[Yaoi] Dincolo de intuneric

[Yuki.]

Va multumesc enorm de mult pentru comentarii, nici nu stiti cat de mult conteaza pentru mine. Voi ma motivati sa scriu in continuare. Va multumesc foarte mult.
Sper sa va placa si acest capitol si mai sper sa nu am prea multe greseli pentru ca sunt foarte obosita si nu am avut timp sa-l corectez.
Enjoy it!!!


Capitolul trei

Inghit in sec si iau o pozitie mandra, fiind in acelasi timp cu ochii in patru pentru un eventual atac, insa, aparent, nu mai e nimeni cu el, nicio garda de corp, nimic.
Cu toate astea, dupa o analizare mai atenta decid ca m-ar putea invinge si singur, fiind mult mai solid decat mine. Simt cum corpul incepe sa mi se incordeze in timp ce privirea sa devenea din ce in ce mai patrunzatoare.
Cu greu ma stapanesc sa nu ma dau un pas inapoi atunci cand incepe sa paseasca apasat spre mine. Trebuie sa scap cumva de el.

Bazandu-ma pe dexteritatea si viteza mea incer sa trec in fuga pe langa el, la o distanta de aproximativ doi metri, insa, spre oroarea mea, imi prinde parul in pumn si ma trage spre el, spatele meu izbindu-se de pieptul sau.
Mana libera si-o strecoara pe sub tricoul meu mangaindu-mi pielea abdomenului in timp ce cealalta m-a tras de par pana in momentul in care capul meu a ajuns sprijinit de umarul sau. Un fior rece mi-a strabatut corpul atunci cand respiratia sa rece si umeda mi-a atins pielea gatului.

-Hmm... arati mult mai bine in realitate decat in poze, spune dupa care imi linge pielea sensibila. Pielea ta e asa de fina, continua scotand un geamat din gat.

Acelasi sunet tradator imi scapa printre buze atunci cand degetele sale lungi imi apuca sfarcul stang incepand sa-l framante. Strang frustrat din dinti si incerc disperat sa-l lovesc in abdomen cu cotul, insa imi demonstreaza inca o data cat de rapid e, prinzandu-mi ambele maini cu cea cu care acum cateva secunde fusese infipta in parul meu.
Ma impotrivesc in zadar atunci cand pasii sai ma obliga sa-l urmez spre canapea. Ah, Dumnezeule, te rog, ucide-ma acum! Asta nu mi se poate intampla, omul asta nu poate fi atat de nebun. As prefera de un milon de ori sa ma bata decat sa-mi faca asta. Nu pot, nu vreau sa-i permit sa-mi faca asta, sa ma foloseasca dupa bunul lui plac. La naiba, nu, nu va iesi asa cum vrea el. O sa ma lupt pana la ultima suflare daca e nevoie, insa nu o sa fiu umilit de el.

Ma dezmeticesc de-a binelea atunci cand sunt trantit pe suprafata neasteptat de moale a canapelei, dar, Doamne... la ce ma gandesc eu acum! La moliciunea canapelei in loc sa ma gandesc la ceea ce e cu adevarat important in momentul de fata. Sunt pe cale sa fiu violat, Zeus, cat de ciudat suna, de un obsedat.
Incerc sa ma zbat, insa in zadar. Nimic din ce am facut pana acum nu il poate opri. Blestemata fie statura mea. Bine, nu pot sa spun ca sunt un slabanog, sunt destul de bine conturat, insa nu ma pot pune cu el, e aproape de doua ori cat mine si are aproape doi metri.
Cat timp eu gandeam toate astea, el nu se oprise, nicidecum. Mana sa continua sa-mi exploreze pielea abdomenului in timp ce cu cealalata imi tinea incheieturile deasupra capului. Nici partea de jos a corpului nu o puteam misca, deoarece era asezat cu toata greutatea pe bazinul meu, nedandu-mi nicio sansa de scapare.

