Salut! ma numesc Alexandra si cartea pe care o citesc acum,se numeste ''Invitatia la vals'' este scrisa de Mihail Drumes. Este vorba despre povestea de dragoste dintre Micaela si Tudor este o poveste cu multe intorsaturi de situatie pe care v-o recomand cu incredere .BYE!
Ce carte citesti acum?
Momentan citesc Sărutul Ispitei de Sandra Brown, o carte romance de care sunt mulţumită. Nu mă omor eu după tipul ăsta de cărţi, dar nici nu îmi displac. Am simţit într-un fel nevoia să citesc ceva romance aşa că am apelat la Dyx, ea are colecţia aia de cărţi xD Începutul a fost promiţător şi am continuat să o citesc. Personajele sunt frumos descrise iar povestea cu care se împleteşte şi titlu, m-a atras din prima. Acel sărut al ispitei a fost oferit în noaptea nunţii de către Josh, viitoarei soţii al angajatului său. Partea interesantă este că soţul ei va muri şi, bineînţeles, eu sper că va rămâne cu acel Josh.
Înainte de această carte, am citit Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde pentru şcoală. Am văzut mai sus că altcineva a citit cartea de curând şi într-adevăr este frumoasă. Sfârşitul te lasă puţin cu ochii în soare şi, cel puţin pe mine, m-a cam enervat. Personajele, mai ales Dorian, au fost bine conturate, atât fizic, cât şi moral. Chiar merită citită!!
Înainte de această carte, am citit Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde pentru şcoală. Am văzut mai sus că altcineva a citit cartea de curând şi într-adevăr este frumoasă. Sfârşitul te lasă puţin cu ochii în soare şi, cel puţin pe mine, m-a cam enervat. Personajele, mai ales Dorian, au fost bine conturate, atât fizic, cât şi moral. Chiar merită citită!!
be special, be you.
Fani forgot her stamp here! ^w^
Fani forgot her stamp here! ^w^
Am început duminică Procesul, de Kafka, şi cum probabil o să îl termin astăzi sau mâine, o să încep "Pe drum" (Kerouac) sau "O mie nouă sute optzeci și patru" ( Orwell) sau "Insuportabila ușurătate a ființei" (Kundera).
În legătură cu Procesul, am început-o în aceeași manieră în care îmi incep în mod normal lecturile, adică fără informații căutate în prealabil și doar cu firul subțire de idee pe care o aveam asupra cărții din cultura-mi generală. Citind într-un final cartea, maniera simplă în care este scrisă (acțiune brută, intercalată cu foarte puține și scurte momente de analiză psihologică) și felul rapid în care evoluează firul narativ, toate astea combinate cu personajul universal în a cărui piele te transpui, faptul că nu există un preambul al acțiunii - întâmplarea pentru care K. este condamnat- fac lectura sa fie usor mai greu de urmarit, din moment ce nu exista o idee pe care sa ti-o formezi pe tot parcurul lecturarii. Acesta este si motivul pentru care ar trebui/trebuie reingurgitata la o a doua citire.
(Cred ca este suficient, nu imi place sa scriu recenzii decat dupa terminarea lecturii, si nici atunci.)
În legătură cu Procesul, am început-o în aceeași manieră în care îmi incep în mod normal lecturile, adică fără informații căutate în prealabil și doar cu firul subțire de idee pe care o aveam asupra cărții din cultura-mi generală. Citind într-un final cartea, maniera simplă în care este scrisă (acțiune brută, intercalată cu foarte puține și scurte momente de analiză psihologică) și felul rapid în care evoluează firul narativ, toate astea combinate cu personajul universal în a cărui piele te transpui, faptul că nu există un preambul al acțiunii - întâmplarea pentru care K. este condamnat- fac lectura sa fie usor mai greu de urmarit, din moment ce nu exista o idee pe care sa ti-o formezi pe tot parcurul lecturarii. Acesta este si motivul pentru care ar trebui/trebuie reingurgitata la o a doua citire.
(Cred ca este suficient, nu imi place sa scriu recenzii decat dupa terminarea lecturii, si nici atunci.)
Roger Zelazny - Semnul unicornului
Terminat rapid lucrarea lui Hugh Laurie si am trecut la ceva la fel de usurel, dar ceva mai prin curtea mea de acasa ca sa zic asa. Semnul unicornului e a treia carte din sera Cronicile din Amber, scrisa intre 1970 si 1990 (parca) de nenea de mai sus.
Imi place sa zic ca seria chiar creste mult in ochii mei cu fiecare carte de care ma apuc. Desi adesea este cerut un real efort de imaginatie pentru a tine pasul cu imaginile absolut demne de LSD pe care autorul le invoca, gasesc ca se justifica fiecare pagina si fiecare bucata de descriere din carte.
Jocurile zeilor nu mi-au parut atat de interesante de cand am citit in copilarie Legendele Olimpului (regret ca am renuntat la cartile in cauza...dar au fost pentru donatii, deci inima mi-e impacata). Desi nu atinge complexitatea si subtilitatea a ceva ce as gasi de exemplu in universul Malazan, intrigile sunt coapte interesant, ritmul e dement de cele mai multe ori iar Amber...Amber e o adevarata bijuterie a genului fantasy. Un taram al zeilor, al fiintelor ce pot manipula realitatea cu atat de putin efort incat orice e posibil sa intalnesti intre paginile cartilor.
Pana acum, cat am citit din carte prezinta un mister interesant, mai ales pusa langa primele doua. Si imi face placere sa vad ca autorul chiar isi incordeaza aici talentele literare, mai ales pentru descriere.
Terminat rapid lucrarea lui Hugh Laurie si am trecut la ceva la fel de usurel, dar ceva mai prin curtea mea de acasa ca sa zic asa. Semnul unicornului e a treia carte din sera Cronicile din Amber, scrisa intre 1970 si 1990 (parca) de nenea de mai sus.
Imi place sa zic ca seria chiar creste mult in ochii mei cu fiecare carte de care ma apuc. Desi adesea este cerut un real efort de imaginatie pentru a tine pasul cu imaginile absolut demne de LSD pe care autorul le invoca, gasesc ca se justifica fiecare pagina si fiecare bucata de descriere din carte.
Jocurile zeilor nu mi-au parut atat de interesante de cand am citit in copilarie Legendele Olimpului (regret ca am renuntat la cartile in cauza...dar au fost pentru donatii, deci inima mi-e impacata). Desi nu atinge complexitatea si subtilitatea a ceva ce as gasi de exemplu in universul Malazan, intrigile sunt coapte interesant, ritmul e dement de cele mai multe ori iar Amber...Amber e o adevarata bijuterie a genului fantasy. Un taram al zeilor, al fiintelor ce pot manipula realitatea cu atat de putin efort incat orice e posibil sa intalnesti intre paginile cartilor.
Pana acum, cat am citit din carte prezinta un mister interesant, mai ales pusa langa primele doua. Si imi face placere sa vad ca autorul chiar isi incordeaza aici talentele literare, mai ales pentru descriere.
Pai momentan citesc cartea primita de Mos Nicolae, Ecouri de dincolo de moarte de catre Johan Therion . Este o carte interesanta, cu toate ca nu prea imi plac mie insulele. Daca nu ma insel, face parte din Seria Neagra a romanelor politiste . Are aproape 400 de pagini, din care am ajuns la cea cu numarul 100. Imi place destul de mult, mai ales ca este invaluita intr-un mister. E destul de promitatoare pentru mine.
Psycho XD
Psycho XD
Momentan citesc foarte multe povesti fan fiction dar in acelasi timp ma straduiesc sa termin Opiu de Colin Falconer.
Colin Falconer este un autor foarte bun din punctul meu de vedere si se pricepe sa tina cititorul intr-un continuu suspans dandu-i diferite impresii doar ca mai apoi sa le distruga. Imi place cum reuseste sa descrie niste intamplari groaznice cu atata lux de amanunte facandu-te sa simti ca te afli printre personajele sale traind fiecare secunda cu ei.
Opiu este o carte despre lumea triadelor din Asia, despre cum un pilot reuseste sa devina un mare traficant de droguri. Este plina de pericol, intamplari amuzante, dramatice, tragice si dragoste.
Cartea este fascinanta si povestea te tine in priza, doar ca nu am eu destul timp sa reusesc sa o termin:)
Colin Falconer este un autor foarte bun din punctul meu de vedere si se pricepe sa tina cititorul intr-un continuu suspans dandu-i diferite impresii doar ca mai apoi sa le distruga. Imi place cum reuseste sa descrie niste intamplari groaznice cu atata lux de amanunte facandu-te sa simti ca te afli printre personajele sale traind fiecare secunda cu ei.
Opiu este o carte despre lumea triadelor din Asia, despre cum un pilot reuseste sa devina un mare traficant de droguri. Este plina de pericol, intamplari amuzante, dramatice, tragice si dragoste.
Cartea este fascinanta si povestea te tine in priza, doar ca nu am eu destul timp sa reusesc sa o termin:)
Wiii, ce geniale carti <3.-cel putin asa suna:-?-
Pãi, recunosc, stateam ca prost cu cititul si chiar nu ma fascina, insa vara trecuta am inceput cu niste carticele cam slabe, Zece negrii mititei si chestii de genu', dupa care pauuuzã si de curand am inceput sa citesc Contele de Monte-Cristo de Alexandre Dumas -cred ca multi ati citit-o- care e destul de draguta...tocmai am terminat volumul I si mi se pare mai cuuute decat anime-ul <3.
Imiii place atat de mult stilul in care descrie Alexandre Dumas... :3 Ooo daa, si ador personajele. Stiu ca nu are asa mare legatura cu topicul, dar totusi, specific ca adesea am impresia ca urmeaza yaoi @_@. Cam ciudat.
Il ador pe Edmond si Franz ... si contele... cu toate ca stau cam prost cu logica si nu-mi dau seama... Contele de Monte-Cristo e Edmond, nuu?
-daaa, am ghiiicit!- In cazul asta, Abatele Faria a facut o treaba minunata. Prea minunata...
Amn, si in ciuda descrierii lui Dumas, nu o suport pe Mercedes. Nu stiu ce-am cu saraca fata, dar eu nuuuu o suport. x)x
Totusi, o data m-am gandit... oare aceste personaje chiar au existat? Adica Alexandre descrie asa de ... wow, incat parca esti acolo, parca vezi tot...
Pãi, recunosc, stateam ca prost cu cititul si chiar nu ma fascina, insa vara trecuta am inceput cu niste carticele cam slabe, Zece negrii mititei si chestii de genu', dupa care pauuuzã si de curand am inceput sa citesc Contele de Monte-Cristo de Alexandre Dumas -cred ca multi ati citit-o- care e destul de draguta...tocmai am terminat volumul I si mi se pare mai cuuute decat anime-ul <3.
Imiii place atat de mult stilul in care descrie Alexandre Dumas... :3 Ooo daa, si ador personajele. Stiu ca nu are asa mare legatura cu topicul, dar totusi, specific ca adesea am impresia ca urmeaza yaoi @_@. Cam ciudat.
Il ador pe Edmond si Franz ... si contele... cu toate ca stau cam prost cu logica si nu-mi dau seama... Contele de Monte-Cristo e Edmond, nuu?
-daaa, am ghiiicit!- In cazul asta, Abatele Faria a facut o treaba minunata. Prea minunata...Amn, si in ciuda descrierii lui Dumas, nu o suport pe Mercedes. Nu stiu ce-am cu saraca fata, dar eu nuuuu o suport. x)x
Totusi, o data m-am gandit... oare aceste personaje chiar au existat? Adica Alexandre descrie asa de ... wow, incat parca esti acolo, parca vezi tot...
Zilele astea am terminat de citit două cărți, și anume: Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde și Femeia nisipurilor de Kobo Abe.
