nici nu ti-a spus adevarul despre el.
- Ce...ce adevar? am intrebat cu voce tramuranda. Ochii lui acum ma priveau cu ura, iar modul in care vorbise ma imobiliza de frica.
- Deci, tu chiar habar n-ai nimic. Rase batjocoritor, iar eu imi simteam obrajii calzi de la furie. Iti dau un sfat, scumpo, vorbeste cu el si afla in ce te-ai bagat. Intreba-l si ce stie el despre tine. Ai sa fii surprinsa, crede-ma. Acum, ca stii de noi, ai 2 variante. Nu ai cale de intoarcere si nici nu te poti preface ca nu stii de existenta noastra. Ori discuti cu Brandon si te pune la curent cu tot ce vrei sa stii si, in fine, intreaba-l pe el totul, n-am chef sa explic.
- A, nu mai spune. Ziceai ca sunt 2 cai, i-am spus cu raceala. Zambi, apoi continua:
- Si sunt. A doua cale este moartea. Ori faci ce iti va explica el, ori o sa te omor cu mana mea. Isi ridica palma si o stranse in pumn, incordand-o. Si, crede-ma, sunt in stare. Tu nu esti decat un om patetic, spuse el, strambandu-se. Doar o mica rasucire din mana si te-ai dus definitiv. Baga bine asta in capsorul tau frumos, da? Zambi, se apropie de mine si ma lua in brate. Ar fi o mare pierdere sa te omor inainte sa ma bucur de tine. Isi lipi buzele de ale mele,frecandu-le cu putere, parca insetat. Nu m-am opus desi stiu ca ar fi trebuit. Ma tinu in brate, sarutandu-ma, apoi am simtit aerul vajaind pe langa mine si un falfait de aripi in departare.
Nu ma puteam misca, privind cu ochii mari in gol, incordata, stragand cu putere balustrada, cu lacrimi fierbinti curgandu-mi pe obraji, fara sa aud bataile puternice in usa si nici vocea cunoscuta, pe care o iubeam, strigandu-mi numele...