11-05-2010, 02:01 PM
ms toxic pentru aceasta critica o sa incerc sa tin cont de ceea ce ai spus.
sper ca si ceilalti care citesc aceasta poveste sa imi lase parerea lor.
Acum sa ma scuzati, dar acest capitol nu este intreg, din pacate nu am avut timp sa il scriu pe tot, dar promit ca o sa vin cu continuarea cat de repede pot.
Capitolul XVI
Lupta
A sosit si ziua pentru care am fost antrenat si pregatit; soarele cald de primavara se duce incet la culcare - iar razele acestuia dau cerului diferite culori, de la portocaliu-rosiatic la un roz pal – desi el nu ne afecteaza, viata noastra incepe noaptea, rar ieseam afara ziua. Noaptea intotdeauna a fost aparatoarea creaturilor ce constituie cosmarurile si fricile oamenilor si ea va ramane un simbol al groazei, orice ar incerca omul sa faca sa ii distruga acea vraja, aceasta este o partasa tainica a actiunilor noastre, ale vampirilor. Ziua oameni pot sa ne vada mai bine, sa observe paloarea cadaverica a pielii noastre, iar aceasta ii facea sa devina suspiciosi; de aceea preferam lumina slaba a lumanarilor care dadeau un aspect viu pielii noastre. De altfel muritorii credeau mult mai usor in lucrurile supernaturale daca acestea se petreceau pe timpul zilei decat daca aveau loc noaptea, deoarece nu mai puteau sa dea vina pe umbrele infricosetoare ale intunericului.
Revin cu capul pe pamant cand simt mana fragila cu degete subtiri ale ingerului meu, nu ma intorc sa o privesc. Stiu ca are deja ghearele iesite si pot sa simt placerea cu care anticipeaza lupta. Imi transmite prin legatura de sange ce ne uneste imagini ale unei alte lupte, oferindu-mi astfel posibilitatea de a simti frenezia pe care a simtit-o ea atunci cand a ramas singura scaldata in sangele inamicilor ei – se simtea invincibila si in aceasta clipa la fel ma simt si eu – apoi seara s-a incheiat cu o intalnire de neuitat in dormitorul ei cu Louis. Imi dau seama ca imi promite ca asa se va incheia si aceasta seara, sunt la fel de entuziasmat ca si ea. Prima mea lupta! Nu imi vine sa cred. Ma intreb daca ma voi simti la fel dupa, cum m-am simtit dupa ce am omorit-o pe acea fata. O sa simt vinovatie? Nu, nu cred. Orice este permis in dragoste si razboi, asa mi-a spus tatal meu. Adversarii mei merita sa moara doar pentru ca au suparat-o pe mica mea regina.
Soarele a cedat intr-un final si le-a facut loc stelelor si lunii, este o noapte frumoasa... pentru o lupta, cel putin. Vladimir imi face semn sa ma alatur grupului sau format din ceilalti lideri – semn care ma uimeste si ma face sa ma intreb ce doreste. O sa ne mai spuna o data planul? Este atat de simplu incat nu cred ca exista cineva care ar putea sa il uite, dar ma duc spre regele meu – adevarat, fara prea mult entuziasm – dar ma duc. Cum ajung acesta ii concediaza pe ceilalti cu o singura miscare gratioasa din mana dreapta. Este a doua oara cand ma aflu singur in prezenta sa, fapt ce nu imi place deloc, emana putere prin fiecare por al corpului sau si stie asta mult prea bine, de aceea nici nu se deranjeaza sa isi indrepte privirea spre mine, continuand sa se uite spre locul unde cu numai cateva minute se afla soarele. Ce o vrea? Imi inclin capul intr-un salut respectuos, dar acesta continua sa se uite in acel punct, in care acum au aparut stele.
-Vreau sa o omori pe Ruslana, zice simplu fara nici o inflexiune in glasul sau.
