Gen: sci-fi, fantasy - deoarece voi folosi unele lucruri specifice genului.
[center]Close enough to reach the sky
But will it open up for us ?
Close enough to be the right
But will it be really might ?
Will it be the might [/center]
Prolog.
Prolog.
Porţile cerului se vor deschide;
Aripile vor creÅŸte precum unui olide*.
La revedere, BeorAver-arÅŸoi,
Bun venit, lume de apoi!
[Era lui Michin, anul 230 după Veritas, Voci din înalt - răstălmăcire din Limba Veche după Kidar AikValar şi Kidar al Codrului Valar]
Uliţele din Blăznirea lui Meron erau cufundate în tăcere. Deşi satul nu era chiar cel mai de preferat pentru a trăi în, mai ales din cauza numelui care era înpiază rea. În mintea celor mai mulţi dintre averreni, lumina din casele acestora dăinuia până târziu în noapte. În timp ce ultima rază a soarelui declina înlăuntrul liniei Averului, un vânt puternic se pornise, cum nu mai fusese simţit din iarna anului 467 al Erei lui Meron.
- Suflul ăsta nu poate însemna nimic bun! mormăise în barba lui stufoasă bătrânul Saifer, privind stânca pătată de amintirea căderii fostului lor rege mult-iubit.
Vântul pornise ca la un semn necunoscut, cu câteva minute înainte ca recent-orbul lor rege să dispară în neantul alb de sub Aver, urmând razele roşii ale soarelui, ca mai apoi să se risipească după rege. Nu era de bun augur.
Liniştea fu spartă de paşi grăbiţi. Imaginea era în umbră, singura lumină ce se revărsa deasupra sa fiind neliniştea. În urma sa alerga o altă siluetă, îmbrăcată într-o robă cu glugă. În spate avea un sac de pânzp, însă nu dădea nici un indiciu de ce ar putea duce.
Prima umbră se opri, aşteptând-o pe cea de-a doua. Din întunecimea lor, două puncte verzi sclipiră la nivelul capului, şi un clinchet melodios se auzi spart.
A doua umbră o împinse pe prima, întorcându-se pentru a înfrunta duşmanul lor nevăzut. Vântul suflă puternic pentru o fracţiune de secundă, şi pentru tot atât timp eliberă câteva şuviţe blonde, lungi, iar luminile verzi aţintiră direcţia vântului. Obiectului din spatele lui îi scăpă două sunete metalice, înainte ca o rază puternică, albă, să învăluie uliţa.
Vântul dispăru. A doua umbră la fel. Prima însă nu dădea semne de viaţă.
_______________________
*olide = pasăre de mărime medie, cu penajul alb şi ochii împrejmuiţi de pete aurii, cunoscută după puterea de a-şi regenera aripile după ce i-au fost tăiate. Foarte răspândită în Codrul Valar din ţara de pe Aver.
Capitolul I: Străinul.
- Rash, hai, scularea!
Vocea femeii răsună în toată casa, însă nu era nevoie de nici un îndemn, căci Rash, băiatul căruia i se adresase, era deja în picioare. Privea cu ochi goi pe fereastră, fixând un grup de oameni adunaţi la poalele clădirii în care stătea; ochiul stâng i se mişcă ciudat, rotindu-se în orbită, ca mai apoi irisul să i se contracte, iar pupila i se dilată până rămase numai o pată neagră, cu mici irizaţii galben-chihlimbarii, pe faţă încadrată de un păr lung şi bălai.
- Rash, nu mai lâncezi şi vino să ajuţi!
Băiatul îşi reveni imediat, apoi îşi puse mâna deasupra ochiului stâng şi se îndreptă molcom spre uşă. Traversă un hol lung pânp să ajungă la scări; podeaua scârţâia sub picioarele sale, însă nu ameninţător.
Trecu pe lângş uşi, uşi deschise sau încuiate, pe lângş oameni care nu-i dăduseră atenţie, însă pe care-i fotografia pe fiecare, întunecându-şi ochiul stâng pentru o fracţiune de secundă.
