Astrul Trandafirului Albastru

[BloodyInnocence]

Mersi A`svear si AngeliqueVampire pentru parerea voastra. Angelique spre ca iti vei schimba parerea mai tarziu.;))
Sper sa va placa continuarea. App este si ultimul capitol din perspectiva lui Angelique. Nu vor mai fi capitole din alte perspective decat muuuult mai incolo.

Capitolul XI
Angelique du Solei - Partea a III a

Este absolut uimitor cum trece timpul atunci cand ai ce face. A doua zi a venit repede, mult prea repede. Poate pentru ca acum am ce face, am un scop pe care trebuie sa il indeplinesc. Primul lucru pe care il fac este sa ma asigur ca ceea ce s-a intamplat aseara nu se va mai repeta, asa ca il iau pe Jeoffrey si ma duc sa ma hranesc. Doua ore imi i-a sa ma hranesc so este de abia ora zece atunci cand termin. Ce sa fac pana la sase seara? Nu stiu. Nu am nimic de facut in aceasta zi, nici o sarcina de indeplinit, nici o lupta de purtat. De fapt... daca stau sa ma gandesc mai bine trebuie sa ii pregatesc pe ceilalti pentru maine, avem o misiune de recunoastere. S-ar putea totusi sa imi ocup patru-cinci ore cu asa ceva si chiar atat imi i-a sa ma antrenez si o data cu mine sa ii antrenez si pe ceilalti. La ora trei dupa masa ii epuizasem pe ceilalti si ma indrept spre camera mea pentru a ma pregati pentru intalnire. Cu greu gasesc ceva care sa ma multumeasca. In final ma imbrac cu o crinolina rosie si cobor jos sa ma urc in trasura.
-Este ultima seara in care lucrati aici, le zic eu servitorilor. Voi continua sa va platesc, dar cu conditia urmatoare: atunci cand voi avea din nou nevoie de voi, veti veni.
Am de gand sa il transform in castel asa ca nu pot risca sa am oameni cat timp el se va afla aici. Ii voi angaja cand acesta va putea sa se stapaneasca, asta daca va supravietuii transformarii.
La patru ma aflu in trasura care ma duce la castelul ducelui. De aceasta data imi i-a doua ore jumate sa ajung la destinatie, din cauza drumurilor de tara proaste care au inghetat devenind aproape necirculabile. Imi este atat de dor de drumurile pavate cu piatra din Franta...
La sase jumate ajung la castel, iar majordomul ma conduce in sufragerie unde el sta non-salant pe canapea. Ma indrept spre acesta pentru a-l saluta.
-Buna seara, scumpul meu duce, zic eu cu o voce mai dulce decat mierea.
-O foarte buna seara se dovedeste a fi, acum ca a venit ducesa mea preferata, zice el ridicandu-se in picioare si sarutandu-mi mana, neluandu-si ochii de la mine.
-Termina! Altfel o sa ma inrosesc toata, raspund eu cochetand cu Wolf, in ciuda imposibilitatii celor sustinute de mine.
Rand cand imi dau seama de cat de buna actrita sunt, sentimentele lui imi confirma faptul ca acesta se indragosteste incet de mine. Ma maguleste acest fapt.
-Si ce daca te inrosesti? In ochii mei vei fi si mai frumoasa. Afrodita ar muri de ciuda daca te-ar vedea.
Infierbantat, pune mana pe talia mea si il las sa ma lipeasca de corpul lui plin de muschi. Ah! Cat as vrea sa il am! Dar trebuie sa am rabdare, inca putin timp si voi avea tot ce imi doresc.
-Ntz, ntz, ntz, duce. Ce ar spune servitorii tai daca ne-ar vedea? Eu sunt femeie serioasa, te rog, da-mi drumul, zic eu constienta ca ochii ma tradeaza.
Imi place si stiu sigur ca el a inteles mult prea bine acest lucru.
-Si daca nu vreau? Ce o sa faceti ducesa? Ma intreaba cu cea mai inocenta voce posibila.
-O sa strig dupa ajutor?
-Cum o sa mai strigati dupa ajutor daca eu pun stapanire pe aceste buze rozali?
