15-08-2008, 08:35 AM
Sarutul.
-E�eu, ati lesinat si�
Roscatul rosi de-ndata, fastacindu-se si fiind pe cale sa scape tava. Desi el era tulburat, ochii lui albastri straluceau mai puternic ca oricand.
-Hmm, poate. Ciudat, nu-mi amintesc nimic!afirma Axel, incercand sa se ridice, fiind insa prea slabit.
Roscatul a pus tava de-o parte si l-a ajutat sa se ridic in sezut, rezemandu-si spatele de perete. Desi nu era sigur, Axel avea impresia ca acei ochi ii erau cunoscuti, iar senzatia acelei atingeri era la fel de bizara ca cea de mai devreme. Pentru prima oara se simtea intimidat, trecuse peste multe obstacole pentru a ajunge ceea ce era, iar niciunul nu I s-a parut catusi de putin important. Nu mai tresarise vreodata pe scena, nu mai avusese vreodata senzatia ca vocea lui raspuna pentru cineva, altcineva decat el. Niciodata nu se mai gandise ca miscarile lui sunt appreciate mai mult decat ca un biet artist care s-a desprins de ceilalti prin frumusete si sacrificii. Devenise egoist, considerandu-se superior, nu mai daduse importanta altcuiva, dar in acea seara, brusc, a simtit teama, teama de a gresi, team ape care nu o mai avusese pana atunci sip e care nu credea ca o va avea vreodata. Totul parea atat de simplu, totusi penmtru el era complicat, complicat sa inteleaga shimbarea aceea brusca si nemaiintalnita de el pana atunci.
-Va simtiti bine?
Brusc, a realizat ca roscatul il privea ingrijorat, zgaltaindu-l usor.
-Da, sigur, doar, � ma gandeam, apropos, numele meu este Axel, mi-ai putea spune asa?
-Stiu ca va cheama Axel, cine nu ar sti! Intreaga Japonie cat si restul mapamondului vas tie, odata am crezut ca si eu va cunosteam, dupa aceea am realizat cat de tampit eram! In fine, asta e pentru dumneavoastra, ma duc sa prepar ceai!
Intinzandu-i, tava roscatul a disparut din camera, inchizand usa in urma lui. Axel privea stupefiat cand usa, cand tava cu mancare. Daca s-ar fi atins de orez ar fi capatat puteri, in schimb, l-a pus deoparte, ridicandu-se cu greu din pat. Nu-si putea mentine echilibrul, insa nici nu cadea, o motivatie mai puternica decat dorinta de a trai, l-a impins catre usa. A apasat clanta, si a scos capul afara, sprijinindu-se cu mana stanga de peretele interior.
Pravalit pe parchetul rece, roscatul privea in gol. Nu plangea, dar nici nu radea, inexpresivitatea lui era plina de inteles doar pentru o singura persoana, Axel. Se simtise si el candva asa, dei nu-l cunostea pe pusti, parea sa inteleaga fiecare gest, ba chiar sa-l prevada.
-Sa inteleg ca iti cer prea mult daca te rog sa-mi spui ce s-a intamplat? A intrebat acesta, asezandu-se ostenit langa baiat.
-Poate, nici eu nu stiu. In urma cu o ora singurul meu vis era sa va vad de aproape, am obtinut cu greu bilete in primul rand, am asistat la concert, apoi, cand v-am vazut cazand am sperat sa fie un cosmar. Intr-un fel eram fericit, aveam ocazia sa stau alaturi de o stea vestita op intreaga noapte, veghind asupra ei, dar totodata ma simteam ca un nenorocit, simtind ca ma bucur pentru necazul singurei peroane pe care o stimam. Acum daca v-as spune sa plecati, nu mi-as ierta-o pentru restul vietii, daca v-as spune sa ramaneti m-as simti ca un misel, care spera sa va aiba aproape. Acum ce fac? Ma prostesc aici plangandu-mi de mila, cand ar trebui sa va ingrijesc. Realizatide ce ma simt inutil. Intotdeauna a fost asa!
Axel asculta, asculta, zambind, povestea baiatului. Ar fi vrut sa reactioneze, dar vorbele nu ieseau, doar un singur gest, i-a ridicat barbia, in dorinta lacoma de a simti gustul acelor buze suave.
Eh, iata continuarea, nu-i cine stie ce... sper ca u-s multe greseli de tastare, dar nu le-am corectat... :-s
commenturi, ceva?
