19-06-2010, 11:48 PM
Chiar asa nu mai citesti nimeni? Anyway..uita-ti continuarea la capitolul 16.
Ma duc la ea, luand-o in brate, in timp ce aceasta protesteaza, incercand sa scape, nestiind daca sunt prieten sau dusman, dar este prea slabita sa reuseasca si o duc in paduricea din apropiere, nestiind ca cineva ne-a vazut si este pe urmele noastre.
-Oh! Zice ea, surprinsa ca eu sunt „Salvatorul†ei.
-Esti ranita grav. Vrei sa te ajut sa ajungi in tabara sau vrei sa stai putin sa te odihnesti? O intreb eu sperand ca va vrea putina liniste.
-Putina odihna nu strica, spune zambind slab.
Inchide ochii nebanuind nimic si pana la urma de ce ar banui? Stiu ca daca o atac onorbil chiar si asa ranita tot nu am nici o sansa de a o rapune, asa ca ma apropii de urechea ei, in timp ce scot un cutit de argint din ghetele mele si il pozitionez aproape de gatul ei.
-Imi pare rau... soptesc.
Deschide ochii si vad o sclipire de ura in acestia, dar nu mai poate sa faca nimic deoarece eu deja am strapuns pielea fina a gatului ei cu cutitul de argint. Ca un ultim reflex, mana ei dreapta o apuca pe a mea, dar ramane agatata deoarece nu mai are cine sa ii dea vreo comanda. Deoadata aud niste sunete ciudate si ma intorc sa vad cine este dar pana sa apuc sa vad ceva, cel sau cea care era ascunsa in intunericul copacilor a disparut, am un sentiment urat in legatura cu aceasta intamplare, insa tot ma indrept spre campul de lupta pentru a vedea care este situatia. Cand ma apropii de centru aud strigate de victorie si il zaresc pe Floris cum sta izolat la vreo cativa metri in fata mea, inconjurat de trupurile moarte ale inamicilor si aliatilor. Este o scena groaznica, mai ales cum sta el, asa singurul supravietuitor din acel munte de cadavre, plin de sange, cu cele doua sabii cu lama arcuita de pe care se scurge incet sangele, cazand pe iarba deja patata de lichidul rosiu. Inghit nodul din gat ce mi s-a pus la vederea lui si ma indrept spre acesta. Ma opresc un pas in spatele lui, asteptand sa imi recunoasca prezenta.
-Este moarta? Ma intreaba Floris fara sa ma priveasca, luandu-ma prin surpriza.
Nu stiu de unde stie ca eu am omorit-o si deasemenea nu stiu de ce nu a ajutat-o daca m-a vazut. Sa nu fi stiut ce am de gand sa fac? Nu vad nici un scop in a-i ascunde adevarul in aceasta clipa, oricum mai devreme sau mai tarziu avea sa il afle, desi as fi preferat mai tarziu, cand eu as fi fost departe de acesta, insa atunci cand viata iti ofera o sansa, tu trebuie sa profiti de ea. Poate nu ma va omori aici pe loc. Oricum dupa vocea lui, imi dau seama ca ceva nu este in regula, asa ca imi i-au inima in dinti si raspund.
-Da.
-Tu ai omorit-o?
Oftez. As vrea sa zic nu, dar din nou nu vad ce rost are sa mint.
-Da.
-Foarte bine, si atunci a disparut...
Mi-a disparut placerea victoriei. Imi pare rau de Floris, nu imi pot inchipui ce simte acum, stiu doar ca doare mult mai rau decat o rana mortala. Apoi o tristete imensa imi acapareaza sufletul si stiu ca nu este a mea si ma sperie, ma sperie ce ar putea sa genereze un asemenea sentiment. Ceva sa intamplat cu angelique! Ce s-a intamplat? Ii simt dorinta de a plange, este o dorinta atat de apriga incat ma da peste cap asa ca plec din acel loc si incep sa fug pe campul de lupta in cautarea ei. O gasesc peste cateva minute ingenunchiata langa trupul cuiva ce incet se dezintegreaza, deoarece soarele incet isi face cunoscuta prezenta. O vad pe Angel cum incearca sa prinda micutele particule de cenusa cu scopul de a opri acel proces, imi frange inima. Frederic sta un pas mai in spate cu capul in piept in timp ce Jeoffrey se uita cu ochi straini si goi la acel trup. Prezenta mea nu este inregistrata de nici unul dintre ei. Ma apropii incet si ingenunchez langa ea, o prind de maini, tragand-o in bratele mele. Nu se impotriveste, desi sunt plin de sange inchegat si miros ingrozitor a o mie de esente, ea isi ingroapa capul in pieptul meu. Ce sa ii zic? Ce pot sa fac? Ce s-a intamplat? Nu stiu! Si asta ma macina, distrugandu-ma din-nauntru, dar incerc sa nu simt nimic pentru a nu ii ingreuna ei viata.
-Stiam eu ca am simtit sangele lui Margot varsat. A murit? O aud pe Christine spunand din spatele meu.