Vâitor, fiul lui Şverah. Andor, fiul lui Şaiach. Veera, fiica lui Torai. Şaitar, fiul lui Chaidr ..., îi strigă Rash în minte, asociind imaginile întipărite cu numele lor, aflate de la Stăpână. îşi duse încet mâna la ochi, clipind rapid, schimbându-şi culoarea ochiului stâng în verde, cum era şi cel drept.
- Hei, băiete, ajută-mă să pun asta sus! Îi spuse un bărbat scund, indicând un raft al unui dulap şi punându-i în braţe câteva obiecte din lemn adunate într-o pânză albă.
Rash înclină puţin capul, aşa cum era deprins să facă atunci când întâlnea o persoană mai în vârstă; aşeză obiectele pe raft, apoi fu trimis la parter, pentru a o ajuta pe Stăpână.
- Ah, Rash, în sfârşit! Mergi imediat afară şi goneşte-i pe oamenii ăştia adunaţi în faţa cuţii! Ne sperie toţi clienţii!
Oh, Doamne! Puţin aer, vă rog!, îşi zise Rash, încruntându-se, însă având grijă ca nimeni să nu-l vadă. Hai, să terminăm mai repede cu asta!, Îşi spuse, apoi fugi spre uşă; deşi nu voia să recunoască, de când se sculase avea un sentiment ciudat legat de mulţime, găsind o legătură între ceea ce se întâmplase până acum şi cum ajunsese acolo. La ce mă tot gândesc ? Ai mei au murit acuzaîi de erezie, iar eu m-am trezit cu ochiul ăsta. Ce legătură pot găsi aici ? Că am fost tras în văgăuna asta, că mi s-au pus pe cap o grămadă de trebi şi pe deasupra mai şi dorm pe o saltea plină de pureci ?, se mustră Rash.
- În sfâr?it! A trimis muma ciudaţilor pre cineva să-l ia şi pe ăsta! Ce nu pricepeţi! Omul ăsta are nevoie de un spital, nu de voi!
- Înghite-ţi cuvintele, Vârar! Dacă în Kainîador te ciocoieşti în faţa Domniei Sale, aici nu merge cu semeşia asta de tâlhar! Chezşţuiesc pre numele neamului meu că omul ăsta va fi bine-ngrijit!
- Rash, fiul lui Kidan al casei Fenri, nu mai chezşţui pre numele neamului! Ar trebui să fi ars pe rug, după vrăjitorii ăia ai tăi. Nu faci parte din marea casă Fenri, ci eşti doar un mojic!
- Gata cu gâlceava, Vârar. Avem aici un străin în robă lungă şi negră, şi-mi e prepus că-i în letargie.
Binecuvântat fii, Idak! încă puţin şi-i arătam de ce-i în stare casa Fenri, cu atât mai mult Rash al lui Kidan!, îşi zise Rash, punându-şi mâna deasupra ochiului stâng, încercând să ascundă abisul.
Mulţimea se dădu la o parte, iar oamenii ce încercau să ridice străinul se opriră la vederea lui. Rândurile începură să se destrame, iar Rash îl privea cu atenîie. Îăi simţea ochiul cum se roteşte nebuneşte, întunecându-se apoi revenindu-şi, luminându-se apoi înverzindu-se la loc. Îl fulgeră un simţământ de durere în partea stângă a capului, îi amintirea vagă a unui crivăţ se făcu simţită. Îi dădu la o parte gluga, privindu-i atent faţa: avea o piele lăptoasă şi trăsături aspre, însă ascuţite şi oarecum nobile. Era încadrată de fire aurii, aşa cum erau toţi oamenii de pe Plaiul de pe Aver. Un început de barbă i se putea vedea, iar gâtul îi era acoperit de părul uşor ondulat, până la umeri. Vârsta nu i-o putea determina, însă nu părea trecut de 130 de ani*.
- Fie binecuvântat Domnul, june, că ai ajuns în faţa casei Stăpânii, altfel ajungeai într-un loc şi mai dărăpănat, pe undeva la capătul satului, zise în şoaptă Rash, în timp ce se pregătea să-l ia pe străin.