Pentru cateva momente ma scuteste de mangaierile sale, asta doar pentru a-si desface cravata. Pe fata sa nu puteam citi decat aroganta pura. Ma privea de sus cu o atitudine satisfacuta, iar mie imi venea sa plang de neputinta. Nu ma puteam misca si nu puteam face nimic impotriva lui, iar lucrul asta ma innebunea complet. Nu suportam ideea de a fi injosit intr-un asemenea mod de-a dreptul jalnic. Mii de emotii ma incercau in acele momente, iar eu nu-mi doream nimic mai mult decat sa fiu in camera mea si sa-mi descarc nervii. Aveam nevoie sa plang mai mult decat as fi crezut vreodata ca am nevoie.

Incerc sa nu las lucrurile astea sa-mi intunece mintea, chiar daca, in momentul de fata, pare aproape imposibil, si incerc sa gandesc la rece.
Picioarele si mainile imi erau imobilizate de ale sale, iar fata ii era mult prea departe de a mea, asa ca practic nu puteam face nimic. Absolut niciun lucru care sa-mi afecteze mandria, cel putin. Pentru ca exista ceva, insa nu ma gandeam ca voi ajunge vreodata in aceasta situatie. E peste limitele mandriei mele, insa, in situatii disperate, e nevoie de masuri disperate.

Inghit in sec atunci cand buzele sale le acapareaza pe ale mele intr-un sarut devastator. La inceput ma impotrivesc cu toata energia pe care o mai am, asta pentru a nu da de banuit ca ma las prea usor, asta ducand la suspiciuni, insa atunci cand limba sa imi patrunde printre dinti atingand-o pe a mea, incep incet, incet sa-i raspund, la inceput timid, insa dupa cateva secunde din ce in ce mai cu pasiune, cateva gemete strabatand linistea ce se lasase. Simteam cum cu cat participam mai mult la sarut stransoarea din jurul incheieturilor mele devenea din ce in ce mai slaba.
Atunci cand mainile imi sunt complet eliberate, mi le asez in jurul gatului sau tragandul si mai mult spre mine. In momentul in care am considerat ca isi lasase garda jos imi las capul pe spate dupa care il ridic furtunos lovindu-l puternic in fata. Lucrul asta l-a facut sa cada pe spate, la propriu. Pentru a fi sigur ca am timp sa plec, ii mai administrez un picior in zona sensibila dintre coapse dupa care ma grabesc sa plec, nu inainte de a-i trimite o bezea prin aer si a-i vedea privirea furioasa.

Pe hol, spre surprinderea mea, nu era nimeni. Se pare ca e mult prea increzator in fortele proprii. Se pare ca n-a stiut cat pot fi de imprevizibil.
Grabit, fara a mai sta pe ganduri, iau liftul, dupa care un taxi si, pana am ajuns acasa, am incercat sa-mi stapanesc, cu succes, lacrimile.
Odata intrat pe usa apartamentului meu ma trantesc in pat asteptand ca lacrimile sa curga, insa, spre surprinderea mea, nu mai simteam nevoia sa plang. In fond, nu s-a intamplat cine stie ce. Am scapat de el, slava Domnului, inainte de a se intampla o nenorocire. Si oricum nu o sa-l mai vad vreodata asa ca nu are rost sa sufar pentru un lucru asa de nesimnificativ. In fond, misiunea a fost un succes. Oricat s-ar stradui, nu o sa gaseasca niciodata bombele. Poate vor avea noroc sa gaseasca doua, maxim trei, insa eu sunt un maestru, si asta fara sa ma laud, asa ca nu am de ce sa-mi fac griji.

Oftez si ma ridic obosit din pat atunci cand soneria enervanta ma trezeste din visare. Imi tarasc picioarele spre usa si atunci cand o deschd raman incremenit in prag, inima incepand sa-mi bata cu putere. Dumnezeule, sper doar ca nu m-am inrosit in obraji, prea tare...