Astrul Trandafirului Albastru

[BloodyInnocence]

multumesc pentru comentari. Sper ca veti citi in continuare si ca veti lasa parerea voastra.

Capitolul X
Angelique du Solei – Partea II

O suta de ani au trecut de atunci. O suta de ani in care am invatat sa imi inchid sentimentele undeva departe, in sufletul meu, dar asta nu inseamna ca nu ma mai afecteaza atunci cand ii aud numele sau cand ceilalti vorbesc despre el. Ba din contra. Numele lui a devenit un tabu pentru mine, iar amintirile cu el au devenit niste paznici cruzi care de abia asteapta sa ma imobilizeze si sa ma traga inapoi in abis. Insa nu mai conteaza. Moartea lui a facut din mine o conducatoare de temut si acum eu sunt lidera clanului du Solei. Nu a fost deloc usor sa ma impun in fata lui Christine, dar intr-un final vazand ca nu are nici un sustinator a acceptat sa primeasca comenzi de la mine, desi de multe ori facea nazuri.
Suntem in anul 1491, cand regele Henry al VII-lea a urcat pe tronul Angliei. Este pace in lumea oamenilor, numai in lumea monstrilor razboiul vampirilor continua. Numai ca acum s-au implicat si varcolaci si elfi, singuri care au ramas impartiali sunt servitorii Abisului si ai Luceafarului si toata lumea monstrilor ar fi fost in razboi. Acum aceasta a devenit mai periculos, mult mai periculos. Varcolacii ii putem simti, dar elfi sunt atat de aproape de oameni incat multi vampiri si-au gasit sfarsitul ignorand prezentele umane. Multumesc divinitati pentru ca nu i-a implicat pe Abis si Luceafar in acest razboi, altfel ar fi fost foarte rau. Doi astri implicati intr-un razboi pamantean nu era un lucru bun.
Ma aflu in sufragerie si astept ca toti ceilalti camarazi ai mei sa isi faca aparitia. Ca de obicei cea care intarzie, cea care ma sfideaza este Christine. Intr-una din zilele acestea o sa o primeasca ea. Vine! Ii aud mersul apasat si hotarit. Are niste impresii de mare regina, incat toata lumea nu o poate suporta.
-Ma bucur ca te-ai decis sa ne onorezi c prezenta ta, Christine, ii spun eu stand cu spatele la ea imediat ce aceasta paseste in incapere.
-Cine a murit si te-a facut pe tine regina? A, da. Asa-i. Louis a murit...
Deci avea sa fie una din acele discutii. Nu o las sa termine ce avea de spus deoarece in clipa urmatoare ma aflu in spatele ei si cu un mic cutit de buzunar, ii distrug corzile vocale. Nu va mai putea sa scoata un singur cuvant pentru urmatoarele cateva ore. O las incremenita, uitandu-se furioasa la mine.
-Zi mersi ca nu ti-am taiat gatul! Acum ai face bine sa stai jos si sa ma asculti.
Se aseza pe jos, continuand sa imi arunce priviri ucigase. Ceilalti ma privesc cu interes, nescapandu-ma o singura milisecunda din ochi.
-Deci avem o foarte mare problema. Peste cateva luni va avea loc o batalie importanta, chiar aici in Londra. Vor veni si cele doua clanuri Petersburg si Carpatic. Va fi si haita de varcolaci Alfa si o adunare a elfilor Kha`ri, nu mai vorbesc de mercenari platiti pentru a participa de partea noastra. In momentul de fata suntem printre cele mai puternice si vechi familii, dar avem o problema. Conducatorul clanului Kha`ri nu accepta o femeie ca si lider, asa ca eu va trebui sa numesc un reprezentant al clanului.
-Angel dar stii ca nici eu, nici Jeoffrey nu putem fi reprezentantii tai. Si-ar da seama ca nu avem sangele lui in vene, imediat... zice Frederic ingrijorat.
Cat de patetic putea sa fie Frederic, ii pot simti frica iesind prin masca lui prost compusa. Dar pana la urma, vampiri sunt la baza oameni, asa ca de ce ma mai mira inferioritatea unora, cand de fapt un vampir nu este decat o imbunatatire a corpului uman, nu si a modului de gandire si a personalitati. Un las muritor va continua sa fie un las si dupa transformarea lui in nemuritor.
-De fapt, Jeoffrey are foarte putin sange de-al clanului du Solei in vene... spune si Margot.
