20-06-2010, 01:19 PM
Prima este doar o întâmplare. A doua e pură coincidenţă. A treia este acţiune premeditată.
A. Goldfinger
Întors cu toată faţa spre cel care îi strigase numele, Usami Akihiko clipise lent. Amicul său din copilărie arăta la fel de uimit, şi după ce pronunţase numele său nu-i mai venea în minte nici o altă replică. Asta pentru că o mulţime de gânduri îi treceau prin cap încât nu ştia cu care să înceapă.
- Kamijou – sensei!
Bâiguise Misaki cu vocea aproape strangulată şi făcuse o înclinare ciudată între aplecare şi ascundere în spatele scriitorului.
- Akihiko ce faci aici? Nu mă aşteptam să te întâlnesc…
Întrebase Hiroki primul, iar vocea lui între nelinişte şi apăsare îl îndemna să creadă că întâlnirea lor întâmplătoare era mai mult decât inoportună. Se încruntase uşor încercând să priceapă ce anume l-ar putea deranja pe profesorul de literatură.
- Sunt aici într-o scurtă vacanţă. Tu?
Hotărâse să-i răspundă prompt ca să afle la rândul său cum de se întâlniseră dintr-o dată, tocmai în acel loc; tocmai când era acolo cu Misaki. Deşi avusese suficiente întrevederi cu Hiroki, totdeauna evitase să menţioneze că de acum avea un iubit. Încă nu-şi dădea seama care era motivul său, de ce nu găsise în el curajul să-i spună. Mai ales că bănuia la rândul său că profesorul avea o aventură cu un bărbat. Acel Nowaki pe care-l întâlnise demult, când îl căutase la apartament.
- E week-end, şi…la fel ca şi tine…
- Singur?
Intervenise ştiind că are acea sclipire de agresivitate în privire, fiind sigur că Hiroki venise însoţit. Şi băga mâna în foc, că era cu siguranţă vorba de acel tânăr brunet.
- Nu. Am venit cu cineva.
Vorbise şatenul printre dinţi, arătându-şi iritaţia. Nu era în intenţia lui clară de a vorbi rău cu Usami, dar subitul interes ce-l arăta pentru situaţia sa nu i se părea de bun augur. Şi nu era momentul să stea de vorbă. Nowaki plecase să-i aducă un suc de la bar şi trebuia să revină din clipă în clipă.
- Acum te rog să mă scuzi, am puţină treabă.
Ieşi din piscină fără grabă prea multă, doar că observase cu coada ochiului pe unul din studenţii săi. Îşi amintea vag că auzise o voce pe lângă a lui Usami, şi acum constata că fusese un salut la care nu răspunsese. Se îndepărtase mirat, cu ochii fixaţi în gol cât realizase că odată cu plecarea lui cei doi se apropriaseră cam mult unul de celălalt. Usami şi studentul său, al cărui nume încerca din răsputeri să şi-l amintească părând a fi în relaţie unul cu celălalt, intimă chiar. Intimă! Clătină din cap învinuind aburii calzi ai apei ce jucau feste cu mintea sa neclară. Doar ce îl întâlnise pe Akihiko şi deja începea să o ia razna.
Îl zărise pe Nowaki la bar şi se îndreptase nesigur spre iubitul său. Pusese mâna lent pe umărul lui, acesta întorcându-se calm spre el. Ura faptul că niciodată nu izbutise să-l sperie. Toate încercările lui se dovediseră a fi eşecuri clare, brunetul având acea aură ce emana o stăpânire de sine pe care cu greu o putea penetra cineva. El cu atât mai puţin, şi numai gândul îi provoca imaginaţia către un alt capitol. Uşor roşu în obraji, tuşise înainte de a vorbi:
- M-am plictisit aşteptându-te.
- Dar Hiro-san, ai spus că piscina îţi va calma nervii…
Intervenise puţin confuz. Nu era ceva nou ca Hiroki să-şi schimbe părerea de la un minut la celălalt, fiind ceva caracteristic, dar vroia să se asigure că totul e în regulă.
- Sunt sigur. Acum taci şi dă-mi sucul să mă răcoresc puţin.
- Da. – îi înmânase sticla de suc, ţinând cu atenţie paiul între degete ca nu cumva să scape. – Hiro – san, îmi pare rău că ţi-am uitat acasă geanta cu însemnările pentru lucrarea de luni. Nu am făcut-o cu intenţie.
Oftase resemnat. Normal că nu era cu intenţie. Nowaki era prea ingenuu pentru a se preta la asemenea gesturi. În schimb cunoştea pe cineva care nu s-ar fi dat în lături de la a manipula şi a încerca să profite de situaţii. I se încleştase maxilarul ştiind că stă cazat în acelaşi hotel cu Usami.
- Nowaki, câte stele are hotelul acesta?
Puţin surprins de subita întrebare, răspunsese totuşi cu promptitudine.
- Două, sau cel puţin pe broşură aşa apărea. Ştii că biletele au venit cu oferta de vară…
- Ce caută Akihiko la un hotel de doar două stele?
Gândise cu voce tare făcându-l pe brunet să ridice din sprâncene.
- Usami Akihiko aici? Acel Akihiko?
Imediat Hiroki îi acoperise gura cu ambele mâini.
- Taci idiotule! Nu cred că are nevoie de publicitate în locuri precum astea. Suntem într-un bar!
- Scuze. Nu m-am gândit.
Plecase repede capul, privind gânditor spre paharul său de suc. Îl luase de pe tejgheaua barului pornind spre o masă aflată în margine. Evitase să fie persoane în jur pentru a putea discuta cu Hiroki, dar şi pentru a-i fi apropriat.
- L-ai văzut aici?
Întrebase imediat ce amândoi luaseră loc pe scaune, şi Hiroki tresărise din transă. Părea gânditor.
- Da. Dar nu era singur.
Ar fi vrut să zâmbească mulţumit. Ştia că Akihiko fusese primul care furase afecţiunea şatenului, ştiindu-se din copilărie sentimentele lui Hiroki pentru autor se amplificaseră pe parcurs. Dar Usami se îndrăgostise de altcineva, şi îi spulberase toate speranţele.
