Exces de idei [eseuri/povesti]

[Mitsukai Yoru]

D@n@, mersi mult de tot pentru comenturi. Ma bucur ca iti place, insa imi pare rau sa te anunt ca nu are continuare. Era pt un concurs de fan fiction xD si trebuia sa ma incadrez in 2 pagini.

Explicaţii exacerbate

Ciudat
- Defineşte cuvântul?
- Nu pot. Nu are definiţie, există în propria semnificaţie, îl înţelegem fără a face vreo referire la ceva anume. Tu eşti ciudat, eu sunt ciudată, suntem o lume de ciudaţi. Şi? Probabil că asta ne deosebeşte.

- Cum?
- Defectul oamenilor e că aşteaptă să trăiască. Toţi învăţăm să trăim după ce nu mai avem nimic de aşteptat, şi asta se întâmplă cu cinci minute înainte de viitor, fiindcă nu trăim în prezentul concret, ci într-un viitor fad şi îndepărtat. Nu ţi se pare că eşti un ciudat când faci asta? Poate crezi că sunt idealistă, însă eu nu am aşa ceva. Idei are oricine, eu am obsesii. Nimic nu s-a prăbuşit din cauza ideilor, ci din sintetizarea lor la un adevăr crud.

Fericire

- De ce?
- Când ai aflat că eşti fericit? Ai simţit vreodată asta cu adevărat? Că iubeşti din cauza nefericirii, ai simţit în toată fiinţa ta o căldură totală, cum te scufunzi în infern pentru acea iubire, ai trăit prin vise, ai murit când te-ai născut pentru ca apoi să renaşti ? Poţi afirma că eşti fericit acum, citind toate astea? Cum de poţi avea impresia că înţelegi totul?


Moarte.

- Ce înseamnă să fii mort?
- Poţi nega un sens al vieţii în atâtea feluri, încât enumerarea lor ar deveni inutilă. Există rai şi iad, poţi demonstra asta? Rămâne doar să crezi. Moartea e un vis, atunci când mori trăieşti un vis etern. Nu vei muri niciodată, ci vei trăi vise, probabil că şi acum visezi...
Moartea implică singurătate, o singurătate a trupului, doar fizică, nu te vei simţi singur când mori, însă vei lăsă în urma ta aşa ceva. Chiar dacă aş fi un zeu al acestei lumi, nu, al acestui univers, mi-aş da demisia, căci dacă ar fi ca eu să reprezint totul în această lume, m-aş sparge în bucăţi, ca o oglindă. Probabil că mi-aş vedea chipul de atâtea ori, încât mi-aş da seama că nu sunt singură. Subiectivism? Dar puţin îmi păsa că alţii cred altcumva.

Esenţă

- Transpune...
- Când toată lumea a căzut în ochii tăi şi tu te vei scufunda odată cu ei. Oglinda nu are decât o faţă, niciodată nu vei putea să treci de partea cealaltă, deoarece atunci când vei călca pe suprafaţa sa lucioasă, imaginea ta se va reflecta doar spre tine, niciodată nu te vei uita la altcineva atunci când priveşti o oglindă. Niciodată altul nu te va putea privi din spatele ei. Devine ironic...
A fi ironic, înseamnă a trăi o adevărată tragedie, pentu că ironicul nu este decât o altă formă a agoniei, iar autoironia este o expresie a disperării. Ai pierdut lumea asta, te-ai pierdut pe tine şi atunci un râs negru însoţeşte toate gesturile tale, ca o masca hidoasă. Pentru tine, pentru mine, esenţa reprezintă doar conturul compoziţiei, pentru că de fapt, atunci când privesc ceva, îi văd doar forma şi trec peste conţinut.