Îşi deschise ochii atunci când băiatul îi atinse spatele; culoarea alburie care o aveau îi îngheţă sângele-n vine lui Rash. Străinul, însă, nu dădu semne că l-ar fi văzut, aşa că începu să-l caute cu degetele prin aer. Pielea de pe mână-i era arsă în unele părţi, iar unele degete păreau că ar fi doar carne, fără os.
Rash dădu frâu liber ochiului să se întunece, având marea surpriză de a vedea ochii străinului verzi. Ce naiba ?, îşi zise el, închizându-şi ochiul drept, apoi cel stâng: ceaţa îi acoperise din nou văzul străinului.
- Te poţi mişca ? îl întrebă Rash, vorbind rar.
Străinul dădu din cap, apoi se ridică în picioare, sprijinindu-se de el. Băiatul îl conduse înăuntrul casei, privind în urmă la puţinii oamenii de pe uliţă, ce şuşoteau grăbiţi, apoi fugeau de la locul faptei. Străinul oftă.
- Ah, Rash, bine că i-ai gonit! Vârar n-are nici un dumnezeu! Credeam că măcar de tine ar asculta, din moment ce eşti din aceeaşi casă cu Măria Sa Thengriel.
- Stăpână, mi s-a luat titlul, altfel n-aş mai fi aici să gonesc toţi puricii si vânzătorii de suflete din faţa casei dumitale.
Femeia dădu din cap aprobator, apoi se apropie de străin şi-l studie.
- Cum te numeÅŸti, june ? Ai vreun nume ?
Străinul îşi întoarse capul spre locul de unde venise sunetul; şi-l lăsă să cadă uşor pe umăr, pironind-o pieziş cu acea căutătură alburie.
- Namoth, doamna mea.
Avea vocea limpede, caldă, ba chiar melodioasă. Rash tresări când îi ajunseră sunetele la urechi.
Stăpâna, însă, râse uşor, apoi îi dădu indicaţii băiatului unde să îcazeze străinul. Rash se conformă, conducându-l pe scări în sus.
- Sigur e trimis de-al lui Thengriel; are trăsături nobile, iar vocea e oglinda sufletului, la fel şi ochii. Chiar de-i sunt înceţoşaţi, transmit bunătate, îi zisese Stăpâna, fără să o audă străinul. Lasă-l să-şi tragă sufletul, apoi ne va spune povestea lui.
Ajunseră la o cameră scăldată în lumina soarelui, iar Rash îl lăsă pe marginea patului.
- De ai nevoie de ceva, strigă o dată “Rashâ€. Iar dacă nu voi veni, încearcă “Andor†şi speră că va fi aici.
Dădu să plece, însă Namoth îl prinse de braţ. Rash se întoarse, însă ochii lor se întâlniră. Nu-şi reţinu ochiul stâng când vru să se întunece. Însă în acel moment, Namoth râse. Ochii îi deveniră verzi, de un verde crud, dar atât de luminos. Zâmbea, iar dovada că o făcea din suflet şi cu bunătate erau chiar hăurile de smarald.
- Ai fost acolo. Ai simÅ£it rrravarrul, zise Namoth, accentuând “râ€-ul. Rrravarrul ÅŸi-a lăsat moÅŸtenirea abominală. I-a îndepărtat pe toÅ£i cei dragi.
Rash încremeni, clipind rapid, pentru a fi sigur că vede bine.
- Da, rrravarr abosnhar**, pot vedea. ţine minte numele lui Namoth al casei Lhon. Ţine minte, fiu al Fenri.
Rash îi desprinse mâna, apoi fugi afară din camera străinului. Ravarul ... Casa Lhon ... Asta şi-era legătura, Rash, băiete ?, îşi zise el, acoperindu-şi ochii amândoi.
______________________
*Oamenii ţării de pe Aver au viaţa lungă, ajungând şi până la 500 de ani. Cei ce au în jur de 100 de ani ar avea echivalentul a 20 de ani în celelalte aşezţri omeneşti a planetei Irata.
**ravar abosnhar = atins de ravar, cuvânt din Limba Veche.
Notă: "pre" este folosit aşa în mod voit.
