14-12-2009, 06:54 PM
Un destin intre Umbre si Lumini
Sayoko: Stau in masina mea, langa mine Itachi iar in apropiere Sasuke. Teama puse stapanire pe mine, lasand in locul fetei vesele de odinioara doar o umbra la tot ce am fost. Frica ca surorii mele san u I se fi intamplat ceva ma copleseste cu fiecare secunda. A plecat acum patru ore si inca nu s-a intors. Nici cel care pazeste afara sa nu vine politia mai ales pentru cursele ilegale nu a mai vazut-o. Doame, sper ca nebuna aia sa nu fi patit nimic. Degetele mele loveau usor volanul masinii, aratand stresul si nerabdarea. Deodata telefonul meu galagios incepe sa sune aducand un licher de speranta in inima mea. Raspund rapid la el si aud o voce de barbat.
-Alo, domnisoara Sayoko Haruno ?
-Da, eu sunt... spun in timp ce ma uit buimaca nestiind cu cine vorbesc.
-Ma numesc Sakuya Takumi. Imi pare rau sa va anunt dar sora dumneavoastra a fost expusa unui accident. Va rog sa va prezentati de urgenta la spitalul din Tokio. Imi spuse barbatul in timp ce inchise. Ochii mei devenira goi, in timp ce campul meu vizual sa micsora la zero. Itachi ma intreaba ce am patit iar eu ii spun cele intamplate. Sasuke intra repede in masina si plecam spre spital. Teama mea se adeveri. Doamne, sper ca Sakura sa nu pateasca nimic. Daca o pierd sip e ea, viata mea nu mai are nici un rost.
Lacrimile incepura sa imi mangaie fata, in timp ce Itachi si Sasuke incepeau sa ma linisteasca. Drumul acela luminos parca era un abis fara sfarsit. Cand in sfarsit am vazut acea cladire alba si puternic luminata amoprit in parcare si am fugit inauntru urmata de cei doi bruneti. La informatii mi-au spus ca Sakura este la etajul cinci, in salonul o suta sapte. Itachi au chemat liftul iar eu, pus si simplu simteam ca sangele fierbe in mine. Nu am mai avut rabdare asa ca am mers pur si simplu pe scari.
In salon, doctorul citea o fisa suparat. Acel barbat inalt si blond avea ochii albastri ca marea incruntati in timp ce prin masca de pe fata i se putea zari gura. Oare de ce trebuia sa ne imbracam asa ?
-Domnule doctor, sunt Sayoko Haruno, sora Sakurei. Ce a patit ?
-Domnisoara Haruno, sora dumneavoastra a fost supusa unui accident de masina. In urma lui s-a ajuns la coma profunda, are cateva rani grave la cap si la maini in rest e bine. In urma analizelor nu pot sa dau un verdict clar. Ma tem ca domnisoara Sakura nu va mai prinde rasaritul. Cand am auzit, totul s-a intunecat in fata mea. Imaginea doctorului si a orcarui obiect disparuse in timp ce corpul meu cadea la pamant ca o piatra aruncata din cer.
***
O pajiste verde uriasa, mi se arat ain fata. Fluturasi albi zburau spre cerul senin in timp ce valurile marii se zdrobeau de stancile reci. Pe una din acele stanci sta Sakura. Alerg spre ea bucuroasa dar cand se uita la mine ma opresc. Ochii ei verzi si odinioara veseli nu exprimau nimic inafara de raceala. Ma apropii incet de ea si o privesc.
-Sakura ? Esti chiar tu ?
-Da, Sayoko. Eu sunt.
-Doamne, surioara, ce frica mia fost pentru tine daca ai sti ! Te rog, trebuie sa lupti ! Nu ma poti lasa singura. Te rog.
