Astrul Trandafirului Albastru

[BloodyInnocence]

va multumesc tututor ca ati citit si ca ati impartasti parerile voastre cu mine.
hugs Tyki and Dark Blue.>:D<

Capitolul al XXI-lea
Adevar Prezent 2034

Ma opresc din povestit pentru a ma uita la ceasul ce sta in buzunarul meu stang. Este ora patru dimineata, inca putin si va trebui sa astept inca douasprezece ore pentru a putea sa vorbesc cu EL. Se pare ca trebuie sa termin aceasta sarada aici si acum. Normal ca totul a fost o sarada pana acum. Nu sunt si nici nu voi fi niciodata atat de nebun incat sa ma alatur unui grup atat de penibil de vampiri. Cum as putea eu sa renunt la minunata senzatie pe care mi-o da teama unui om atunci cand stie ca este pe pragul de a muri? Nu pot, pentru asta traiesc, pentru acea senzatie unica daruita de ochii fiecarei victime in care imi infig colti. Nu neg ca singuratatea m-a adus la pragul acestui clan, acestei familii dar singuratatea mea este una care nu poate fi doborata de cineva ca ei. Nu, nu este acel gen de singuratate. Este un alt fel de pustietate ce nu poate fi distrusa decat de un singur lucru, iar aceasta familie este modul prin care pot pune mana pe acel lucru.
Cei patru se uita amenintator la mine si putini nerabdatori sa auda continuarea povestii mele..
- Ma scuzati, dar aceasta poveste aici se termina, zic eu facand o scurta plecaciune de curtoazie in fata acestora.
- Cum? Intreaba William apropiindu-se cativa pasi de mine.
- Nu poti face asa ceva! Exclama Chase vadit nemultumit, incrucisandu-si mainile in dreptul pieptului.
Si-au mai lasat putin garda jos. Sunt atat de usor de ucis in acest moment incat nici nu stiu de ce am acceptat asa ceva. O prada atat de usoara ca ei nu imi provoaca nici o placere mai ales ca nu anticipez nici o lupta grea.
Zambesc ironic la toata aceasta scena. Oare chiar credeau ca cineva ca mine va renunta vreodata la a ucide oameni? Ca ma voi face... vegetarian? De abia pot sa ma gandesc la acest cuvant si la ceea ce implica el, nici nu mai vorbesc despre a deveni asa ceva. Este de-a dreptul dezgustator. Este atat de respingator acest simplu gand pentru mine incat mi se pare o gluma proasta. Vampiri vegetarieni! Am trait sa o vad si sa o aud si pe aceasta! Incep sa rad mai rau ca un nebun ceea ce ii face pe Scarlett si Patrik sa se indeparteze de mine.
- Ce este atat de haios? Daca vrei sa te primim in clan trebuie sa stim adevarul!
Cuvintele lui William ma opresc din nebunia mea facandu-ma sa ii acord atentie. In mod normal nu as face-o dar ceva din privirea sa ma convinge. Nu merita respectul meu, nici unul dintre ei nu o merita dar dintr-un motiv necunoscut simt nevoia sa ii fac sa inteleaga inainte de a muri ce sunt.
- Copile, spre deosebire de tine eu am aproape cinci sute de ani in plus. Serios, chiar crezi ca cineva ca mine, un adevarat vampir, va dori vreodata sa devina o... nici nu stiu cum sa va spun. Sunteti o rusine pentru rasa noastra! Nu imi vine sa cred cat de mult ati decazut! Declar eu apucandu-l de barbie si uitandu-ma direct in ochi sai.
Da. Atunci cand cautam un clan eram depresiv, aproape sinucigas dar EL a aparut cu o cerere, un schimb. Viata acestor fiinte patetice pentru ceva drag, ceva care avea sa imi alunge singuratatea din suflet. Si apoi pe parcursul orelor in care am retrait practic intreaga mea viata mi-am amintit ce sunt, ce trebuie sa fac. Singuratatea mea va fi curmata doar de EA, iar daca pe EA nu o pot avea deoarece este deja o mana de oase, daca mai exista si acestea, atunci voi avea ceva de-al ei, ceva care trebuia sa fie al meu de la inceput, dar care a fost furat. Nu conteaza, il voi recupera in aceasta seara. O voi avea din nou langa mine pe acea tradatoare, inselatoare femeie pe care nu mi-o pot scoate din cap orice as face.