Iar el apăruse în viaţa lui Hiroki în momente de cumpănă. Dacă n-ar fi fost sigur pe sentimentele lor probabil că prezenţa scriitorului l-ar fi îngrijorat. Însă ştia că profesorul depăşise acea perioadă şi că se concentra asupra relaţiei lor.
- A venit cu cineva?
- Cu un student de al meu.
Trecând peste partea cu mirarea din ochii lui Nowaki, oftase iritat.
- Dar nu îmi amintesc cum îl cheamă.
- Linişteşte-te Hiro-san. Probabil sunt cunoştinţe comune. E normal ca Usami-san să cunoască multă lume.
Rămăsese cu ochii fixaţi în a-i brunetului, simţindu-şi bătăile inimii mai dese, iar cuvintele lui venind ca un calmat pentru durerea de cap ce începuse să se facă simţită. Dar nu numai. Abia acum îşi dădea seama că între timp îl apucase de mână.
- Da, probabil ai dreptate…
Nu ezitase ca de obicei, şi îşi trecuse degetele printre ale tânărului într-un alint plăcut. Ignorase senzaţia de cald în obraji, evitând de asemenea privirea arzătoare ce ştia că-i este dedicată. Nowaki putea fi uneori atât de evident. Dar toate astea îl făceau atât de… inevitabil îi întâlnise ochii, dar nu numai, şi buzele…Atât de uşor de iubit, continuase propoziţia în gând deşi se încordase de tot pe scaun. Momentul acela atât de perfect ar fi vrut să nu se oprească, dar îl împinsese la loc rapid.
- Uite, Nowaki! Se duc spre lifturi!
Arătase spre holul dintre intrări, unde se puteau zări atât Akihiko, cât şi un Misaki foarte somnoros. Cei doi porniseră cu paşi relaxaţi spre locul unde era lifturile. Paşi relaxaţi pe care tânărul elev încerca să-i menţină, deşi din când în când se oprea cu o mişcare ciudată de şolduri. Nowaki începuse să râdă.
- Cu siguranţă sunt împreună.
- De unde ÅŸtii?!
Chiar şi lui îi era clară de acum situaţia. Sau cel puţin faptul că Usami şi studentul său erau intimi unul cu celălalt. Dar niciodată nu puteai fi prea sigur, îşi repetă supărat că Akihiko alese din toate partidele care îi erau oportune, tocmai un elev de a-l său.
- Tânărul de lângă el pare că a avut parte de o noapte pasională.
Zâmbise larg spre Hiroki, în ochii lui citindu-se aceeaşi foame lupească de a-l devora pe loc. Se îngrozea de propriile sale gânduri, şi fără a mai sta de vorbă se ridicase de la masă.
- Hai să vedem! Aşa ne putem lămuri.
Pornise spre coridorul unde ştia că sunt lifturile, urmat de un Nowaki confuz şi şovăitor.
- Hiro-san… Cel mai potrivit ar fi să-l întrebi personal. Nu e un străin oarecare, doar vă cunoaşteţi.
Până să-şi termine triada de propoziţii, şatenul deja se aflase ascuns subtil după mobila aflată în separeul spre lifturi, uitându-se cu atenţie să vadă la ce etaj merg.
- Etajul doi. Hai Nowaki.
Aproape că-l târâse după el apucându-l de braţ. Pentru o persoană atât de înaltă, uneori se dovedea a fi prea bleg. Brunetul îl urmase exasperat.
- Dar Hiro-san, ce facem nu e chiar bine. Poate cei doi nu vor să se afle despre relaţia lor. Mai ales dacă Usami- san nu ţi-a spus nimic până acum.
Concluzionase făcându-l să îşi încrucişeze braţele.
- Vreau să văd cu ochii mei. În plus, crede-mă că mă simt suficient de deranjat de situaţia asta. De ce nu mi-a spus?!
Apăsase cu toată palma pe butonul doi al liftului aflat de cealaltă parte a coridorului, unde nu puteau fi zăriţi. Cu coada ochiului observase că cei doi sunt de asemenea gata să se urce în lift şi îl apucase iar pe Nowaki de braţ, forţându-l astfel să-l urmeze.
- Am să-l confrunt şi personal. Momentan e o chestiune de lămurire. Încă nu suntem siguri pe presupunerile pe care le facem.
- Eu sunt sigur.
Comentase Nowaki imitându-i poziţia cu braţele încrucişate.
- Dar e un student de a-l me….u…
Nu realizase că liftul celor doi ajunsese mai devreme şi erau aproape paralel, Usami râzând distrat de faptul că tânărul student îşi prinsese tricoul în fermoarul desfăcut de la pantaloni. Desfăcut!
- Uită-te la e - !
Usami aproape că întorsese capul spre locul de unde venise vocea când Nowaki îi înghiţise vorbele apucându-l de talie şi trântindu-l spre colţul liftului de unde nu puteau fi observaţi aşa bine. Îi prinsese buzele într-un sărut subit, iar Hiroki, luat prin surprindere nu făcuse decât să-i răspundă doritor. Una, de a scăpa din vizorul scriitorului, pentru a nu fi descoperiţi, a doua, pentru că era sărutat de iubitul său…Ceva ce-i provoca senzaţii egale cu…opritul stomacului în timp ce se oprea liftul. Realizase prea târziu că…liftul chiar se oprise, şi erau iar la parter.
- Sunt împreună.
Vorbise Nowaki cu hotărâre, muşcându-şi buzele încercând să-şi stăpânească impulsul de a-şi împinge iubitul la loc în colţ pentru o partidă proaspătă de săruturi.
- N-ai de unde să ştii! N-ai văzut nimic clar!
- Ah, Hiro-san. Ai văzut că avea şliţul desfăcut. Doar ce ieşiseră din lift. Şi nu-mi spune că era doar o confuzie a elevului tău dintre lift şi toaletă publică.
- Haha.
ÃŽl privise cu un aer iritat, fiind genul de glume care-l indispuneau. Dar venind din partea lui Nowaki era ceva de moment.
- Totul e încă prea dubios.
Coborâseră din lift, şi brunetul se oprise în loc aşteptând alte negări ale situaţiei care pentru el era mai mult decât clară. Observaseră însă unul dintre ospătari venind dinspre locul unde se aflau băile termale.