Nu m-a mai lasat sa scot un cuvant ca mi-a si acaparat gura. Si-a strecurat limba in locul acela umed si misterios si a avut o reticenta cand a simtit temperatura scazuta a corpului meu, insa nu a durat decat cateva secunde, nu indeajuns de mult pentru a fi constient el de aceasta pauza. Continua sa imi exploreze gura pana cand intr-un final eu intrerup sarutul deoarece simt cum bestia se trezeste, cerandu-si dreptul. Nu inteleg de ce se intampla asa ceva, doar m-am hranit cu cateva ore inainte! Ii ofer un zambet jucaus si ma strecor afara din bratele sale, ducandu-ma la semineu. Monstrul a reusit cumva sa iasa si mana mi s-a contorsionat, iar ochii mi-au capatat o culoare sangerie. Imi intorc fata spre el si imi dau seama ca sangele lui face bestia sa iasa de sub controlul meu. Nu conteaza cat sange beau, cate suflete sacrific, el vrea sangele acestui duce, sper ca nu l-am speriat prea tare... dar dupa expresia de teama de pe chipul lui imi dau seama ca a vazut.
-Ce s-a intamplat? Il intreb. Aratai de parca te uitai la un monstru...
-Monstru? O, niciodata scumpa mea ducesa... dar inainte sa termine, l-am intrerupt.
-Spune-mi Angelique.
Incerc sa imi fac vocea, tonalitatea si privirea sa fie cat mai inocente si dulci, astfel sa ii sterg din memorie acele momente.
-Angelique... un inger cazut din ceruri... cum de te-au lasat sa pleci?
-Hm... multi cred ca nu ar fi de acord cu aceasta comparatie, ba cred ca ar spune ca sunt un demon venit din Iad, spun putin trista.
Il vad ca vinse spre mine si vreau sa ma indepartez, dar nu o fac. Nu doresc sa creada ca il resping. Isi pune mainile pe fata mea, obligandu-ma sa ma uit in ochii sai. Este periculoasa aceasta apropiere, mai periculoasa decat poate intui el.
-Nu este adevarat! Esti cea mai frumoasa femeie din aceasta lume. Un adevarat inger coborit pe Pamant! Imi spune pupandu-ma pe buze, pe obraji, pe frunte.
Cu toata puterea mea incerc sa tin bestia sub control, apoi simt mirosul unui intrus si un marait slab mi se formeaza in gat. Bine ca orologiul a batut ora opt, astfel pot pleca inventand cine stie ce scuza.
-Trebuie sa plec, scumpul meu duce. Imi pare rau dar nu mai pot sta, zic in graba luandu-mi haina si plec, lasandu-l cu ochii in soare.
Ma urc in trasura si le spun servitorilor sa plece. Cinci minute astept dupa care ma strecor afara, intorcandu-ma la castelul ducelui. Caut acel intrus peste tot si chiar atunci cand sunt pe cale sa renunt il gasesc in dormitorul scumpului meu, intoxicand totul in jur cu mirosul lui de vampir.
-Ce cauti aici, javra? Ma rastesc eu la el, dar pe un ton atat de poruncitor incat il fac sa se intoarca pe calcaie instantaneu.
-O, nu stiam ca el este alesul tau. Nu ai gusturi proaste deloc, spune Christine.
Nu imi vine sa cred ca are tupeul de a se arata aici. Oare ce a facut? Oare ce avea de gand sa faca?
-O, stai calma ca nu l-am omorit. M-am jucat putin cu sanatatea lui mintala...
Nu o las sa termine, deoarece in secunda urmatoare imi pun mainile pe gatul ei, incepand sa o sugrum. Strang atat de tare incat nu mai putea sa respire, dar nu este nimic. Vampirii pot trai fara sa respire fara nici o problema.
-Da-mi drumul... se chinuie ea sa vorbeasca.
-De ce? Da-mi un motiv pentru care sa te las sa traiesti, nu numai sa iti dau drumul.
-Ai nevoie de mine pentru misiunea de maine.
-Ma pot descurca si fara o pacoste ca tine.
-Ai nevoie de sase persoane care sa apartina clanului pentru a putea sa ne impunem in planurile de lupta.
-Mrr..
Ii dau drumul si ma intorc cu spatele. O aud cum cade pe podea, luptandu-se cu gatul care aproape ii este distrus.
-Nu este prima ta vizita aici, nu este asa?
-Asa este.
-Cand ai mai fost si cum te-ai aratat.
-Am fost azi de dimineata in padure. L-am facut sa creada ca a vazut vceva de un rosiu aprins.
Ii dau o palma de se loveste de perete, cutremurandu-l.
-Nu te-am batut, dar am impresia ca doar in acest fel intelegi de cine trebuie sa asculti, ii spun aratandu-i colti.