Raman uimit. Ruslana, cea care mi-a dat sangele ei in schimbul unei nopti de sex, iubita printului Floris si deasemenea copilul lui Vladimir tocmai a fost condamnata la moarte de catre nimeni altul decat creatorul ei sau poate eu sunt cel care este condamnat la moarte? Am eu vreo sansa de a o ucide pe Ruslana, care este de o mie de ori mai puternica decat mine? Floris nu va fi deloc multumit daca partenera lui va fi ucisa, deci intr-un fel sau altul eu sunt un vampir mort, insa nu pot sa il refuz pe rege oricat de mult mi-as dori sa traiesc; nu o pot face. Nu mai am ignoranta aceea minunata pe care am detinut-o atunci cand l-am vazut pentru prima oara in camera mea. Sunt sigur ca daca as refuza mi-ar taia capul instantaneu. Ce sa ma fac, ce pot sa fac?
-Daca aceasta este dorinta Maiestatii-Voastre... spun eu neterminand intentionat fraza.
Poate se va razgandi...
-Aceasta este dorinta mea.
...sau poate ca nu.
-Printul Floris nu va fi fericit, afirm eu neputand sa imi tin gura.
Vladimir isi ia ochii cu greu de la cerul instelat si se uita direct in ai mei, desi aveam aceea inaltime, ma simt mic. Un gandac. Ma priveste cu o expresie de superioritate amestecata cu indiferenta, facand totul in jur sa para atat de mic si de neinsemnat in fata maretiei sale. Pare plictisit de viata, de toti cei din jurul sau si acum – cand ma uit mai bine in ochii sai caprui-verzui vad o durere in acestia pe care nu cred ca o sa mi-o pot inchipui niciodata. Isi inchide ochii pentru cateva secunde apoi cand si deschide din nou, privirea lui este schimbata. Acum ma cantareste din nou - pentru a nu stiu cata oara de cand ne-am intalnit face asta – si pare sa se gandeasca la ceva, renunta la ideea sa dupa cateva secunde, oftand. Nu stiu ce a considerat, dar imi spune motivul pentru neasteptatul ordin.
-A tradat.
Un cuvant care este incarcat cu atata durere si cu atatea semnificatii, nici nu imi trebuie mai mult sa inteleg.
Isi reia ocupatia, iar eu il las in pace; ma sperie al dracu de tare comportamentul sau si daca as putea nu l-as mai vedea niciodata in viata mea. Si apoi nu mai am timp sa ma gandesc la nimic deoarece aud pe cineva tipand : „La atac!â€. Ce s-a intamplat? Este prea devreme. Ma uit in jurul meu si vad Lycanii si varcolacii cum se indreapta spre inamicul ce a aparut din neant. Acum vampirii, toti cei o suta douazeci si cinci, se indreapta si ei sa atace. S-a dat semnalul asa ca incep si eu sa alerg sa intampin adversarul cum se cuvine.
Si haosul incepe.
O ploaie de sageti argintii ce stralucesc feeric in lumina rece a lunii nu intarzie sa apara. Imi simt sangele cum incepe sa fiarba in mine in timp ce si eu alerg spre inamicii mei, dar trebuie sa tin minte ca Ruslana trebuie sa moara azi intr-un mod sau altul. Sabia mea se ciocneste cu a altui vampir. Acesta isi arata coltii intr-un gest agresiv, insa nu ma sperie, imi scot cutitul ce il am la brau si intr-o secunda i-am si taiat gatul. Sabia ii cade din mana numai ca inainte ca aceasta sa atinga pamantul, capul vampirului se rostogoleste deja pe jos, incepand sa fie jucat in picioarele celorlalti luptatori. Asta a fost usor. Urmatorul adversar! Cineva ma bate pe umar, speriindu-ma; ma intorc sa vad cine este, gata sa imi infig spada in gatul acestuia cand il vad pe Floris zambindu-mi.
-Printul meu! Spun eu inclinand usor din cap.
-Primul tau vampir omorit, cum te simti?
-Excitat, recunosc eu lasand capul in jos.