Revin cu gandul la cel pe care il tin de barbie atat de tare incat nu poate iesi. Incearca sa ma loveasca cu mainile si picioarele, sa se elibereze insa eu nu simt loviturile lui. Este atat de slab din cauza sangelui care nu face decat sa il mentina in viata incat este doar putin mai puternic decat un om. Ii zambesc iar acesta incepe sa tremure dandu-si seama ca soarta tocmai i-a fost scrisa si sigilata.
- Oh, nu fi asa... promit nu te va durea, ii soptesc eu la ureche in timp ce imi pun mainile in asa fel pe gatul sau incat il pot suci fara prea mult efort.
Un sunet sec de parca cineva tocmai a rupt in doua o creanga se aude in incapere. Este gatul lui William cedand in fata fortei mele. Uite asa raman cu corpul sau lipsit de viata in mainile mele. Insa nu pentru mult timp. Trupul sau incepe sa se dezintegreze si sa se transforme in ceea ce trebuia sa fie pana acum de mult: cenusa. Niciodata nu o sa inteleg acest lucru. Unii vampiri nu se transforma atat de repede si ai nevoie chiar de lumina soarelui pentru a le distruge trupurile lipsite de viata insa unii dispar atat de repede de parca nu ar fi existat niciodata pe acest pamant si nu tine de varsta. De asta sunt sigur.
- Will, nu! Tipa Scarlett care isi scoate la iveala ghearele si se arunca pentru a ma ataca.
Patrik cade in genunchi uitandu-se pierdut la mana de cenuse ce o data era trupul lui William, in timp ce scumpul de Chase vine si el sa ma atace. Doi impotriva la unul. Nu este corect... asa cel putin pentru ei.
O apuc pe Scarlett de maini tinand-o la o distanta considerabila de mine pentru a nu ma putea musca si ma intorc cu fata spre Chase. Acesta nu are timp sa se opreasca, vazand prea tarziu ca eu m-am invartit si infige piciorul de lemn al unui scaun in spatele lui Scarlett nimerindu-i inima. Si aceasta ma murdareste cu sangele ei in timp ce cade in genunchi mormaind cuvinte fara rost. Un singur cuvant am pentru ei: penibil. Nu au invatat sa se lupte deoarece credeau ca vor fi lasa-ti intotdeauna in pace din cauza ca nu deranjau pe nimeni. Nici macar nu stiu sa isi foloseasca puterile cum trebuie, sunt mult mai dezamagit decat eram la inceput. Stiam ca nu stiu sa lupte prea bine, dar credeam ca imi vor da mai multe batai de cap decat atat.
- De... ce... faci asta? Ce... ti-am facut... dar nu poate sa duca la bun sfarsit fraza deoarece cade cu fata in propriul ei sange pe podea.
- Nenorocitule! Mori! Tipa Chase scotand fara pic de delicatete tepusul improvizat din trupul camaradei sale, pregatindu-se sa ma atace din nou.
- Serios? Il intreb eu razand si evitandu-i fara nici o problema atacurile.
- Patrik, ajuta-ma!
