Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Like a Greek tragedy [+18] [yaoi]

#1
Mi-a venit o idee sa fac un fic yaoi, tradic si sper sa ma pricep si la drame, cum ma pricep si la alte genuri de ficuri. Sper sa va placa, apropo, am uitat sa spun :D. Exciuse moa, voi scrie cate un capitol dintr-un punct de vedere si altul din alt puct de vedere. Primul este a lui Kenta, apoi urmeaza Michael si tot asa. Acest fic poate contine scene violente, limbaj vulgar si de cartier si scene de hentai hard, de aceea am pus avertizarea. Sper sa am macar un coment si nextul v-a veni, cand il voi scrie :-"

Forgotten Memories

P.O.V. Kenta: De ce a trebuit sa se duca? De ce el si nu eu? El nu a fost nevinovat cu nimic. Nu a ucis pe nimeni, nu a violat pe nimeni, nu a distrus... pe nimeni. Eu trebuia sa fiu acum in locul sau, fiindca eu am ucis, am violat, am distrus si am profitat de toti si de toate. Cine m-a pus sa il iau cu mine? Cine m-a pus sa il las sa intre in viata mea? In trupul meu? In mintea mea?... Inima mea? De ce s-a indragostit de mine? De ce a facut tot posibilul ca eu sa ii fiu centrul universului? De ce m-a salvat? De ce m-a ajutat apoi? Si mai importat decat atat, de ce a venit cu mine...
Inchid ochii, simtind cum o lacrima sarata, amara si cristalina, imi invie ca un mort din coltul ochiului si imbibata cu regrete si amintiri uitate de mine, aluneca pe obrazul, candva sarutat de el, croindu-si drum victorioasa pana la barbie si apoi... poc! Se sparse de cripta de beton a ingerului care m-a parasit si a plecat alaturi de ceilalti ingeri. Era acolo, printre ingeri, fiindca avea sufletul pur, pur ca diamantul si usor ca un fulg de nea. Zapada, ce mult ii placea omatul proaspat, care cadea seara peste oras, acoperind casele cu o patura rece si alba, dar cu vise si sperante, alaturi de Mos Ene... Simt ceva rece imi atinse chipul si imi deschid ochii de un caprui-ciocolatiu. Doamne ce mult ii placeau ochii mei, in timp ce stateam cu capul in poala lui in fata semineului, in care mereu ardea un foc vesel si imi soptea cuvinte tainice, ale caror intelesuri doar eu le stiam cu el..., dar sunt numai amintiri... Amintiri uitate, apuse ca si un soare cum asfinteste la orizontul intunecat. Privesc piatra de mormant si ma rog - ca de fiecare data cand vin aici - sa nu ii scrie numele lui pe ea, dar sperantele imi sunt naruite, ca la o lumanare lasata prada intunericului nemarginitor, neiertator si lacom. "Michael Meyer, n. 31 decem.-1 ian 1992-1993 , m. 13 iunie 2010, "Daca iubesti, poti sa ierti, Daca ierti, poti sa treci peste, Daca poti sa treci peste, poti sa continui drumul Drumul iubirii si al iertarii, Drumul vietii...""
Inchid ochii si trag aer adanc in piept, apoi il expir in abur, mai ales ca este mijlocul lui decembrie. Vantul vajaia in jurul meu, facandu-mi parul negru, scurt, in toate directile aratand ca o aura intunecata, demonica in jurul capului. De fapt eram un demon, un demon nemilos, rau, hain si crancen, ce a pangarit sufletul nevinovat, neprihanit de copil inocent, care s-a ridicat la ceruri acum un an. Nu-mi vine sa cred, a trecut un an. Un an! Un an decat micul meu tenshi (inger) si-a luat zborul de langa mine, indreptandu-se spre inaltul cerului...
- Imi este atat de dor de tine, micul meu tenshi, spun, privind poza baiatului de pe crucea din marmuza alba.
In poza, incrustata in marmura alba, deaspura literelor auri, se afla un tanar crud, de saptesprezece ani. Parul saten-inchis, asemenea scoartei de copac, era tot ciufulit. Ochii de un crapui-noroios, erau foarte veseli si abundau de energia din trupul sau tanar si in putere. Purta o camasa albastra, deschisa la guler si statea cu bratele incrucisate, pe o balustrada de la o tribuna de la liceul sau. Zambea, era vesel si mereu energic, dandu-mi energie pentru fiecare zi, fiecare ora, fiecare minut cand eram impreuna... eram un cuplu... un cuplu de tineri fericiti, care au descoperit adevarata dragoste si povestea lor de dragoste, v-a avea un final fericit, dar... destinul crud, neiertator, neschimbator si rece, a avut o alta parere. Parca iubirea noastra, s-a desprins din vechile poeme ale grecilor si eu cu el am fost in rolul principal pe scena vietii. Sperctatori cine a fost?... nu stiu, dar stiu cine a fost scenaristul. Soarta, ea a fost scenaristul, ea a fost cea care s-a jucat cu vietile noastre, cu sentimentele noastre, cu iubirea noastra...