Cu coada ochiului vad cum Floris ridica sabia sa cu intentia de a ma ataca, cred, iar eu nu am timp sa parez lovitura, ramanand uimit atunci cand nu simt nici o durere. Dupa sangele ce se scurge incet in jos pe lama lui imi dau seama ca tocmai mi-a salvat viata. Vreau sa ii spun ca ii datorez viata mea cand observ un lycan venind spre noi, gata de atac. Este sansa mea de a-mi plati datoria si chiar asta fac. In secunda urmatoare sunt in spatele brunetului cu sabia mea infipta adanc in inima lycanului care isi da duhul scotand un ultim urlet de durere si disperare, de moarte.
-Suntem chit acum! Striga Floris disparand in multimea de combatanti ce lupta nu doar pentru viata lor ci si pentru victoria conducatorilor lor.
Ii urmez exemplul intrand in acel haos. Nu stiu cati am omorit, nu stiu nici cat timp a trecut, dar oricat ar fi trecut nu se compara cu eternitatea in care eu lupt – pare ca nu se va mai sfarsi niciodata. Sunt murdar de sus pana jos de sange atat de la semeni mei cat si de la lycani si varcolaci. Elfi nu au intrat in lupta, insa ploaia de sageti de argint desi se rarise tot mai continua sa faca ravagii printre noi. Lupta este aproape pe terminate, cand intru in panica dandu-mi seama ca Ruslana s-ar putea sa traiasca, iar eu trebuie sa o gasesc pentru a o omori. Ce bine ca am baut sangele ei, astfel imi pot da seama unde este si daca mai traieste sau nu. Ma uit in jur, cautand-o mai intai pe campul de lupta deoarece acel sentiment care imi spunea despre starea ei este slab si nu pot sa imi dau seama unde este. Exact in clipa in care vreau sa ma dau batut, o zaresc. Este ranita foarte grav: nu mai are mana stanga, piciorul drept este ranit atat de rau incat o face sa schiopateze si isi tine mana dreapta in dreptul abdomenului, din care – dupa cate pot sa vad – lipseste o parte din partea ei stanga. Aceasta este sansa mea.
sper ca si ceilalti care citesc aceasta poveste sa imi lase parerea lor.
Acum sa ma scuzati, dar acest capitol nu este intreg, din pacate nu am avut timp sa il scriu pe tot, dar promit ca o sa vin cu continuarea cat de repede pot.
Capitolul XVI
Lupta
A sosit si ziua pentru care am fost antrenat si pregatit; soarele cald de primavara se duce incet la culcare - iar razele acestuia dau cerului diferite culori, de la portocaliu-rosiatic la un roz pal – desi el nu ne afecteaza, viata noastra incepe noaptea, rar ieseam afara ziua. Noaptea intotdeauna a fost aparatoarea creaturilor ce constituie cosmarurile si fricile oamenilor si ea va ramane un simbol al groazei, orice ar incerca omul sa faca sa ii distruga acea vraja, aceasta este o partasa tainica a actiunilor noastre, ale vampirilor. Ziua oameni pot sa ne vada mai bine, sa observe paloarea cadaverica a pielii noastre, iar aceasta ii facea sa devina suspiciosi; de aceea preferam lumina slaba a lumanarilor care dadeau un aspect viu pielii noastre. De altfel muritorii credeau mult mai usor in lucrurile supernaturale daca acestea se petreceau pe timpul zilei decat daca aveau loc noaptea, deoarece nu mai puteau sa dea vina pe umbrele infricosetoare ale intunericului.
