uuu chiar asa nimeni nu a comentat nimic?:((
uita-ti un nou capitol...scuze de intarziere.
Capitolul XX
Dupa nouazeci si cinci de ani, in sfarsit, Libertate
Londra anului 1895 este foarte diferita de ceea ce era acum multe sute de ani cand eu cand faceam parte din acea specie pe care noi, fiinte care nu ar trebui sa existam, o numim muritori. Hainele pe care sunt nevoiti oameni sa le poarte sunt atat de diferite de cele ci care eram obisnuit... este pentru prima data cand imi dau seama, cand inteleg cu adevarat ceea ce vroia sa spuna Cedrik atunci in primele zile alaturi de el. Si imi aduc aminte ca mi-a zis ca voi intelege in clipa cand o sa gust cu adevarat libertatea.
Imi amintesc de toti acei ani pe care i-am petrecut alaturi de maestrul meu si nu simt nimic la aceste memorii. M-a schimbat. M-a transformat intr-un adevarat vampir, un adevarat vanator. Acum inteleg de ce cei batrani se tineau departe de asa numita ierarhie in care au ajuns sa traiasca vampirii. Specia noastra este destinata, condamnata, damnata sa traiasca in izolatie, nu intr-o ierarhie condusa de cineva. Acestia care se luptasera pentru a detine suprematia dei aratau ca noi si ne impartaseau puterile si unii chiar sangele, nu se puteau numii cu adevarat vampiri. Ei inca nu reusisera sa renunte cu adevarata la latura lor umana si cautau substituente. Ii compatimeam. Nu nici un substituent pentru viata pe care au lasat-o in urma in clipa in care au pasit pe acest drum abisal.
Adevaratii monstrii traiesc in negura noptii, singuri fara a avea cui sa dea socoteala, fara a dori sa aibe cui sa ii dea explicatii. Asta imi este mostenirea, asta am invatat de-a lungul acelor lungi ani pe care i-am petrecut alaturi de Cedrik. Numai ca acum a venit timpul ca el sa ma lase sa imi gasesc singur companionul, desi sunt mai mult decat constient de realitatea cruda: niciodata nu o sa gasesc pe cineva care sa ramane pentru o eternitate cu mine. Este un cerc vicios din care nici eu, nici Cedrik, nici altcineva nu poate sa iasa. Ma bucur intr-un fel ciudat ca totusi Cedrik si-a gasit pe altcineva si nu mai are nevoie de mine. Are acum un baiat rus pe nume Alexandr care il atrasese, il fascina. Nu ii pot intelege, insa, obsesia de a-l urmari cum isi traieste viata muritoare, chinuindu-se sa fie pe placul parintilor. Stiu ca o sa il transforme, intrebarea mea era de ce nu il transforma acum, de ce se incapatana sa il urmareasca, sa ii influenteze viata de departe, sa se joace cu el in acest mod sadic si crud. Dar nu mai conteaza, nu mai este datoria mea sa il inteleg, in curand Alexandr va fi obligat sa o faca. Eu am scapat, eu sunt liber.
Un lucru important am invatat de la maestrul meu pe care nu o sa il uit niciodata, nu ca as putea vreodata sa uit ceva, si acesta este: puterea sentimentelor. M-a invatat cum pot sa ma hranesc cu sangele oamenilor, dar in acelasi timp sa continui sa apreciez viata umana, sa nu cad in acea credinta cum oamenii sunt numai hrana. Este un simplu proces. Unii oameni merita atentia, dragostea noastra, a vampirilor, chiar daca stim ca intr-o zi chiar fara voia lor ne vor rani si ceilalti, cei care nu merita decat sa fie hrana, nutriment. Este o simpla delimitare, o impartire a muritorilor in doua grupe.