Cred că subiectul primului roman este cunoscut tuturor așa că nu îmi voi mai bate capul cu asta. Cum sunt, în general, înnebunită după cărțile autorilor britanici, e normal că și Portretul lui Dorian Gray mi-a plăcut foarte mult. Cu toate că e un personaj naiv și ușor influențabil, e plăcut de cei din jur, fiindcă aceștia nu reușesc să-i citească caracterul în totalitate. L-am compătimit pe bietul Basil, fiindcă părea personajul cu cea mai multă conștiință din întreg romanul; îmi pare rău că a ajuns să sfârșească așa tragic și să se aleagă cu cadavrul dizolvat în acizi. Henry nu înceta să mă uimească. Îmi plăcea enorm de mult de el, cu toate că avea niște teorii total deplasate; teoriile lui deplasate erau întărite cu argumente bine-gândite, așa că fără un argument la fel de bun nu i se putea demonstra că greșește. Mi s-a părut ciudat să-l văd temându-se, totuși. Atunci, la vilă, după ce James fusese omorât accidental iar el plecase înăuntru cu Dorian și îl întrebase care e secretul lui, de ce arată la fel ca atunci când s-au cunoscut... Mărețul Lord Henry se temea de bătrânețe.
Excelentă carte. O lectură ușoară și o recomand oricui vrea să-și petreacă după-amiaza într-un mod plăcut.
Cartea lui Abe, pe de altă parte, e o lectură puțintel mai grea și nu e genul de carte care să poată fi citită în orice împrejurare/ orice stare. Dacă vrei ceva care să te pună pe gânduri, dacă ai chef de meditat, atunci Femeia nisipurilor e o opțiune.
Personajul principal, un colecționar de insecte, ajunge să fie prizonier într-un sat sărac unde furia nisipurilor mișcătoare amenință pe toată lumea. Este găzduit de o localnică și, practic, forțat de ceilalți să muncească pentru a ajuta la curățarea nisipului. Încearcă de nenumărate ori să evadeze, de fiecare dată fără rezultat, iar atunci când ii se oferă șansa să fugă îi face cu mâna în timp ce trece pe lângă el.
Acest portret al adaptării la absurd are rolul de a-i îndemna pe oameni să-și pună întrebări în legătură cu lumea în care trăiesc, lume care la prima vedere pare acceptabilă, apoi te zguduie din toate părțile.
Azi, la școală, fiindcă mă plictiseam în ore, m-am apucat să citesc Rashomon a lui Ryunosuke Akutagawa, care e de fapt o colecție de 6 povestioare care conțin elemente ale culturii și credințelor japoneze. E fascinantă so far.
Cred că subiectul primului roman este cunoscut tuturor așa că nu îmi voi mai bate capul cu asta. Cum sunt, în general, înnebunită după cărțile autorilor britanici, e normal că și Portretul lui Dorian Gray mi-a plăcut foarte mult. Cu toate că e un personaj naiv și ușor influențabil, e plăcut de cei din jur, fiindcă aceștia nu reușesc să-i citească caracterul în totalitate. L-am compătimit pe bietul Basil, fiindcă părea personajul cu cea mai multă conștiință din întreg romanul; îmi pare rău că a ajuns să sfârșească așa tragic și să se aleagă cu cadavrul dizolvat în acizi. Henry nu înceta să mă uimească. Îmi plăcea enorm de mult de el, cu toate că avea niște teorii total deplasate; teoriile lui deplasate erau întărite cu argumente bine-gândite, așa că fără un argument la fel de bun nu i se putea demonstra că greșește. Mi s-a părut ciudat să-l văd temându-se, totuși. Atunci, la vilă, după ce James fusese omorât accidental iar el plecase înăuntru cu Dorian și îl întrebase care e secretul lui, de ce arată la fel ca atunci când s-au cunoscut... Mărețul Lord Henry se temea de bătrânețe.
Excelentă carte. O lectură ușoară și o recomand oricui vrea să-și petreacă după-amiaza într-un mod plăcut.
Cartea lui Abe, pe de altă parte, e o lectură puțintel mai grea și nu e genul de carte care să poată fi citită în orice împrejurare/ orice stare. Dacă vrei ceva care să te pună pe gânduri, dacă ai chef de meditat, atunci Femeia nisipurilor e o opțiune.
Personajul principal, un colecționar de insecte, ajunge să fie prizonier într-un sat sărac unde furia nisipurilor mișcătoare amenință pe toată lumea. Este găzduit de o localnică și, practic, forțat de ceilalți să muncească pentru a ajuta la curățarea nisipului. Încearcă de nenumărate ori să evadeze, de fiecare dată fără rezultat, iar atunci când ii se oferă șansa să fugă îi face cu mâna în timp ce trece pe lângă el.
Acest portret al adaptării la absurd are rolul de a-i îndemna pe oameni să-și pună întrebări în legătură cu lumea în care trăiesc, lume care la prima vedere pare acceptabilă, apoi te zguduie din toate părțile.
Azi, la școală, fiindcă mă plictiseam în ore, m-am apucat să citesc Rashomon a lui Ryunosuke Akutagawa, care e de fapt o colecție de 6 povestioare care conțin elemente ale culturii și credințelor japoneze. E fascinantă so far.
-copy/paste de pe alt forum pt. că sunt într-o stare de lene deplorabilă, so va trebui să vă conformați cu asta/ n-am niciun chef să scriu alte comentarii despre ce am citit right now, guess I am way too lazy.
ce-am lecturat săptămâna asta.
Am citit Fii demn! de Dan Puric, la sugestia profei mele de latină, şi mă bucur foarte mult că mi-a împrumutat cartea. Plănuiesc să citesc şi celelalte două cărţi ale sale pentru că m-a marcat ceea ce am găsit între filele cărţii sale.
Nu e vorba de un roman, o poveste... ci de o realitate, o realitate de azi şi poate şi de mâine şi o realitate de acum nu ştiu câţi ani. Nu prea sunt în dispoziţia necesară de a comenta despre o carte. Şi e greu să spui mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut. Cartea în sine e genială prin ideile pe care le cuprinde şi este o notă biografică a românului, ca să zic aşa, printr-un demers personal al lui Dan Puric, pe care - fără să vreau - citind filele cărţii sale, îl consider un om genial. M-a fascinat până m-a lăsat fără de cuvinte.
Cartea o recomand "tuturor românilor" * laughs*.
E şi inutil să mai zic 5/5. It was amazing. A răsculat în mine tot felul de sentimente şi m-a marcat prin tot ceea ce am găsit, nu doar prin faptul că omul este genial, plin de cultură şi inteligenţă şi patriotism, dar şi tot ceea ce transmite cartea sa, ideea - de fapt, ideile întâlnite acolo... şi tot ceea ce reuşeşte să facă prin nişte simple cuvinte. Te cuprinde.
Fără să vreau, după ce am terminat cartea, m-am simţit mândră-
__________________
Am citit astăzi Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. Cu recenta comandă de cărți făcută, eu și colegele mele aveam fiecare câteva cărți pe bancă și am șterpelit cărțulia de la o colegă și-am început să o lecturez în ora de franceză pentru că... ei bine, ce altceva să fac la ora de franceză în condițiile în care îi asculta pe cei ce nu aveau note și desigur aceasta e doar o scuză, aveam chef să citesc ceva și nu puteam să mă decid dacă să mă conectez la net de pe telefon și să citesc o piesă de teatru de-a lui Shaw sau pur și simplu să citesc cărțulia de la colega mea. Am optat pt. a doua variantă pentru că well it'a better to lose yourself in a book's file than in a webpage.
Revenind la carte, a fost ... okay, ca să zic așa și sunt sigură că aș fi apreciat-o mai mult dacă aș fi citit-o în limba engleză, pentru că astfel chiar nu m-a impresionat prin stil sau replici sau descriere. Ce mi-a plăcut - este și evident - a fost personajul Holly Golight care a fost foarte simpatică și interesantă și ... să zicem „originală”, dar acest lucru se revarsă doar asupra personalității ei și a lucrurilor pe care le face, deci să zicem că există anumite idei în cartea aceasta - okay, ceva mai multe idei. În rest, nu m-a impresionat cu nimic și nici nu m-a atins în vreun mod special. Am oscilat între o stea și două stele, dar până la urmă am notat-o cu 2/5 pe goodreads.
Ieri am citit și o piesă de teatru de-a lui George Bernard Shaw. Tot așa, eram la școală și mă plictiseam așa că am zis să citesc ceva și am citit The Devil's disciple și cred cu sinceritate că începe să mă pasioneze foarte tare George Bernard Shaw. Îi ador stilul, deși nu am citit decât două piese de teatru de-ale sale, pur și simplu îmi place, îi ador replicile și face ceva cu personajele... pur și simplu stilul lui este în concordanță cu gusturile și dorințele mele în literatură, sau în piese de teatru, you could say that.
The Devil's disciple este o piesă foarte interesantă și plăcută, nu mi-a plăcut la fel de mult ca Pygmalion, dar tot mi-a plăcut și i-am dat 5/5 pe goodreads pentru că nu m-am putut abține. Mi-au plăcut personajele, ideile și îndeosebi stilul.
Săptămâna aceasta am mai citit și Carrie de Stephen King. Am tot auzit de el - idei, impresii, opinii, critici și așa mai departe și cum my friend has the book, am rugat-o să mi-o împrumute și mie să o citesc. Mi-a spus că e interesantă și cum că ar fi inspirată din viața reală. Okay, mă gândeam cu siguranșță la o poveste horror care o să mă facă să mă adâncesc puternic în paginile cărții și să fiu fascinată până la refuz așa cum se întâmplă cu operele... scary, let's say, eu mă speri foarte ușor și îmi place, anyway. Cartea nu a fost o dezamăgire, doar că eu mă așteptam la altceva și aveam așteptări mai mari, să zic așa. Totuși o consider o carte „particulară”, dacă așa ceva este posibil. Pur și simplu nu cred că pot să apreciez stilul și capacitatea adevărată a autorului în literatură - horror sau de altfel, raportând detaliile la cartea aceasta. Pur și simplu o consider detașată, să zic așa, de stilul lui Stephen King, ceea ce este oarecum ciudat având în vedere că nu am mai citit nimic de acesta, însă așa simt. Pur și simplu este o carte strict particulară, strict Carrie, cartea este un personaj, personajul este cartea și așa mai departe, de parcă ar exista fără voința altcuiva și fără implicația autorului. Știu că sună extraordinar de ciudat, dar așa consider eu. I-am dat 3/5 pe goodreads, pentru poveste și pt TK, dar nu o consider o carte de 3/5 ci mai degrabă 2/5, din punctul meu de vedere și raportată la gusturile mele și poate chiar și la starea de spirit pe care am avut-o când am lecturat-o.
Mă apucasem azi și de „Pe drumuri de munte” de Calistrat Hogaș, dar după 100 de pagini am realizay că nu am chef să citesc cartea, că mi-e lene, că mă dor ochii de mor și că nu am chef decât să îmi pun capul pe pernă și să dorm, ceea ce - din păcate - nu am făcut, dar nici de citit nu am mai citit și o consider o lectură pierdută, chiar dacă opera în sine nu mi-a displăcut.
ce-am lecturat săptămâna asta.
Am citit Fii demn! de Dan Puric, la sugestia profei mele de latină, şi mă bucur foarte mult că mi-a împrumutat cartea. Plănuiesc să citesc şi celelalte două cărţi ale sale pentru că m-a marcat ceea ce am găsit între filele cărţii sale.
Nu e vorba de un roman, o poveste... ci de o realitate, o realitate de azi şi poate şi de mâine şi o realitate de acum nu ştiu câţi ani. Nu prea sunt în dispoziţia necesară de a comenta despre o carte. Şi e greu să spui mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut. Cartea în sine e genială prin ideile pe care le cuprinde şi este o notă biografică a românului, ca să zic aşa, printr-un demers personal al lui Dan Puric, pe care - fără să vreau - citind filele cărţii sale, îl consider un om genial. M-a fascinat până m-a lăsat fără de cuvinte.
Cartea o recomand "tuturor românilor" * laughs*.
E şi inutil să mai zic 5/5. It was amazing. A răsculat în mine tot felul de sentimente şi m-a marcat prin tot ceea ce am găsit, nu doar prin faptul că omul este genial, plin de cultură şi inteligenţă şi patriotism, dar şi tot ceea ce transmite cartea sa, ideea - de fapt, ideile întâlnite acolo... şi tot ceea ce reuşeşte să facă prin nişte simple cuvinte. Te cuprinde.