Vantul se inteti si mai mult in cimitirul pustiu si parasit, uitat de cei care aveau morti aici, facandu-ma sa ma inchei pana sus la geacha mea neagra din piele, calduroasa si sa imi bag in buzunar, mainile. Ma uit un pic la jeansi mei negri si apoi la bocanci, care batatoreau neaua proaspat cazuta azi-noapte, apoi imi ridic ochii spre piatra. Imi iau la revedere cu regrete de la el si pornesc cu pas lenes, lent si greoi spre iesirea din cimitir, uitandu-ma tot inapoi, asteptand un miracol, ca Michael sa invie si sa alerge la mine, sarindu-mi in spate ca sa ma deschilibreze, dar... nu se intampla. Ies pe poarta necropolei si privesc bolta cereasca, pe care se inghesuiau nori plumburi, grei cu omat, facand ca lumina soarelui sa ajunga pe pamantul pacatos si lacom, difuza si ne putand sa ii ajute pe muritori de rand. La noapte va fi viscol, viscol teribil cu gerul naprasnic si neiertator. De ce nu puteam sa merg langa el, sa ii incalzesc trupul rece si sa-l tin in brate, strangandu-l la pieptul meu, in timp ce ii spuneam povesti japoneze cu luptatori ninja, samurai, gheise, dragoni si shinobi, pe care le adora nespus de mult. Sa mai stam seara la pianul mare din sufragerie, in timp ce ma invata sa cant la acel instrument divin, ce ma ungea pe sufletul meu crud si de gheata... Un mieonat plangacios imi intrerupse sirul gandurilor si ma uit jos la picioarele mele. Acolo, era un ghemotor de blana alba, incat se putea confunda usor cu omatul - noroc ca omatul era murdar - si cu doi ochisori ca nsite bilute micute de safic. Ma aplec si iau micutul pisoias in mana si incep sa il mangai usor, parca era de portelan si imi era frica sa nu-l sparg. Acesta miorlai usor si ragusit, in timp ce tremura de frig.
- Saracul de tine, spun mici creaturi lipsite de aparate si ma deschei la geaca, bagand-o la caldura, langa inima mea care numai era de gheata, ci s-a topit si am inceput sa simt din nou.
Mergeam pe jos spre apartamentul meu, in timp ce oameni traceau pe langa mine, vazandu-si de treaba lor si inghesuindu-se in magazine, pentru a cumpara cadouri pentru cei dragi. Chiciuri si nu cadouri. Dupa vreo patruzeci de minute, am ajuns in fata unui bloc de zece etaje, modern si cu vedere panoramica. Intru in bloc si urc pana la etajul cinci si deschid usa de la apartamentul meu. Intru si aprind becul, luminand sufrageria imensa pe care o aveam. Pe jos era lamiante de culoarea brun-roscat si peste erau puse covoare persane, groase, moi si pufoase de culori deschise. Aveam un geam mare, cu perdele rosi-sangeri si in fata geamului era doua fotoli din piele alba si intre o masa rotunda de cafea. Intr-o parte aveam un semineu din piatra, pus doar de forma, fiindca aveam centrala. In fata semineului, trona minunatul pian, avand partea din spate ridicata pentru o sonoritate mai buna. Pereti erau de culoarea piersici, simpli, fara nimic pe ei. Pun motanasul pe fotoliu si ma duc pana in bucatarie si iau de acolo un castron si pun in el lapte. Il aduc in sufragerie si il pun jos si pun la el motanasul, care incepu sa lipaie cu limbuta lui rozalie si moale.
- Ce spui sa te numesc Tenshi? Fiindca esti un Tenshi, ii spun micutei creaturi, care se hranea, avand codita ridicata.
Doamne, Kenta ai innebunit de tot, ca ai ajuns sa vorbesti cu animalele, imi spun in gand si ma ridic de pe jos. Imi dau de pe mine geaca de piele, ramanand intr-un plover negru din lana. Ma asez la pian si incep sa cant o melodie trista si in minte imi navalira o gramada de amintiri... Amintiri uitate, de mult petrecute...

