Astrul Trandafirului Albastru

[BloodyInnocence]

poate cei care citesc imi spun si mie parerea lor.:)

Capitolul XVIII
Fabrizio del Firenze

O suta cincizeci si sapte de ani au trecut de la prima mea lupta, o suta cincizeci si sapte de ani. Nici nu imi vine sa cred cat de repede a trecut timpul, iar eu am ramas acelasi, aceasi ochi ca jaisul, acelasi par ca o noapte fara de luna, acelasi corp plin de muschi, dar de atunci am participat la o groaza de alte lupte si am supravietuit, spre surprinderea mea. Nu vreau sa fiu inteles gresit dar au fost momente grele cand chiar am crezut ca voi muri si cumva am reusit sa supravietuiesc acolo unde alti au dat gres. Nu pot spune ca si ceilalti din familia mea au supravietuit, daca pe mine m-au facut dur, rece si neinfricat aceste batalii, pe ceilalti i-au distrus incet, incet. Jeoffrey nu si-a mai revenit dupa moartea jumatatii sale, Margot, iar Frederic a murit acum cincizeci si doi de ani rapus de sabia mea, insa nimeni nu stie acest mic detaliu. L-am omorit pentru ca ma sfida, iar in acea lupta de la Nicopole, m-a sfidat pentru ultima oara, cat despre Christine, ea a disparut la cateva zile dupa ce am avut acea mica discutie cu ea, din biblioteca. Oh, si aproape uitasem de Angelique, ea se simtea mai bine la cativa ani dupa moartea lui Margot, dar cu cat timpul trecea si cu cat ne cunosteam mai bine, cu atat deveneam mai suspicios si automat ma indepartam de ea. Imi ascundea ceva, inca imi ascunde, nu stiu ce, dar sunt convins ca ascunde un lucru, insa nu m-am stresat prea mult sa descopar adevarul; desi eu Si Angel impartaseam o legatura puternica de sange din cauza schimburilor constante pe care le faceam atunci cand faceam dragoste, nu mai simteam acelasi lucru pentru dansa. Tinusem legatura cu printul Floris Romanov, care devenise un adevarat rege de cand murise Vladimir, iar acesta imi explicase ca ceea ce simteam era normal, era doar legatura dintre creator si creatie care ma facuse sa am sentimente atat de puternice pentru ea, iar atunci cand cei trei ani, pe care fiecare nou vampir trebuie sa il petreaca langa creator, au trecut dragostea mea pentru ea scazuse considerabil. Acum treceau luni intregi fara sa ii vizitez dormitorul, iar Angel nu parea afectata de acest fapt, desi niciodata nu se culca cu altcineva. Cateodata stau nopti intregi si ma gandesc daca intr-adevar m-a iubit vreodata sau totul a fost doar un plan de-al ei pentru a ma manipula. Nu stiu ce sa cred, faptul ca pe ea nu o deranjeaza deloc faptul ca eu ma culc cu alte muritoare nu este un semn de bine, dar nu pot sa ma fac sa imi pese. Mai ales atunci cand fac sex cu acele muritoare si ma hranesc cu sangele lor, este cel mai exicitant lucru de pe Pamant care ma face sa uit de orice altceva, doar eu si pasiunea exista in acele momente, pasiunea si nevoia de hrana, nevoia de hrana si sangele acelei muritoare care ii alearga prin vene. Mm, se trezeste dorinta doar amintindu-mi cum este. Din pacate angelique nu impartasea acelasi sentiment ca restul vampirilor, iar eu sunt singurul care stie de ce, de altfel el este motivul pentru care eu m-am indepartat de aceasta. El fiind Louis, creatorul ingerului meu sau mai bine zis fostului meu inger. A fost prima ei dragoste si a ramas singura ei dragoste, iar eu nu puteam sa traiesc cu aceasta stiind ca sunt pe planul doi tot timpul.
Este ultima seara pe care o voi petrece aici, in castelul du Solei, din Paris. Am un sentiment ca lupta de maine seara va fi ultima, va fi cea care va incheia razboiul, din mai multe puncte de vedere. Nu pot, insa, sa ma retrag, mi-am facut un nume, am o onoare, o reputatie de pastrat. Daca as fi fost intrebat la inceputul noi mele vieti unde ma vad peste cativa ani nu as fi stiut ce sa raspund, dar in mod sigur nu mi-ar fi trecut prin cap ca voi fi pe campul de lupta, luptand intr-un razboi pentru suprematie. M-am schimbat de-a lungul timpului, inainte imi placea sa lupt in batali, dar acum nu mai mi se par deloc interesante. Nu ma mai simt vinovat cand omor oameni atunci cand ma hranesc, desi prima mea victima inca ma mai bantuie nedandu-mi pace. Ma pregatesc sa ies, sa ma duc la balul dat de regele Petru Romanov in cinstea nu mai stiu cui nobil francez, sincer nu m-as fi dus, dar imi este c-am sete si singur gasesc ceva interesant pe acolo. Inainte sa ies arunc un ochi in oglinda