-De aceea eu m-am gandit la el , Margot. Il pot numi reprezentantul meu si ii pot oferi sangele meu, stii ca eu am mult mai mult sange de-al lui Louis circuland prin vene, decat ai tu... nu am apucat sa termin.
Margot venea spre mine gata sa ma atace. Din fericire am reusit sa evit lovitura ei si sa o imobilizez. Insa nimic nu o putea opri sa maraie si prin acele sunete joase pot simti amenintarea si frustrarea ei.
-Am inteles. Orice fel de schimb de fluide este inacceptabil.
O inteleg pe sora mea. Si eu eram la fel de posesiva o data, de mult. Nu suportam sa il vad impartasindu-si sangele cu altcineva. Noi, vampiri asa suntem cu cei iubiti. O data ce le-am oferit si ni s-a oferit acea posibilitate de a ne hrani de la gatul partenerului, atunci legatura ce se formeaza dureaza o eternitate.
-Imi pare rau Angel, dar nu pot accepta, zice si Jeoffrey luand-o pe Margot din mainile mele.
-Atunci ne ramane doar o singura solutie.
-Si care este aceea?
-Va trebui sa devin creatoare.
-Nu ai experienta necesara pentru asa ceva...
-Trebuie sa invat. Daca stau dupa asta, pai atunci nu o sa am niciodata experienta necesara pentru asa ceva.
-Bun, sa zicem ca reusesti sa duci pana la capat transformarea si ca il vei face sa inteleaga, ca nu va trebui sa il omori, crezi ca va reusi sa isi sustina punctul de vedere? Adica, va fi un nou nascut printre vampiri mai batrani decat lumea. Este ca si cum ai duce un miel la taiat.
-Promit ca daca nu este pregatit pana atunci, ne retragem din lupta.
Spun eu si ies din incapere cautandu-mi urmatoarea victima care va avea norocul sa devina nemuritor.
Au trecut doua luni ingrozitoare. Doua luni in care zece oameni au murit degeaba. Sase nu au supravietuit transformarii, ceilalti patru care au supravietuit a trebuit sa ii omor pentru ca mi-au scapat de sub control. Nu mai am decat sase luni la dispozitie sa gasesc si sa educ pe cineva care va fi capabil sa ne reprezinte, altfel familia du Solei isi va pierde respectul si faima.
Ma aflu, din nou, in sufragerie asteptand-o pe Christine sa isi faca aparitia. Senzatia de deja vu nu are cum sa ma ocoleasca de aceasta data. Promit ca dupa aceasta lupta, daca nu cumva va muri in razboi atunci va muri de mana mea. Mi-a ajuns. Nu ii mai pot suporta fitele de mare regina. Intr-un sfarsit apare. Nu spun nimic, astept doar sa se aseze. Prefer sa o ignor decat sa ma apuc sa ma cert cu nebuna. Am avut o dimineata asa de frumoasa incat ar fi pacat sa imi strice ce a mai ramas din zi.
-Am gasit un potential conducator, le spun eu.
Ochii imi sclipesc, tradandu-mi incantarea. Si pana la urma de ce nu as fi incantata? Un tanar de douazeci de ani, de abia devenit duce de Wellington, cu o minte sclipitoare si un trup remarcabil. Pentru prima data in atatea secole ma simt atrasa de un barbat. Are parul lung, rosu si matasos asemenea unei nopti fara de stele, iar ochii negri fara de speranta imi amintesc de Louis. In afara de aceste trasaturi neimportante, ma impresionase fizicul lui. Are un corp lucrat, plin de muschi care il fac sa fie masculul alfa, de altfel, din aceasta cauza femeile ii cadeau la picioare. Ar fi facut un vampir extraordinar, un adevarat adversar de temut.
-Pe cine? Ma intreaba Margot curioasa.
-Ducele de Wellington.
-Esti sigura ca este un candidat potrivit? Spuse si Jeoffrey.
-Da.
-Ce ai vazut la el? Este atat de infumurat si cu nasul pe sus... nu cred ca il vei putea invata vreodata ceva, zise Margot nemultumita de alegerea mea.
-Stiu ca asa se comporta in societate, dar eu sunt convinsa ca exista ceva mai mult dupa acea masca pe care o poarta.