Fără să vreau, după ce am terminat cartea, m-am simţit mândră-
__________________
Am citit astăzi Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. Cu recenta comandă de cărți făcută, eu și colegele mele aveam fiecare câteva cărți pe bancă și am șterpelit cărțulia de la o colegă și-am început să o lecturez în ora de franceză pentru că... ei bine, ce altceva să fac la ora de franceză în condițiile în care îi asculta pe cei ce nu aveau note și desigur aceasta e doar o scuză, aveam chef să citesc ceva și nu puteam să mă decid dacă să mă conectez la net de pe telefon și să citesc o piesă de teatru de-a lui Shaw sau pur și simplu să citesc cărțulia de la colega mea. Am optat pt. a doua variantă pentru că well it'a better to lose yourself in a book's file than in a webpage.
Revenind la carte, a fost ... okay, ca să zic așa și sunt sigură că aș fi apreciat-o mai mult dacă aș fi citit-o în limba engleză, pentru că astfel chiar nu m-a impresionat prin stil sau replici sau descriere. Ce mi-a plăcut - este și evident - a fost personajul Holly Golight care a fost foarte simpatică și interesantă și ... să zicem „originală”, dar acest lucru se revarsă doar asupra personalității ei și a lucrurilor pe care le face, deci să zicem că există anumite idei în cartea aceasta - okay, ceva mai multe idei. În rest, nu m-a impresionat cu nimic și nici nu m-a atins în vreun mod special. Am oscilat între o stea și două stele, dar până la urmă am notat-o cu 2/5 pe goodreads.
Ieri am citit și o piesă de teatru de-a lui George Bernard Shaw. Tot așa, eram la școală și mă plictiseam așa că am zis să citesc ceva și am citit The Devil's disciple și cred cu sinceritate că începe să mă pasioneze foarte tare George Bernard Shaw. Îi ador stilul, deși nu am citit decât două piese de teatru de-ale sale, pur și simplu îmi place, îi ador replicile și face ceva cu personajele... pur și simplu stilul lui este în concordanță cu gusturile și dorințele mele în literatură, sau în piese de teatru, you could say that.
The Devil's disciple este o piesă foarte interesantă și plăcută, nu mi-a plăcut la fel de mult ca Pygmalion, dar tot mi-a plăcut și i-am dat 5/5 pe goodreads pentru că nu m-am putut abține. Mi-au plăcut personajele, ideile și îndeosebi stilul.
Săptămâna aceasta am mai citit și Carrie de Stephen King. Am tot auzit de el - idei, impresii, opinii, critici și așa mai departe și cum my friend has the book, am rugat-o să mi-o împrumute și mie să o citesc. Mi-a spus că e interesantă și cum că ar fi inspirată din viața reală. Okay, mă gândeam cu siguranșță la o poveste horror care o să mă facă să mă adâncesc puternic în paginile cărții și să fiu fascinată până la refuz așa cum se întâmplă cu operele... scary, let's say, eu mă speri foarte ușor și îmi place, anyway. Cartea nu a fost o dezamăgire, doar că eu mă așteptam la altceva și aveam așteptări mai mari, să zic așa. Totuși o consider o carte „particulară”, dacă așa ceva este posibil. Pur și simplu nu cred că pot să apreciez stilul și capacitatea adevărată a autorului în literatură - horror sau de altfel, raportând detaliile la cartea aceasta. Pur și simplu o consider detașată, să zic așa, de stilul lui Stephen King, ceea ce este oarecum ciudat având în vedere că nu am mai citit nimic de acesta, însă așa simt. Pur și simplu este o carte strict particulară, strict Carrie, cartea este un personaj, personajul este cartea și așa mai departe, de parcă ar exista fără voința altcuiva și fără implicația autorului. Știu că sună extraordinar de ciudat, dar așa consider eu. I-am dat 3/5 pe goodreads, pentru poveste și pt TK, dar nu o consider o carte de 3/5 ci mai degrabă 2/5, din punctul meu de vedere și raportată la gusturile mele și poate chiar și la starea de spirit pe care am avut-o când am lecturat-o.
Mă apucasem azi și de „Pe drumuri de munte” de Calistrat Hogaș, dar după 100 de pagini am realizay că nu am chef să citesc cartea, că mi-e lene, că mă dor ochii de mor și că nu am chef decât să îmi pun capul pe pernă și să dorm, ceea ce - din păcate - nu am făcut, dar nici de citit nu am mai citit și o consider o lectură pierdută, chiar dacă opera în sine nu mi-a displăcut.
Acum citesc Emma a lui Jane Austen. O mai începusem astă vară, numai că, cum nu eram in the mood pentru romanțe, am zis s-o las pe altă dată. Primă dată încercasem s-o citesc în română, acum o citesc în engleză.
E o carte simpatică, ba chiar una dintre cele mai bune cărți ale lui Austen, if I may add; Personajul principal, o tânără pe nume Emma Woodhouse, care locuiește împreună cu tatăl ei, se ocupă de match-makingul persoanelor cu care intră în contact, fără să se gândească la potențiali parteneri pentru ea. La un moment dat se împrietenește cu o individă numită Harriet Smith (which is not that smart of a girl) căreia încearcă, de asemenea, să-i găsească un partener. Un vechi prieten al Emmei, Mr Knightley, îi atrage de fiecare dată atenția că prietenia ei cu Harriet nu aduce niciun beneficiu niciuneia dintre ele; Harriet observă apropierea dintre cei doi și-o împringe pe Emma să-și accepte sentimentele pe care le posedă pentru minunatul Mr Knightley.
O iubesc pe Austen, e o autoare nemaipomenită. Singurul ei defect e că de fiecare dată creează personajele masculine perfecte. La început am fost fascinată de Mr Darcy, în Mândrie și prejudecată, iar acum vine Mr Knightley în forță din urmă.
E o carte simpatică, ba chiar una dintre cele mai bune cărți ale lui Austen, if I may add; Personajul principal, o tânără pe nume Emma Woodhouse, care locuiește împreună cu tatăl ei, se ocupă de match-makingul persoanelor cu care intră în contact, fără să se gândească la potențiali parteneri pentru ea. La un moment dat se împrietenește cu o individă numită Harriet Smith (which is not that smart of a girl) căreia încearcă, de asemenea, să-i găsească un partener. Un vechi prieten al Emmei, Mr Knightley, îi atrage de fiecare dată atenția că prietenia ei cu Harriet nu aduce niciun beneficiu niciuneia dintre ele; Harriet observă apropierea dintre cei doi și-o împringe pe Emma să-și accepte sentimentele pe care le posedă pentru minunatul Mr Knightley.
O iubesc pe Austen, e o autoare nemaipomenită. Singurul ei defect e că de fiecare dată creează personajele masculine perfecte. La început am fost fascinată de Mr Darcy, în Mândrie și prejudecată, iar acum vine Mr Knightley în forță din urmă.
Săptămâna asta m-am apucat de Umbră de John Saul. Îmi place autorul mai ales că este unul dintre favoriții mei în materie de thriller, horror și psihologic. Încă îmi mai aduc aminte de Somnambulii care deschid aici o paranteză mi-a plăcut la fel de mult. Also, încerc să găsesc volumul Chinuiește-i pe copii, tot de el. Am înțeles că e o carte cam morbidă de-a lui, dar dacă nu o găsesc online, o cumpăr de pe site.
Cât despre cartea actuală nu pot să-i dau mai puțin de 10. E interesant faptul că te ține foarte mult în suspans.
Cât despre cartea actuală nu pot să-i dau mai puțin de 10. E interesant faptul că te ține foarte mult în suspans.
Momentan citesc LUPTA DIN MIEZUL IERNII de Jean-Claude Mourlevat. Sunt cam pe la mijloc şi săptămâna asta aş vrea să o termin. Este o carte foarte interesantă.
Este vorba de nişte adolsecenţi : două fete şi doi băieţi care, aveau nişte mângâietoare, adică nişte femei la care să le spună grijile, să se descarce. Şi cei doi băieţi şi cele două fete sau hotărât să fugă, iar în cursul călătoriei ei au început să se îndrăgostească.
Cartea este miraculoasă. Abea aştept să văd ce se va întâmpla în continuarea. Dar, după ce o voi termina nu ştiu exact ce o să mai citesc:-?
Este vorba de nişte adolsecenţi : două fete şi doi băieţi care, aveau nişte mângâietoare, adică nişte femei la care să le spună grijile, să se descarce. Şi cei doi băieţi şi cele două fete sau hotărât să fugă, iar în cursul călătoriei ei au început să se îndrăgostească.
Cartea este miraculoasă. Abea aştept să văd ce se va întâmpla în continuarea. Dar, după ce o voi termina nu ştiu exact ce o să mai citesc:-?
Ce carte citesc acum? Pai citesc Jocul cu margele de sticla de Hermann Hesse. De abia m-am apucat sa o citesc si ce pot spune?! BLEAH!
Sincera sa fiu aceasta carte nu a fost o recomandare de la cineva, pur si simplu am dat de ea pe net, mi-a placut titlul si pot spune ca e prima carte pe care am judecat-o dupa coperti : imagine abstracta, draguta, originala, pagini de calitate, albe si frumoase, text inteligibil, titlu frumos... Well, e o adevarata... porcarie?! Cel putin din punctul meu de vedere. Dupa titlu ma asteptam sa fie plina de mister si feminitate, combinata cu putin romance si poate ceva poilitist sau horror, dar e o carte de critica, in care se vorbeste despre Mozart. Am citit-o mai mult din sila si vreau s-o duc mai repede la biblioteca, dar sper sa nu fac din nou aceeasi prostie.
O sa ma mai uit la celelalte posturi, poate imi sare ceva in ochi si voi lua o carte recomendata de voi.
Sincera sa fiu aceasta carte nu a fost o recomandare de la cineva, pur si simplu am dat de ea pe net, mi-a placut titlul si pot spune ca e prima carte pe care am judecat-o dupa coperti : imagine abstracta, draguta, originala, pagini de calitate, albe si frumoase, text inteligibil, titlu frumos... Well, e o adevarata... porcarie?! Cel putin din punctul meu de vedere. Dupa titlu ma asteptam sa fie plina de mister si feminitate, combinata cu putin romance si poate ceva poilitist sau horror, dar e o carte de critica, in care se vorbeste despre Mozart. Am citit-o mai mult din sila si vreau s-o duc mai repede la biblioteca, dar sper sa nu fac din nou aceeasi prostie.
O sa ma mai uit la celelalte posturi, poate imi sare ceva in ochi si voi lua o carte recomendata de voi.
be special, be you.
Fani forgot her stamp here! ^w^
Fani forgot her stamp here! ^w^
Crazy.Fani a scris (24.12.2011 23:56) ↗:Ce carte citesc acum? Pai citesc Jocul cu margele de sticla de Hermann Hesse. De abia m-am apucat sa o citesc si ce pot spune?! BLEAH!
Sincera sa fiu aceasta carte nu a fost o recomandare de la cineva, pur si simplu am dat de ea pe net, mi-a placut titlul si pot spune ca e prima carte pe care am judecat-o dupa coperti : imagine abstracta, draguta, originala, pagini de calitate, albe si frumoase, text inteligibil, titlu frumos... Well, e o adevarata... porcarie?! Cel putin din punctul meu de vedere. Dupa titlu ma asteptam sa fie plina de mister si feminitate, combinata cu putin romance si poate ceva poilitist sau horror, dar e o carte de critica, in care se vorbeste despre Mozart. Am citit-o mai mult din sila si vreau s-o duc mai repede la biblioteca, dar sper sa nu fac din nou aceeasi prostie.
O sa ma mai uit la celelalte posturi, poate imi sare ceva in ochi si voi lua o carte recomendata de voi.
be special, be you.
Fani forgot her stamp here! ^w^
Exista o chestie pe lumea asta. Se cheama documentare. Incearc-o din cand in cand.
