Astrul Trandafirului Albastru

[BloodyInnocence]

chiar asa, nimeni nu citeste? daca nu spune nimeni nimic, nu mai continui.

Capitolul IX
Angelique du Solei – Partea I

Nu avem nici o sansa! Noi suntem doar sase iar ei sunt douazeci. Ce are de gand sa faca Louis? O sa murim cu toti aici! Ma gandesc ingrozita. Daca o sa supravietuim acel nemernic o sa plateasca pentru ca ne-a trimis intr-o capcana. Ma agat de bratul lui Louis, incercand sa imi gasesc speranta in curajul lui.
-Louis, ce ne facem? Il intreb eu.
-Luptam, Angel, ma cherie, imi raspunde el punandu-si mana pe umarul meu.
Atingerea si prezenta lui ma m-ai linistesc. Poate totusi avem o sansa. Atata timp cat il am pe scumpul meu rege langa mine, nimeni nu ma poate rani.
-Fi atenta. Eu ii atac si voi fugiti, mi-a soptit in ureche.
Nu imi venea sa cred. Ce vroia sa fac? Sa plec? O, nu scum[ul meu, ti-am promis ca nu voi pleca niciodata de langa tine. In acesti patru sute patruzeci si sapte de ani, de existenta ca vampir, nu mi-am incalcat niciodata promisiunea, nu o sa incep acum. Este pentru prima oara cand voi nesocoti un ordin de la el si sper ca este si ultima, mi se frange inima ca trebuie sa o fac, dar nu il pot lasa singur.
-Ai inteles? Ma intreaba.
-Nu.
-Poftim?
Deja l-am enervat. Ochii I s-au inrosit instantaneu la auzul refuzului meu. Vreau sa imi intorc privirea, sa nu mai vad acei ochi rosii care ma chinuie, dar nu o fac. Nu pot sa imi arat slabiciunea in aceste momente. L-am refuzat, trebuie sa imi sustin refuzul pana la capat, altfel nu are nici un rost.
-Angelique, vei fugi si daca mor imi vei lua locul, spune el pe un ton atat de hotarit si cu atata forta care sa sustina acele cuvinte incat un fior imi strabate trupul.
Stiu ca vorbeste serios. Nu mi-a mai zis “Angelique” de atatia ani… nici nu imi m-ai aduc aminte cand mi s-a adresat dupa acest nume. Din pacate nu pot sa il ascult. Pur si simplu nu pot!
-Louis, stii ca nu pot face asta. Nu pot risca sa te pierd. Daca mori tu, mor si eu. Nu pot trai fara tine!
Uite ca am spus-o, multumit? Ti-am marturisit ca viata mea nu poate continua fara tine in ea, desi nu aveai nevoie de aceste vorbe. O stiai mult prea bine. Ma urasc! De ce trebuie sa iti zic asemenea lucruri in momente ca acestea? De ce nu am putut sa recunosc cand m-ai intrebat? Daca as fi putut plange, ochii mi-ar fi fost incetosati de mult timp de panza sarata a lacrimilor. Numai ca nu mai pot.
Il vad cum se intoarce spre inamic si face un pas in fata. Isi i-a mana de pe mine, iar eu simt deodata o greutate apasandu-mi inima. El poate mi-a dat drumul, insa eu nu ii dau lui. Refuz! Il apuc de acea mana si incerc sa il trag inapoi. Varsta isi spune cuvantul. Iese din acea incercare patetica a mea de a-l pastra langa mine, de parca nu il tine nimic.Ma uit la ceilalti disperata. Nu pot face nimic singura. Daca m-ar ajuta si ei am putea scapa cu toti. Nimeni nu ar trebui sa ramana in urma, insa nici unul dintre ei nu se uita la mine. Toti au ochii indreptati la inamic, dar eu stiu mai bine. Stiu ca au auzit si acum imi evita privirea, isi astupa urechile la rugamintile mele aproape mute de a nu il asculta. Louis, Louis, de ce faci asta? Nu stii ca ma omori? Lasa-ma sa lupt in dreapta ta. Sa fiu scutul tau!
-Margot, Jeoffrey luati-o pe Angelique si plecati imediat ce eu ii atac. Zece sunt nou-nascuti deci va veti putea ocupa de ei daca va urmaresc. Eu o sa incerc sa ii retin pe ceilalti.
