16-05-2010, 04:28 PM
Dupa o micutza absenta, revin cu continuarea. Din acest capitol povestea ea o intorsatura radicala si sper sa o apreciati ca si mine. Deci, va doresc spor la citit si comentat.
Un simplu vis?
Deschid brusc ochii si ma ridic in capul oaselor priind in jur. Eram in camera mea moderna, aranja dupa ultimul trend. Privesc buimac in jur. Ce? A fost un vis? Un vis amarat? Iar odata cu razele auri ale soarelui care intrau pe geamul inchis se destramase si incredibilul vis. Paru atat de real si totusi fusese doar o iluzie sfarmata de venirea dimineti. Ma frec la ochi si ma duc spre geam deschizandu-l. Un sunet asurzitor, provocat de traficul din New York se izbi cu putere de timpanele mele. Privesc in jos. De la etajul douazeci, masinile semanau cu niste cuti de chibrite care faceau un zgomot incredibil grabintu-se in treaba lor. Pietonii se imbulzeau pe trotoare, intrecand totusi masini care acum ceva vreme fusesera departe si credeau ca asa cum au venit au si plecat insa, de data asta, nu numai zicala "Mersul pe jos face piciorul frumos" ii indemna sa aleaga propriile picioare ca mijloc de transport ci si timpul economisit. Ma retrag si intru in baie. Chipul meu se reflecta in oglinda. Imi trec mana prin par apoi piaptanul si pana la urma il dau cu un strat de gel pentru a-i mentine forma de tepi in spate. Deodata imi aduc aminte... ma uit la ceas. Era ora pranzului. Mai aveam o jumatate de ora pana sa ma duc cu prietenul meu cel mai bun Naruto in oras la muzeu unde se intalnea cu iubita lui Hinata. Trag rapid pe mine o pereche de blugi albastri si o camasa cu maneca scurta, gri, iar in picioare o pereche de adidasi. Invart cheia in broasca si o iau la goana pe scari. Imediat ce ies din bloc il vad pe blond cum batea nervos din picior, cu mainile-n san uitandu-se la ceas.
-Ai intarziat! Mai avem putin si trebuie sa mergem sa ma intalnesc cu Hinata! Ce ai facut pana acum? sari cu gura pe mine.
-Am avut cel mai ciudat vis.
-Bine, romeo, hai sa mergem ca intarziem. imi spune si plecam spre muzeul din partea de N a orasului. Drumul il faceai cam in douazeci si cinci de minute insa noua ne lua ca de obicei mai mult. Afara, deja Hinata astepta sa intre. Pana inauntru am stat cu ei, insa, m-am pierdut imediat de porumbei, admirand tablourile. Insa, de fiecare data cand eram concentrat in minte imi aparea chipul Sakurei. De ce? Ce se intampla cu mine?
In timp ce ma plimbam pe strazile New York-ului de unul singur -Hinata si Naruto au ramas la muzeu- am ajuns intr-un cartier saracacios de la periferie. Se pare ca locuitori stateau in case micutze, maro, cu usi din lemn stil vechi iar unele case stateau sa cada.
Oameni din acest cartier erau imbracati saracacios de altfel ca si cartierul. In partea dreapta se afla o biserica destul de draguta, de altfel singura pe care am vazut-o in oras pana acum. Si atunci am vazut-o pe EA. Purta o rochie maro, pana la genunchi si strangea hainele de pe o sarma prinsa de doua case. Lua lighianul rosu si intra in una din case. Ma indrept spre mica constructie si bat la usa. In prag apare o femeie mai scunda ca si mine, cu parul roz si ochi verzi ca ai rozaliei. Purta o rochie lunga ca a rozaliei si in fata un sort.
-Imi pare rau, domnule. Va-ti ratacit? Va pot ajuta cu ceva? imi spuse umil femeia plecand privirea.
-Scuzati-ma, doamna, pe fica dumneavoastra o cheama cumva Sakura? o intreb asteptand raspunsul.
-Nu trebuie sa imi spune-ti doamna, doar Ewa. Si, da, Sakura. Dar de unde stiti? A facut ceva? Daca v-a deranjat in vreun fel o sa am eu grija de ea.
-As dori sa vorbesc cu ea. Se poate? femeia incuviinta din cap si ma pofti inauntru. In partea dreapta, un aragaz, mic si vechi, alb, pe care se fierbea intr-o oala uzata de trecerea timpului o supa. Erau doua usi, insa in ele erau puse un fel de perdele. Imi indica prima "usa". Ma indrept si trag perdeaua, intrand. Un pat ca la detinuti prins de perete, fara saltea, doar o plasa impletita cum se foloseste la leagane, o masuta din lemn pe care o veioza si un scaun pe care statea rozalia, citind.