Revin cu capul pe pamant cand simt mana fragila cu degete subtiri ale ingerului meu, nu ma intorc sa o privesc. Stiu ca are deja ghearele iesite si pot sa simt placerea cu care anticipeaza lupta. Imi transmite prin legatura de sange ce ne uneste imagini ale unei alte lupte, oferindu-mi astfel posibilitatea de a simti frenezia pe care a simtit-o ea atunci cand a ramas singura scaldata in sangele inamicilor ei – se simtea invincibila si in aceasta clipa la fel ma simt si eu – apoi seara s-a incheiat cu o intalnire de neuitat in dormitorul ei cu Louis. Imi dau seama ca imi promite ca asa se va incheia si aceasta seara, sunt la fel de entuziasmat ca si ea. Prima mea lupta! Nu imi vine sa cred. Ma intreb daca ma voi simti la fel dupa, cum m-am simtit dupa ce am omorit-o pe acea fata. O sa simt vinovatie? Nu, nu cred. Orice este permis in dragoste si razboi, asa mi-a spus tatal meu. Adversarii mei merita sa moara doar pentru ca au suparat-o pe mica mea regina.
Soarele a cedat intr-un final si le-a facut loc stelelor si lunii, este o noapte frumoasa... pentru o lupta, cel putin. Vladimir imi face semn sa ma alatur grupului sau format din ceilalti lideri – semn care ma uimeste si ma face sa ma intreb ce doreste. O sa ne mai spuna o data planul? Este atat de simplu incat nu cred ca exista cineva care ar putea sa il uite, dar ma duc spre regele meu – adevarat, fara prea mult entuziasm – dar ma duc. Cum ajung acesta ii concediaza pe ceilalti cu o singura miscare gratioasa din mana dreapta. Este a doua oara cand ma aflu singur in prezenta sa, fapt ce nu imi place deloc, emana putere prin fiecare por al corpului sau si stie asta mult prea bine, de aceea nici nu se deranjeaza sa isi indrepte privirea spre mine, continuand sa se uite spre locul unde cu numai cateva minute se afla soarele. Ce o vrea? Imi inclin capul intr-un salut respectuos, dar acesta continua sa se uite in acel punct, in care acum au aparut stele.
-Vreau sa o omori pe Ruslana, zice simplu fara nici o inflexiune in glasul sau.
Raman uimit. Ruslana, cea care mi-a dat sangele ei in schimbul unei nopti de sex, iubita printului Floris si deasemenea copilul lui Vladimir tocmai a fost condamnata la moarte de catre nimeni altul decat creatorul ei sau poate eu sunt cel care este condamnat la moarte? Am eu vreo sansa de a o ucide pe Ruslana, care este de o mie de ori mai puternica decat mine? Floris nu va fi deloc multumit daca partenera lui va fi ucisa, deci intr-un fel sau altul eu sunt un vampir mort, insa nu pot sa il refuz pe rege oricat de mult mi-as dori sa traiesc; nu o pot face. Nu mai am ignoranta aceea minunata pe care am detinut-o atunci cand l-am vazut pentru prima oara in camera mea. Sunt sigur ca daca as refuza mi-ar taia capul instantaneu. Ce sa ma fac, ce pot sa fac?
-Daca aceasta este dorinta Maiestatii-Voastre... spun eu neterminand intentionat fraza.
Poate se va razgandi...
-Aceasta este dorinta mea.
...sau poate ca nu.
-Printul Floris nu va fi fericit, afirm eu neputand sa imi tin gura.
Vladimir isi ia ochii cu greu de la cerul instelat si se uita direct in ai mei, desi aveam aceea inaltime, ma simt mic. Un gandac. Ma priveste cu o expresie de superioritate amestecata cu indiferenta, facand totul in jur sa para atat de mic si de neinsemnat in fata maretiei sale. Pare plictisit de viata, de toti cei din jurul sau si acum – cand ma uit mai bine in ochii sai caprui-verzui vad o durere in acestia pe care nu cred ca o sa mi-o pot inchipui niciodata. Isi inchide ochii pentru cateva secunde apoi cand si deschide din nou, privirea lui este schimbata. Acum ma cantareste din nou - pentru a nu stiu cata oara de cand ne-am intalnit face asta – si pare sa se gandeasca la ceva, renunta la ideea sa dupa cateva secunde, oftand. Nu stiu ce a considerat, dar imi spune motivul pentru neasteptatul ordin.
-A tradat.
Un cuvant care este incarcat cu atata durere si cu atatea semnificatii, nici nu imi trebuie mai mult sa inteleg.