Ii aud vocea, inteleg ce zice, dar nu cred. Creierul meu nu vrea sa accepte aceasta realitate si de ce ar face-o? Durerea care sta la granita constientului meu de abia asteapta sa ma atace ca un vultur. Singurul care tine acea bestie in frau este Louis, iar acum vrea sa ma paraseasca. Vrea sa o lase sa puna stapanire pe mine si ma forteaza sa plec de aici. Ma zbat ca un animal salbatic si ii musc, dar ei refuza sa imi dea drumul, rezistand cu stoicism ranilor pe care I le-am provocat.
-Nu! Louis! Dati-mi drumul! Tip eu cu disperare.
Dintr-o data totul s-a intunecat si mi-am pierdut cunostinta. Cineva din grupul meu ma lovise, trimitandu-ma in inconstienta.
Cand m-am trezit mi-am dat seama ca ma aflu in palatul nostru din Paris, Franta. Sunt in camera mea si a lui Louis. O, doamne! Louis. In cateva secunde sunt in sufragerie, unde am auzit zgomote.
-Unde este?
Liniste. Cu toti tac si nici unul nu indrazneste sa se uite la mine. Margot are o rana urata la gat, cred ca cineva a incercat sa ii desparta capul de trup si Frederic care este si el ranit, doar ca el are doar niste zgarieturi nevinovate. S-au luptat cu acei vampiri si au castigat, dar Louis? Unde este scumpul meu?
-Ce s-a intamplat cu el?!
Nu pot sa nu sper. Sa nu ma mint ca poate a supravietuit. Cum o sa pot sa traiesc fara iubirea mea? Fara salvatorul meu. Christine este cea care imi raspunde.
-Este mort.
Intotdeauna a fost rece, dar niciodata nu a fost cruda. Cel putin nu a fost pana in aceasta seara. A zis acele cuvinte atat de usor. A acceptat situatia de parca nici nu o afecta. Si imi dau seama cu oroare ca nu avea de ce sa o afecteze. Ea fusese un vampir nomad. A intrat in aceasta familie din cauza ca tinea cu cele doua mari clanuri si vroia sa ii ajute, altfel Louis nu ar fi acceptat niciodata sa o ia. Doar eu si Margot suntem afectate de moartea lui prematura. In primul rand a fost creatorul nostru, al meu si apoi a devenit iubitul meu. Nu am crezut nici o secunda ca as putea sa il pierd, iar acum, cand l-am pierdut in fata mortii, nu stiu ce voi face. Stiu doar ca nu pot sa traiesc, sa imi continui drumul prin nemurire fara el. Cat de mult imi doresc ca trupul meu sa sufere, sa isi arate si el slabiciunea, dar nu. Acesta refuza sa faca acest lucru, scotand, astfel, in evidenta slabiciunea sufletului. Cat de mult vreau sa cad jos, sa nu imi pot misca trupul, sa stiu ca nu numai sufletul este cel slab ci si corpul, insa continui sa stau in picioare, uitandu-ma cu raceala la cei din jur. Nu vor cunoaste niciodata durerea ce domneste acum peste sufletul meu. Gardianul ce impiedica acel chin sa treaca, sa cucereasca si sa otraveasca totul era ingerul meu intunecat. A cazut pe frontul de lupta. A fost omorit din cauza acelor italieni, dar jur ca vor plati. Voi trai numai ca sa ii vad moaca nenorocitului aluia cum arde cand razele soarelui il ating. Voi avea grija sa sufere la fel de mult cat sufar si eu in aceste clipe, chiar mai mult. Cat despre ceilalti, nu ii voi lasa sa stie cat ma doare pierderea lui Louis. Sunt de azi conducatoarea lor, dar mai intai trebuie sa fac ceva.
-Eu plec, le zic eu camarazilor mei.
-Unde? Ma intreaba Jeoffrey.
-Nu te intereseaza, ii raspund.
-Sper ca nu vei incerca sa te sinucizi, nu ca mi-ai lipsi, zise Christine fara sa se oboseasca sa se uite la mine.
Christine o adevarata scorpie ca intotdeauna. O sa am ceva probleme de subordonare cu ea, insa o sa ii vin de hac.
-Sper ca o sa iti cada capul de pe umeri si o sa mori, numai ca la fel ca si speranta ta si a mea este imposibila.