din incaperea mea. Port un costum la moda si prea frantuzesc pentru gusturile mele de anglo-saxon, dar asa cum mi s-a spus de nu stiu cate ori pana acum trebuie sa ma adaptez. Este prima data dupa multi ani cand ma uit la reflexia mea. Nici nu mi-am dat seama pana acum cat de schimbat sunt, intr-un fel sunt acelasi dar intr-alt fel sunt diferit. Ochii mei pot fi confundati foarte usor cu doua pietre de onix, atat sunt de necitit, iar trasaturile fetei mele par a fi schimbate, mult mai dure decat erau inainte. Seman cu o statuie, altfel nu stiu cum sa ma descriu. Vreau sa ies afara cand aud cum usa se deschide si raman uimit cand Angelique isi face aparitia.
„Bine... aceasta va fi o seara de neuitat”, imi spun eu in gand.
-Buna, zice roscata uitandu-se cu ochii ei de pisica la mine.
-Buna-ziua, prea frumoasa domnisoara, spun eu aflandu-ma langa ea intr-o secunda.
Ii iau mana dreapta si i-o sarut fara sa imi i-au o clipa ochii de la ea si atunci observ o sticluta cat jumate din degetul meu de gura caruia este legat un lantisor de aur care atrana de gatul ei, odihnindu-se intre cuta creata de sanii ei mari. Imi trec limba peste buze la privelistea din fata mea.
-Cu ce te pot ajuta? O intreb curios.
-Tu cu nimic, eu, in schimb, cu tot.
Nu s-a schimbat deloc. Vorbeste ca de obicei in ghicitori si jumtati de fraza.
-Scumpo, stii ca tin la tine, dar te rog termina cu aceste raspunsuri. Serios, in fata mea nu mai ai nici un secret sau aproape nici un secret, nici un mister. Deci te rog, spune mai repede ca sa pot sa imi fac aparitia la petrecerea la care am fost invitat, zic eu indiferent si cu o voce mai rece decat gheata.
-Nu vei ajunge la petrecere in aceasta seara. Iti vei petrece timpul cu mine.
-De ce as face asa ceva? Nu prea ma mai interesezi ca partener de distracti in ultimul timp.
-Am ceva sa iti spun. Daca incetezi cu aceasta atitudine indiferenta si de om neinteresat o sa iti zic, daca nu te las sa te duci la scumpa ta distractie si sa mori maine pe campul de lupta.
Recunosc m-a atras atentia. Niciodata nu a fost atat de serioasa, este ca si cum stie ca ceva rau se va intampla maine seara. Chiar este infricosetor modul in care sta in fata mea. Imi aminteste de moartea cu coasa care vine si avertizeaza din cand in cand pe cei vrednici sa se fereasca de anumite evenimente. Bine, acum eu devin ciudat.
-Te ascult.
Ma ia de mana si ma conduce la patul din incapere care este enorm, cred ca un pat mai mare de atat nu poti gasi.
-Deci. Stii de ce Floris te pretuieste atat de mult, desi nu ai decat o suta cincizeci si ceva de ani?
-Nu.
-Din cauza sangelui ce curge prin venele tale. Esti descendentul lui Louis, in afara mea, esti ultimul si singurul vampir care are sangele lui.
-Si ce are de-aface asta cu modul in care ma trateaza Floris? Intreb eu neintelegand conexiunea.
-Nu multi stiu acest fapt, dar creatorul lui Louis era sau este, nici nu stiu daca mai traieste, unul dintre cei mai batrani vampiri din lume, asta inseamna ca este foarte puternic. Conteaza foarte mult cat de puternic este creatorul pentru ca atat de puternic, poate chiar mai puternic, va fi copilul.
-Si totusi ce are de-aface asta cu mine? Tu esti creatoarea mea.
-Da, dar Louis este creatorul meu, iar sangele lui continua sa circule in venele mele si acum circula si in ale tale. Este valabil si pentru Louis si daca aplici aceasta idee incepand cu creatorul lui Louis, inseamna ca...
-Ca sangele creatorului lui Louis circula in proportie foarte mica in sangele meu, termin eu.
-Da. Petru stie si intelege mult mai bine decat ceilalti ce inseamna, ce putere ai tu din cauza mostenirii tale. Iar cu asta, spune ea scotand sticluta cu sange de pe medalion, vei deveni si mai puternic, dar te avertizez acesta este sangele lui Cedric. Daca il vei bea atunci se va forma o legatura intre tine si el, asta daca mai traieste.
-De ce imi dai aceasta sticluta? O intreb eu dezorientat.
Simt ca este ceva ce nu imi spune, dar nu stiu exact ce si stiu sigur ca atunci cand o sa o intreb va schimba subiectul. Asa ca prefer sa tac si sa astept explicatiile sale.
-... aaaa...
Pentru prima data de cand o cunosc, angelique nu gaseste un raspuns ceea ce nu este deloc linistitor.
-Ce se intampla maine, Angelique? O intreb eu avand un sentiment rau prevestitor.
Angelique isi lasa privirea in jos, evitand sa ma priveasca direct in ochi.