Astrul Trandafirului Albastru

[BloodyInnocence]

va rog sa ma scuzati pentru aceasta pauza extraordinar de lunga. dar am venit cu urmatorul capitol, deci sa vad parerile voastre astfel voi posta mai des continuarile.

Capitolul XVIII
Obligat sa aleg viata

M-am trezit a doua zi la ora cinci seara. Soarele inca nu a apus, deci nu pot iesi afara din cauza ca oameni vor observa paloarea pielii mele si cine stie ce s-ar intampla. Nu este momentul potrivit pentru a atrage atentia asupra mea si asupra celor care stau sub acest acoperis, asa ca ma resemnez si inchid la loc geamurile, tragand perdeaua grea din matase care impiedica si cea mai puternica raza solara sa intre.
Nu pot sa nu ma gandesc la ceea ce s-a petrecut cu doar cateva ore inainte. Siguranta cu care acel vampir, Fabrizio, a afirmat ca partea noastra, cea care sustine regii rusi, va pierde si multi vor muri este infricosetoare si totusi oricat as vrea sa plec si sa nu mai stiu de nimeni si de nimic, sa nu imi mai pese, nu pot. Nu imi pot explica de ce am acest sentiment. Ei sunt singurul lucru care a ramas constant in viata mea. Nu este usor sa fi nemuritor, sa vezi cum totul in jurul tau se schimba, cum nimic nu ramane la fel. Nu am avut familie, desi adanc in inima mea mi-am dorit sa am un frate, o sora, ceva. Desi daca stau sa ma gandesc mai bine, cred ca daca avea asa ceva in acele timpuri ajungeam sa ma lupt cu ei pentru asa numita avere a familiei. De tatal meu nu imi este dor, nu as putea sa afirm asa ceva niciodata in viata mea pentru ca daca as afirma asa ceva atunci m-as minti. Nu l-am suportat pe acel nenorocit betiv si nu mi-a parut rau ca a murit, dar imi pare rau de bona mea, cea care a tinut locul mamei mele si imi pare rau de persoana care eram. Dar nu are rost sa ma uit in trecut si sa regret. Nu regret nimic. Stiu ca daca Angelique nu m-ar fi gasit in acea seara acum eram doar o mana de oase.
-Si pana la urma cine se crede Fabrizio sa imi spuna mie ce sa fac? Eu sunt stapanul vieti mele si nimeni nu imi poate ordona sa fac altfel decat asa cum doresc! Spun eu in gura mare ridicandu-ma in picioare in timp ce pumnul meu se izbeste de biroul din lemn de mahon facandu-l tandari.
Puterea este importanta, insa eu nu sunt pregatit sa renunt la prietenii si familia mea pentru a obtine putere. Ma simt prins intre ciocan si nicovala. Vreau si mai multa putere pentru a-mi asigura existenta si siguranta celor care imi sunt dragi dar imi doresc in acelasi timp si sa lupt in aceasta ultima rafuiala pentru a asigura victoria partii de care lupt. Sunt constient ca un singur vampir nu poate sa schimbe soarta intregului razboi si firea mea de vampir, cea care incet ma schimba intr-o fiinta nemiloasa, cruda, pasandu-i doar de persoana sa imi zice sa plec, sa ma salvez, sa ii las sa lupte in acest razboi din care nu am vrut sa fac parte de la inceput. Si totusi, daca stiu cum stau lucrurile de ce ma incapatanez sa raman? Dau din cap intr-un gest care semnifica dezacordul pentru nesiguranta, nehotarirea de care dau dovada, incheind filozofia asupra acestu subiect.
Incep sa ma pregatesc pentru a iesi afara, iar mainile mele stiu automat ce trebuie sa faca, in timp ce eu sunt preocupat cu gandurile negre de care nu pot sa scap si daca vreau. Ciudat, dar nu imi este teama de ceea ce urmeaza, ci de Fabrizio si ce o sa faca pentru a ma tine departe. Imi dau seama cu uimire ca m-am imbracat si sunt gata sa ies din incapere, asa ca intr-o secunda parcurg drumul de la dulap la usa, deschizand-o pentru a iesi. Cufundat in continuare in gandurile mele ma lovesc de cineva care apare din senin in calea mea. Nici nu imi ridic privirea, desi nu este nevoie pentru ca suntem de aceasi inaltime, deoarece stiu cine este.