Comments ? Anyone ?
[center]Close enough to reach the sky
But will it open up for us ?
Close enough to be the right
But will it be really might ?
Will it be the might [/center]
Prolog.
Prolog.
Porţile cerului se vor deschide;
Aripile vor creÅŸte precum unui olide*.
La revedere, BeorAver-arÅŸoi,
Bun venit, lume de apoi!
[Era lui Michin, anul 230 după Veritas, Voci din înalt - răstălmăcire din Limba Veche după Kidar AikValar şi Kidar al Codrului Valar]
Uliţele din Blăznirea lui Meron erau cufundate în tăcere. Deşi satul nu era chiar cel mai de preferat pentru a trăi în, mai ales din cauza numelui care era înpiază rea. În mintea celor mai mulţi dintre averreni, lumina din casele acestora dăinuia până târziu în noapte. În timp ce ultima rază a soarelui declina înlăuntrul liniei Averului, un vânt puternic se pornise, cum nu mai fusese simţit din iarna anului 467 al Erei lui Meron.
- Suflul ăsta nu poate însemna nimic bun! mormăise în barba lui stufoasă bătrânul Saifer, privind stânca pătată de amintirea căderii fostului lor rege mult-iubit.
Vântul pornise ca la un semn necunoscut, cu câteva minute înainte ca recent-orbul lor rege să dispară în neantul alb de sub Aver, urmând razele roşii ale soarelui, ca mai apoi să se risipească după rege. Nu era de bun augur.
Liniştea fu spartă de paşi grăbiţi. Imaginea era în umbră, singura lumină ce se revărsa deasupra sa fiind neliniştea. În urma sa alerga o altă siluetă, îmbrăcată într-o robă cu glugă. În spate avea un sac de pânzp, însă nu dădea nici un indiciu de ce ar putea duce.
Prima umbră se opri, aşteptând-o pe cea de-a doua. Din întunecimea lor, două puncte verzi sclipiră la nivelul capului, şi un clinchet melodios se auzi spart.
A doua umbră o împinse pe prima, întorcându-se pentru a înfrunta duşmanul lor nevăzut. Vântul suflă puternic pentru o fracţiune de secundă, şi pentru tot atât timp eliberă câteva şuviţe blonde, lungi, iar luminile verzi aţintiră direcţia vântului. Obiectului din spatele lui îi scăpă două sunete metalice, înainte ca o rază puternică, albă, să învăluie uliţa.
Vântul dispăru. A doua umbră la fel. Prima însă nu dădea semne de viaţă.
_______________________
*olide = pasăre de mărime medie, cu penajul alb şi ochii împrejmuiţi de pete aurii, cunoscută după puterea de a-şi regenera aripile după ce i-au fost tăiate. Foarte răspândită în Codrul Valar din ţara de pe Aver.
Capitolul I: Străinul.
- Rash, hai, scularea!
Vocea femeii răsună în toată casa, însă nu era nevoie de nici un îndemn, căci Rash, băiatul căruia i se adresase, era deja în picioare. Privea cu ochi goi pe fereastră, fixând un grup de oameni adunaţi la poalele clădirii în care stătea; ochiul stâng i se mişcă ciudat, rotindu-se în orbită, ca mai apoi irisul să i se contracte, iar pupila i se dilată până rămase numai o pată neagră, cu mici irizaţii galben-chihlimbarii, pe faţă încadrată de un păr lung şi bălai.
- Rash, nu mai lâncezi şi vino să ajuţi!
Băiatul îşi reveni imediat, apoi îşi puse mâna deasupra ochiului stâng şi se îndreptă molcom spre uşă. Traversă un hol lung pânp să ajungă la scări; podeaua scârţâia sub picioarele sale, însă nu ameninţător.
Trecu pe lângş uşi, uşi deschise sau încuiate, pe lângş oameni care nu-i dăduseră atenţie, însă pe care-i fotografia pe fiecare, întunecându-şi ochiul stâng pentru o fracţiune de secundă.