- Domnul Usami ÅŸi-a uitat ceasul aici.
Vorbise către unul din valeţi, lăsându-i-l pentru a-l înmâna înapoi scriitorului.
Hiroki lovise enervat cu piciorul în podea, profitând că se aflau încă departe de vizorului omului. Nowaki îl privise neîncrezător.
- Ceasul acela era cadou primit de la mine! Şi-l lasă ca pe ceva neînsemnat pe oriunde. Dacă valetul îl opreşte pentru el?!
- Hiro-san, calmează-te. Atâta timp cât şi celălalt e implicat nu cred că îi vor fura ceasul…
Se scărpinase în cap, fără să priceapă cum situaţia începea să devină atât de complicată şi de înăbuşitoare. Păreau a se învârti în acelaşi cerc, în jurul unei singure persoane: Usami Akihiko.
- Vino!
Îl îndemnase Hiroki, şi-l urmase fără alte comentarii. Îşi dădea seama după voce că pune ceva la cale dar şi că orice încercare de-a sa în a-l face să se răzgândească ar fi fost zadarnică.
Ajuns în dreptul valetului, Hiroki îl salutase politicos din cap.
- Amicul meu, Lordul Usami m-a rugat să-i aduc ceasul. L-a uitat adineauri la piscină.
- Ah, numai bine. Colegul meu doar ce mi-a spus să i-l înapoiez. Aşa o puteţi face chiar dumneavoastră.
Valetul îi dădu ceasul şi cu un salut scurt plecase să-şi vadă de treabă.
- Unii oameni sunt prea naivi.
Murmurase privind spre omul care se îndepărta. Probabil primul pe care-l întâlnise care să-l egaleze pe Nowaki în modul orbesc în care avea încredere în unii oameni. Îşi amintea iar de povestea cu colegul acestuia de la spital şi nervii lui reveneau din senin.
- Să mergem. Am să-i înapoiez ceasul.
Revenise la problema în mână, hotărât să afle până la urmă daca Usami şi studentul erau sau nu împreună. Şi avea motivul perfect în a-l aborda.
Evitase a lua liftul de data asta bănuind cam ce idei trec prin capul lui Nowaki. Nu avea vreme de pierdut cu momente adolescentine, aşa că hormonii iubitului său mai puteau aştepta. Încerca să-şi păstreze figura calmă şi să nu-l ia la rost pentru faptul că nu-l susţinea suficient. Ştia că Nowaki îl urmează doar dintr-un sentiment de responsabilitate şi consideraţie, dar putea fi mai…pasional, când venea vorba de instinctele sale.
- Hiro – san, dacă îl deranjezi de la ceva important?
Trecuse peste ezitări, reuşind să îngâne o propoziţie, deşi ştia că va fi contrazis automat.
- Ceasul acesta e primit de la mine. Ar fi bine să nu se întâmple şi a doua oară şi să-l piardă!
Ajunseseră repede la etajul al doilea, şi trecând de coridoarele cu scările şi lifturile, ajunseseră la camera care ştia că este a lui Usami. În primul rând pentru că se auzeau vocile celor doi prea clar printre uşa de lemn, şi apoi, era singurul apartament cu un confort sporit faţă de celelalte din hotel.
- Nowaki, stai mai departe. Nu vreau să fii văzut.
Tăcuse şi îndeplinise doleanţa iubitului său, îndepărtându-se cu două uşi, rezemându-se de perete. Era curios să vadă ce se va întâmpla, pe lângă neliniştea că Hiroki ar putea face ceva necugetat. Avea proasta obişnuinţă de a fi mai…coleric.
Imediat ce se îndepărtase îl văzu bătând în uşă. După câteva clipe Usami deschisese încercând să-şi controleze respiraţia sacadată. Clar, întrerupseseră ceva interesant între cei doi. Se lovise singur cu palma peste faţă.
- Hiroki! Ce coincidenţă…
Vorbise Usami ştergându-şi transpiraţia de pe frunte.
- Da. Mare coincidenţă. – Repetase deranjat de apariţia scriitorului într-un asemenea stadiu. Se vedea clar că întrerupsese o partidă de sex, iar elementele vizibile îi săreau în ochi fără să vrea. Pieptul dezgolit al autorului, cu urme mici şi roşiatice, cureaua desfăcută, şi erecţia pe care încerca să o ascundă ţinându-şi cămaşa în dreptul pantalonilor. – Am venit să-ţi returnez ceasul.
Usami privise spre mâna lui întinsă, în care se afla ceasul. Îl apucase cu lentoare, evitând să şi-l pună la încheietură din motive evidente.
- Scuze. L-am uitat acolo din grabă. Misaki era obosit şi m-a rugat să ne întoarcem.
Misaki! Misaki şi mai cum? Încercase să-şi scormonească neuronii pentru a-şi aminti numele de familie al studentului. Timpul fiind prea scurt, renunţase repede.
- Nu-i nici o problemă. Ai avut noroc, am fost prin preajmă şi l-am adus eu înapoi.
- Mulţumesc. Ar trebui să fiu mai atent.
Asta îl enerva cel mai mult la Akihiko. Întodeauna spunea ce era potrivit situaţiei încât îi tăia tot elanul de a se lua la harţă cu el. Politeţea era o simplă faţadă, dar una care îl salva din multe situaţii.
- Da. Chiar ar trebui să fii atent.
Murmurase îndepărtându-se şi aproape că înlemnise auzindu-l pe scriitorul cum îl salutase pe Nowaki. Iubitul său răspunsese prompt la salut, încât nici nu ştia la care din ei să se mai uite. Îl apucase repede de braţ, trăgându-l spre zona scărilor.
- De unde te cunoaÅŸte Akihiko?!
- Hiro-san, m-a văzut de atâtea ori cu tine acasă, la apartament. E normal să-şi dea seama…
Trebuia să-i dea dreptate lui Nowaki pe moment, şi îl oprise în loc în timp ce coborau scările.
- Ai avut dreptate.
Îi spusese cu buzele strânse şi cu capul plecat. Nu vroia să recunoască aşa uşor o înfrângere, dar de data asta nu avea încotro. Până şi el se lămurise că Usami şi Misaki erau împreună.