Patrik continua sa stea in genunchi uitandu-se la noi cum ne luptam. Arata ca si cum nu ne vede, de parca nu mai este printre noi. Vazandu-l pe acel copil pierdut in acest fel ma face sa ma intreb ce rau ar fi putut sa faca pentru a enerva pe cineva atat de puternic ca cel care m-a pus sa ii omor. Dar acest lucru este doar un detaliu neimportant. Un detaliu pe care un asasin ca mine nu trebuie sa il stie niciodata. Este mai important sa vad acea sclipire a constientizarii morti in clipa cand isi dau ultima suflare decat sa stiu aceste detalii nesemnificative. Ma trezesc din reveria mea cand simt cum ceva intra in pielea bratului meu drept. Ma opresc si ma uit in jos sa vad ce este si raman uimit vazand cutitul din inox pe care a pus mana Chase si l-a aruncat. Asta se intampla de cate ori ma pierd aiurea printre ganduri. Scot cutitul cu incetinitorul fara sa ma uit o clipa la acesta si privindu-l direct in ochi pe Chase. Imi place sa vad cum groaza creste in ochii lui, cum se uita la mine fara sa ii vina sa creada ca fac asta fara sa clipesc. Durerea pe care mi-a provocat-o el este insignifianta, este ca si cum m-ar intepa cu un ac. Apoi la fel de incet duc cutitul la buze si imi trec limba peste lama acestuia, gustandu-mi sangele.
- Mmm... nu este la fel de bun ca sangele uman, dar are ceva ce le lipseste oamenilor de azi... este ca un vin bun, vechi pot zice, ii spun eu facandu-l sa tremure de frica.
Dar in acelasi timp vad dorinta din ochii lui. Dorinta de a-mi gusta sangele. Este si normal ca un vampir asa slab ca el sa fie incantat de sangele meu. Sangele meu care promite putere, eternitate.
Intr-o secunda cutitul care mi-a strapuns carnea trece direct prin capul lui Chase, exact intre ochi. Astfel moare fara sa stie ce l-a lovit, continuand sa viseze la ce gust avea sangele meu. Pot spune ca este un mod frumos de a muri. Nu este, insa, modul meu preferat de a ucide, dar este destul de eficace cateodata. Eu prefer sa devin intim cu victimele mele, cu cat sunt mai aproape cu atat placerea este mai mare, extazul este... incredibil. Ma intorc spre Patrik care sta in aceeasi pozitie.
- Sunteti patetici... si daca stau sa ma gandesc bine, eu sunt mai patetic decat voi ca am acceptat sa fac asa ceva. Atat de usor de ucis... nu ati fost deloc o provocare dar m-ati ajutat de aceea nu v-am torturat. Ati suferit o moarte usoara, spun eu apropiindu-ma de Patrik si punandu-mi mainile pe capul acestuia.
Il mangai pe cap, ciufulindu-i parul saten. Dintr-un motiv necunoscut mie imi aduce aminte de un anumit copil... din pacate asta nu il va salva ci doar il scapa de durere.
- Inchide ochii, Patrik. Iti promit ca nu te va durea. Vei scapa de acest blestem numit eternitate si singuratate.
Baiatul face exact ceea ce ii spun si cu o singura miscare il omor separandu-i capul de restul trupului. Corpul acestuia cade pe podea in timp ce ii dau drumul capului sau care se rostogoleste pentru cateva secunde. Gata, l-am omorat si nu a simtit nimic.
I-am omorat. Este cinci fix, ceea ce inseamna ca mi-a trebuit o ora sa o fac. O ora in care m-am jucat de-a soarecele si pisica cu Chase. Nu regret, baiatul a fost amuzant, un fel de pata de culoare in viata mea gri. Ma mai scos din rutina in care intrasem, din plictiseala care pusese stapanire pe mine. Inca mai este o ora pana rasare soarele, deci destul timp ca nenorocitul acela infumurat sa isi faca aparitia. Ies afara deoarece nu mai suport mirosul de putrefactie care pune stapanire peste incapere. Stelele sunt atat de frumoase in aceasta seara, nici macar luminile absurde, nenaturale ale orasului nu pot sa diminueze stralucirea lor in aceste clipe. Nu stiu de ce intotdeauna stelele imi aduc aminte de acea persoana care mi-a smuls inima, care m-a folosit si m-a tradat. Modul in care functioneaza inima este necunoscut si va ramane asa pentru restul eternitatii. Iar pentru mine va fi si neinteles deoarece nu pot intelege de ce inca o mai iubesc dupa toate cele prin care m-a facut sa trec. Lucrurile pe care ea m-a pus sa le fac m-au ranit si totusi uite ca stau aici asteptandu-l pe acel nenorocit sa apara. Si pentru ce? Pentru un amarat de medalion care ii apartinuse ei, intre ghearele caruia exista o poza cu ea.