Am fost curios sa vad totusi despre ce-i cartea respectiva, acum c-ai mentionat-o. Descrierea ta si descrierea cartii pe care am citit-o...n-au absolut nimic de-a face una cu alta asa ca presupun ca n-ai prea inteles despre ce se vorbea acolo. Ma intreb acum sincer cum ai judecat cartea: prin prisma valorilor cartii, sau prin faptul ca nu ti-a indeplinit conceptiile predefinite care le-ai avut inainte ca macar sa stii ceva despre carte.
Eu ma indeletnicesc cu Cuibul de dincolo de umbra de Renato Pestriniero. Da, e o cacofonie mai sus, mi-e lene sa ma ocup de ea asa ca naspa.
Fantasy italian practic, cu zvacniri spre SF-ul anilor '50-'60 unde regulile realitatii luau lungi vacante. Destul de placut pana acum, desi n-am citit mult. Daca as fi laudata traducerea ultimei carti de la editiile vechi Nautilus, asta ma cam dezamageste fiindca traducatorul NU STIE CA EXISTA LINIA DE DIALOG in limba noastra draga, si nu ghilimelele. Ma rog, peste asta, destul de placuta dupa cum ziceam, mai ales ca imi aminteste usor de La tiganci a lui Mircea Eliade care mie mi-a placut destul de mult (nu ma astept sa observe cineva sau sa porneasca vreo dezbatere despre fantastic si miraculos, si cum asta nu prea se potriveste cu faptul c-am zis ca e SF, dar eu merg dupa caracterul descrierii, a perioadei in care a fost publicate si dupa faptul c-a luat premiu pentru Literatura Fantastica in 1984).
Oksa Pollock - Taramul invizibil (primul volum) de catre Anne Plichota si Cendrine Wolf.
Am inceput cartea de dimineata si pe la unsprazece jumatate din 444 de pagini cam parcurs 73.
E cadou de Craciun, pe langa un ursulet cu haina roz, si pot spune ca e captivanta. A costat 300 de lei si e destul de usor de inteles. Imi place de profesorul Mc-nu-stiu-cum si Gus. Le-ar sta bine impreuna (corupta de Ichi si Denisu'
). Nu prea am ce sa zic, doar ca tipa are treisprazece ani (cat am si eu) si vreau sa vad daca pana la urma profesorul ESTE sau NU de partea lui Oksa. Siiiiiiiiiiiiii sunt curioasa cum o sa decurga relatia dintre Oksa si Gus + sa vad cum il spioneaza pe profesor sa vada daca e adevarata acea gandire a lui Oksa ca el vrea sa o duca la CNI ca sa ii studieze puterile supranaturale *laughs*. Altceva? Vad pe parcurs.
Am inceput cartea de dimineata si pe la unsprazece jumatate din 444 de pagini cam parcurs 73.
E cadou de Craciun, pe langa un ursulet cu haina roz, si pot spune ca e captivanta. A costat 300 de lei si e destul de usor de inteles. Imi place de profesorul Mc-nu-stiu-cum si Gus. Le-ar sta bine impreuna (corupta de Ichi si Denisu'
). Nu prea am ce sa zic, doar ca tipa are treisprazece ani (cat am si eu) si vreau sa vad daca pana la urma profesorul ESTE sau NU de partea lui Oksa. Siiiiiiiiiiiiii sunt curioasa cum o sa decurga relatia dintre Oksa si Gus + sa vad cum il spioneaza pe profesor sa vada daca e adevarata acea gandire a lui Oksa ca el vrea sa o duca la CNI ca sa ii studieze puterile supranaturale *laughs*. Altceva? Vad pe parcurs. M-am apucat de citit Enigma Otiliei , de G. Calinescu.
Ce pot sa spun? Imi place foarte mult cartea, desi am crezut ca ma las dupa primele cinci pagini. Modul cum descria tot acel peisaj si locuintele...so boring ! Insa dupa aceea chiar a fost interesant si mi-a captat atentia intr-un mod foarte placut.
Nu am crezut ca ma pot regasi intr-un personaj atat de mult inca de la inceput. Really, I'm just like Otilia. Amandoua insetate dupa libertate, copilaroase, zapacite, capricioase, ne plictisim repede. Cand am citit ca aceasta se plictiseste repede si ca e dornica mereu de ceva nou, am zis ca nu e imposibil : )) Parca Calinescu m-ar descrie pe mine in paginile lui. Probabil acesta este si motivul pentru care citesc cu atata placere cartea: asemanarea dintre mine si Otilia.
Si de Felix imi place atat de mult. E un baiat foarte bun, foarte calm, nu prea vorbeste din cate imi dau eu seama, desi este personajul principal, lol o.o Si atat de inteligent si cuminte ! xD Nu e de mirare ca toti il trateaza ca pe un copil. Este ridicol...cat de mult tine la Otilia si o iubeste. Dupa ce ca a plecat la Paris cu mosul ala de 50 de ani...inca o vede pe Otilia in alte femei. Pff .__. Chiar toate cartile de autori romani trebuie sa vorbeasca despre iubirea neimplinita? Really?
Dar il admir foarte mult pe Felix...pentru bunatatea lui si manierele sale.
Nu-l agreez deloc pe Stanica. Ba chiar il urasc. Nu-i inteleg scopul...nu-l inteleg deloc. Se baga peste tot, unde nu-i fierbe oala, se baga absolut peste tot o_o I hope he'll die .___. Yea, nu-mi pasa de el.
Oricum, foarte interesanta cartea...insa chiar mi-as dori sa citesc si eu o carte scrisa de un autor roman in care nu se vorbeste de iubire neimpartasita = )) sau ceva cu final mult prea trist...
Ce pot sa spun? Imi place foarte mult cartea, desi am crezut ca ma las dupa primele cinci pagini. Modul cum descria tot acel peisaj si locuintele...so boring ! Insa dupa aceea chiar a fost interesant si mi-a captat atentia intr-un mod foarte placut.
Nu am crezut ca ma pot regasi intr-un personaj atat de mult inca de la inceput. Really, I'm just like Otilia. Amandoua insetate dupa libertate, copilaroase, zapacite, capricioase, ne plictisim repede. Cand am citit ca aceasta se plictiseste repede si ca e dornica mereu de ceva nou, am zis ca nu e imposibil : )) Parca Calinescu m-ar descrie pe mine in paginile lui. Probabil acesta este si motivul pentru care citesc cu atata placere cartea: asemanarea dintre mine si Otilia.
Si de Felix imi place atat de mult. E un baiat foarte bun, foarte calm, nu prea vorbeste din cate imi dau eu seama, desi este personajul principal, lol o.o Si atat de inteligent si cuminte ! xD Nu e de mirare ca toti il trateaza ca pe un copil. Este ridicol...cat de mult tine la Otilia si o iubeste. Dupa ce ca a plecat la Paris cu mosul ala de 50 de ani...inca o vede pe Otilia in alte femei. Pff .__. Chiar toate cartile de autori romani trebuie sa vorbeasca despre iubirea neimplinita? Really?
Dar il admir foarte mult pe Felix...pentru bunatatea lui si manierele sale.
Nu-l agreez deloc pe Stanica. Ba chiar il urasc. Nu-i inteleg scopul...nu-l inteleg deloc. Se baga peste tot, unde nu-i fierbe oala, se baga absolut peste tot o_o I hope he'll die .___. Yea, nu-mi pasa de el.
Oricum, foarte interesanta cartea...insa chiar mi-as dori sa citesc si eu o carte scrisa de un autor roman in care nu se vorbeste de iubire neimpartasita = )) sau ceva cu final mult prea trist...
A trecut un car de vreme de când am citit ultima dată o carte. Am mai început câte ceva, dar am abandonat și în cele din urmă nu am mai citit absolut nimic, bine - am citit luni primul volum din Contele de Monte Cristo de Alexandre Dumas, dar cum nu am citit și celelalte volume (nu încă) nu o pot considera o carte terminată. Anyway, ultima carte pe care am citit-o este Frankenstein de Mary Shelley.
Trebuie să recunosc că aveam o totală altă percepție asupra acestei cărți. Nu am auzit, totuși, prea multe chestii despre carte - dar asta este din pricina faptului că trăiesc într-un mediu infect și incult unde numai veștile proaste apar și nimic cultural nu se răspândește prin cercul în care m-am... născut și crescut, să zicem. În orice caz, ca orice altă persoană care a trăit și crescut asemenea mie, Frankenstein este monstrul care a fost creat de un geniu nebun într-un laborator. Și cred că la același lucru m-am așteptat și de la această carte, dar... ce-să-vezi, m-a întâmpinat o surpriză aproape grosolană să realizez, citind descrierea de pe copertă, după ce lecturasem câteva pagini, că Frankenstein este de fapt creatorul și că nu era, de fapt, niciun geniu nebun cu un laborator genial. Parcă-mi pare rău că mi-au fost spulberate ideile -laughs- dar, oricum, cartea este foarte interesantă și având în vedere vremea la care a fost scrisă, chiar bloody.
Mi-a plăcut stilul, desigur, care este foarte ordonat și specific perioadei în care a fost scris romanul. Nu mi-a plăcut niciun personaj în mod deosebit, aș putea spune chiar că am simțit un fel de aversiune față de Victor Frankenstein și apoi față de creația lui fără de nume. Pur și simplu m-au dezgustat, într-un anumit punct, fiecare dintre ei. Dar nu voi mai intra aici în detalii, voi spune doar că dacă așa-zisul monstru m-a înduioșat într-o anumită clipă prin suferința și dreptatea ce era de partea lui, suferințele lui Frankenstein (cât pot să ador numele; mi se pare că este numele unei cetăți din Germania ), cum ziceam, suferințele lui Victor Frankenstein m-au lăsat rece și neatinsă, chiar mi-au provocat un fel de sentiment de ură. Nu pentru ceea ce a creat, ci pentru că și-a respins propria creație. A fost josnic.
Ceea ce nu mi-a plăcut la carte a fost faptul că nu s-a pus mai mult accent pe crearea în sine a ”monstrului”. Mă așteptasem la ceva mai spectaculos, ca să zic așa, dar s-ar putea să fie doar părerea mea sau dorința mea nesatisfăcută de a citi despre un astfel de proces, într-o altă manieră. În rest, mi-a plăcut cam totul, cred, deși nu pot alege o instanță favorită sau un personaj favorit, cartea este reușită și cu adevărat interesantă și sângeroasă, într-un fel sau altul. Desigur, nu într-o manieră sadică, vulgară sau orice altceva de genul acesta - nu este genul de lectură sângeroasă pe care o întâlnești astăzi. Este un roman sângeros ce datează din 1818 și care nu a pornit decât de la o simplă poveste de groază inventată de autoare, și care este scrisă în stilul secolului în care a apărut. Nu pot găsi nicio emoție puternică, senzație tare, atunci când citesc momentele morților respective, dar ca principiu, sunt sângeroase. Mai ales dacă ți le imaginezi.
Oricum, i-am dat 4 steluțe pe goodreads și mi-a făcut plăcere să o lecturez. De asemenea, sunt încântată de faptul că am reușit să o termin până să ajung în Noul An. Măcar atât.
Momentan citesc Contele de Monte Cristo de Dumas. Mult spus „citesc” pentru că nu am prea citit - i was way too lazy lately.
Trebuie să recunosc că aveam o totală altă percepție asupra acestei cărți. Nu am auzit, totuși, prea multe chestii despre carte - dar asta este din pricina faptului că trăiesc într-un mediu infect și incult unde numai veștile proaste apar și nimic cultural nu se răspândește prin cercul în care m-am... născut și crescut, să zicem. În orice caz, ca orice altă persoană care a trăit și crescut asemenea mie, Frankenstein este monstrul care a fost creat de un geniu nebun într-un laborator. Și cred că la același lucru m-am așteptat și de la această carte, dar... ce-să-vezi, m-a întâmpinat o surpriză aproape grosolană să realizez, citind descrierea de pe copertă, după ce lecturasem câteva pagini, că Frankenstein este de fapt creatorul și că nu era, de fapt, niciun geniu nebun cu un laborator genial. Parcă-mi pare rău că mi-au fost spulberate ideile -laughs- dar, oricum, cartea este foarte interesantă și având în vedere vremea la care a fost scrisă, chiar bloody.