In aceasta seara, in care gust libertatea i-au o decizie: sa traiesc la fel cum a facut-o si o face Cedrik. Ma hotarasc sa uit totul despre existenta celor pe care ii cunoscusem pe parcursul anilor in familia du solei. Nu vreau sa imi mai amintesc de acei ani pe care i-am petrecut alaturi de acele creaturi pentru ca imi dau seama, de abia in aceasta clipa, ca ei nu erau decat niste oameni cu corpuri nemuritoare, nimic mai mult. Nu o sa fie capabili sa inteleaga ceea ce eu am invatat, ceea ce am descoperit alaturi de Cedrik.
Imi amintesc de ziua in care l-am intrebat pe acesta despre Louis. Mi-a trebuit atat de mult curaj sa rostesc acea intrebare deoarece stiam ca Louis fusese singurul vampir pe care Cedrik il considerase egalul sau. Cand l-am intrebat a fost pentru prima data cand l-am vazut lasandu-si garda jos si impartasindu-si sentimentele cu mine. Era ranit, trist pentru un motiv pe care nu il intelegeam. Mi-a spus ca Louis desi nu era primul sau copil era cel la care tinuse cel mai mult, dar cu care gresise cel mai rau. In dorinta lui de a-l tine cat mai mult langa el lungise lectiile pe care trebuia sa i le spuna si intr-o zi plecase de langa el, il parasise pentru a se implica in ceva ce nu tinea de ei. Incerca sa ii explice, sa ii arate adevarata cale, insa nu dorise sa il asculte, asa il pierduse. Si apoi cand aparuse Angelique isi pierduse puterea pe care o avea asupra lui. Angelique il fascinase pe Louis asa cum Louis il fascinase pe Cedrik si stia ca nimic nu avea sa il convinga pe Louis sa se intoarca inapoi. A fost prima data cand si-a impartasit sentimentele cu mine si ultima, dar nu mi-a dat un motiv intemeiat pentru actiunile sale. De altfel, niciodata nu facea ceva fara sa aibe motiv, numai ca nu impartasea cu mine acel motiv ma lasa pe mine sa speculez, sa il aflu.
Indeajuns cu maestrul meu. Sunt liber sa traiesc asa cum imi doresc. De ce sa ma gandesc la ceea ce a fost?
Soarele a apus de mult, lasand orasul sa fie capturat de umbre. Nu stiu ce sa fac sau unde sa ma duc. Nu imi este foame asa ca nu simt nevoia de a vana, bestia este linistita in aceasta seara. Singurul lucru care imi ramane de facut este sa ma plimb pe strazile pietruite ale orasului care sunt luminate din loc in loc de lampile cu gaz.
Este fascinant cat de mult a evoluat lumea si cum a aparut aceasta chestie numita tehnologie in viata muritorilor, usurandu-le viata. Deasemenea oameni nu mai mureau din simple raceli sau nu mai este nevoie sa li se taie membrele din cauza unei simple zgarieturi care se infectase.
Ma trezesc ca ma plimb pe aceste strazi fara nici o destinatie anume. Pot sa ma cazez in cel mai bun hotel, am bani destui pentru a-mi satisface cele mai nebunesti placeri, dar nu am chef de asa ceva. Vazusem lumea cu Cedrik asa ca a vizita tarile nu mai reprezinta o fascinatie pentru mine... poate daca mi-as gasi pe cineva cu care sa ma bucur de aceste frumuseti, poate atunci o sa ma apuc de calatorit din nou, dar momentan nu ma atrage aceasta posibilitate.