- Ma bucur ca suferi in acest mod pentru ca tu ai omorat-o, dar nu este nimic, spune cineva din spatele meu.
Crede ca m-a luat prin surprindere, insa nu este adevarat deoarece il asteptam sa apara. Sa isi faca aparitia in acest mod atat de tipic, obisnuit, pentru cineva ca el. Nu stiu daca il urasc pe acesta mai mult decat o urasc pe ea, este inca un lucru supus intrebarilor. Adevarul este ca daca nu ar fi fost pentru existenta acestuia atunci ea nu ar fi fost nevoita sa ma pacaleasca, sa se joace in acel fel cu inima mea si intr-un final sa ma tradeze. Este ciudat cum functioneaza inima, cum poti iubi si ura o persoana in acelasi timp cu atata pasiune. Sunt sigur ca daca ar fi langa mine acum toata acea iubire, toata acea ura, toate acele regrete ar exploda intr-o pasiune care ne-ar consuma pe amandoi. Dar nu este si din aceasta cauza, toate acele sentimente m-ar manca daca le-as lasa. Dar pana la urma opusul dragostei nu a fost niciodata ura asa cum cred unii, ci este indiferenta.
- Buna dimineata, Luceafarule, zic intorcandu-ma cu fata spre acesta pentru a-l vedea.
Sincer vorbind nu l-am vazut niciodata. Puteam fi numiti intr-un mod ciudat si sucit inamici, insa eu unul nu l-am vazut niciodata. Asa da inamic. Nu il poti vedea, nu il poti lovi este ca si cum ar fi invizibil si nu as fi departe de adevar daca as spune asta.
In aceasta dimineata este pentru prima oara cand il intalnesc fata in fata. Este o umbra care are forma umana cu doi taciuni drept ochi si atat. inteleg de ce Amalthea a facut ceea ce a facut in acea seara. Cum poate cineva sa o condamne la o viata alaturi de aceasta chestie fara trasaturi, fara forma?
- Cumva eu nu te pot considera inamicul meu pentru ca ai fost o simpla unealta in mainile scumpei mele. Dar vreau sa iti zic ca ea mi-a fost destinata inca din prima zi a vietii sale. Tu mi-ai stricat planurile, casatoria, fericirea. Existenta ta patetica, insignifianta a reusit sa imi distruga aceste lucruri, dar te asigur ca nu te voi mai lasa sa te amesteci in planurile mele.
- Nici nu am de gand sa ma mai amestec in planurile tale. A fost o simpla coincidenta faptul ca am dat peste Amalthea. Nu te mai considera buricul pamantului pentru ca nu esti, nu am facut ceea ce am facut pentru a te face pe tine sa suferi sau pentru a-ti strica planurile. Acum da-mi mai repede medalionul si sa terminam aceasta intalnire cat mai repede cu putinta.
Imi arunca bijuteria cu atata sila, de parca l-ar fi dezgustat sa faca afaceri cu mine si apoi dispare lasandu-ma singur. Dar pe mine nu ma intereseaza, nu ma afecteaza comportamentul sau. Aceasta afacere a fost ceva unic, ceva care nu se va mai intampla pe viitor si nu imi voi schimba alegerea. Am facut asta doar pentru a pune mana pe acel medalion care ii apartinuse o data, de mult, ei. Imi doream de mult un lucru care sa imi aminteasca de Amalthea, chiar daca amintirea ei trezeste in mine sentimente contradictorii. Am umblat luni bune dupa aceasta mica bijuterie care continea atat de multe memorii, sentimente. Am ramas surprins cand am reusit intr-un final sa dau de ea, iar Luceafarul a aparut pentru a face un schimb. Vietile celor patru pentru medalion. Eu daca as fi fost in locul sau nu as fi acceptat nimic in schimbul bijuteriei mai ales stiind ca ii apartinuse Amaltheei. Mai ales ca a ii omora pe cei patru era o misiune pe care orice tembel o putea indeplini. Asta arata doar cat de mult a iubit-o el. Nu a iubit-o asa cum am facut-o eu. Poate nici eu nu am reusit sa o iubesc asa cum si-a dorit dar am incercat.