Mi-a plăcut stilul, desigur, care este foarte ordonat și specific perioadei în care a fost scris romanul. Nu mi-a plăcut niciun personaj în mod deosebit, aș putea spune chiar că am simțit un fel de aversiune față de Victor Frankenstein și apoi față de creația lui fără de nume. Pur și simplu m-au dezgustat, într-un anumit punct, fiecare dintre ei. Dar nu voi mai intra aici în detalii, voi spune doar că dacă așa-zisul monstru m-a înduioșat într-o anumită clipă prin suferința și dreptatea ce era de partea lui, suferințele lui Frankenstein (cât pot să ador numele; mi se pare că este numele unei cetăți din Germania ), cum ziceam, suferințele lui Victor Frankenstein m-au lăsat rece și neatinsă, chiar mi-au provocat un fel de sentiment de ură. Nu pentru ceea ce a creat, ci pentru că și-a respins propria creație. A fost josnic.
Ceea ce nu mi-a plăcut la carte a fost faptul că nu s-a pus mai mult accent pe crearea în sine a ”monstrului”. Mă așteptasem la ceva mai spectaculos, ca să zic așa, dar s-ar putea să fie doar părerea mea sau dorința mea nesatisfăcută de a citi despre un astfel de proces, într-o altă manieră. În rest, mi-a plăcut cam totul, cred, deși nu pot alege o instanță favorită sau un personaj favorit, cartea este reușită și cu adevărat interesantă și sângeroasă, într-un fel sau altul. Desigur, nu într-o manieră sadică, vulgară sau orice altceva de genul acesta - nu este genul de lectură sângeroasă pe care o întâlnești astăzi. Este un roman sângeros ce datează din 1818 și care nu a pornit decât de la o simplă poveste de groază inventată de autoare, și care este scrisă în stilul secolului în care a apărut. Nu pot găsi nicio emoție puternică, senzație tare, atunci când citesc momentele morților respective, dar ca principiu, sunt sângeroase. Mai ales dacă ți le imaginezi.
Oricum, i-am dat 4 steluțe pe goodreads și mi-a făcut plăcere să o lecturez. De asemenea, sunt încântată de faptul că am reușit să o termin până să ajung în Noul An. Măcar atât.
Momentan citesc Contele de Monte Cristo de Dumas. Mult spus „citesc” pentru că nu am prea citit - i was way too lazy lately.
Citesc "Luna noua" din seria "Amurg" de autoarea S. Meyer. Am citit ieri, terminasem de citit, "Amurg" si prietena fratelui meu mi-a dat adus ai al doilea volum din care mai am jumatate si ceva/putin. Sunt la partea in care Jacob incepe sa se comporte ciudat si sa nu se mai vada cu Bella pe cauza ca s-a imbolnavit. Si m-am uitat la capitolul urmator (la nume) si se pare ca o sa urmeze partea cand Jacob se infrunta cu unul din banda pentru Bella. *lovely* Volumul doi imi place mai mult, desi in primul descrierea si sentimentele mi s-au parut foarte... tari. [Edward ma captase @__@] Insa ca trebuie sa apara Edward ca el s-a dus la Volturi sa se omoare ca Alice a avut viziunea ca Bella moarte aruncandu-se de pe o stanca... Grrr! Edward. Eu votez ca Jacob sa fie iubitul, sotul, amantul, ce doreste, lui Bella, nu Edward. *laughs* [pot vorbi fara limite despre parti -doar trei, patru cand apare pe internet- din cauza ca le-am vazut de multe, multe ori -de doisprazece sau saisprazece doar prima parte... apoi am scazut] Oricum... am observat unele schimbari, adaugari si altele. Dar tot stiu actiunea de la cap la coada, pana si partea a patra care mi-a povestit-o sora mea (si ea "fan" Twilight -desi are 28 de ani... *pentru mine nu conteaza, tot ea mi-a luat si revista cu postere din Twilight 3D*) ca a citit cartea. Desi stiu ce o sa se intample in continuare... *forced smile*
[Edward ma captase @__@] Insa ca trebuie sa apara Edward ca el s-a dus la Volturi sa se omoare ca Alice a avut viziunea ca Bella moarte aruncandu-se de pe o stanca... Grrr! Edward. Eu votez ca Jacob sa fie iubitul, sotul, amantul, ce doreste, lui Bella, nu Edward. *laughs* [pot vorbi fara limite despre parti -doar trei, patru cand apare pe internet- din cauza ca le-am vazut de multe, multe ori -de doisprazece sau saisprazece doar prima parte... apoi am scazut] Oricum... am observat unele schimbari, adaugari si altele. Dar tot stiu actiunea de la cap la coada, pana si partea a patra care mi-a povestit-o sora mea (si ea "fan" Twilight -desi are 28 de ani... *pentru mine nu conteaza, tot ea mi-a luat si revista cu postere din Twilight 3D*) ca a citit cartea. Desi stiu ce o sa se intample in continuare... *forced smile*Mi-am terminat volumul doi din Altfel de îngeri și am reînceput să citesc Vampirii sudului primul volum.
Până acum îmi place, însă e o mică problemă. Mă cam plictisește. Până acum în carte este ce s-a întâmplat în primele episoade din serial. Cu toate că îmi place, e cam nașpa să repet totul...
Oricum din descrieri, am citit că nu tot ce e prin cârți e și în serial.
Totuși cartea este una de nota 10. Autoarea are un stil 'ușor' să spun așa. Poate fii înțeles de oricine. Cu toate că predomină mult dialogul, ea știe ce și cum să facă...
O serie excepționala, sau un volum?
Până acum îmi place, însă e o mică problemă. Mă cam plictisește. Până acum în carte este ce s-a întâmplat în primele episoade din serial. Cu toate că îmi place, e cam nașpa să repet totul...
Oricum din descrieri, am citit că nu tot ce e prin cârți e și în serial.
Totuși cartea este una de nota 10. Autoarea are un stil 'ușor' să spun așa. Poate fii înțeles de oricine. Cu toate că predomină mult dialogul, ea știe ce și cum să facă...
O serie excepționala, sau un volum?
Am terminat "Batalion de Mars" si primele trei carti de Sven Hassel si acum citesc "Gestapo" de acelasi autor. Este o carte de razboi, simpla, fara sa aibe un substrat care sa te faca sa iti pui intrebari.
Ce ma fascineaza la aceste carti este stilul de scris al autorului, plin de umor si in general imi plac toate aventurile descrise.
Personajele sunt bine construite si ma refer doar la modul in care sunt descrise, deoarece cartile sunt autobiografii din timpul razboiului, asa ca toate personajele sunt reale. Favoritul meu - Porta.
Ce ma fascineaza la aceste carti este stilul de scris al autorului, plin de umor si in general imi plac toate aventurile descrise.
Personajele sunt bine construite si ma refer doar la modul in care sunt descrise, deoarece cartile sunt autobiografii din timpul razboiului, asa ca toate personajele sunt reale. Favoritul meu - Porta.
Acum recitesc Ultimul mohican (The last of the mohicans) scrisă de James Fenimore Cooper. Am văzut de curând ecranizarea cărţii şi îmi venea să-mi trag o palmă şi să recitesc romanul. În mare, totul era în ordine, mă refer la firul acţiunii. Ceea ce e foarte probabil fiindcă am citit romanul pentru prima oară prin clasa a 6-a, la îndemnul tatei, care mi-a spus să nu mai citesc "prostioare cu vampiri" şi să încerc altceva. E posibil să nu îi fi acordat suficient interes pe atunci pentru că nu obişnuiesc să citesc cărţi ce-mi sunt puse în mână. Citesc după bunul plac şi aleg ce îmi convine. Totuşi, încă de atunci cartea mi s-a părut fascinantă şi incredibil de uşor de citit. Ţin minte că îmi ocupa timpul în aşa fel încât să uit de grijile cu care viaţa mă tachina pe atunci. Deci, sper ca de data aceasta să nu omit nici un detaliu şi cu siguranţă va fi o lectură plăcută până la capăt.
Şi dacă tot iau cărţile de la capăt, vreau că după asta să recitesc Caligula de Albert Camus. Sau ca să mai schimb câte ceva şi să nu intervină monotonia, o să încerc varianta în franceză. Am citit versiunea in română şi am văzut piesa pusă în scenă sub regia lui Victor Ioan Frunză.
@Cyber Bun ?
xoxo, Ang.
Spoiler
Dar lipsa psalmodicului David Gamut , moartea generalului Munro, sinuciderea lui Alice sau “relaţia” dintre Carabină Lungă şi Cora m-au făcut să mă întreb dacă nu am citit prea în viteză şi am omis câteva lucruri.Şi dacă tot iau cărţile de la capăt, vreau că după asta să recitesc Caligula de Albert Camus. Sau ca să mai schimb câte ceva şi să nu intervină monotonia, o să încerc varianta în franceză. Am citit versiunea in română şi am văzut piesa pusă în scenă sub regia lui Victor Ioan Frunză.
Spoiler
Este vorba despre Împăratul roman Caligula care, devastat de moartea surorii şi în acelaşi timp iubitei lui, Drusilla, îşi manipulează deliberat asasinarea.@Cyber Bun ?
xoxo, Ang.
Ang, fa-ne tuturor o favoare si mai cenzureaza-ti un pic spoilerele. Ceea ce e valabil pentru toata lumea va rog. Unii poate am fi curiosi de cartile de care vorbesc altii si ni se cam duce avantul cand ne sunt stricate bucati mari de poveste.
Macar anuntati daca faceti spoilere.
Eu sunt un pic pe pauza. Citesc, dar nu deosebit de mult, o iau usor ca am altele pe cap in momentul de fata. Am pe marginea patului insa The space merchants de Frederik Pohl si Cyril M. Kornbluth. E fascinanta pana acum, trateaza problematica reclamelor si cat de mult influenteaza de fapt societatea pe de-antregul. E interesant ca, desi scrisa acum mai bine de 50 de ani, e inca deosebit de actuala si ridica intrebari foarte bune. Sunt pe la jumatatea cartii, o iau usor ca s-o mai savurez un pic, dar per total sunt destul de multumit. Pohl e unul dintre scriitorii mei preferati si aici nu ma dezamageste.
Si asta in ciuda faptului ca plotul in sine nu e deosebit de original pana acum (l-am mai intalnit intr-o forma asemanatoare in The demolished man a lui Alfred Bester, precum si in The Physiognomy de Jeffrey Ford). Faptul ca nu ma deranjeaza e testament pentru cat de interesante sunt ideile si cat de placuta e lectura in sine.
Macar anuntati daca faceti spoilere.
Eu sunt un pic pe pauza. Citesc, dar nu deosebit de mult, o iau usor ca am altele pe cap in momentul de fata. Am pe marginea patului insa The space merchants de Frederik Pohl si Cyril M. Kornbluth. E fascinanta pana acum, trateaza problematica reclamelor si cat de mult influenteaza de fapt societatea pe de-antregul. E interesant ca, desi scrisa acum mai bine de 50 de ani, e inca deosebit de actuala si ridica intrebari foarte bune. Sunt pe la jumatatea cartii, o iau usor ca s-o mai savurez un pic, dar per total sunt destul de multumit. Pohl e unul dintre scriitorii mei preferati si aici nu ma dezamageste.
Si asta in ciuda faptului ca plotul in sine nu e deosebit de original pana acum (l-am mai intalnit intr-o forma asemanatoare in The demolished man a lui Alfred Bester, precum si in The Physiognomy de Jeffrey Ford). Faptul ca nu ma deranjeaza e testament pentru cat de interesante sunt ideile si cat de placuta e lectura in sine.
Momentan citesc The portrait of a lady de Henry James ♥
Am început cartea pe marți, cred - I am not really sure, I can't even remember that *laughs* - în orice caz o citesc în engleză și momentan nu am lecturat decât vreo 120 de pagini pentru că o am într-un format Penguin cu scrisul mic și... mic și asta îmi cam dă bătăi de cap/ochi pentru că în ultima vreme nu prea am dormit, am fost ocupată, am fost... whatever și nu am reușit să citesc prea mult.