Vâitor, fiul lui Şverah. Andor, fiul lui Şaiach. Veera, fiica lui Torai. Şaitar, fiul lui Chaidr ..., îi strigă Rash în minte, asociind imaginile întipărite cu numele lor, aflate de la Stăpână. îşi duse încet mâna la ochi, clipind rapid, schimbându-şi culoarea ochiului stâng în verde, cum era şi cel drept.
- Hei, băiete, ajută-mă să pun asta sus! Îi spuse un bărbat scund, indicând un raft al unui dulap şi punându-i în braţe câteva obiecte din lemn adunate într-o pânză albă.
Rash înclină puţin capul, aşa cum era deprins să facă atunci când întâlnea o persoană mai în vârstă; aşeză obiectele pe raft, apoi fu trimis la parter, pentru a o ajuta pe Stăpână.
- Ah, Rash, în sfârşit! Mergi imediat afară şi goneşte-i pe oamenii ăştia adunaţi în faţa cuţii! Ne sperie toţi clienţii!
Oh, Doamne! Puţin aer, vă rog!, îşi zise Rash, încruntându-se, însă având grijă ca nimeni să nu-l vadă. Hai, să terminăm mai repede cu asta!, Îşi spuse, apoi fugi spre uşă; deşi nu voia să recunoască, de când se sculase avea un sentiment ciudat legat de mulţime, găsind o legătură între ceea ce se întâmplase până acum şi cum ajunsese acolo. La ce mă tot gândesc ? Ai mei au murit acuzaîi de erezie, iar eu m-am trezit cu ochiul ăsta. Ce legătură pot găsi aici ? Că am fost tras în văgăuna asta, că mi s-au pus pe cap o grămadă de trebi şi pe deasupra mai şi dorm pe o saltea plină de pureci ?, se mustră Rash.
- În sfâr?it! A trimis muma ciudaţilor pre cineva să-l ia şi pe ăsta! Ce nu pricepeţi! Omul ăsta are nevoie de un spital, nu de voi!
- Înghite-ţi cuvintele, Vârar! Dacă în Kainîador te ciocoieşti în faţa Domniei Sale, aici nu merge cu semeşia asta de tâlhar! Chezşţuiesc pre numele neamului meu că omul ăsta va fi bine-ngrijit!
- Rash, fiul lui Kidan al casei Fenri, nu mai chezşţui pre numele neamului! Ar trebui să fi ars pe rug, după vrăjitorii ăia ai tăi. Nu faci parte din marea casă Fenri, ci eşti doar un mojic!
- Gata cu gâlceava, Vârar. Avem aici un străin în robă lungă şi negră, şi-mi e prepus că-i în letargie.
Binecuvântat fii, Idak! încă puţin şi-i arătam de ce-i în stare casa Fenri, cu atât mai mult Rash al lui Kidan!, îşi zise Rash, punându-şi mâna deasupra ochiului stâng, încercând să ascundă abisul.
Mulţimea se dădu la o parte, iar oamenii ce încercau să ridice străinul se opriră la vederea lui. Rândurile începură să se destrame, iar Rash îl privea cu atenîie. Îăi simţea ochiul cum se roteşte nebuneşte, întunecându-se apoi revenindu-şi, luminându-se apoi înverzindu-se la loc. Îl fulgeră un simţământ de durere în partea stângă a capului, îi amintirea vagă a unui crivăţ se făcu simţită. Îi dădu la o parte gluga, privindu-i atent faţa: avea o piele lăptoasă şi trăsături aspre, însă ascuţite şi oarecum nobile. Era încadrată de fire aurii, aşa cum erau toţi oamenii de pe Plaiul de pe Aver. Un început de barbă i se putea vedea, iar gâtul îi era acoperit de părul uşor ondulat, până la umeri. Vârsta nu i-o putea determina, însă nu părea trecut de 130 de ani*.
- Fie binecuvântat Domnul, june, că ai ajuns în faţa casei Stăpânii, altfel ajungeai într-un loc şi mai dărăpănat, pe undeva la capătul satului, zise în şoaptă Rash, în timp ce se pregătea să-l ia pe străin.