Ajung intr-o zona in care se vede ca cei care isi permit sa stea aici sunt oameni foarte bogati. Casele sunt mari, inconjurate de ziduri din piatra care sa tina deoparte privirile curioase ale trecatorilor. Numai ca aceste metode de aparare nu sunt un obstacol pentru mine. Trecand pe langa un asemenea conac maiestuos la fereastra acestuia observ o femeie imbracata in alb. Luna aparuse deja pe cer de cateva ore bune si lumina acestui astru face ca acea fata sa para o naluca. Ma fascineaza, asa ca sar peste zidul din piatra avand aproape doi metri fara nici o greutate si aterizez lin fara a face nici cel mai mic zgomot pe pamantul impodobit cu iarba. Este inceputul primaverii si desi acest anotimp vine tarziu de obicei in Anglia, anul acesta a surprins pe toata lumea aparand mai devreme decat de obicei. Asa ca pamantul este tare, plin de iarba si de tot felul de flori salbatice, insa le lipseste frumusetea micilor perle transparente care se lasau pe acestea atunci cand era ceata.
Imediat cum aterizez ma strecor in spatele acestui conac pentru a incerca sa gasesc o intrare in camera fetei. De obicei casele de acest gen au balcoanele in curtea interioara si usile care dau in aceste terase sunt deseori lasate descuiate, usurandu-mi munca. Din pacate sau poate din fericire pentru mine fata se afla deja in gradina stand sprijinita de trunchiul copacului din mijlocul gradinii, uitandu-se direct catre luna. Frumusetea ei ma innebuneste in asa fel incat uit sa ma intreb cum de a ajuns atat de repede din camera ei in gradina, mie nu mi-a trebuit mai mult de cateva secunde sa sar gardul si sa ajung, iar eu sunt vampir si ea este muritoare.
Razele astrului argintiu reusesc sa patrunda prin coroana bogata a stejarului si acolo unde ii atinge pielea alba ca laptele si da o stralucire feerica, aproape translucida. Este cu adevarat frumoasa. Mainile si le tine ascunse sub manecile evazate ale rochiei, dar eu pot sa vad foarte usor prin materialul subtire si observ ca are mainile delicate cu degete luni si subtiri de pianista. Imi inchipuie cum aceste degete aluneca cu delicatete si eleganta peste clapele de alabast ale unui pian... talia seamana cu cea a unei viespe dar asta din cauza corsetului pe care inca il poarta, din cine stie ce motiv, dar in acelasi timp corsetul ii ridica sanii dandu-i un decolteu generos, apetisant. Pot sa vad foarte usor cum sani i se ridica si se lasa in ritmul linistitor al respiratiei. Gatul este lung ca al unei lebede si ma invita parca sa imi infig coltii in pielea subtire chiar acolo unde pulseaza artera. Deja simt cum colti isi fac aparitia incet din cauza prazii apetisante din fata mea. Imi ridic privirea pentru a evita sa o atac. Chipul ii este oval cu o barbie mica, doua buze voluptoase, un nas cu varful putin ridica in sus, pometii inalti, ochii mari, albastrii cu genele lungi si dese si cu fruntea ascunsa sub bretonul drept. Are parul o culoare pe care nu o vezi niciodata la oameni si anume un albastru pal, culoarea cerului pe timpul unei zile frumoase de iarna.
O briza usoara ii ravaseste parul lung si aduce cu el mirosul ei. Este atat de apetisant, nici nu stiu cu ce as putea sa il aseman dar sunt constient ca nu l-am mai intalnit pana in aceasta seara. O vreau! O vreau atat de tare incat nu stiu daca ma mai pot controla mult timp.
Ma face sa ma intreb cine este sau mai bine spus ce este. Nu se poate ca un simplu muritor sa aiba un asemenea miros si nici o asemenea culoare. Nu este o simpla muritoare parul si mirosul ei imi atesta aceasta banuiala. Si atunci ce este? Nu am mai intalnit niciodata o faptura care sa trezeasca bestia din mine chiar si atunci cand sunt satul. De fapt, nu... imi amintesc. Acum multi, multi ani intr-o camera intunecoasa a aparut ceva care poseda un miros asemanator. Era o zana, dar aceasta fata nu se poate sa fie o zana. Traieste cu doi muritori, iar zanele au nevoie de compania celor ca ele sa poata supravietui.