Oricum, ceea ce am citit până acum mi-a plăcut la nebunie - ceea ce cam devine lait motiv la mine că mereu spun că îmi place la nebunie, but the thing is, lately I'm obsessed with reading... I mean, yup, I haven't been reading like a mad woman because whatever, but I still love reading and ... reading as a fact.
Stilul lui Henry James este foarte frumos, accesibil și exciting. Îi ador descrierile și cartea aceasta e pur și simplu... genială, în felul ei, cel puțin din ceea ce am citit până acum.
De asemenea, de când nu am mai dat pe aici, am terminat de citit și Contele de Monte Cristo - yup, finally, am făcut într-o zi ce nu am făcut în 2 săptămâni, am citit al4lea volum într-o zi și I must say i was overexcited with it., Aș putea da un copy/paste cu un review, dar adevărul este că mi-e prea lene să fac asta și mă rezum la a spune că este pe departe cea mai bună carte pe care am citit-o și că Alexandre Dumas a reușit să mă facă foarte fericită cu această capodoperă minunat structurată. Cred că The Count of Monte Cristo - șia ici mă refer la personaj, poate fi considerat un excentric chiar și pt. cititorii secolului XXI - I love that, I love the character too...
Și de când nu am mai dat pe aici am citit și câteva piese de teatru, adică... săptămâna trecută am citit câte o piesă de teatru pe zi, seara când intram la pc mă delectam cu câte o piesă mai scurtă sau mai puțin scurtă de teatru, adevărul este că le alegeam la întâmplare.
Am citit mai multe de George Bernard Shaw actually pt. că îi ador stilul și piesele lui de teatru sunt un fel de alinare și satisfacere a sufletului meu din punct de vedere literar - cel puțin. I love his work. He's a genius. Or was. Who cares, he IS for me.
Am citit așa: Candida, Augustus Does His Bit, The Philanderer, Androcles and the Lion, How he Lied to her Husband și toate sunt foarte, foarte frumoase... aș fi vrut să zic în special The philanderer și Candida, dar de fapt mie toate mi-au plăcut foarte mult... e greu să mă decid, deși am unele din piesele lui Shaw la favorite - le notez după ce le citesc și impresiile sunt foarte proaspete, căci după încep doar să amintesc cât de mult îi ador piesele de teatru în general și stilul. George Bernard Shaw is just my type of a guy - I mean of a guy that writes plays. You know what I mean.
Am citit și-o piesă de teatru de Anton Cehov care mi-a plăcut foarte mult, Ivanoff (sau Ivanov ) care pot spune că m-a delectat în cel mai înalt grad. Cehov has a nice style and also the play was very interesting and i have appreciated the Russian style. Lovely, just like that.
Și o piesă de Henrik Ibsen, dar care nu mi-a plăcut foarte tare... să zicem că nu-s chiar așa mare fană a stilului său - am mai citit O casă de păpuși de el, care a fost okay... but I don't know why, dar The Master Builder adică piesa citită săptămâna trecută, nu mi-a plăcut foarte mult -* știu că am gândit acest lucru la momentul respectiv, dar e ciudat cum -acum când îmi amintesc de piesă, știu că mi-a și plăcut... da, presupun că pe o parte mi-a plăcut, pe de alta nu. it's strange, however.
Și am mai lecturat the other day for the reading challenge pe grupul de pe goodreads The murders in the Rue Morgue de Edgar Allan Poe -dar pot spune că prefer poeziile sale... I didn't enjoy much the story.
-cam asta am citit de când nu am mai dat pe aici. Not much - I guess, având în vedere că-s piese de teatru și nu cărți, dar who cares, I loved them -
Am început cartea pe marți, cred - I am not really sure, I can't even remember that *laughs* - în orice caz o citesc în engleză și momentan nu am lecturat decât vreo 120 de pagini pentru că o am într-un format Penguin cu scrisul mic și... mic și asta îmi cam dă bătăi de cap/ochi pentru că în ultima vreme nu prea am dormit, am fost ocupată, am fost... whatever și nu am reușit să citesc prea mult.
Oricum, ceea ce am citit până acum mi-a plăcut la nebunie - ceea ce cam devine lait motiv la mine că mereu spun că îmi place la nebunie, but the thing is, lately I'm obsessed with reading... I mean, yup, I haven't been reading like a mad woman because whatever, but I still love reading and ... reading as a fact.
Stilul lui Henry James este foarte frumos, accesibil și exciting. Îi ador descrierile și cartea aceasta e pur și simplu... genială, în felul ei, cel puțin din ceea ce am citit până acum.
De asemenea, de când nu am mai dat pe aici, am terminat de citit și Contele de Monte Cristo - yup, finally, am făcut într-o zi ce nu am făcut în 2 săptămâni, am citit al4lea volum într-o zi și I must say i was overexcited with it., Aș putea da un copy/paste cu un review, dar adevărul este că mi-e prea lene să fac asta și mă rezum la a spune că este pe departe cea mai bună carte pe care am citit-o și că Alexandre Dumas a reușit să mă facă foarte fericită cu această capodoperă minunat structurată. Cred că The Count of Monte Cristo - șia ici mă refer la personaj, poate fi considerat un excentric chiar și pt. cititorii secolului XXI - I love that, I love the character too...
Și de când nu am mai dat pe aici am citit și câteva piese de teatru, adică... săptămâna trecută am citit câte o piesă de teatru pe zi, seara când intram la pc mă delectam cu câte o piesă mai scurtă sau mai puțin scurtă de teatru, adevărul este că le alegeam la întâmplare.
Am citit mai multe de George Bernard Shaw actually pt. că îi ador stilul și piesele lui de teatru sunt un fel de alinare și satisfacere a sufletului meu din punct de vedere literar - cel puțin. I love his work. He's a genius. Or was. Who cares, he IS for me.
Am citit așa: Candida, Augustus Does His Bit, The Philanderer, Androcles and the Lion, How he Lied to her Husband și toate sunt foarte, foarte frumoase... aș fi vrut să zic în special The philanderer și Candida, dar de fapt mie toate mi-au plăcut foarte mult... e greu să mă decid, deși am unele din piesele lui Shaw la favorite - le notez după ce le citesc și impresiile sunt foarte proaspete, căci după încep doar să amintesc cât de mult îi ador piesele de teatru în general și stilul. George Bernard Shaw is just my type of a guy - I mean of a guy that writes plays. You know what I mean.
Am citit și-o piesă de teatru de Anton Cehov care mi-a plăcut foarte mult, Ivanoff (sau Ivanov ) care pot spune că m-a delectat în cel mai înalt grad. Cehov has a nice style and also the play was very interesting and i have appreciated the Russian style. Lovely, just like that.
Și o piesă de Henrik Ibsen, dar care nu mi-a plăcut foarte tare... să zicem că nu-s chiar așa mare fană a stilului său - am mai citit O casă de păpuși de el, care a fost okay... but I don't know why, dar The Master Builder adică piesa citită săptămâna trecută, nu mi-a plăcut foarte mult -* știu că am gândit acest lucru la momentul respectiv, dar e ciudat cum -acum când îmi amintesc de piesă, știu că mi-a și plăcut... da, presupun că pe o parte mi-a plăcut, pe de alta nu. it's strange, however.
Și am mai lecturat the other day for the reading challenge pe grupul de pe goodreads The murders in the Rue Morgue de Edgar Allan Poe -dar pot spune că prefer poeziile sale... I didn't enjoy much the story.
-cam asta am citit de când nu am mai dat pe aici. Not much - I guess, având în vedere că-s piese de teatru și nu cărți, dar who cares, I loved them -
Lately as putea spune ca nu am fost la fel de activa in ceea ce priveste literatura cum sunt de obicei, care-ar fi motivul nu stiu,dar nu conteaza. Bineinteles ca, din moment ce acum sunt intr-o perioada excesiv de aglomerata, am inceput din nou cu cititul obsesiv.
So, what I'm currently reading...
Magicienii de Cristopher Priest
Probabil multi au auzit de minunatia asta de carte, sau poate ca nu. Ideea e ca, dupa ce am vazut The Prestige, filmul, de 2 ori, am observat la sfarsit ca e ecranizarea unui roman. Desi, dupa ce-am vazut filmul prima data si m-a captat complet visam sa existe si o carte, comoditatea m-a impiedicat sa o caut, asa ca here I am, reading it, in sfarsit. Ceea ce ma frapeaza e diferenta semnificativa dintre carte si film, si nu as putea spune ca X bate Y, pentru ca nu pot. Fiecare are un stil atat de unic de a capta cititorul/spectatorul incat nu le pot compara, parca sunt 2 lucrari cu totul si cu totul diferite, aici facand referire la idee. Okay nu o sa intru intr-o dezbatere contradictorie in ceea ce priveste cartea vs. filmul, asa ca ma voi limita strict la carte.
Lucrarea ne duce way back, intr-o Londra victoriana, si ne este servit, la felul principal un duel extrem de creativ si ingenios al unora dintre cei mai mari prestidigitatori ai vremii, aka Alfred Borden si Rupert Angier. (Okay, singura mea problema e ca, avand in vedere ca am vazut filmul prima data, sunt constransa sa imi imaginez personajele principale ca fiind Christian Bale si Hugh Jackman. Nu ca ar fi o imagine neplacuta, dar imaginatia refuza sa ii schimbe). Romanul e construit pe baza a 4 parti, fiecare reprezentand vocea unui personaj, care reda, in mod subiectiv, puse in lumini diferite, faptele care au dus la razboiul propriu-zis din lumea iluzionismului..blah blah. Cam asta e ideea principala, poate nu pare deloc catchy, insa modul de expunere al povestii, ideea ca nu stii care e adevarul sau in spatele carei fraze se ascunde, e pretty tricky.
So, the novel it’s worth the time.
Restul timpului ocupat tot cu cititul, nu este la fel de catchy ca ceea ce am mentionat mai sus, ci imi potoleste curiozitatea din anumite puncte de vedere,si, de asemenea ma ajuta putin cand vine vorba de examene. So, printre chestiutele astea mici pe care le mai citesc se numara si Omul intre stiinta si Dumnezeu, de Hristache Popescu, o lucrare care se adreseaza in genere celor lipsiti de o eductie strict religioasa, si combina raspunsuri la intrebari cum ar fi cele care vizeaza: aparitia universului si a vietii, existenta unui Creator a tot ceea ce se vede sau rezultatul unei evolutii in timp datorita intamplarii, veridicitatea Bibliei etc…
O alta ar fi Religia si societatea in Europa de Rene Remond, si asta as putea spune ca o citesc strict datorita curiozitatii evolutiei celor doua aspecte prin comparatie.
Well cam asta e tot deocamdata. Si-asa am scris un comment mai lung decat intentionam…se-ntampla.
[/align] So, what I'm currently reading...
Magicienii de Cristopher Priest
Probabil multi au auzit de minunatia asta de carte, sau poate ca nu. Ideea e ca, dupa ce am vazut The Prestige, filmul, de 2 ori, am observat la sfarsit ca e ecranizarea unui roman. Desi, dupa ce-am vazut filmul prima data si m-a captat complet visam sa existe si o carte, comoditatea m-a impiedicat sa o caut, asa ca here I am, reading it, in sfarsit. Ceea ce ma frapeaza e diferenta semnificativa dintre carte si film, si nu as putea spune ca X bate Y, pentru ca nu pot. Fiecare are un stil atat de unic de a capta cititorul/spectatorul incat nu le pot compara, parca sunt 2 lucrari cu totul si cu totul diferite, aici facand referire la idee. Okay nu o sa intru intr-o dezbatere contradictorie in ceea ce priveste cartea vs. filmul, asa ca ma voi limita strict la carte.