Simţise buzele celuilalt lipindu-se de fruntea sa într-un sărut cast, şi braţele puternice apucându-l de talie pentru a-l strânge. Se lăsase cuprins de acel fior plăcut care-l avea de fiecare dată când Nowaki se apropria de el.
- Nu-i nimic Hiro – san. Important este că i-ai returnat ceasul şi te-ai lămurit…
Aprobase din cap, mergând primul pe scări în jos. Camera lor fusese rezervată printre cele de la parter, aşa că nu aveau mult de mers până acolo. Era prima lor zi la hotel, şi deşi ar fi vrut să se plângă de faptul că oboseala începea să se resimtă, trupul său cerşea atingerile iubitului său.
Nici nu apucase să intre bine în cameră că Nowaki îl împinsese spre zid şi cu forţa-i caracteristică îi imobilizase braţele deasupra capului. Se zbătuse în primele momente, doar de dragul de a-i simţi trupul apăsat peste al său.
- Hiro – san, eu nu mai am răbdare…
De parcă nu i-ar fi fost clar, oricum nu putea face altceva decât să lase capul pe umărul lui şi să-l strângă pierdut de cămaşa care abia mai stătea pe el. Brunetul se grăbise să-i dea jos tricoul şi i-l azvârlise deasupra capului cu grabă. Apoi începuse să-l sărute pe piept şi abdomen cu o poftă ce-i înceţoşa ochii de plăcere. Bâjbâise cu mâinile reuşind să-i dea jos cămaşa la rândul său. Nowaki însă nu părea a reveni la loc, şi să-l ia iar în braţe.
Pantalonii îi căzuseră în vine, urmaţi şi de boxerii pe care îi purta. Se roşise simţind nu doar mâna iubitului său ce-i strângea penisul erect, dar şi gura acestuia peste vârf. Îşi întorsese capul într-o parte, lipindu-şi obrazul încins de zid. Una din mâini alintau pletele lui Nowaki în ritmul în care sugea, şi plăcerea creştea în el ca un crepuscul, gata să-l înghită definitiv. Gemetele sale încălzeau aerul în jurul lor, şi sporeau în intensitate cu fiecare mişcare a capului brunetului.
Se oprise când îi era lumea mai dragă, simţind cum e gata să explodeze de excitaţie. Căutase cu disperare buzele iubitului său când acesta se ridicase pentru a-l lua în braţe. Fără alte cuvinte se grăbise să-l desfacă la pantaloni, trăgându-i penisul cu mâna, frecându-l cu mişcări repezi pentru a-l aduce aproape de stadiul în care se simţea el. Ştia că Nowaki e uşor de stimulat, un lucru care îl observase după atâtea partide de sex.
- Hiro – san, întoarce-te cu spatele.
O făcuse imediat, dorind deja să-l simtă înăuntru, şi orice prelungire părea un chin. Simţise degetele brunetului alunecând repede în anusul strâmt, inclusiv acea răceală de la lubrifiant. În câteva secunde însă se încinsese atât de tare că pielea i se părea bună de dat jos. Mici picături de transpiraţie îi curgeau în jos pe frunte şi obraji, le simţea alunecând în jos pe gât şi piept. Le pierdea şirul însă când săruturi insistente îi apăsau pe omoplaţi şi spate.
Degetele sale zgâriau tapetul, simţind cum şi acesta devine la fel de încins iar braţele lui nu găseau alinarea niciunde. Odată întors spre Nowaki, lăsase capul pe spate savurând aerul rece, dar şi săruturile acestuia ce reveniseră pe gâtul lui în jos. Se simţise ridicat dintr-o dată, fiind nevoit să se susţină prinzându-şi picioarele de talia lui. Imediat se fusese penetrat cu grabă, şi închisese automat ochii, tremurând de plăcere.
Nowaki nu era niciodată lent în timp ce făceau dragoste, probabil nici n-ar fi vrut altfel, pentru că era stilul său de a da buzna mereu, la fel cum o făcuse şi cu viaţa lui. Îl făcuse să-şi piardă minţile prea repede, să-şi dea seama că fără el nu va fi niciodată împlinit.
Plăcerea de care avea parte în acea poziţie în făcuse să uite că spatele i se freca încontinuu de zid, penisul ce se mişca în el atingea acel loc ascuns ce-i sporea dorinţa şi nu făcea altceva decât să-l încurajeze pe Nowaki să i-o tragă cât putea de repede.
În curând se eliberase, ejaculând între ei, prins în nemişcare simţind pereţii anusului umezindu-se cu sperma fierbinte a brunetului, ca apoi să-i curgă printre fese în jos. Când Nowaki dăduse a se depărta îl oprise subit.
- Nici să nu îndrăzneşti. - Îi spusese cu vocea stinsă, încă răsuflând de plăcere. – Vreau să mă duci aşa spre pat.
Primise un sărut lung pe care-l îndurase mulţumit până ce îşi simţise spatele atingând salteaua rece. Se curbase, dar trupul lipindu-se şi mai mult de cel al iubitului său. Nowaki încă nu se depărtase, şi nici nu-şi retrăsese penisul din el. Zâmbise doritor, şi îşi depărtase picioarele pentru a-l lăsa să stea într-o poziţie mai potrivită. Nu vroia să se oprească…
*
Dimineaţa se trezise automat primul, obişnuit cu orele la facultate. Hotărât să nu-l trezească pe Nowaki, deşi deja îl învinuia pentru noaptea pierdută…sau dimineaţa? Plecase pentru a bea o cafea liniştitoare la barul hotelului. Avea nevoie de un moment de solitudine. Cu brunetul în cameră nu făcea altceva decât să rememoreze clipele de plăcere, care probabil ar fi dus spre alte clipe de plăcere. Şi aşa simţea că merge ceva mai lent ca de obicei.
Ceruse o cafea şi imediat ce o luase de la bar se apropriase de masa la care stătuse data trecută cu Nowaki. Doar că, era ocupată.
- Misaki! Takahashi Misaki…
Îşi amintise numele studentului cu pricina, care acum stătea la masă mâncând din trei feluri de deserturi de-odată. Iar Usami nu părea a-i fi prin preajmă…
- Profesor Kamijou?!