- Da, ai iubit-o atat de mult incat ai facut baie in sangele ei, sopteste cineva chiar la urechea mea.
Ma intorc rapid tinand strans in mana medalionul, insa nimeni si nimic nu se afla in spatele meu. Ce dracul? Este primul lucru care imi trece prin cap.
- Da, acesta este adevarul. Si tu o iubeai si o iubesti la fel de mult pe cat a facut-o Luceafarul. Niste mincinosi amandoi, zice din nou acea voce.
Nu ma mai intorc deoarece a facut o greseala si s-a pozitionat in spatele meu exact cand o adiere usoara a batut si i-a purtat mirosul spre mine. Il recunosc imediat ce ii simt esenta parfumand aerul din jur.
- Miryam, soptesc in timp ce un zambet sadic apare pe chipul meu.
Cat de mult mi-ar placea sa ma joc cateva zile bune cu ea. Sa o fac sa sufere, sa o fac sa plateasca pentru toate lucrurile pe care le-a facut atunci cand traia Amalthea. Se apropie de mine iar eu incep sa marai avertizand-o ca daca mai face un pas o sa regrete si se opreste, prevazatoare si ascultatoare.
- Ce cauti aici, Miryam? O intreb putin curios.
Insa cuvintele nu ies tocmai asa cum imi doresc eu. Ies putin maraite, pe un ton mai gros decat intentionam eu sa fie.
- Nimic in mod special... va urmaresc pe voi doi traindu-va viata si ma gandesc la Amalthea cum si-ar fi trait si ea viata la fel daca voi doi ati fi lasat-o, raspunde aparand in fata mea la cativa pasi departare.
Pentru prima data in viata mea o vad pe aceasta fara acel zambet enervant plasat pe chipul ei. Si cumva nu ma mira acest fapt. Ceva imi spunea ca Amalthea ii era ca o sora iar moartea ei a afectat-o foarte tare, iar de acest fapt sunt sigur deoarece eu am fost sacul ei de bataie, si-a eliberat durerea pe mine, facandu-mi viata un chin. In prima secunda in care a simtit spiritul Amaltheei, lumina ei disparand din aceasta lume a lansat un adevarat razboi impotriva mea. O suta de ani ne-am batut, ne-am ranit, ne-am lasat aproape morti unul pe celalalt pe campul de lupta. Cand ma gandesc acum la toate acestea imi dau seama ca multi ar numi ceea ce avem noi o casnicie. Si toata lumea stie ca nu exista furie mai mare decat cea a doua persoane divortate. Fara sa imi dau seama un zambet imi apare pe chip la aceasta imagine.
- De ce dracu zambesti? Ma intreaba Miryam in timp ce parul ei albastru-verzui se transforma intr-o flacara vie.
Nu stiu care este faza cu ingeri acestia, dar de fiecare data cand se infurie sau sunt bucurosi sau au parte de o schimbare din aceasta brusca li se schimba culoarea parului. Si nu numai a parului dar si a aripilor care in mod normal stau ascunse de ochii tuturor. Atunci cand se intampla asa ceva, aripile apar si iau culoarea parului. Bine, ca acest lucru este bun pentru oponenti lor deoarece le ofera un avantaj, avantajul de a stii daca si-a enervat sau nu inamicul, daca l-a afectat sau nu. Au nevoie de foarte multa practica pentru a controla aceste transformari si chiar si atunci cand au avut parte de multa practica se intampla sa se dea de gol. Exact ca in acest moment. Este atat de furioasa incat pana si culoarea ochilor ei i se schimba in ceva ce se aseamana foarte mult cu culoarea sangelui proaspat varsat.