-Buna Floris, spun eu pe un ton neutru.
-Hey, Wolf! Ma saluta fericit si entuziasmat.
„Hm... este mult prea entuziasmat de lupta ce urmeaza sau poate nu aceasta este cauza?” ma intreb curios continuand sa imi mentin aceasi expresie neutra.
-Ce cauti aici Floris?
-Sunt gardianul tau, spune clipind din ochiul stang complice de parca tocmai mi-a impartasit un secret.
-Gardianul meu? De data aceasta nu pot sa imi ascund uimirea.
De ce as avea nevoie de un gardian? Oare Petru stie de vizita lui Fabrizio de aseara? Dar Demetri? Demetri este intr-adevar nou ca rege al vampirilor, dar este foarte batrand si are dreptul sa spuna ceva si de cand a murit Vladimir a fost un conducator de nadejde. Nu prea imi vine sa cred ca stie, nu cred ca l-a vazut nimeni pe Fabrizio aparand in castel. Si atunci de ce?
-Da. Unul dintre primii vampiri a fost vazut aseara pe aici prin zona si Dimitri m-a trimis sa am grija de tine. Crede ca este creatorul lui Louis si nu stie ce cauta, asa ca este ingrijorat. Daca este un inamic?
-Esti mult prea incantat de aceste informati, observ neasteptandu-ma la un raspuns, insa il primesc.
-De ce nu as fi? Daca este adevarat atunci o sa il intalnesc pe unul dintre cei mai vechi vampiri. Unul dintre primii, iti dai seama?
Oftez dand din cap dandu-i de inteles ca renunt in incercarea de a-i explica ce este atat de gresit in dorinta sa.
Lucrurile intre mine si Floris s-au schimbat dramatical dupa o suta si ceva de ani. Acesta a uitat-o destul de repede pe Ruslana, dar mai ales a uitat si faptul ca eu am fost cel care a ucis-o, apoi dupa ce a trecut peste aceasta piedica, a inceput sa isi petreaca foarte mult timp in preajma mea, iar eu am fost si sunt bucuros sa il am langa mine. Desi cateodata se comporta ca un copil, avem caractere asemanatoare. Ii plac femeile la fel de mult ca mine, ii place sa se antreneze, avem multe in comun. Poate suna putin ca un simplu muritor, dar atunci cand ai o eternitate intreaga in fata persoanele care iti impartasesc pasiunile sunt rare, iar atunci cand le gasesti vrei sa le pastrezi. Este mai rau pentru noi vampirii pentru ca suntem foarte posesivi, tocmai din cauza raritatii unor asemenea conexiuni si pasiuni, iar atunci cand le gasim devenim sufocanti si teritoriali. Poate asta facea Floris cu mine, desi sunt sigur ca pe el il incanta posibila intalnire cu Fabrizio, in timp ce pe mine aceasta posibilitate nu ma incanta deloc.
Ma opresc pentru cateva secunde pentru a ma hotari incotro voi merge, iar brunetul cu ochii verzi se opreste la doi pasi departare in spatele meu asteptand nerabdator sa vada incotro ma duc. Aleg sa fac o scurta plimbare sub clar de luna prin gradina. Ma incanta mirosul florilor noaptea. Este un moment cand aceste minunate flori elimina un parfum ametitor, neperceput de simputile slabe ale muritorilor, chiar inainte ca astrul noptii sa rasara pe cerul pistruiat. Este ca si cum aceste minunati aduc tribut acestui astru, multumindu-i ca exista si ca le mangaie cu lumina sa argintie.
Nici nu imi dau seama cand a disparut Floris din spatele meu. Intr-un minut se afla langa mine iar in urmatorul disparuse. Fusesem prea preocupat de ceea ce ma inconjoara pentru a-mi face griji pentru printul rus, insa acum ca sunt constient de disparitia lui ceva ma nelinisteste. Nu trebuie sa imi fac griji pentru mult timp pentru ca cineva apare din senin in spatele meu. Imi dau seama ca prezenta ce a aparut nu este alta decat Fabrizio. Nu pot sa ma insel. Emana o putere terifianta, sufocanta ce nu poate fi ignorata si nici nu am de gand sa il ignor, numai ca mi-as fi dorit mai mult timp pentru a ma gandi la un plan prin care sa il pacalesc.