Un firicel de sange ii aparu in coltul gurii, apoi tusi de cateva ori, murdarindu-se cu sange. Se pare ca am afectat cateva organe interne. Oh, nu este nimic, nu o sa moara.
-Nu mai ai voie sa te atingi de el. Ai inteles? O intreb punand mana pe barbia ei si fortand-o sa ma priveasca...
-Da...
-Da si mai cum?
-Da stapana, spuse ea aproape scuipand cuvintele.
-Foarte bine, acum fa ca o pasare si zbori.
Deschid geamul si apucand-o de par o arunc pe acesta de la etajul intai. Se aude o bufnitura care imi incanta urechile. Terminand cu lectia pe care trebuia sa o predau lui Christine, ma intorc in trasura si astept sa ajung acasa. Aproape adorm pe bancheta, atat de plictisitor si lung este drumul.
-Frederic! Margot! Jeoffrey! Tip eu imediat ce ajung acasa.
Acestia apar si ma inconjoara uitandu-se la mine ingrijorati.
-Ce sa intamplat? De ce strigi? Ma intreaba Margot.
-Unde este Christine? Il intreb eu zambind diabolic.
-Pe aici, pe undeva.
-Margot, nu credeam ca mai trebuie sa iti spun sa fi atenta la ea, mai ales dupa ce l-a omorit pe primul meu candidat! Tip eu furioasa la ea.
-Dar...
-Nici un DAR. Era in camera ducelui de Wellington acum doua ore. Acum cred ca inca se taraste pe jos, pe undeva incercand sa se intoarca aici. A avut o sedinta particulara de zbor. Nu a reusit sa treaca testul.
-Sper ca va putea sa vina maine cu noi in misiune, nu?
-Banuiesc ca da, nu sunt sigura, spun eu indiferenta.
Pana la urma o sa gasesc eu ceva sa putem sa participam ca o familie importanta in lupta ce va urma. Razbunarea mea de abia a inceput si va fi crunta cand se va termina. Ies din incapere si ma duc in dormitorul meu pentru a ma oidihni. Nici nu ma invelesc bine cu cearceaful din matase alb, brodat cu floricele ca in incapere intra Frederic. Aceasta zi incepe sa devina din ce in ce mai lunga si mai enervanta. In afara de intalnirea cu ducele, care mi-a adus un zambet pe fata, restul au fost ingrozitor de enervante. Acum ma uit la blondul cu cohi caprui ce tocmai a intrat pe usa. Ochii lui blanzi imi spun din-nainte ce are pe suflet. Nu ii convine ideea mea, aceea de a ma culca cu Wellington pentru a-l face vampir.
-Zi Frederic, ii spun eu plictisita.
-Angel...ique, imi pronunta el numele intreg cand vede ce privire ii arunc. Stiu ca avem nevoie de un reprezentant, dar... chiar trebuie sa te culci cu el? Ma intreabva Frederic uitandu-se in ochii mei.
-Sincer? Nu trebuie sa ma culc cu el, dar este atragator si ma intriga. Este primul care si-a dat seama ca este ceva suspect in legatura cu mine si desi stie acest fapt, continua sa se minta doar pentru a fi cu mine.
-Stii ca te iubesc. La naiba Angelique! Te iubesc mai mult decat orice pe lumea asta. Am stat cu voi doar pentru tine, marturiseste el venind langa mine, in pat si luandu-mi mana in a sa.
Eu incet mi-o retrag, gandindu-ma cum sa fac sa il refuz, sa nu ii ranesc sentimentele. In timp ce eu incerc sa gasesc o modalitate de a-l refuza, simt mana lui cum mi se strecoara prin par si imi apropie capul de al lui. Singurul lucru pe care il vad sunt ochii lui pamantii, plini de viata. Pentru o secunda clipesc, iar el profita de aceasta pentru a incerca sa ma sarute. Limba lui isi face loc printre buzele mele, patrunzand in gura mea si explorand-o. Imi pun ambele maini pe pieptul sau si il imping dandu-l jos din pat. Acesta se loveste cu capul de peretele din piatra, lasand o amprenta pe acesta. Asa ii trebuie, cine i-a dat voie sa ma sarute? Ma priveste indurerat, neintelegand de ce l-am respins. Nu sta in caracterul meu sa fiu rea, dar Frederic chiar nu intelege ca intre noi nu va fi niciodata nimic. Nu pot sa imi dau seama ce l-a indemnat sa creada ca are vreo sansa sa fie cu mine. Nu vreau sa par cu nasul pe sus, dar el este atat de slab... adica eu am putut sa il indepartez atata de usor... am nevoie de cineva la fel, daca nu mai, puternic decat mine.
