Pure Blood [Mistery, Romance]

[wonderCaT]

Partea a VII-a

Cateva raze de lumina, se inghesuiau sa patrunda prin firul gros al intunericului. Cerul era acum invadat de culori calde, care se proiectau din imensul astru. Era deja dimineata. Desi erau la capatul puterilor, fetele nu se oprira din alergat, nici macar pentru o secunda. Erau prea speriate. Isi tineau ochii inchisi, simtind doar aerul rece al diminetii, care le atingea pielea. Se oprira brusc, datorita loviturii care veni din fata. La o privire mai indelungata, au realizat ca cei de care tocmai se ciocnira, erau chiar profesorii, care le-au condus pe acest drum, presarat cu pericole. Femeia care il insotea pe Gregor, le privea larg. Pe fata i se putea citi o expresie ingrijorata, gura i se deschise, pentru a lasa loc cuvintelor.
- Ce faceti voi aici? V-am cautat peste tot prin scoala. Era de-a dreptul mirata.
- V-ati pierdut mintile, cum ati indraznit sa veniti singure pe aici? Gregor era mai serios ca niciodata.
Nu le venea sa creada in ce bucluc au intrat. Trebuia sa existe o pedeapsa destul de grava pentru o astfel de incalcare a regulilor. Dintr-o data, devenira si mai palide decat erau. Simteau o pofta nebuna pentru sange, ceea ce explica lipsa de vlaga, de care aveau parte. Nu mai erau in stare sa rosteasca nici un cuvant, desi doreau sa le povesteasca celor doi prin ce au trecut. Aveau noroc cu profesoara lor, care era mereu calma, astfel tinand situatia sub control.
- Aratati groaznic, dar asta nu mai conteaza acum. Trebuie sa va scot de aici, lumina o sa va slabeasca si mai mult. Le lua de mana, facandu-le astfel sa o urmeze.
- Dar unde mergem? Isi facu curaj Amyra.
Domnisoara Rosie inainta cu pasi grabiti, parand deranjata de cuvintele Amyrei.
- Am sa te duc intr-un loc sigur. Nu te mai poti intoarce la institutie.
- Cum adica, trebuie sa raman aici? Nu inteleg. Vreau sa stiu unde ne duce-ti! Isi smuci mana, oprindu-se brusc. Profesoara inspira adanc, parand acum si mai ingrijorata.
- Iti voi spune dupa ce vom ajunge. Acolo o sa primiti hrana si o sa va puteti linisti. Atunci o sa va spun totul, acum miscati-va!
Fetele o ascultara, lasand intrebarile pe mai tarziu. Traversara centrul, trecura pe langa un liceu, pe langa un complex de magazine, ca apoi sa o coteasca pe un drum, care era izolat de restul orasului. Era o alee acoperita cu o multime de arbori, fiecare avand costumul sau propriu, de diferite nuante. Era placut, deoarece coroana lor deasa, formata din frunze uscate, interzicea luminii sa patrunda. Era din nou liniste, fara sunetul masinilor sau glasul oamenilor, care se bucurau de o noua zi insorita de toamna. Curand aveau sa se zareasca cateva case, cu garduri, care inconjurau gradinile frumos amenajate. Era un coltisor de Paradis. Se putea zari inalta vita de vie, care gazduia niste struguri uriasi, pomii fructiferi, bancutele, locul pentru gratar si leaganele, unde te puteai relaxa la lumina soarelui. Era minunat si in acelasi timp prea stralucitor pentru cele doua, care au trait doar la lumina lunii. Rosie se opri in fata unei case cu peretii zugraviti in verde. Era o locuinta perfecta, pentru o familie fericita. Amyra simti cum un zambet ii lumineaza fata, si un vis frumos lua nastere. Isi inchipuia o viata perfecta alaturi de parintii sai, care sa fie langa ea si sa o faca sa zambeasca.
- Am ajuns. Domnisoara Rosie, deschise usa din lemn a garduletului si suna la sonerie. In clipa urmatoare, usa locuintei se deschise si o doamna destul de in varsta, le iesi in cale. Avea o figura dragalasa, chiar si la varsta ei, adresandu-le un zambet bine venit. Parea o persoana blanda, cu un suflet de aur.
- “Ooo” , draga mea, Rosie! Ce bine ca ai venit. O stranse in brate. Haide-ti, intrati. Gasiti totul in frigiderul de la subsol, Rosie tu stii drumul.
- Multumesc, Katie. Haide-ti fetelor, Gregor.

*

Amyra se relaxa pe unul dintre fotoliile imbracate in piele neagra, sorbind dintr-o ceasca plina cu sange proaspat. Asta o puse imediat pe picioare. Alaturi de ea era si Meylie, cei doi profesori si gazda. Se aflau acum intr-o camera spatioasa, cu doua fotolii mari, o canapea de aceeasi culoare, o masuta din sticla si un televizor suspendat pe un perete. Intr-un colt al camerei erau asezate cateva rafturi, pline cu colectii valoroase de carti. Gazda avea o slabiciune pentru verdeata, avand in fiecare coltisor al casei, vaze ori ghivece pline cu flori frumos mirositoare. Domnisoara Rosie, vazand ca fetele se simt mai bine, incepu sa le spuna tot, asa cum le-a promis.
- Cat ma bucur sa va vad zambind din nou. Asa cum am promis, o sa va dau niste explicatii… Pentru ca ati incalcat anumite reguli, unele chiar foarte importante, ve-ti fi pedepsite pe masura.
- Stiam eu… Ce va trebui sa facem? Sa servim la cantina o luna, sa curatam tot praful din biblioteca, teme suplimentare?... “Ummm”, ce mai poate fi?
- Nu, Meylie. Una din voi este nevoita sa paraseasca institutul pentru o anumita perioada de timp. Rosti toate astea dintr-o suflare. Parea ca ascunde ceva. Cand Rosie avea privirea plecata, mereu o macina ceva.
- Nu se poate! Interveni Amyra. Cum adica una din noi? Amandoua suntem vinovate. Si in plus… sa nu ne mai intoarcem la scoala, mi se pare absurd. Se ridica in picioare.
- Nu fi obraznica, domnisoara! Gregor nu suporta cand un elev ridica vocea in fata unui professor.
- Ve-ti fi separate. Astfel nu o sa va mai tineti de prostii. Nu e prima data cand incalcati regulile, doar ca de data asta e mult mai grav.
- Imi pare atat de rau! Va rog, puteti sa ne dati oricare alta pedeapsa, dar nu asta. Meylie isi puse o mana pe frunte.
- Liniste! Eu decid ce si cum faceti, ati inteles? Meylie, tu te vei intoarce la scoala, in Keenaria, iar tu Amyra vei ramane chiar aici, in lumea muritorilor. Asta o sa va fie invatatura de minte. Inchise ochii pentru cateva secunde, intrebandu-se daca nu era mai bine sa le spuna adevaratul motiv pentru care a procedat astfel.
Cele doua prietene erau de-a dreptul distruse. Nu isi puteau inchipui cum ar fi sa nu se vada deloc o zi intreaga, nici pe Tony, ori lucrurile care le legau de aceea lume. La Amyra i s-a spus ca va trebui sa ramana in aceea locuinta, alaturi de Katie si familia ei, care cu siguranta ca nu era una obisnuita. I s-a mai spus si ca aici nu va putea merge la scoala, asa ca ii vor angaja un tutore, care sa ii predea chiar acolo. Trebuia sa fie de-a dreptul ciudat sa traiasca alaturi de oameni.