-Buna seara, senor, il salut ramanand cu spatele la el desi stiu ca acest gest se poate dovedi a fi un lucru prostesc si periculos.
-O,hai, nu mai fi atat de intepat. Si nici nu iti mai bate capul acela al tau. Trebuie sa intelegi, baiete, ca nu poti scapa. Sunt foarte batran. Am vazut multe lucruri, am invatat multe lectii pe propria mi-a piele. Nimeni nu m-a invatat, nimeni nu mi-a spus ce trebuie si ce nu trebuie sa fac. Dar cel mai important este ca atunci cand vreau sa pun mana pe ceva, o sa fac tot posibilul ca acel ceva sa fie al meu.
Nu credeam ca poate exista cineva care sa ma poata face sa ma simt ca un lucru. M-am inselat. Intr-un fel sau altul sunt proprietatea lui pentru ca i-am baut sangele sau cel putin asa crede el si daca acesta crede eu nu am cum sa ma impotrivesc.
-Nu mai fi atat de trist. Si ce nu telas sa participi la aceasta lupta neinsemnata? Gandeste-te ca ai ocazia sa inveti de la cel mai bun. Daca ma urmezi o sa te invat multe, o sa poti sa ii distrugi pe acei italieni nesimtiti fara sa clipesti... asta daca iti vei mai dori asa ceva dupa ce voi termina eu cu tine... spune aceste lucruri intr-un mod amenintator care ma intriga.
-Vreau sa particip la aceasta lupta! Spun eu intorcandu-ma cu fata la el pentru a-l privi direct in ochi.
-Nu! Esti atat de prost antrenat. Asta numesti tu putere? Esti o furnica, un nimic si ai tupeul sa refuzi? Zise ridicand tonul si lasandu-ma sa ii vad indignarea.
-Ce ai facut cu Floris? Il intreb amintindu-mi de brunetul care era cu mine evitand sa mai continui cu acel subiect deoarece isi scosese colti si putea oricine sa isi dea seama ca daca continuam sa il enervez aveam sa dispar de pe fata pamantului.
-stai linistit, nu a patit nimic. L-am facut sa doarma pentru cateva minute la umbra unui stejar falnic. Acum te rog, vino cu mine de buna voie si o sa ma port frumos cu tine. Impotriveste-te si vei avea o viata grea, in oricare din aceste doua cazuri un lucru este constant: tu vei fi cu mine.
Este atata hotarire in glasul sau si atata amenintare incat imi ingheata sangele in vene. Zambea, isi arata colti lungi si albi in prezenta mea, insa nimic din ceea ce afisa nu incanta ci dimpotriva, baga sperietii in tine. Asa ca am mers cu el. Mi-am lasat capul in jos si atunci cand Fabrizio a incercat sa puna mana pe umarul meu intr-un gest care ar fi trebuit sa imi sugereze ca este de acord cu alegerea mea, ca o aproba eu m-am departata de mana lui. Nu vroiam sa ma atinga, ceva din mine il respingea. Nu vroiam sa plec, doar ca si un idiot putea sa vada ca alta alegere nu aveam. Nu incerc sa ma scuz, stiu ca sunt doar un las insa recunosc ca imi este teama de ceea ce poate sa imi faca. Nici nu pot macar sa imi inchipui cate metode de torturat stie acest om care a supravietuit decenii in timp ce altele de abia luau fiinta. Este coplesitor sa stii aceste lucruri, sa fi in prezenta acestui vampir care nu isi arata varsta decat prin ochii sai glaciari.
-Sper ca o sa ne intelegem bine. Eu vreau sa te invat cum sa supravietuiesti, nu iti doresc raul. Te rog sa ma crezi, Wolf, zice el fara nici o problema in timp ce eu incercand sa tin pasul cu viteza lui uluitoare imi c-am pierd rasuflarea.
Este absolut uluitor cata putere poate sa posede acest vampir care arata ca un copil, desi daca ma gandesc mai bine imi dau seama ca acum cateva sute de ani baieti de varsta lui erau considerati barbati si erau trimisi la razboi. Acest gand imi aminteste de faptul ca eu in acest moment fug catre o destinatie necunoscuta mie de o lupta ce va avea loc in cateva minute, asta daca nu cumva incepuse deja. Si la fandul ca mi-a lasat familia si camarazi sa se confunde cu acele amenintari. Ma simt ca un las, fugind in acest mod.