In urma cu un an si jumatate...

Ma taram pratic, prin mizeria dintr-un gang din Chicago, asteptand ca la fiecare pas pe care il faceam, sa iasa cineva si sa ma atace, sa imi ia viata mizerabila pe care o duceam. Eram doar un pion al Yakuzei, un pion al dracului, dar eram doar un pion. La douazeci si doi de ani ai mei, eram cel mai temut criminal in randul mafiei nipone si nu aveam sentimente, pentru nimeni si nimic si nici nu voi avea vreodata. Eram o masina de ucis oameni, poate de aceea eram tot acoperit de rani si murdar din cap pana in picioare. Mergeam tinandu-ma de zid, in timp ce strangeam in mana dreapta o katana, al carui taisi era murdar de lichidul vital si rosiatic, necesar vietii. Privirea imi era incetosata, gatul uscat si trupul istovit. Hainele imi erau grele pe corp, facandu-ma sa cred, ca au tone si nu cateva grame. Ma despart de zid incercand sa merg pe mijlocul aleii. Niste pasi rasunara in ecoul gangului si vad un tanar, cum intra si se ascunse dupa un container de gunoi, si apoi alti, care venira spre mine, dar se oprisera imediat cum ma vazusera, apoi plecasera. Fugisera de un demon scapat din focurile Infernului, plasmuit din pantecul Iadului cel crud si mereu arzator...
- Hei, esti bine? Aud un glas de copil si ma uit in fata mea, vazandu-l pe acel copilas care se ascunse dupa tomberoanele de gunoi.
- La... lasa-ma in... pace, spun eu pe un glas spart, secatuit de puteri si raguis.
Ajung la el si vreau sa trec mai departe, dar ultima energie din corp ma parasi si eu am picat in genunchi si apoi totul s-a intunecat in fata ochilor mei...

Sunt focuri care ard in noapte
Sunt departari ce par aproape.
Sunt focuri care nu se sting.
Sunt inimi tari care inving...



Michael Meyer cand traia
Poza de pe mormant
Kenta Makoto
Motanasul Tenshi

Melodia care o canta Kenta la pian
[Imagine: opus.jpg?t=1332600540]
If I can't move Heaven, I'll raise Hell... - Sebastian Morgenstern (The mortal instruments)
Perfect enemyMy fan fic blog[Imagine: chibi_4003.gif]Yo man, chibi Manu^.^

#2
Am revenit cu nextul si sper sa va placa. V-ati omorat cu comenturile, nu alta. Mai lasati lenea in pace si mai dati comenturi X(