Deodata aud un marait amenintator care bine din spatele meu.
uita-ti un nou capitol...scuze de intarziere.
Capitolul XX
Dupa nouazeci si cinci de ani, in sfarsit, Libertate
Londra anului 1895 este foarte diferita de ceea ce era acum multe sute de ani cand eu cand faceam parte din acea specie pe care noi, fiinte care nu ar trebui sa existam, o numim muritori. Hainele pe care sunt nevoiti oameni sa le poarte sunt atat de diferite de cele ci care eram obisnuit... este pentru prima data cand imi dau seama, cand inteleg cu adevarat ceea ce vroia sa spuna Cedrik atunci in primele zile alaturi de el. Si imi aduc aminte ca mi-a zis ca voi intelege in clipa cand o sa gust cu adevarat libertatea.
Imi amintesc de toti acei ani pe care i-am petrecut alaturi de maestrul meu si nu simt nimic la aceste memorii. M-a schimbat. M-a transformat intr-un adevarat vampir, un adevarat vanator. Acum inteleg de ce cei batrani se tineau departe de asa numita ierarhie in care au ajuns sa traiasca vampirii. Specia noastra este destinata, condamnata, damnata sa traiasca in izolatie, nu intr-o ierarhie condusa de cineva. Acestia care se luptasera pentru a detine suprematia dei aratau ca noi si ne impartaseau puterile si unii chiar sangele, nu se puteau numii cu adevarat vampiri. Ei inca nu reusisera sa renunte cu adevarata la latura lor umana si cautau substituente. Ii compatimeam. Nu nici un substituent pentru viata pe care au lasat-o in urma in clipa in care au pasit pe acest drum abisal.
Adevaratii monstrii traiesc in negura noptii, singuri fara a avea cui sa dea socoteala, fara a dori sa aibe cui sa ii dea explicatii. Asta imi este mostenirea, asta am invatat de-a lungul acelor lungi ani pe care i-am petrecut alaturi de Cedrik. Numai ca acum a venit timpul ca el sa ma lase sa imi gasesc singur companionul, desi sunt mai mult decat constient de realitatea cruda: niciodata nu o sa gasesc pe cineva care sa ramane pentru o eternitate cu mine. Este un cerc vicios din care nici eu, nici Cedrik, nici altcineva nu poate sa iasa. Ma bucur intr-un fel ciudat ca totusi Cedrik si-a gasit pe altcineva si nu mai are nevoie de mine. Are acum un baiat rus pe nume Alexandr care il atrasese, il fascina. Nu ii pot intelege, insa, obsesia de a-l urmari cum isi traieste viata muritoare, chinuindu-se sa fie pe placul parintilor. Stiu ca o sa il transforme, intrebarea mea era de ce nu il transforma acum, de ce se incapatana sa il urmareasca, sa ii influenteze viata de departe, sa se joace cu el in acest mod sadic si crud. Dar nu mai conteaza, nu mai este datoria mea sa il inteleg, in curand Alexandr va fi obligat sa o faca. Eu am scapat, eu sunt liber.
Un lucru important am invatat de la maestrul meu pe care nu o sa il uit niciodata, nu ca as putea vreodata sa uit ceva, si acesta este: puterea sentimentelor. M-a invatat cum pot sa ma hranesc cu sangele oamenilor, dar in acelasi timp sa continui sa apreciez viata umana, sa nu cad in acea credinta cum oamenii sunt numai hrana. Este un simplu proces. Unii oameni merita atentia, dragostea noastra, a vampirilor, chiar daca stim ca intr-o zi chiar fara voia lor ne vor rani si ceilalti, cei care nu merita decat sa fie hrana, nutriment. Este o simpla delimitare, o impartire a muritorilor in doua grupe.
