Animezup - forum manga si anime

Nu este ceva prea frumos si nu este stilul meu normal, insa mai de mult am incercat sa-mi creez si un altfel de stil, sa scriu diferit pentru a vedea ce iese. Nu-i o poveste stralucita si nici lunga... Este scurta, insa o voi posta pe parti fiind totusi ceva mai lunga decat un one-shot [ din acest motiv nu am postato la aceea sectiune ].Am specificat si-n titlu ca este +18, iar cine doreste s-o citeasca si nu detine aceasta varsta o face pe propria responsabilitate ... Este o poveste destul de veche. Sper sa nu fie asa groaznica...
Am impartito in trei parti, iar aceasta este prima parte...
Lectura placuta!




„ - Ce sunt eu?
- Un drac, maică! ”

Un adolescent tulburat de proprile gânduri încearcă să-şi pună capăt zilelor. Priveşte spre geamul aburit, observând dansul micilor fulgi de zăpadă şi admirându-le libertatea de-a zbura-n voie. Şi el simţea aceea nevoie mare de libertate, însă tânărul mai mereu era închis în casă neavând posibilitatea să cunoască oraşul. Acum îşi îndreptă privirea spre peretele alb, colorat cu sânge în unele locuri, iar mai apoi acesta se aşeză pe jos. Fără să se mai gândească de doua ori copilul a prins curaj, îndreptându-şi cuţitul ascuţit spre încheietura mâinii stângi, atacându-şi propriul corp şi rănindu-l. Sângele a început să-i curgă fără oprire. Îl durea, însă n-avea de gând să ţipe, zâmbeşte mulţumit de lucrul făcut, iar după vreo alte două secunde acesta începe să se zbată ca un nebun scos din cuşcă. Ochii aceea de adolescent naiv se schimbă-n ochii unui asasin în serie, pare a fi furios pe el. Acelaşi corp şi totuşi o altă personalitate, o mască ascunsă înauntru-l unui tânăr preocupat de zilele trecute.


„ - Ce suntem noi?
- O ironie a sorţii! “

Un adevăr neînchipuit, însă ăsta-i realul, asta suntem noi, o minciună călăuzită de destin.

- Nesăbuit mai sunt! o voce dură, lipsită de căldură şi blândeţe se aude cu ecou în interiorul încăperi.
Se ridică în picioare şi începe să danseze şi să deseneze pe pereţi cu sângele său, făcea o mare zarvă, ţipând şi urlând. Vroia să iasă din cameră, să plece şi să-şi satisfacă plăcerile criminale, o dorinţă insuportabilă-l mistuia. Simtea ura cum îi curgea prin vene, vedea clipele de mult pierdute şi observa dulcegăria lumii pătată-n otravă pură. Trăia cu amintirile trecute, cu vremea-n care totul fusese obscur pentru el, iar viaţa-i fusese pătată. Trădarea persoanei iubite il transforma-se într-un asasin, un handicapat mental, un om bolnav trădat de soartă.