Rescuing the wounded

P.O.V. Michael: M-am ridicat usor de langa tomberonul care il folosisem drept scut de George si banda lui de batausi, indreptandu-ma spre barbatul ranit, care venea schipatand spre mine. L-am analizat mijind ochii de un caprui-noroios pe care ii aveam. Se parea ca tipul era asiatic, chinez cred, plin de vanatai si murdar mai ceva ca un porc. Paltonul negru care il avea pe el, era tot murdar de sange, iar pantaloni erau sfasiati practic. Ce a patit saracul? Ma apropii precaut de tanar si acesta se uita la mine cu o privire rece, dura si obosita.
- Hei, esti bine? Il intreb, incercand sa ascund frica care o rasfangea asupra mea.
- La... lasa-ma in... pace, ii aud glasul ragusit, spart si lipsit de orice vointa de a lupta pentru viata lui.
Vad cu stupoare cum pica in genunchi, apoi se pravali la picioarele mele ca un bologan. Scot un mic tipat pitigaiat de suprindere, dupa ce ma calmez, ingenunchez langa el si imping cu un picior - facand jumatate de sfoara - katana mai incolo de mana lui, ca sa nu am suprize neplacute. Il misc usor, dar degeaba. Incep sa ma panichez. Daca a murit? Daca a intrat in coma? Ce sa fac? Ce sa fac? Draci! Calmeaza-te Michael, respira adanc si expira usor. Dupa ce am repetat acest exercitiu de yoga, l-am privit pe barbat, care era mai mare decat mine, cu un an sau doi. M-am aplecat usor asupra lui si mi-am pus degetul aratator sub nasul sau, vazand ca respira, usor, dar regulat. Deci este inca in viata si asta era de bine. I-am iluat pulsul de la gat si acesta era bun. Deci nu era pe moarte sau ceva asemanator, dar pot spune - cu mana pe inima - ca chinezul a primit o cafteala sora cu moartea. Ufff! Ce fac femeile asta din noi. Il apuc de mana, tragandu-l in sus si cu chiu cu vai il iau in spate, iar cu cealalta mana, ii iau katana. Doamne era destul de greu, pentru unul care era mai intalt decat mine cu cativa centimetri. Abea ma miscam cu brunetul in carca mea, dar noroc ca nu stateam departe de aici si oameni nu prea erau pe strazi, la ora asta, unu noaptea. Cred ca dupa vreo treizeci de minute, am ajuns la casuta mea. As minti daca as spune casuta, de fapt era casa, cu un etaj, mansarda, veranda si curte. Parinti mei, imi trimiteau bani, dar nu le pasa de mine, atunci de ce dracului m-au mai creeat? Poate sa aiba un mostenitor pentru avera lor colosala. Ufff!
Intru in casa, aprizand becul in hol, apoi carandu-l pe baiat pe scari, pana in camera mea, mare. Il trantesc pe patul dublu, cu asternuturi moi si albastre. Oftez obosit, tinandu-ma de sale si arunc katana pe un fotoliu si incep sa il dezbrac pe baiat. Cand i-am scos pardisiul si maioul, facand ochii cat cepele, vazandu-i muschi de pe corp. Avea un corp de invidiat, cu muschi reali si nu niste imitati produse de droguri sau ceva asemanator. Am vrut sa imi trec mana peste ei, dar mi-am scuturat capul, spunandu-mi ca trebuia sa il ajut si sa nu il mangai si in plus nu era gay. Eram hetero, atunci de ce ma simt putin in calduri la vederea corpului brunetului si imi vine sa il mangai?
- Idiot! Idiot! Idiot! Am spus si mi-am dat cu palma de cateva ori peste frunte. In loc sa il ajut, vreau sa profit de el. Ce tampit pot sa fiu, imi mai spun.
Incep sa ii curat ranile de pe abdomen, maini, gat si chip, in timp ce ma gandeam ce a facut sa ajunga in halul acesta? Cu cine s-a incurcat, ca a fost obligat sa foloseasca katana? Fiica carui mafiot a dezvirginat-o pentru a lua o bataie rupta din Rai? Dupa ce termin cu partea de sus, ii dau jos pantaloni si boxeri ramanand usor uimit si impresionat. Tipul chiar era dotat bine, nu gluma. Cred ca toate fetele pleca din patul sau, cracanate ca niste rate. Acest gand ma facu sa chicotesc usor, apoi am inceput sa ii ingrijesc picioarele, ranite si vanete. Dupa ce am terminat si cu ele, l-am acoperit cu plapuma mea si am stins becul, iesind din camera, lasandu-l sa doarma. Cobor jos in sufrageria spatioasa. Avea podelele din lemn de fag, acoperite cu covoare persane groase si moi. Aveam un semieu din piatra, care astepta sa gazduiasca un foc vesel si in fata semineului se afla o blana de urs polar, pe care stateam in fiecare seara si ma jucam cu pisicul meu. Langa blana de urs, aveam doua fotoli foarte confortabile, incat iti venea sa te scufunzi in ele si sa ramai pe vecie acolo. Mai aveam o canapea, un televizor in fata ei si o biblioteca mare si plina cu carti. M-am dus la camin si am facu focul in el, apoi mi-am luat "Ultima noapte de dragoste, prima noapte de razboi" si m-am pus pe burta langa foc si am inceput sa citesc, in timp ce a venit la mine, pisicutul meu din rasa Mau, Kany, care se urca pe spatele meu si incepu sa toarca linistit, auzindu-mi vocea cum citea din carte. Era chiar relaxant sa citesti la lumina si caldura focului...