Intr-un sfarsit am ajuns la poarta conacului in care stateam. In fata porti se afla Angelique imbracata in haine barbatesti cu parul ei lung nemaipomenit tuns scurt exact cum erau tunsi prizonieri. Fabrizio se opreste si automat ma opresc si eu.
-Fabrizio ce faci cu copilul meu?! Intreaba Angelique foarte suparata.
-Nu mai este al tau. Mi l-ai luat pe Louis si mi l-ai dat in schimb pe Wolf. Da-te din calea mea sau te voi eu din calea mea.
Lucrurile incep sa se complice intre cei doi, iar eu nu vreau ca creatoarea mea sa pateasca ceva, asa ca ma hotarasc sa intervin pentru a o salva. Ma duc la aceasta si ii dau o palma peste fata facand-o sa cada in fund din cauza fortei pe care am folosit-o. Angelique se uita la mine nevenindu-i sa creada ca eu am fost cel care a plesnit-o, dar isi intoarce capul si sopteste ceva.
-Pleaca...spune ea. Pleaca si sa nu te mai vad niciodata... esti liber.
Fabrizio zambeste multumit de actul meu in timp ce eu ma simt ca ultimul om de pe pamant, dar plecam. O lasam in urma, las in urma ceea ce am facut, refuzand sa ma mai gandesc la asta.
-Nu esti un las, spune Fabrizio cand ne-am indepartat destul de mult pentru a nu fi auzit de nimeni.
Pentru cateva minute raman uluit de afirmatia lui, insa incerc sa imi ascund aceasta reactie. Cum putea sa stie ca tocmai la asta ma gandeam inainte sa dam peste Angelique? Trebuie sa fiu rece, calm, impasibil, sa fiu o statuie. Nimic nu trebuie sa penetreze masca mea de piatra.
-Cel putin ai reacti bune. Ma bucur ca iti dai seama de ceea ce trebuie sa devi.
Baga literalmente sperietii in mine. Sunt in spatele lui si totusi vede fiecare emotie, fiecare gest al meu si formeaza o parere. Frica si respectul se intrepatrund in mintea mea. Este ciudat, niciodata nu am m-ai simtit asa ceva pentru un vampir. Angelique a trezit in mine o dorinta de dragostea si dorinta de a o proteja, apoi pe Vladimir l-am respectat in timp ce de Petru m-am ferit si temut, iar pe Floris l-am considerat si il consider un camarad perfect si nu mi-ar displacea sa imi petrec restul eternitatii cu el din cauza felului sau de a fi. Era lipsit de griji si rareori devenea serios, insa atunci cand era serios trebuia sa te feresti din calea sa. Numai ca nici unul dintre ei nu imi trezisera sentimente atat de amestecate. Simt respect profund pentru el, pentru puterea pe care o emana dar imi este si teama de acesta si sunt intrigat de personalitatea lui misterioasa, toate trei in acelasi timp. Nu imi dau seama decat prea tarziu ca Fabrizio se uita la mine de ceva timp, cred.
-Ce este? Il intreb intorcandu-mi privirea pentru a-l privi direct in ochi.
-Pari interesat de aceasta posibilitate de a sta cu mine, zice zambind diabolic.
-Nu neg ca sunt interesat, insa nu sunt bucuros deloc ca m-ai obligat sa plec in aceasta seara si unde mergem?! Intreb exasperat de faptul ca fugim de cateva ore bune fara a ajunge la destinatie.
-La conacul meu din New Orleans. Vom dormi acolo pe timpul zilei, iar maine noapte plecam spre Transilvania, un loc foarte magic si miraculos. Carpatii sunt niste munti cum nu mai exista alti in intreaga Europa, povesteste Fabrizio.
Nu stiu despre ce vorbeste. Niciodata nu m-a interesat geografia, dar modul in care povesteste, modul in care ochii sai traverseaza timpul si spatiul si numai vad drumul din fata lor este fabulos. Acum se vede cu adevarat varsta sa. Imi este teama pentru viitorul meu alaturi de el, presimt o viata grea alaturi de acest demon.