-Da... o alta masca. Este un nenorocit ipocrit Angel, nu poti sa inveti un asemenea om nimic. Doar stii ca doar corpul ni se schimba nu si personalitatea. Un nenorocit cu nasul pe sus va ramane un nenorocit cu nasul pe sus si dupa ce il vei transforma, continua Jeoffrey sa isi exprime nemultumirile.
-Este alegerea ta in final. Noi nu putem decat sa iti dam niste pareri de care poti sau nu, tine cont, zise Frederic uitandu-se direct in ochii mei.
-Am de gand sa ma duc la el in aceasta seara, le spun eu hotarita.
-Trebuie sa te hranesti mai intai, striga dupa mine Christine.
De cand ii pasa ei cand trebuie sa ma hranesc eu? Nu conteaza. Nu am timp sa ma hranesc si in plus nu pot sa o fac singura, o sa o fac cand ma intorc de la mica mea vizita, atunci cand o sa ma intalnesc cu un spion de-al nostru. Trebuie sa am pe cineva care sa imi acopere spatele, altfel eu pot deveni prada.
In cateva secunde sunt in camera mea, facand o dezordine monstruoasa in cautarea unei tinute potrivite. Vreau sa ii las o impresie buna, sa nu ma uite niciodata. Imi doresc sa il fac al meu pentru restul eternitatii. O rochie de un verde inchis imi atrage privirea. O dantela fina acopera materialul din matase al rochiei si smaralde micute sunt cusute in aceasta. O ridic de pe jos si ma uit bine la ea. Are un decolteu adanc pe care il pot pune in evidenta cu un pandantiv cu rubin rosu. Aceasta este tinuta perfecta. Bine, ca daca stau putin si ma gandesc nu am nevoie de aceste lucruri. Ii pot manipula sentimentele, il pot face sa creada ca s-a indragostit de mine si imbracata in zdrente, dar vreau sa existe ceva intre noi dupa transformarea lui. Nu pot manipula sentimentele vampirilor, asa ca o data transformat nu va mai simti nimic pentru mine. Poate o sa ajung sa tin la el. Am nevoie de bratele puternice ale unui barbat care sa ma protejeze. Sa ma faca sa ma simt ca nu sunt singura. Acum, in aceste clipe inteleg ce simtea Louis inainte sa ma transforme pe mine. O boala grea si aproape incurabila este aceea a singuratatii. Aceasta boala ii innebuneste pe vampiri facandu-i sa se sinucida, sa isi piarda dorinta de a trai. Dar nu conteaza. Ceva imi spune ca mi-am gasit partenerul, desi el niciodata nu o sa poata sa il inlocuiasca pe Louis este un balsam potrivit. Jeoffrey este iubitul lui Margot, cat despre Frederic stiu ca si-ar dori sa fie cu mine, dar este prea slab pentru ca eu sa il accept. In fond suntem doar niste animale care isi cauta cel mai puternic partener care sa ii ofere protectie si siguranta.
Sunt gata. Le spun singurilor servitori din casa sa imi pregateasca trasura. Nu pot sa apar asa de nicaieri, in fata castelului sau. Este un mod plictisitor si lent de a calatori, dar necesar. Era ora patru dipa masa cand am plecat de acasa. Doua ore mi-au trebuit pentru a ajunge la castelul ducelui. Cobor din trasura, ajutata de un valet care ma duce in sala de asteptare. Ce pot spune despre servire? Este perfecta. Desi nu sunt asteptata, valetul a aparut de undeva din spatele trasurii si si-a oferit bratul, ducandu-ma in acea incapere. Un alt servitor apare si ma intreaba cine sunt pentru a-l anunta pe stapanul sau de aparitia mea.
-Prefer sa ma prezint atunci cand sunt in prezenta ducelui. Nu ma cunoaste, dar am niste lucruri de discutat cu dansul.
Valetul face o reverenta impecabila si dispare, aparand peste cateva minute si conducandu-ma in sala de oaspeti, acolo unde se afla ducele de Wellington.