Ies din incapere, mergand ca un muritor. Nu vreau sa ma grabesc. Nu am de ce sa ma grabesc. Acolo unde ma duc eu nu este un loc frumos sau placut, din contra este un loc plin de durere, dar am o dorinta sadica de a intensifica acele mii de cutite mici ce se infig in corpul meu, rasucindu-se incet. Cu coada ochiului o vad pe Margot cum trece pe langa mine si se posteaza in fata mea.
-Angelique.
-Margot.
Pentru cateva momente ne privim in ochii. Nici eu, nici ea nu incercam sa o supunem pe cealalta. Nu avem de ce. Desi fusese creata prima de Louis, ea nu se obisnuise cu aceasta viata. De fapt, ura ceea ce devenise,insa din cauza ca este credincioasa nu poate sa se sinucida, altfel sufletul ei ajungea in Iad. Imi aduc aminte cu claritate discutia ei cu Louis.

“-Lasa-ma in pace, Louis! Cand m-ai creat, cand aveam doar o zi mi-ai zis ca pot sa beau sange de animal. De ce ma tot seci sa merg cu tine la vanatoare de muritori? Trebuie sa avem grija cu numarul de oameni pe care ii ucidem, sa nu bata la ochi, zice ea, intorcandu-I spatele frumosului saten.
Parul lui scurt, catifelat sta perfect aranjat, iar ochii caprui care sunt primitori si calzi, de obicei, acum fierb. Aproape ca reusesc sa vad cum in jurul irisului apare un cerculet rosiu. In curand vor deveni sangerii si atunci sa te tii. Sper ca stie ce vrea surioara mea, altfel nu o vad bine deloc.
-Margot, ma aduci la exasperare. Am inteles cand te-am creat ca din cauza religiei tale refuzi sa omori oameni, dar fi te rog frumos realista. Dupa o suta patruzeci si sase de ani tu continui sa bei sange de animal. Avem nevoie de tot ajutorul pe care il putem procura. Daca tu te vei hrani cu sange uman vei fi mult mai puternica, asa nu ai decat o zecime din adevaratul tau potential.
-Dar nu imi pasa. Imi pasa de sufletul meu. Nu vreau sa ajung in Iad…
-Scumpo, nu mai ai suflet. Cat despre cealalta problema, ce te face sa crezi ca nu esti deja in Iad? Crede-ma cand iti spun ca nu mai ai cum sa ajungi acolo, deoarece esti deja!
-Da, tu mi l-ai furat!
-Te-am salvat!
-Asa cum ai salvat-o si pe ea? Tipa furioasa aratand spre mine.
Oare ce vroia sa zica? Nu ma salvase? Of, de ce trebuie intotdeauna sa ma implice si pe mine in aceste certuri ale lor? Daca nu as stii, as spune ca sunt ca doi indragostiti, dar el ma iubeste pe mine, nu pe ea. Dar aceste lucruri marunte sunt neinsemnate. Eu sunt tot nedumerita, ma salvat sau nu ingerul meu negru? Louis ghiceste nedumerirea mea si se simte obligat sa ma lamureasca.
-Nu ai fost in pericol de moarte, asa cum ti-am zis.
-Poftim?!
-Da. Erai atat de frumoasa si trista… Eram atat de singur… Aceste doua lucruri amestecate impreuna m-au indemnat sa fac ceea ce am facut. Am vrut sa te am langa mine, sa te scap de blestemul mortii, sa iti ofer nemurirea, imi zice el.
M-a mintit, dar cumva acest lucru nu inseamna nimic. A dorit sa fiu langa el si asta era de ajuns pentru mine. Nu conteaza restul, daca pentru altii viata de vampir inseamna un chin, pentru mine este o adevarata binecuvantare, atata timp cat Louis este langa mine. Ii ofer o privire plina de intelegere si de dragoste si el imi ofera mie un zambet atat de dulce incat ma face sa devin nerabdatoare. Vreau ca noaptea noastra sa inceapa in aceasta clipa. Ei doi isi reiau discutia, uitand inca o data ca mai sunt si eu in incapere.
-Daca ea este multumita cu aceasta viata de criminal, de demon este treaba ei. Eu nu sunt!
-Si atunci de ce nu te omori? O intreba Louis.
-Pentru ca asta ar insemna sa imi condamn sufletul la o eternitate plina de suferinta, raspunde ea.