Lucrarea ne duce way back, intr-o Londra victoriana, si ne este servit, la felul principal un duel extrem de creativ si ingenios al unora dintre cei mai mari prestidigitatori ai vremii, aka Alfred Borden si Rupert Angier. (Okay, singura mea problema e ca, avand in vedere ca am vazut filmul prima data, sunt constransa sa imi imaginez personajele principale ca fiind Christian Bale si Hugh Jackman. Nu ca ar fi o imagine neplacuta, dar imaginatia refuza sa ii schimbe). Romanul e construit pe baza a 4 parti, fiecare reprezentand vocea unui personaj, care reda, in mod subiectiv, puse in lumini diferite, faptele care au dus la razboiul propriu-zis din lumea iluzionismului..blah blah. Cam asta e ideea principala, poate nu pare deloc catchy, insa modul de expunere al povestii, ideea ca nu stii care e adevarul sau in spatele carei fraze se ascunde, e pretty tricky.
So, the novel it’s worth the time.
Restul timpului ocupat tot cu cititul, nu este la fel de catchy ca ceea ce am mentionat mai sus, ci imi potoleste curiozitatea din anumite puncte de vedere,si, de asemenea ma ajuta putin cand vine vorba de examene. So, printre chestiutele astea mici pe care le mai citesc se numara si Omul intre stiinta si Dumnezeu, de Hristache Popescu, o lucrare care se adreseaza in genere celor lipsiti de o eductie strict religioasa, si combina raspunsuri la intrebari cum ar fi cele care vizeaza: aparitia universului si a vietii, existenta unui Creator a tot ceea ce se vede sau rezultatul unei evolutii in timp datorita intamplarii, veridicitatea Bibliei etc…
O alta ar fi Religia si societatea in Europa de Rene Remond, si asta as putea spune ca o citesc strict datorita curiozitatii evolutiei celor doua aspecte prin comparatie.
Well cam asta e tot deocamdata. Si-asa am scris un comment mai lung decat intentionam…se-ntampla.
Momentan citesc tot The portrait of a lady de Henry James. Mai am vreo 250 de pagini, dar trebuie să recunosc că nu știu când o să le citesc, momentan nu am chef, that's all of it.
Săptămâna asta am citit așa... (copy/paste de pe un alt site, ofc)
De Anton Cehov
Pescăruşul
A fost drăguţă, mi se părea chiar simpatică înainte să le citesc pe următoarele două. Adevărul este că acum, amintindu-mi de ea, mi s-a părut uşor ... slabă, să zicem, dat fiind că mi s-a părut că s-a încercat punerea unui accent asupra unui anumit subiect, dar în final nu s-a pus accent pe nimic anume. M-a cam indus în eroare şi poate că părerea mea este influenţată şi de faptul că am citit piesa de teatru la şcoală şi era destul de mare gălăgie în jurul meu. În orice caz, piesa de teatru nu mi s-a părut chiar atât de extraordinară, nici prin temă, subiect sau personaje, dar unele replici mi-au plăcut foarte, foarte mult, iar sfârşitul a fost foarte frumos/potrivit/delicios, atât în ceea ce mă priveşte, desigur.
2/5 pe goodreads
Livada de vişini
Piesa aceasta a fost... frumoasă şi interesantă, de-o potrivă. Mi-a făcut mare plăcere să observ atmosfera societăţii ruseşti şi... de fapt, îmi cam place atmosfera pe care o dau ruşii prin literatură în general. În orice caz, subiectul abordat a fost pe placul meu şi aici, în comparaţie cu Pescăruşul, am găsit mai multe detalii "plăcute", în sensul subiectiv, căci a reuşit să mă captiveze, să mă prindă mai tare decât cealaltă piesă şi mi s-a părut, prin urmare şi probabil strict subiectiv, mult mai bine scrisă decât precedenta. Deşi s-ar putea să fie doar părerea mea şi una destul de greşită, dar cum am citit ieri în The portrait of a lady, I prefer to judge and judge wrong than not to judge at all - aşa că pur şi simplu mi-a plăcut mai mult Livada de vişini şi am adorat atmosfera posomorâtă de aici şi, de asemenea, m-a încântat sfârşitul.
3/5 pe goodreads
Unchiul Vania
Piesa aceasta de teatru mi s-a părut interesantă, frumoasă, foarte bine scrisă, plină de replici şi personaje interesante - mai ales Vania pe care pur şi simplu l-am adorat şi am extras şi vreo două citate din această piesă de teatru şi, deasemenea, nu doar că am extras citate, dar am şi citit unele paragrafe de vreo două ori, pentru că mi-au plăcut foarte mult. Le-am numit paragrafe pentru că piesa de teatru cuprinde şi nişte monolog interior delicios/interesant care, vrând -nevrând, a reuşit să mă captiveze la extrem. Sfârşitul mi-a plăcut la nebunie şi piesa de teatru în sine mi s-a părut incomparabil mai bine scrisă şi mai interesantă şi plină de replici frumoase şi interesante şi aşa mai departe, decât celelalte două. De fapt, din cauza faptului că le-am citit pe toate trei într-o zi şi aproximativ una după alta, tind să le compar şi să formez o balanţă/medie între cele trei, poate şi din această cauză mi-a plăcut Unchiul Vania atât de mult.
I-am dat 4/5 pe goodreads şi... hmm, pot spune că mi-a plăcut foarte mult.
-asta e şi ordinea în care am citit piesele de teatru. Le-am citit de la editura Adevărul, lol. În orice caz, mi-a plăcut şi traducerea, dar trebuie să recunosc că mi se întâmplă adesea să regret foarte tare că nu cunosc toate limbile străine de pe planetă. Limba rusă este foarte grea, probabil şi mi-ar plăcea să o cunosc pentru simplul fapt că sunt absolut sigură că aceste piese de teatru ar fi avut o splendoare aparte în limba lor maternă şi mi-ar fi plăcut mult, mult, mult mai mult în limba rusă, dat fiind că aş fi înţeles anumite subtilităţi şi detalii ce altfel mi se par... slabe, să zicem, şterse chiar sau poate inexistente. Mi-ar fi plăcut să pot gusta adevărata esenţă a acestor piese de teatru căci sunt absolut sigură că am ratat-o prin traducere... sau, cel puţin, o parte din ea.
Vreau să mai menţionez şi faptul că ador literatura rusă sub această manieră... tragică, atmosfera este sărăcăcioasă, în anumită manieră, există un spirit simplu, practic, dar totodată complicat şi dezordonat - există anumite ambianţe ruseşti care de fapt, pentru mine/noi, par, de fapt, turbulenţe şi gândirea/mentalitatea rusească din literatură, cel puţin, măf ascinează. Asemenea limbajului, replicilor, gesturilor - desigur, astea pot fi perfect gustate în piesele de teatru ce, la urma urmelor, traduc comportamentul persoanelor dintr-o anumită societate, la o anumită vreme -cel puţin unele piese de teatru, deşi eu aş zice majoritatea. Stilul lui Cehov îmi place, am citit 4 piese de teatru de acesta până acum - şi tot ce am citit de el, lol - dar îmi place modul în care le-a expus, cum a scris, cum le-a sfârşit, cum a conturat personajele şi cum a reflectat mentalitatea rusească.
Pentru Cehov, 5/5 *smiles*
_
A trebuit să facem anumite propuneri pentru ce am dori să citim pentru ora de literatură universală semestrul acesta și, pe lângă altele, s-a făcut și propunerea de a citi Vraciul. Profesorul Wilczur de Tadeusz Dolega Mostowicz, așa că m-am văzut nevoită să merg la bibliotecă și să o împrumut - desigur, cum Biblioteca Județeană nu binevoiește să împrumute cărți decât celor ce au domiciliul în oraș, am trecut prin niște frustrări interminabile cu privire la subiectul în sine, revoltându-mă evident - dacă merg să împrumut o carte, nu e evident că vreau să o citesc și să o restitui, că doar nu merg de florile mărului la bibliotecă... whatever. În cele din urmă am împrumutat-o pe numele unei colege și m-am apucat să o citesc. Asta se întâmpla pe joi.
Cartea este structurată în două părți; de fapt, sunt două volume, și așa le-am și notat pe goodreads, diferit. Deși am auzit o mulțime de cuvinte de laudă cu privire la această carte din partea a două colege ce o citeau în aceeași vreme ca și mine, nu am putut înțelege de unde provenea/provine tot acel entuziasm. Personal, de abia am putut înghiți primul volum, care nu mi s-a părut deloc strălucit și mă întrebam de ce naiba citim asta la literatură universală, când pentru mine e foarte clar că opera lui Mostowicz nu este decât o carte comercială, împărțită în două volume, care are un subiect relativ interesant, dar prea diversificat pentru a se putea imprima asupra unui singur aspect pur și clar. Deși povestae urmărește ”evoluția”, ”declinul” sau simpla viață a profesorului Wilczur, se întâlnesc o mulțime de alte aspecte.
Am observat tendința autorului de a crea anumite aspecte moralizatoare și de a transmite anumite observații cu privire la caracterul uman și moralitatea, cât și imoralitatea ființelor umane. De fapt, dacă nu ar fi avut un aspect atât de comercial, probabil că ar fi reușit să creeze un fel de capodoperă moralizatoare cu privire la moravurile umane - dar aici ne referim strict la caracterul psihic/moral, etc. În orice caz, nu s-a reușit.
În decursul a celor 640 de pagini am întâlnit multe pasaje cuprinse de diverse artificii compoziționale ce reușeau să ajungă și la opinia mea destul de rigidă cu privire la lectură în sine. Au fost multe pasaje care m-au enervat, dar și altele care mi-au făcut plăcere și m-au făcut să zâmbesc - dar acele momente erau adesea stricate printr-o replică deloc potrivită sau prea stupidă, ceea ce mă făcea să îmi schimb iar părerea despre operă, într-un mod deloc favorabil.
Primul volum mi se pare cu mult mai slab decât cel de-al doilea.
Primul volum, Vraciul, nu este deloc bine conturat, în opinia mea și nu se bucură decât de anumite aspecte și evenimente, nu prea multe, care îl fac să înflorească într-o oarecare măsură și să îl contureze într-o manieră favorabilă în raport cu celelalte aspecte. Anumite evenimente și personaje, precum pasajele despre fiica profesorului, despre logodna ei cu tânărul C. -al cărui nume, nici de-aș încerca, nu mi-l pot aminti... precum și prima operație a ”vraciului” - pur și simplu au fost și aspecte interesante, mai cu seamă conversația pe care a avut-o pe la început cu Jemiol. Oricum, celelalte aspecte mi s-au părut foarte-foarte slabe, la fel și scrisoarea primită printre primele pagini de la Beata - pur și simplu nu găseam nimic interesant, ci doar un aspect ieftin, aproape telenovelistic, care nu reușea deloc să mă atragă.
I-am dat 2/5 pe goodreads pentru câteva secvențe care mi-au făcut plăcere.
Profesorul Wilczur, adică cel de-al doilea volum, este cu mult mai bun decât primul... pentru mine, pentru că am găsit acolo mai multe pasaje în care este întâlnit Jemiol, un personaj pe care l-am plăcut foarte mult și replicile sale m-au interest într-o manieră destul de ridicată. Pur și simplu se ridică pe un alt rang, acst volum, îmi pare cu mult mai bine scris și pot afirmă că, per total, mi-a plăcut, în comparație cu primul care nu pot spune că mi-a plăcut ci că doar l-am tolerat datorită unor evenimente și personaje și a unor secvențe episodice. Cel de-al doilea volum îmi pare mult mai bine conturat, povestea mai bine structurată și mai ”cu sens” decât primul, pe care l-am considerat mai mult întâmplător și fără de temei.
3/5 pe goodreads.
Oricum, din pură lene nu mai continui comentariul căci aș mai avea și alte lucruri de adăugat. nu recomand cartea - o consider doar o operă comercialî/de consum. Stilul nu mi-a plăcut în mod deosebit - doar conversațiile de neînțeles purtate de Jemiol - și ultima pagină mi-a făcut deosebită plăcere doar din cauza faptului că acesta închide acțiunea printr-o ultimă replică interesantă și confuză de-a sa. Oricum, consider că s-a pierdut o parte din frumusețea stilului prin traducere, de aceea nu îl condamn total și irevocabil, dar subiectivismul meu este prea grav încât să nu spun că ” nu prea mi-a plăcut”. De-asemenea, am întâlnit o mulțime de greșeli de tipărire, nume pocite pe alocuri, cuvinte scrise greșit, și așa mai departte, ceea ce nu a ridicat prea mult traducerea în ochii mei.