Furia a pus stapaniere pe Angelique numai ca Christine era deja la cativa metri departare de noi cu bratul drept lipsa, cand a vrut ea sa actioneza. Este un miracol ca a scapat cu viata si cu o rana atat de minora. Jeoffrey ii spulse mana de mult fara sa faca nici un zgomot, sunt mut din cauza uimirii cu care s-a putut misca, dar cred ca furia face posibil imposibilul.
Familia Du Solei avea cu un membru mai putin cand lupta s-a incheiat. Printul Floris, pierduse o iubita, de fapt, o pierduse din clipa in care ea ne-a tradata, dar mai conteaza? Toate astea sunt lucruri minore, neimportanta dar ceea ce cu toti pierduseram, ceva extrem de important era un conducator si nimeni nu intelese aceasta pierdere. Regele Vladimir Romanov este undeva in iarba ce incepuse sa creasca timida a campiei. Petru statea langa acesta mult mai rece decat temeraturile cele mai scazute din Siberia, dar cumva nu imi exprima nimic: nici teama, nici regret, nici tristete. Arata ca cineva care isi prezenta multumirile si respectul la mormantul unei mare persoane, cand sorele deja se afla in toata splendoarea sa pe cer, ranindu-ne ochii si ranile cauzate de argint ce nu au avut indeajuns timp sa se poate vindecat, Petru a disparut. Un vampir a venit spre grupul nostru mic. Este locotenentul si mana dreapta a lui Petru. Oare ce vrea?
-Am castigat aceasta lupta, dar nu si razboiul. Vom m-ai avea nevoie de ajutorul vostru, daca sunteti dispusi sa ni-l oferiti, zice el.
-Spunei regelui sa trimita un sol atunci cand va avea nevoie de noi. Vom fi la dispozitia Maiestatii Sale, oricand doreste.
Inclina capul in semn de ramas bun si dispare. Eu o iau pe Angelique in brate, iar ea nu conteaza. Isi pune mainile dupa gatul meu, ingropandu-si din nou capul in pieptul meu. Ne intoarcem acasa, aveam cu toti nevoie de o odihna buna, dupa ceea ce s-a intamplat. Asa am devenit seful clanului du Solei. Am fost singurul care a iesit din aceasta lupta neatins si solul a vorbit in special cu mine, nu cu altcineva si acesta era un semn indeajuns pentru a ma incorona sef.
La cateva zile am primit o scrisoare de multumire de la Petru Romanov, in care pe langa multumirile de rigoare imi recunoscuse statutul de lider al clanului du Solei. Un adversar de temut m-a numit. Poate avea dreptate, poate nu, nu stiu raspunsul la aceasta intrebare momentan.
Ma duc la ea, luand-o in brate, in timp ce aceasta protesteaza, incercand sa scape, nestiind daca sunt prieten sau dusman, dar este prea slabita sa reuseasca si o duc in paduricea din apropiere, nestiind ca cineva ne-a vazut si este pe urmele noastre.
-Oh! Zice ea, surprinsa ca eu sunt „Salvatorul†ei.
-Esti ranita grav. Vrei sa te ajut sa ajungi in tabara sau vrei sa stai putin sa te odihnesti? O intreb eu sperand ca va vrea putina liniste.
-Putina odihna nu strica, spune zambind slab.
Inchide ochii nebanuind nimic si pana la urma de ce ar banui? Stiu ca daca o atac onorbil chiar si asa ranita tot nu am nici o sansa de a o rapune, asa ca ma apropii de urechea ei, in timp ce scot un cutit de argint din ghetele mele si il pozitionez aproape de gatul ei.
-Imi pare rau... soptesc.
Deschide ochii si vad o sclipire de ura in acestia, dar nu mai poate sa faca nimic deoarece eu deja am strapuns pielea fina a gatului ei cu cutitul de argint. Ca un ultim reflex, mana ei dreapta o apuca pe a mea, dar ramane agatata deoarece nu mai are cine sa ii dea vreo comanda. Deoadata aud niste sunete ciudate si ma intorc sa vad cine este dar pana sa apuc sa vad ceva, cel sau cea care era ascunsa in intunericul copacilor a disparut, am un sentiment urat in legatura cu aceasta intamplare, insa tot ma indrept spre campul de lupta pentru a vedea care este situatia. Cand ma apropii de centru aud strigate de victorie si il zaresc pe Floris cum sta izolat la vreo cativa metri in fata mea, inconjurat de trupurile moarte ale inamicilor si aliatilor. Este o scena groaznica, mai ales cum sta el, asa singurul supravietuitor din acel munte de cadavre, plin de sange, cu cele doua sabii cu lama arcuita de pe care se scurge incet sangele, cazand pe iarba deja patata de lichidul rosiu. Inghit nodul din gat ce mi s-a pus la vederea lui si ma indrept spre acesta. Ma opresc un pas in spatele lui, asteptand sa imi recunoasca prezenta.
-Este moarta? Ma intreaba Floris fara sa ma priveasca, luandu-ma prin surpriza.