Intru in incapere fara sa fac nici un zgomot si ma folosesc de viteza mea pentru a ajunge in cateva secunde in spatele lui. Sta pe singura canapea din incapere, cu fata spre semineul masiv. Este nelinistit. Nu stiu care este motivul, dar sper ca voi afla. Nu stiu cum sa imi fac cunoscuta prezenta. Sa il salut? Sa il ating usor pe umar? Dar nu, o simpla atingere in fuga nu ar face decat sa il sperie si sa il indeparteze. Ma decid cu greu sa imi pun mainile pe umerii sai. Se ridica sperit si ramane uimit atunci cand ma vede. Dupa cum se plimba ochii lui de sus in jos si invers, imi dau seama ca imi face o mica descriere. Un zambet strebgar ii apare pentru cateva secunde pe chip, dandu-mi de inteles ca ii place ce vede. De altfel, de ce nu i-ar placea? Prin natura noastra noi, vampirii, suntem facuti sa fim extraordinari de frumosi, astfel prada noastra nu ne poate scapa. El, insa, este putin neingrijit, dar nu pot spune ca acest fapt imi displace. Parul negru este ravasit, o suvita cazandu-i pe ochi deranjandu-l. Se vede ca nu s-a mai barbierit de cateva zile, deoarece un puf negru ii acoperea barba pe alocuri. Este imbracat intr-o camasa verde pal, avand pe deasupra o haina de un verde inchis lunga pana la genunchi cu doi nasturi din aur pe fiecare umar si un lantisor fin, tot din aur, unind cele doua parti ale costumului si o pereche de pantaloni putin bufanti jos, din stofa de aceasi culoare. Ii sta bine si este atragator, chiar si asa, neingrijit si apoi, s-a intamplat. Am vazut vena ce pulsa linistita. Mi s-a umplut gura cu apa instantaneu. Daca reusisem sa ignor pana acum acel parfum apetisant de tanar mascul, in acest moment nu stiu daca voi rezista. Nu trebuie sa imi pierd cumpatul. Monstrul trebuie tinut in lesa pana cand voi putea sa ma hranesc. Nu am habar cat a durat acea liniste, acel schimb de priviri care a avut loc intre noi doi. Imi dau seama cu groaza ca stau nemiscata cu un zambet impietrit pe fata cand s-a ridicat. Ma misc de pe un picior pe altul si apoi imi trec mana prin par doar pentru a parea umana, pentru a il face sa creada ca nu a observat micile miscari pe care le-am facut.
-Buna seara, domnisoara...? ma saluta el respectuos sau cel putin aceasta ii este intentia, numai ca nu imi stie numele.
-Ducesa du Solei. Angelique du Solei, spun eu repede.
-Ducesa du Solei. Ce nume frumos aveti, ducesa. Un nume frantuzesc, veniti din Franta?
Ce intrebare stupida. Cred ca totusi trebuie sa imi slabesc controlul asupra sentimentelor lui. Nu vreau sa devina atat de emotional incat sa nu poata rosti un cuvant fara sa roseasca.
-Da, monsieur.
-Ciudat, nu aveti accentul specific limbi dumneavoastra, observa el putin intrigat.
Poate ca totusi nu este bine sa ii las atata libertate. Este prea constient de ceea ce se intampla. Totusi este ciudat. Nu mi s-a intamplat pana acum asa ceva. De obicei nimeresc din prima atmosfera, controlul pe care trebuie sa il exercit pentru a-i lasa impresia ca totul a fost un vis.
-Stau de mult timp in Londra, mosieur.
-Ce va aduce in umila mea locuinta? Ma intreaba.
O intrebare justificata. Problema este ca pe cat de simpla este aceasta pe atat de complicat si absurd pentru muritori este raspunsul. Ma indrept spre semineul, ce este incadrat de diverse trofee de vanatoare si capete de animale impaiate. Nu mai pot sa ma lupt cu monstrul hamesit ce isi cere dreptul. Pun mana pe partea de sus a semineului, mangaind lemnul cu varfurile degetelor. Cu greu reusesc sa ii dau un raspuns. Ma gandesc foarte bine inainte de a i-l oferi.
-Vreau sa va arat o alta perspectiva a vietii, aceasta daca doriti, normal... o fraza ambigua, plina de mister care promite multe.
Nu pot sa nu ma intreb: oare va cadea in plasa? Va accepta aceasta propunere? Sirul gandurilor imi este intrerupt de monstrul ce pentru cateva secunde reuseste sa iasa afara. Mana mea cu care mangai semineul, se contorsioneaza, transformandu-se in acea gheara, dar reusesc sa imi revin, sa pun stapanire din nou pe acea bestie insetata. Dupa ce il supun, imi indrept atentia spre duce, observand cu tristete ca acesta a vazut aceasta iesire a mea.
-Care este acea perspectiva ducesa?