> - Iubito, am ajuns, vocea calmă a unui tânăr în jur de şaptesprezece ani se aude, însă un ţipăt iese de pe buzele sale, iar privirea blândă devine una mânioasă. Îşi priveşte prietena ce doarme-n braţele celui mai bun prieten, observă cum, după câteva secunde se ridică amândoi rapid din pat, speriaţi, încercând să de-a o explicaţie, pe care aceştia n-o găseau.
- Max, iubitule, noi ... Vroiam să-ţi spunem că ...
Nu-i păsa de ce avea să-i spuna, sângele-i fierbea-n vene, simţea nevoia de-a da în ceva, ba chiar de-ai omorî pe ei. Fără să se mai gândească la consecinţe şi-a scos briceagul pe care-l purta mereu la el şi la înfipt în pieptul fetei. Tânăra căzu imediat la pământ, iar celălalt băiat privea şocat spre Max, ce se aplecă spre trupul neînsufleţit al copilei.
- Aşa îţi trebuia, femeie! ţipă el, în timp ce se ridică pentru a se îndrepta spre bunul său prieten. Ura-i pătrunsese-n inimă, punând control cu uşurinţă pe trupul său ruginit de naivitate.
Max se trezi îmbrâncit de celălalt tip, ce părea a fii extrem de speriat, fu pe a punctul de-a cădea, însă-şi păstră echilibrul, înaintând din nou spre adolescentul ce îşi luă între timp, pe el, rapid, un tricou.
- Ai înnebunit! Cum ai putut s-o omori? O iubeai, iar eu doar mă jucam cu ea!
Cuvintele acelea îl şocară, punându-l pe gânduri câteva clipe, moment în care celălalt reuşi să scape, dar nu înainte de a-l mai îmbrânci o dată, asigurându-se, însă, că de data aceasta avea să cadă. Căzuse, lovindu-se de scândura patului, acum stând şi el într-o baltă de sânge ... <

Accept orice fel de critica atata timp cat este una constructiva si-n limita bunului simt!
* Z-Bye *

oh, my godness! e superb chiar imi place!
ma bucur ca nu predomina dialogul precum am obervat in alte ficuri...super plictisitor...in lumea asta nu exista numai urechi de auzit, ci si ochi de privit, maini de pipait, etc.
hai ca fac spam de-acuma! :)) scuze
pai, sincer ai un fic frumos, cel putin inceputul, ai descris frumos sentimentele baiatului, adica nebunului, chiar ai talent! descrierea a fost exact cum imi place mie s-o fac ^^
dialogul sincer nu mi s-a parut sec
naratiunea superba ce mai!
actiunea nu ai grabit-o si asa mai departe...numai cuvinte de lauda, sincer ^^
cam atat am avut de spus si mai facut asa curioasa ca ma faci sa-mi doresc nextu :x


:bye:

* K.OG - Multumesc enorm de mult pentru comentariul tau si pentru cuvintele spuse. Sper ca povestea sa nu te dezamageasca prin continutul care v-a urma.
* Moon princess - Si tie iti multumesc enorm pentru reply-ul tau. Sper sa nu te dezamageasca nici pe tine continuarea si sa-ti placa in continuare...

Mentionez inca odata ca povestea este scurta, avand doar trei parti, ca este +18 ani, avand scene ce pot marca ... Este o drama, nimic romantic, o poveste psihologica...
Nu este deloc stralucita povestea si nici nu apartine adevaratului meu stil...

Partea a doua!
Lectura placuta!