-Este inutil sa vorbesc cu tine. Fa ce vrei, esti libera. Renunt! Spuse el ridicandu-si mainile in sus in semn de exasperare.
Louis iesi furios din camera, iar eu il urmez, lasand-o singura pe Margot cu conceptiile sale.”
Nu am nici cea mai mica idee ce vroia de la mine. De cand o stiu eu il urase pe Louis, asa ca acum ce ar putea sa imi zica? Imi dau seama ca singurul lucru pe care eu il pot face este sa duc mai departe visul lui. Acela de a fi iar pace in lumea noastra cu cele doua caste ca si suverani. Nu are ce sa imi spuna pentru a ma face sa ma simt mai bine. Oare nu stie asta? Stiu ca o sa trec peste, dar in sufletul meu intotdeauna va exista un loc care sa ii aduca cinste si care va pastra in viata amintirea lui.
-Angelique sunt constienta de faptul ca orice ti-as zice nu te ajuta cu nimic, de aceea nici nu o sa iti spun pareri de rau sau ceva asemanator.
-Dar atunci, ce vrei de la mine?
-Vreau sa stii ca voi fi aici pentru tine. Daca ai nevoie de ceva, orice.
-Multumesc, raspund eu si incerc sa plec, insa ma opreste din nou.
-Te-a iubit. Te-a iubit enorm de mult si ti-a frant inima aseara cand a dat acel ordin, dar sa stii ca l-a dat pentru tine, pentru ca tu sa traiesti in continuare.
-Stiu, Margot. Dar asta nu schimba cu nimic faptul ca el este mort.
-Nu, nu schimba, dar te ajuta pe tine sa mergi mai departe.
De aceasta data cand mi-am reluat drumul, nu m-a mai oprit. O las sa stea pe hol, uitandu-se dupa mine. Nu stiu cat mi-a luat sa merg pana acolo. Nu am mai mers ca un om normal de secole si aproape ca am uitat cat de mult le i-a acestora sa se deplaseze, dar nu conteaza, deoarece am ajuns la destinatie. Aleea unde totul s-a petrecut. Ma uit in jur si ma intrisetez cand vad ca totul este neschimbat. Moartea lui nu a lasat nici o urma in aceasta lume. Ma pot consola, insa, cu faptul ca viata lui a lasat, ca faptele lui nu se vor uita niciodata si vor fi tinute minte multe generatii de acum incolo.
Cad in genunchi pe pietrele reci si dure in locul unde cu cateva ore a stat, am stat amandoi. Ating cu degetele acele cateva pietre care au avut norocul de a-l sustine. Prezenta lui nu a ramas imprimata in acestea. Nu am nimic de care sa ma pot agata, sa ma poata sustine. Ma intind pe jos incercand sa gasesc ceva care sa imi aduca aminte de el. Imi doresc sa il mai simt inca o data mangaindu-ma, sarutandu-ma, facand dragoste cu mine. Vreau sa imi infig coltii in gatul lui si sa ii mai gust pentru o ultima data sangele. Intre doi vampiri este cea mai mare intimitate, aceea de a-ti lasa partenerul sa te muste si sa iti bea sangele. Practic, in acele secunde viata ta este in mainile lui, depinzi de el. Vreau sa ma ridic, crezand ca totul este pierdut, ca nimic nu a mai ramas care sa imi aminteasca de el. Dar simt mirosul sangelui sau venind de undeva din fata mea. Este slab, dar este acea aroma specifica sangelui sau. Ma tarasc cativa metri in fata si gasesc provenienta mirosului. Vine dintr-o crapatura din strada. Intorduc doua degete acolo si gasesc ceea ce caut. O sa vad la ce se gandea el inainte sa moara. Se gandea la mine sau la altcineva? Lichidul ce imi murdareste degetele imi va oferi raspunsul. Mi le bag in gura si le ling, inghitind acel lichid. Ma las purtata de amintiri pana ajung la una specifica, speciala. Niciodata nu as fi putut sa imi inchipui ca acea intamplare putea sa insemne atata pentru el.