Înlemnit era puţin spus. Tânărul devenise practic o statuie la vederea sa. Zâmbise şi se aşezase pe scaunul opus. Acum era şansa de a afla despre ce este vorba între student şi prietenul său din copilărie.
- Kamijou – sensei!
Bâiguise Misaki cu vocea aproape strangulată şi făcuse o înclinare ciudată între aplecare şi ascundere în spatele scriitorului.
- Akihiko ce faci aici? Nu mă aşteptam să te întâlnesc…
Întrebase Hiroki primul, iar vocea lui între nelinişte şi apăsare îl îndemna să creadă că întâlnirea lor întâmplătoare era mai mult decât inoportună. Se încruntase uşor încercând să priceapă ce anume l-ar putea deranja pe profesorul de literatură.
- Sunt aici într-o scurtă vacanţă. Tu?
Hotărâse să-i răspundă prompt ca să afle la rândul său cum de se întâlniseră dintr-o dată, tocmai în acel loc; tocmai când era acolo cu Misaki. Deşi avusese suficiente întrevederi cu Hiroki, totdeauna evitase să menţioneze că de acum avea un iubit. Încă nu-şi dădea seama care era motivul său, de ce nu găsise în el curajul să-i spună. Mai ales că bănuia la rândul său că profesorul avea o aventură cu un bărbat. Acel Nowaki pe care-l întâlnise demult, când îl căutase la apartament.
- E week-end, şi…la fel ca şi tine…
- Singur?
Intervenise ştiind că are acea sclipire de agresivitate în privire, fiind sigur că Hiroki venise însoţit. Şi băga mâna în foc, că era cu siguranţă vorba de acel tânăr brunet.
- Nu. Am venit cu cineva.
Vorbise şatenul printre dinţi, arătându-şi iritaţia. Nu era în intenţia lui clară de a vorbi rău cu Usami, dar subitul interes ce-l arăta pentru situaţia sa nu i se părea de bun augur. Şi nu era momentul să stea de vorbă. Nowaki plecase să-i aducă un suc de la bar şi trebuia să revină din clipă în clipă.
- Acum te rog să mă scuzi, am puţină treabă.
Ieşi din piscină fără grabă prea multă, doar că observase cu coada ochiului pe unul din studenţii săi. Îşi amintea vag că auzise o voce pe lângă a lui Usami, şi acum constata că fusese un salut la care nu răspunsese. Se îndepărtase mirat, cu ochii fixaţi în gol cât realizase că odată cu plecarea lui cei doi se apropriaseră cam mult unul de celălalt. Usami şi studentul său, al cărui nume încerca din răsputeri să şi-l amintească părând a fi în relaţie unul cu celălalt, intimă chiar. Intimă! Clătină din cap învinuind aburii calzi ai apei ce jucau feste cu mintea sa neclară. Doar ce îl întâlnise pe Akihiko şi deja începea să o ia razna.
Îl zărise pe Nowaki la bar şi se îndreptase nesigur spre iubitul său. Pusese mâna lent pe umărul lui, acesta întorcându-se calm spre el. Ura faptul că niciodată nu izbutise să-l sperie. Toate încercările lui se dovediseră a fi eşecuri clare, brunetul având acea aură ce emana o stăpânire de sine pe care cu greu o putea penetra cineva. El cu atât mai puţin, şi numai gândul îi provoca imaginaţia către un alt capitol. Uşor roşu în obraji, tuşise înainte de a vorbi:
- M-am plictisit aşteptându-te.
- Dar Hiro-san, ai spus că piscina îţi va calma nervii…
Intervenise puţin confuz. Nu era ceva nou ca Hiroki să-şi schimbe părerea de la un minut la celălalt, fiind ceva caracteristic, dar vroia să se asigure că totul e în regulă.
- Sunt sigur. Acum taci şi dă-mi sucul să mă răcoresc puţin.
- Da. – îi înmânase sticla de suc, ţinând cu atenţie paiul între degete ca nu cumva să scape. – Hiro – san, îmi pare rău că ţi-am uitat acasă geanta cu însemnările pentru lucrarea de luni. Nu am făcut-o cu intenţie.
Oftase resemnat. Normal că nu era cu intenţie. Nowaki era prea ingenuu pentru a se preta la asemenea gesturi. În schimb cunoştea pe cineva care nu s-ar fi dat în lături de la a manipula şi a încerca să profite de situaţii. I se încleştase maxilarul ştiind că stă cazat în acelaşi hotel cu Usami.
- Nowaki, câte stele are hotelul acesta?
Puţin surprins de subita întrebare, răspunsese totuşi cu promptitudine.
- Două, sau cel puţin pe broşură aşa apărea. Ştii că biletele au venit cu oferta de vară…
- Ce caută Akihiko la un hotel de doar două stele?
Gândise cu voce tare făcându-l pe brunet să ridice din sprâncene.
- Usami Akihiko aici? Acel Akihiko?
Imediat Hiroki îi acoperise gura cu ambele mâini.
- Taci idiotule! Nu cred că are nevoie de publicitate în locuri precum astea. Suntem într-un bar!
- Scuze. Nu m-am gândit.
Plecase repede capul, privind gânditor spre paharul său de suc. Îl luase de pe tejgheaua barului pornind spre o masă aflată în margine. Evitase să fie persoane în jur pentru a putea discuta cu Hiroki, dar şi pentru a-i fi apropriat.
- L-ai văzut aici?
Întrebase imediat ce amândoi luaseră loc pe scaune, şi Hiroki tresărise din transă. Părea gânditor.
- Da. Dar nu era singur.
Ar fi vrut să zâmbească mulţumit. Ştia că Akihiko fusese primul care furase afecţiunea şatenului, ştiindu-se din copilărie sentimentele lui Hiroki pentru autor se amplificaseră pe parcurs. Dar Usami se îndrăgostise de altcineva, şi îi spulberase toate speranţele.
Iar el apăruse în viaţa lui Hiroki în momente de cumpănă. Dacă n-ar fi fost sigur pe sentimentele lor probabil că prezenţa scriitorului l-ar fi îngrijorat. Însă ştia că profesorul depăşise acea perioadă şi că se concentra asupra relaţiei lor.
- A venit cu cineva?
- Cu un student de al meu.