Amintirile-i fusesera întrerupte în momentul în care cineva intră-n cameră, persoana ce tocmai şi-a făcut apariţia pe uşă se uită la el speriată, văzând sângele ce curge de pe mâna sa şi totuşi realizând că-i o rană superficială.
- Ce-ai făcut copile? Max, înnebuneşti mai rau pe zi ce trece, vocea celei ce tocmai intrase-n cameră se aude. Este o femeie subţirică, cu forme bine dezvoltate şi destul de tânără, avand in jur de treizeci şi şapte de ani. Pare a fi speriată de ceea ce se petrece-n camera copilului ei, însă ştia că boala sa n-avea leac, ştia că-n orice moment ar putea s-o omoare, însă avea să-i fie alături, cunoscându-l pe adevăratul „ el ”. Aceasta priveşte pereţii pictaţi de sângele fiiului ei. Simte frica, realizând cu fiecare secundă ce trecea, că adolescentul ce-l privea nu mai era băiatul ei, ci o altă persoană, dubla sa personalitate. Boala mentală a lui Max începu a-şi arâta colţii, îngrozind-o pe mama acestuia. Încercă să se apropie de el, însa ura din ochii copilului au speriat-o şi mai tare, făcând-o-n cele din urmă să dea câţiva paşi înapoi.
- Femeie!!! o vedea pe iubita lui, iar dorinţa din el nu-i putea fi stăpânită, nebunia fiind prea mare. Se aproprie de aceasta, îndreptând cuţitul spre ea şi cu privirea sa cea rece cercetând-o din cap până-n picioare. Simţea nevoia de distracţie, de dorinţă trupească şi mai simţe nevoia de-aş scălda trupul în acel lichid roşiatic ce avea să curgă din trupul doamnei din faţa sa în momentul în care avea s-o ucidă. Cu o mişcare bruscă închide uşa şi o trânteşte pe mama sa pe jos, aşezându-se deasupra sa, privindu-i lacom formele bine făcute. Femeia urlă şi încearcă să-l oprească, însă se zbate degeaba, acesta nici măcar nu-i acordă cea mai mică atenţie, fiind prea concentrat asupra ruperii hainelor de pe aceasta. Şi-a deschis şliţul pantalonilor, dându-i jos şi aşezându-se mai confortabil peste femeia inconştientă, ce fusese brusc lovită de fiiul ei. Începuse să-i lingă gâtul, plimbându-şi mâinile pe corpul cald şi moale, pipăindu-i sânii. Femeia simţind durerea se trezeşte din leşin, începând din nou să tipe, însă băiatul îi acoperă gura continându-şi jocul pervers, satisfăcându-şi plăcerea. Pătrundea înăuntrul acesteia, simţind savoarea dulce a buzelor sale, muscând-o cu dinţii de sfârcuri, lăsându-i semne pe întregul corp.
Au trecut câteva minute bune, timp în care acesta şi-a bătut joc de biata femeie ce acum zace aproape moartă pe covor. Se săturase de acel joc, dorea ceva mai palpitant, mai însângerat, aşa că şi-a scos cuţitul începând a-i zgâria pielea fină, iar mai apoi, străpungând şi mai mult în carnea acesteia până ce sângele a început să-i curgă. Un ţipăt asurzitor s-a auzit de pe buzele femeii în momentul în care adolescentul a început sa-i tăie sânii, iar mai apoi degetele mâinii stângi. Îi mutilase până şi faţa, făcând-o de nerecunoscut. Începuse să se joace-n balta de sânge, părând a fii un copil ce se scaldă-n rau, mai apoi se îndreptă spre colţul întunecat al camerei, aşezându-se acolo şi adormind.
Soarele-şi pierdea din stralucire lăsându-se pradă întunericului, făcându-se pierdut printre nori. Cadavrul începuse să miroasă îngrozitor, iar multe musculiţe, ba chiar gândaci începuseră a-i devora din carne. Uşor, uşor tânărul şi-a deschis ochii, privind în jur, speriat de sângele de pe corpul său.
„ Ce-am făcut? ” această întrebare-i străbătea prin gânduri, măcinându-l. Se ridică-n picioare zărind cuţitul plin de sânge împreuna cu corpul mamei sale. Nu i-a fost uşor să-l recunoască, însă-n inima sa parcă ştia cine este. A început să ţipe, să se lovească cu capul de pereţi, să-şi de-a palme peste faţă, parcă dorindu-şi ca totul să fie un coşmar. Făcuse o altă victimă, omorâse încă o fiinţă dragă lui, un om nevinovat ce-l iubise enorm de mult.
*
Zgomotul făcut de acesta a alarmat vecinii şocaţi, chemând poliţia şi totodată ambulanţa, sperând să nu existe vreun rănit. În scurt timp în casă au intrat câţiva poliţişti împreuna cu alte câteva rude de-ale băiatului. Ajunşi în camera tânărului au avut un şoc extrem de mare, unii priveau sângele de pe pereţi, alţii se uitau la copilul ce picta cu roşu geamul, iar alţii erau pur şi simplu prea şocaţi pentru a mai putea privi în vreun alt loc înafară de cel în care se afla balta cea mare de sânge. Unul dintre persoanele „ nou venite ” realiză că acel corp, aflat în imensa baltă rosie nu era nimeni alta decât mama lui Max.