-Frederic, noi doi nu vom fi niciodata impreuna. Daca vrei sa pleci, esti liber. Nu te oblig sa stai pe aici, ii spun fara sa ii arunc o singura privire.
-Daca nu te superi, prefer sa stau. Asa slab cum sunt iti pot fi de ajutor.
Dupa ce termina ce are de zis, se ridica si iese din incapere. As minti daca as spune ca imi pare rau pentru ceea ce am facut. Nu imi pare, deloc. O singura persoana am iubit si acesta era Louis. Acum nu imi doresc decat un camarad cu care sa pot sa imi petrec noptile si cu care sa impart un pat. Nu vreau iubire sau declaratii de dragoste. Vreau loialitate si putere. Puterea si impredictibilitatea oferita de un vampir nou. Daca Wolf se va dovedi a fi un bun lider si un vampir curajos si neinfricat poate il voi face mana mea dreapta, daca nu atunci va deveni doar un membru al acestei familii. Oftez, amintindu-mi de misiunea de recunoastere pe care o am mainde de dus la bun sfarsit. M-am saturat de acest razboi. Inchid lumanarea din dreapta mea ce oferea prea putina lumina pentru un om, dar total nefolositoare pentru un vampir, insa ce nu facem noi pentru a pastra aparentele? Ma bag sub patura si adorm. Noi vampiri nu avem nevoie de somn la fel de mult ca oamenii, doar ca dormim de doua ori pe saptamana, ceea ce este mai mult decat de ajuns.
Ma trezesc a doua zi la ora patru. Stiu ca este tarziu si ca Margot o sa ma certe, dar se pare ca am aproximat gresit nevoia mea de odihna. Imi iau hainele speciale pentru asa ceva, o bluza din bumbac neagra si o pereche de pantaloni din acelasi material si aceeasi culoare. Imi prind parul intr-un coc si ma duc in sufragerie unde sunt asteptata.
-Ai intarziat, Angelique, ma ia in primire Margot.
-Scuze, scuze. Stii ca nu pot sa controlez cat dorm... ma scuz eu.
Ma uit in incapere si observ ca este prezenta si Christine, care arata destul de bine pentru cineva care a zburat de la etajul unul, aterizand cine stie unde si in ce.
-Esti in stare sa vi in misiune? O intreb eu, nu ca mi-ar pasa prea mult de sanatatea ei, nu vroiam sa murim din cauza unei greseli de amator.
-De parca ti-ar pasa.
-Poti sa ramai aici, chiar nu vreau sa mor din cauza ta.
-Poti sa taci.
Foarte bine. Daca asa vrea sa se poarte, nu are decat. Fac cativa pasi inspre ea, iar aceasta se ascunde dupa Frederic, care nu face nici o miscare, doar maraie la mine. La mine! Baiatul a prins tupeu, dupa faza de aseara. Ma pregatesc sa il invat minte, insa Jeoffrey se pune in fata mea, oprindu-ma.
-Angelique nu are rost. Lasa-l in pace.
Ma retrag continuand sa marai, in timp ce Jeoffrey se intoarce cu spatele la mine cu scopul de al privi pe Frederic.
-Te joci cu focul, o sa te arzi, iar eu pentru tine nu ma m-ai bag a doua oara sa te scap, apoi intorcandu-se spre mine pentru a ma privi in ochi, imi zice: Putem pleca?
-Desigur. Nici o problema.
