12-11-2010, 08:26 PM
Capitolul II
- Te simti bine?Poti sa vorbesti?Cum te cheama ?am inceput eu sa-l bombardez cu intrebari.
- Ze...ro , raspunse acesta pe un ton vlaguit si sters.Fara sa-mi dau seama , la auzul numelui sau , am tresarit ,dar se pare ca nu a observat.Pana si numele era acelasi , dar sunt sigura ca e doar o coincidenta.
- Ok, Zero , numele meu este Aya Kurosaki. In curand o sa ajungem la mine acasa.Iti voi trata ranile.
Cand am ajuns in fata casei era gata sa deschid usa, cand mi-am dat seama ca parintii mei sunt inauntru. Nu de alta,dar amandoi sunt oameni de stiinta si nu stiu ce s-ar intampla cu Zero, daca acestia i-ar vedea aripile.
- Poti sa mergi?
- Incerc. I-am dat drumul ,dar era cat pe ce sa cada peste mine.L-am prins din nou de mana si l-am ajutat sa stea in picioare.
- Nu poti sa te folosesti de alea? l-am intrebat eu facandu-i semn spre aripi.Acesta le flutura de doua ori.
-Sunt destul de ude.
- Ai putea sa ajungi pana la etajul unu? si ia-am aratat geamul de la camera mea , care era intredeschis. Acesta aproba din cap si zbura catre geam.A reusit sa intre ,iar dupa aceea am intrat si eu in casa.Parintii mei se aflau in living ,relaxandu-se dupa o zi grea de munca.
- Aya,in sfarsit ai ajuns,spuse tata , un om de patruzeci si cinci de ani ,nici prea inalt nici prea scund cu ochii negrii care-i exprima oboseala si par brunet brazdat de semnele batranetii: fire albe.
- Aya,ne-am facut griji pentru tine! Ce s-a intamplat?replica mamape un ton ingrijorat. Mama este o femeie normala cu o slujba nu tocmai normala.Lucreaza la FBI,la fel ca si tata. Este o persoana de patruzeci de ani, de statura medie cu ochii caprui si parul brunet cu suvite blonde.
Eu?Ei bine,eu sunt doar o "fata normala"care a luat toata viata lectii de tai-kwan-do si utilizarea diferitelor arme precum sulita , sabia , arcul sia late cateva. Ochii mei sunt negri si parul de aceeasi culoare ,sunt destul de inalta ,iar in momentul de fata lucrez ca si chelnerita la o cafenea ,slujba foarte bine platita,insa nu as vrea sa afle nimeni,dar gata cu descrierile,sa ne intoarcem la povestea noastra:
Incercand sa nu-mi pierd cumpatul le-am spus parintilor mei ca m-au tinut mai mult la cafenea din cauza ca o colega a trebuit sa plece mai devreme.
- Nu cumva ai batut din nou vreun client? intreba mama cu o privire neincrezatoare.
- Nu...adica da... Ce vroiai sa fac daca tipul ala se dadea la mine?am replicat eu ,imediat, pe un ton diferit.
- De cate ori ti-am spus sa nu te mai bati?... si asa continua discursul mamei timp de zece minute,dupa care tata m-a intrebat:
- Macar l-ai bagat in spital?
-Doua coaste si maxilarul rupt sio lovitura intre picioare,am raspuns eu cu un ranjet sadic pe fata.
- Cred ca a durut , dar meriata si mai mult!
Dupa sfarsirea conversatiei cu parintii am incercat sa afisez un zambet cat de cat convingator , dupa care am insfacat trusa de prim-ajutor din dulapul cu medicamente de pe hol si am urcat vijelio pe trepte direct in camera mea. Nu am inchis bine usa ca l-am zarit pe Zero.Era intins pe o parte in patul meu ,privindu-ma cu niste ochi adanci.
-Credeam ca nu mai vii ! spuse acesta pe un ton bland.
- Te simti bine?Poti sa vorbesti?Cum te cheama ?am inceput eu sa-l bombardez cu intrebari.
- Ze...ro , raspunse acesta pe un ton vlaguit si sters.Fara sa-mi dau seama , la auzul numelui sau , am tresarit ,dar se pare ca nu a observat.Pana si numele era acelasi , dar sunt sigura ca e doar o coincidenta.
- Ok, Zero , numele meu este Aya Kurosaki. In curand o sa ajungem la mine acasa.Iti voi trata ranile.
Cand am ajuns in fata casei era gata sa deschid usa, cand mi-am dat seama ca parintii mei sunt inauntru. Nu de alta,dar amandoi sunt oameni de stiinta si nu stiu ce s-ar intampla cu Zero, daca acestia i-ar vedea aripile.
- Poti sa mergi?
- Incerc. I-am dat drumul ,dar era cat pe ce sa cada peste mine.L-am prins din nou de mana si l-am ajutat sa stea in picioare.
- Nu poti sa te folosesti de alea? l-am intrebat eu facandu-i semn spre aripi.Acesta le flutura de doua ori.
-Sunt destul de ude.
- Ai putea sa ajungi pana la etajul unu? si ia-am aratat geamul de la camera mea , care era intredeschis. Acesta aproba din cap si zbura catre geam.A reusit sa intre ,iar dupa aceea am intrat si eu in casa.Parintii mei se aflau in living ,relaxandu-se dupa o zi grea de munca.
- Aya,in sfarsit ai ajuns,spuse tata , un om de patruzeci si cinci de ani ,nici prea inalt nici prea scund cu ochii negrii care-i exprima oboseala si par brunet brazdat de semnele batranetii: fire albe.
- Aya,ne-am facut griji pentru tine! Ce s-a intamplat?replica mamape un ton ingrijorat. Mama este o femeie normala cu o slujba nu tocmai normala.Lucreaza la FBI,la fel ca si tata. Este o persoana de patruzeci de ani, de statura medie cu ochii caprui si parul brunet cu suvite blonde.
Eu?Ei bine,eu sunt doar o "fata normala"care a luat toata viata lectii de tai-kwan-do si utilizarea diferitelor arme precum sulita , sabia , arcul sia late cateva. Ochii mei sunt negri si parul de aceeasi culoare ,sunt destul de inalta ,iar in momentul de fata lucrez ca si chelnerita la o cafenea ,slujba foarte bine platita,insa nu as vrea sa afle nimeni,dar gata cu descrierile,sa ne intoarcem la povestea noastra:
Incercand sa nu-mi pierd cumpatul le-am spus parintilor mei ca m-au tinut mai mult la cafenea din cauza ca o colega a trebuit sa plece mai devreme.
- Nu cumva ai batut din nou vreun client? intreba mama cu o privire neincrezatoare.
- Nu...adica da... Ce vroiai sa fac daca tipul ala se dadea la mine?am replicat eu ,imediat, pe un ton diferit.
- De cate ori ti-am spus sa nu te mai bati?... si asa continua discursul mamei timp de zece minute,dupa care tata m-a intrebat:
- Macar l-ai bagat in spital?
-Doua coaste si maxilarul rupt sio lovitura intre picioare,am raspuns eu cu un ranjet sadic pe fata.
- Cred ca a durut , dar meriata si mai mult!
Dupa sfarsirea conversatiei cu parintii am incercat sa afisez un zambet cat de cat convingator , dupa care am insfacat trusa de prim-ajutor din dulapul cu medicamente de pe hol si am urcat vijelio pe trepte direct in camera mea. Nu am inchis bine usa ca l-am zarit pe Zero.Era intins pe o parte in patul meu ,privindu-ma cu niste ochi adanci.
-Credeam ca nu mai vii ! spuse acesta pe un ton bland.