15-01-2011, 09:22 PM
Nu este ceva prea frumos si nu este stilul meu normal, insa mai de mult am incercat sa-mi creez si un altfel de stil, sa scriu diferit pentru a vedea ce iese. Nu-i o poveste stralucita si nici lunga... Este scurta, insa o voi posta pe parti fiind totusi ceva mai lunga decat un one-shot [ din acest motiv nu am postato la aceea sectiune ].Am specificat si-n titlu ca este +18, iar cine doreste s-o citeasca si nu detine aceasta varsta o face pe propria responsabilitate ... Este o poveste destul de veche. Sper sa nu fie asa groaznica...
Am impartito in trei parti, iar aceasta este prima parte...
Lectura placuta!
„ - Ce sunt eu?
- Un drac, maică! â€
Un adolescent tulburat de proprile gânduri încearcă să-şi pună capăt zilelor. Priveşte spre geamul aburit, observând dansul micilor fulgi de zăpadă şi admirându-le libertatea de-a zbura-n voie. Şi el simţea aceea nevoie mare de libertate, însă tânărul mai mereu era închis în casă neavând posibilitatea să cunoască oraşul. Acum îşi îndreptă privirea spre peretele alb, colorat cu sânge în unele locuri, iar mai apoi acesta se aşeză pe jos. Fără să se mai gândească de doua ori copilul a prins curaj, îndreptându-şi cuţitul ascuţit spre încheietura mâinii stângi, atacându-şi propriul corp şi rănindu-l. Sângele a început să-i curgă fără oprire. Îl durea, însă n-avea de gând să ţipe, zâmbeşte mulţumit de lucrul făcut, iar după vreo alte două secunde acesta începe să se zbată ca un nebun scos din cuşcă. Ochii aceea de adolescent naiv se schimbă-n ochii unui asasin în serie, pare a fi furios pe el. Acelaşi corp şi totuşi o altă personalitate, o mască ascunsă înauntru-l unui tânăr preocupat de zilele trecute.
„ - Ce suntem noi?
- O ironie a sorţii! “
Un adevăr neînchipuit, însă ăsta-i realul, asta suntem noi, o minciună călăuzită de destin.
- Nesăbuit mai sunt! o voce dură, lipsită de căldură şi blândeţe se aude cu ecou în interiorul încăperi.
Se ridică în picioare şi începe să danseze şi să deseneze pe pereţi cu sângele său, făcea o mare zarvă, ţipând şi urlând. Vroia să iasă din cameră, să plece şi să-şi satisfacă plăcerile criminale, o dorinţă insuportabilă-l mistuia. Simtea ura cum îi curgea prin vene, vedea clipele de mult pierdute şi observa dulcegăria lumii pătată-n otravă pură. Trăia cu amintirile trecute, cu vremea-n care totul fusese obscur pentru el, iar viaţa-i fusese pătată. Trădarea persoanei iubite il transforma-se într-un asasin, un handicapat mental, un om bolnav trădat de soartă.
> - Iubito, am ajuns, vocea calmă a unui tânăr în jur de şaptesprezece ani se aude, însă un ţipăt iese de pe buzele sale, iar privirea blândă devine una mânioasă. Îşi priveşte prietena ce doarme-n braţele celui mai bun prieten, observă cum, după câteva secunde se ridică amândoi rapid din pat, speriaţi, încercând să de-a o explicaţie, pe care aceştia n-o găseau.
- Max, iubitule, noi ... Vroiam să-ţi spunem că ...
Nu-i păsa de ce avea să-i spuna, sângele-i fierbea-n vene, simţea nevoia de-a da în ceva, ba chiar de-ai omorî pe ei. Fără să se mai gândească la consecinţe şi-a scos briceagul pe care-l purta mereu la el şi la înfipt în pieptul fetei. Tânăra căzu imediat la pământ, iar celălalt băiat privea şocat spre Max, ce se aplecă spre trupul neînsufleţit al copilei.
- Aşa îţi trebuia, femeie! ţipă el, în timp ce se ridică pentru a se îndrepta spre bunul său prieten. Ura-i pătrunsese-n inimă, punând control cu uşurinţă pe trupul său ruginit de naivitate.
Max se trezi îmbrâncit de celălalt tip, ce părea a fii extrem de speriat, fu pe a punctul de-a cădea, însă-şi păstră echilibrul, înaintând din nou spre adolescentul ce îşi luă între timp, pe el, rapid, un tricou.
- Ai înnebunit! Cum ai putut s-o omori? O iubeai, iar eu doar mă jucam cu ea!