Trecând peste partea cu mirarea din ochii lui Nowaki, oftase iritat.
- Dar nu îmi amintesc cum îl cheamă.
- Linişteşte-te Hiro-san. Probabil sunt cunoştinţe comune. E normal ca Usami-san să cunoască multă lume.
Rămăsese cu ochii fixaţi în a-i brunetului, simţindu-şi bătăile inimii mai dese, iar cuvintele lui venind ca un calmat pentru durerea de cap ce începuse să se facă simţită. Dar nu numai. Abia acum îşi dădea seama că între timp îl apucase de mână.
- Da, probabil ai dreptate…
Nu ezitase ca de obicei, şi îşi trecuse degetele printre ale tânărului într-un alint plăcut. Ignorase senzaţia de cald în obraji, evitând de asemenea privirea arzătoare ce ştia că-i este dedicată. Nowaki putea fi uneori atât de evident. Dar toate astea îl făceau atât de… inevitabil îi întâlnise ochii, dar nu numai, şi buzele…Atât de uşor de iubit, continuase propoziţia în gând deşi se încordase de tot pe scaun. Momentul acela atât de perfect ar fi vrut să nu se oprească, dar îl împinsese la loc rapid.
- Uite, Nowaki! Se duc spre lifturi!
Arătase spre holul dintre intrări, unde se puteau zări atât Akihiko, cât şi un Misaki foarte somnoros. Cei doi porniseră cu paşi relaxaţi spre locul unde era lifturile. Paşi relaxaţi pe care tânărul elev încerca să-i menţină, deşi din când în când se oprea cu o mişcare ciudată de şolduri. Nowaki începuse să râdă.
- Cu siguranţă sunt împreună.
- De unde ÅŸtii?!
Chiar şi lui îi era clară de acum situaţia. Sau cel puţin faptul că Usami şi studentul său erau intimi unul cu celălalt. Dar niciodată nu puteai fi prea sigur, îşi repetă supărat că Akihiko alese din toate partidele care îi erau oportune, tocmai un elev de a-l său.
- Tânărul de lângă el pare că a avut parte de o noapte pasională.
Zâmbise larg spre Hiroki, în ochii lui citindu-se aceeaşi foame lupească de a-l devora pe loc. Se îngrozea de propriile sale gânduri, şi fără a mai sta de vorbă se ridicase de la masă.
- Hai să vedem! Aşa ne putem lămuri.
Pornise spre coridorul unde ştia că sunt lifturile, urmat de un Nowaki confuz şi şovăitor.
- Hiro-san… Cel mai potrivit ar fi să-l întrebi personal. Nu e un străin oarecare, doar vă cunoaşteţi.
Până să-şi termine triada de propoziţii, şatenul deja se aflase ascuns subtil după mobila aflată în separeul spre lifturi, uitându-se cu atenţie să vadă la ce etaj merg.
- Etajul doi. Hai Nowaki.
Aproape că-l târâse după el apucându-l de braţ. Pentru o persoană atât de înaltă, uneori se dovedea a fi prea bleg. Brunetul îl urmase exasperat.
- Dar Hiro-san, ce facem nu e chiar bine. Poate cei doi nu vor să se afle despre relaţia lor. Mai ales dacă Usami- san nu ţi-a spus nimic până acum.
Concluzionase făcându-l să îşi încrucişeze braţele.
- Vreau să văd cu ochii mei. În plus, crede-mă că mă simt suficient de deranjat de situaţia asta. De ce nu mi-a spus?!
Apăsase cu toată palma pe butonul doi al liftului aflat de cealaltă parte a coridorului, unde nu puteau fi zăriţi. Cu coada ochiului observase că cei doi sunt de asemenea gata să se urce în lift şi îl apucase iar pe Nowaki de braţ, forţându-l astfel să-l urmeze.
- Am să-l confrunt şi personal. Momentan e o chestiune de lămurire. Încă nu suntem siguri pe presupunerile pe care le facem.
- Eu sunt sigur.
Comentase Nowaki imitându-i poziţia cu braţele încrucişate.
- Dar e un student de a-l me….u…
Nu realizase că liftul celor doi ajunsese mai devreme şi erau aproape paralel, Usami râzând distrat de faptul că tânărul student îşi prinsese tricoul în fermoarul desfăcut de la pantaloni. Desfăcut!
- Uită-te la e - !
Usami aproape că întorsese capul spre locul de unde venise vocea când Nowaki îi înghiţise vorbele apucându-l de talie şi trântindu-l spre colţul liftului de unde nu puteau fi observaţi aşa bine. Îi prinsese buzele într-un sărut subit, iar Hiroki, luat prin surprindere nu făcuse decât să-i răspundă doritor. Una, de a scăpa din vizorul scriitorului, pentru a nu fi descoperiţi, a doua, pentru că era sărutat de iubitul său…Ceva ce-i provoca senzaţii egale cu…opritul stomacului în timp ce se oprea liftul. Realizase prea târziu că…liftul chiar se oprise, şi erau iar la parter.
- Sunt împreună.
Vorbise Nowaki cu hotărâre, muşcându-şi buzele încercând să-şi stăpânească impulsul de a-şi împinge iubitul la loc în colţ pentru o partidă proaspătă de săruturi.
- N-ai de unde să ştii! N-ai văzut nimic clar!
- Ah, Hiro-san. Ai văzut că avea şliţul desfăcut. Doar ce ieşiseră din lift. Şi nu-mi spune că era doar o confuzie a elevului tău dintre lift şi toaletă publică.
- Haha.
ÃŽl privise cu un aer iritat, fiind genul de glume care-l indispuneau. Dar venind din partea lui Nowaki era ceva de moment.
- Totul e încă prea dubios.
Coborâseră din lift, şi brunetul se oprise în loc aşteptând alte negări ale situaţiei care pentru el era mai mult decât clară. Observaseră însă unul dintre ospătari venind dinspre locul unde se aflau băile termale.
- Domnul Usami ÅŸi-a uitat ceasul aici.
Vorbise către unul din valeţi, lăsându-i-l pentru a-l înmâna înapoi scriitorului.
Hiroki lovise enervat cu piciorul în podea, profitând că se aflau încă departe de vizorului omului. Nowaki îl privise neîncrezător.