Îşi deschise ochii atunci când băiatul îi atinse spatele; culoarea alburie care o aveau îi îngheţă sângele-n vine lui Rash. Străinul, însă, nu dădu semne că l-ar fi văzut, aşa că începu să-l caute cu degetele prin aer. Pielea de pe mână-i era arsă în unele părţi, iar unele degete păreau că ar fi doar carne, fără os.
Rash dădu frâu liber ochiului să se întunece, având marea surpriză de a vedea ochii străinului verzi. Ce naiba ?, îşi zise el, închizându-şi ochiul drept, apoi cel stâng: ceaţa îi acoperise din nou văzul străinului.
- Te poţi mişca ? îl întrebă Rash, vorbind rar.
Străinul dădu din cap, apoi se ridică în picioare, sprijinindu-se de el. Băiatul îl conduse înăuntrul casei, privind în urmă la puţinii oamenii de pe uliţă, ce şuşoteau grăbiţi, apoi fugeau de la locul faptei. Străinul oftă.
- Ah, Rash, bine că i-ai gonit! Vârar n-are nici un dumnezeu! Credeam că măcar de tine ar asculta, din moment ce eşti din aceeaşi casă cu Măria Sa Thengriel.
- Stăpână, mi s-a luat titlul, altfel n-aş mai fi aici să gonesc toţi puricii si vânzătorii de suflete din faţa casei dumitale.
Femeia dădu din cap aprobator, apoi se apropie de străin şi-l studie.
- Cum te numeÅŸti, june ? Ai vreun nume ?
Străinul îşi întoarse capul spre locul de unde venise sunetul; şi-l lăsă să cadă uşor pe umăr, pironind-o pieziş cu acea căutătură alburie.
- Namoth, doamna mea.
Avea vocea limpede, caldă, ba chiar melodioasă. Rash tresări când îi ajunseră sunetele la urechi.
Stăpâna, însă, râse uşor, apoi îi dădu indicaţii băiatului unde să îcazeze străinul. Rash se conformă, conducându-l pe scări în sus.
- Sigur e trimis de-al lui Thengriel; are trăsături nobile, iar vocea e oglinda sufletului, la fel şi ochii. Chiar de-i sunt înceţoşaţi, transmit bunătate, îi zisese Stăpâna, fără să o audă străinul. Lasă-l să-şi tragă sufletul, apoi ne va spune povestea lui.
Ajunseră la o cameră scăldată în lumina soarelui, iar Rash îl lăsă pe marginea patului.
- De ai nevoie de ceva, strigă o dată “Rashâ€. Iar dacă nu voi veni, încearcă “Andor†şi speră că va fi aici.
Dădu să plece, însă Namoth îl prinse de braţ. Rash se întoarse, însă ochii lor se întâlniră. Nu-şi reţinu ochiul stâng când vru să se întunece. Însă în acel moment, Namoth râse. Ochii îi deveniră verzi, de un verde crud, dar atât de luminos. Zâmbea, iar dovada că o făcea din suflet şi cu bunătate erau chiar hăurile de smarald.
- Ai fost acolo. Ai simÅ£it rrravarrul, zise Namoth, accentuând “râ€-ul. Rrravarrul ÅŸi-a lăsat moÅŸtenirea abominală. I-a îndepărtat pe toÅ£i cei dragi.
Rash încremeni, clipind rapid, pentru a fi sigur că vede bine.
- Da, rrravarr abosnhar**, pot vedea. ţine minte numele lui Namoth al casei Lhon. Ţine minte, fiu al Fenri.
Rash îi desprinse mâna, apoi fugi afară din camera străinului. Ravarul ... Casa Lhon ... Asta şi-era legătura, Rash, băiete ?, îşi zise el, acoperindu-şi ochii amândoi.
______________________
*Oamenii ţării de pe Aver au viaţa lungă, ajungând şi până la 500 de ani. Cei ce au în jur de 100 de ani ar avea echivalentul a 20 de ani în celelalte aşezţri omeneşti a planetei Irata.
**ravar abosnhar = atins de ravar, cuvânt din Limba Veche.
Notă: "pre" este folosit aşa în mod voit.
Comments ? Anyone ?