Poc! Bum!... aceste zgomote m-au facut sa tresar speriat, privind in jur buimac. Dupa ce m-am convins ca sunt acasa, m-am ridicat in picioare si m-am indreptat spre camera mea. Deschid usa si il vad pe chinez pe jos pe burta, cum se chinuia sa se ridice de pe podea.
- Hei! Trebuie sa stai in pat! Tip la el, repezindu-ma sa il ajut, sa se ridice.
- Dispari! N-am nevoie de mila nimanui! Tipa la mine, impigandu-ma de langa corpul sau.
- Dar nu poti sa te ridici fara ajutor.
Il apuc de mana si in ciuda protestelor, il ridic - cu chiu cu vai - si il pun in pat, acoperindu-l cu plapuma si privindu-l in ochi. Ochii sai, ma priveau cu superioritate, ura si nepasare absoluta. Parca ar fi un cub de gheata, bagat in forma umana pe pamant. Il intreb daca ii foame, dar imi raspunse un "nu" hotarator si distant, dar in clipa urmatoare, stomacul sau, chiortani din cauza lipse de mancare. Am chicotit putin si i-am spus sa stea cuminte, ca ma duc sa ii pregatesc ceva de mancare. Am coborat in bucataria moderna si i-am pregatit un bol mare cu cereale cu lapte. De ce ma simt ciudat in preajama lui? De ce ma afecteza privirea lui plina de dispret si ura? Ce i-am facut sa ma urasca in halul acesta? Nici macar nu stiu cum il cheama? Nici macar nu stiu ce nationalitate este? Oftez resemnat si ma duc sus, afisandu-mi o masca pe fata, energica si bucuroasa ca am pe cineva cu care sa discut. Deschid usa si il vad cum privea cu jint katana lui, razamata de dulap si nu putea ajunge la ea. Cred ca, daca o avea in acel moment in mana, m-ar fi casapit foarte usor, putin spus casapit, m-ar fi facu tocanita. Ii pun pun tava in brate si ii urez pofta buna.
- Tu iti bati joc de mine? Il aud cum ma intreba si eu ma intorc ridicand o spranceana intrebator. Crezi ca mai sunt un mucos de saptesprezece sau sasesprezece ani, sa mananc asa ceva?
- Nu am fost la cumparaturi, ca sa iti fac si altceva de mancare. Ai nevoie de mancare ca sa iti revi, spun pe un ton distant si cat puteam de rece.
- O sa-mi platesti pentru asta! Marai si incepu sa manance cu scarba mancarea.
Oftez resemnat si ies din camera, ma lipesc de usa si incep sa plang. Nimeni nu ma placea! Toti ma urau! Ma urau ca exist, ca m-am nascut, ca sunt in viata! De ce a trebuit sa moara bunicul meu? De ce? De ce toti se poarta cu mine, de sus? De ce?... de ce... Am adormit plangand razamat de usa, ca un caine, langa usa stapanului sau...

Sunt focuri care ard in noapte
Sunt departari ce par aproape.
Sunt focuri care nu se sting.
Sunt inimi tari care inving...
[Imagine: opus.jpg?t=1332600540]
If I can't move Heaven, I'll raise Hell... - Sebastian Morgenstern (The mortal instruments)
Perfect enemyMy fan fic blog[Imagine: chibi_4003.gif]Yo man, chibi Manu^.^

#3
Buna. Scuze ca nu ti-am lasat coment la primul capitol. Eram aproape sigura ca am facut-o (cred ca mi l-au bagat la spam). Oricum, nu conteaza. Am citit ficul tau de cand l-ai pus (adica primul capitol si asta pe care al-ai pus ieri) si imi place foarte mult. Cel mai dragut dintre personaje este Michael, pacat ca a trebuit sa moara. Acum, cand vorbesti din perspectiva lui banuiesc ca este un flash back, pentru ca in prezent l-ai prezentat ca fiind mort. Kenta pare tipul dur si plin de nervi, care ar omora o persoana dintr-o clipita, ceea ce-l face pe Michael exact opusul lui.
Mike pare un tip prea de treaba si cu suflet bun, dar fara prieteni saracutul. Mi-a placut la inceput cum ai prezentat drama prin care Kenta trece dupa moartea lui Mike, si iti iese bine, desi cred ca daca ai descrie un piculet mai mult ti-ar iesi si mai bine. Adik ai putea sa mai pui chestii induiosatoare, pentru a mai detalia putin descrierea.
De narat narezi bine, iar dialogul este bine proportionat, insa mai ai cateva greselute de tastare, dar astea se rezolva cu timpul.