-E�eu, ati lesinat si�
Roscatul rosi de-ndata, fastacindu-se si fiind pe cale sa scape tava. Desi el era tulburat, ochii lui albastri straluceau mai puternic ca oricand.
-Hmm, poate. Ciudat, nu-mi amintesc nimic!afirma Axel, incercand sa se ridice, fiind insa prea slabit.
Roscatul a pus tava de-o parte si l-a ajutat sa se ridic in sezut, rezemandu-si spatele de perete. Desi nu era sigur, Axel avea impresia ca acei ochi ii erau cunoscuti, iar senzatia acelei atingeri era la fel de bizara ca cea de mai devreme. Pentru prima oara se simtea intimidat, trecuse peste multe obstacole pentru a ajunge ceea ce era, iar niciunul nu I s-a parut catusi de putin important. Nu mai tresarise vreodata pe scena, nu mai avusese vreodata senzatia ca vocea lui raspuna pentru cineva, altcineva decat el. Niciodata nu se mai gandise ca miscarile lui sunt appreciate mai mult decat ca un biet artist care s-a desprins de ceilalti prin frumusete si sacrificii. Devenise egoist, considerandu-se superior, nu mai daduse importanta altcuiva, dar in acea seara, brusc, a simtit teama, teama de a gresi, team ape care nu o mai avusese pana atunci sip e care nu credea ca o va avea vreodata. Totul parea atat de simplu, totusi penmtru el era complicat, complicat sa inteleaga shimbarea aceea brusca si nemaiintalnita de el pana atunci.
-Va simtiti bine?
Brusc, a realizat ca roscatul il privea ingrijorat, zgaltaindu-l usor.
-Da, sigur, doar, � ma gandeam, apropos, numele meu este Axel, mi-ai putea spune asa?
-Stiu ca va cheama Axel, cine nu ar sti! Intreaga Japonie cat si restul mapamondului vas tie, odata am crezut ca si eu va cunosteam, dupa aceea am realizat cat de tampit eram! In fine, asta e pentru dumneavoastra, ma duc sa prepar ceai!
Intinzandu-i, tava roscatul a disparut din camera, inchizand usa in urma lui. Axel privea stupefiat cand usa, cand tava cu mancare. Daca s-ar fi atins de orez ar fi capatat puteri, in schimb, l-a pus deoparte, ridicandu-se cu greu din pat. Nu-si putea mentine echilibrul, insa nici nu cadea, o motivatie mai puternica decat dorinta de a trai, l-a impins catre usa. A apasat clanta, si a scos capul afara, sprijinindu-se cu mana stanga de peretele interior.
Pravalit pe parchetul rece, roscatul privea in gol. Nu plangea, dar nici nu radea, inexpresivitatea lui era plina de inteles doar pentru o singura persoana, Axel. Se simtise si el candva asa, dei nu-l cunostea pe pusti, parea sa inteleaga fiecare gest, ba chiar sa-l prevada.
-Sa inteleg ca iti cer prea mult daca te rog sa-mi spui ce s-a intamplat? A intrebat acesta, asezandu-se ostenit langa baiat.
-Poate, nici eu nu stiu. In urma cu o ora singurul meu vis era sa va vad de aproape, am obtinut cu greu bilete in primul rand, am asistat la concert, apoi, cand v-am vazut cazand am sperat sa fie un cosmar. Intr-un fel eram fericit, aveam ocazia sa stau alaturi de o stea vestita op intreaga noapte, veghind asupra ei, dar totodata ma simteam ca un nenorocit, simtind ca ma bucur pentru necazul singurei peroane pe care o stimam. Acum daca v-as spune sa plecati, nu mi-as ierta-o pentru restul vietii, daca v-as spune sa ramaneti m-as simti ca un misel, care spera sa va aiba aproape. Acum ce fac? Ma prostesc aici plangandu-mi de mila, cand ar trebui sa va ingrijesc. Realizatide ce ma simt inutil. Intotdeauna a fost asa!
Axel asculta, asculta, zambind, povestea baiatului. Ar fi vrut sa reactioneze, dar vorbele nu ieseau, doar un singur gest, i-a ridicat barbia, in dorinta lacoma de a simti gustul acelor buze suave.
Eh, iata continuarea, nu-i cine stie ce... sper ca u-s multe greseli de tastare, dar nu le-am corectat... :-s
commenturi, ceva?
![[Imagine: sigdn.jpg]](http://i252.photobucket.com/albums/hh24/ana_serbanescu/sigdn.jpg)
The old bastard left his ties and his suit
A brown box, mothballs and bowling shoes