Despre autor nu mi-am format o părere radicală, dar aceea pe care o am momentan nu este una proastă sau defavorabilă. Sunt doar prinsă în subiectivism și nu pot scăpa de el; totuși, anumite particularități ale stilului, anumite caracteristici, replici și trimiteri la anumite titluri/nume, m-au făcut să am o impresie destul de plăcută asupra autorului, chiar dacă nu i-am apreciat atât de tare opera, pe care o consider doar o altă carte adăugată la colecție, să zicem, căci nu m-a impresionat cu nimic - deși au existat anumite pasaje și replici care chiar mi-au plăcut, pe care le-am mai întâlnit în alte contexte și le-am apreciat ca atare.
Săptămâna asta am citit așa... (copy/paste de pe un alt site, ofc)
De Anton Cehov
Pescăruşul
A fost drăguţă, mi se părea chiar simpatică înainte să le citesc pe următoarele două. Adevărul este că acum, amintindu-mi de ea, mi s-a părut uşor ... slabă, să zicem, dat fiind că mi s-a părut că s-a încercat punerea unui accent asupra unui anumit subiect, dar în final nu s-a pus accent pe nimic anume. M-a cam indus în eroare şi poate că părerea mea este influenţată şi de faptul că am citit piesa de teatru la şcoală şi era destul de mare gălăgie în jurul meu. În orice caz, piesa de teatru nu mi s-a părut chiar atât de extraordinară, nici prin temă, subiect sau personaje, dar unele replici mi-au plăcut foarte, foarte mult, iar sfârşitul a fost foarte frumos/potrivit/delicios, atât în ceea ce mă priveşte, desigur.
2/5 pe goodreads
Livada de vişini
Piesa aceasta a fost... frumoasă şi interesantă, de-o potrivă. Mi-a făcut mare plăcere să observ atmosfera societăţii ruseşti şi... de fapt, îmi cam place atmosfera pe care o dau ruşii prin literatură în general. În orice caz, subiectul abordat a fost pe placul meu şi aici, în comparaţie cu Pescăruşul, am găsit mai multe detalii "plăcute", în sensul subiectiv, căci a reuşit să mă captiveze, să mă prindă mai tare decât cealaltă piesă şi mi s-a părut, prin urmare şi probabil strict subiectiv, mult mai bine scrisă decât precedenta. Deşi s-ar putea să fie doar părerea mea şi una destul de greşită, dar cum am citit ieri în The portrait of a lady, I prefer to judge and judge wrong than not to judge at all - aşa că pur şi simplu mi-a plăcut mai mult Livada de vişini şi am adorat atmosfera posomorâtă de aici şi, de asemenea, m-a încântat sfârşitul.
3/5 pe goodreads
Unchiul Vania
Piesa aceasta de teatru mi s-a părut interesantă, frumoasă, foarte bine scrisă, plină de replici şi personaje interesante - mai ales Vania pe care pur şi simplu l-am adorat şi am extras şi vreo două citate din această piesă de teatru şi, deasemenea, nu doar că am extras citate, dar am şi citit unele paragrafe de vreo două ori, pentru că mi-au plăcut foarte mult. Le-am numit paragrafe pentru că piesa de teatru cuprinde şi nişte monolog interior delicios/interesant care, vrând -nevrând, a reuşit să mă captiveze la extrem. Sfârşitul mi-a plăcut la nebunie şi piesa de teatru în sine mi s-a părut incomparabil mai bine scrisă şi mai interesantă şi plină de replici frumoase şi interesante şi aşa mai departe, decât celelalte două. De fapt, din cauza faptului că le-am citit pe toate trei într-o zi şi aproximativ una după alta, tind să le compar şi să formez o balanţă/medie între cele trei, poate şi din această cauză mi-a plăcut Unchiul Vania atât de mult.
I-am dat 4/5 pe goodreads şi... hmm, pot spune că mi-a plăcut foarte mult.
-asta e şi ordinea în care am citit piesele de teatru. Le-am citit de la editura Adevărul, lol. În orice caz, mi-a plăcut şi traducerea, dar trebuie să recunosc că mi se întâmplă adesea să regret foarte tare că nu cunosc toate limbile străine de pe planetă. Limba rusă este foarte grea, probabil şi mi-ar plăcea să o cunosc pentru simplul fapt că sunt absolut sigură că aceste piese de teatru ar fi avut o splendoare aparte în limba lor maternă şi mi-ar fi plăcut mult, mult, mult mai mult în limba rusă, dat fiind că aş fi înţeles anumite subtilităţi şi detalii ce altfel mi se par... slabe, să zicem, şterse chiar sau poate inexistente. Mi-ar fi plăcut să pot gusta adevărata esenţă a acestor piese de teatru căci sunt absolut sigură că am ratat-o prin traducere... sau, cel puţin, o parte din ea.
Vreau să mai menţionez şi faptul că ador literatura rusă sub această manieră... tragică, atmosfera este sărăcăcioasă, în anumită manieră, există un spirit simplu, practic, dar totodată complicat şi dezordonat - există anumite ambianţe ruseşti care de fapt, pentru mine/noi, par, de fapt, turbulenţe şi gândirea/mentalitatea rusească din literatură, cel puţin, măf ascinează. Asemenea limbajului, replicilor, gesturilor - desigur, astea pot fi perfect gustate în piesele de teatru ce, la urma urmelor, traduc comportamentul persoanelor dintr-o anumită societate, la o anumită vreme -cel puţin unele piese de teatru, deşi eu aş zice majoritatea. Stilul lui Cehov îmi place, am citit 4 piese de teatru de acesta până acum - şi tot ce am citit de el, lol - dar îmi place modul în care le-a expus, cum a scris, cum le-a sfârşit, cum a conturat personajele şi cum a reflectat mentalitatea rusească.
Pentru Cehov, 5/5 *smiles*
_
A trebuit să facem anumite propuneri pentru ce am dori să citim pentru ora de literatură universală semestrul acesta și, pe lângă altele, s-a făcut și propunerea de a citi Vraciul. Profesorul Wilczur de Tadeusz Dolega Mostowicz, așa că m-am văzut nevoită să merg la bibliotecă și să o împrumut - desigur, cum Biblioteca Județeană nu binevoiește să împrumute cărți decât celor ce au domiciliul în oraș, am trecut prin niște frustrări interminabile cu privire la subiectul în sine, revoltându-mă evident - dacă merg să împrumut o carte, nu e evident că vreau să o citesc și să o restitui, că doar nu merg de florile mărului la bibliotecă... whatever. În cele din urmă am împrumutat-o pe numele unei colege și m-am apucat să o citesc. Asta se întâmpla pe joi.
Cartea este structurată în două părți; de fapt, sunt două volume, și așa le-am și notat pe goodreads, diferit. Deși am auzit o mulțime de cuvinte de laudă cu privire la această carte din partea a două colege ce o citeau în aceeași vreme ca și mine, nu am putut înțelege de unde provenea/provine tot acel entuziasm. Personal, de abia am putut înghiți primul volum, care nu mi s-a părut deloc strălucit și mă întrebam de ce naiba citim asta la literatură universală, când pentru mine e foarte clar că opera lui Mostowicz nu este decât o carte comercială, împărțită în două volume, care are un subiect relativ interesant, dar prea diversificat pentru a se putea imprima asupra unui singur aspect pur și clar. Deși povestae urmărește ”evoluția”, ”declinul” sau simpla viață a profesorului Wilczur, se întâlnesc o mulțime de alte aspecte.
Am observat tendința autorului de a crea anumite aspecte moralizatoare și de a transmite anumite observații cu privire la caracterul uman și moralitatea, cât și imoralitatea ființelor umane. De fapt, dacă nu ar fi avut un aspect atât de comercial, probabil că ar fi reușit să creeze un fel de capodoperă moralizatoare cu privire la moravurile umane - dar aici ne referim strict la caracterul psihic/moral, etc. În orice caz, nu s-a reușit.
În decursul a celor 640 de pagini am întâlnit multe pasaje cuprinse de diverse artificii compoziționale ce reușeau să ajungă și la opinia mea destul de rigidă cu privire la lectură în sine. Au fost multe pasaje care m-au enervat, dar și altele care mi-au făcut plăcere și m-au făcut să zâmbesc - dar acele momente erau adesea stricate printr-o replică deloc potrivită sau prea stupidă, ceea ce mă făcea să îmi schimb iar părerea despre operă, într-un mod deloc favorabil.
Primul volum mi se pare cu mult mai slab decât cel de-al doilea.
Primul volum, Vraciul, nu este deloc bine conturat, în opinia mea și nu se bucură decât de anumite aspecte și evenimente, nu prea multe, care îl fac să înflorească într-o oarecare măsură și să îl contureze într-o manieră favorabilă în raport cu celelalte aspecte. Anumite evenimente și personaje, precum pasajele despre fiica profesorului, despre logodna ei cu tânărul C. -al cărui nume, nici de-aș încerca, nu mi-l pot aminti... precum și prima operație a ”vraciului” - pur și simplu au fost și aspecte interesante, mai cu seamă conversația pe care a avut-o pe la început cu Jemiol. Oricum, celelalte aspecte mi s-au părut foarte-foarte slabe, la fel și scrisoarea primită printre primele pagini de la Beata - pur și simplu nu găseam nimic interesant, ci doar un aspect ieftin, aproape telenovelistic, care nu reușea deloc să mă atragă.
I-am dat 2/5 pe goodreads pentru câteva secvențe care mi-au făcut plăcere.
Profesorul Wilczur, adică cel de-al doilea volum, este cu mult mai bun decât primul... pentru mine, pentru că am găsit acolo mai multe pasaje în care este întâlnit Jemiol, un personaj pe care l-am plăcut foarte mult și replicile sale m-au interest într-o manieră destul de ridicată. Pur și simplu se ridică pe un alt rang, acst volum, îmi pare cu mult mai bine scris și pot afirmă că, per total, mi-a plăcut, în comparație cu primul care nu pot spune că mi-a plăcut ci că doar l-am tolerat datorită unor evenimente și personaje și a unor secvențe episodice. Cel de-al doilea volum îmi pare mult mai bine conturat, povestea mai bine structurată și mai ”cu sens” decât primul, pe care l-am considerat mai mult întâmplător și fără de temei.
3/5 pe goodreads.
Oricum, din pură lene nu mai continui comentariul căci aș mai avea și alte lucruri de adăugat. nu recomand cartea - o consider doar o operă comercialî/de consum. Stilul nu mi-a plăcut în mod deosebit - doar conversațiile de neînțeles purtate de Jemiol - și ultima pagină mi-a făcut deosebită plăcere doar din cauza faptului că acesta închide acțiunea printr-o ultimă replică interesantă și confuză de-a sa. Oricum, consider că s-a pierdut o parte din frumusețea stilului prin traducere, de aceea nu îl condamn total și irevocabil, dar subiectivismul meu este prea grav încât să nu spun că ” nu prea mi-a plăcut”. De-asemenea, am întâlnit o mulțime de greșeli de tipărire, nume pocite pe alocuri, cuvinte scrise greșit, și așa mai departte, ceea ce nu a ridicat prea mult traducerea în ochii mei.
Despre autor nu mi-am format o părere radicală, dar aceea pe care o am momentan nu este una proastă sau defavorabilă. Sunt doar prinsă în subiectivism și nu pot scăpa de el; totuși, anumite particularități ale stilului, anumite caracteristici, replici și trimiteri la anumite titluri/nume, m-au făcut să am o impresie destul de plăcută asupra autorului, chiar dacă nu i-am apreciat atât de tare opera, pe care o consider doar o altă carte adăugată la colecție, să zicem, căci nu m-a impresionat cu nimic - deși au existat anumite pasaje și replici care chiar mi-au plăcut, pe care le-am mai întâlnit în alte contexte și le-am apreciat ca atare.