Patru ore ne-a luat sa cercetam Londra si toate imprejurimile. Nu am gasit nici un spion inamic, nici macar o javra, ceva, orice care sa justifice aceasta misiune de recunoastere. Pe la sfarsitul misiunii eu simt mirosul sangelui si le spun celorlalti ca ma duc sa investighez. Nu este ceva neobisnuit. Oameni sunt atacati si omoriti tot timpul, insa imi este atat de familiar si cunoscut acest miros si in ciuda incercarilor mele de a-mi da seama al cui ii apartine, nu reusesc. Vad un barbat intins pe jos. Este cu fata in sus, stand intr-o balta de sange cu un tepus aflat in umarul sau, iar langa el, linganu-i sangele este un copil al lunii. Oh, de ce nu putea sa fie un lup sau macar un varcolac? Copii lunii sunt cei mai rai dintre toti. Pentru o secunda chiar ma gandesc sa plec si sa il las pe saracul nefericit sa moara, numai ca cel care sta pe jos este nimeni altul decat ducele de Wellington, viitorul meu „copil”. Copii lunii desi sunt inruditi si cu lupii si cu varcolaci sunt mai periculosi decat aceia impreuna. Lupii se pot transforma cand vor, numai ca nu sunt foarte puternici, in timp ce varcolacii nu se pot transforma in oameni deloc, acestia sunt fosti oameni sau elfi care au fost muscati de un varcolac si sunt, de fapt, cele mai vechi fiinte supernaturale, sunt la fel de vechi ca si vampiri. Noi, cei ca mine, avem o legenda despre aparitia noastra, in aceasta se spune ca Lilith, prima sotie a lui Adam, innebunita din cauza ca a fost respinsa de acesta a baut sangele lui Lucifer, devenind jumatate demon. Pretul pentru sangele ingerului decazut a fost sufletul ei. Asa sa nascut primul vampir. Cat despre varcolaci, se spune ca primii varcolaci au fost Romulus si Remus, cei doi fratii care au fost crescuti de lupii si care au construit Roma. Copii lunii, insa, sunt varcolaci care au jurat credinta si loialitate astrilor pentru puterea de a se transforma in oameni. Datorita devotamentului lor, astrii i-au inzestrat cu o putere incredibila. Tocmai de aceea nici nu imi acorda nici o atentie. Sunt un nimic pe langa el. Of, ce fac eu pentru tine, Wolf.
-Hey! Tu, corcitura! Tip eu la el, incercand sa tin sub control bestia ce la mirosul sangelui devinde nelinistita.
Se uita la mine, ma priveste de sus in jos si sufla in directia mea, apoi se intoarce la masa sa.
-Hey! Cu tine vorbesc, sclavule! Ti-ai vandut libertatea pentru un pic de putere in plus. Esti patetic, de fapt toti sunteti patetici.
Incepe sa maraie la mine si il lasa pe duce in pace, incepand sa inainte spre mine. Vad cum dintr-un om in toate regula cu parul scurt saten si ochii negri se transforma intr-un monstru de doi metri si ceva. Botul cu dinti mari si ascutiti arata infricosetor acum cand maraie si cand balele i se scurg incet pe jos. Nu reusesc sa ii vad ochii din cauza parului care ii acopera, insa modul in care maraie si pielea incretita de pe bot sunt mai mult decat suficiente pentru a ma face sa imi dau seama de cat de nervos este. Este prea tarziu sa dau inapoi acum. Imi las coltii sa iasa si bestia sa isi mareasca putin controlul asupra mea. Ma apropii de el si il lovesc eu prima. Il zgarii pe fata, reusind sa ii zgarii ochiul. Acesta se da inapoi un pas, doar ca sa isi ia avant si sa vina spre mine cu intentia de a ma musca de gat. Nu sunt atat de proasta incat sa il las. Ma feresc, el ma urmareste. Pentru cateva momente amandoi suntem angajati intr-o cursa, in care fiecare incearca sa il raneasca pe adversar. Reuseste sa imi ofere o rana destul de adanca pe picior, moment in care eu schimb tactica. Ma intorc o suta optzeci de grade si il atac venind din fata sa. Ii prind labele din fata si inainte ca acesta sa ma muste eu il musc pe el de gat. Las bestia sa puna control pe mine, deoarece sunt mult mi puternica atunci cand bestia ma controleaza, insa si vulnerabila. Ii las corpul sa cada pe jos, dupa ce ii distrug jugulara. Nu mai are ce sa faca, o sa moara din cauza pierderii de sange. Nu a fost o lupta asa cum ma asteptam. Ma asteptam sa fie mai dura si sa am mai multe rani, decat una pe picior si una pe spate. Se pare ca nu era atat de batran si nu avea destula experienta pentru a castiga.
Ma intorc inapoi la locul unde ducele sta inconstient si ingenunchiez cu greu langa el pentru a-i verifica pulsul. Slava domnului, inca nu a murit, dar nici nu mai are mult. Ii scot tepusul din umar si durerea il scoate din inconstienta. Isi ridica incet capul, cautand ceva pana cand imi intalneste ochii. Stiu ca nu poate sa imi distinga trasaturile fetei, dar privirea si expresia sa sunt atat de usurate cand ma vede, ca ma face sa cred ca poate sa ma vada cu adevarat. Zambeste stins si imi atinge obrazul, soptind ceva.