- Ceasul acela era cadou primit de la mine! Şi-l lasă ca pe ceva neînsemnat pe oriunde. Dacă valetul îl opreşte pentru el?!
- Hiro-san, calmează-te. Atâta timp cât şi celălalt e implicat nu cred că îi vor fura ceasul…
Se scărpinase în cap, fără să priceapă cum situaţia începea să devină atât de complicată şi de înăbuşitoare. Păreau a se învârti în acelaşi cerc, în jurul unei singure persoane: Usami Akihiko.
- Vino!
Îl îndemnase Hiroki, şi-l urmase fără alte comentarii. Îşi dădea seama după voce că pune ceva la cale dar şi că orice încercare de-a sa în a-l face să se răzgândească ar fi fost zadarnică.
Ajuns în dreptul valetului, Hiroki îl salutase politicos din cap.
- Amicul meu, Lordul Usami m-a rugat să-i aduc ceasul. L-a uitat adineauri la piscină.
- Ah, numai bine. Colegul meu doar ce mi-a spus să i-l înapoiez. Aşa o puteţi face chiar dumneavoastră.
Valetul îi dădu ceasul şi cu un salut scurt plecase să-şi vadă de treabă.
- Unii oameni sunt prea naivi.
Murmurase privind spre omul care se îndepărta. Probabil primul pe care-l întâlnise care să-l egaleze pe Nowaki în modul orbesc în care avea încredere în unii oameni. Îşi amintea iar de povestea cu colegul acestuia de la spital şi nervii lui reveneau din senin.
- Să mergem. Am să-i înapoiez ceasul.
Revenise la problema în mână, hotărât să afle până la urmă daca Usami şi studentul erau sau nu împreună. Şi avea motivul perfect în a-l aborda.
Evitase a lua liftul de data asta bănuind cam ce idei trec prin capul lui Nowaki. Nu avea vreme de pierdut cu momente adolescentine, aşa că hormonii iubitului său mai puteau aştepta. Încerca să-şi păstreze figura calmă şi să nu-l ia la rost pentru faptul că nu-l susţinea suficient. Ştia că Nowaki îl urmează doar dintr-un sentiment de responsabilitate şi consideraţie, dar putea fi mai…pasional, când venea vorba de instinctele sale.
- Hiro – san, dacă îl deranjezi de la ceva important?
Trecuse peste ezitări, reuşind să îngâne o propoziţie, deşi ştia că va fi contrazis automat.
- Ceasul acesta e primit de la mine. Ar fi bine să nu se întâmple şi a doua oară şi să-l piardă!
Ajunseseră repede la etajul al doilea, şi trecând de coridoarele cu scările şi lifturile, ajunseseră la camera care ştia că este a lui Usami. În primul rând pentru că se auzeau vocile celor doi prea clar printre uşa de lemn, şi apoi, era singurul apartament cu un confort sporit faţă de celelalte din hotel.
- Nowaki, stai mai departe. Nu vreau să fii văzut.
Tăcuse şi îndeplinise doleanţa iubitului său, îndepărtându-se cu două uşi, rezemându-se de perete. Era curios să vadă ce se va întâmpla, pe lângă neliniştea că Hiroki ar putea face ceva necugetat. Avea proasta obişnuinţă de a fi mai…coleric.
Imediat ce se îndepărtase îl văzu bătând în uşă. După câteva clipe Usami deschisese încercând să-şi controleze respiraţia sacadată. Clar, întrerupseseră ceva interesant între cei doi. Se lovise singur cu palma peste faţă.
- Hiroki! Ce coincidenţă…
Vorbise Usami ştergându-şi transpiraţia de pe frunte.
- Da. Mare coincidenţă. – Repetase deranjat de apariţia scriitorului într-un asemenea stadiu. Se vedea clar că întrerupsese o partidă de sex, iar elementele vizibile îi săreau în ochi fără să vrea. Pieptul dezgolit al autorului, cu urme mici şi roşiatice, cureaua desfăcută, şi erecţia pe care încerca să o ascundă ţinându-şi cămaşa în dreptul pantalonilor. – Am venit să-ţi returnez ceasul.
Usami privise spre mâna lui întinsă, în care se afla ceasul. Îl apucase cu lentoare, evitând să şi-l pună la încheietură din motive evidente.
- Scuze. L-am uitat acolo din grabă. Misaki era obosit şi m-a rugat să ne întoarcem.
Misaki! Misaki şi mai cum? Încercase să-şi scormonească neuronii pentru a-şi aminti numele de familie al studentului. Timpul fiind prea scurt, renunţase repede.
- Nu-i nici o problemă. Ai avut noroc, am fost prin preajmă şi l-am adus eu înapoi.
- Mulţumesc. Ar trebui să fiu mai atent.
Asta îl enerva cel mai mult la Akihiko. Întodeauna spunea ce era potrivit situaţiei încât îi tăia tot elanul de a se lua la harţă cu el. Politeţea era o simplă faţadă, dar una care îl salva din multe situaţii.
- Da. Chiar ar trebui să fii atent.
Murmurase îndepărtându-se şi aproape că înlemnise auzindu-l pe scriitorul cum îl salutase pe Nowaki. Iubitul său răspunsese prompt la salut, încât nici nu ştia la care din ei să se mai uite. Îl apucase repede de braţ, trăgându-l spre zona scărilor.
- De unde te cunoaÅŸte Akihiko?!
- Hiro-san, m-a văzut de atâtea ori cu tine acasă, la apartament. E normal să-şi dea seama…
Trebuia să-i dea dreptate lui Nowaki pe moment, şi îl oprise în loc în timp ce coborau scările.
- Ai avut dreptate.
Îi spusese cu buzele strânse şi cu capul plecat. Nu vroia să recunoască aşa uşor o înfrângere, dar de data asta nu avea încotro. Până şi el se lămurise că Usami şi Misaki erau împreună.
Simţise buzele celuilalt lipindu-se de fruntea sa într-un sărut cast, şi braţele puternice apucându-l de talie pentru a-l strânge. Se lăsase cuprins de acel fior plăcut care-l avea de fiecare dată când Nowaki se apropria de el.