-Sakura, domnul ar dori sa vorbeasca cu tine.
Se ridica facandu-mi semn sa ma asez pe scaun si ea se aseza pe patul improvizat.
-Va pot ajuta cu ceva? ma intreba privindu-ma.
-Imi pari cunoscuta. Ne-am mai intalnit undeva? o intreb facand pe prostul.
-Imi pare rau, domnule, insa eu nu prea ies din cartier si sincera sa fiu si cand o fac nu stau de vorba cu oameni ca dumneavoastra.
-O, te rog. Nu ma lua cu domnule, spune-mi Sasuke. Uite, Sakura, eu trebuie sa plec dar o sa ma intorc.
-Nu, va rog, o sa am probleme cu mama. Nu stiu de unde ma cunoasteti insa va rog sa ma lasati in pace. ma roaga dar tot voi veni...
Ies din casa salutand-o respectuos pe mama fetei, nu inainte sa o mai privesc o data pe printesa din visul meu si poate in curand va si si in realitate. Parasesc cartierul si dau, la intrarea in el nas in nas cu Hinata, prietena lui Naruto. Ma uit la ceas si vad ca intalnirea cu el trebuie sa se fi terminat.
-Hinata, ce faci aici?
-Aici locuiesc. De cand eram mica, mama si eu stam aici. Dar tu?
-Am ajuns intamplator. Auzi, tu o sti pe Sakura? incuviinta din cap. Maine, la intalnirea ta cu Naruto adu-o si pe ea, voi veni si eu. Vreau sa ma apropi de ea si sa devenim prieteni. Poti?
-Sakura e verisoara mea. Si sigur matusa o va lasa daca stie ca vine cu mine. S-a facut. Ne vedem maine.
Drumul meu spre casa a fost unul plictisitor. In minte imi venea imaginea locului unde locuia rozalia. Cum putea, cineva asa frumos si pretios ca ea, sa traiasca intr-un asemenea loc? Voi face ceva si o voi scoate de acolo, sau, cel putin, voi incerca sa ii modernizez casa imediat ce ne vom apropia mai mult si vom deveni amici sau chiar mai mult. Iar cu mama ei, nu ar fi o problema, o sa ii intru pe sub piele. Poate, intr-o zi, Sakura se va muta si va locui cu mine, in fond, in vis era sotia mea, nu?
I hope you like it!
Un simplu vis?
Deschid brusc ochii si ma ridic in capul oaselor priind in jur. Eram in camera mea moderna, aranja dupa ultimul trend. Privesc buimac in jur. Ce? A fost un vis? Un vis amarat? Iar odata cu razele auri ale soarelui care intrau pe geamul inchis se destramase si incredibilul vis. Paru atat de real si totusi fusese doar o iluzie sfarmata de venirea dimineti. Ma frec la ochi si ma duc spre geam deschizandu-l. Un sunet asurzitor, provocat de traficul din New York se izbi cu putere de timpanele mele. Privesc in jos. De la etajul douazeci, masinile semanau cu niste cuti de chibrite care faceau un zgomot incredibil grabintu-se in treaba lor. Pietonii se imbulzeau pe trotoare, intrecand totusi masini care acum ceva vreme fusesera departe si credeau ca asa cum au venit au si plecat insa, de data asta, nu numai zicala "Mersul pe jos face piciorul frumos" ii indemna sa aleaga propriile picioare ca mijloc de transport ci si timpul economisit. Ma retrag si intru in baie. Chipul meu se reflecta in oglinda. Imi trec mana prin par apoi piaptanul si pana la urma il dau cu un strat de gel pentru a-i mentine forma de tepi in spate. Deodata imi aduc aminte... ma uit la ceas. Era ora pranzului. Mai aveam o jumatate de ora pana sa ma duc cu prietenul meu cel mai bun Naruto in oras la muzeu unde se intalnea cu iubita lui Hinata. Trag rapid pe mine o pereche de blugi albastri si o camasa cu maneca scurta, gri, iar in picioare o pereche de adidasi. Invart cheia in broasca si o iau la goana pe scari. Imediat ce ies din bloc il vad pe blond cum batea nervos din picior, cu mainile-n san uitandu-se la ceas.
-Ai intarziat! Mai avem putin si trebuie sa mergem sa ma intalnesc cu Hinata! Ce ai facut pana acum? sari cu gura pe mine.
-Am avut cel mai ciudat vis.