In aceasta seara, in care gust libertatea i-au o decizie: sa traiesc la fel cum a facut-o si o face Cedrik. Ma hotarasc sa uit totul despre existenta celor pe care ii cunoscusem pe parcursul anilor in familia du solei. Nu vreau sa imi mai amintesc de acei ani pe care i-am petrecut alaturi de acele creaturi pentru ca imi dau seama, de abia in aceasta clipa, ca ei nu erau decat niste oameni cu corpuri nemuritoare, nimic mai mult. Nu o sa fie capabili sa inteleaga ceea ce eu am invatat, ceea ce am descoperit alaturi de Cedrik.
Imi amintesc de ziua in care l-am intrebat pe acesta despre Louis. Mi-a trebuit atat de mult curaj sa rostesc acea intrebare deoarece stiam ca Louis fusese singurul vampir pe care Cedrik il considerase egalul sau. Cand l-am intrebat a fost pentru prima data cand l-am vazut lasandu-si garda jos si impartasindu-si sentimentele cu mine. Era ranit, trist pentru un motiv pe care nu il intelegeam. Mi-a spus ca Louis desi nu era primul sau copil era cel la care tinuse cel mai mult, dar cu care gresise cel mai rau. In dorinta lui de a-l tine cat mai mult langa el lungise lectiile pe care trebuia sa i le spuna si intr-o zi plecase de langa el, il parasise pentru a se implica in ceva ce nu tinea de ei. Incerca sa ii explice, sa ii arate adevarata cale, insa nu dorise sa il asculte, asa il pierduse. Si apoi cand aparuse Angelique isi pierduse puterea pe care o avea asupra lui. Angelique il fascinase pe Louis asa cum Louis il fascinase pe Cedrik si stia ca nimic nu avea sa il convinga pe Louis sa se intoarca inapoi. A fost prima data cand si-a impartasit sentimentele cu mine si ultima, dar nu mi-a dat un motiv intemeiat pentru actiunile sale. De altfel, niciodata nu facea ceva fara sa aibe motiv, numai ca nu impartasea cu mine acel motiv ma lasa pe mine sa speculez, sa il aflu.
Indeajuns cu maestrul meu. Sunt liber sa traiesc asa cum imi doresc. De ce sa ma gandesc la ceea ce a fost?
Soarele a apus de mult, lasand orasul sa fie capturat de umbre. Nu stiu ce sa fac sau unde sa ma duc. Nu imi este foame asa ca nu simt nevoia de a vana, bestia este linistita in aceasta seara. Singurul lucru care imi ramane de facut este sa ma plimb pe strazile pietruite ale orasului care sunt luminate din loc in loc de lampile cu gaz.
Este fascinant cat de mult a evoluat lumea si cum a aparut aceasta chestie numita tehnologie in viata muritorilor, usurandu-le viata. Deasemenea oameni nu mai mureau din simple raceli sau nu mai este nevoie sa li se taie membrele din cauza unei simple zgarieturi care se infectase.
Ma trezesc ca ma plimb pe aceste strazi fara nici o destinatie anume. Pot sa ma cazez in cel mai bun hotel, am bani destui pentru a-mi satisface cele mai nebunesti placeri, dar nu am chef de asa ceva. Vazusem lumea cu Cedrik asa ca a vizita tarile nu mai reprezinta o fascinatie pentru mine... poate daca mi-as gasi pe cineva cu care sa ma bucur de aceste frumuseti, poate atunci o sa ma apuc de calatorit din nou, dar momentan nu ma atrage aceasta posibilitate.