- Nu-i nimic Hiro – san. Important este că i-ai returnat ceasul şi te-ai lămurit…
Aprobase din cap, mergând primul pe scări în jos. Camera lor fusese rezervată printre cele de la parter, aşa că nu aveau mult de mers până acolo. Era prima lor zi la hotel, şi deşi ar fi vrut să se plângă de faptul că oboseala începea să se resimtă, trupul său cerşea atingerile iubitului său.
Nici nu apucase să intre bine în cameră că Nowaki îl împinsese spre zid şi cu forţa-i caracteristică îi imobilizase braţele deasupra capului. Se zbătuse în primele momente, doar de dragul de a-i simţi trupul apăsat peste al său.
- Hiro – san, eu nu mai am răbdare…
De parcă nu i-ar fi fost clar, oricum nu putea face altceva decât să lase capul pe umărul lui şi să-l strângă pierdut de cămaşa care abia mai stătea pe el. Brunetul se grăbise să-i dea jos tricoul şi i-l azvârlise deasupra capului cu grabă. Apoi începuse să-l sărute pe piept şi abdomen cu o poftă ce-i înceţoşa ochii de plăcere. Bâjbâise cu mâinile reuşind să-i dea jos cămaşa la rândul său. Nowaki însă nu părea a reveni la loc, şi să-l ia iar în braţe.
Pantalonii îi căzuseră în vine, urmaţi şi de boxerii pe care îi purta. Se roşise simţind nu doar mâna iubitului său ce-i strângea penisul erect, dar şi gura acestuia peste vârf. Îşi întorsese capul într-o parte, lipindu-şi obrazul încins de zid. Una din mâini alintau pletele lui Nowaki în ritmul în care sugea, şi plăcerea creştea în el ca un crepuscul, gata să-l înghită definitiv. Gemetele sale încălzeau aerul în jurul lor, şi sporeau în intensitate cu fiecare mişcare a capului brunetului.
Se oprise când îi era lumea mai dragă, simţind cum e gata să explodeze de excitaţie. Căutase cu disperare buzele iubitului său când acesta se ridicase pentru a-l lua în braţe. Fără alte cuvinte se grăbise să-l desfacă la pantaloni, trăgându-i penisul cu mâna, frecându-l cu mişcări repezi pentru a-l aduce aproape de stadiul în care se simţea el. Ştia că Nowaki e uşor de stimulat, un lucru care îl observase după atâtea partide de sex.
- Hiro – san, întoarce-te cu spatele.
O făcuse imediat, dorind deja să-l simtă înăuntru, şi orice prelungire părea un chin. Simţise degetele brunetului alunecând repede în anusul strâmt, inclusiv acea răceală de la lubrifiant. În câteva secunde însă se încinsese atât de tare că pielea i se părea bună de dat jos. Mici picături de transpiraţie îi curgeau în jos pe frunte şi obraji, le simţea alunecând în jos pe gât şi piept. Le pierdea şirul însă când săruturi insistente îi apăsau pe omoplaţi şi spate.
Degetele sale zgâriau tapetul, simţind cum şi acesta devine la fel de încins iar braţele lui nu găseau alinarea niciunde. Odată întors spre Nowaki, lăsase capul pe spate savurând aerul rece, dar şi săruturile acestuia ce reveniseră pe gâtul lui în jos. Se simţise ridicat dintr-o dată, fiind nevoit să se susţină prinzându-şi picioarele de talia lui. Imediat se fusese penetrat cu grabă, şi închisese automat ochii, tremurând de plăcere.
Nowaki nu era niciodată lent în timp ce făceau dragoste, probabil nici n-ar fi vrut altfel, pentru că era stilul său de a da buzna mereu, la fel cum o făcuse şi cu viaţa lui. Îl făcuse să-şi piardă minţile prea repede, să-şi dea seama că fără el nu va fi niciodată împlinit.
Plăcerea de care avea parte în acea poziţie în făcuse să uite că spatele i se freca încontinuu de zid, penisul ce se mişca în el atingea acel loc ascuns ce-i sporea dorinţa şi nu făcea altceva decât să-l încurajeze pe Nowaki să i-o tragă cât putea de repede.
În curând se eliberase, ejaculând între ei, prins în nemişcare simţind pereţii anusului umezindu-se cu sperma fierbinte a brunetului, ca apoi să-i curgă printre fese în jos. Când Nowaki dăduse a se depărta îl oprise subit.
- Nici să nu îndrăzneşti. - Îi spusese cu vocea stinsă, încă răsuflând de plăcere. – Vreau să mă duci aşa spre pat.
Primise un sărut lung pe care-l îndurase mulţumit până ce îşi simţise spatele atingând salteaua rece. Se curbase, dar trupul lipindu-se şi mai mult de cel al iubitului său. Nowaki încă nu se depărtase, şi nici nu-şi retrăsese penisul din el. Zâmbise doritor, şi îşi depărtase picioarele pentru a-l lăsa să stea într-o poziţie mai potrivită. Nu vroia să se oprească…
*
Dimineaţa se trezise automat primul, obişnuit cu orele la facultate. Hotărât să nu-l trezească pe Nowaki, deşi deja îl învinuia pentru noaptea pierdută…sau dimineaţa? Plecase pentru a bea o cafea liniştitoare la barul hotelului. Avea nevoie de un moment de solitudine. Cu brunetul în cameră nu făcea altceva decât să rememoreze clipele de plăcere, care probabil ar fi dus spre alte clipe de plăcere. Şi aşa simţea că merge ceva mai lent ca de obicei.
Ceruse o cafea şi imediat ce o luase de la bar se apropriase de masa la care stătuse data trecută cu Nowaki. Doar că, era ocupată.
- Misaki! Takahashi Misaki…
Îşi amintise numele studentului cu pricina, care acum stătea la masă mâncând din trei feluri de deserturi de-odată. Iar Usami nu părea a-i fi prin preajmă…
- Profesor Kamijou?!
Înlemnit era puţin spus. Tânărul devenise practic o statuie la vederea sa. Zâmbise şi se aşezase pe scaunul opus. Acum era şansa de a afla despre ce este vorba între student şi prietenul său din copilărie.
![[Imagine: kanpai.jpg]](http://i171.photobucket.com/albums/u284/Evil_Kant/kanpai.jpg)