Cam atat am avut de spus. astept cu narabdare nextu' si sper sa-l pui cat de repede poti :D. Povestea este foarte frumoasa, iar suspansul nu a intarziat sa apara.

Succes in continuare! kisu and bye bye :8:-h

#4
buna
plec capul in pozitia de ghiocel si imi cer scuze, in acel pm ti-am sis ca voi comenta si acest fic deoarece e originala, bn asta dupa ce m-ai lamurit si pe mine, ca-s mai grea de cap. am zis ca il comentez, dar am uitat titlul ficului si PAUZA. gaseste-l de unde nu-i. si acum m-am gandit sa inspectez putin originalul si am gasit ficul Slava Domnului. am citit si am ramas placut impresionata spun sincer. dar mai mult stau si ma gandesc, intru dintr-un fic in altul, in care tu esti autoare, tu sau sora ta. asa fac cand sunt suparata, dejamagita, frustrata etc etc etc. si acum sunt foarte tare (cum am putut sa uit parola? cum ? cum?) mda nu ma baga in seama delirez destul de mult. am citit fiecare capitol in jumatate de ora. asta nu inseamna ca este capitol scurt, ci eu citesc repede:d si in plus mai asteapta si alte capitole necitite de mine, prafuite, si abandonate intr-un colt din magazie.:-<
so descriere ai si e draguta foc, ar trebui sa aduca cineva stingatorul de incendiu .... va rog cineva imi ia foc leptopul...va roooog frumos... glumeam nu ea nimeni foc, decat o lumanare, o lumanare a dragostei in sufletul meu. ca sa nu zici ca vorbesc despre dragostea mea pentru un baiat, este dregoste pentru ficul tau :*. dialogul este bine situat in ambele capitole, la fel si naratiunea. aceasta (naratiunea) se impleteste foarte bine si armonios/melodios cu cele doua (descrierea si dialogul). actiunea a vrut sa mearga pe jos pana acasa, de aceea e lenta. a obosit saraca dea ea :)). stiu stiu delirez foarte mult, dar asta face cola cu ghiata, o incgetata si calfura insuportabila din om, sau mai bine zis din mine. am aer conditionat dar nu functioneaza:))
deci te rog frumos din inimioara aia a mea, pe care cred ca o mai am, acum plina doar cu ura, o mica flacara a dragostei mai palpaie si risca sa se stinga daca tu nu aduci nextul...;;)

un cuvant adresat cititorilor tai :
Hmhmh(imi dreg vocea).... Mai lasati si voi comentarii, ca din cauza voastra lumea asta nu mai are autori romani(mai mult am urlat :D)

si acum pentru tine draga mea manu :x :
adu acel next cat mai repede....
va multumesc ca ati urmarit alaturi de mine emisiunea "Critici a la nebuna Savarina Ali" :))
nu ca ma imbolnavesc destul de tare .... ce e asta am febra? O_O
bye bye si te astept cu nextul, lasa un pm daca delirez prea mult de la subiect:)):*:*
Te iubesc la nebunie,
Tu esti inima mea pe vecie...pupicpupic:X:X

Imi amintesc...

Te-am cunoscut in zi de toamna
Cand totul m-i se parea pustiu
Si m-am indragostit de tine
Fara sa vreau,fara sa stiu.
Te aseman unui soare
Ce pluteste lin pe cer
Iar eu fiind intinsa mare
O singura raza-ti cer;
O raza plina de iubire
O vorba dulce si un sarut
Sa pastrez ca amintire
Tot ce-am trait sau am avut.
Iubirea noastra-i vantul
Ce adie oftand
Iar de ar fi sa nu mai bata
As mai avea un gand;
Sa fi tu fericit
Cu sau fara amintirea mea
Si eu...Oriunde as fi
Sa-ti pazesc dragostea!


[Imagine: normalanimegirlpic2093.jpg]
[/align]




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)