-Nu pot sa ti-o spun, trebuie sa o traiesti, zic cu o voce lipsita de inflexiuni.
Pierd incet controlul si uit de micile detali pe care ar trebui sa le fac. Stiu ca si-a dat seama ca ceva este in neregula in aceasta minunata pictura. Simt prin ceea ce trece si ma roade pe dinauntru ca trebuie sa ii supun mintea acestui chin. Ramane de vazut daca va fi destul de puternic sa reziste acestor atacuri.
-De ce? De ce ai venit? Ce vrei de la mine?
-Esti special. Te-am cautat mult. Nici nu stii cat de mult. Intr-un sfarsit te-am gasit, zic cu aceasi voce rece si goala.
Panica a pus stapanire pe el, facand loc fricii. Simte pericolul ce pluteste deasupra lui. Este cu adevarat special, chiar cred ca el va fi cel care va supravietui. Va fi cel care va turna balsam peste inima mea distrusa. O durere ingrozitoare ma acapareaza. Coltii imi ies la iveala si de aceasta data nu ii mai pot retrage. Of, natura ma tradeaza din nou! Bestia devine din ce in ce mai agresiva, iar eu nu o mai pot tine in lesa. Aceasta intalnire trebuie sa i-a sfarsit, altfel o sa fac baie in sangele lui atat de frumos mirositor si dulce.
-Eu? Special? M-a intreaba cu vocea sugrumata.
-Da. O sa fim buni prieteni, o sa vezi. Asta daca vrei sa afli mai multe... fac o mica pauza pentru a elibera un sunet infundat de durere. Daca vrei atunci ma vei primi si maine in casa ta.
Ma tine in suspnas. Nu raspunde imediat, iar sentimentele lui imi sugereaza ca are de gand sa refuze. Apoi ma ia prin surprindere raspunsul sau. Un raspuns care m-ar fi facut sa cad pe jos daca inca as fi fost om.
-Da, vreau, simplu si la subiect.
Vrea? Nici mie, nici chiar lui nu ne vine sa credem ca tocmai a acceptat. O sa aflu candva ce l-a impins sa accepte.
-Foarte bine, in acest caz ne vedem maine seara, mon cher, zic eu indreptandu-ma incet spre el.
Ma apropii de el, oferindu-i un zambet si il las sa imi vada dintii, dar in special coltii lungi si ascutiti. Nu isi i-a ochii de la canini mei nici macar atunci cand imi saruta mana ca un adearat gentelman ce este. Eu ma multumesc sa ii ofer un scurt pupic pe obraz. Plec lasandu-l in sala de oaspeti impietrit. O sa vad maine daca intalnirea aceasta a fost sortata cu o victorie sau nu.
Ma urc in trasura si ma intorc inapoi la castelul meu, dar pe drum ma strecor afara din caleasca si dau o fuga pana la primul sat pe care il gasesc. Este periculos dar nu vreau sa ma hranesc cu sangele servitorilor mei. Ma hranesc repede cu sangele animalelor, intorcandu-ma in caleasca in doar cateva minute. Sangele mi-a redat controlul asupra bestiei, maine voi rezista mai mult, mult mai mult langa ducele de Wellington. Ajung acasa unde sunt asteptata de scumpi mei prieteni.
-Deci... cum a fost? Ma ia la intrebari Margot nerabdatoare.
-A acceptat, dar nici el nu stie exact ce a acceptat, raspund eu cu ochii sclipind a dorinta incantata, nerabdatoare.
-Il tradezi pe Louis, Angelique? Ma intreaba Christine cu un zambet rautacios afisandu-i-se pe fata.
-Nu tradez pe nimeni, Christine, raspund eu apasand pe fiecare cuvant incercand sa ma controlez sa nu sar la gatul acesteia.
-Pai, dupa cat se vede ti-au gasit un alt partener, este ca si cum l-ai parasi pe Louis.
-El m-a parasit pe mine! A imbratisat Moartea! Tip eu la ea, aratandu-i coltii care mi-au aparut instantaneu.
-Atata iti zic, ai grija de acel duce al tau, ca altfel s-ar putea sa il pierzi.
-Este o amenintare, Chris?
Vreau sa o atac, dar ea fuge ca o lasa ce este. O las in pace, cel putin acum. Nu stie ca si-a semnat condamnarea la moarte, dar va afla dupa batalie. Toate la timpul lor.