- Ai impresia ca asta este o gluma?! Tipa isterizandu-se in continuare.
- Oh, scoate-ti parul din fund o data si treci peste, ii spun.
Nu este tocmai cel mai intelept lucru pe care il pot spune in aceste clipe, adica Miryam poate sa ma faca cenusa din doua miscari daca nu sunt atent, insa m-am plictisit de aceasta atitudine pe care o adopta de o suta si ceva de ani incoace. Si eu am iubit-o si inca o mai iubesc pe manipulatoarea aceea, numai ca vine un timp in care trebuie sa treci peste, sa ingropi trecutul si sa imbratisezi prezentul.
- Treci peste? Repeta cazand in fund pe gazonul proaspat tuns.
Nu ma astept la o asemenea reactie din partea ei, iar privirea pe care o are ma inspaimanta. Este ca si cum am pierdut-o undeva pe drum, de parca si-ar fi lasat luciditatea undeva in urma. Parul ei se schimba intr-o nuanta gri, aproape alb iar aripile ei devin transparente. Este ca si cum ar fi confuza sau prea multe sentimente se perinda prin capul si mintea ei incat nu poate sa se hotarasca asupra uneia singure.
- Este usor pentru voi, pentru amandoi sa treceti peste. Nu voi ati avut o legatura cu Amalthea. Nici nu stiu de ce am acceptat acel tampit ritual... pentru numele lui Gaia! Nici macar nu o suportam... si acum de cand a murit este ca si cum mi-ati smuls inima. Am crezut ca va muri imi voi recapata libertatea. Dar uita-te la mine, Wolf! Sunt incapabila sa va las in pace din cauza ca amandoi pastrati ceva ce ii apartine. Ma agat de acele lucruri de parca viata imi depinde de ele.
Isi ridica privirea, uitandu-se cu acei ochi gri direct in ai mei, lasandu-ma sa ii vad durerea. Este prima data cand aflu adevarul de la Miryam. Stiam ca niciodata nu o suportase pe Amalthea, dar de fiecare data cand o intrebam de ce vrea sa o razbune imi spunea ca o iubea, ca ii era ca o sora. Poate ii era ca o sora dar una pe care nu si-o dorise absolut niciodata.
- Wolf... sopteste pentru a-mi atrage atentia.
Aproape ca nici nu ii raspund deoarece mi-am schimbat numele din acea seara fatidica. Nu mai suportam sa aud pe altcineva strigandu-ma dupa acel nume pe care Amalthea il rostea cu atata pasiune, cu atatea promisiuni ascunse, cu atata prefacatorie. Era mult prea dureros. Asa ca mi l-am schimbat si am incercat sa uit ca a existat vreodata cineva care sa ma strige dupa acel nume.
- Da, Miryam?
Rostesc aceste doua cuvinte cu un ton care sa ii dea de inteles ca vreau sa aflu ce are de spus. Din pacate inainte ca ea sa deschida gura simt primele raze ale soarelui de dimineata aparand timide printre copaci. Este timpul ca eu sa intru in ascunzatoarea mea si sa dorm putin. Nu ca as avea nevoie prea multa de aceste ore de odihna, insa trecusera cativa ani buni de cand nu am mai putut vedea soarele fara sa incep sa scot fum si nu am ce face in aceasta zi in afara de a dormi. Acesta este pretul pe care il platesc toti vampiri daca omoara prea multi oameni. Le furam sufletele alimentandu-ne astfel puterile iar in schimbul acestor puteri renuntam la lumina minunata, calda a soarelui. Partea buna este ca daca suntem atenti putem sa prindem mirosul razelor pe pielea muritorilor cu care ne hranim.
Asa ca dispar, lasand-o pe Miryam singura in acel loc, uitandu-se probabil dupa mine nereusind sa ma gaseasca.