Momente sadice, cred ca stirile pe care le-am tot vazut si auzit pe la tv m-au facut sa scriu aceasta poveste, nu-mi mai amintesc cu exactitate, insa nu a iesit ceva stralucit... Astept comentarile voastre, orice fel de reply este bun [ si critici si sfaturi, ba chiar si laude ]. Sper doar ca nu a fost asa esec.
* Z-Bye *

Pai, nup. Sincer nu cred ca am la ce sa te critic, totul a iesit f frumos.
Ai un capitol tare interesant, sincer mi-au dat lacrimile, chiar e bolnav mintal.
descrierea e frumoasa,
naratiunea de-asemenea
actiunea nu ai grabit-o, e bine, te-ai straduit s-o tii in frau
dialogul, a fost putin, nu m-ai plictisit si asta-i bine.
pai sincer nici nu stiu ce sa mai spun...
totul a fost f frumos si...trist.
nush de ce insa imi plac ficurile de acest gen ^^

chu&gambate!


:bye:

* K.OG - nu ai idee cat iti multumesc pentru comentariu... Nu ai de ce sa-ti ceri scuze, eu ma bucur ca macar ai lasat o parere... Multumesc mult pentru cuvintele spuse.
* Moon princess - si tie iti multumec mult de tot pentru reply si ma bucur ca iti place aceasta povestioara :x

Va multumesc mult pentru ca ati citit si ma bucur mult ca v-a placut!
Acum postez si ultima parte a acestei povesti... Astept in continuare parerile voastre [ bune sau rele ]...

Va urez Lectura placuta!
Partea a treia!

- Cum ai putut, era mama ta? glasul acelui bărbat, în jur de vreo patruzeci de ani se auzi, acesta adresându-i-se lui Max pe un ton autoritar, însa băiatul nici nu-i acordă vreun pic de atenţie, chinuindu-se să-şi realizeze desenul.
Dupa vreo alte câteva momente, copilul s-a întors spre bărbatul ce-i vorbise, privindu-l cu multă ură, văzându-l în aceea persoană pe vechiul său prieten, pe trădator, apropiindu-se mai apoi de el, atacându-l şi strângându-l de gât.
- Mori, tradatorule! Max, i se adresa omului ce statea nemiscat in fata sa.
Poliţiştii revenindu-şi din şocul avut în urmă cu câteva secunde, se năpustiră asupra băiatului, prinzându-l de mâini, întorcându-i-le la spate. Acesta a început să se zbată pentru a scăpa din strânsoare, însă n-a reuşit. Plecă capul în jos gândindu-se la ce să facă ca să scape, însă nu putu să-şi pună vreun plan la punct. A încercat totuşi să înainteze spre omul din faţa sa, vrând să-l atace din nou, de data aceasta lovindu-l pe bărbat cu picioarele. O altă încercare eşuată, ţipetele lui scandalizând întregul bloc, traumatizându-i pe oamenii ce-l priveau în timp ce ofiţerii de poliţie îl băgau în maşina acestora, îndreptându-se cu el spre spitalul de nebuni.

- Un vis cu aripi frânte. -

Amintirile clipelor trecute îi reveneau în minte, traumatizându-l şi torturându-l fără încetare. Privea peretele alb cu mici dâre roşi, ce păreau a fii pete de sânge închegat, nu spunea nimic, doar stătea şi studia încăperea în care se afla, cu ochii săi mici, plini de răutate şi cruzime. Nu dorea să se mişte din acel loc comod în care reuşise să se aşeze, privea-n gol, iar râsul său insuportabil şi dramatic se auzea cu ecou cu tot.