Isi reia ocupatia, iar eu il las in pace; ma sperie al dracu de tare comportamentul sau si daca as putea nu l-as mai vedea niciodata in viata mea. Si apoi nu mai am timp sa ma gandesc la nimic deoarece aud pe cineva tipand : „La atac!â€. Ce s-a intamplat? Este prea devreme. Ma uit in jurul meu si vad Lycanii si varcolacii cum se indreapta spre inamicul ce a aparut din neant. Acum vampirii, toti cei o suta douazeci si cinci, se indreapta si ei sa atace. S-a dat semnalul asa ca incep si eu sa alerg sa intampin adversarul cum se cuvine.
Si haosul incepe.
O ploaie de sageti argintii ce stralucesc feeric in lumina rece a lunii nu intarzie sa apara. Imi simt sangele cum incepe sa fiarba in mine in timp ce si eu alerg spre inamicii mei, dar trebuie sa tin minte ca Ruslana trebuie sa moara azi intr-un mod sau altul. Sabia mea se ciocneste cu a altui vampir. Acesta isi arata coltii intr-un gest agresiv, insa nu ma sperie, imi scot cutitul ce il am la brau si intr-o secunda i-am si taiat gatul. Sabia ii cade din mana numai ca inainte ca aceasta sa atinga pamantul, capul vampirului se rostogoleste deja pe jos, incepand sa fie jucat in picioarele celorlalti luptatori. Asta a fost usor. Urmatorul adversar! Cineva ma bate pe umar, speriindu-ma; ma intorc sa vad cine este, gata sa imi infig spada in gatul acestuia cand il vad pe Floris zambindu-mi.
-Printul meu! Spun eu inclinand usor din cap.
-Primul tau vampir omorit, cum te simti?
-Excitat, recunosc eu lasand capul in jos.
Cu coada ochiului vad cum Floris ridica sabia sa cu intentia de a ma ataca, cred, iar eu nu am timp sa parez lovitura, ramanand uimit atunci cand nu simt nici o durere. Dupa sangele ce se scurge incet in jos pe lama lui imi dau seama ca tocmai mi-a salvat viata. Vreau sa ii spun ca ii datorez viata mea cand observ un lycan venind spre noi, gata de atac. Este sansa mea de a-mi plati datoria si chiar asta fac. In secunda urmatoare sunt in spatele brunetului cu sabia mea infipta adanc in inima lycanului care isi da duhul scotand un ultim urlet de durere si disperare, de moarte.
-Suntem chit acum! Striga Floris disparand in multimea de combatanti ce lupta nu doar pentru viata lor ci si pentru victoria conducatorilor lor.
Ii urmez exemplul intrand in acel haos. Nu stiu cati am omorit, nu stiu nici cat timp a trecut, dar oricat ar fi trecut nu se compara cu eternitatea in care eu lupt – pare ca nu se va mai sfarsi niciodata. Sunt murdar de sus pana jos de sange atat de la semeni mei cat si de la lycani si varcolaci. Elfi nu au intrat in lupta, insa ploaia de sageti de argint desi se rarise tot mai continua sa faca ravagii printre noi. Lupta este aproape pe terminate, cand intru in panica dandu-mi seama ca Ruslana s-ar putea sa traiasca, iar eu trebuie sa o gasesc pentru a o omori. Ce bine ca am baut sangele ei, astfel imi pot da seama unde este si daca mai traieste sau nu. Ma uit in jur, cautand-o mai intai pe campul de lupta deoarece acel sentiment care imi spunea despre starea ei este slab si nu pot sa imi dau seama unde este. Exact in clipa in care vreau sa ma dau batut, o zaresc. Este ranita foarte grav: nu mai are mana stanga, piciorul drept este ranit atat de rau incat o face sa schiopateze si isi tine mana dreapta in dreptul abdomenului, din care – dupa cate pot sa vad – lipseste o parte din partea ei stanga. Aceasta este sansa mea.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)