Nu stiu de unde stie ca eu am omorit-o si deasemenea nu stiu de ce nu a ajutat-o daca m-a vazut. Sa nu fi stiut ce am de gand sa fac? Nu vad nici un scop in a-i ascunde adevarul in aceasta clipa, oricum mai devreme sau mai tarziu avea sa il afle, desi as fi preferat mai tarziu, cand eu as fi fost departe de acesta, insa atunci cand viata iti ofera o sansa, tu trebuie sa profiti de ea. Poate nu ma va omori aici pe loc. Oricum dupa vocea lui, imi dau seama ca ceva nu este in regula, asa ca imi i-au inima in dinti si raspund.
-Da.
-Tu ai omorit-o?
Oftez. As vrea sa zic nu, dar din nou nu vad ce rost are sa mint.
-Da.
-Foarte bine, si atunci a disparut...
Mi-a disparut placerea victoriei. Imi pare rau de Floris, nu imi pot inchipui ce simte acum, stiu doar ca doare mult mai rau decat o rana mortala. Apoi o tristete imensa imi acapareaza sufletul si stiu ca nu este a mea si ma sperie, ma sperie ce ar putea sa genereze un asemenea sentiment. Ceva sa intamplat cu angelique! Ce s-a intamplat? Ii simt dorinta de a plange, este o dorinta atat de apriga incat ma da peste cap asa ca plec din acel loc si incep sa fug pe campul de lupta in cautarea ei. O gasesc peste cateva minute ingenunchiata langa trupul cuiva ce incet se dezintegreaza, deoarece soarele incet isi face cunoscuta prezenta. O vad pe Angel cum incearca sa prinda micutele particule de cenusa cu scopul de a opri acel proces, imi frange inima. Frederic sta un pas mai in spate cu capul in piept in timp ce Jeoffrey se uita cu ochi straini si goi la acel trup. Prezenta mea nu este inregistrata de nici unul dintre ei. Ma apropii incet si ingenunchez langa ea, o prind de maini, tragand-o in bratele mele. Nu se impotriveste, desi sunt plin de sange inchegat si miros ingrozitor a o mie de esente, ea isi ingroapa capul in pieptul meu. Ce sa ii zic? Ce pot sa fac? Ce s-a intamplat? Nu stiu! Si asta ma macina, distrugandu-ma din-nauntru, dar incerc sa nu simt nimic pentru a nu ii ingreuna ei viata.
-Stiam eu ca am simtit sangele lui Margot varsat. A murit? O aud pe Christine spunand din spatele meu.
Furia a pus stapaniere pe Angelique numai ca Christine era deja la cativa metri departare de noi cu bratul drept lipsa, cand a vrut ea sa actioneza. Este un miracol ca a scapat cu viata si cu o rana atat de minora. Jeoffrey ii spulse mana de mult fara sa faca nici un zgomot, sunt mut din cauza uimirii cu care s-a putut misca, dar cred ca furia face posibil imposibilul.
Familia Du Solei avea cu un membru mai putin cand lupta s-a incheiat. Printul Floris, pierduse o iubita, de fapt, o pierduse din clipa in care ea ne-a tradata, dar mai conteaza? Toate astea sunt lucruri minore, neimportanta dar ceea ce cu toti pierduseram, ceva extrem de important era un conducator si nimeni nu intelese aceasta pierdere. Regele Vladimir Romanov este undeva in iarba ce incepuse sa creasca timida a campiei. Petru statea langa acesta mult mai rece decat temeraturile cele mai scazute din Siberia, dar cumva nu imi exprima nimic: nici teama, nici regret, nici tristete. Arata ca cineva care isi prezenta multumirile si respectul la mormantul unei mare persoane, cand sorele deja se afla in toata splendoarea sa pe cer, ranindu-ne ochii si ranile cauzate de argint ce nu au avut indeajuns timp sa se poate vindecat, Petru a disparut. Un vampir a venit spre grupul nostru mic. Este locotenentul si mana dreapta a lui Petru. Oare ce vrea?
-Am castigat aceasta lupta, dar nu si razboiul. Vom m-ai avea nevoie de ajutorul vostru, daca sunteti dispusi sa ni-l oferiti, zice el.
-Spunei regelui sa trimita un sol atunci cand va avea nevoie de noi. Vom fi la dispozitia Maiestatii Sale, oricand doreste.
Inclina capul in semn de ramas bun si dispare. Eu o iau pe Angelique in brate, iar ea nu conteaza. Isi pune mainile dupa gatul meu, ingropandu-si din nou capul in pieptul meu. Ne intoarcem acasa, aveam cu toti nevoie de o odihna buna, dupa ceea ce s-a intamplat. Asa am devenit seful clanului du Solei. Am fost singurul care a iesit din aceasta lupta neatins si solul a vorbit in special cu mine, nu cu altcineva si acesta era un semn indeajuns pentru a ma incorona sef.
La cateva zile am primit o scrisoare de multumire de la Petru Romanov, in care pe langa multumirile de rigoare imi recunoscuse statutul de lider al clanului du Solei. Un adversar de temut m-a numit. Poate avea dreptate, poate nu, nu stiu raspunsul la aceasta intrebare momentan.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)