“Stau ca un pervers si ma uit pe geam, pe furis in timp ce se spala. Este atat de magnifica! Parul ei rosiu arata atat de fluid si splendid cand este in apa si ochii… Atat de verzi si intensi. Nu am mai vazut asemenea culoare la oameni pana acum, iar buzele ei sunt asemenea florilor de cires. Raman uimit cand se ridica din cada. Sanii ei sunt ca doua mere cu sfarcuri apetisante, incat ma fac sa intru acum peste ea sa o cuceresc, ma rog, sa o cuceresc nu este tocmai corect, mai mult as vrea sa imi invig coltii in pielea aceea fara de cusur si sa ii gust sangele ce parca ma cheama. Nu pot. Trebuie sa ma stapanesc, ma comport de parca nu am m-ai vazut pana acum fete. Trebuie sa astept, asa cum am facut si in celelalte nopti, ca ea sa adoarma si de abia atunci o pot vizita. Nu sunt nevoit sa astept mult si o data ce ea a adormit, eu intru in camera sa. Nu stiu de ce sunt atras de aceasta fata. Nu este doar frumusetea ei. Ochii verzi care intotdeauna sunt tristi, ma atrag mai mult decat vreau sa recunosc. Nu pot sa nu ma intreb cine ar putea sa fie atat de crud incat sa o intristeze pe aceasta Afrodita a Frantei? Ma asez pe pat langa ea, fara sa o deranjez. As vrea sa stau aici la nesfarsit, sa o apar, dar din pacate nu pot. Nu vreau sa fac aceasi greseala pe care am facut-o cu Margot, plus nici nu sunt sigur daca va supravietuii transformarii. Deodata se misca, ceea ce ma obliga pe mine sa ma duc in coltul cel mai intunecat al camerei.
-Te rog, salveaza-ma, zice ea.
In clipa urmatoare sunt din nou langa aceasta. Nu ma astept sa vad cum mici perle sarate ii pateaza frumosii obraji. Ma distruge tristetea ei. Ma distruge si mai tare neputinta mea. Nu ma simt in stare sa ii ofer sarutul nemuririi. Nu pot sa nu ma intreb acum, dupa Margot, daca ceea ce ii ofer este mei bun decat ceea ce are. Oare nu ii fur sufletul oferindu-I eternitate? Cand am acceptat, niciodata nu m-am intrebat care a fost pretul. Si daca o transform va fi fericita? Daca tristetea nu va disparea din sufletul ei, o data ce va deveni vampir si va disparea din aceasta lume in care a crescut?
In cautarea mea pentru raspunsul, pentru alegerea corecta nu imi dau seama ca ea s-a trezit. Isi trasese cearceaful pana la gat si se uita cu interes la mine.
-Buna, zic eu.
<Buna?> Altceva mai bun nu am gasit si eu? Si ce altceva as putea spune? Sa dispar din viata ei, lasand-o sa se intrebe daca am fost un vis sau realitate? Nu. Vad o perla sarata stand pe obrazul ei, sclipind in lumina rece a lunii. Asta ma face sa ma hotarasc. Imi las foamea sa creasca. Las Monstrul sa iasa afara si sa imi schimbe ochii mei umani cu cei de criminal si dintii mei perfecti cu cei de pradator. Nu dureaza mult. Ea continua sa se uite la mine fermecata. Este perfect. Nu va constientiza ce se intampla decat cand va fi prea tarziu. Imi musc buza dand drumul sangelui sa curga si apoi ma duc langa ea pentru a-I oferi sarutul nemuririi.”
Ultima lui amintire. Cea mai pretioasa memorie era despre noaptea in care m-a transformat. Ultimul lui gand a fost indreptat spre mine. As vrea sa am lacrimi din nou. Sa ii ofer acele mici perle sarate pentru a stii, acolo unde este, ca ma raneste lipsa lui. Acum stiu ce l-a facut sa ma transforme, dar nu mai conteaza. Este prea tarziu sa ii multumesc. Regret enorm ca nu l-am apreciat la adevarata lui valoare cand traia. Ca de abia acum imi dau seama cat de mult mi-a influentat stilul de viata. Ca nu i-am zis niciodata ce simt cu adevarat.
Mi-am petrecut restul noptii pe acea strada. Gandindu-ma la Louis, apoi chiar inainte ca zorii sa apara l-am cautat pe cel care ne-a intins capcana. Cu greu l-am gasit. Nu se astepta ca noi sa scapam, dar prevazator cum era intotdeauna, se ascunsese bine. De cand l-am cunoscut aveam impresia ca este un soarece si nu sunt departe de adevar. Este pentru prima data cand ii vad fata si spre surprinderea mea are o moaca ce seamana cu cea a unui sobolan.