Ajung intr-o zona in care se vede ca cei care isi permit sa stea aici sunt oameni foarte bogati. Casele sunt mari, inconjurate de ziduri din piatra care sa tina deoparte privirile curioase ale trecatorilor. Numai ca aceste metode de aparare nu sunt un obstacol pentru mine. Trecand pe langa un asemenea conac maiestuos la fereastra acestuia observ o femeie imbracata in alb. Luna aparuse deja pe cer de cateva ore bune si lumina acestui astru face ca acea fata sa para o naluca. Ma fascineaza, asa ca sar peste zidul din piatra avand aproape doi metri fara nici o greutate si aterizez lin fara a face nici cel mai mic zgomot pe pamantul impodobit cu iarba. Este inceputul primaverii si desi acest anotimp vine tarziu de obicei in Anglia, anul acesta a surprins pe toata lumea aparand mai devreme decat de obicei. Asa ca pamantul este tare, plin de iarba si de tot felul de flori salbatice, insa le lipseste frumusetea micilor perle transparente care se lasau pe acestea atunci cand era ceata.
Imediat cum aterizez ma strecor in spatele acestui conac pentru a incerca sa gasesc o intrare in camera fetei. De obicei casele de acest gen au balcoanele in curtea interioara si usile care dau in aceste terase sunt deseori lasate descuiate, usurandu-mi munca. Din pacate sau poate din fericire pentru mine fata se afla deja in gradina stand sprijinita de trunchiul copacului din mijlocul gradinii, uitandu-se direct catre luna. Frumusetea ei ma innebuneste in asa fel incat uit sa ma intreb cum de a ajuns atat de repede din camera ei in gradina, mie nu mi-a trebuit mai mult de cateva secunde sa sar gardul si sa ajung, iar eu sunt vampir si ea este muritoare.
Razele astrului argintiu reusesc sa patrunda prin coroana bogata a stejarului si acolo unde ii atinge pielea alba ca laptele si da o stralucire feerica, aproape translucida. Este cu adevarat frumoasa. Mainile si le tine ascunse sub manecile evazate ale rochiei, dar eu pot sa vad foarte usor prin materialul subtire si observ ca are mainile delicate cu degete luni si subtiri de pianista. Imi inchipuie cum aceste degete aluneca cu delicatete si eleganta peste clapele de alabast ale unui pian... talia seamana cu cea a unei viespe dar asta din cauza corsetului pe care inca il poarta, din cine stie ce motiv, dar in acelasi timp corsetul ii ridica sanii dandu-i un decolteu generos, apetisant. Pot sa vad foarte usor cum sani i se ridica si se lasa in ritmul linistitor al respiratiei. Gatul este lung ca al unei lebede si ma invita parca sa imi infig coltii in pielea subtire chiar acolo unde pulseaza artera. Deja simt cum colti isi fac aparitia incet din cauza prazii apetisante din fata mea. Imi ridic privirea pentru a evita sa o atac. Chipul ii este oval cu o barbie mica, doua buze voluptoase, un nas cu varful putin ridica in sus, pometii inalti, ochii mari, albastrii cu genele lungi si dese si cu fruntea ascunsa sub bretonul drept. Are parul o culoare pe care nu o vezi niciodata la oameni si anume un albastru pal, culoarea cerului pe timpul unei zile frumoase de iarna.
O briza usoara ii ravaseste parul lung si aduce cu el mirosul ei. Este atat de apetisant, nici nu stiu cu ce as putea sa il aseman dar sunt constient ca nu l-am mai intalnit pana in aceasta seara. O vreau! O vreau atat de tare incat nu stiu daca ma mai pot controla mult timp.
Ma face sa ma intreb cine este sau mai bine spus ce este. Nu se poate ca un simplu muritor sa aiba un asemenea miros si nici o asemenea culoare. Nu este o simpla muritoare parul si mirosul ei imi atesta aceasta banuiala. Si atunci ce este? Nu am mai intalnit niciodata o faptura care sa trezeasca bestia din mine chiar si atunci cand sunt satul. De fapt, nu... imi amintesc. Acum multi, multi ani intr-o camera intunecoasa a aparut ceva care poseda un miros asemanator. Era o zana, dar aceasta fata nu se poate sa fie o zana. Traieste cu doi muritori, iar zanele au nevoie de compania celor ca ele sa poata supravietui.
Deodata aud un marait amenintator care bine din spatele meu.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)