- Imi pare rau, Sayo, dar nu mai pot. Nu voi mai fi niciodata ca inainte. Ma dor prea multe si nu mai am puterea sa trec peste toate. Vreau sa sti ca orice s-ar intampla te iubesc si niciodata nu voi permite de acolo de sus sa patesti ceva. Spunand asta rozalia mea disparu in timp ce eu strigam dupa ea, cu lacrimi in ochi.[i]
***
Ma trezesc dintr-o data si vad ca ma aflu in camera de spital unde era sora mea. Bunica plangea in timp ce bunicul o mangaia usor pe rozalie pe cap. Sasuke si Itachi ma priveau tristi iar parintii lor erau foarte suparati. Ma ridic usor de pe suprafata moale si ma indrapt spre patul surorii mele.
Dar stati ! Ce se intampla ? De ce nu mai respira ? De ce aparatele sunt oprite ? De ce rozalia nu deschidea ochii sa imi spuna ca e bine. Ochii mei rosii se maresc, in timp ce bunica se uita la mine. Iremediabil, lacrimi cristaline se prelungeau pe obrajii mei in timp ce cad in genunchi langa patul surorii mele.
Au trecut deja trei zile de cand Sakura nu mai era printre noi. Astazi era inmormantarea fetei asa ca eram imbracata toata in negru. Ochii mei erau mai rosii ca niciodata din cauza plansului. Parul meu era prins intr-o coada la spate in timp ce stateam pe pamantul rece. Lacrimile se scurgeau siroaie cand sicriul visiniu unde se afla sora mea intra in pamant si incepu sa fie acoperit cu pamant. Toti erau acolo. Toata familia, trupa, toate cunostintele Sakurei. Toti erau prezenti pentru a-si lua ramas bun de la rozalie. Itachi incerca sa ma calmeze dar nu putea. Pierderea mamei, a tatei, a fratelui si acum a surorii mele erau prea dureroase. Pe piatra funerara era sculptat chipul unui inger. Langa el era numele si data nasterii. Iar dedesupt, un citat special pentru Sakura. ’’Ai plecat de langa noi, ar nu te vom uita niciodata. Destinul tau a fost crud, dar niciodata nu te-ai lasat invinsa. Azi insa, totul se termina pentru tine. Destinul tau e gata, un destin intre umbre si lumini.’’
The End
Sayoko: Stau in masina mea, langa mine Itachi iar in apropiere Sasuke. Teama puse stapanire pe mine, lasand in locul fetei vesele de odinioara doar o umbra la tot ce am fost. Frica ca surorii mele san u I se fi intamplat ceva ma copleseste cu fiecare secunda. A plecat acum patru ore si inca nu s-a intors. Nici cel care pazeste afara sa nu vine politia mai ales pentru cursele ilegale nu a mai vazut-o. Doame, sper ca nebuna aia sa nu fi patit nimic. Degetele mele loveau usor volanul masinii, aratand stresul si nerabdarea. Deodata telefonul meu galagios incepe sa sune aducand un licher de speranta in inima mea. Raspund rapid la el si aud o voce de barbat.
-Alo, domnisoara Sayoko Haruno ?
-Da, eu sunt... spun in timp ce ma uit buimaca nestiind cu cine vorbesc.
-Ma numesc Sakuya Takumi. Imi pare rau sa va anunt dar sora dumneavoastra a fost expusa unui accident. Va rog sa va prezentati de urgenta la spitalul din Tokio. Imi spuse barbatul in timp ce inchise. Ochii mei devenira goi, in timp ce campul meu vizual sa micsora la zero. Itachi ma intreaba ce am patit iar eu ii spun cele intamplate. Sasuke intra repede in masina si plecam spre spital. Teama mea se adeveri. Doamne, sper ca Sakura sa nu pateasca nimic. Daca o pierd sip e ea, viata mea nu mai are nici un rost.
Lacrimile incepura sa imi mangaie fata, in timp ce Itachi si Sasuke incepeau sa ma linisteasca. Drumul acela luminos parca era un abis fara sfarsit. Cand in sfarsit am vazut acea cladire alba si puternic luminata amoprit in parcare si am fugit inauntru urmata de cei doi bruneti. La informatii mi-au spus ca Sakura este la etajul cinci, in salonul o suta sapte. Itachi au chemat liftul iar eu, pus si simplu simteam ca sangele fierbe in mine. Nu am mai avut rabdare asa ca am mers pur si simplu pe scari.