„ - Şi... ce fac acum?
- Priveşti răsăritul sângeriu, dă-l naibii de cadavru, deja duhneste. ”

Încă câteva clipe din trecut, alte câteva secunde rătacite. Vroia să înţeleagă cu ce greşise pentru a fii închis între patru pereţi albi cu o cămaşă de forţă pe el. Nu regreta nimic, tot ce făcuse pentru acesta era o bucurie, o satisfacere. Îşi amintii de clipa-n care cu sânge rece o omorâse pe iubita sa şi pe femeia ce-i semănase mult celeilalte, care, însă se presupunea a-i fi mamă, iar pe buze-i apăru zâmbetul malefic de nebun. Chipul său palid avea acea lumină stranie de asasin, părul său castaniu stătea aşezat în toate direcţile, iar ochii verzi încercau să imite nevinovăţia.
- Ai venit să mă vizitezi? vocea sa rasună în încăperea goală, privea spre ceva, însă nu mai el ştia cu cine vorbea. O vedea pe ce care-l trădase şi pe care el o iubise nespus de mult, îi observă ochii plini de ură, dând din mâini pentru a ajunge la băiat. Privirea lui părea speriată, iar corpul său tremura făra încetare.
- Tu m-ai determinat să te ucid, femeie! ţipă, însă nimeni nu-i răspundea.
Se ridică de jos, pregătindu-se să atace aceea persoană imaginară, adolescenta cu care el vorbise şi pe care o considera mai reală decât propria sa fiinţă. Dădea în perete, se lovea de unul singur, însă nu realiză că ceea ce el crede că vede este doar o halucinatie. Câteva persoane-n alb intrară-n încăpere vrând să-l potolească, însă nu izbutiră, tot ce au reuşit să facă a fost să se aleagă cu zgârieturi de la turbat. Câteva minute mai târziu nebunul a fost trimis într-o altă sală, unde se afla un scaun electric, îl aşezară acolo, iar acesta părea mai liniştit decât oricând. Vedea un înger cum îi face cu mâna, spunându-i să fie calm. Mintea sa fusese pierdută-n trecut, nu-i mai păsa de ce avea să se întâmple-n jur, dorea doar să-şi amintească ce făcu-se înainte. Avea să moară în chinuri, lipit de acel scaun al naibii de strâmt, boala-i distrusese creierul, transformându-l în răufăcator, într-un nebun fără scrupule.

~ Murind fără amintiri tulburi, închizând ochii sperând la o viaţă mai bună. ~

- Adevărul gol-goluţ este ascuns printre minciuni nespuse. -

Aceasta a fost intreaga poveste! Eu sper ca v-a placut cat de cat si astept in continuare sa citesc parerile voastre.
Multumesc tuturor celor care au citito, dar si celor care au lasat comentari!
* Z-bye *

deci, acest fic, one-shot, sau orice ar fi fost mi s`a parut foarte foarte reusit!!!
God! I can`t belive, but people like Max really exists in this "wonderful" world and this is sad:|
sa`si omoare iubita, dar pe preietenul tradator, nu...
sa`si violeze propria mama si apoi s`o supuna unor chinuri groaznice, urmand ca mai apoi s`o omoare... this is incredible, very sad but very true unfourtenly...
chiar mi s`a parut splendid aceasta povestire, si sper sa mai ai si altele macar pe jumatatea acestuia pentru ca te asigur ca o sa primesti numai laude.
eu iti urez succes la scris si sa mai vii cu astfel de povesti pentru ca pe mine una chair m`a impresionat si m`a facut sa las cateva lacrimi sa mi se scurga pe chip... dar nu regret asta si nici nu imi e rusine...
pai, te rog ca la urmatoarea poveste de genul asta sa ma anunti si pe mine pentru ca imi place felul tau de a gandi si de a descrie.
byE'bYe:*

Wow. A fost scurt si a trecut repede pe langa mine, dar totusi mi-a placut. Sper sa mai scrii si alte ficuri pe o intindere mai mare ca sa am cu ce ma desfata. Superb, chiar nu am cuvinte sa-ti spun cat de mult mi-a placut. Criminalul perfect, asasinul din umbra. Gosh... sper sa mai scrii.