-Angelique, ingerul meu, reusesc sa disting eu.
Daca as fi putut as fi plans, dar in loc sa imi pierd timpul cu aceste lucruri marunte, lupta cu copilul luni a durat si asa mult prea mult, il iau in brate, incepand sa fug cat puteam eu de tare spre castelul meu. Durerea de la rana din picior ma termina, fortandu-ma sa reduc viteza considerabil pe la jumatatea drumului. Urasc ranile oferite de caini, sunt al naibii de dureroase si se vindeca mult mai greu decat cele facute de argint. Cu toate acestea, singura mea preocupare este salvarea vietii ducelui. Ceva imi spune ca el este cel pe care il cautam. El ma va ajuta. Poate chiar ma va salva. Este atat de usor si de fragil. Viata lui puternica altadata, se lupta acum pentru ultima farama de energie pentru inca o gura de aer, inca o bataie a inimii, inca un minut de viata. Mi-e frica si nu stiu cum sa fac sa ajung mai repede la castel, unde va primi ingrijiri. Ce bine ca Margot a fost asistenta unui vraci. Ea stie ce trebuie sa ii faca. In clipa in care ajung in sufragerie nu imi vine sa cred ca a reusit sa ramana in viata. Stiu ca este puternic, dar niciodata nu mi-am imaginat ca este atat de puternic. Are o dorinta de viata atat de mare. Nu va muri in curand sunt sigura de asta. Ma face sa ma intreb cat de justificat este planul meu, daca am dreptul de a-i lua viata, identitatea si de a-l blestema cu una in intuneric, in uitare. Sunt plina de sangele lui, dar nu imi pasa, nici macar nu il simt, fiind prea ingrijorata de soarta lui pentru a ma lasa prada bestiei.
-Ce faci? Ma intreba Margot furioasa, atunci cand simte mirosul de sange uman proaspat varsat amestecat cu mirosul sangelui meu.
-Trebuie sa il ajuti, Margot, te rog. Este ducele. Nu stiu ce a patit, dar l-am gasit pe jos, cu un tepus in umar si un copil al lunii lingandu-i sangele.
Nu apuc sa termin bine ca simt prezenta unei amenintari. Frederioc vine spre mine pentru a-l omori pe Wolf, iar eu nu pot sa fac nimic cu el in brate. Ma pregatesc sa fug cand apare Jeoffrey care ii da un pumn in burta, trimitandu-l in usa ce tocmai se deschidea. Cred ca a lovit-o pe Christine, ca altcineva nu are cine sa fie. Frederic vrea sa se ridice, dar brunetul il strange de gat, infigandu-si unghiile in gatul blondului.
-Linisteste-te! Zice Jeoffrey, privind adanc in ochii caprui ai blondului.
-Margot, azi te rog! Zic eu disperata.
0Bine, bine. Vino cu mine.
O urmez intr-un dormitor, unde il asez pe pat si ma uit la ea cum se foieste de colo-colo, incercand sa il salveze. Dupa trei ore groaznice termina. O privesc cu ochii plini de speranta, insa ea refuza sa ma priveasca. Este de rau, dar stiam de mult cat de firava este viata omeneasca, o clipa efemera in ciclul de neoprit al eternitatii. Si totusi... aceasta viata ar schimba multe daca va fi salvata. Asa numita mea sora blonda ca razele soarelui si cu ochii adanci ca insasi marea, vine langa mine si punandu-si mana pe umarul meu imi sopteste ceva la ureche.
-Imi pare rau...
Inainte ca ultimul sunet sa se piarda in uitare, aceasta dispare din incapere lasandu-ma singura. Si uite cum inca o data soarta loveste, facandu-ma sa imi doresc sa pot varsa lacrimi, sa pot fi din nou umana. Sa imi arat regretul, tristetea, durerea. Stau ca o statuie si ma uit la el. Atat de tanar, atat de promitator... oftez ducandu-ma spre patul sau pentru a-l lua de acolo si a-l duce inapoi in castelul sau. Daca eu nu pot sa vars fie si o singura lacrima, atunci poate cineva care in cunostea va varsa. O raza de speranta apare in inima mea cand ii aud bataile inimii. Nu sunt puternice, dar ele exista si atata timp cat bate, exista speranta.