In salon, doctorul citea o fisa suparat. Acel barbat inalt si blond avea ochii albastri ca marea incruntati in timp ce prin masca de pe fata i se putea zari gura. Oare de ce trebuia sa ne imbracam asa ?
-Domnule doctor, sunt Sayoko Haruno, sora Sakurei. Ce a patit ?
-Domnisoara Haruno, sora dumneavoastra a fost supusa unui accident de masina. In urma lui s-a ajuns la coma profunda, are cateva rani grave la cap si la maini in rest e bine. In urma analizelor nu pot sa dau un verdict clar. Ma tem ca domnisoara Sakura nu va mai prinde rasaritul. Cand am auzit, totul s-a intunecat in fata mea. Imaginea doctorului si a orcarui obiect disparuse in timp ce corpul meu cadea la pamant ca o piatra aruncata din cer.
***
O pajiste verde uriasa, mi se arat ain fata. Fluturasi albi zburau spre cerul senin in timp ce valurile marii se zdrobeau de stancile reci. Pe una din acele stanci sta Sakura. Alerg spre ea bucuroasa dar cand se uita la mine ma opresc. Ochii ei verzi si odinioara veseli nu exprimau nimic inafara de raceala. Ma apropii incet de ea si o privesc.
-Sakura ? Esti chiar tu ?
-Da, Sayoko. Eu sunt.
-Doamne, surioara, ce frica mia fost pentru tine daca ai sti ! Te rog, trebuie sa lupti ! Nu ma poti lasa singura. Te rog.
- Imi pare rau, Sayo, dar nu mai pot. Nu voi mai fi niciodata ca inainte. Ma dor prea multe si nu mai am puterea sa trec peste toate. Vreau sa sti ca orice s-ar intampla te iubesc si niciodata nu voi permite de acolo de sus sa patesti ceva. Spunand asta rozalia mea disparu in timp ce eu strigam dupa ea, cu lacrimi in ochi.[i]
***
Ma trezesc dintr-o data si vad ca ma aflu in camera de spital unde era sora mea. Bunica plangea in timp ce bunicul o mangaia usor pe rozalie pe cap. Sasuke si Itachi ma priveau tristi iar parintii lor erau foarte suparati. Ma ridic usor de pe suprafata moale si ma indrapt spre patul surorii mele.
Dar stati ! Ce se intampla ? De ce nu mai respira ? De ce aparatele sunt oprite ? De ce rozalia nu deschidea ochii sa imi spuna ca e bine. Ochii mei rosii se maresc, in timp ce bunica se uita la mine. Iremediabil, lacrimi cristaline se prelungeau pe obrajii mei in timp ce cad in genunchi langa patul surorii mele.
Au trecut deja trei zile de cand Sakura nu mai era printre noi. Astazi era inmormantarea fetei asa ca eram imbracata toata in negru. Ochii mei erau mai rosii ca niciodata din cauza plansului. Parul meu era prins intr-o coada la spate in timp ce stateam pe pamantul rece. Lacrimile se scurgeau siroaie cand sicriul visiniu unde se afla sora mea intra in pamant si incepu sa fie acoperit cu pamant. Toti erau acolo. Toata familia, trupa, toate cunostintele Sakurei. Toti erau prezenti pentru a-si lua ramas bun de la rozalie. Itachi incerca sa ma calmeze dar nu putea. Pierderea mamei, a tatei, a fratelui si acum a surorii mele erau prea dureroase. Pe piatra funerara era sculptat chipul unui inger. Langa el era numele si data nasterii. Iar dedesupt, un citat special pentru Sakura. ’’Ai plecat de langa noi, ar nu te vom uita niciodata. Destinul tau a fost crud, dar niciodata nu te-ai lasat invinsa. Azi insa, totul se termina pentru tine. Destinul tau e gata, un destin intre umbre si lumini.’’
The End