-Buna, rozatoareo.
Nu mai vad rostul cuvintelor frumoase si respectuase. Este un turnator amarit, un nimic cu doua fete.
-B… buna, Angel.
-Nu ma lua pe mine cu Angel, amaritule! Ii zic luandu-l de guler si ridicandu-l in sus.
-Dar… dar ce s-a intamplat? De ce esti asa furioasa?
Teama lui intoxica aerul din jur si ma dezgusta peste masura. Este cel mai patetic vampir pe care l-am intalnit vreodata.
-Am venit sa imi i-au razbunarea. L-ai omorit pe Louis, italian nemernic ce esti! Nu iti ajungeau banii pe care ti oferea? Nu te platea bine, sobolane?
Incerca sa scape, insa nu reuseste. Nici nu se compara cu mine. Louis era printre cei mai puternici vampiri, sangele lui imi curgea prin vene, ceea ce ma facea si pe mine un adversar de temut.
-Nu putem sa facem o afacere, ceva?
Ma scarbeste. Incearca sa isi cumpere viata. Nici nu ma intereseaza cat valoreaza viata lui din punctul sau de vedere.
-Da. Viata ta pentru cea a lui Louis si tot nu ar fi indeajuns. Dar e mai bine decat nimic. Alta intelegere nu este acceptabila.
Nu mai astept sa imi dea vreun raspuns. Imi las ghearele de la mana dreapta sa iasa si il zgarii pe fata, apoi il arunc de partea cealalta a camerei.
-Nu ma poti omori asa, curva proasta ce esti! Zice el triumfator, crezand ca a scapat.
-Stiu. Ai fi surprins cate poate indura corpul tau inainte sa te lase sa treci in partea cealalta.
Ii raspund eu, aparand in fata lui. Imi infig degetele in gatul lui. Ma uit direct in ochii acestuia aproape iesiti din orbite si ii zambesc diabollic. Il arunc in singurul scaun din incapere, legandu-l inainte sa se ridice de pe el.
-Acum ca stai comfortabil, sa incepem.
Scot un cutit din argint din husa lui care sta legata pe piciorul meu drept, ascuns sub fusta si incep sa il scalpez. Ma incanta la nebunie rugamintile lui. Nu ma m-ai implora sa ii dau drumul ci sa il omor, insa nu am de gand sa il las sa scape atat de usor. Vreau sa vada apusul soareleui. Sa isi dea seama in timpc ce vede cum soarele se duce la culcare ca viata va lua sfarsit doar ca el nu va renaste a doua zi. Il scot afara pe la ora patru and am ramas fara piele de curatat si cand m-am saturat de tipetele lui. Imi parea bine ca alesese sa se ascunda intr-o casa in afara orasului. Este un loc izolat si nu aude nimeni tipetele sale.
-Angelique, scumpa mea… chiar trebuie sa recurgi la asa ceva? Iti pot da orice iti doreste inima. Diamante, rubine, smaralde din orient sau poate matasuri fine…
-Sobolane, nimic nu te poate scapa de soarta ta. Nu poti rupe lanturile de argint, esti ca si mort.
Ca o adevarata asasina ce sunt ii tai beregata. As vrea sa ii tai de tot gatul, sa ii pun capul pe un tepus, dar in acest fel nu mai poate sa isi dea seama ca moare. Asa cum doar l-am crestat putin, va fi constient in timp ce arde incet, transformandu-se in cenusa. Nu am inteles niciodata de ce noi, vampirii, putem murii doar daca avem o rana la gat facuta cu ceva din argint si doar daca primele sau ultimele raze ale soarelui ne atinge. Nici nu cred ca o sa pot intelege acest lucru vreodata. Ma uit la acel sobolan cum arde si nu simt nimic. Vreau sa ma simt mai bine. Sa dispara acea durere, sa ramana doar dragostea mea pentru Louis dar nu. Razbunarea nu m-a ajutat cu nimic. Cine a zis ca razbunarea este dulce, nu stia ce vorbeste. Nu este nici dulce, nici amara, nu ma ajuta cu nimic. Ma uit cu tristete la soarele ce apune si practic simt cum eu, cea de ieri mor facand loc unei persoane necunoscute de maine. Problema este ca durerea si chinul de azi, maine nu vor fi mai mici. Eu voi suferi la fel de mult si nu exista ceva pe lumea asta care sa poata schimba cu ceva aceasta situatie. Imi intorc spatele, constientizand ca nici macar caldura soarelui nu imi mai poate incalzi sufletul. Pentru mine soarele a apus inca de aseara.