-Bine, romeo, hai sa mergem ca intarziem. imi spune si plecam spre muzeul din partea de N a orasului. Drumul il faceai cam in douazeci si cinci de minute insa noua ne lua ca de obicei mai mult. Afara, deja Hinata astepta sa intre. Pana inauntru am stat cu ei, insa, m-am pierdut imediat de porumbei, admirand tablourile. Insa, de fiecare data cand eram concentrat in minte imi aparea chipul Sakurei. De ce? Ce se intampla cu mine?
In timp ce ma plimbam pe strazile New York-ului de unul singur -Hinata si Naruto au ramas la muzeu- am ajuns intr-un cartier saracacios de la periferie. Se pare ca locuitori stateau in case micutze, maro, cu usi din lemn stil vechi iar unele case stateau sa cada.
Oameni din acest cartier erau imbracati saracacios de altfel ca si cartierul. In partea dreapta se afla o biserica destul de draguta, de altfel singura pe care am vazut-o in oras pana acum. Si atunci am vazut-o pe EA. Purta o rochie maro, pana la genunchi si strangea hainele de pe o sarma prinsa de doua case. Lua lighianul rosu si intra in una din case. Ma indrept spre mica constructie si bat la usa. In prag apare o femeie mai scunda ca si mine, cu parul roz si ochi verzi ca ai rozaliei. Purta o rochie lunga ca a rozaliei si in fata un sort.
-Imi pare rau, domnule. Va-ti ratacit? Va pot ajuta cu ceva? imi spuse umil femeia plecand privirea.
-Scuzati-ma, doamna, pe fica dumneavoastra o cheama cumva Sakura? o intreb asteptand raspunsul.
-Nu trebuie sa imi spune-ti doamna, doar Ewa. Si, da, Sakura. Dar de unde stiti? A facut ceva? Daca v-a deranjat in vreun fel o sa am eu grija de ea.
-As dori sa vorbesc cu ea. Se poate? femeia incuviinta din cap si ma pofti inauntru. In partea dreapta, un aragaz, mic si vechi, alb, pe care se fierbea intr-o oala uzata de trecerea timpului o supa. Erau doua usi, insa in ele erau puse un fel de perdele. Imi indica prima "usa". Ma indrept si trag perdeaua, intrand. Un pat ca la detinuti prins de perete, fara saltea, doar o plasa impletita cum se foloseste la leagane, o masuta din lemn pe care o veioza si un scaun pe care statea rozalia, citind.
-Sakura, domnul ar dori sa vorbeasca cu tine.
Se ridica facandu-mi semn sa ma asez pe scaun si ea se aseza pe patul improvizat.
-Va pot ajuta cu ceva? ma intreba privindu-ma.
-Imi pari cunoscuta. Ne-am mai intalnit undeva? o intreb facand pe prostul.
-Imi pare rau, domnule, insa eu nu prea ies din cartier si sincera sa fiu si cand o fac nu stau de vorba cu oameni ca dumneavoastra.
-O, te rog. Nu ma lua cu domnule, spune-mi Sasuke. Uite, Sakura, eu trebuie sa plec dar o sa ma intorc.
-Nu, va rog, o sa am probleme cu mama. Nu stiu de unde ma cunoasteti insa va rog sa ma lasati in pace. ma roaga dar tot voi veni...
Ies din casa salutand-o respectuos pe mama fetei, nu inainte sa o mai privesc o data pe printesa din visul meu si poate in curand va si si in realitate. Parasesc cartierul si dau, la intrarea in el nas in nas cu Hinata, prietena lui Naruto. Ma uit la ceas si vad ca intalnirea cu el trebuie sa se fi terminat.
-Hinata, ce faci aici?
-Aici locuiesc. De cand eram mica, mama si eu stam aici. Dar tu?
-Am ajuns intamplator. Auzi, tu o sti pe Sakura? incuviinta din cap. Maine, la intalnirea ta cu Naruto adu-o si pe ea, voi veni si eu. Vreau sa ma apropi de ea si sa devenim prieteni. Poti?
-Sakura e verisoara mea. Si sigur matusa o va lasa daca stie ca vine cu mine. S-a facut. Ne vedem maine.
Drumul meu spre casa a fost unul plictisitor. In minte imi venea imaginea locului unde locuia rozalia. Cum putea, cineva asa frumos si pretios ca ea, sa traiasca intr-un asemenea loc? Voi face ceva si o voi scoate de acolo, sau, cel putin, voi incerca sa ii modernizez casa imediat ce ne vom apropia mai mult si vom deveni amici sau chiar mai mult. Iar cu mama ei, nu ar fi o problema, o sa ii intru pe sub piele. Poate, intr-o zi, Sakura se va muta si va locui cu mine, in fond, in vis era sotia mea, nu?
I hope you like it!