Cuvintele acelea îl şocară, punându-l pe gânduri câteva clipe, moment în care celălalt reuşi să scape, dar nu înainte de a-l mai îmbrânci o dată, asigurându-se, însă, că de data aceasta avea să cadă. Căzuse, lovindu-se de scândura patului, acum stând şi el într-o baltă de sânge ... <
Accept orice fel de critica atata timp cat este una constructiva si-n limita bunului simt!
* Z-Bye *
Am impartito in trei parti, iar aceasta este prima parte...
Lectura placuta!
Povestea unui nebun
Suntem niste pitici pe creier!
Suntem niste pitici pe creier!
„ - Ce sunt eu?
- Un drac, maică! â€
Un adolescent tulburat de proprile gânduri încearcă să-şi pună capăt zilelor. Priveşte spre geamul aburit, observând dansul micilor fulgi de zăpadă şi admirându-le libertatea de-a zbura-n voie. Şi el simţea aceea nevoie mare de libertate, însă tânărul mai mereu era închis în casă neavând posibilitatea să cunoască oraşul. Acum îşi îndreptă privirea spre peretele alb, colorat cu sânge în unele locuri, iar mai apoi acesta se aşeză pe jos. Fără să se mai gândească de doua ori copilul a prins curaj, îndreptându-şi cuţitul ascuţit spre încheietura mâinii stângi, atacându-şi propriul corp şi rănindu-l. Sângele a început să-i curgă fără oprire. Îl durea, însă n-avea de gând să ţipe, zâmbeşte mulţumit de lucrul făcut, iar după vreo alte două secunde acesta începe să se zbată ca un nebun scos din cuşcă. Ochii aceea de adolescent naiv se schimbă-n ochii unui asasin în serie, pare a fi furios pe el. Acelaşi corp şi totuşi o altă personalitate, o mască ascunsă înauntru-l unui tânăr preocupat de zilele trecute.
~ Printre sunete mute zace glasul melancolic ~
„ - Ce suntem noi?
- O ironie a sorţii! “
Un adevăr neînchipuit, însă ăsta-i realul, asta suntem noi, o minciună călăuzită de destin.
- Nesăbuit mai sunt! o voce dură, lipsită de căldură şi blândeţe se aude cu ecou în interiorul încăperi.
Se ridică în picioare şi începe să danseze şi să deseneze pe pereţi cu sângele său, făcea o mare zarvă, ţipând şi urlând. Vroia să iasă din cameră, să plece şi să-şi satisfacă plăcerile criminale, o dorinţă insuportabilă-l mistuia. Simtea ura cum îi curgea prin vene, vedea clipele de mult pierdute şi observa dulcegăria lumii pătată-n otravă pură. Trăia cu amintirile trecute, cu vremea-n care totul fusese obscur pentru el, iar viaţa-i fusese pătată. Trădarea persoanei iubite il transforma-se într-un asasin, un handicapat mental, un om bolnav trădat de soartă.
> - Iubito, am ajuns, vocea calmă a unui tânăr în jur de şaptesprezece ani se aude, însă un ţipăt iese de pe buzele sale, iar privirea blândă devine una mânioasă. Îşi priveşte prietena ce doarme-n braţele celui mai bun prieten, observă cum, după câteva secunde se ridică amândoi rapid din pat, speriaţi, încercând să de-a o explicaţie, pe care aceştia n-o găseau.
- Max, iubitule, noi ... Vroiam să-ţi spunem că ...
Nu-i păsa de ce avea să-i spuna, sângele-i fierbea-n vene, simţea nevoia de-a da în ceva, ba chiar de-ai omorî pe ei. Fără să se mai gândească la consecinţe şi-a scos briceagul pe care-l purta mereu la el şi la înfipt în pieptul fetei. Tânăra căzu imediat la pământ, iar celălalt băiat privea şocat spre Max, ce se aplecă spre trupul neînsufleţit al copilei.
- Aşa îţi trebuia, femeie! ţipă el, în timp ce se ridică pentru a se îndrepta spre bunul său prieten. Ura-i pătrunsese-n inimă, punând control cu uşurinţă pe trupul său ruginit de naivitate.
Max se trezi îmbrâncit de celălalt tip, ce părea a fii extrem de speriat, fu pe a punctul de-a cădea, însă-şi păstră echilibrul, înaintând din nou spre adolescentul ce îşi luă între timp, pe el, rapid, un tricou.
- Ai înnebunit! Cum ai putut s-o omori? O iubeai, iar eu doar mă jucam cu ea!
Cuvintele acelea îl şocară, punându-l pe gânduri câteva clipe, moment în care celălalt reuşi să scape, dar nu înainte de a-l mai îmbrânci o dată, asigurându-se, însă, că de data aceasta avea să cadă. Căzuse, lovindu-se de scândura patului, acum stând şi el într-o baltă de sânge ... <
Accept orice fel de critica atata timp cat este una constructiva si-n limita bunului simt!
* Z-Bye *