Observ cu tristete ca locurile indragite de mine nu mai au aceeasi stralucire. Nu stiu cum sa explic sentimentele care ma chinuie. Sunt incapabila sa dau glas ramasitelor inimii mele. Sunt o carcasa goala a ceea ce eram o data. Un cadavru ce si-a pierdut viata. Ajung acasa si ma indrept spre biroul unde Louis isi petrecea cea mai mare parte din timpul sau. Ezit putin inainte sa pun mana pe clanta. Mirosul lui este atat de puternic, incat imi invadeaza narile, desi inca nu am intrat in incapere. Ma gandesc ca poate daca nu intru aici, inca o sa mai pot sa pastrez iluzia ca traieste. Ca isi duce viata linistit dupa aceasta usa ordinara. Speranta aceasta nu isi are locul. O iluzie rautacioasa menita sa mai bage un cutit in inima mea. Deschid usa, intru in camera si ma indrept spre scaunul tapitat cu piele de caprioara ce troneaza in incapere. Camera este impunatoarea. Toti pereti sunt acoperiti cu carti, doar unul a scapat, dar acesta sustine o fereastra imensa ce ofera o priveliste magnifica asupra gradinii. Ii simt prezenta peste tot, in acest loc inchis. Acel parfum al lut atat de tare este impregnat in fiecare coltisor. Ma scufund in acel scaun care este mai repede un fotoliu si inchid ochii, incercand sa retraiesc toate clipele petrecute cu el. Clipe pe care nu le-am apreciat cum a trebuit decat dupa ce au disparut ramanand doar simple amintiri, mici pumnale ce acum imi injunghie inima, daca mai am asa ceva. Ma simt ca o pala de vant ce nu reuseste sa isi lase amprenta pe frumosul trandafir pe care il intalneste in drum. Imi continui drumul fara sa pot uita vreodata floarea unica intalnita in cale.
Nu stiu cat timp am stat acolo. Am vazut de atatea ori soarele rasarind si apunand, incat am pierdut sirul. Frederic, Jeoffrey si Margot au incercat sa ma scoata din aceasta stare, insa incercarile lor au fost inutile. Nu faceau decat sa otraveasca si sa distruga ultimul lucru care supravietuise mortii lui. Margot a renuntat ultima. Vad de mult cat o ranesc prin refuzul meu de a trai. Asa ca nu pot sa nu ma intreb ce inseamna, de fapt, “a trai”. Nu sunt moarta? O statuie eterna ce este condamnata sa isi vada persoanele dragi cum mor. Rezist cu stoicism monstrului care isi cere dreptul, dar intr-un sfarsit cedez si ma duc sa ma hranesc. Patru oameni au murit in aceasta seara, in care eu am cedat naturii mele deplorabile, pentru a satura bestia. Apoi in timp ce sangele ultimei victime imi unge gatul renunt la imobilizarea mea, la refuzul meu de a parasi protectia acelei camere. O sa incerc sa ii indeplinesc visul si apoi, daca nu cumva o sa mor, dand gres, o sa ma sinucid, sperand ca o sa ajung in acelasi loc in care scumpul meu s-a dus.
Ma intorc acasa si le comand sa stranga tot deoarece ne mutam in Anglia. Nu o sa pot sa ma tin de ceea ce am promis daca mai raman in aceasta casa, unde amintiri dureroare ma pandesc dupa fiecare coltisor mai rau decat pradatorii ce isi urmaresc prada. Sunt atat de eficiente incat cu greu reusesc sa ies din acel abis in care ma trimit de fiecare data.
Si uite asa am plecat din Franta. Nu este prima data cand parasesc aceasta tara plina de dragoste, trubadurii si pasiune. Simt cum ceva curge pe fata mea. Sunt in sfarsit lacrimile mele amare care au revenit? Nu. Sunt doar mici picaturi pline de tristete, pe care cerul le elibereaza. Si tocmai azi. Vezi, Louis, si cerul plange din cauza lipsei tale.